ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3394/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.I.M.E. SA a solicitat Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.R. ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige SC M.H. SA București la plata sumei de 103.141 lei reprezentând valoarea scrisorii de garanție bancară emisă de G.I. NV, sucursala București, la data de 18 ianuarie 2005, executată abuziv de pârâtă, la plata comisionului și a lipsei de folosință, precum și la 100.000 lei daune morale pentru prejudiciul de imagine cauzat, cu cheltuieli de arbitrare aferente sumelor solicitate.

După administrarea probelor și examinarea modului în care s-a derulat contractul și prevederile celor șase acte adiționale având ca obiect efectuarea lucrărilor de construcție și finisare a spitalului, Tribunalul Arbitral a pronunțat hotărârea nr. 11 din 25 ianuarie 2007 prin care a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 15.142 euro cu titlu de garanție încasată pe nedrept precum și la plata dobânzii de 2,25% pe an calculată cu începere de la data de 9 decembrie 2005 până la plata integrală a acestei sume.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arbitral a avut în vedere concluziile expertizelor tehnice în domeniul construcțiilor și instalațiilor și clauzele contractului încheiat de părțile în proces și a stabilit că reclamanta nu și-a executat obligațiile de a remedia defecțiunile constatate la lucrările executate și ca urmare sumele reprezentând costul remedierilor au fost scăzute din garanția de 103.141 euro, rămânând de plată numai diferența la care a fost obligată pârâta prin hotărârea arbitrală. Împotriva sentinței arbitrale a formulat acțiune în anulare reclamanta SC S.I.M.E. SA prin care a invocat motivele prevăzute de art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. În esență prin acțiunea în anulare s-a susținut că prin hotărârea arbitrală s-au depășit limitele investirii Tribunalului Arbitral și că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Potrivit reclamantei Tribunalul avea de examinat numai dacă dispozițiile contractuale privind scrisoarea de garanție și executarea acesteia s-a făcut potrivit contractului. Restituirea garanției solicitată prin acțiune, a mai arătat reclamanta nu s-a cerut în funcție de pretinsul prejudiciu suferit de pârâta SC M.H. SA care de altfel nu a fost determinat prin întâmpinare sau printr-o cerere reconvențională, eventuala creanță nefiind certă, lichidă și exigibilă. Prin aceeași cerere de anulare a hotărârii arbitrale, reclamanta a mai susținut că obiectul pricinii dedus judecății, este stabilit de cererea de chemare în judecată și nu de probele administrate în cauză din moment ce partea adversă nu a formulat cerere reconvențională prin care să dovedească că deține împotriva sa o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În final a reluat dispozițiile contractuale și referindu-se la acestea a arătat că SC S.I.M.E. SA și-a îndeplinit toate obligațiile astfel că folosirea scrisorii de garanție de către pârâtă nu se justifica. Prin ultimele susțineri, reclamanta a reluat situația de fapt și după ce a arătat condițiile de desfășurare și obligațiile care le reveneau părților implicate a ajuns la concluzia că executarea scrisorii de garanție de către pârâtă a fost abuzivă întrucât nu au existat documente justificative. Curtea de Apel București, secția comercială, prin sentința nr. 201 din 26 octombrie 2007 a respins ca nefondată acțiunea în anulare apreciind că prin hotărârea arbitrală a fost analizată excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, acest mijloc de apărare fiind acceptat în cazul contractelor sinalagmatice datorită interdependenței dintre drepturile și obligațiile care revin părților din convenție.

Instanța a mai stabilit și faptul că hotărârea arbitrală s-a bazat și pe proba cu expertiză care a susținut apărarea potrivit căreia reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de remediere a lucrărilor executate la clădirea spitalului. Față de excepția de neexecutare opusă reclamantei, Curtea a apreciat că în cauză nu era necesar să fie formulată o cerere reconvențională pentru ca pârâta să-și susțină apărările și ca urmare, din suma pretinsă de reclamantă instanța putea să deducă ceea ce nu se datora. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel, a declarat recurs reclamanta SC S.I.M.E. SA, prin care a adus critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ.

Pentru a-și argumenta motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a depășit cadrul procesual și a pronunțat o soluție acordând ce nu s-a cerut. Potrivit autoarei instanța era ținută să se pronunțe numai în limitele investirii și numai asupra obiectului determinat al pricinii stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată deoarece nicio dispoziție legală nu-i dădea posibilitatea instanței să se pronunțe asupra vreunei cereri care nu a fost formulată de părți. Întrucât instanța arbitrală a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acordând ce nu s-a cerut printr-o cerere reconvențională, recurenta a apreciat că s-a pronunțat o sentință nelegală care se impune a fi casată iar cauza trimisă pentru rejudecare.

