ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2360/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului

2 București, reclamantul C.I.B. a chemat în judecată pe pârâtul A.D. solicitând

să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare de echipamente și

bunuri mobile din 16 aprilie 2007 și repunerea părților în situația anterioară

încheierii acestuia, motivat pe vicierea consimțământului său la momentul

încheierii contractului prin falsa prezentare a obiectului vânzării.

Prin sentința civilă nr. 735 din 29

ianuarie 2008 judecătorul din cadrul Judecătoriei sectorului 2 București a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea

Tribunalului București, reținând că valoarea pretențiilor atrage competența

acestei ultima instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 8959/3/2008; judecătorul

acestei secții, constatând natura comercială a cauzei, a admis excepția de

necompetență funcțională și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea

la Secția comercială din cadrul aceleiași instanțe (încheierea de ședință din

14 aprilie 2008).

Cauza a primit un nou număr de

înregistrare 16661/3/2008 pe rolul Secției a VI-a comercială a Tribunalului

București.

La termenul din date de 10

septembrie 2008, judecătorul fondului a respins excepția prematurității acțiunii,

invocată de pârât, reținând că procedura prealabilă a concilierii reprezintă o

formalitate legală reglementată de norme ce se sancționează cu nulitatea

relativă, iar pârâtul nu a dovedit vătămarea ce i s-ar fi produs prin

neparcurgerea acestei proceduri.

Prin sentința comercială nr. 3643

din 4 martie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, a respins excepția lipsei de interes ca nefondată; a admis

acțiunea reclamantului C.I.B. împotriva pârâtului A.D. și a anulat contractul

de vânzare cumpărare de echipamente și bunuri mobile din 16 aprilie 2007

atestat de avocat M.M.T.

În considerentele sentinței,

judecătorul a motivat respingerea excepției lipsei de interes invocată de pârât

(și întemeiată pe faptul că reclamantul a denunțat unilateral contractul de

cesiune de părți sociale, fiind împlinită condiția rezolutorie care afecta

contractul de vânzare cumpărare echipamente) pe faptul că chiar dacă s-ar fi

împlinit o condiție rezolutorie, acest aspect nu afectează solicitarea de

constatare a nulității contractului, având în vedere că nulitatea sancționează

neregularități existente la momentul încheierii contractului, în timp ce

analiza condiției rezolutorii presupune un contract valabil încheiat.

Pe fondul cauzei, temeinicia

acțiunii a fost apreciată, în baza ansamblului probator administrat, cu

următoarele considerente: reclamantul nu a știut clar, încă de la început ce

anume cumpără, anexa la contract făcând referire la o listă de bunuri –

echipamente ale unei televiziuni, aceste bunuri nefiind evaluate de părți,

pârâtul inducându-l în eroare pe reclamant prin indicarea unei valori de

vânzare peste cea de piață; expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că

bunurile au o valoare mult inferioară pe piață, față de cea înscrisă în

contract; lista anexă a apărut ulterior semnării contractului, astfel încât la

momentul formării acordului de voință reclamantul a avut o anumită reprezentare

indusă de către pârât, ce prezintă elemente de dol omisiv prin neaducerea la cunoștința

reclamantului a aspectelor esențiale ale contractului; s-a mai reținut că deși

echipamentele trebuiau vândute la o „valoare de lichidare”, pârâtul a

înstrăinat bunurile la o valoare cu mult superioară. În consecință, s-a reținut

incidența în cauză a prevederilor art. 961 C. civ.

Pârâtul A.D. a formulat apel

împotriva acestei sentințe, precum și a încheierii prin care a fost respinsă

excepția de prematuritate, solicitând, în principal admiterea acestei excepții,

iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin decizia comercială nr. 511 din 7

decembrie 2009 completul de apel din cadrul Curții de Apel București, secția a

V-a comercială, a respins apelul pârâtului ca nefondat, cu următoarele

considerente: s-a apreciat corecta soluționare a excepției de prematuritate,

fiind reținut că reclamantul a avut reprezentarea unui litigiu civil,

instanțele fiind cele care au stabilit caracterul comercial al cauzei, în

această situație nu se poate imputa reclamantului neparcurgerea procedurii

prealabile; a fost reținut și considerentul judecătorului fondului cu privire

la sancțiunea nulității relative ce se aplică în caz de neîndeplinire a

procedurii prealabile, precum și faptul că pârâta nu a dovedit vătămarea

produsă.

S-a apreciat, de asemenea, corect soluționată

excepția lipsei de interes, faptul executării sau rezilierii contractului

neîmpiedicând constatarea nulității acestuia.

Pe fond a fost apreciată ca fiind

legală și temeinică soluția pronunțată de judecătorul fondului, reținându-se că

din ansamblul probator a rezultat că pârâtul – vânzător, prin utilizarea de

mijloace dolozive, ascunzând reclamantului – cumpărător că bunurile sunt

valorificate ca urmare a desființării unui post de televiziune și au un grad de

uzură neavut în vedere la data contractării, a determinat reclamantul să

încheie contractul, care în lipsa erorii provocate nu ar fi fost încheiat. S-a

mai reținut că deși judecătorul fondului a reținut incidența prevederilor art. 225

C. proc. civ., acest aspect nu a fost apreciat ca singurul relevant, ci a fost

considerat în lumina întregului ansamblu probator.

Decizia completului de apel a fost

recurată de către pârâtul A.D., aceste invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Pârâtul a apreciat aplicarea greșită

a legii în raport de soluția dată excepției de prematuritate, susținând că

prevederile legale ce reglementează procedura prealabilă sunt imperative, fiind

sancționate cu nulitatea absolută, fără a mai fi necesară dovedirea vătămării.

