ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 68/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2011

bis pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2004 de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a fost respinsă cererea de evacuare ca neîntemeiată.

De asemenea a fost anulată ca netimbrată cererea privind despăgubirile așa cum

a fost precizată și formulată de reclamanta SC R.D. SA cu sediul social în

București împotriva pârâtei SC C.C.I. SRL cu sediul în București.

În fundamentarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut că față de împrejurarea că reclamanta nu a achitat

integral taxa de timbru referitoare la capătul de cerere având ca obiect

pretenții, deși i s-a pus în vedere sub sancțiunea anulării cererii de a plăti

suma de 21.899.218 lei și timbru judiciar de 50.000 lei, în baza art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 s-a anulat ca netimbrată cererea de obligare a

pârâtei la plata sumei de 545.210.925 lei.

Cererea de evacuare a fost respinsă

cu motivarea că pârâta justifică dreptul de a ocupa spațiul în litigiu din

moment ce contractul încheiat pe durată determinată cu pârâta s-a transformat

prin tacita relocațiune în contract pe durată nedeterminată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia comercială nr. 232 din 24 martie 2005 a respins

excepția calității de reprezentant și a admis apelul formulat de apelanta SC R.D.

SA București, societate în reorganizare judiciară reprezentată de administrator

SC M.C. SRL București, împotriva sentinței nr. 2011 bis din 11 februarie 2004

pronunțată de Tribunalul București, a schimbat în parte sentința atacată, în

sensul că a admis în parte cererea și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul

situat în București, pentru lipsă de titlu. De asemenea a fost menținută

dispoziția de anulare a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor și

admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul P.E.L. în

sprijinul apelantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a stabilit că este legală și va menține dispozițiile primei

instanțe de anulare a capătului de cerere privind despăgubirile, deoarece, deși

citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 21.899.218 lei și timbrul

judiciar de 50.000 lei, reclamanta apelantă nu a înțeles să-și îndeplinească

această obligație, necesară pentru legala investire a instanței, fără a avea

nici o justificare.

Contractul de asociere din 10 martie

2001 a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001 pentru o perioadă de un an,

cu drept de prelungire. Cum intimata nu și-a manifestat în scris intenția de

prelungire a valabilității contractului, în condițiile art. 10 din contract,

rezultă că acesta a încetat la data de 1 aprilie 2002, prin ajungerea la

termen. După data de 1 aprilie 2002 a intervenit tacita relocațiune, căci

intimata a continuat să ocupe spațiul, fără ca apelanta să se fi opus, aceasta

continuând să încaseze sume de la intimată. Tacita relocațiune are loc însă în

condițiile primului contract, dar acesta se consideră încheiat fără termen.

Prin urmare, contractul nu încetează prin anularea concediului, după cum eronat

a reținut prima instanță, căci o asemenea împrejurare ar fi putut doar să

împiedice tacita relocațiune, dacă ar fi intervenit înainte de 1 aprilie 2002,

ci prin denunțarea unilaterală. Evacuarea pârâtei din imobil apare justificată,

pentru lipsa de titlu.

Împotriva deciziei comerciale nr.

232 din 24 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială

a promovat recurs pârâta SC C.C.I. SRL București, care a criticat această

hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că

în hotărârea atacată nu este menționat temeiul de drept al evacuării, recurenta

a făcut dovada că și-a achitat obligațiile contractuale, intervenind tacita

relocațiune, acțiunea reclamantei este prematur introdusă nefiind efectuată

procedura concilierii conform art. 720

1

C. proc. civ., iar pe cale

de excepție, apelul trebuia anulat deoarece a fost promovat de o persoană fără

calitate, cadrul legal al cererii de recurs având la bază dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC C.C.I. SRL București, pentru următoarele

considerente.

Printr-o corectă și integrală

apreciere a probelor, instanța de apel, a stabilit adevăratele raporturi

juridice dintre părți, în cadrul contractului de asociere din 10 martie 2001,

cu toate drepturile și obligațiile asumate reciproc, precum și regimul sancționator

care intervine în situația nerespectării clauzelor contractuale.

Apare nejustificată critica

recurentei precum că cererea de apel a fost promovată de o persoană fără

calitate. Este adevărat că reclamanta SC R.D. SA a depus la data de 19 octombrie

2004 cererea de apel motivată, semnată de directorul general ing. D.Ș., în

condițiile în care Tribunalul București, secția a VII-a comercială, prin

sentința nr. 287 din 3 martie 2004 a deschis procedura reorganizării judiciare

și lichidării împotriva debitoarei SC R.D. SA, desemnând administrator judiciar

pe SC M.C. SRL, cu atribuțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 64/1995

republicată. De asemenea prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data

de 28 aprilie 2004 s-a dispus ca administratorul judiciar SC M.C. SRL să dețină

conducerea în tot a activității debitoarei mai sus menționate. Relevanță

juridică în respingerea excepției lipsei calității de reprezentant o are

cererea depusă în faza procesuală a apelului, la data de 23 martie 2005, din care

reiese fără putere de tăgadă, că administratorul judiciar SC M.C. SRL și-a

însușit în totalitate apelul declarat de SC R.D. SA împotriva sentinței

comerciale nr. 2011/ bis din 11 februarie 2004 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială. A fost dată eficiență juridică dispozițiilor art. 161 alin.

(1) C. proc. civ., prin aceea că atunci când instanța constată lipsa

capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când

reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate acorda un termen

pentru îndeplinirea acestor lipsuri.

Amplu documentat și bine argumentat,

instanța de apel a analizat că în speță, contractul a încetat prin denunțare

unilaterală, reclamanta nu a mai emis facturi, iar pârâta ocupând imobilul în

litigiu fără titlu, se impune și evacuarea ei.

Nu sunt aplicabile dispozițiile art.

720

1

C. proc. civ., deoarece obiectul cauzei deduse judecății nu

este evaluabilă în bani, deci reclamantul nu este obligat să încerce

soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Rațiunile juridice expuse determină

ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta SC C.C.I. SRL cu

sediul social în București să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge

ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C.

proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 232 din 24 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C.C.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 232 din 24 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2006.