ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5024/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Constată că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, F.E.S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul G.A., revizuirea deciziei civile nr. 3 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara contrară sentinței nr. 5174 din 3 aprilie 1997 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă prin decizia nr. 5138 din 24 septembrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuienta a susținut că prin decizia atacată s-a constatat simulat contractul autentic de vânzare-cumpărare încheiat de revizuienta în calitate de cumpărătoare și rectificarea cărții funciare nr.109 Dumbrăvița, în sensul radierii dreptului său de proprietate și înscrierii aceluiași drept în favoarea intimatului.

În cauza anterioară, purtată între aceleași părți, în aceeași calitate, soluționată irevocabil prin sentința nr. 5174/3 aprilie 1997, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea aceluiași reclamant, intimat în cauza de față, pentru constatarea nulității absolute a aceluiași contract de vânzare-cumpărare. Odată cu respingerea acestei acțiunii, instanța de judecată a reținut că „reclamantul, de altfel, nu a făcut dovada existenței simulației în cazul de față, în sensul că n-a dovedit existența acordului simulator” și că „în speță nu s-a dovedit că prețul n-a fost achitat de pârâtă”. Ca urmare, între cele două hotărâri definitive și irevocabile există tripla identitate de părți, obiect și cauză, pretinsă de textul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. S-a arătat că ambele hotărâri au avut ca obiect același imobil și au vizat legalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43626 din 29 septembrie 1993 de Notariatul de Stat județean Timiș, dar și că prin ambele acțiuni s-a urmărit obținerea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului litigios. Referitor la cererea de revizuire dedusă judecății, se constată următoarele: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grad deosebit, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Textul legal enunțat instituie întrunirea cumulativă a mai multor condiții care pretind ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire își are suportul în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat și are ca finalitate anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu. Or, în speță, cauza celor două acțiuni soluționate prin hotărârile pretins potrivnice o constituie dispozițiile art. 111 și art. 1175 C civ. (actul încheiat între părți este simulat) în timp ce, în primul litigiu desființarea aceluiași contract a constituit-o existența unor cauze de nevalabilitate a convenției, respectiv neplata prețului de către cumpărătoarea revizuientă), obiectul pricinii constituindu-l „constatarea nulității contractului intervenit între părți”.

Ca urmare, deși pricinile finalizate prin hotărârile menționate au privit aceleași părți, în aceeași calitate, au avut obiect și cauze diferite, fiind lipsită de relevanță în acest context al analizei, împrejurarea că prin ambele acțiuni s-a urmărit dobândirea de către reclamantul intimat a aceluiași bun.

Împrejurarea că prima hotărâre cuprinde și considerente în sensul că reclamantul nu a făcut dovada existenței simulației, nu poate fi considerată, astfel cum a pretins revizuienta, ca fiind de natură a atrage incidența art. 1201 C .civ., în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, instanța primului litigiu s-a pronunțat în limitele învestirii, care au avut un alt obiect și cauză, sens în care, de altfel, într-un paragraf anterior a și menționat că „încheierea actului juridic de către alte persoane decât cele între care a intervenit acordul de voință” nu constituie o cauză de nulitate absolută „în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 1175 C. civ., care reglementează instituția juridică a simulației, instituție ce n-a fost invocată de reclamant”.

Ca urmare, față de cele de preced, cererea de revizuire dedusă judecății urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge cererea de revizuire formulată de revizuienta F.E.S. împotriva deciziei nr. 3 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.