Pentru a-și susține critica din al doilea motiv – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - recurenta a arătat că hotărârea Curții de Apel nu conține motivele pe care se sprijină. Potrivit recurentei motivarea sumară echivalează cu o nemotivare întrucât motivele expuse punctual în acțiunea în anulare nu au fost examinate și nu s-a răspuns la acestea nici tangențial. Lipsa considerentelor care au impus respingerea cererii, fără examinarea legalității și temeiniciei pe fond a acțiunii în anulare, în opinia recurentei, impune casarea sentinței atacate. A conchis că simplele aprecieri ale instanței care nu au legătură cu temeiurile pentru care s-a solicitat anularea hotărârii arbitrale nu constituie o analiză a motivelor limitative invocate în acțiunea în anulare [art. 364 lit. f) și i)] și că o astfel de abordare a acțiunii în anulare atrage nulitatea sentinței.

În ce privește proba cu expertiză care s-a dispus în fața instanței arbitrale a susținut că utilitatea acestei probe a fost susținută de reclamantă numai în cazul în care s-ar fi formulat de către pârâtă o cerere reconvențională în pretenții timbrată corespunzător. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat pentru a susține lipsa temeiului legal și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut că intimata a executat cu rea-credință garanția bancară. Argumentul că această scrisoare urma să-și piardă valabilitatea, în opinia recurentei, nu este suficient pentru executarea scrisorii de garanție întrucât echivalează cu invocarea propriei culpe constând în nerespectarea obligațiilor contractuale.

Soluția arbitrală este greșită potrivit reclamantei - recurente și în ipoteza în care ar fi fost utilizate regulile echității în judecata arbitrală. A considerat în acest sens că excepția de neexecutare poate fi invocată ca mijloc de apărare numai dacă sunt respectate condițiile esențiale de aplicare a acesteia, or, în cauză nu se poate reține că a existat o neexecutare din partea constructorului, iar din corespondența părților se poate deduce atitudinea conciliantă a reclamantei care s-a prezentat în vederea remedierii deficiențelor semnalate de intimata - pârâtă. Considerând întemeiată această critică recurenta a solicitat admiterea recursului, în fond anularea sentinței arbitrale și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat. 1. Art. 304 pct. 6 C. proc. civ. – Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Acest motiv vizează situația plus petita sau ultrapetita pe care recurenta a argumentat-o arătând că Tribunalul Arbitral i-a acordat numai o parte din valoarea scrisorii de garanție bancară și că astfel a depășit limitele investirii pe care în calitate de reclamant le-a stabilit prin acțiunea arbitrală. Depășirea limitelor investirii potrivit autoarei s-a datorat faptului că au fost examinate apărări ale pârâtei - intimate fără ca aceasta să formuleze cerere reconvențională. În accepțiunea recurentei s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. dar și art. 119 alin. (3) C. proc.

civ. pentru că pârâta prin apărările sale a urmărit o compensație judiciară a datoriilor reciproce fără ca, procedural, să uzeze de cererea reconvențională. Recurenta a ajuns la concluzia că ceea ce nu a cerut pârâta prin cerere reconvențională i-a oferit Tribunalul Arbitral. Critica este nefondată. Recurenta a invocat aceste dispoziții (art. 129 pct. 6) și în fața arbitrajului care le-a respins cu motivarea că un litigiu înseamnă pretenții și apărări și cât timp pârâta s-a limitat la apărare nu este obligată să formuleze cerere reconvențională. Înalta Curte va reține și alte chestiuni legate de poziția procesuală a părților și anume: Reclamantul și pârâtul, sunt cei care au rolul hotărâtor în determinarea existenței unui proces comercial atât în ce privește declanșarea lui cât și sub aspectul apărărilor.

De asemenea trebuie reținut că judecata este limitată atât din punctul de vedere al obiectului cererii deduse din raporturi juridice procesuale dar și de fundamentul pretenției dedusă judecății. În speță aceste limite ale procesului au fost respectate întrucât instanța nu se poate pronunța examinând obiectul cererii independent de apărările care sunt puse la îndemâna pârâtului ca drept și îndatorire procesuală. Se poate afirma că apărarea, care se face în cadrul procesului comercial nu poate fi concepută independent de cererea de chemare în judecată. În același timp nu trebuie omis faptul că mijloacele de apărare puse la îndemâna părților constituie o garanție a examenului obiectiv și rațional al litigiului.

În plus trebuie reținut că apărările pe care le face pârâtul în cursul unui proces comercial constituie urmarea firească a cererii de chemare în judecată și își are rațiunea în existența cererii principale. Din acest punct de vedere revenind la speță, pentru o analiză corectă a pretențiilor reclamantei recurente așa cum au fost determinate prin acțiune față de obligațiile reciproce care le reveneau părților, din raporturile juridice determinate se va reține că, în mod corect s-a luat în examinare excepția de neexecutare, ca mijloc de apărare. Temeiul juridic al invocării excepției îl constituie interdependența obligațiilor stipulate de părți prin convenție. Pentru invocarea acestei excepții este suficient ca pârâta să demonstreze o neexecutare chiar parțială din partea reclamantei, dar suficientă pentru a obține reducerea pretențiilor formulate împotriva sa.

