ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4061/2010

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 825 din 5 octombrie

1999, pronunțată în fond, după casare, de Tribunalul Constanța a fost admisă,

în parte, acțiunea formulată de reclamanții P.M., M.E. și P.M. împotriva

pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.C.F.S. Constanța, Consiliul

Local al Municipiului Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța, a fost respinsă

acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M.D.,

a fost admisă cererea de intervenție formulată în interesul pârâților de

intervenienții B.F.A. și B.T. și au fost obligați pârâții Statul Român,

Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța, să le lase

reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, compus

din construcție și teren în suprafață de 281,25 mp, cu excepția imobilelor ce

au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27492 din 5 noiembrie

1996, 28330 din 27 decembrie 1996 și 28331 din 27 decembrie 1996, încheiate

între R.A.E.D.P.P. Constanța și cumpărătorii B.T., B.F. și M.D.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1013/1935 în care

autorul acestora, P.N., avea calitatea de cumpărător, privind terenul în

suprafață de 281,25 mp, situat în Constanța, și cu autorizația de construcție nr.

21926/1935, prin care a fost autorizată edificarea construcției, compusă din

parter și două etaje; că din certificatul de moștenitor nr. 125 din 20 mai 1996

eliberat de Biroul notarului public I.C. rezultă că reclamanții sunt

moștenitorii defunctului P.N.; că imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea

statului prin Decretul nr. 92/1950 și că a fost dovedită buna-credință a

cumpărătorului M.D.

Apelurile declarate de reclamanții P.M.

și P.M., precum și de pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța și Consiliul Local al

Municipiului Constanța împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca

nefondate, prin decizia nr. 160 din 26 iunie 2000, pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția civilă.

Prin decizia nr. 7979 din 23

noiembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de

reclamanți, a fost modificată, în parte, decizia curții de apel, în sensul că a

fost admis apelul reclamanților, a fost schimbată, în parte, sentința

tribunalului, în sensul că a fost obligat și pârâtul M.D. să le lase acestora

în deplină proprietate și posesie apartamentul situat la etajul 1 al imobilului

și au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Consiliul

Local Constanța, Municipiul Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța, împotriva

aceleiași decizii.

Împotriva acestei decizii au

formulat contestație în anulare contestatoarele R.C. și F.A.M., iar prin

decizia nr. 7045 din 26 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost anulată decizia

nr. 7979 din 23 noiembrie 2007 a aceleiași instanțe și a fost dispusă rejudecarea

recursurilor declarate împotriva deciziei nr. 160 din 26 iunie 2000, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Rejudecând cauza, Înalta Curte

constată următoarele:

Prin recursul declarat de reclamanți

și continuat de reclamantul P.M., s-a solicitat admiterea în totalitate a

acțiunii, în sensul obligării tuturor pârâților să le lase în deplină

proprietate și posesie imobilul.

Motivându-și recursul, reclamanții

au arătat că statul nu a fost niciodată proprietar, iar pârâtul M.D. a cumpărat

imobilul de la un neproprietar și că urmare a comparării titlurilor nu se poate

reține că este preferabil cel al acestui pârât, care a fost de rea-credință la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare la data de 5 noiembrie 1996, în

perioada în care Comisia județeană le respinsese cererea conform Legii nr.

112/1995 și sesizaseră cu plângere Judecătoria Constanța, iar cumpărătorul

cunoștea că imobilul este revendicat.

Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, au susținut, în esență, prin

recursul declarat că, a fost făcută o greșită aplicare a art. 48 alin. (2) C.

proc. civ., deoarece R.A.E.D.P.P. Constanța se află în subordinea sa și că se

impunea respingerea acțiunii.

Pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța a

susținut prin recursul său că se impune respingere acțiunii, deoarece imobilul

a fost preluat de stat cu titlu, figurând în anexa la Decretul nr. 92/1950, că statul este proprietar și are un titlu mai bine caracterizat și că

reclamanții au dreptul la despăgubiri, iar nu la restituirea în natură a

imobilului.

Recursurile sunt nefondate.

Acțiunea în revendicare formulată de

reclamanți a fost înregistrată la data de 13 mai 1997 și a fost întemeiată pe

prevederile art. 480 și art. 481 C. civ.

Imobilul ce a aparținut autorului

reclamanților, P.N., a fost trecut abuziv în proprietatea statului, prin

Decretul nr. 92/1950, contrar prevederilor constituției în vigoare la acea dată

și prevederilor art. 480 și art. 481 C. civ., conform cărora nimeni nu poate fi

silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și primind

o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Mai mult decât atât, trecerea în

proprietatea statului a imobilului a fost făcută cu încălcarea chiar și a

prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, deoarece, autorul reclamanților

era exceptat de la măsura naționalizării, întrucât fiind croitor, făcea parte

din categoria micilor meseriași.

În atare situație, corect a procedat

instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, reținând că acțiune în

revendicare este întemeiată în privința pârâților persoane juridice.

Instanțele au reținut corect și

buna-credință a pârâților persoane fizice, care au cumpărat imobilele în care

locuiau în calitate de chiriași, cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995.

În această fază procesuală, a fost

depusă la dosar sentința civilă nr. 13379 din 24 iunie 2002, pronunțată de

Judecătoria Constanța, hotărâre irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanții M.P., M.E. și P.M. împotriva pârâților Consiliul Local

Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, M.D., M.F., B.T. și B.F.A., acțiune prin

care a fost solicitată constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții persoane fizice în baza Legii nr.

112/1995.

Prin considerentele acestei

sentințe, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că sunt întrunite

condițiile de valabilitate a celor trei contracte de vânzare-cumpărare

încheiate de pârâții peroane fizice, care sunt părți și în prezenta cauză și că

buna-credință a acestora, care s-au aflat în eroare asupra calității

transmițătorului dreptului de proprietate, este lipsită de orice îndoială.

Raportat la această situație,

evident că titlul pârâților cumpărători este preferabil, față de cel al

reclamanților.

Este lipsită de relevanță critica

privitoare la faptul că R.A.E.D.P.P. Constanța se află în subordinea

Municipiului Constanța și a Consiliului Local Constanța, deoarece această

unitate a încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu pârâții persoane fizice.

Soluția instanței de fond,

confirmată de curtea de apel, este în concordanță în privința efectelor

bunei-credințe la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și cu

jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (cauzele Raicu contra

României, Pincova și Pinc contra Republicii Cehe), conform căreia persoanele

care au dobândit bunuri cu bună-credință nu trebuie să ajungă a suporta povara

răspunderii statului care preluase abuziv, în trecut, aceste bunuri.

În același timp, prin decizia nr. 33

din 9 iun ie 2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a statuat că în cazul în care există neconcordanțe între legea

specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, aceasta din urmă are prioritate, care poate fi dată în cadrul unei acțiuni

în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar

aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor

juridice.

În consecință, recursurile urmează a

fi respinse, ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul P.M. și pârâții Consiliul local al

municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin primar, și R.A.E.D.P.P. Constanța

împotriva deciziei civile nr. 160 din 26 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.