ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7045/2009

Prin decizia civilă nr. 160 din 26 iunie 2000, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței de reclamanți, precum și de pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța, Consiliul local al municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar. Împotriva deciziei au declarat recurs aceleași părți. Pe parcursul procesului, reclamanta P.M. a decedat, rămânând ca unic moștenitor reclamantul M.P., iar recurenta M.E. a cesionat reclamantului P.M. drepturile litigioase ce fac obiectul cauzei. La 4 mai 2001, Înalta Curte a suspendat judecata recursului în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la soluționarea notificării formulate pentru același imobil în baza legii speciale de reparație.

Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea recurentului reclamant M.P. , pronunțându-se decizia nr. 7979 din 23 noiembrie 2007. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții P.M., M.P. și M.E. și continuat de reclamantul M.P., a modificat în parte decizia nr. 160 din 26 iunie 2000 a curții de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 825 din 5 octombrie 1999 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a schimbat în parte sentința, în sensul că 1-a obligat și pe pârâtul M.D. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat în Constanța, compus din 3 camere și hol, a menținut celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței și a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța a fost sesizată cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că titlul reclamantului cu privire la imobilul în litigiu este preferabil celui opus de pârâtul M.D. Astfel, imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamantului, P.N. , a fost naționalizat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950, deși proprietarul era exceptat de la această măsură potrivit art. II din actul normativ menționat și, deși titlul statului era contestat printr-o cerere adresată Comisiei constituite în baza Legii nr. 112/1995, iar R.A.E.D.P.P. fusese înștiințată din anul 1992 despre intenția de retrocedare a imobilului, parte din imobil, inclusiv apartamentul deținut de pârâtul M.D., a fost vândută.

La data de 24 noiembrie 2008, împotriva deciziei nr. 7979/2007 au formulat contestație în anulare contestatoarele R.C. și F.A.M. , în calitate de moștenitoare ale defunctului M.D., invocând în drept dispozițiile art. 317 C. proc. civ. În motivarea contestației se arată că, după repunerea cauzei pe rol, Înalta Curte a dispus citarea intimatului-pârât M.D., procedura realizându- se prin afișare. În realitate, intimatul M.D. decedase la data de 2 mai 2005, situație în care, în mod legal la judecarea recursului ar fi trebuit citate fiicele defunctului, respectiv contestatoarele din prezenta cauză, care nu au avut cunoștință despre existența procesului și nu au putut interveni pentru a formula apărările necesare în calitate de succesoare în drepturi ale autorului lor.

Cei care aveau obligația să înștiințeze instanța despre decesul intimatului pârât erau reclamanții, urmând ca, eventual, până la introducerea în cauză a moștenitorilor cauza să fie suspendată conform art. 245 C. proc. civ. Neprocedându-se astfel, procedura de chemare a părților nu a fost legal îndeplinită, ceea ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., fiind totodată eludate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 și cele ale art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea capacitatea de folosință. Sancțiunea în acest caz este nulitatea absolută a hotărârii pronunțate, motiv pentru care, contestatoarele solicită anularea deciziei cu consecința rejudecării cauzei și pronunțării unei noi hotărâri cu privire la recurs.

In dovedirea cererii, contestatoarele au atașat la dosar în copie certificatele lor de naștere și de căsătorie, certificatul de deces al defunctului M.D. și certificatul de moștenitor nr. 73/2009 eliberat la 25 mai 2009 de către Biroul Notarilor Publici Asociați M.I. și P.G.I. din Constanta. Reclamantul P.M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând introducerea în cauză și a numitei M.F., soția defunctului M.D. și respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu motivarea că aceasta a fost formulată cu rea-credință. Reclamantul susține că atât contestatoarele cât și mama lor au cunoscut despre existența litigiului și, deși au primit citațiile trimise pe numele defunctului după repunerea cauzei pe rol, nu au adus la cunoștința instanței decesul autorului lor.

