ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10151/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 noiembrie 2007 la Tribunalul București sub nr. 42197/3/2007 V.E., B.V.L.R.I. în calitate de succesori ai defunctei V.M. au acționat în judecată Primăria Municipiului București solicitând să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de intimată și valabilitatea dispoziției nr. 786 din 29 ianuarie 2003 în privința imobilului situat în București, în sensul menținerii măsurii de restituire în natură a acestui imobil. Imobilul achiziționat în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30422 din 31 octombrie 1934 a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele celor două cumpărătoare V.C.E.

și V.M.- figurând la poziția nr. 8214 la anexa din decret. Reclamantele arată că prin notificarea nr. 258 din 4 iunie 2001 au solicitat restituirea imobilului compus din teren în suprafață de 886,76 mp și construcțiile edificate pe acesta. Prin dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003 emisă de Primarul Municipiului București s-a dispus restituirea imobilului de la adresa de mai sus, format din construcția tip A și terenul în suprafață de 397,59 mp din totalul de 865 mp teren, notificatoarele fiind puse în posesie în privința acestui imobil conform procesului verbal nr. 2987 din 10 martie 2003 încheiat de Consiliul General al Municipiului București.

Ulterior, dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a fost revocată prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 a Primarului Municipiului București, cu motivarea că notificarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât pentru imobil au fost acordate despăgubiri în temeiul Acordului Româno – Elvețian privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Prin sentința civilă nr. 938 din 2 iunie 2008 Tribunalul București a admis contestația reclamantelor V.E. și B.V.L.E.R. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și a constatat nulitatea dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București în privința imobilului situat în București, sector 2. S-a reținut că imobilul în litigiu, alcătuit dintr-un teren în suprafață de 886,76 mp și construcțiile aferente au fost dobândite de către autoarele reclamantelor, V.M.

și V.C.E.F. în temeiul actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 90432 din 31 octombrie 1931 și autorizației de construcție nr. 19 c din 11 iunie 1932. Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 278 din 8 iulie 1996 emis de BNP R.C., de pe urma defunctei V.M., decedată la 22 octombrie 1947 au rămas ca moștenitori V.D., V.C.E.F. și R.V.A. Imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 – fiind menționat la poziția nr. 8214 din anexa la Decretul de naționalizare, pe numele V.C. și V.M. Prin dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003 emisă de Primarul Municipiului București s-a restituit în natură contestatoarelor imobilul format din terenul în suprafață de 397,59 mp din suprafața de 865 mp solicitată și construcția tip A – cu excepția diferenței de teren și apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri, totodată fiind exceptat de la restituire spațiul deținut în imobil de SC I.M.S.A.

SA și cota aferentă de teren în suprafață de 649 mp. Cumpărătorii apartamentelor au promovat acțiuni în constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 786/2003, invocând faptul că autoarea reclamantelor, R.A., ar fi primit despăgubiri pentru imobil de la Statul Elvețian, însă aceste acțiuni au fost respinse prin sentința civilă nr. 5671 din 6 iulie 2007 – pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București și sentința nr. 1094 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului București. Prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 Primarul Municipiului București a dispus revocarea dispoziției de restituire a imobilului, nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a Primăriei Municipiului București, pe considerentul că pentru imobilul în litigiu Statul Elvețian ar fi acordat despăgubiri în temeiul Acordului Româno – Elvețian, constatând că în cauză au fost înfrânte dispozițiunile art. 5 alin. (2) și art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Întrucât prin dispoziția nr. 786/2003 care face dovada proprietății persoanei îndreptățite, imobilul în litigiu a fost restituit reclamantelor contestatoare, puse și în posesie, prin procesul verbal nr. 2987/2003 încheiat cu AFI – Tribunalul a concluzionat că măsura de revocare a dispoziției nr. 786/2003 adoptată de pârâta Primăria Municipiului București prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 – contravine prevederilor Legii nr. 10/2001 și normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, de vreme ce imobilul intrase în circuitul civil. La emiterea dispoziției nr. 8870/2007 ce formează obiectul litigiului s-a avut în vedere faptul că autoarea contestatorilor A.R. fusese despăgubită de Statul Elvețian pentru participarea acesteia la patru societăți comerciale naționalizate și pentru preluarea a cinci imobile în Municipiul București și a unui domeniu agricol – în temeiul Acordului Româno – Elvețian.

Instanța a constatat în temeiul actelor de la dosar că printre imobilele enumerate în anexa acordului și pentru care au fost acordate despăgubiri nu figurează și imobilul din sector 2 București. Tribunalul a mai concluzionat că față de ansamblul bunurilor nominalizate în anexa la acordul Româno – Elvețian, chiar dacă despăgubirile obținute de autoarea reclamantelor ar fi vizat și imobilul în litigiu, suma totală acordată de 100.000 franci elvețieni nu putea reprezenta o despăgubire reală de natură a bloca accesul persoanelor îndreptățite la prevederile Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 926 din 9 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului București împotriva sentinței nr. 938 din 2 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

S-a reținut că dispoziția nr. 786/2003 reprezintă un veritabil titlu de proprietate, intrat în circuitul civil, prin punerea reclamantelor în posesie și nu mai poate fi revocat – având caracterul unui act civil. Intrând în sfera de competență procesual civilă – entitatea emitentă a deciziei sau dispoziției emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate reveni prin revocare asupra acesteia. Singura modalitate prin care unitatea emitentă ar fi putut desființa actul emis în temeiul Legii nr. 10/2001 ar fi fost aceea a promovării unei acțiuni civile. Împotriva deciziei nr. 926 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În susținerea recursului se arată că reclamantele și-au pierdut calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, deoarece autoarea acestora a beneficiat de despăgubirile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 privind reglementarea problemelor financiare în suspensie – în temeiul Acordului Româno – Elvețian. Dispoziția contestată a revocat-o pe cea inițială de restituire în natură a imobilului, întrucât ulterior acesteia a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută anterior, în sensul că autoarea reclamantelor a primit despăgubiri de la Statul Elvețian. Împotriva aceleiași decizii și a încheierii din 21 octombrie 2008 prin care Curtea de Apel a respins în principiu cererea de intervenție în interesul apelantului, au declarat recurs intervenienții R.A., R.I., M.V.V., D.G., M.I., M.V.M., L.G., L.C.P., P.V., C.E., B.I.

