ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2432/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 12515 din 1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au fost respinse atât acțiunea principală cât și cea conexă, formulate de reclamanții P.Șt.O., P.G.I. și E.H.M.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că actul juridic atacat are natura unui contract de asociere în participațiune, reglementat de dispozițiile art. 251 – art. 256 C. com., astfel că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 – art. 13 din Legea nr. 50/1991, nici cele ale Legii nr. 213/1998, ce a fost adoptată ulterior. A mai reținut instanța fondului, că nu sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 33/1994, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada că ar fi solicitat restituirea terenului în baza acestei legi, anterior încheierii actului juridic contestat.

Sentința instanței de fond a fost apelată de către reclamanți, iar prin decizia nr. 81 din 13 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat, ca netimbrat, apelul. În argumentarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că deși li s-a pus în vedere reclamanților să evalueze obiectul contractului de asociere, pentru a timbra la valoarea acestuia, apelanții-reclamanți nu s-au conformat acestei obligații. A mai reținut instanța că nu poate fi primită susținerea apelanților în sensul că ar fi scutiți de plata taxei judiciare de timbru, având în vedere că obiectul acțiunii de față nu este restituirea unui imobil, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci constatarea nulității absolute a unui contract de asociere în participațiune, întemeiată în drept pe dispozițiile Codului Civil (art. 948, 966 și 968). Împotriva deciziei sus menționate, au declarat recurs reclamanții P.Șt.O., P.G.I.

și E.H.M.C., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța a interpretat greșit dispozițiile legale privitoare la timbraj, obiectul acțiunii fiind contestație a unei dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 16 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, instanța avea obligația de a comunica cuantumul taxei judiciare de timbru și a acorda un nou termen în vederea achitării acesteia.

Pentru motivele invocate, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea căilor de atac, apel și recurs, se timbrează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță sau taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani. Art. 18 alin. (1) din aceeași lege, stabilește că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată. Dispozițiile legale sus-menționate au caracter imperativ, așa încât, în cadrul motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, urmează a se verifica dacă soluția de anulare a apelului, ca netimbrat, a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a acestora.

Din această perspectivă, se constată că prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel a pus în vedere apelanților-reclamanți să evalueze contractul de asociere și să timbreze la valoarea acestuia, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. La următorul termen, din 13 februarie 2009, când de altfel, instanța a reținut cauza în pronunțare, reprezentantul reclamanților a depus la dosarul cauzei, note scrise privind obligația de plată a taxei judiciare de timbru, învederând că deși în opinia sa, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, a indicat valoarea terenului orientativă, ca fiind 1.000.000 lei. Față de această precizare, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (1) raportat la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanța avea obligația de a determina cuantumul taxei judiciare de timbru și de a pune în vedere recurenților să o achite.

Or, așa cum rezultă din practicaua deciziei recurate, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului, anterior stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru datorate, împrejurare ce rezultă și din concluziile puse de reprezentantul reclamanților, în sensul respingerii excepției invocate, deoarece nu i s-a pus în vedere să timbreze. În aceste condiții, în care instanța nu s-a conformat dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, nu poate fi imputabilă reclamanților neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, iar aplicarea sancțiunii prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din aceeași lege, ar fi putut fi aplicată numai după înștiințarea reclamanților despre cuantumul taxei judiciare de timbru datorate.

Pe cale de consecință, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (5), se va admite recursul, decizia recurată va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.Șt.O., P.G.I. și E.H.M.C. împotriva deciziei nr. 81 din 13 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.