ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială

nr. 12 din 5 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2949/2/2008 al Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis acțiunea în anulare

formulată de reclamanta SC M.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T. SA și în

consecință s-a dispus anularea hotărârii de completare nr. 77 din 11 aprilie

2008 pronunțată în dosarul nr. 206/2007 al Curții de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și s-a

stabilit termen de judecată la 19 martie 2009 pentru soluționarea fondului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut în esență că prin hotărârea nr. 77 din 11

aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 206/2007 al Curții de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României s-a admis

cererea de completare a dispozitivului sentinței arbitrale nr. 290 din 19

decembrie 2007, formulată de pârâta SC T. SA, în sensul obligării reclamantei SC

M.M. SRL la plata sumei de 24.245,30 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli

de arbitrare, menționându-se că hotărârea de completare face parte integrantă

din sentința arbitrală nr. 290 din 19 decembrie 2007, pronunțată în același

dosar.

Invocând dispozițiile

art. 281

2

C. proc. civ. și ale art. 64

2

din Regulile de

procedură arbitrală, tribunalul a motivat că acțiunea reclamantei a fost admisă

numai în parte, într-un procent de 44 % din totalul pretențiilor, astfel încât

este justificată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei care

reprezintă 56 % din onorariul avocațial, dovedit cu chitanța depusă la dosar.

În privința excepției

tardivității acțiunii în anulare, invocată din oficiu, curtea de apel a reținut

că raportat la data comunicării hotărârii, respectiv 18 aprilie 2008,

înregistrarea acțiunii la data de 19 mai 2008 s-a făcut cu respectarea

termenului de 30 de zile prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ., pentru

că ultima zi fiind nelucrătoare, calculul se face potrivit art. 101 alin. (3) C.

proc. civ., motiv pentru care prin încheierea din 11 decembrie 2008 a respins această excepție.

Referitor la motivele

de anulare, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 364 lit. g) și i) C. proc.

civ., instanța a arătat că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, trebuie să

îndeplinească aceleași condiții de formă ca și hotărârea completată, respectiv

conținutul prevăzut de art. 361 C. proc. civ.

Dat fiind faptul că

din această hotărâre lipsesc mențiunile referitoare la data și locul

pronunțării, susținerile părților, iar în practicaua hotărârii nu se face nicio

trimitere la încheierea de dezbateri de la termenul din 1 aprilie 2008, despre

care se afirmă că face parte integrantă din hotărâre, și că toate acestea

constituie condițiile de valabilitate prevăzute imperativ de lege, instanța a

reținut că lipsa acestora constituie motive de nulitate ale hotărârii

arbitrale, care, de altfel nu a motivat în drept soluția adoptată.

Referitor la fondul

litigiului, prin sentința comercială nr. 37 din 19 martie 2008, curtea de apel

a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului sentinței

arbitrale nr. 290 din 19 decembrie 2007, cu motivarea că dispozițiile art. 359 alin.

(2) C. proc. civ., prevăd că cheltuielile de arbitrare se suportă de partea

care a pierdut procesul, în speță pârâta, proporțional cu pretențiile admise,

iar dispozițiile art. 276 C. proc. civ., nu sunt incidente, în lipsa unei

cereri reconvenționale formulată de pârâtă.

Pârâta SC T. SA a

declarat recurs împotriva încheierii de respingere a excepției tardivității, a

sentinței comerciale nr. 12 din 5 februarie 2009 și a sentinței comerciale nr. 37

din 19 martie 2009, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la modul

de soluționare a excepției tardivității, recurenta arată că termenul de

declarare a acțiunii în anulare trebuia socotit pe luni, fiind împlinit în ziua

corespunzătoare a lunii următoare celei în care a început să curgă, nefiind

incidente dispozițiile art. 101 și 104 C. proc. civ., care stabilesc regulile

pentru termenele de procedură socotite pe zile libere.

Referitor la soluția

de admitere a acțiunii în anulare, sentința este nelegală prin raportate la

prevederile art. 364 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea de

completare cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 361 C. proc. civ.,

inclusiv mențiunea că face parte integrantă din sentința arbitrală pe care o

completează, astfel încât, susține recurenta, prin soluția pronunțată instanța

a săvârșit grave erori de interpretare și aplicare a legii.

