ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2408/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2408/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Reclamanții G.A.V., C.D. și C.V. prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța să se dispună rezoluțiunea antecontractului de

vânzare - cumpărare autentificat din 22 noiembrie 2007 încheiat între

reclamanți și pârâta SC B.G.R.E.C. SRL, pentru neîndeplinirea de

către aceasta a obligației asumate potrivit art. 6.2.2 din

antecontract; obligarea pârâtei SC B.G.R.E.C. SRL la plata sumei de 578.018

euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune evaluate

convențional (clauză penală) conform art. 8.1 din antecontractul

de vânzare-cumpărare sus menționat.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 4280 din 16 martie 2009, a

respins cererea de chemare în judecată a reclamanților G.A.V., C.D.

și C.V., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență,

că la momentul 28 ianuarie 2008, promitentul-cumpărător

și-a îndeplinit obligațiile potrivit art. 3.2 din antecontract, în

sensul că a prezentat un extras de cont care, împreună cu contractul

încheiat cu dl. A.K. la data de 27 noiembrie 2007 demonstrează că

acesta a acționat ca un "procurator de fonduri", având un

interes direct, așa cum rezultă din convenție, în procurarea

imobilului respectiv. Pe de altă parte, potrivit art. 1093 C. civ,obligația

de plată poate fi achitată de orice persoană interesată

și chiar o persoană neinteresată.

Tribunalul a constatat că prin art.

4.3 se stipulează că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

4.2 lit. a) este prevăzută în sarcina promitentului

cumpărător, iar cele prevăzute de art. 4.2 lit. b)-g) și art.

6.1 în sarcina promitentului vânzător, care avea obligația de a

furniza documentele cu cel puțin 30 de zile înainte de data de 28 ianuarie

2008 pentru ca promitentul cumpărător să le poată revizui.

Prin art. 4.2 lit. f), promitenții-vânzători s-au obligat să

furnizeze documentele și informațiile cerute pentru efectuarea unui

raport due-diligence în mod satisfăcător pentru promitentul cumpărător,

în caz contrar aceasta din urmă având posibilitatea, în condițiile art.

4.4 să procedeze în mod unilateral la prelungirea perioadei de

obținere până la obținerea tuturor, fără formalitate.

In opinia tribunalului, solicitarea

promitentului-cumpărător cu privire la verificarea existenței

unei notificări în baza Legea nr. 10/2001 privind acest imobil era

întemeiată în condițiile în care, față de adresa din 25

iulie 2007 potrivit împuternicirii din 13 noiembrie 2007, SC I.E.A. SA a

făcut demersuri în legătură cu notificări aferente

imobilelor aflate în București, Splaiul Independentei și care ar

putea avea legătură cu proprietatea localizată în Str. Piatra

Craiului.

În acest sens, s-a reținut

că nu există certitudinea cu privire la lipsa unor impedimente la

vânzarea imobilului, promitenții vânzători neprezentând documente în

acest sens. Societatea pârâtă a depus la dosar înscrisuri din care

rezultă că a efectuat demersuri în vederea verificării

situației juridice a imobilului la P.M.B. – Serviciul analiza dosar Legea nr.

10/2001; Prefectura Municipiului București; Primăria Sectorului 6

București; Ministerul Mediului și Dezvoltării.

După lămurirea

situației cu privire la notificările pe Legea nr. 10/2001, SC

B.G.R.E.C. SRL a notificat promitenții-vânzători în vederea

încheierii contractului în forma autentica.

În ceea ce privește

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare în condițiile

art. 1020 – art. 1021 C. civ. și art. 9.3 din antecontract, tribunalul a

apreciat că nu poate fi reținută culpa societății

pârâte în neexecutarea antecontractului în sensul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare până la data de 28 ianuarie 2008.

Împotriva sentinței nr. 4280

din 16 martie 2009 au declarat apel reclamanții G.A.V., C.D. și C.V.,

care a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 79 din 9

februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că susținerile

reclamanților referitoare la culpa pârâtei în neexecutarea obligației

de perfectare a vânzării ulterioară datei de 28 ianuarie 2008 excede

susținerilor din cererea de chemare în judecată și nu poate fi

analizată de către instanța de control judiciar.

