ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 625/2010

Asupra contestației în

anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 421 din 2 aprilie

2007, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins, ca nefondate,

excepțiile privind lipsa calității procesuale active a

reclamantei și a lipsei calității de reprezentant a Cabinetului

de avocatură R.R. invocate de pârâta SC S. SRL, a admis în parte cererea

formulată de reclamantă, a recunoscut în România sentința de

arbitraj nr. 3940 din 25 ianuarie 2006 a Curții Internaționale de

Arbitraj F. și sentința pronunțată la 22 iunie 2006 de

Înalta Curte de Casație și Justiție și a încuviințat executarea

acestora în România.

Prin decizia comercială

nr. 614 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă și a

respins apelul formulat de pârâtă și, pe cale de

consecință, a schimbat în parte sentința în sensul că

pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de

4.755,18 GBP în lei la cursul B.N.R. de la data plății,

menținând restul dispozițiilor.

Prin decizia nr. 1565 din 22

mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a respins recursul declarat de pârâtă, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri pârâta a formulat contestație în anulare și a

solicitat admiterea acesteia și anularea deciziei cu consecința

rejudecării recursului și a admiterii acestuia.

Contestatoarea nu a indicat,

în drept, prin raportare la dispozițiile art. 317 și 318 C. proc.

civ., pentru care dintre motivele prevăzute de aceste texte de lege

solicită anularea deciziei dar, în fapt, a susținut că:

I. Instanța de recurs a

făcut o apreciere eronată asupra termenului de decădere din

dreptul de a face recurs respingând recursul, ca tardiv, față de

dispozițiile art. 86 și următoarele C. proc. civ., atât timp cât

procedura de comunicare a hotărârii recurate conține lipsuri și

erori cu privire la adresa destinatarului și nu este nici conformă cu

cerințele art. 921 C. proc. civ. deoarece, nu prezintă semnătura

și ștampila societății, fiind făcută, contrar

legii, prin afișare.

II. Motivele de recurs

vizează necompetența primei instanțe de judecată privind

recunoașterea hotărârii străine.

III. Potrivit

cercetărilor penale efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Alexandria, rezultă că reclamanta s-a folosit de acte false în

obținerea hotărârii arbitrale, fiind încălcate dispozițiile

art. 168 din Legea nr. 105/1992.

Considerând întemeiată

contestația în anulare, a dezvoltat din nou motivele de recurs formulate

inițial și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9, 10

și 11 C. proc. civ.

Analizând contestația

în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Potrivit art. 317 C. proc.

civ., pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac

trebuie ca procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat

pricina să nu fi fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii

sau hotărârea să fi fost dată de judecători cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență, iar potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis

din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Prin urmare, având în vedere

sediul materiei contestației în anulare se constată că prima

critică ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 318 teza I C.

proc. civ. numai dacă, în cauză, s-ar invoca o eroare materială

în dezlegarea dată excepției tardivității recursului,

privitoare la aspecte formale și nu una de judecată cum pretinde

contestatoarea, care face aprecieri cu privire la modul de interpretare al

actelor de procedură, raportat la dispozițiile legale incidente,

deoarece aceasta ar presupune rejudecarea excepției și transformarea

contestației în anulare în recurs, iar recursul la recurs este

inadmisibil.

Celelalte două critici

sunt legate de nepronunțarea instanței asupra unor motive de recurs

dar nu pot fi încadrate nici în dispozițiile art. 317 C. proc. civ. nici

ale are art. 318 teza a II-a C. proc. civ., deoarece pentru a se putea atrage

incidența acestor texte de lege trebuia ca instanța de recurs să

se fi pronunțat pe fondul motivelor de recurs și nu pe excepția

tardivității cererii de recurs, în această din urmă

situație un recurs tardiv fiind socotit că nu există.

Așa fiind, în baza art.

320 C. proc. civ. contestația în anulare va fi respinsă.

Văzând și art. 274

C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată la cheltuielile de

judecată ocazionate cu soluționarea prezentei contestații în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anularea deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 1565 din 22 mai 2009, formulată de

contestatoarea SC S. SRL Alexandria prin lichidator BNP C. SPRL.

Obligă contestatoarea

să plătească intimatei SC P.S.V. GMBH suma de 2.571,91 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.