A apreciat de asemenea eronată

soluția dată excepției lipsei de interes, susținând că reclamantul nu mai avea

interes în soluționarea cauzei în condițiile în care a denunțat unilateral

contractul de cesiune de părți sociale, împlinindu-se astfel condiția

rezolutorie ce afecta contractul supus analizei în prezentul litigiu.

Pârâtul a criticat soluția dată de

completul de apel și pe aspectul greșitei soluționări a fondului cauzei, prin

însușirea unui singur argument, respectiv raportul de expertiză efectuat în

cauză, fără lua în considerare alte aspecte, referitoare la neprezentarea

reclamantului la interogatoriu, neanalizarea contractului în raport de

celelalte două contracte – cel de cesiune părți sociale și de vânzare cumpărare

acțiuni, neluarea în considerare a faptului că prețul contractului este

reprezentat nu de bunurile individuale, ci de ansamblul acestora, ca un fond de

comerț pentru activitatea de radiodifuziune și televiziune.

La termenul din data de 11 mai 2010,

completul de recurs a respins excepția necompetenței instanței comerciale,

fiind reținut că obiectul contractului se încadrează în categoria faptelor de

comerț prevăzute de art. 3 C. com.

În ședința publică din data de 22

iunie 2010, reclamantul a invocat excepția nulității cererii de recurs,

susținând că aceasta nu conține critici de nelegalitate ci doar de netemeinicie

ale deciziei de apel.

Analizându-se cu prioritate excepția

nulității cererii de recurs, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc.

civ., se constată netemeinicia acesteia urmând a fi respinsă ca atare, motivat

de faptul că, în parte, susținerile pârâtului constituie critici de nelegalitate,

subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizându-se cauza în raport de

criticile formulate, se apreciază netemeinicia recursului declarat de pârât

pentru următoarele considerente:

Critica pârâtului vizând

nelegalitatea soluției de respingere a excepției de prematuritate este

înlăturată, apreciindu-se corecta soluționare a acestei excepții de către

instanțele inferioare. Se reține sub acest aspect că în lipsa unei prevederi

exprese a legii, practica judecătorească și doctrina au fost cele care au

conturat caracterul sancțiunii aplicabile în cazul neîndeplinirii procedurii

prealabile. În aceste condiții s-a conturat opinia majoritară, stabilită, de

altfel și în decizii de speță pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în sensul că sancțiunea aplicabilă este cea a nulității în condițiile

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., partea care invocă nulitatea trebuind să

dovedească vătămarea produsă.

În altă ordine de idei, litigiul de

față a pornit ca fiind civil, motiv pentru care a fost sesizată o instanță

civilă. Se reține că în acest cadru procesual pârâtul a luat cunoștință de

pretențiile reclamantului, exprimându-și poziția față de acestea. În

consecință, calificarea litigiului ca fiind comercial la un interval de 6 luni

de la data promovării acțiunii în justiție nu poate atrage sancțiunea nulității

cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Intenția legiuitorului

prin introducerea procedurii de conciliere prealabilă nu a fost aceea de a

împiedica accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, ci aceea

de a degreva instanțele de judecată de acele litigii comerciale ce ar putea fi

soluționate fără intervenția judecătorilor. În lumina acestor considerente, se

apreciază că prima etapă de soluționare a litigiului în fața instanțelor civile

are natura juridică a unei încercări de soluționare amiabilă a procesului, în

cadrul căreia reclamantul a comunicat pârâtului pretențiile sale, iar pârâtul

și-a exprimat poziția față de acestea.

În consecință, se apreciază legala

soluționare a excepției de prematuritate de către instanțele inferioare.

Este respinsă și critica pârâtului

referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei de interes,

apreciindu-se că instanțele inferioare au aplicat corect și prevederile legale

în materie. Așa cum au reținut și judecătorii ce au soluționat cauza în fond și

apel, împrejurarea că ar fi intervenit o condiție rezolutorie care ar fi condus

la încetarea efectelor contractului nu este de natură a determina lipsa de

interes a cererii de constatare a nulității contractului. Se subliniază că în

cadrul constatării nulității unui contract sunt verificate condițiile existente

la momentul încheierii acelui act, condiții care ar fi de natură a atrage

nevalabilitatea sa. Or, în situația în care s-ar aprecia cu privire la

intervenirea unei condiții rezolutorii, această apreciere ar porni de la

constatarea existenței unui contract valabil încheiat. Prin cererea sa,

reclamantul contestă însuși caracterul valabil al contractului, astfel că nu

poate fi apreciată o eventuală lipsă de interes a acestuia în cererea cu care a

investit judecătorul, prin raportare la o clauză contractuală ce ar viza o

condiție rezolutorie.

Criticile pârâtului vizând aspectul

greșitei soluționări a fondului cauzei, prin însușirea unui singur argument,

respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză, fără lua în considerare alte

aspecte, referitoare la neprezentarea reclamantului la interogatoriu,

neanalizarea contractului în raport de celelalte două contracte – cel de

cesiune părți sociale și de vânzare cumpărare acțiuni, neluarea în considerare

a faptului că prețul contractului este reprezentat nu de bunurile individuale,

ci de ansamblul acestora, ca un fond de comerț pentru activitatea de

radiodifuziune și televiziune nu constituie motive de nelegalitate ale deciziei

recurate, ci constituie motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în

această fază procesuală.

Pentru considerentele reținute și

constatându-se că decizia completului de apel este legală, în temeiul art. 312

C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului, invocată de intimatul C.I.B., ca nefondată.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul A.D. împotriva deciziei nr. 511 din 7 decembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2010.