Referitor la termenii folosiți

în redactarea antecontractului, a constatat că apelanta apreciază

că părțile s-au referit în cuprinsul antecontractului la

informații „cerute”,verbul folosit având relevanță în ceea ce

privește modul în care se va stabili dacă au fost îndeplinite sau nu

obligațiile contractuale până la termenul limită de 28 ianuarie 2008.

Astfel, s-a apreciat că intimata a manifestat o atitudine de dezinteres

față de perfectarea vânzării în condițiile în care nu a

cerut apelanților să-i prezinte niciun document considerat util

pentru efectuarea raportului de due diligence până la data de 28 ianuarie 2008.

Cu privire la raportul de due

diligence acesta urma a fi finalizat conform documentelor și

informațiilor „furnizate” de promitentul vânzător,verbul „a furniza”

având sensul de „a oferi”, „a livra” sau „a procura” această

obligație fiind în sarcina promitentului cumpărător.

Referitor la obligația de

furnizare de către promitentul vânzător a documentelor și

informațiilor cerute pentru efectuarea unui raport due diligence în mod

satisfăcător pentru promitentul cumpărător, instanța

de apel a apreciat că sensul termenului „cerute” este acela de „necesare”

sau „trebuincioase” întrucât nu se raportează la persoana căreia

urmează să-i fie solicitate informațiile.

În consecință, s-a

reținut că din interpretarea semantică a termenilor

antecontractului nu relevă, obligația promitentului vânzător de

a furniza informații și documente numai la cererea promitentului

cumpărător, iar ansamblul clauzelor contractuale au condus la concluzia

că părțile urmau să colaboreze la întocmirea unui raport de

due diligence cu rezultate pozitive pentru promitentul cumpărător.

S-a mai avut în vedere că,

chiar dacă s-ar fi admis ideea că informațiile trebuiau

solicitate de către intimată apelanților, iar în lipsa

oricărei solicitări a intimatei, apelanților nu li se poate

reproșa neîndeplinirea obligațiilor contractuale la data de 28

ianuarie 2008, Curtea de Apel reținând că singurul motiv pentru care

nu a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare în formă autentică

este solicitarea intimatei de a se prelungi termenul în vederea efectuării

de verificări la P.M.B cu privire la existența unei notificări

pe Legea nr. 10/2001 cu privire la bun.

Deși existența unor

notificări poate fi verificată pe site-ul instituției,

instanța de apel apreciat că intimatei nu i se poate reproșa

lipsa de diligență în acest sens, atât timp cât prin antecontract

promitentul vânzător a declarat că nu are cunoștință

de existența unor acțiuni sau cereri de restituire a imobilului

inclusiv în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că intimata nu a

solicitat în mod nejustificat prelungirea termenului pentru perfectarea

vânzării este susținută și de toate demersurile acesteia

pentru a lămuri situația juridică a imobilului la Primăria

municipiului București - Serviciul analiză dosar Legea 10/2001,

Primăria Sectorului 6, Prefectura Municipiului București, Ministerul

Mediului și Dezvoltării, astfel încât solicitarea acesteia la data de

28 ianuarie 2008 nu poate fi apreciată ca fiind făcută pro

causa.

Față de valoarea considerabilă

a prețului vânzării, instanța de apel a reținut că nu

se poate reproșa intimatei solicitarea unor verificări concrete cu

privire la situația juridică a imobilului, atât timp cât aceasta

și-a îndeplinit celelalte obligații care îi reveneau pentru perfectarea

vânzării la data de 28 ianuarie 2008. Astfel, promitentul a prezentat un

extras de cont privind existența disponibilului pentru achitarea

prețului vânzării, iar împrejurarea că domnul A.K. a

acționat în calitate de procurator de fonduri în temeiul contractului

încheiat la 27 noiembrie 2007 nu reprezintă un impediment la perfectarea

vânzării întrucât plata poate fi efectuată de orice persoană

interesată sau neinteresată (art. 1093 C. civ.), iar

părțile nu au condiționat cesiunea contractului de acordul

promitentului vânzător (art. 14.1).

