ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7045/2009

Prin decizia civilă nr. 160 din 26 iunie 2000,

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate

împotriva sentinței de

reclamanți, precum

și de pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța, Consiliul local al

municipiului Constanța și Municipiul Constanța

prin Primar.

Împotriva deciziei au

declarat recurs aceleași părți.

Pe

parcursul procesului, reclamanta P.M. a decedat, rămânând

ca unic moștenitor reclamantul M.P., iar recurenta

M.E. a

cesionat reclamantului

P.M. drepturile litigioase ce fac obiectul

cauzei.

La 4 mai

2001, Înalta Curte a suspendat judecata recursului în temeiul

art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la

soluționarea notificării formulate pentru

același imobil

în baza legii speciale de reparație.

Cauza a

fost repusă pe rol la solicitarea recurentului reclamant M.P.

, pronunțându-se decizia nr. 7979 din 23

noiembrie 2007.

Prin

această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamanții P.M., M.P. și

M.E. și

continuat de

reclamantul M.P., a modificat în parte decizia nr. 160 din 26 iunie 2000 a

curții de Apel Constanța, secția civilă, a admis apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 825

din 5 octombrie 1999 a

Tribunalului

Constanța, secția civilă, a schimbat în parte sentința, în sensul că

1-a obligat și pe pârâtul M.D. să lase

reclamantului în deplină

proprietate

și liniștită posesie apartamentul situat în Constanța,

compus din 3 camere și hol, a menținut celelalte

dispoziții ale

deciziei și

sentinței și a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâți

împotriva deciziei.

Pentru a

pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, că

instanța a fost sesizată cu o acțiune în

revendicare întemeiată pe dreptul

comun, anterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că titlul

reclamantului cu privire la imobilul în litigiu este preferabil celui

opus de

pârâtul M.D.

Astfel,

imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamantului, P.N.

, a fost naționalizat abuziv în temeiul

Decretului nr. 92/1950, deși

proprietarul

era exceptat de la această măsură potrivit art. II din actul normativ menționat

și, deși titlul statului era contestat printr-o cerere adresată Comisiei

constituite în baza Legii nr. 112/1995,

iar R.A.E.D.P.P. fusese înștiințată din

anul 1992 despre intenția de retrocedare a imobilului, parte din imobil,

inclusiv apartamentul deținut de pârâtul M.D., a fost vândută.

La data de

24 noiembrie 2008, împotriva deciziei nr. 7979/2007 au formulat contestație în

anulare contestatoarele R.C. și F.A.M.

, în calitate de moștenitoare ale defunctului M.D., invocând

în drept dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

În

motivarea contestației se arată că, după repunerea cauzei pe rol, Înalta

Curte a dispus citarea intimatului-pârât

M.D., procedura realizându-

se prin afișare.

În realitate, intimatul M.D. decedase

la data de 2 mai 2005, situație în care, în mod legal la judecarea recursului

ar fi trebuit citate fiicele defunctului, respectiv contestatoarele din

prezenta cauză, care nu au avut cunoștință despre existența procesului și nu au

putut interveni pentru a formula apărările necesare în calitate de succesoare

în drepturi ale autorului lor.

Cei care aveau obligația să înștiințeze

instanța despre decesul intimatului pârât erau reclamanții, urmând ca,

eventual, până la introducerea în cauză a moștenitorilor cauza să fie

suspendată conform art. 245 C. proc. civ.

Neprocedându-se astfel, procedura de

chemare a părților nu a fost legal îndeplinită, ceea ce atrage aplicabilitatea

dispozițiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., fiind totodată eludate

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 și cele ale art. 41

alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de recurs a fost

pronunțată în contradictoriu cu o persoană care nu mai avea capacitatea de

folosință.

Sancțiunea în acest caz este nulitatea

absolută a hotărârii pronunțate, motiv pentru care, contestatoarele solicită

anularea deciziei cu consecința rejudecării cauzei și pronunțării unei noi

hotărâri cu privire la recurs.

In dovedirea cererii, contestatoarele

au atașat la dosar în copie certificatele lor de naștere și de căsătorie,

certificatul de deces al defunctului M.D. și certificatul de moștenitor nr.

73/2009 eliberat la 25 mai 2009 de către Biroul Notarilor Publici Asociați M.I.

și P.G.I. din Constanta.

Reclamantul P.M. a depus la dosar

întâmpinare, solicitând introducerea în cauză și a numitei M.F., soția

defunctului M.D. și respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu

motivarea că aceasta a fost formulată cu rea-credință.

Reclamantul susține că atât

contestatoarele cât și mama lor au cunoscut despre existența litigiului și,

deși au primit citațiile trimise pe numele defunctului după repunerea cauzei pe

rol, nu au adus la cunoștința instanței decesul autorului lor.

