ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3394/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3394/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC S.I.M.E. SA a solicitat Curții de Arbitraj Comercial de pe

lângă C.C.I.R. ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige SC M.H. SA

București la plata sumei de 103.141 lei reprezentând valoarea scrisorii de

garanție bancară emisă de G.I. NV, sucursala București, la data de 18 ianuarie

2005, executată abuziv de pârâtă, la plata comisionului și a lipsei de

folosință, precum și la 100.000 lei daune morale pentru prejudiciul de imagine

cauzat, cu cheltuieli de arbitrare aferente sumelor solicitate.

După administrarea probelor și examinarea modului

în care s-a derulat contractul și prevederile celor șase acte adiționale având

ca obiect efectuarea lucrărilor de construcție și finisare a spitalului,

Tribunalul Arbitral a pronunțat hotărârea nr. 11 din 25 ianuarie 2007 prin care

a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 15.142 euro cu titlu de garanție

încasată pe nedrept precum și la plata dobânzii de 2,25% pe an calculată cu

începere de la data de 9 decembrie 2005 până la plata integrală a acestei sume.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arbitral a

avut în vedere concluziile expertizelor tehnice în domeniul construcțiilor și

instalațiilor și clauzele contractului încheiat de părțile în proces și a

stabilit că reclamanta nu și-a executat obligațiile de a remedia defecțiunile

constatate la lucrările executate și ca urmare sumele reprezentând costul

remedierilor au fost scăzute din garanția de 103.141 euro, rămânând de plată

numai diferența la care a fost obligată pârâta prin hotărârea arbitrală.

Împotriva sentinței arbitrale a formulat acțiune

în anulare reclamanta SC S.I.M.E. SA prin care a invocat motivele prevăzute de art.

364 lit. f) și i) C. proc. civ. În esență prin acțiunea în anulare s-a susținut

că prin hotărârea arbitrală s-au depășit limitele investirii Tribunalului

Arbitral și că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C.

proc. civ. Potrivit reclamantei Tribunalul avea de examinat numai dacă

dispozițiile contractuale privind scrisoarea de garanție și executarea acesteia

s-a făcut potrivit contractului. Restituirea garanției solicitată prin acțiune,

a mai arătat reclamanta nu s-a cerut în funcție de pretinsul prejudiciu suferit

de pârâta SC M.H. SA care de altfel nu a fost determinat prin întâmpinare sau

printr-o cerere reconvențională, eventuala creanță nefiind certă, lichidă și

exigibilă.

Prin aceeași cerere de anulare a hotărârii

arbitrale, reclamanta a mai susținut că obiectul pricinii dedus judecății, este

stabilit de cererea de chemare în judecată și nu de probele administrate în

cauză din moment ce partea adversă nu a formulat cerere reconvențională prin

care să dovedească că deține împotriva sa o creanță certă, lichidă și

exigibilă. În final a reluat dispozițiile contractuale și referindu-se la

acestea a arătat că SC S.I.M.E. SA și-a îndeplinit toate obligațiile astfel că

folosirea scrisorii de garanție de către pârâtă nu se justifica. Prin ultimele susțineri,

reclamanta a reluat situația de fapt și după ce a arătat condițiile de

desfășurare și obligațiile care le reveneau părților implicate a ajuns la

concluzia că executarea scrisorii de garanție de către pârâtă a fost abuzivă

întrucât nu au existat documente justificative.

Curtea de Apel București, secția comercială,

prin sentința nr. 201 din 26 octombrie 2007 a respins ca nefondată acțiunea în

anulare apreciind că prin hotărârea arbitrală a fost analizată excepția de

neexecutare a contractului invocată de pârâtă, acest mijloc de apărare fiind

acceptat în cazul contractelor sinalagmatice datorită interdependenței dintre

drepturile și obligațiile care revin părților din convenție. Instanța a mai

stabilit și faptul că hotărârea arbitrală s-a bazat și pe proba cu expertiză

care a susținut apărarea potrivit căreia reclamanta nu și-a îndeplinit

obligațiile de remediere a lucrărilor executate la clădirea spitalului. Față de

excepția de neexecutare opusă reclamantei, Curtea a apreciat că în cauză nu era

necesar să fie formulată o cerere reconvențională pentru ca pârâta să-și

susțină apărările și ca urmare, din suma pretinsă de reclamantă instanța putea

să deducă ceea ce nu se datora.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel,

a declarat recurs reclamanta SC S.I.M.E. SA, prin care a adus critici de nelegalitate

întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ.