în calitate de succesor al defunctei S.B.E., G.T., G.X.R., P.G. și P.N., B.I., D.R., A.A.F., N.A.E. și M.S., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor recurate, în sensul admiterii cererii de intervenție și a apelului declarat de Primăria Municipiului București, schimbarea sentinței și pe fond respingerea contestației formulată de intimați – întrucât autoarea lor a primit despăgubiri de la Statul Elvețian. Intervenienții recurenți care au invocat nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – și-au justificat interesul prin aceea că intimatele contestatoare au formulat o acțiune separată prin care au solicitat anularea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de intervenienții chiriași cu Statul Român și revendicarea imobilelor.

Recursurile sunt nefondate. Imobilul din București, sector 2 compus din teren în suprafață de 886,76 mp și construcțiile aflate pe acesta a aparținut în proprietate M.V. și C.E.F.V. în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 30432 din 31 octombrie 1931 și autorizației de construcție nr. 19 C din 11 iunie 1932. În momentul naționalizării din 1950, proprietarii imobilului erau succesorii M.V. – decedată la 22 octombrie 1947 – V.D. cu o cotă de 1/16 din imobil, R.A. cu cotă de 1/16 și V.C.E.F. cu o cotă de 14/16. În anexa la Decretul nr. 92/1950 de naționalizare a imobilului la poziția nr. 8214 figurau V.C.E.F. și V.M. Reclamantele V.E. și B.V.L.I., care și-au probat calitatea de succesoare a proprietarilor imobilului cu certificatele de moștenitor nr. 76 din 27 mai 1997 și nr. 119 din 4 octombrie 1999, au notificat Primăriei Municipiului București restituirea în natură a imobilului, teren și construcție.

Prin dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003 Primarul Municipiului București le-a restituit reclamantelor suprafața de 397,59 mp din terenul în suprafață totală de 865 mp și construcția tip A, mai puțin apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 – după care a procedat la punerea lor în posesie cu imobilul restituit, prin procesul verbal nr. 2987 din 10 martie 2003 încheiat cu Consiliul General al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar. Prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 Primarul Municipiului București a revocat dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003 și actele subsecvente încheiate în temeiul acesteia motivat de faptul că pentru acest imobil au fost acordate despăgubiri în temeiul acordului Româno – Elvețian privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

Este adevărat că în temeiul art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, însă în speță, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate, procedeul uzitat de Municipiul București prin primar de a revoca dispoziția nr. 786/2003 de restituire a imobilului în litigiu, ca și când aceasta ar fi rămas în sfera actelor administrative, este nelegal. Potrivit art. 25 alin. (4) decizia sau după caz dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Dispoziția de aprobare a restituirii în natură, este în accepțiunea pct. 25.6 din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate, supus regulilor prevăzute de dreptul comun, în sensul prevederilor codului civil. În cauză, dispoziția nr. 786/2003 a și fost pusă în executare, în temeiul procesului verbal de punere în posesie (2987/2003) a reclamantelor, intrând în circuitul civil, astfel că ea reprezintă un veritabil titlu de proprietate ce nu este susceptibil de revocare pe cale administrativă. Dispoziția, devenind un act civil, un titlu de proprietate, se impune concluzia potrivit căreia, anularea acesteia intră în sfera de competență procesual civilă și nu administrativă ori contencios administrativă.

Așadar, nefiind vorba de un act administrativ, municipiul București prin primar, ca entitate emitentă nu putea reveni asupra dispoziției nr. 786/2003 de restituire în natură a imobilului, prin revocarea acesteia. Oricum, așa cum a reținut și tribunalul, faptul că R.A. a primit suma de 100.00 franci elvețieni – nu este suficient pentru a concluziona că reclamantele nu sunt îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece în discuție este dacă despăgubirile acordate de Statul Elvețian vizează imobilul în litigiu, și în caz afirmativ, dacă despăgubirile au fost acordate pentru întreg imobilul sau numai pentru cota succesorală de 1/16 a autoarei contestatoarelor, A.R.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia pronunțată nu este afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9, invocată de Municipiul București prin Primar, - astfel că recursul acestuia va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ. În pofida unei extinse prezentări a situației de fapt, recurenții intervenienți, așa cum s-a reținut și prin încheierea din 21 octombrie 2008, nu dovedesc un interes pentru cererea lor. Existența unei acțiuni în revendicare fondată pe art. 480 C. civ. formulată de intimatele contestatoare împotriva intervenienților recurenți rămâne fără relevanță, deoarece obiectul acesteia este diferit de obiectul acțiunii din prezentul dosar, vizând o contestație întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind anularea dispoziției primarului de revocare a măsurii de restituire în natură a unei părți din imobilul care nu a făcut obiectul vânzării către intervenienți, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pe de altă parte, respingerea recursului împotriva deciziei curții și a încheierii de respingere în principiu a cererii de intervenție se justifică și prin relația de accesorialitate dintre cererea de intervenție și modul de soluționare a recursului declarat de Municipiul București prin primar împotriva deciziei nr. 926/2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 926 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și recursul declarat de toți intervenienții împotriva aceleiași decizii și a încheierii din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009 .