ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2360/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul C.I.B. a chemat în judecată pe pârâtul A.D. solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare de echipamente și bunuri mobile din 16 aprilie 2007 și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, motivat pe vicierea consimțământului său la momentul încheierii contractului prin falsa prezentare a obiectului vânzării. Prin sentința civilă nr. 735 din 29 ianuarie 2008 judecătorul din cadrul Judecătoriei sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea pretențiilor atrage competența acestei ultima instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 8959/3/2008; judecătorul acestei secții, constatând natura comercială a cauzei, a admis excepția de necompetență funcțională și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Secția comercială din cadrul aceleiași instanțe (încheierea de ședință din 14 aprilie 2008). Cauza a primit un nou număr de înregistrare 16661/3/2008 pe rolul Secției a VI-a comercială a Tribunalului București. La termenul din date de 10 septembrie 2008, judecătorul fondului a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât, reținând că procedura prealabilă a concilierii reprezintă o formalitate legală reglementată de norme ce se sancționează cu nulitatea relativă, iar pârâtul nu a dovedit vătămarea ce i s-ar fi produs prin neparcurgerea acestei proceduri.

Prin sentința comercială nr. 3643 din 4 martie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei de interes ca nefondată; a admis acțiunea reclamantului C.I.B. împotriva pârâtului A.D. și a anulat contractul de vânzare cumpărare de echipamente și bunuri mobile din 16 aprilie 2007 atestat de avocat M.M.T.

În considerentele sentinței, judecătorul a motivat respingerea excepției lipsei de interes invocată de pârât (și întemeiată pe faptul că reclamantul a denunțat unilateral contractul de cesiune de părți sociale, fiind împlinită condiția rezolutorie care afecta contractul de vânzare cumpărare echipamente) pe faptul că chiar dacă s-ar fi împlinit o condiție rezolutorie, acest aspect nu afectează solicitarea de constatare a nulității contractului, având în vedere că nulitatea sancționează neregularități existente la momentul încheierii contractului, în timp ce analiza condiției rezolutorii presupune un contract valabil încheiat.

Pe fondul cauzei, temeinicia acțiunii a fost apreciată, în baza ansamblului probator administrat, cu următoarele considerente: reclamantul nu a știut clar, încă de la început ce anume cumpără, anexa la contract făcând referire la o listă de bunuri – echipamente ale unei televiziuni, aceste bunuri nefiind evaluate de părți, pârâtul inducându-l în eroare pe reclamant prin indicarea unei valori de vânzare peste cea de piață; expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că bunurile au o valoare mult inferioară pe piață, față de cea înscrisă în contract; lista anexă a apărut ulterior semnării contractului, astfel încât la momentul formării acordului de voință reclamantul a avut o anumită reprezentare indusă de către pârât, ce prezintă elemente de dol omisiv prin neaducerea la cunoștința reclamantului a aspectelor esențiale ale contractului; s-a mai reținut că deși echipamentele trebuiau vândute la o „valoare de lichidare”, pârâtul a înstrăinat bunurile la o valoare cu mult superioară.

În consecință, s-a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 961 C. civ. Pârâtul A.D. a formulat apel împotriva acestei sentințe, precum și a încheierii prin care a fost respinsă excepția de prematuritate, solicitând, în principal admiterea acestei excepții, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin decizia comercială nr. 511 din 7 decembrie 2009 completul de apel din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul pârâtului ca nefondat, cu următoarele considerente: s-a apreciat corecta soluționare a excepției de prematuritate, fiind reținut că reclamantul a avut reprezentarea unui litigiu civil, instanțele fiind cele care au stabilit caracterul comercial al cauzei, în această situație nu se poate imputa reclamantului neparcurgerea procedurii prealabile; a fost reținut și considerentul judecătorului fondului cu privire la sancțiunea nulității relative ce se aplică în caz de neîndeplinire a procedurii prealabile, precum și faptul că pârâta nu a dovedit vătămarea produsă.

S-a apreciat, de asemenea, corect soluționată excepția lipsei de interes, faptul executării sau rezilierii contractului neîmpiedicând constatarea nulității acestuia. Pe fond a fost apreciată ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de judecătorul fondului, reținându-se că din ansamblul probator a rezultat că pârâtul – vânzător, prin utilizarea de mijloace dolozive, ascunzând reclamantului – cumpărător că bunurile sunt valorificate ca urmare a desființării unui post de televiziune și au un grad de uzură neavut în vedere la data contractării, a determinat reclamantul să încheie contractul, care în lipsa erorii provocate nu ar fi fost încheiat. S-a mai reținut că deși judecătorul fondului a reținut incidența prevederilor art. 225 C. proc.

civ., acest aspect nu a fost apreciat ca singurul relevant, ci a fost considerat în lumina întregului ansamblu probator. Decizia completului de apel a fost recurată de către pârâtul A.D., aceste invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâtul a apreciat aplicarea greșită a legii în raport de soluția dată excepției de prematuritate, susținând că prevederile legale ce reglementează procedura prealabilă sunt imperative, fiind sancționate cu nulitatea absolută, fără a mai fi necesară dovedirea vătămării. A apreciat de asemenea eronată soluția dată excepției lipsei de interes, susținând că reclamantul nu mai avea interes în soluționarea cauzei în condițiile în care a denunțat unilateral contractul de cesiune de părți sociale, împlinindu-se astfel condiția rezolutorie ce afecta contractul supus analizei în prezentul litigiu.

