ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1018/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 94 din 2 iunie 2008 pronunțată în dosar nr. 7728/193/2007 al Curții de Apel București, secția a-VI-a comercială, s-au respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și a tardivității contestației la executare și s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC R. SA Botoșani împotriva intimatei A.V.A.S., s-a anulat executarea inițiată în temeiul titlului executoriu constând în înștiințarea de plată din 28 ianuarie 2004, s-a dispus completarea onorariului expertului cu suma de 2.905 lei, în sarcina contestatoarei și s-a respins cererea de chemare în garanție a C.A.S.

Botoșani. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. că excepția lipsei procedurii prealabile invocată de intimată în baza prevederilor art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, constând în obligația contestatoarei de a comunica actele pe care își întemeiază cererea, este neîntemeiată, în condițiile în care actul normativ nu prevede o sancțiune pentru nerespectarea acestei obligații, ca, de altfel, nici dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., deopotrivă aplicabile. În consecință, fiind incidente și prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea relativă actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, dar în lipsa dovezilor care să ateste existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod, această excepție a fost respinsă ca nefondată.

Soluția a fost identică și în privința excepției tardivității contestației invocată de intimată în temeiul art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu motivarea că în speță sunt incidente dispozițiile speciale cuprinse în art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 și respectiv O.U.G. nr. 95/2003 în sensul că termenul de prescripție de 6 luni – și nu cel de 15 zile din dreptul comun – curge de la data afișării somației colective pentru plata debitelor la casele de asigurări de sănătate, somația reprezentând actul începător de executare. Referitor la fondul litigiului, Curtea de Apel a reținut că prin convenția din 8 august 2003 încheiată între C.A.S. și SC R. SA Botoșani a fost eșalonată plata debitului total de 301.134.023 lei reprezentând contribuții C.A.S.

pe anii 2002 și 2003, obligațiile restante preluate de către A.V.A.S., ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 fiind în cuantum de 51.542,03 lei reprezentând în valoare consolidată suma de 15.714,99 dolari S.U.A. Considerând că nu a fost îndeplinită obligația achitării acestor contribuții, intimata prin adresa din 5 iunie 2007 a notificat în acest sens contestatoarea, căreia i-a comunicat la data de 19 iulie 2007 titlul executoriu constând în înștiințare de plată din 28 ianuarie 2004 și debitul în sumă de 34.193,62 lei. Pentru verificarea modului de achitare a acestuia, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile pe baza căreia a stabilit că în privința ratei aferente lunii decembrie 2004, achitată cu o întârziere de 2 zile sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (2) din O.U.G.

nr. 40/2002, în sensul că întârzierea la plată nu are drept consecință rezilierea convenției de eșalonare a debitului ci doar calcularea penalităților de întârziere. De asemenea, în privința ratelor aferente lunilor aprilie și mai 2005, deși se constată o întârziere de 1 și respectiv 19 zile în efectuarea plății, iar prin O.U.G. nr. 26/2005 a fost abrogată O.U.G. nr. 40/2002, potrivit art. 2 din acest act normativ, înlesnirile de plată acordate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, rămân în vigoare, ceea ce înseamnă neretroactivitatea legii vechi, respectiv a O.U.G. nr. 40/2002, în vigoare la data încheierii convenției de eșalonare. Pe de altă parte, arată prima instanță, aceste debite fiind achitate la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 244/2005 de aprobare a O.U.G.

nr. 26/2005, nu mai poate fi aplicată sancțiunea rezilierii convenției anterior menționate, după cum rezultă din dispozițiile art. 3 al legii. În privința ratelor aferente lunilor ianuarie și februarie 2004, s-a reținut că acestea au fost achitate în contul Trezoreriei Botoșani, motivat de împrejurarea că intimata nu a comunicat anterior acestui moment, contul în care urma să fie achitate contribuțiile datorate. În concluzie, dat fiind faptul că nu a operat rezilierea convenției de eșalonare din 2003, iar contestația la executare este întemeiată, a fost admisă ca atare. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata A.V.A.S., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, raportat la dispozițiile art. 3041 C. proc.

civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că instanța de fond a soluționat greșit excepția tardivității contestației la executare, în sensul respingerii acesteia, având în vedere că dispozițiile art. 401 lit. c) prevăd un termen de 15 zile pentru depunerea unei contestații la titlu. În aceste condiții, înregistrarea contestației la data de 10 august 2007 este decăzută din dreptul de a formula o atare cerere. De altfel, arată recurenta, instanța de fond confundă termenul de decădere prevăzut de art. 401 C. proc. civ., cu termenul special de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 care este aplicabil doar în ipoteza acțiunilor de drept substanțial formulate împotriva A.V.A.S., ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, susține recurenta și în privința fondului soluția este greșită deoarece contrar celor reținute de instanță, contestatoarea nu a respectat termenele și condițiile în care au fost acordate înlesnirile la plată conform convenției, astfel încât facilitățile acordate de C.A.S. Botoșani și-au pierdut valabilitatea, fiind eronată și reținută în baza expertizei conform căreia contestatoarea ar fi achitat sume în plus față de cele stabilite prin convenția anterior menționată. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare. Conform art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 „termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S.

este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevedere un termen mai scurt”. Față de această dispoziție legală cuprinsă în capitolul IX „Reguli speciale privind soluționarea litigiilor” și având în vedere că la capitolul X intitulat „Reguli speciale privind executarea silită” nu se prevede un termen mai scurt pentru introducerea contestației, rezultă că este aplicabil cel stabilit în legea specială, respectiv art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, nefiind incident în această privință termenul prevăzut în dreptul comun, adică art. 401 C. proc.

civ. Prin urmare, raportat la data comunicării actelor de executare contestate și a formulării contestației, termenul de 6 luni prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 nefiind împlinit, în mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității, astfel încât și critica formulată prin primul motiv de recurs este nefondată și va fi respinsă în consecință. Sub aspectul modului de soluționare a fondului litigiului, Curtea de Apel în urma unei analize riguroase a actelor normative incidente, în succesiunea lor și pe baza concluziilor expertizei contabile a stabilit că deși contestatoarea a efectuat unele plăți cu întârziere, sancțiunea legală nu constă în rezilierea convenției de eșalonare, integral executată, de altfel, ci în plata unor penalități de întârziere.

În această privință, se mai impune și precizarea că prin recursul declarat, nu se formulează critici punctuale, ci doar se detaliază eșalonarea ratelor și plata debitelor, susținându-se că nu s-a făcut dovada respectării obligațiilor asumate prin convenția de eșalonare, deși, expertiza efectuată a stabilit contrariul, motiv pentru care Curtea reține că și acest motiv este neîntemeiat. Așa fiind, constatând că sentința instanței de fond este legală, va fi menținută, ca atare, ca efect al respingerii recursului ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 94 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.