ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iunie

2009 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC C.P. SRL

Dâmbovița a solicitat a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea procesului

verbal de constatare înregistrat la unitatea pârâtă sub nr. 2023 din 30

ianuarie 2009 prin care a fost somată să restituie suma de 320.595,98

lei, precum și suspendarea executării actului administrativ,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

La termenul

din 9 octombrie Curtea de Apel Ploiești a pus în discuție cererea de

suspendare a executării procesului verbal de constatare.

Reclamanta SC

C.P. SRL a solicitat suspendarea executării procesului verbal de

constatare înregistrat la unitatea pârâtă sub nr. 2023 din 30 ianuarie 2009,

prin care a fost somată să restituie suma de 320.595,98 lei ce ar

reprezenta fonduri comunitare și de cofinanțare utilizate

necorespunzător și a deciziei nr. 208 din 08 mai 2009 a

aceleiași agenții prin care s-a respins contestația

formulată.

De asemenea

SC C.P. SRL a solicitat și suspendarea judecării cauze până la

soluționarea definitivă a dosarului nr. 1037/315/2009 al

Judecătoriei Târgoviște, în care administratorul societății

S.I. este trimis în judecată pentru utilizarea necorespunzătoare a

unor fonduri comunitare și de cofinanțare, în valoare de 320.595,98

lei, respectiv pentru aceleași fonduri care fac obiectul actului

administrativ atacat.

Curtea de

Apel Ploiești, prin încheierea din 9 octombrie 2009 a admis cererea de

suspendare a executării actului administrativ, a suspendat executarea

procesului verbal de constatare înregistrat de către pârâtă la nr.

2023 din 30 ianuarie 2009 până la soluționarea irevocabilă a

cauzei și a suspendat judecata acțiunii formulată de reclamanta.

Pentru a

pronunța aceasta soluție, Curtea de Apel a reținut în

esența că susținerile reclamantei privind cercetările

penale efectuate și trimiterea în judecată a administratorului societății

sunt de natură să creeze o serioasă îndoială în

privința legalității actului administrativ, în sensul art. 2 lit.

t) din Legea nr. 554/2004.

In ceea ce

privește paguba iminentă, instanța de fond a apreciat, având în

vedere activitatea desfășurată de reclamantă și

cuantumul sumei la care a fost obligată reclamanta prin procesul verbal de

constatare a cărui suspendare s-a solicitat, că plata acesteia poate

produce pagube semnificative, dificil de reparat în desfășurarea

activității reclamantei, asupra contractelor în derulare încheiate de

reclamantă, de natură să producă acesteia un prejudiciul

material viitor și previzibil.

De asemenea,

Curtea de Apel Ploiești a dispus și suspendarea judecării cauzei

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei penale în care s-a dispus trimiterea în judecată a

administratorului societății reclamante pentru obținerea

certificatului fiscal despre care s-a reținut de către organele de

urmărire penală că este fals, fapt ce a stat și la baza

încheierii procesului verbal de constatare ce face obiectul prezentei cauze.

Împotriva acestei încheieri, pârâta Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Î

nainte de a

analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu,

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va

admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a

ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere

considerentele în continuare arătate:

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către

instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice,

a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau

încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi,

fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum

rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul

acțiunii judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este

reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000

de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se

prevede altfel".

Deci, art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal,

prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce

formează obiectul actului administrativ contestat.

In cauza de

față, reclamantul a solicitat anularea procesului verbal de

constatare prin care reclamanta a fost somată să restituie suma de 320.595,98

lei și a deciziei nr. 208 din 08 mai 2009 prin care s-a respins

contestația formulată.

Decizia nr.

208 din 08 mai 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a

fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător;

In ceea ce

privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține

incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. -

Prezenta ordonanță reglementează activitățile de

constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din

asistența financiară nerambursabilă acordată României de

Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinantare aferente,

ca urmare a unor nereguli.";

„Art. 2. - In

sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se

definesc după cum urmează: [...] d) creanțele bugetare rezultate

din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al

Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta

ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinantare aferente, ca

urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și

a sumelor de cofinantare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de

finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri";

„Art. 3 alin.

(2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/ documentul

de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de

plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum

și accesoriile acestora și costurile bancare";

Art. 3 alin. (4) - (6):

„(4) Titlul

de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie

înștiințare de plată și cuprinde elementele actului

administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală,

precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5)

Titlul de

creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile

Codului de procedură fiscală.

(6) Î

mpotriva

titlului de creanță debitorul poate formula contestație la

organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 174/2004,

republicată, cu modificările și completările

ulterioare";

Art. 4 alin. (2):

„Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor

fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin

creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea

asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor".

Din cuprinsul

dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că

procesul-verbal întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit este un act administrativ fiscal în sensul

prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii

reglementate de același Cod, respectiv Titlul

IX

- „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale".

În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza

finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței

de contencios administrativ competentă să soluționeze

contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare,

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este

sub 500.000 lei, astfel că instanța competentă să

soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul

Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.

Un argument

în plus, în sensul celor reținute îl reprezintă și faptul

că la data de 15 februarie 2010, în ședința plenului

judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a fost

adoptată următoarea soluție de principiu pentru unificarea

practicii:

„In raport cu prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din

O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare,

precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate

necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a

obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din

nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt

titluri de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și

termenele stabilite de Codul de procedură fiscală.

Astfel fiind,

întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în

categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul

prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Acțiunea

având ca obiect anularea deciziilor emise de Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în procedura reglementată de

O.G. nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios

administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței

bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10

alin. (1)

din Legea nr. 554/2004."

Soluția

adoptată a fost luată în vederea interpretării și

aplicării unitare a legislației în materia contenciosului

administrativ, de care instanța este datoare să țină

seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului

securității raporturilor juridice și a jurisprudenței CEDO

care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este

acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin

înlăturarea divergențelor de jurisprudență (CEDO,

Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1),

Î

n

consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva

încheierii de ședința pronunțată in data de 9 octombrie

2009 de Curtea de Apel Ploiești, secția comerciala și de contencios

administrativ și fiscal, casează încheierea atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.