ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10151/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10151/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 28
noiembrie 2007 la Tribunalul București sub nr. 42197/3/2007 V.E., B.V.L.R.I. în
calitate de succesori ai defunctei V.M. au acționat în judecată Primăria
Municipiului București solicitând să se constate nulitatea absolută a
dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de intimată și valabilitatea
dispoziției nr. 786 din 29 ianuarie 2003 în privința imobilului situat în
București, în sensul menținerii măsurii de restituire în natură a acestui imobil.
Imobilul achiziționat în temeiul
actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30422 din 31 octombrie 1934 a
fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele celor două
cumpărătoare V.C.E. și V.M.- figurând la poziția nr. 8214 la anexa din decret.
Reclamantele arată că prin
notificarea nr. 258 din 4 iunie 2001 au solicitat restituirea imobilului compus
din teren în suprafață de 886,76 mp și construcțiile edificate pe acesta.
Prin dispoziția nr. 786 din 29
ianuarie 2003 emisă de Primarul Municipiului București s-a dispus restituirea
imobilului de la adresa de mai sus, format din construcția tip A și terenul în
suprafață de 397,59 mp din totalul de 865 mp teren, notificatoarele fiind puse
în posesie în privința acestui imobil conform procesului verbal nr. 2987 din 10
martie 2003 încheiat de Consiliul General al Municipiului București.
Ulterior, dispoziția nr. 786 din 29
ianuarie 2003 a fost revocată prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 a
Primarului Municipiului București, cu motivarea că notificarea nu face obiectul
Legii nr. 10/2001 întrucât pentru imobil au fost acordate despăgubiri în
temeiul Acordului Româno – Elvețian privind reglementarea problemelor
financiare în suspensie.
Prin sentința civilă nr. 938 din 2
iunie 2008 Tribunalul București a admis contestația reclamantelor V.E. și B.V.L.E.R.
în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și a constatat nulitatea dispoziției
nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București în
privința imobilului situat în București, sector 2.
S-a reținut că imobilul în litigiu,
alcătuit dintr-un teren în suprafață de 886,76 mp și construcțiile aferente au
fost dobândite de către autoarele reclamantelor, V.M. și V.C.E.F. în temeiul
actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 90432 din 31 octombrie 1931
și autorizației de construcție nr. 19 c din 11 iunie 1932.
Așa cum rezultă din certificatul de
moștenitor nr. 278 din 8 iulie 1996 emis de BNP R.C., de pe urma defunctei V.M.,
decedată la 22 octombrie 1947 au rămas ca moștenitori V.D., V.C.E.F. și R.V.A.
Imobilul a fost naționalizat în
temeiul Decretului nr. 92/1950 – fiind menționat la poziția nr. 8214 din anexa
la Decretul de naționalizare, pe numele V.C. și V.M.
Prin dispoziția nr. 786 din 29
ianuarie 2003 emisă de Primarul Municipiului București s-a restituit în natură
contestatoarelor imobilul format din terenul în suprafață de 397,59 mp din
suprafața de 865 mp solicitată și construcția tip A – cu excepția diferenței de
teren și apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care s-a
dispus acordarea de despăgubiri, totodată fiind exceptat de la restituire
spațiul deținut în imobil de SC I.M.S.A. SA și cota aferentă de teren în
suprafață de 649 mp.
Cumpărătorii apartamentelor au
promovat acțiuni în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 786/2003,
invocând faptul că autoarea reclamantelor, R.A., ar fi primit despăgubiri
pentru imobil de la Statul Elvețian, însă aceste acțiuni au fost respinse prin
sentința civilă nr. 5671 din 6 iulie 2007 – pronunțată de Judecătoria sectorului
2 București și sentința nr. 1094 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului București.
Prin dispoziția nr. 8870 din 17
octombrie 2007 Primarul Municipiului București a dispus revocarea dispoziției
de restituire a imobilului, nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a Primăriei Municipiului București, pe considerentul că pentru imobilul în litigiu Statul
Elvețian ar fi acordat despăgubiri în temeiul Acordului Româno – Elvețian,
constatând că în cauză au fost înfrânte dispozițiunile art. 5 alin. (2) și art.
25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Întrucât prin dispoziția nr. 786/2003 care
face dovada proprietății persoanei îndreptățite, imobilul în litigiu a fost
restituit reclamantelor contestatoare, puse și în posesie, prin procesul verbal
nr. 2987/2003 încheiat cu AFI – Tribunalul a concluzionat că măsura de revocare
a dispoziției nr. 786/2003 adoptată de pârâta Primăria Municipiului București
prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 – contravine prevederilor Legii
nr. 10/2001 și normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, de
vreme ce imobilul intrase în circuitul civil.
