ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 631/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 198 din 18

octombrie 2007 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie a României a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC

B.O. SA București iar pârâta SC S.C.I. SRL a fost obligată la plata sumei de

23.533,17 lei contravaloare lucrări efectuate de reclamantă în spațiul folosit

de pârâtă în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. 5708 din 19

decembrie 1995 în Complexul comercial B.O.

Prin aceeași hotărâre arbitrală au fost

respinse cererile privind penalitățile de întârziere, rezilierea contractului

și evacuarea pârâtei.

Acțiunea în anularea acestei hotărâri

arbitrale a fost respinsă ca nefondată prin sentința comercială nr. 102 din 2

iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu obligarea

petentei la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

În esență instanța a reținut că

tribunalul arbitral corect a fost investit în temeiul art. IX din contract, că

hotărârea pronunțată respectă ordinea de drept, bunele moravuri și dispozițiile

imperative ale legii, așa încât acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile

art. 364 lit. a) și i) C. proc. civ. a fost respinsă ca nefondată.

Cât privește cheltuielile de judecată

instanța a reținut, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

că deși onorariul avocatului intimatei a fost de 8.330 lei, în raport de

valoarea pricinii acesta este nepotrivit de mare așa încât l-a redus la 5.000

lei, sumă la plata căreia a fost obligată petenta către intimată cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs SC B.O. SA criticând-o pentru nelegalitatea reducerii cheltuielilor de

judecată, așa încât a solicitat modificarea ei și acordarea în totalitate a

onorariului avocatului.

În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că soluția de

fond prin care s-a redus onorariul avocatului este lipsită de temei legal și

dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

deoarece posibilitatea judecătorului de a reduce onorariul avocatului era

posibilă doar în raport de tabloul onorariilor minimale.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 133 din

Statutul profesiei de avocat este interzisă fixarea de onorarii minime sau

maxime recomandate de organele profesionale, de formele de exercitare a

profesiei sau de către avocați, așa încât dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. trebuie considerate abrogate implicit, dispărând criteriul

diminuării onorariului avocatului.

De asemenea, dispozițiile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ. fac referire și la „valoarea litigiului sau munca

avocatului”, dar reducerea onorariului în raport de aceste criterii trebuie

motivată și întotdeauna pusă în discuția părților, cerințe nerespectate în

speța de față, diminuarea dispusă nefiind nici măcar solicitată de partea

potrivnică.

Recursul este întemeiat, urmând a fi

admis pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ. judecătorii au dreptul să micșoreze sau să mărească onorariile

avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de

câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Onorariul avocatului reprezintă, conform

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, un drept al acestuia și el se stabilește, potrivit art. 133

alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, liber, între avocat și client, în

limitele legii și ale statutului profesiei, fiind interzisă fixarea de onorarii

minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei.

Așadar, conform actualelor reglementări

profesionale, nu mai există un tablou al onorariilor avocațiale minimale în

raport de care judecătorii pot mări sau micșora onorariile avocaților, ceea ce

nu echivalează însă cu abrogarea implicită a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., cum susține recurenta, ci cu dispariția unui criteriu în raport de

care judecătorul să decidă reducerea sau majorarea onorariului.

Împrejurările în care judecătorul poate

dispune reducerea sau mărirea onorariilor avocaților au rămas nemodificate în

reglementările Codului de procedură civilă chiar și după adoptarea Statutului

profesiei de avocat, respectiv atunci când constată motivat că ele sunt

nepotrivit de mari sau de mici în raport de valoarea pricinii sau de munca

îndeplinită de avocat.

În speță onorariul apărătorului

intimatei, recurenta de față, a fost de 7.000 lei, plus TVA 1.330 lei, în total

8.330 lei conform dovezii de la fila 77 fond, iar instanța l-a redus

considerându-l nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii, fără ca instanța

să motiveze care a fost valoarea la care s-a raportat.

Ori, Curtea apreciază, ținând cont de

valoarea pricinii de 23.533,17 Ron și de aspectele pe care le-a implicat

soluționarea cauzei, că nu se impunea reducerea onorariului avocatului, așa

încât va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte

sentința recurată în sensul că va obliga reclamanta și la plata diferenței de

3.330 lei cheltuieli de judecată.

Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. intimata reclamantă urmează să fie obligată la plata cheltuielilor

de judecată efectuate de recurentă în recurs.

Cât privește cuantumul acestor

cheltuieli, deși recurenta a făcut dovada că a suportat un onorariu de avocat

de 4.760 lei (fila 12 recurs) Curtea apreciază că respectivul onorariu este

nejustificat de mare în raport de valoarea pentru care s-a declarat recursul,

3.330 lei, de munca prestată de avocat și de complexitatea cauzei, așa încât,

în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. va acorda aceste

cheltuieli în limita sumei de 1.000 lei, sumă la plata căreia va fi obligată

intimata către recurentă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

B.O. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 102 din 2 iulie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică în parte decizia recurată în

sensul că obligă reclamanta SC S.C.I. SRL București și la plata sumei de 3.330

lei diferență cheltuieli de judecată.

Obligă intimata reclamantă SC S.C.I. SRL

la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă

SC B.O. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 26 februarie 2009.