Decizia nr. 1882/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 aprilie 2008 pe rolul Judecătoriei Sector 5 București reclamanta SC V.P. SRL a solicitat obligarea pârâților D.S., C.V.M., P.B.D., P.S. și A.M. , în solidar, la plata sumei de 180.000 lei reprezentând daune-interes, ca urmare a neîndeplinirii obligației de transmitere a dreptului de proprietate asupra apartamentelor situate în București, B-dul M. Kogălniceanu și la plata sumei de 18.000 lei reprezentând avansul achitat potrivit promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată la B.N.P. - D.C.T.

Judecătoria Sector 5 București astfel investită prin sentința civilă nr. 8002 din 3 noiembrie 2008 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, reținând natura comercială a cauzei potrivit art. 56 C. com.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 20 ianuarie 2009, a invocat din oficiu excepția prematurității introducerii acțiunii și prin sentința comercială nr. 3808 din 6 martie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta ca prematură. Tribunalul a apreciat, că în raport de obiectul acțiunii, în cauză se impunea îndeplinirea procedurii prealabile instituite de art. 720 1 C. proc. civ., dispoziții cu caracter obligatoriu, având drept scop încercarea de soluționare a litigiului prin conciliere directă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 416 din 4 noiembrie 2009 a admis apelul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinței fondului și care a desființat-o și a trimis cauza pentru continuarea judecății pe fond la aceeași instanță. Instanța de apel a apreciat că judecătorul fondului a soluționat în mod greșit excepția prematurității, în raport de circumstanțele particulare ale speței, ce are drept premisă o promisiune de vânzare-cumpărare, context în care, promitenta cumpărătoare a transmis pârâților o notificare, în vederea încheierii actului autentic, notificare la care pârâții au răspuns, arătând că nu mai este posibilă încheierea actului, deoarece bunul a fost deja vândut unei terțe persoane, ceea ce dovedește indubitabilul că reclamanta a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului ivit.

Recursul. Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâții au declarat recurs, la data de 28 decembrie 2009, în termen legal, invocând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. În argumentarea motivului de nelegalitate recurenții au arătat că scopul instituirii de către legiuitor a procedurii prealabile obligatorii este de a se asigura rezolvarea amiabilă a litigiului, iar din notificarea transmisă de reclamanta, la data de 4 aprilie 2007 nu rezultă intenția acesteia de a convoca părțile în vederea discutării obligației de plată ce face obiectul prezentului dosar, solicitarea reclamantei fiind de a se încheia contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică. Concluzionând recurenții solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului reclamantei.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Scopul declarat al introducerii art. 720 1 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost acela a asigura soluționarea cu celeritate a litigiilor comerciale, prin instituirea unui ansamblu de reguli în baza cărora reclamantul este dator să încerce soluționarea litigiului înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Atingerea scopului avut în vedere de legiuitor impune o interpretare teleologică, și realistă a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., în sensul de a nu se îngreuna nejustificat activitatea comercianților, impunând reclamantului cerințe care să deturneze procedura de la scopul său, soluționarea pe cale amiabilă. Așa fiind, în aplicarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. esențial este dacă demersul de încercare de conciliere este efectiv și nu formal, deoarece numai în această ipoteză există posibilitatea de soluționare, chiar și parțială, a diferendului dintre părți. Or, actele dosarului relevă, așa cum a constatat și instanța de apel că reclamanta a transmis pârâților o notificare care conținea și invitația la sediul biroului de avocatură T.T. în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare, notificare la care pârâții prin avocat au răspuns, expunându-și punctul de vedere în sensul că sunt de acord cu restituirea avansului plătit în sumă de 5.000 euro. În acest context, invocarea de către tribunal, din oficiu, a excepției prematurității cererii, la circa un an după introducerea acțiunii nu își găsește fundamentul legal în dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., ci dimpotrivă este rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste a dispozițiilor susmenționate având drept consecință deturnarea procedurii de la scopul său. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs, ca nefondat.