ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4332/2010

Asupra excepției de necompetență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 70 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, și a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare nr. 3747 din 1 februarie 2010, emis de pârâtă, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de a plăti suma de 239.976,10 lei, cu titlu de rambursare a contravalorii sumei plătite în baza unui contract derulat prin programul SAPARD. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, pe care a considerat-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, criticând pe fond soluția instanței de judecată. Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în ședința de judecată din 14 octombrie 2010, a invocat din oficiu și a pus în dezbaterea părților excepția necompetenței materiale a instanței care a judecat pricina în fond. Excepția este întemeiată, recursul urmând a fi admis, pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și având în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare. In speță, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri avansate din fonduri de cofinanțare comunitare, în temeiul O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată. Potrivit dispozițiilor art. 4 din acest act normativ, „Constituie obiect al recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului" [alin. (1)] și „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor" [alin. (2)]. Din cuprinsul dispozițiilor legale citate, rezultă în mod clar că procesul- verbal contestat în cauză este un act administrativ-fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc.

fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". Conform art. 215 C. proc. fisc., „Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal" [alin. (1)] însă „Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare" [alin. (2) teza I]. In temeiul normei de trimitere de la art. 215 alin. (2) teza I C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare contestat în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

In interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Așadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. În speță, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 232.976,10 lei - asimilată creanțelor fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Mureș, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Față de cele arătate, constatându-se întemeiată excepția de necompetență a primei instanțe, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va fi admis recursul și casată sentința atacată și va fi trimisă cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței nr. 70 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.