Pârâtul a criticat soluția dată de completul de apel și pe aspectul greșitei soluționări a fondului cauzei, prin însușirea unui singur argument, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză, fără lua în considerare alte aspecte, referitoare la neprezentarea reclamantului la interogatoriu, neanalizarea contractului în raport de celelalte două contracte – cel de cesiune părți sociale și de vânzare cumpărare acțiuni, neluarea în considerare a faptului că prețul contractului este reprezentat nu de bunurile individuale, ci de ansamblul acestora, ca un fond de comerț pentru activitatea de radiodifuziune și televiziune. La termenul din data de 11 mai 2010, completul de recurs a respins excepția necompetenței instanței comerciale, fiind reținut că obiectul contractului se încadrează în categoria faptelor de comerț prevăzute de art. 3 C. com.

În ședința publică din data de 22 iunie 2010, reclamantul a invocat excepția nulității cererii de recurs, susținând că aceasta nu conține critici de nelegalitate ci doar de netemeinicie ale deciziei de apel. Analizându-se cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., se constată netemeinicia acesteia urmând a fi respinsă ca atare, motivat de faptul că, în parte, susținerile pârâtului constituie critici de nelegalitate, subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizându-se cauza în raport de criticile formulate, se apreciază netemeinicia recursului declarat de pârât pentru următoarele considerente: Critica pârâtului vizând nelegalitatea soluției de respingere a excepției de prematuritate este înlăturată, apreciindu-se corecta soluționare a acestei excepții de către instanțele inferioare.

Se reține sub acest aspect că în lipsa unei prevederi exprese a legii, practica judecătorească și doctrina au fost cele care au conturat caracterul sancțiunii aplicabile în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile. În aceste condiții s-a conturat opinia majoritară, stabilită, de altfel și în decizii de speță pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că sancțiunea aplicabilă este cea a nulității în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., partea care invocă nulitatea trebuind să dovedească vătămarea produsă. În altă ordine de idei, litigiul de față a pornit ca fiind civil, motiv pentru care a fost sesizată o instanță civilă. Se reține că în acest cadru procesual pârâtul a luat cunoștință de pretențiile reclamantului, exprimându-și poziția față de acestea.

În consecință, calificarea litigiului ca fiind comercial la un interval de 6 luni de la data promovării acțiunii în justiție nu poate atrage sancțiunea nulității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Intenția legiuitorului prin introducerea procedurii de conciliere prealabilă nu a fost aceea de a împiedica accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, ci aceea de a degreva instanțele de judecată de acele litigii comerciale ce ar putea fi soluționate fără intervenția judecătorilor. În lumina acestor considerente, se apreciază că prima etapă de soluționare a litigiului în fața instanțelor civile are natura juridică a unei încercări de soluționare amiabilă a procesului, în cadrul căreia reclamantul a comunicat pârâtului pretențiile sale, iar pârâtul și-a exprimat poziția față de acestea.

În consecință, se apreciază legala soluționare a excepției de prematuritate de către instanțele inferioare. Este respinsă și critica pârâtului referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei de interes, apreciindu-se că instanțele inferioare au aplicat corect și prevederile legale în materie. Așa cum au reținut și judecătorii ce au soluționat cauza în fond și apel, împrejurarea că ar fi intervenit o condiție rezolutorie care ar fi condus la încetarea efectelor contractului nu este de natură a determina lipsa de interes a cererii de constatare a nulității contractului. Se subliniază că în cadrul constatării nulității unui contract sunt verificate condițiile existente la momentul încheierii acelui act, condiții care ar fi de natură a atrage nevalabilitatea sa.

Or, în situația în care s-ar aprecia cu privire la intervenirea unei condiții rezolutorii, această apreciere ar porni de la constatarea existenței unui contract valabil încheiat. Prin cererea sa, reclamantul contestă însuși caracterul valabil al contractului, astfel că nu poate fi apreciată o eventuală lipsă de interes a acestuia în cererea cu care a investit judecătorul, prin raportare la o clauză contractuală ce ar viza o condiție rezolutorie.

Criticile pârâtului vizând aspectul greșitei soluționări a fondului cauzei, prin însușirea unui singur argument, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză, fără lua în considerare alte aspecte, referitoare la neprezentarea reclamantului la interogatoriu, neanalizarea contractului în raport de celelalte două contracte – cel de cesiune părți sociale și de vânzare cumpărare acțiuni, neluarea în considerare a faptului că prețul contractului este reprezentat nu de bunurile individuale, ci de ansamblul acestora, ca un fond de comerț pentru activitatea de radiodifuziune și televiziune nu constituie motive de nelegalitate ale deciziei recurate, ci constituie motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această fază procesuală.

Pentru considerentele reținute și constatându-se că decizia completului de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul C.I.B., ca nefondată. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.D. împotriva deciziei nr. 511 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.