Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.10.2009
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2010

HOTĂRÂRE
09.10.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC C.P. SRL Dâmbovița a solicitat a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea procesului verbal de constatare înregistrat la unitatea pârâtă sub nr. 2023 din 30 ianuarie 2009 prin care a fost somată să restituie suma de 320.595,98 lei, precum și suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. La termenul din 9 octombrie Curtea de Apel Ploiești a pus în discuție cererea de suspendare a executării procesului verbal de constatare.

Reclamanta SC C.P. SRL a solicitat suspendarea executării procesului verbal de constatare înregistrat la unitatea pârâtă sub nr. 2023 din 30 ianuarie 2009, prin care a fost somată să restituie suma de 320.595,98 lei ce ar reprezenta fonduri comunitare și de cofinanțare utilizate necorespunzător și a deciziei nr. 208 din 08 mai 2009 a aceleiași agenții prin care s-a respins contestația formulată. De asemenea SC C.P. SRL a solicitat și suspendarea judecării cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 1037/315/2009 al Judecătoriei Târgoviște, în care administratorul societății S.I. este trimis în judecată pentru utilizarea necorespunzătoare a unor fonduri comunitare și de cofinanțare, în valoare de 320.595,98 lei, respectiv pentru aceleași fonduri care fac obiectul actului administrativ atacat.

Curtea de Apel Ploiești, prin încheierea din 9 octombrie 2009 a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, a suspendat executarea procesului verbal de constatare înregistrat de către pârâtă la nr. 2023 din 30 ianuarie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a suspendat judecata acțiunii formulată de reclamanta. Pentru a pronunța aceasta soluție, Curtea de Apel a reținut în esența că susținerile reclamantei privind cercetările penale efectuate și trimiterea în judecată a administratorului societății sunt de natură să creeze o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

In ceea ce privește paguba iminentă, instanța de fond a apreciat, având în vedere activitatea desfășurată de reclamantă și cuantumul sumei la care a fost obligată reclamanta prin procesul verbal de constatare a cărui suspendare s-a solicitat, că plata acesteia poate produce pagube semnificative, dificil de reparat în desfășurarea activității reclamantei, asupra contractelor în derulare încheiate de reclamantă, de natură să producă acesteia un prejudiciul material viitor și previzibil. De asemenea, Curtea de Apel Ploiești a dispus și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei penale în care s-a dispus trimiterea în judecată a administratorului societății reclamante pentru obținerea certificatului fiscal despre care s-a reținut de către organele de urmărire penală că este fals, fapt ce a stat și la baza încheierii procesului verbal de constatare ce face obiectul prezentei cauze.

Împotriva acestei încheieri, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Î nainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

In cauza de față, reclamantul a solicitat anularea procesului verbal de constatare prin care reclamanta a fost somată să restituie suma de 320.595,98 lei și a deciziei nr. 208 din 08 mai 2009 prin care s-a respins contestația formulată. Decizia nr. 208 din 08 mai 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător; In ceea ce privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinantare aferente, ca urmare a unor nereguli."; „Art.

2. - In sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinantare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinantare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri"; „Art.

3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/ documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare"; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Î mpotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor". Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ și fiscal. Un argument în plus, în sensul celor reținute îl reprezintă și faptul că la data de 15 februarie 2010, în ședința plenului judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a fost adoptată următoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii: „In raport cu prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de Codul de procedură fiscală. Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acțiunea având ca obiect anularea deciziilor emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în procedura reglementată de O.G.

nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004." Soluția adoptată a fost luată în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ, de care instanța este datoare să țină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței CEDO care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin înlăturarea divergențelor de jurisprudență (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40).

Î n consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva încheierii de ședința pronunțată in data de 9 octombrie 2009 de Curtea de Apel Ploiești, secția comerciala și de contencios administrativ și fiscal, casează încheierea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5097/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Consilil Local al Comunei I. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând instanței ca în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2013-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5618/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și hotărârea supusă revizuirii Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.P. SRL în contradictoriu cu pârâta A
ÎCCJ 2012-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond. Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pes
ÎCCJ 2010-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3997/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 09 aprilie 2010, reclamanta SC E.F.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și
ÎCCJ 2010-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4332/2010
Asupra excepției de necompetență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 70 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă