ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 68/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2011 bis pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2004 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă cererea de evacuare ca neîntemeiată. De asemenea a fost anulată ca netimbrată cererea privind despăgubirile așa cum a fost precizată și formulată de reclamanta SC R.D. SA cu sediul social în București împotriva pârâtei SC C.C.I. SRL cu sediul în București. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că față de împrejurarea că reclamanta nu a achitat integral taxa de timbru referitoare la capătul de cerere având ca obiect pretenții, deși i s-a pus în vedere sub sancțiunea anulării cererii de a plăti suma de 21.899.218 lei și timbru judiciar de 50.000 lei, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 s-a anulat ca netimbrată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 545.210.925 lei.

Cererea de evacuare a fost respinsă cu motivarea că pârâta justifică dreptul de a ocupa spațiul în litigiu din moment ce contractul încheiat pe durată determinată cu pârâta s-a transformat prin tacita relocațiune în contract pe durată nedeterminată. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 232 din 24 martie 2005 a respins excepția calității de reprezentant și a admis apelul formulat de apelanta SC R.D. SA București, societate în reorganizare judiciară reprezentată de administrator SC M.C. SRL București, împotriva sentinței nr. 2011 bis din 11 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, pentru lipsă de titlu.

De asemenea a fost menținută dispoziția de anulare a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor și admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul P.E.L. în sprijinul apelantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a stabilit că este legală și va menține dispozițiile primei instanțe de anulare a capătului de cerere privind despăgubirile, deoarece, deși citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 21.899.218 lei și timbrul judiciar de 50.000 lei, reclamanta apelantă nu a înțeles să-și îndeplinească această obligație, necesară pentru legala investire a instanței, fără a avea nici o justificare. Contractul de asociere din 10 martie 2001 a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001 pentru o perioadă de un an, cu drept de prelungire.

Cum intimata nu și-a manifestat în scris intenția de prelungire a valabilității contractului, în condițiile art. 10 din contract, rezultă că acesta a încetat la data de 1 aprilie 2002, prin ajungerea la termen. După data de 1 aprilie 2002 a intervenit tacita relocațiune, căci intimata a continuat să ocupe spațiul, fără ca apelanta să se fi opus, aceasta continuând să încaseze sume de la intimată. Tacita relocațiune are loc însă în condițiile primului contract, dar acesta se consideră încheiat fără termen. Prin urmare, contractul nu încetează prin anularea concediului, după cum eronat a reținut prima instanță, căci o asemenea împrejurare ar fi putut doar să împiedice tacita relocațiune, dacă ar fi intervenit înainte de 1 aprilie 2002, ci prin denunțarea unilaterală.

Evacuarea pârâtei din imobil apare justificată, pentru lipsa de titlu. Împotriva deciziei comerciale nr. 232 din 24 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a promovat recurs pârâta SC C.C.I. SRL București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că în hotărârea atacată nu este menționat temeiul de drept al evacuării, recurenta a făcut dovada că și-a achitat obligațiile contractuale, intervenind tacita relocațiune, acțiunea reclamantei este prematur introdusă nefiind efectuată procedura concilierii conform art. 720 1 C. proc. civ., iar pe cale de excepție, apelul trebuia anulat deoarece a fost promovat de o persoană fără calitate, cadrul legal al cererii de recurs având la bază dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.C.I. SRL București, pentru următoarele considerente. Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanța de apel, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, în cadrul contractului de asociere din 10 martie 2001, cu toate drepturile și obligațiile asumate reciproc, precum și regimul sancționator care intervine în situația nerespectării clauzelor contractuale. Apare nejustificată critica recurentei precum că cererea de apel a fost promovată de o persoană fără calitate.

Este adevărat că reclamanta SC R.D. SA a depus la data de 19 octombrie 2004 cererea de apel motivată, semnată de directorul general ing. D.Ș., în condițiile în care Tribunalul București, secția a VII-a comercială, prin sentința nr. 287 din 3 martie 2004 a deschis procedura reorganizării judiciare și lichidării împotriva debitoarei SC R.D. SA, desemnând administrator judiciar pe SC M.C. SRL, cu atribuțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 64/1995 republicată. De asemenea prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 28 aprilie 2004 s-a dispus ca administratorul judiciar SC M.C. SRL să dețină conducerea în tot a activității debitoarei mai sus menționate. Relevanță juridică în respingerea excepției lipsei calității de reprezentant o are cererea depusă în faza procesuală a apelului, la data de 23 martie 2005, din care reiese fără putere de tăgadă, că administratorul judiciar SC M.C.

SRL și-a însușit în totalitate apelul declarat de SC R.D. SA împotriva sentinței comerciale nr. 2011/ bis din 11 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. A fost dată eficiență juridică dispozițiilor art. 161 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că atunci când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate acorda un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. Amplu documentat și bine argumentat, instanța de apel a analizat că în speță, contractul a încetat prin denunțare unilaterală, reclamanta nu a mai emis facturi, iar pârâta ocupând imobilul în litigiu fără titlu, se impune și evacuarea ei.

Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., deoarece obiectul cauzei deduse judecății nu este evaluabilă în bani, deci reclamantul nu este obligat să încerce soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Rațiunile juridice expuse determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta SC C.C.I. SRL cu sediul social în București să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 232 din 24 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.C.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 232 din 24 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2006.