De asemenea, arată

recurenta considerentele avute în vedere de instanță pentru respingerea cererii

de completare, încalcă dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și ale art. 79 din

Regulile de procedură arbitrală, fiind total greșită argumentarea potrivit căreia,

pârâta pentru a obține obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată

trebuie să formuleze cerere reconvențională.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior

menționate, Curtea constată că este nefondat.

(2) C. proc. civ., termenul pentru formularea acțiunii în anulare este de o

lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, iar în privința modalității de

calcul urmează a fi observate regulile stabilite la art. 101 C. proc. civ.,

aplicabile și în această materie.

Astfel, conform alin.

(5) al articolului menționat, „termenul care se sfârșește într-o zi de

sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la

sfârșitul primei zile de lucru următoare”.

Întrucât, textul

legal nu distinge, rezultă că această modalitate de calcul este aplicabilă

oricărui termen, indiferent dacă este stabilit pe ore, zile, săptămâni, luni

sau ani, concluzia fiind că excepția tardivității înregistrării acțiunii a fost

corect respinsă, deoarece ultima zi a lunii era, nelucrătoare, iar termenul s-a

prelungit până în ziua următoare, în acord cu dispozițiile legale anterior

citate.

sentința comercială nr. 12 din 5 februarie 2009, deși este corectă susținerea

recurentei în sensul că hotărârea de completare nr. 77 din 11 aprilie 2008 a tribunalului arbitral cuprinde mențiunile referitoare la locul și data pronunțării, numele

părților și sediul acestora și pe aceea că face parte integrantă din hotărârea

pe care o completează, o atare constatare nu este însă de natură a determina o

altă soluție, pentru că, din conținutul acesteia lipsesc susținerile părților -

condiție cerută de art. 361 lit. d -, în condițiile în care în practicaua

hotărârii nu se face nicio trimitere la încheierea de dezbateri de la termenul

din 1 aprilie 2008. Cu alte cuvinte, lipsa preambulului hotărârii arbitrale de

completare atrage anularea hotărârii și imposibilitatea exercitării controlului

de legalitate neputându-se verifica dacă deliberările din 11 aprilie 2008 au

avut ca obiect susținerile din data de 1 aprilie 2008.

Cu această precizare,

Curtea va reține că soluția de anulare a hotărârii arbitrale este corectă, iar

critica formulată și sub acest aspect este nefondată.

de soluționare a fondului, prin sentința comercială nr. 37 din 19 martie 2009,

se va reține că au fost interpretate și aplicate corect dispozițiile art. 359 alin.

(2) și respectiv art. 274 C. proc. civ.

Potrivit art. 359 alin.

(2) C. proc. civ., în lipsa unei înțelegeri cu privire la suportarea

cheltuielilor arbitrale, acestea vor cădea în sarcina părții care a pierdut

litigiul integral dacă cererea a fost admisă în întregime sau proporțional cu

ceea ce s-a acordat.

În speță, cererea

reclamantei a fost admisă în parte, astfel încât în conformitate cu

dispozițiile legale evocate anterior, pârâta urmează a suporta și cheltuielile

de arbitrare în raport cu pretențiile admise, cum, de altfel, s-a și stabilit

prin sentința arbitrală.

În alte ordine de

idei, doar părții căreia i s-au admis pretențiile poate solicita, în aceeași

măsură și obligarea celeilalte care a pierdut litigiul la plata cheltuielile de

arbitrare. Pârâta, este în mod evident, partea care a pierdut litigiul, în

sensul textului legal menționat, motiv pentru care nu este îndreptățită să

obțină, astfel cum a solicitat prin cererea de completare, obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de arbitrare.

O atare ipoteză era

posibilă doar în situația în care în fața tribunalului arbitral ar fi formulat

o cerere reconvențională, dacă avea pretenții proprii, în legătură cu fondul

litigiului și nu pentru cheltuieli de judecată. Acesta a fost, de altfel, și

sensul argumentării primei instanțe, care a înlăturat incidența dispozițiilor art.

276 C. proc. civ., recurenta fiind aceea care interpretând eronat această

motivare a formulat o critică nefondată.

În consecință,

hotărârile recurate fiind legale, vor fi menținute ca atare, ca efect al

respingerii recursului în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC T. SA București împotriva sentințelor nr. 12 din 5 februarie 2009,

nr. 37 din 19 martie 2009 și a încheierii din 18 decembrie 2008, pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2010.