De altfel, din conținutul

încheierii de certificare din 28 ianuarie 2008 nu rezultă că

apelanții ar fi formulat obiecțiuni cu privire la aceste aspecte.

Solicitarea de amânare a încheierii

contractului a fost determinată de riscul ca promitentul

cumpărător, în cazul perfectării vânzării, să fie

evins de un terț dobânditor în cazul unei hotărâri de restituire a

bunului în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.

În acest sens, solicitarea intimatei

de prelungire a termenului a fost apreciată de instanță ca fiind

rezonabilă având în vedere faptul că intimata nu a arătat nici

un moment că nu mai dorește încheierea contractului.

În ceea ce privește lipsa

răspunsului intimatei la interogatoriu, instanța de apel a apreciat

că nu se poate reține lipsa unor motive temeinice pentru care partea

a refuzat să răspundă la interogatoriu pentru a se aprecia

că lipsa răspunsului la interogatoriu constituie o mărturisire

deplină sau un început de dovadă în folosul părții

potrivnice, așa cum prevăd dispozițiile art. 225 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii,

reclamanții G.A.V., C.D. și C.V. au declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, în principal modificarea în tot a deciziei recurate în sensul

admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea

acțiunii, iar în subsidiar casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului.

Cu privire la primul motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ, recurenții susțin

că instanța de apel nu a analizat apelul în cauză,

motivându-și decizia haotic și fără vreo legătură

cu cererea de chemare în judecată supusă controlului judiciar.

Recurenții consideră

că instanța de apel în motivarea deciziei recurate a preluat integral

motivele expuse în sentința de la fond, dezvoltând pe larg opinia

instanței de fond. Astfel că, argumentele arătate sunt

contradictorii, aceasta reținând în mod greșit că nu poate

analiza susținerile referitoare la culpa pârâtei în neexecutarea

obligațiilor de perfectare a vânzării, ulterioară datei de 28

ianuarie 2010, întrucât aceasta excede susținerilor din cererea de chemare

în judecată.

Se mai susține că, instanța

de apel s-a limitat în motivarea sa, la interpretarea semantică a termenilor

antecontractului, analizând pe sărite clauzele prevăzute în

antecontract, contrazicând dispozițiile exprese ale antecontractului

și reținând în mod greșit în sarcina promitenților

vânzători obligația de a furniza datele necesare întocmirii raportului

de due dilligence în totală contradicție cu dispozițiile art. 6 pct.

1.3 din antecontract.

Totodată, consideră

că instanța de apel, preluând motivarea instanței de fond, în

mod greșit a apreciat că această terță persoană A.K.,

care nu și-a exprimat vreodată acceptul pentru efectuarea

plății contractului, ar fi putut îndeplini rolul de «procurator de

fonduri». În opinia recurenților, aceasta susținere

depășește cu mult limitele cererii cu care a fost învestită

instanța, aceasta înlăturând pentru a doua oară

dispozițiile cuprinse în antecontractul de vânzare-cumpărare (art. 14).

Recurenții reclamanți mai

arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel

au ignorat faptul că singurul lucru care trebuia demonstrat de către

promitenții vânzători era neîndeplinirea de către promitentul

cumpărător a obligațiilor asumate - prin contract, culpa

acestuia prezumându-se.

Instanța de apel a omis să

cerceteze înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reprezentând

corespondența dintre SC B.G.R.E.C. SRL, Primăria Municipiului

București, Primăria Sectorului 6, Prefectura Municipiului

București, Ministerul Mediului și Dezvoltării, pentru că

dacă le-ar fi analizat, ar fi constatat cu ușurință că

toate aceste pretinse demersuri sunt inițiate de intimata-pârâtă

după data de 28 ianuarie 2008. Aceste aspecte evidențiate, nu au fost

supuse controlului judiciar de către instanța de apel, deși la

numai două zile de la împlinirea datei limită pentru încheierea

contractului, pârâta nu mai avea incertitudini cu privire la situația

juridică, întrucât aceasta a adresat instanței solicitarea de a

pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de

vânzare-cumpărare, cu privire la același imobil.