Pentru a-și argumenta motivul prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a depășit cadrul

procesual și a pronunțat o soluție acordând ce nu s-a cerut. Potrivit autoarei

instanța era ținută să se pronunțe numai în limitele investirii și numai asupra

obiectului determinat al pricinii stabilit de reclamantă prin cererea de

chemare în judecată deoarece nicio dispoziție legală nu-i dădea posibilitatea

instanței să se pronunțe asupra vreunei cereri care nu a fost formulată de

părți.

Întrucât instanța arbitrală a încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acordând ce nu s-a cerut

printr-o cerere reconvențională, recurenta a apreciat că s-a pronunțat o

sentință nelegală care se impune a fi casată iar cauza trimisă pentru

rejudecare.

Pentru a-și susține critica din al doilea

motiv – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - recurenta a arătat că hotărârea Curții

de Apel nu conține motivele pe care se sprijină. Potrivit recurentei motivarea sumară

echivalează cu o nemotivare întrucât motivele expuse punctual în acțiunea în

anulare nu au fost examinate și nu s-a răspuns la acestea nici tangențial.

Lipsa considerentelor care au impus respingerea cererii, fără examinarea

legalității și temeiniciei pe fond a acțiunii în anulare, în opinia recurentei,

impune casarea sentinței atacate. A conchis că simplele aprecieri ale instanței

care nu au legătură cu temeiurile pentru care s-a solicitat anularea hotărârii

arbitrale nu constituie o analiză a motivelor limitative invocate în acțiunea în

anulare [art. 364 lit. f) și i)] și că o astfel de abordare a acțiunii în

anulare atrage nulitatea sentinței. În ce privește proba cu expertiză care s-a dispus

în fața instanței arbitrale a susținut că utilitatea acestei probe a fost

susținută de reclamantă numai în cazul în care s-ar fi formulat de către pârâtă

o cerere reconvențională în pretenții timbrată corespunzător.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. a fost invocat pentru a susține lipsa temeiului legal și aplicarea greșită

a legii. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut că intimata a

executat cu rea-credință garanția bancară. Argumentul că această scrisoare urma

să-și piardă valabilitatea, în opinia recurentei, nu este suficient pentru

executarea scrisorii de garanție întrucât echivalează cu invocarea propriei

culpe constând în nerespectarea obligațiilor contractuale.

Soluția arbitrală este greșită potrivit reclamantei

- recurente și în ipoteza în care ar fi fost utilizate regulile echității în

judecata arbitrală. A considerat în acest sens că excepția de neexecutare poate

fi invocată ca mijloc de apărare numai dacă sunt respectate condițiile

esențiale de aplicare a acesteia, or, în cauză nu se poate reține că a existat

o neexecutare din partea constructorului, iar din corespondența părților se poate

deduce atitudinea conciliantă a reclamantei care s-a prezentat în vederea

remedierii deficiențelor semnalate de intimata - pârâtă. Considerând întemeiată

această critică recurenta a solicitat admiterea recursului, în fond anularea

sentinței arbitrale și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Acest motiv vizează

situația plus petita sau ultrapetita pe care recurenta a argumentat-o arătând că

Tribunalul Arbitral i-a acordat numai o parte din valoarea scrisorii de

garanție bancară și că astfel a depășit limitele investirii pe care în calitate

de reclamant le-a stabilit prin acțiunea arbitrală. Depășirea limitelor

investirii potrivit autoarei s-a datorat faptului că au fost examinate apărări

ale pârâtei - intimate fără ca aceasta să formuleze cerere reconvențională. În

accepțiunea recurentei s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. dar și art. 119 alin. (3) C. proc. civ. pentru că pârâta prin apărările

sale a urmărit o compensație judiciară a datoriilor reciproce fără ca,

procedural, să uzeze de cererea reconvențională. Recurenta a ajuns la concluzia

că ceea ce nu a cerut pârâta prin cerere reconvențională i-a oferit Tribunalul Arbitral.