Abia cu ocazia verificărilor efectuate în

vederea executării silite a deciziei pronunțate în recurs, reclamantul a aflat

despre decesul pârâtului M.D. și le-a notificat pe fiicele și soția acestuia să

deschidă succesiunea acestuia.

În subsidiar, în cazul admiterii contestației

în anulare, solicită modificarea în parte a deciziei Curții de Apel Constanța,

în sensul obligării pârâtelor M.F., R.C. și F.A.M., să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie, apartamentul situat în Constanța, județ

Constanța.

Reclamantul a atașat în copie

notificarea nr. 62 transmisă numitelor M.F. și M.A.M. la 13 decembrie 2007, în

vederea deschiderii succesiunii defunctului M.D.

Intimata R.A.E.D.P.P. Constanța a depus

la dosar întâmpinare,

solicitând admiterea

contestației și rejudecarea cauzei pentru aceleași

considerente ca cele

dezvoltate în cuprinsul acesteia.

În ceea ce

privește cadrul procesual, Înalta Curte a constatat că nu se

impune introducerea în cauză a numitei M.F., în calitate de

moștenitoare a defunctului M.D., conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ.

deoarece, potrivit certificatului de moștenitor

depus la dosar,

aceasta este străină

de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 C. civ.

Singurele

moștenitoare acceptante ale succesiunii defunctului sunt R.C.

și F.A.M., în calitate de fiice,

respectiv contestatoarele care

au declanșat procedura de

față.

Analizând

actele dosarului, prin prisma motivului de contestație în

anulare

invocat, Înalta Curte constată următoarele:

Decizia

instanței de recurs, a cărei anulare se solicită, a fost pronunțată la 24

noiembrie 2007 și, fiind vorba de o hotărâre susceptibilă de executare

silită care - conform declarației

părților - nu a început, contestația în anulare

întrunește cerințele art. 319 alin. (2) teza I C.

proc. civ., putând fi formulată oricând

înainte de

începerea executării.

Dezbaterile

premergătoare deciziei au avut loc la termenul din 9

noiembrie 2007, astfel cum au fost consemnate în

încheierea de la acea dată.

In ceea

ce-1 privește pe intimatul M.D. s-a consemnat lipsa acestuia la dezbateri,

procedura de citare fiind realizată față de el la data de 17

septembrie 2007 prin afișarea citației pe ușa principală a locuinței

destinatarului, conform art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

Intimatul

M.D. decedase însă la data de 2 mai 2005, în

intervalul de timp cât a durat suspendarea

judecății, fără ca vreuna din celelalte

părți litigante să aducă la cunoștința instanței această împrejurare și

fără ca

agentul procedural să

învedereze existența unui atare motiv de imposibilitatea

a

comunicării citației, conform art. 94 C. proc. civ.

Nu se

poate stabili dacă reclamanții au cunoscut decesul intimatului și

nu au înștiințat instanța, eludând

obligația impusă de art. 243 alin. (1) pct. 1 și 245

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., așa cum susțin

cele două contestatoare sau dacă,

dimpotrivă, contestatoarele aveau cunoștință despre litigiu și nu au

comunicat

instanței decesul

autorului lor, pe adresa căruia au continuat să fie trimise

citații.

Cert este

însă că, pentru termenul din 9 noiembrie 2007 procedura de

citare a fost numai în aparență legal

îndeplinită, citația fiind trimisă pe numele

unei persoane care nu mai era în viață și, prin

urmare, nu mai avea capacitate

de folosință și deci nici

capacitatea de a sta în proces.

În condițiile decesului uneia din

părți, dacă partea interesată de

continuarea

procesului nu cere termen pentru introducerea în cauză a

moștenitorilor, suspendarea cauzei operează de

drept, conform art. 243 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., iar judecata se

redeschide conform art. 245 C. proc. civ. prin indicarea moștenitorilor.

În speță judecata recursului nu putea

avea loc fără legala citare a moștenitoarelor intimatului decedat, respectiv a

contestatoarelor R.C. și F.A.M., cerință care însă nu a putut fi respectată în

cauză, din considerentele anterior expuse.

Nelegala citare a contestatoarelor,

singurele în contradictoriu cu care se putea pronunța decizia ca efect al

decesului intimatului M.D., face aplicabile dispozițiile art. 317 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., în baza cărora Înalta Curte va admite contestația, va

anula decizia și va dispune rejudecarea recursurilor declarate împotriva

deciziei nr. 160 din 26 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite contestația în anulare formulată

de contestatoarele R.C. și F.A.M. împotriva deciziei nr. 7979 din 23 noiembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Anulează decizia și dispune rejudecarea

recursurilor declarate de reclamanții P.M., P.M. și M.E. și continuat de

reclamantul P.M. și pârâții Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța și

Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța împotriva

deciziei nr. 160 din 26 iunie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2009.