ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1882/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Obiectul cauzei și hotărârile judecătorești pronunțate în fond și apel.

1.

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 aprilie 2008 pe rolul Judecătoriei

Sector 5 București reclamanta SC V.P. SRL a solicitat obligarea pârâților

D.S., C.V.M., P.B.D., P.S. și A.M.

, în solidar, la plata sumei de

180.000 lei reprezentând daune-interes, ca urmare a neîndeplinirii obligației

de transmitere a dreptului de proprietate asupra apartamentelor situate în

București, B-dul M. Kogălniceanu și la plata sumei de 18.000 lei reprezentând

avansul achitat potrivit promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată la

B.N.P. - D.C.T.

astfel investită prin sentința civilă nr. 8002 din 3 noiembrie 2008 și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția comercială, reținând natura comercială a cauzei potrivit art. 56 C. com.

comercială, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 20 ianuarie

2009, a invocat din oficiu excepția prematurității introducerii acțiunii și

prin sentința comercială nr. 3808 din 6 martie 2009 a respins acțiunea

formulată de reclamanta ca prematură.

Tribunalul a apreciat, că în raport de

obiectul acțiunii, în cauză se impunea îndeplinirea procedurii prealabile instituite

de art. 720

1

C. proc. civ., dispoziții cu caracter obligatoriu, având

drept scop încercarea de soluționare a litigiului prin conciliere directă.

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 416 din 4 noiembrie 2009 a admis

apelul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinței fondului și care a

desființat-o și a trimis cauza pentru continuarea judecății pe fond la aceeași

instanță.

Instanța de apel a apreciat că

judecătorul fondului a soluționat în mod greșit excepția prematurității, în

raport de circumstanțele particulare ale speței, ce are drept premisă o

promisiune de vânzare-cumpărare, context în care, promitenta cumpărătoare a

transmis pârâților o notificare, în vederea încheierii actului autentic,

notificare la care pârâții au răspuns, arătând că nu mai este posibilă

încheierea actului, deoarece bunul a fost deja vândut unei terțe persoane, ceea

ce dovedește indubitabilul că reclamanta a încercat soluționarea pe cale

amiabilă a litigiului ivit.

Împotriva deciziei pronunțate în apel,

pârâții au declarat recurs, la data de 28 decembrie 2009, în termen legal,

invocând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

În argumentarea motivului de

nelegalitate recurenții au arătat că scopul instituirii de către legiuitor a

procedurii prealabile obligatorii este de a se asigura rezolvarea amiabilă a

litigiului, iar din notificarea transmisă de reclamanta, la data de 4 aprilie

2007 nu rezultă intenția acesteia de a convoca părțile în vederea discutării

obligației de plată ce face obiectul prezentului dosar, solicitarea reclamantei

fiind de a se încheia contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Concluzionând recurenții solicită

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii

apelului reclamantei.

de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Scopul declarat al introducerii art. 720

1

C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost acela a asigura soluționarea cu

celeritate a litigiilor comerciale, prin instituirea unui ansamblu de reguli în

baza cărora reclamantul este dator să încerce soluționarea litigiului înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată.

Atingerea scopului avut în vedere de

legiuitor impune o interpretare teleologică, și realistă a prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., în sensul de a nu se îngreuna nejustificat activitatea comercianților,

impunând reclamantului cerințe care să deturneze procedura de la scopul său,

soluționarea pe cale amiabilă.

Așa fiind, în aplicarea dispozițiilor art.

720

1

C. proc. civ. esențial este dacă demersul de încercare de conciliere

este efectiv și nu formal, deoarece numai în această ipoteză există

posibilitatea de soluționare, chiar și parțială, a diferendului dintre părți.

Or, actele dosarului relevă, așa cum a

constatat și instanța de apel că reclamanta a transmis pârâților o notificare

care conținea și invitația la sediul biroului de avocatură T.T. în vederea

îndeplinirii obligațiilor asumate prin semnarea promisiunii de

vânzare-cumpărare, notificare la care pârâții prin avocat au răspuns, expunându-și

punctul de vedere în sensul că sunt de acord cu restituirea avansului plătit în

sumă de 5.000 euro.

În acest context, invocarea de către

tribunal, din oficiu, a excepției prematurității cererii, la circa un an după

introducerea acțiunii nu își găsește fundamentul legal în dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., ci dimpotrivă este rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste

a dispozițiilor susmenționate având drept consecință deturnarea procedurii de

la scopul său.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții D.S.,

C.V.M., P.B.D., P.S. și A.M. împotriva deciziei comerciale nr. 416 din 4

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2010.