Critica este nefondată. Recurenta a invocat

aceste dispoziții (art. 129 pct. 6) și în fața arbitrajului care le-a respins

cu motivarea că un litigiu înseamnă pretenții și apărări și cât timp pârâta s-a

limitat la apărare nu este obligată să formuleze cerere reconvențională. Înalta

Curte va reține și alte chestiuni legate de poziția procesuală a părților și

anume: Reclamantul și pârâtul, sunt cei care au rolul hotărâtor în determinarea

existenței unui proces comercial atât în ce privește declanșarea lui cât și sub

aspectul apărărilor. De asemenea trebuie reținut că judecata este limitată atât

din punctul de vedere al obiectului cererii deduse din raporturi juridice

procesuale dar și de fundamentul pretenției dedusă judecății. În speță aceste

limite ale procesului au fost respectate întrucât instanța nu se poate pronunța

examinând obiectul cererii independent de apărările care sunt puse la îndemâna

pârâtului ca drept și îndatorire procesuală. Se poate afirma că apărarea, care

se face în cadrul procesului comercial nu poate fi concepută independent de

cererea de chemare în judecată. În același timp nu trebuie omis faptul că

mijloacele de apărare puse la îndemâna părților constituie o garanție a

examenului obiectiv și rațional al litigiului. În plus trebuie reținut că

apărările pe care le face pârâtul în cursul unui proces comercial constituie urmarea

firească a cererii de chemare în judecată și își are rațiunea în existența

cererii principale.

Din acest punct de vedere revenind la speță,

pentru o analiză corectă a pretențiilor reclamantei recurente așa cum au fost

determinate prin acțiune față de obligațiile reciproce care le reveneau

părților, din raporturile juridice determinate se va reține că, în mod corect

s-a luat în examinare excepția de neexecutare, ca mijloc de apărare. Temeiul

juridic al invocării excepției îl constituie interdependența obligațiilor

stipulate de părți prin convenție. Pentru invocarea acestei excepții este

suficient ca pârâta să demonstreze o neexecutare chiar parțială din partea

reclamantei, dar suficientă pentru a obține reducerea pretențiilor formulate

împotriva sa. Faptul că recurenta nu-și însușește neexecutarea invocată de

intimată nu duce la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 129 pct. 6 C.

proc. civ.

Prin conținutul său art. 129 pct. 6 C. proc.

civ. nu izolează obiectul cererii deduse judecății de apărările care pot fi

făcute într-un proces chiar dacă aceste apărări pot avea ca urmare reducerea

pretențiilor deduse judecății. În măsura în care se neagă dreptul pârâtei de a

se apăra, recurentul cere în alți termeni să-i fie protejat dreptul său

subiectiv prin examinarea pretențiilor sale propunând doar o poziție defensivă

din partea pârâtei și nicidecum o apărare prin invocarea unor excepții.

Alegerea modului de a se apăra îi aparține

pârâtei așa încât nu se poate reține că s-au încălcat prevederile art. 119 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora în măsura în care pârâtul are pretenții în

legătură cu cererea reclamantului poate să formuleze cerere reconvențională. În

cazul de față pârâta nu a tins la o poziție de reclamant față de recurentă așa încât

nu se poate reține nici faptul că reducerea pretențiilor acesteia sunt urmarea

compensării datoriilor reciproce în lipsa unei cereri reconvenționale. Din

acest punct de vedere se poate observa că Tribunalul Arbitral a luat în

examinare în raport de excepția invocată de pârâtă modul de îndeplinire a

obligațiilor care-i reveneau reclamantei iar soluția pronunțată în fond precum

și în acțiunea în anulare reflectă aceste aspecte [pe care recurenta le-a

încadrat în motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ.].