Abia cu ocazia verificărilor efectuate în vederea executării silite a deciziei pronunțate în recurs, reclamantul a aflat despre decesul pârâtului M.D. și le-a notificat pe fiicele și soția acestuia să deschidă succesiunea acestuia. În subsidiar, în cazul admiterii contestației în anulare, solicită modificarea în parte a deciziei Curții de Apel Constanța, în sensul obligării pârâtelor M.F., R.C. și F.A.M., să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul situat în Constanța, județ Constanța. Reclamantul a atașat în copie notificarea nr. 62 transmisă numitelor M.F. și M.A.M. la 13 decembrie 2007, în vederea deschiderii succesiunii defunctului M.D. Intimata R.A.E.D.P.P. Constanța a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea contestației și rejudecarea cauzei pentru aceleași considerente ca cele dezvoltate în cuprinsul acesteia.

În ceea ce privește cadrul procesual, Înalta Curte a constatat că nu se impune introducerea în cauză a numitei M.F., în calitate de moștenitoare a defunctului M.D., conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ. deoarece, potrivit certificatului de moștenitor depus la dosar, aceasta este străină de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 C. civ. Singurele moștenitoare acceptante ale succesiunii defunctului sunt R.C. și F.A.M., în calitate de fiice, respectiv contestatoarele care au declanșat procedura de față. Analizând actele dosarului, prin prisma motivului de contestație în anulare invocat, Înalta Curte constată următoarele: Decizia instanței de recurs, a cărei anulare se solicită, a fost pronunțată la 24 noiembrie 2007 și, fiind vorba de o hotărâre susceptibilă de executare silită care - conform declarației părților - nu a început, contestația în anulare întrunește cerințele art. 319 alin. (2) teza I C. proc.

civ., putând fi formulată oricând înainte de începerea executării. Dezbaterile premergătoare deciziei au avut loc la termenul din 9 noiembrie 2007, astfel cum au fost consemnate în încheierea de la acea dată. In ceea ce-1 privește pe intimatul M.D. s-a consemnat lipsa acestuia la dezbateri, procedura de citare fiind realizată față de el la data de 17 septembrie 2007 prin afișarea citației pe ușa principală a locuinței destinatarului, conform art. 92 alin. (4) C. proc. civ. Intimatul M.D. decedase însă la data de 2 mai 2005, în intervalul de timp cât a durat suspendarea judecății, fără ca vreuna din celelalte părți litigante să aducă la cunoștința instanței această împrejurare și fără ca agentul procedural să învedereze existența unui atare motiv de imposibilitatea a comunicării citației, conform art. 94 C. proc.

civ. Nu se poate stabili dacă reclamanții au cunoscut decesul intimatului și nu au înștiințat instanța, eludând obligația impusă de art. 243 alin. (1) pct. 1 și 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., așa cum susțin cele două contestatoare sau dacă, dimpotrivă, contestatoarele aveau cunoștință despre litigiu și nu au comunicat instanței decesul autorului lor, pe adresa căruia au continuat să fie trimise citații. Cert este însă că, pentru termenul din 9 noiembrie 2007 procedura de citare a fost numai în aparență legal îndeplinită, citația fiind trimisă pe numele unei persoane care nu mai era în viață și, prin urmare, nu mai avea capacitate de folosință și deci nici capacitatea de a sta în proces.

În condițiile decesului uneia din părți, dacă partea interesată de continuarea procesului nu cere termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor, suspendarea cauzei operează de drept, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar judecata se redeschide conform art. 245 C. proc. civ. prin indicarea moștenitorilor. În speță judecata recursului nu putea avea loc fără legala citare a moștenitoarelor intimatului decedat, respectiv a contestatoarelor R.C. și F.A.M., cerință care însă nu a putut fi respectată în cauză, din considerentele anterior expuse. Nelegala citare a contestatoarelor, singurele în contradictoriu cu care se putea pronunța decizia ca efect al decesului intimatului M.D., face aplicabile dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., în baza cărora Înalta Curte va admite contestația, va anula decizia și va dispune rejudecarea recursurilor declarate împotriva deciziei nr. 160 din 26 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatoarele R.C. și F.A.M. împotriva deciziei nr. 7979 din 23 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Anulează decizia și dispune rejudecarea recursurilor declarate de reclamanții P.M., P.M. și M.E. și continuat de reclamantul P.M. și pârâții Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța și Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța împotriva deciziei nr. 160 din 26 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2009.