Recurenții susțin că

instanța de apel a înlăturat toate notificările referitoare la

încheierea contractului, aceasta depărtându-se în mod flagrant de

dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., omițând ca în

motivarea deciziei comerciale să-și expună motivele care au

format convingerea instanței, dar și cele pentru care cererile

părților au fost înlăturate.

Cu privire la cel de al doilea motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții

consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

lipsită de temei legal, întrucât decizia recurată a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 1020 – art. 1021

C. civ. și art. 1093 C. civ.

Recurenții susțin că

societatea pârâtă s-a aflat continuu în culpă și chiar dacă

ar fi dorit să răstoarne prezumția de culpă, nu ar fi avut

cu ce să dovedească, acțiunile sale dovedind din plin

contrariul.

Solicită instanței, ca în

temeiul dispozițiilor art. 1079 C.civ, să constate că și

această condiție a fost îndeplinită de

recurenții-reclamanți prin intermediul executorului judecătoresc

în data de 26 februarie 2008, în această situație singura

soluție ce se poate pronunța în cauza dedusa judecații fiind

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și

sancționarea atitudinii culpabile a promitentei - cumpărătoare

prin desființarea antecontractului și obligarea acesteia la daune

interese conform art. 8.1. din antecontractul de vânzare - cumpărare.

Recurenții reclamanți mai

susțin că din motivarea simplistă și plină de omisiuni

a instanței de apel nu rezultă că dispozițiile art. 1093

C.civ ar fi fost îndeplinite de către societatea pârâtă, aceasta

înțelegând să facă aplicarea dispozițiilor legale în mod

trunchiat și fără să urmărească dacă

condițiile prevăzute în textul de lege au fost sau nu aplicate de

părțile semnatare ale acordului intitulat agreement.

Totodată, recurenții

consideră că instanța de apel a aplicat greșit și

dispozițiile art. 225 C. proc. civ., întrucât în motivarea deciziei

recurate instanța de apel a constatat că intimata a formulat la data

de 23 februarie 2009 o cerere pentru imposibilitate de prezentare a

apărătorului său, cerere care a fost respinsă de tribunal,

motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 1069 C. civ.,

cererea de acordare a unui termen pentru imposibilitatea de prezentare a

apărătorului este nedovedită.

Dispozițiile textului de lege

invocat în motivare nu au nicio legătură cu cererea de acordare a

unui termen pentru imposibilitate de prezentare, art. 1069 C. civ. având un alt

conținut, astfel că după ce tribunalul a luat act de solicitarea

reclamanților, dar nu s-a pronunțat asupra aplicării sau

neaplicării dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., instanța de

apel vine și prin atitudinea sa vădit părtinitoare,

constată că dispozițiile art. 225 C. proc. civ. nu erau

aplicabile față de situația în care societatea pârâtă nu a

înțeles să răspundă la întrebări, în termenul stabilit

de instanța de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimata pârâtă SC B.G.R.E.C. SRL București a solicitat

respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor

administrate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 304

pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi

cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motive pe care

se sprijină sau când cuprinde motivele contradictorii ori străine de

natura pricinii.

Față de textul de lege

evocat, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când

există considerente contradictorii, din care să rezulte atât

temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori

atunci când există contradicție între considerente și

dispozitiv.

Înalta Curte, constată că

decizia instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept, a

obiectului supus judecății, care au format convingerea instanței

în sensul textului de lege pretins a fi încălcat și că aceasta

nu cuprinde motive contradictorii. De altfel, se poate observa fără

dubii că instanța de apel a motivat detaliat în concordanță

cu textele de lege incidente cauzei.

