ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3354/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3354/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Istoricul cauzei.

Reclamanta

SC B. SRL Ploiești a chemat-o în fața Curții de

Arbitraj comercial București pe pârâta SC M.H.S. SRL București și a solicitat

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligată la plata sumei de

150.000 euro la cursul B.N.R. din ziua plății motivând că a executat pentru

pârâtă o clădire de birouri, că lucrarea a fost recepționată și cu toate acestea

nu i s-a achitat diferența de preț pe care o solicită prin acțiune, sumă la

care se adaugă penalități și cheltuieli de judecată.

Tribunalul arbitral a admis acțiunea reclamantei

prin sentința nr. 276 din 14 decembrie 2007 și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei

de 150.000 Euro preț, 6.000 Euro dobânzi plus cheltuieli de arbitrare,

apreciind că suma solicitată reprezintă o creanță certă în timp ce creanța

reclamantei față de pârâtă, nu este certă astfel că nu poate opera compensarea

pe care a solicitat-o pârâta.

În continuare, tribunalul arbitral a apreciat

că suma reprezentând diferență de preț acordată reclamantei este purtătoare de dobânzi

și că, în afară de dobândă, pârâta datorează și cheltuieli arbitrale.

Împotriva sentinței arbitrale pronunțată de

Curtea de Arbitraj Comercial a formulat acțiune în anulare pârâta M.H.S. SRL pentru

motivele prevăzute de art. 364 lit. f), g) și i) C. proc. civ., prin care a

susținut, în esență, că instanța arbitrală s-a pronunțat pe ce nu s-a cerut încălcând

principiul disponibilității.

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 60

din 18 aprilie 2008, a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii

completatoare depusă de petentă prin care aceasta a invocat și alte motive de

desființare a hotărârii arbitrale și a respins în fond acțiunea în anulare motivând

că tribunalul arbitral nu a schimbat temeiul de drept al cererii fără să-l fi

pus în discuția părților, că dispozițiile art. 1145 C. civ., au fost puse în

discuția părților atunci când s-a analizat posibilitatea compensării creanțelor.

A mai reținut Curtea de apel că nici principiul disponibilității nu a fost încălcat

din moment ce tribunalul arbitral s-a pronunțat numai asupra obiectului

cererii.

Împotriva sentinței nr. 60 din 18 aprilie 2008,

prin care Curtea de Apel București a respins acțiunea în anulare, a declarat

recurs pârâta M.H.S. SRL prin care a criticat în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., soluția Curții aducând argumente atât în sprijinul netemeiniciei

cât și al nelegalității acesteia.

În esență, recurenta a susținut că prin

hotărârea arbitrală, tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au

cerut, respectiv compensația legală, încălcând principiul disponibilității și

al contradictorialității.

Recursul a fost soluționat de Înalta Curte de

Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 136 pronunțată la data de 22

ianuarie 2009, a modificat sentința pronunțată de Curtea de Apel și a anulat

sentința arbitrală respingând acțiunea reclamantei SC B. SRL, ca nefondată.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că

acțiunea în anulare este singura cale de atac împotriva hotărârii arbitrale, că

prin motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., instanța cenzurează

conformitatea judecății arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii

civile. Potrivit instanței de recurs, tribunalul arbitral a încălcat principiul

contradictorialității pentru că a motivat în drept soluția pe dispozițiile art.

1145 C. civ., fără să pună în discuție aceste prevederi. Tribunalul arbitral potrivit

Înaltei Curți a încălcat și clauzele contractului, motiv care justifică

aplicarea art. 364 lit. i) și, în fine, a stabilit că nu s-au analizat

apărările pârâtei care au fost invocate în fața tribunalului.

În fond, procedând la rejudecare, Înalta

Curte a constatat că suma pretinsă de reclamantă nu este datorată întrucât prin

adresa nr. 775 din 12 ianuarie 2007 aceasta și-a recunoscut culpa de a nu fi

respectat termenele intermediare, că valoarea penalităților nu putea depăși 8 %

din valoarea contractului și că penalitățile puteau fi reținute din factura

finală. Instanța de recurs a mai reținut că art. 8.1 din contract are valoarea

unei clauze convenționale care operează prin convenția părților și că nu este necesar

să se verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de codul civil cu privire la

compensația legală.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere

de revizuire reclamanta SC B. SRL prin care, în temeiul art. 322 pct. 2 și 5 C.

proc. civ., a solicitat desființarea deciziei nr. 1018/2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție și respingerea recursului pârâtei SC M.H.S.

SRL declarat împotriva sentinței Curții de Apel București.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 322

pct. 2 C. proc. civ., revizuienta a susținut că instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra motivului prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ.,

privind încălcarea principiului contradictorialității fapt care ar fi impus admiterea

recursului și casarea  hotărârii cu trimitere în vederea rejudecării.