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost susținut de recurentă în sprijinul

criticii potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Nici această critică nu va fi reținută întrucât acțiunea în anulare nu a fost

motivată punctual pe art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. așa cum se susține.

Aceste motive au fost indicate, fără ca reclamanta să le dezvolte distinct și

să le argumenteze în drept. Ca urmare, câtă vreme reclamanta din acțiunea în

anulare s-a limitat doar la analizarea probatoriului și la concluziile la care

ar fi trebuit să se ajungă potrivit punctului său de vedere nu se poate critica

faptul că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare nu i-a examinat punctual

motivele invocate.

Din dispozițiile art. 364 alin. (1) C. proc.

civ. rezultă cu evidență că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai

pentru motivele limitativ prevăzute la lit. a) - i), însă aceste motive trebuie

argumentate în fapt și în drept întrucât acțiunea în anulare nu presupuse o

rejudecare a fondului decât în condițiile art. 366 C. proc. civ.

Prin urmare punctul de vedere al recurentei

potrivit căruia Curtea de Apel trebuia să reia judecata în fond nu este conform

cu dispozițiile art. 364 C. proc. civ. care oferă un mijloc procedural de

desființare a hotărârii arbitrale numai pentru cazurile enumerate la lit. a) – i).

Nu în ultimul rând pe aspectul susținerii privind faptul că s-a acordat mai

mult decât s-a cerut, instanța de apel s-a pronunțat succint referindu-se la

apărarea pârâtei privind excepția de neexecutare cu argumentele dezvoltate în

recurs la primul punct. În ce privește art. 304 lit. i) care a fost indicat ca motiv

de desființare a hotărârii arbitrale, se constată că acesta nu a fost

argumentat și dezvoltat pentru ca instanța care a fost sesizată cu acțiunea în

anulare să examineze dacă s-a încălcat ordinea publică și bunele moravuri.

Chestiunile de fond care țin de interpretarea contractului cu trimitere la

clauzele acestuia nu vizează ordinea publică și bunele moravuri. Relațiile

contractuale dintre părți în materie comercială sunt generate de principiul

libertății de voință și vizează raporturi de drept privat așa încât

nerespectarea prevederilor contractuale pe care le invocă recurenta nu înseamnă

încălcarea unor norme de ordine publică sau a unor dispoziții imperative ale

legii.

În consecință și această critică va fi respinsă

ca neîntemeiată.

proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal

sau atunci când s-a aplicat greșit legea.

Argumentele aduse în sprijinul acestui motiv

nu susțin concluzia recurentei privind aplicarea greșită a legii întrucât ceea

ce s-a criticat este hotărârea arbitrală și judecata în fond din fața tribunalului

arbitral și nu sentința Curții de Apel pronunțată în acțiunea în anulare.

Recurenta a reluat prin acest motiv chestiuni legate de aprecierea probelor,

exprimându-și dezacordul în legătură cu concluziile la care a ajuns Tribunalul.

Critica nu va fi primită și pentru că

recursul este cale extraordinară de atac fără caracter devolutiv, prin care se

realizează controlul sentinței pronunțată în acțiunea în anulare fără a-și

propune să rejudece fondul cauzei care s-a dezbătut în fața tribunalului arbitral.

Reconsiderarea chestiunilor de fond în cadrul acestui motiv de recurs nu

sprijină susținerea că sentința recurată este lipsită de fundament juridic sau

de temei legal.

În consecință înlăturând criticile aduse sentinței

pronunțată de Curtea de Apel, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I.M.E.

SA București împotriva sentinței comerciale nr. 201 din 26 octombrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

noiembrie 2008.