La emiterea dispoziției nr. 8870/2007
ce formează obiectul litigiului s-a avut în vedere faptul că autoarea
contestatorilor A.R. fusese despăgubită de Statul Elvețian pentru participarea
acesteia la patru societăți comerciale naționalizate și pentru preluarea a
cinci imobile în Municipiul București și a unui domeniu agricol – în temeiul
Acordului Româno – Elvețian.
Instanța a constatat în temeiul
actelor de la dosar că printre imobilele enumerate în anexa acordului și pentru
care au fost acordate despăgubiri nu figurează și imobilul din sector 2
București.
Tribunalul a mai concluzionat că
față de ansamblul bunurilor nominalizate în anexa la acordul Româno – Elvețian,
chiar dacă despăgubirile obținute de autoarea reclamantelor ar fi vizat și
imobilul în litigiu, suma totală acordată de 100.000 franci elvețieni nu putea
reprezenta o despăgubire reală de natură a bloca accesul persoanelor
îndreptățite la prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, prin decizia nr. 926 din 9 decembrie 2008 a respins ca nefondat
apelul declarat de Primăria Municipiului București împotriva sentinței nr. 938
din 2 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
S-a reținut că dispoziția nr.
786/2003 reprezintă un veritabil titlu de proprietate, intrat în circuitul
civil, prin punerea reclamantelor în posesie și nu mai poate fi revocat – având
caracterul unui act civil.
Intrând în sfera de competență
procesual civilă – entitatea emitentă a deciziei sau dispoziției emisă în
temeiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate reveni prin revocare asupra acesteia.
Singura modalitate prin care unitatea emitentă ar fi putut desființa actul emis
în temeiul Legii nr. 10/2001 ar fi fost aceea a promovării unei acțiuni civile.
Împotriva deciziei nr. 926 din 9
decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat
recurs Municipiul București prin Primarul General, invocând nulitatea prevăzută
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susținerea recursului se arată că
reclamantele și-au pierdut calitatea de persoane îndreptățite la restituirea
imobilului, deoarece autoarea acestora a beneficiat de despăgubirile prevăzute
de art. 5 din Legea nr. 10/2001 privind reglementarea problemelor financiare în
suspensie – în temeiul Acordului Româno – Elvețian.
Dispoziția contestată a revocat-o pe
cea inițială de restituire în natură a imobilului, întrucât ulterior acesteia a
rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută anterior, în sensul că
autoarea reclamantelor a primit despăgubiri de la Statul Elvețian.
Împotriva aceleiași decizii și a
încheierii din 21 octombrie 2008 prin care Curtea de Apel a respins în
principiu cererea de intervenție în interesul apelantului, au declarat recurs
intervenienții R.A., R.I., M.V.V., D.G., M.I., M.V.M., L.G., L.C.P., P.V., C.E.,
B.I. în calitate de succesor al defunctei S.B.E., G.T., G.X.R., P.G. și P.N., B.I.,
D.R., A.A.F., N.A.E. și M.S., solicitând admiterea recursului, modificarea
hotărârilor recurate, în sensul admiterii cererii de intervenție și a apelului
declarat de Primăria Municipiului București, schimbarea sentinței și pe fond
respingerea contestației formulată de intimați – întrucât autoarea lor a primit
despăgubiri de la Statul Elvețian.
Intervenienții recurenți care au
invocat nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – și-au justificat
interesul prin aceea că intimatele contestatoare au formulat o acțiune separată
prin care au solicitat anularea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate
de intervenienții chiriași cu Statul Român și revendicarea imobilelor.
Recursurile sunt nefondate.
Imobilul din București, sector 2
compus din teren în suprafață de 886,76 mp și construcțiile aflate pe acesta a
aparținut în proprietate M.V. și C.E.F.V. în temeiul actului de vânzare-cumpărare
autentificat nr. 30432 din 31 octombrie 1931 și autorizației de construcție nr.
19 C din 11 iunie 1932.
În momentul naționalizării din 1950,
proprietarii imobilului erau succesorii M.V. – decedată la 22 octombrie 1947 – V.D.
cu o cotă de 1/16 din imobil, R.A. cu cotă de 1/16 și V.C.E.F. cu o cotă de
14/16. În anexa la Decretul nr. 92/1950 de naționalizare a imobilului la
poziția nr. 8214 figurau V.C.E.F. și V.M.