Totodată, se constată

că, recurenții au subsumat acestui motiv de recurs critici de

netemeinicie, referitoare la pretinsa "contradictorialitate" a

hotărârii atacate cu privire la faptul că instanța de control

judiciar nu a analizat susținerile cu privire la culpa pârâtei în

neexecutarea obligațiilor de perfectare a vânzării ulterioară

datei de 28 ianuarie 2008, la faptul că a analizat pe sărite clauzele

prevăzute în antecontract, la faptul că A.K. ar fi îndeplinit rolul

unui procurator de fonduri, la faptul că a omis să cerceteze

înscrisurile de la dosar, că s-a pronunțat în totală

contradicție cu dispozițiile antecontractului și cu

acțiunile săvârșite de societatea pârâtă precum și

că a înlăturat toate notificările referitoare la încheierea

contractului, critici ce nu pot fi supuse controlului de legalitate fiind

aspecte de netemeinicie.

Argumentele aduse în sprijinul

acestei critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în

concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci

evidențiază nemulțumirea recurenților sub aspectul în care

instanța a înțeles să interpreteze materialul probator

administrat în cauză, care excede competența instanței de

recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie,

care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale

extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a

hotărârii judecătorești recurate.

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte, apreciază

că, criticile recurenților în raport de textul de lege evocat sunt

nefondate în condițiile în care în cauza de față nu rezultă

că instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de

lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții

legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat,

pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica

vizând greșita aplicare a prevederilor art. 1020 – art. 1021 C. civ.,

instanța urmează să o respingă ca nefondată, întrucât

textul de lege se referă la rezoluțiunea contractului sinalagmatic,

care operează în ipotezele limitativ prevăzute, în cauză,

apreciindu-se în mod corect de către instanța de apel cât și cea

de fond că nu operează atâta timp cât societatea pârâtă nu se

face vinovată sau nu este în culpă pentru neexecutarea

antecontractului, în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare

până la data de 28 ianuarie 2008. Faptul că instanța de apel nu

și-a însușit susținerile recurenților cu privire la

rezoluțiunea antecontractului nu se poate susține că aceasta a

încălcat dispozițiile legale aplicabile în speță.

Referitor la critica

recurenților privind aplicarea greșită a dispozițiilor art.

1093 C. civ., se constată că și aceasta este nefondată,

întrucât instanța de apel a reținut în mod corect că plata poate

fi efectuată de orice persoană interesată sau neinteresată,

că A.K. a acționat în calitate de procurator de fonduri în temeiul

contractului, denumit agreement, încheiat cu societatea pârâtă la data 27

noiembrie 2007 și având în vedere că părțile din

antecontract nu au condiționat cesiunea contractului cu acordul

promitentului vânzător (art. 14.1), fiind astfel îndeplinite

obligațiile care îi reveneau pârâtei pentru perfectarea vânzării la

data de 28 ianuarie 2008.

Nici critica vizând greșita

aplicare a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., nu este întemeiată,

aceasta urmând a fi înlăturată întrucât potrivit dispozițiilor art.

225 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice,

refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se

înfățișează, instanța poate socoti aceste

împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de

dovadă în folosul părții potrivnice, legiuitorul instituind

astfel numai o prezumție de recunoaștere tacită în favoarea

celeilalte părți și nu o obligație cu caracter absolut.

În speță, se constată

că instanța de apel în mod corect a apreciat că în raport de

cererea de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare

a apărătorului ales, formulată de pârâtă la data de 23

februarie 2009, și de faptul că reclamanții nu au insistat în

administrarea probei testimoniale, nu poate fi reținută lipsa unor

motive temeinice pentru care partea a refuzat să răspundă la

interogatoriu pentru a se aprecia că lipsa răspunsului la

interogatoriu constituie o mărturisire deplină sau un început de

dovadă în folosul părții potrivnice.

În consecință,

față de prevederile art. 312 C. proc. civ. se vor respinge

recursurile declarate de reclamanții G.A.V., C.D. și C.V. împotriva

deciziei civile nr. 79 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a V–a comercială.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

Înalta Curte va obliga recurenții reclamanți la cheltuieli de

judecată în suma de 12.000 lei reprezentând onorariu apărător,

conform chitanței de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții G.A.V., C.D. și C.V. împotriva deciziei nr. 79

din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Obligă reclamanții G.A.V.,

C.D. și C.V. la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată, către pârâta SC B.G.R.E.C. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.