ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2432/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 12515 din

1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

au fost respinse atât acțiunea principală cât și cea conexă, formulate de

reclamanții P.Șt.O., P.G.I. și E.H.M.C.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța fondului a reținut că actul juridic atacat are natura unui

contract de asociere în participațiune, reglementat de dispozițiile art. 251 –

art. 256 C. com., astfel că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10

– art. 13 din Legea nr. 50/1991, nici cele ale Legii nr. 213/1998, ce a fost

adoptată ulterior. A mai reținut instanța fondului, că nu sunt aplicabile nici

dispozițiile Legii nr. 33/1994, având în vedere că reclamanții nu au făcut

dovada că ar fi solicitat restituirea terenului în baza acestei legi, anterior

încheierii actului juridic contestat.

Sentința instanței de fond a

fost apelată de către reclamanți, iar prin decizia nr. 81 din 13 februarie

2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat, ca netimbrat,

apelul.

În argumentarea soluției

pronunțate, Curtea a reținut că deși li s-a pus în vedere reclamanților să

evalueze obiectul contractului de asociere, pentru a timbra la valoarea

acestuia, apelanții-reclamanți nu s-au conformat acestei obligații. A mai

reținut instanța că nu poate fi primită susținerea apelanților în sensul că ar

fi scutiți de plata taxei judiciare de timbru, având în vedere că obiectul acțiunii

de față nu este restituirea unui imobil, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

ci constatarea nulității absolute a unui contract de asociere în

participațiune, întemeiată în drept pe dispozițiile Codului Civil (art. 948,

966 și 968).

Împotriva deciziei sus

menționate, au declarat recurs reclamanții P.Șt.O., P.G.I. și E.H.M.C.,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții

au susținut că instanța a interpretat greșit dispozițiile legale privitoare la

timbraj, obiectul acțiunii fiind contestație a unei dispoziții emise în temeiul

Legii nr. 10/2001, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit

dispozițiilor art. 16 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Prin cel de-al doilea motiv

de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenții

au susținut că potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, instanța

avea obligația de a comunica cuantumul taxei judiciare de timbru și a acorda un

nou termen în vederea achitării acesteia.

Pentru motivele invocate, recurenții-reclamanți

au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Potrivit art. 11 din Legea nr.

146/1997, cererile pentru exercitarea căilor de atac, apel și recurs, se

timbrează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în

bani, soluționată de prima instanță sau taxa datorată la suma contestată, în

cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

Art. 18 alin. (1) din

aceeași lege, stabilește că determinarea cuantumului taxelor judiciare de

timbru se face de către instanța de judecată.

Dispozițiile legale sus-menționate

au caracter imperativ, așa încât, în cadrul motivelor de nelegalitate invocate

de recurenți, urmează a se verifica dacă soluția de anulare a apelului, ca

netimbrat, a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a acestora.

Din această perspectivă, se

constată că prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel a

pus în vedere apelanților-reclamanți să evalueze contractul de asociere și să

timbreze la valoarea acestuia, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 146/1997. La următorul termen, din 13 februarie 2009, când de altfel, instanța

a reținut cauza în pronunțare, reprezentantul reclamanților a depus la dosarul

cauzei, note scrise privind obligația de plată a taxei judiciare de timbru,

învederând că deși în opinia sa, apelul este scutit de plata taxei judiciare de

timbru, a indicat valoarea terenului orientativă, ca fiind 1.000.000 lei.

Față de această precizare,

având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (1) raportat la art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 146/1997, instanța avea obligația de a determina cuantumul taxei

judiciare de timbru și de a pune în vedere recurenților să o achite.

Or, așa cum rezultă din

practicaua deciziei recurate, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării

apelului, anterior stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru datorate,

împrejurare ce rezultă și din concluziile puse de reprezentantul reclamanților,

în sensul respingerii excepției invocate, deoarece nu i s-a pus în vedere să

timbreze.

În aceste condiții, în care

instanța nu s-a conformat dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997,

nu poate fi imputabilă reclamanților neîndeplinirea obligației de plată a taxei

judiciare de timbru, iar aplicarea sancțiunii prevăzută de dispozițiile art. 20

alin. (3) din aceeași lege, ar fi putut fi aplicată numai după înștiințarea

reclamanților despre cuantumul taxei judiciare de timbru datorate.

Pe cale de consecință, în

considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (5), se va admite recursul, decizia

recurată va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții P.Șt.O., P.G.I. și E.H.M.C. împotriva deciziei nr. 81 din 13

februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2009.