Reclamantele V.E. și B.V.L.I., care
și-au probat calitatea de succesoare a proprietarilor imobilului cu
certificatele de moștenitor nr. 76 din 27 mai 1997 și nr. 119 din 4 octombrie
1999, au notificat Primăriei Municipiului București restituirea în natură a
imobilului, teren și construcție.
Prin dispoziția nr. 786 din 29
ianuarie 2003 Primarul Municipiului București le-a restituit reclamantelor
suprafața de 397,59 mp din terenul în suprafață totală de 865 mp și construcția
tip A, mai puțin apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 – după
care a procedat la punerea lor în posesie cu imobilul restituit, prin procesul
verbal nr. 2987 din 10 martie 2003 încheiat cu Consiliul General al Municipiului
București – Administrația Fondului Imobiliar.
Prin dispoziția nr. 8870 din 17
octombrie 2007 Primarul Municipiului București a revocat dispoziția nr. 786 din
29 ianuarie 2003 și actele subsecvente încheiate în temeiul acesteia motivat de
faptul că pentru acest imobil au fost acordate despăgubiri în temeiul acordului
Româno – Elvețian privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Este adevărat că în temeiul art. 5
din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau măsuri
reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit
acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea
problemelor financiare în suspensie, însă în speță, așa cum corect s-a reținut
prin hotărârile pronunțate, procedeul uzitat de Municipiul București prin
primar de a revoca dispoziția nr. 786/2003 de restituire a imobilului în
litigiu, ca și când aceasta ar fi rămas în sfera actelor administrative, este
nelegal.
Potrivit art. 25 alin. (4) decizia
sau după caz dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face
dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă
a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în
posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Dispoziția de aprobare a restituirii
în natură, este în accepțiunea pct. 25.6 din normele de aplicare a Legii nr.
10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, un act administrativ de putere care
atestă restituirea proprietății și odată îndeplinite formalitățile de
publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate, supus
regulilor prevăzute de dreptul comun, în sensul prevederilor codului civil.
În cauză, dispoziția nr. 786/2003 a
și fost pusă în executare, în temeiul procesului verbal de punere în posesie
(2987/2003) a reclamantelor, intrând în circuitul civil, astfel că ea
reprezintă un veritabil titlu de proprietate ce nu este susceptibil de revocare
pe cale administrativă.
Dispoziția, devenind un act civil,
un titlu de proprietate, se impune concluzia potrivit căreia, anularea acesteia
intră în sfera de competență procesual civilă și nu administrativă ori
contencios administrativă.
Așadar, nefiind vorba de un act
administrativ, municipiul București prin primar, ca entitate emitentă nu putea
reveni asupra dispoziției nr. 786/2003 de restituire în natură a imobilului,
prin revocarea acesteia.
Oricum, așa cum a reținut și
tribunalul, faptul că R.A. a primit suma de 100.00 franci elvețieni – nu este
suficient pentru a concluziona că reclamantele nu sunt îndreptățite la
acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece în
discuție este dacă despăgubirile acordate de Statul Elvețian vizează imobilul
în litigiu, și în caz afirmativ, dacă despăgubirile au fost acordate pentru
întreg imobilul sau numai pentru cota succesorală de 1/16 a autoarei
contestatoarelor, A.R.
Pentru considerentele expuse, Înalta
Curte constată că decizia pronunțată nu este afectată de nulitatea prevăzută de
art. 304 pct. 9, invocată de Municipiul București prin Primar, - astfel că
recursul acestuia va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
În pofida unei extinse prezentări a
situației de fapt, recurenții intervenienți, așa cum s-a reținut și prin
încheierea din 21 octombrie 2008, nu dovedesc un interes pentru cererea lor.
Existența unei acțiuni în
revendicare fondată pe art. 480 C. civ. formulată de intimatele contestatoare
împotriva intervenienților recurenți rămâne fără relevanță, deoarece obiectul
acesteia este diferit de obiectul acțiunii din prezentul dosar, vizând o
contestație întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind anularea
dispoziției primarului de revocare a măsurii de restituire în natură a unei
părți din imobilul care nu a făcut obiectul vânzării către intervenienți, în
temeiul Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, respingerea
recursului împotriva deciziei curții și a încheierii de respingere în principiu
a cererii de intervenție se justifică și prin relația de accesorialitate dintre
cererea de intervenție și modul de soluționare a recursului declarat de
Municipiul București prin primar împotriva deciziei nr. 926/2005 a Curții de
Apel București, secția a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva
deciziei nr. 926 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă, precum și recursul declarat de toți intervenienții împotriva aceleiași
decizii și a încheierii din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția
a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi
15 decembrie 2009
.