Faptul că recurenta nu-și însușește neexecutarea invocată de intimată nu duce la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 129 pct. 6 C. proc. civ. Prin conținutul său art. 129 pct. 6 C. proc. civ. nu izolează obiectul cererii deduse judecății de apărările care pot fi făcute într-un proces chiar dacă aceste apărări pot avea ca urmare reducerea pretențiilor deduse judecății. În măsura în care se neagă dreptul pârâtei de a se apăra, recurentul cere în alți termeni să-i fie protejat dreptul său subiectiv prin examinarea pretențiilor sale propunând doar o poziție defensivă din partea pârâtei și nicidecum o apărare prin invocarea unor excepții. Alegerea modului de a se apăra îi aparține pârâtei așa încât nu se poate reține că s-au încălcat prevederile art. 119 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora în măsura în care pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului poate să formuleze cerere reconvențională. În cazul de față pârâta nu a tins la o poziție de reclamant față de recurentă așa încât nu se poate reține nici faptul că reducerea pretențiilor acesteia sunt urmarea compensării datoriilor reciproce în lipsa unei cereri reconvenționale. Din acest punct de vedere se poate observa că Tribunalul Arbitral a luat în examinare în raport de excepția invocată de pârâtă modul de îndeplinire a obligațiilor care-i reveneau reclamantei iar soluția pronunțată în fond precum și în acțiunea în anulare reflectă aceste aspecte [pe care recurenta le-a încadrat în motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc.

civ.]. 2. Cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost susținut de recurentă în sprijinul criticii potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Nici această critică nu va fi reținută întrucât acțiunea în anulare nu a fost motivată punctual pe art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. așa cum se susține. Aceste motive au fost indicate, fără ca reclamanta să le dezvolte distinct și să le argumenteze în drept. Ca urmare, câtă vreme reclamanta din acțiunea în anulare s-a limitat doar la analizarea probatoriului și la concluziile la care ar fi trebuit să se ajungă potrivit punctului său de vedere nu se poate critica faptul că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare nu i-a examinat punctual motivele invocate.

Din dispozițiile art. 364 alin. (1) C. proc. civ. rezultă cu evidență că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru motivele limitativ prevăzute la lit. a) - i), însă aceste motive trebuie argumentate în fapt și în drept întrucât acțiunea în anulare nu presupuse o rejudecare a fondului decât în condițiile art. 366 C. proc. civ. Prin urmare punctul de vedere al recurentei potrivit căruia Curtea de Apel trebuia să reia judecata în fond nu este conform cu dispozițiile art. 364 C. proc. civ. care oferă un mijloc procedural de desființare a hotărârii arbitrale numai pentru cazurile enumerate la lit. a) – i). Nu în ultimul rând pe aspectul susținerii privind faptul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, instanța de apel s-a pronunțat succint referindu-se la apărarea pârâtei privind excepția de neexecutare cu argumentele dezvoltate în recurs la primul punct.

În ce privește art. 304 lit. i) care a fost indicat ca motiv de desființare a hotărârii arbitrale, se constată că acesta nu a fost argumentat și dezvoltat pentru ca instanța care a fost sesizată cu acțiunea în anulare să examineze dacă s-a încălcat ordinea publică și bunele moravuri. Chestiunile de fond care țin de interpretarea contractului cu trimitere la clauzele acestuia nu vizează ordinea publică și bunele moravuri. Relațiile contractuale dintre părți în materie comercială sunt generate de principiul libertății de voință și vizează raporturi de drept privat așa încât nerespectarea prevederilor contractuale pe care le invocă recurenta nu înseamnă încălcarea unor norme de ordine publică sau a unor dispoziții imperative ale legii.

În consecință și această critică va fi respinsă ca neîntemeiată. 3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau atunci când s-a aplicat greșit legea. Argumentele aduse în sprijinul acestui motiv nu susțin concluzia recurentei privind aplicarea greșită a legii întrucât ceea ce s-a criticat este hotărârea arbitrală și judecata în fond din fața tribunalului arbitral și nu sentința Curții de Apel pronunțată în acțiunea în anulare. Recurenta a reluat prin acest motiv chestiuni legate de aprecierea probelor, exprimându-și dezacordul în legătură cu concluziile la care a ajuns Tribunalul. Critica nu va fi primită și pentru că recursul este cale extraordinară de atac fără caracter devolutiv, prin care se realizează controlul sentinței pronunțată în acțiunea în anulare fără a-și propune să rejudece fondul cauzei care s-a dezbătut în fața tribunalului arbitral.

Reconsiderarea chestiunilor de fond în cadrul acestui motiv de recurs nu sprijină susținerea că sentința recurată este lipsită de fundament juridic sau de temei legal. În consecință înlăturând criticile aduse sentinței pronunțată de Curtea de Apel, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I.M.E. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 201 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.