ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 29/2010

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Decizia nr. 2480 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă contestația în anulare formulată de SC V.P. SRL București împotriva

Deciziei nr. 4579 din 9 decembrie 2008 a aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a

reținut că textul de lege indicat de contestatoare, respectiv art. 317 alin. (2)

C. proc. civ., nu este incident în cauză, deoarece acesta face trimitere la

prevederile art. 317 alin. (1) din același act normativ, iar contestatoarea nu

invocă nici încălcarea normelor privind citarea la data la care s-a judecat

pricina și nici încălcarea normelor de competență.

A mai reținut Înalta Curte, că deși contestatoarea

indică drept temei legal dispoziția art. 317 alin. (2) C. proc. civ., aceasta

face referire la prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 din același act

normativ, respectiv la cazul în care hotărârea a fost dată de judecători cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

S-a apreciat că nici acest motiv nu poate fi reținut

în speța dedusă judecății, întrucât deși se atacă Decizia nr. 4579 din 9

decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, contestatoarea invocă o eventuală încălcare a normelor de competență

în cazul pronunțării sentinței nr. 380F

/2002

a Tribunalului București, ce nu

a fost contestată în cauză.

S-a reținut că oricum decizia atacată nu poate fi

anulată pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

întrucât acest text cere îndeplinirea unor condiții cumulative, respectiv ca

hotărârea atacată să fie irevocabilă, iar partea să nu fi putut invoca acest

motiv pe calea apelului sau a recursului.

În ce privește motivul prevăzut de art. 318 alin. (1)

teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că această prevedere se

referă la motivele de casare sau modificare și nu la argumentele care, oricât

de larg ar fi dezvoltate, se subsumează unui motiv de casare sau modificare.

S-a apreciat că instanța de recurs nu este obligată

să răspundă la argumentele folosite în dezvoltarea unui motiv de casare sau

modificare, fiind îndreptățită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde

printr-un considerent comun.

Sub acest aspect, Înalta Curte a constatat că din

redactarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat motivele

ce vizau soluția instanței de fond referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și

la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de

revizuire SC V.P. SRL București, susținând, în esență, că Tribunalul București

a încălcat prevederile art. 3 C. proc. civ., respingând în mod abuziv acțiunea

formulată cu referire la prevederile O.U.G. nr. 13

/2001.

A mai susținut revizuenta că Înalta Curte de Casație

și Justiție și Curtea de Apel București au încălcat prevederile art. 261 alin. (1)

din același act normativ, hotărârile pronunțate necuprinzând susținerile

reclamantei și arătarea dovezilor, motivele de fapt și de drept pentru care

s-au înlăturat cererile formulate de aceasta.

S-a precizat că sentința nr. 380F

/2002

a

Tribunalului București a fost motivată nelegal în baza O.U.G. nr. 13

/2001,

cu

încălcarea prevederilor art. 3 C. proc. civ. și, de asemenea, că admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.I., H.M. și M.G.

este lipsită de temei legal, fiind împotriva Constituției exonerarea de

răspundere civilă a pârâților, persoane fizice, ale căror fapte de rea credință

cad sub incidența Codului Penal.

Mai opinează revizuenta că instanța nu a adus la

îndeplinire Decizia nr. 764

/2002

a Curții Supreme de Justiție privind

rejudecarea cauzei la Tribunalul București în contradictoriu cu autoritățile

publice locale și nu cu Ministerul Finanțelor Publice, fiindu-i totodată

îngrădită calea de atac prevăzută de art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 13

/2001.

Instanța nu a procedat la soluționarea capătului de

cerere privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 5,132.580 lei.

Relativ la Decizia nr. 4579 din 9 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenta a susținut că soluția vizând

inadmisibilitatea acțiunii este lipsită de temei legal, instanța încălcând

totodată prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

În ce privește decizia atacată, au fost reiterate

criticile referitoare la sentința nr. 380F

/2002

a Tribunalului București.

Analizând hotărârea atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarelor atașate, cu motivele invocate de revizuentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de

revizuire este inadmisibilă.

În conformitate cu prevederile art. 322 C.

proc. civ. pot face obiect al revizuirii hotărârile rămase definitive în apel

sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul, în cazurile menționate de pct. 1-8 ale textului de lege.

Din economia acestei prevederi, rezultă că

printre condițiile de admisibilitate ale revizuirii se numără și aceea ca

hotărârea atacată să evoce fondul.

În accepțiunea legii, a evoca fondul înseamnă

a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în

cauză, în căile de atac evocarea fondului presupunând schimbarea situației de

fapt în urma analizei probelor.

Cu toate că această cerință este prevăzută în

mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de instanțele de recurs,

revizuirea privește toate hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției

deduse judecății, deoarece motivele prevăzute de art. 322 vizează, de regulă,

situația de fapt.

Prin prisma acestei cerințe a legii, pot

constitui obiect al revizuirii

:

- hotărârile pronunțate în primă instanță

prin care s-a analizat fondul pretenției deduse judecății, și care au rămas

definitive prin neapelare, prin anularea sau respingerea apelului în temeiul

unei excepții procesuale ori prin perimarea acestuia

;

- hotărârile pronunțate în apel, care evocă

fondul, adică acelea prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentința și s-a

judecat fondul prin aceeași decizie, sau s-a schimbat sentința

;

- hotărârile pronunțate în recurs prin care

s-a admis recursul și s-a modificat sentința atacată pe chestiuni de fapt,

precum și hotărârile date în fond după casare cu reținere

;

- hotărârile date în revizuire și contestație

în anulare, prin care s-au admis căile de atac și s-a și rejudecat fondul.

Se observă că nu sunt susceptibile de

revizuire hotărârile prin care, după admiterea contestației în anulare sau

revizuirii, s-a fixat termen pentru rejudecarea fondului, precum și cele prin

care au fost respinse contestațiile în anulare sau revizuirile.

Prin

Decizia nr. 2480 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă contestația în anulare

formulată de SC V.P. SRL București împotriva Deciziei nr. 4579 din 9 decembrie 2008 a aceleiași instanțe, prin prisma celor arătate, o atare hotărâre, urmare a neîndeplinirii

condiției de a evoca fondul, nefiind susceptibilă de revizuire.

Ținând

cont de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ.,

„Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care

se întemeiază” și având în vedere că, așa cum s-a arătat, nu sunt întrunite

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC V.P. SRL

București împotriva Deciziei nr. 2480 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie

2010.