ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2235/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9330 din 15 iunie 2009 pronunțată în Dosarul 5821/3/2009 al Tribunalului București, secția a Vl- a comercială, s-a admis excepția prematurității și în consecință s-a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanta SC B.G.R.E.C. SRL București împotriva pârâților G.A.V., C.D., C.V. și SC I.E.A. SA București. Totodată s-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâții împotriva reclamantei.

Pentru a pronunța accesată soluție prima instanță - investită ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale, prin încheierea din 14 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 3958/3/2008 al Tribunalului București, secția a IV- a civilă, - a reținut în esență că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare pentru imobilul situat administrativ în București, Sector 6. Soluționând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția prematuritâtii acțiunii invocată de pârâții, tribunalul a arătat că anterior sesizării instanței comerciale reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ. În acest context arată tribunalul, în conformitate cu Decizia nr. 32/2008 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că sunt evaluabile în banii litigiile civile și comerciale având ca obiect acțiunii prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată efectuarea procedurii concilieri directe era obligatorie, astfel că în lipsa îndepliniri acestei condiții excepția este întemeiată.

Totodată s-a avut în vedere faptul că pârâții au notificat reclamanta, ulterior sesizări instanței civile, să se prezinte în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, conform obligației asumate prin antecontractul încheiat, însă aceasta a refuzat comunicându-le pârâților existența pe rolul tribunalului a dosarului de față, atenționându-i că orice încercare de înstrăinare a imobilului este ilegală. Prin urmare, reclamanta nu a convocat pârâții la conciliere astfel că a făcut imposibilă atingerea celor două obiective de ordine publică urmărite de legiuitor prin instituirea acestei procedurii, respectiv oferirea unei șanse reale și efective pentru ca părțile să soluționeze pe cale amiabilă litigiul apărut între ele și, pe cale de consecință, evitarea încălcării inutile a instanțelor cu litigii.

În privința cererii reconvenționale s-a reținut că pârâții nu și-au îndeplinit obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru datorate astfel că s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia comercială nr. 45 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI- a comercială, cu consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a proceda astfel instanța de apel a arătat că reclamanta apreciind raportat la interpretarea dată dispozițiilor art. 4 C. com.

de o parte a doctrinei și jurisprudentei că cererea sa are o natură civilă s-a adresat instanței civile, iar față de practica neunitară în materie, în considerarea principiului certitudini nu se poate reține în sarcina reclamantei necunoașterea legii astfel că neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe nu are drept consecință admiterea excepției prematuritătii cererii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții G.A.V., C.D., C.V. și SC I.E.A. SA București criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În mod concret recurenții invocă faptul că prin decizia recurată instanța de apel nu a înțeles să arate motivele pe care se sprijină decizia, încălcând astfel prevederile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. deoarece din considerente nu rezultă modalitatea în care a fost verificată sentința sub aspectul aplicării dispozițiilor legale față de excepția prematuritătii admise de prima instanță. O altă critică vizează lipsa de temei legal a deciziei în condițiile în care instanța de apel a concluzionat eronat și în dezacord cu prevederile art. 720 C. proc. civ. că parcurgerea acestei proceduri nu este obligatorie. Pe de altă parte, arată recurenții principiul certitudinii evocat prin decizia recurată nu își găsește aplicabilitatea în cazul excepției prematuritătii, dispozițiile privind procedura concilierii directe fiind cunoscute, consacrate, stabilite și imposibil de interpretat într-o altă manieră decât aceea în care a dispus legiuitorul.

Totodată faptul că reclamanta a înțeles sa sesizeze inițial instanța civilă și nu pe aceea comercială nu are consecințe în privința aplicării prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. în sensul reținut de instanța de apel, deoarece prin deciziile Curții Constituționale care au soluționat excepțiile de neconstituționalitate ale acestui articol s-a stabilit că parcurgerea procedurii concilierii directe este obligatorie și într-o astfel de ipoteză, împrejurarea necontestată de altfel nici de reclamantă prin motivele de apel. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate Curtea constată că este întemeiat. Astfel în ce privește primul motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. se va reține că într-adevăr din considerentele deciziei recurate nu rezultă, astfel cum impun prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. motivele de fapt și de drept care au determinat adoptarea soluției și aplicarea prevederilor art. 297 C. proc. civ. În altă ordine de idei deși instanța de apel apreciază că procedura concilierii directe nu trebuia îndeplinită în speță, nu arată și argumentele pentru care acest articol nu este incident deși caracterul evaluabil al litigiului este evident. În aceste condiții este întemeiată și critica referitoare la lipsa de temei a deciziei derivată din aplicarea greșită a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ.

Din această perspectivă se va reține contrar celor avute în vedere prin decizia recurată că potrivit dispozițiilor legale anterior menționate în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în banii înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Este real că inițial reclamanta s-a adresat instanței civile care a admis excepția necompetenței materiale declinând soluționarea cauzei în favoarea instanței comerciale. Chiar și întro astfel de ipoteză îndeplinirea procedurii concilierii directe este obligatorie după cum s-a statuat de altfel prin Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 a Curții Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. S-a reținut în interpretarea acestor prevederi legale faptul că o eventuală calificare eronată a naturii juridice a cauzei deduse judecății constituie un risc a cărui transpunere în realitate este în exclusivitate imputabil reclamantului care nu a înțeles să se conformeze exigenței legale. De menționat totodată că însăși intimata prin întâmpinarea formulată arată că notificările pe care le-a trimis recurenților după sesizarea instanței civile în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare reprezintă apărări ce vor fi valorificate pe fondul cauzei, ceea ce în mod evident exclude posibilitatea de interpretare a acestora ca reprezentând o încercare de conciliere directă în vederea soluționării litigiului.

În concluzie recursul este întemeiat și va fi admis în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecința modificări deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de declarat de pârâții G.A.V., C.D., C.V. și SC I.E.A. SA București împotriva Deciziei nr. 45 din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a Comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC B.G.R.E.C. SRL București împotriva sentinței nr. 9330 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.