ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2235/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 9330 din 15 iunie 2009 pronunțată în Dosarul

5821/3/2009 al Tribunalului București, secția a Vl- a comercială, s-a admis

excepția prematurității și în consecință s-a respins ca prematură acțiunea

formulată de reclamanta SC B.G.R.E.C. SRL București împotriva pârâților G.A.V.,

C.D., C.V. și SC I.E.A. SA București. Totodată s-a anulat ca netimbrată cererea

reconvențională formulată de pârâții împotriva reclamantei.

Pentru a pronunța accesată soluție

prima instanță - investită ca urmare a admiterii excepției necompetenței

materiale, prin încheierea din 14 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 3958/3/2008

al Tribunalului București, secția a IV- a civilă, - a reținut în esență că prin

cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu

pârâții să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de contract

de vânzare - cumpărare pentru imobilul situat administrativ în București,

Sector 6.

Soluționând cu prioritate, conform art.

137 alin. (1) C. proc. civ., excepția prematuritâtii acțiunii invocată de

pârâții, tribunalul a arătat că anterior sesizării instanței comerciale

reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii directe prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

În acest context arată tribunalul, în

conformitate cu Decizia nr. 32/2008 pronunțată în soluționarea recursului în

interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că sunt

evaluabile în banii litigiile civile și comerciale având ca obiect acțiunii

prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului la încheierea contractului

de vânzare - cumpărare.

Prin urmare, față de obiectul cererii

de chemare în judecată efectuarea procedurii concilieri directe era

obligatorie, astfel că în lipsa îndepliniri acestei condiții excepția este

întemeiată.

Totodată s-a avut în vedere faptul că

pârâții au notificat reclamanta, ulterior sesizări instanței civile, să se

prezinte în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă

autentică, conform obligației asumate prin antecontractul încheiat, însă

aceasta a refuzat comunicându-le pârâților existența pe rolul tribunalului a

dosarului de față, atenționându-i că orice încercare de înstrăinare a

imobilului este ilegală.

Prin urmare, reclamanta nu a convocat

pârâții la conciliere astfel că a făcut imposibilă atingerea celor două

obiective de ordine publică urmărite de legiuitor prin instituirea acestei

procedurii, respectiv oferirea unei șanse reale și efective pentru ca părțile

să soluționeze pe cale amiabilă litigiul apărut între ele și, pe cale de

consecință, evitarea încălcării inutile a instanțelor cu litigii.

În privința cererii reconvenționale

s-a reținut că pârâții nu și-au îndeplinit obligația legală de achitare a taxei

judiciare de timbru datorate astfel că s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia comercială nr. 45 din 1

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI- a comercială, cu

consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pentru a proceda astfel instanța de

apel a arătat că reclamanta apreciind raportat la interpretarea dată

dispozițiilor art. 4 C. com. de o parte a doctrinei și jurisprudentei că

cererea sa are o natură civilă s-a adresat instanței civile, iar față de

practica neunitară în materie, în considerarea principiului certitudini nu se

poate reține în sarcina reclamantei necunoașterea legii astfel că

neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe nu are drept consecință

admiterea excepției prematuritătii cererii.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs pârâții G.A.V., C.D., C.V. și SC I.E.A. SA București criticând-o pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În mod concret recurenții invocă

faptul că prin decizia recurată instanța de apel nu a înțeles să arate motivele

pe care se sprijină decizia, încălcând astfel prevederile art. 261 alin. (5) C.

proc. civ. deoarece din considerente nu rezultă modalitatea în care a fost

verificată sentința sub aspectul aplicării dispozițiilor legale față de

excepția prematuritătii admise de prima instanță.

O altă critică vizează lipsa de temei

legal a deciziei în condițiile în care instanța de apel a concluzionat eronat

și în dezacord cu prevederile art. 720 C. proc. civ. că parcurgerea acestei

proceduri nu este obligatorie.

Pe de altă parte, arată recurenții

principiul certitudinii evocat prin decizia recurată nu își găsește

aplicabilitatea în cazul excepției prematuritătii, dispozițiile privind

procedura concilierii directe fiind cunoscute, consacrate, stabilite și

imposibil de interpretat într-o altă manieră decât aceea în care a dispus

legiuitorul.

Totodată faptul că reclamanta a

înțeles sa sesizeze inițial instanța civilă și nu pe aceea comercială nu are

consecințe în privința aplicării prevederilor art. 720

1

C. proc.

civ. în sensul reținut de instanța de apel, deoarece prin deciziile Curții

Constituționale care au soluționat excepțiile de neconstituționalitate ale

acestui articol s-a stabilit că parcurgerea procedurii concilierii directe este

obligatorie și într-o astfel de ipoteză, împrejurarea necontestată de altfel

nici de reclamantă prin motivele de apel.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate Curtea

constată că este întemeiat.

Astfel în ce privește primul motiv

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se va reține că

într-adevăr din considerentele deciziei recurate nu rezultă, astfel cum impun

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. motivele de fapt și de drept care au

determinat adoptarea soluției și aplicarea prevederilor art. 297 C. proc. civ.

În altă ordine de idei deși instanța

de apel apreciază că procedura concilierii directe nu trebuia îndeplinită în

speță, nu arată și argumentele pentru care acest articol nu este incident deși

caracterul evaluabil al litigiului este evident.

În aceste condiții este întemeiată și

critica referitoare la lipsa de temei a deciziei derivată din aplicarea greșită

a prevederilor art. 720

1

C. proc. civ.

Din această perspectivă se va reține

contrar celor avute în vedere prin decizia recurată că potrivit dispozițiilor

legale anterior menționate în procesele și cererile în materie comercială

evaluabile în banii înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată

reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă

parte.

Este real că inițial reclamanta s-a

adresat instanței civile care a admis excepția necompetenței materiale

declinând soluționarea cauzei în favoarea instanței comerciale.

Chiar și întro astfel de ipoteză

îndeplinirea procedurii concilierii directe este obligatorie după cum s-a

statuat de altfel prin Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 a Curții

Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

S-a reținut în interpretarea acestor

prevederi legale faptul că o eventuală calificare eronată a naturii juridice a

cauzei deduse judecății constituie un risc a cărui transpunere în realitate

este în exclusivitate imputabil reclamantului care nu a înțeles să se

conformeze exigenței legale.

De menționat totodată că însăși

intimata prin întâmpinarea formulată arată că notificările pe care le-a trimis

recurenților după sesizarea instanței civile în vederea încheierii contractului

de vânzare-cumpărare reprezintă apărări ce vor fi valorificate pe fondul

cauzei, ceea ce în mod evident exclude posibilitatea de interpretare a acestora

ca reprezentând o încercare de conciliere directă în vederea soluționării

litigiului.

În concluzie recursul este întemeiat

și va fi admis în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

cu consecința modificări deciziei în sensul respingerii apelului declarat de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de declarat

de pârâții G.A.V., C.D., C.V. și SC I.E.A. SA București împotriva Deciziei nr. 45

din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a

Comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de

reclamanta SC B.G.R.E.C. SRL București împotriva sentinței nr. 9330 din 15

iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 iunie 2010.