Prin cel de-al doilea motiv întemeiat pe

prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta a pus în discuție rapoartele

întocmite în diferite stadii de execuție de către societatea A.P.M.R. SRL care

acționa în numele și serviciul intimatei raportându-i pârâtei intimate despre

stadiul lucrărilor. A mai arătat revizuienta că actele de constatare a firmei

de management erau finalizate prin protocoalele pe care le-a depus la dosar,

după ce a intrat în posesia lor, ele fiind deținute de firma intermediară.

În fine s-a invocat și existența unei greșeli

materiale evidente care a condus la o soluție greșită pe considerentul că soluția

s-a fundamentat pe o traducere greșită a unui act din limba germană. Din

lecturarea actului tradus corect, revizuienta a susținut că se poate observa

faptul că nu a existat întârziere finală ci doar întârzieri intermediare și că

nu a existat nicio recunoaștere a societății în legătură cu existența unei culpe.

Revizuienta și-a argumentat cererea și pe

greșita soluționare a art. 364 lit. f), g) și i) C. proc. civ., pe încălcarea art.

6.1 din Convenție și pe practica contrară a Înaltei Curți de care nu s-a ținut seama

în recurs,  prin soluție fiindu-i încălcat dreptul de proprietate asupra sumei

de 150.000 Euro.

Cererea de revizuire este nefondată.

proc. civ., vizează situația în care instanța de recurs, care a evocat fondul,

nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Pentru a răspunde la această chestiune de

drept trebuie să se rețină mai întâi că pe această cale a revizuirii nu se

realizează un control judiciar ci, procedural, concluzie care se desprinde din

caracterul revizuirii care este calificată drept cale de retractare care se adresează

aceleiași instanțe căreia i se cere să revină asupra hotărârii atacate. În

raport de această precizare se va reține că soluția a cărei revizuire se cere a

fost pronunțată în calea de atac promovată de pârâta SC M.H.S. SRL și că, în

adevăr, unul din motivele de recurs a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., însă instanța nu era ținută să se pronunțe distinct pe acest motiv

de nelegalitate în condițiile în care acțiunea în anulare nu avea deschisă calea

apelului, situație în care erau incidente dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ. Dincolo de faptul că această omisiune a analizării unui motiv de

recurs putea fi invocată de partea care a declanșat calea de atac a recursului

și, în orice caz, într-o altă cale de retractare, se va reține că dispozițiile art.

322 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză întrucât acestea

vizează pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Or, revizuienta are

în vedere acest motiv pentru a susține că sentința Curții de Apel trebuia

casată și trimisă pentru rejudecare pentru a se asigura dreptul la apărare și

principiul contradictorialității. Aceste susțineri ar putea fi analizate numai

în măsura în care calea de atac promovată ar permite un control judiciar.

Așa cum s-a arătat anterior, revizuirea își

propune retractarea hotărârii în cazul în care instanța s-ar fi pronunțat pe ce

nu s-a cerut. În cazul de față analiza fondului a vizat suma de 150.000 Euro

care a fost solicitată prin acțiunea introductivă, astfel că pronunțarea s-a

realizat în limitele investirii.

proc. civ., poate fi invocat atunci când după …. „darea hotărârii s-au

descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă

s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Din textul mai sus redat rezultă condițiile

pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul nou pentru ca acesta să conducă

la retractarea deciziei pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului.

Astfel, se constată că depunerea traducerii unei adrese care se găsește la

dosar nu îndeplinește această cerință a dispozițiilor procedurale referitoare

la înscrisuri. Nici protocoalele depuse în sprijinul susținerii cererii de

revizuire nu îndeplinesc această condiție întrucât nu au fost reținute de

partea potrivnică și nici din împrejurări care erau mai presus de voința sa, de

natură să o împiedice să le procure pentru a le prezenta instanței în forma și

conținutul pe care l-a dezvoltat în cererea de revizuire. Se observă că, în

realitate, referindu-se la aceste protocoale, revizuienta readuce în discuție

apărările de fond privind lipsa culpei în legătură cu inexistența întârzierii

lucrărilor în faza finală și cu inexistența unei recunoașteri a culpei pentru

întârzierea în fazele intermediare ale lucrărilor.

În consecință, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 322 alin. (5) C. proc. civ., pentru înscrisurile prezentate, Înalta

Curte nu va putea reconsidera situația de fapt, pentru că s-ar nesocoti puterea

de lucru judecat a deciziei anterior pronunțate care nu se impune a fi

retractată.

Așa fiind, cererea de revizuire formulată de

reclamanta SC B. SRL va fi respinsă.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., se va respinge cererea pentru plata cheltuielilor de judecată formulată

de intimată ca nedovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată

de revizuienta

SC B. SRL

PLOIEȘTI împotriva deciziei nr. 136 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Respinge cererea de acordarea cheltuielilor

de judecată, ca nedovedită, formulată de intimata SC M.H.S. SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

decembrie 2009.