ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2613/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția penală s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul I.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (5) C. pen. .

În baza art. 257 alin. (2) raportat Ia art. 256 alin. (2) C. pen. și art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 3500 lei (din care 3000 lei și 500 lei c/v produse).

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost trimis în judecată inculpatul I.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare că inculpatul în calitatea sa de consilier în cadrul

Ministerului Economiei și Finanțelor în perioada decembrie 2005 - februarie 2006, lăsând să se creadă că are influență asupra membrilor Comisiei de Monopol (Comisiei Fiscale) a pretins diferite sume de bani și alte foloase materiale de la

numitul B.P. pentru a interveni pe lângă membrii acestei comisii, în vederea

obținerii în folosul societății patronate de denunțată a licenței anuale de funcționare și

a emiterii licențelor pentru jocuri de noroc.

Din actele și lucrărilor dosarului:

declarație inculpat f. 73-81, 131 din dosar 2008/84/2007

,

declarație martori f. 82-84, 46,47, 93 din dosar nr.2008/84/2007

,

CD-urile cu seriile 5003598/1 respectiv 5003598/2 conținând înregistrări de convorbiri telefonice, procesul verbal de redare rezumativă a convorbirilor telefonice

înregistrate,

mandate poștale f.8,9, 25-28 din dosar nr. 2008/84/2007

, instanța de fond a reținut că

data de 13 februarie 2006 a fost înregistrat denunțul penal formulat de numitul

B.P. împotriva inculpatului I.D., cu privire la săvârșirea

în decembrie 2005 a infracțiunii de trafic de influență prin pretinderea și primirea de la denunțător a unor sume de bani și produse pentru a interveni pe lângă membrii Comisiei de Monopol din cadrul Ministerului Finanțelor în vederea obținerii în folosul societății patronate de denunțată a licenței anuale de funcționare, respectiv pentru emiterea de licențe anuale de funcționare, respectiv pentru emiterea de licențe pentru jocuri de noroc.

Reține instanța de fond că împrejurările relatate de denunțător privitor la pretinderea sumelor de bani de către I.D., au fost confirmate prin mandatele poștale on-line, prin care aceste sume au fost expediate la destinatar, precum și prin conținutul convorbirilor telefonice purtate între cei doi în cursul lunii februarie 2006, interceptări efectuate cu autorizația instanței de judecată potrivit art. 91/1 C. proc. pen.

Din conținutul convorbirilor telefonice înregistrate și din declarația denunțătorului prima instanță a reținut că în luna decembrie 2005 după ce B.P. a trimis dosarul cu toate avizele necesare la Ministerul Economiei și Finanțelor în vederea obținerii licențelor pentru 30 de jocuri mecanice (pe care le avea în cadrul firmei pe care o patrona SC V.Z. SRL Zalău) luând legătura telefonic cu învinuitul acesta i-a cerut să-i trimită suma de 10 milioane lei la Oficiul poștal nr. 77 București pentru că folosind această sumă să poată influența membri comisiei de avizare (un anume director, coleg cu învinuitul care face parte din comisie). Deoarece, după ce a obținut suma de 10 milioane lei, denunțătorul nu a obținut aprobarea decât pentru 21 de aparate din cele 30, acesta a luat din nou legătura cu inculpatul care a cerut să-i mai trimită încă 20 milioane lei pentru a-i determina pe toți membri comisiei și pe șeful gărzii financiare să-i dea aprobările necesare.

Se reține că într-una din convorbirile telefonice inculpatul îl avertizează pe B.P. că l-ar fi costat cel puțin 100.000 de dolari pentru a obține aceste aprobări și pentru a nu fi acuzat de evaziune fiscală dacă nu ar fi intervenit el (conform procesului verbal de redare a convorbirilor). Într-o altă convorbire telefonică inculpatul i-a solicitat insistent lui B.P. să-i trimită prin martorul C.G.V. „palincă, cârnați și slănină" pentru că „oamenii sunt înnebuniți după așa ceva" (conform procesului verbal de redare a convorbirilor).

Martorul C.G.V. a declarat că în toamna anului 2005 i-a dus în două rânduri inculpatului câte un pachet cu produse alimentare din partea lui B.P., fiind așteptat de inculpat în parcarea din spatele Ministerului Economiei și Finanțelor.

Reține instanța de fond că din conținutul convorbirilor telefonice rezultă clar faptul că inculpatul a promis denunțătorului că va vorbi cu directorul Direcției de Avizări Autorizații din Ministerul Economiei și Finanțelor cu care a fost coleg în cadrul aceleași direcții și cu care este prieten - pentru a obține licențele pentru jocurile de noroc.

Astfel, în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor funcționează Comisia de Monopol care are competența de a elibera aceste licențe anuale de funcționare a societăților, respectiv a licențelor pentru jocurile de noroc iar inculpatul a promis să intervină pe lângă directorul acestei comisii și pe lângă ceilalți membri ai comisiei pentru obținerea aprobărilor solicitate de denunțător, pretinzând bani și alte foloase.

Instanța de fond a reținut că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, susținând că l-a ajutat pe B.P. din prietenie, deoarece îl cunoaște de peste 20 de ani, în sensul că atunci când acesta depunea dosarul pentru aprobare la Ministerul Economiei și Finanțelor, urmarea evoluția acestuia, comunicându-i dacă mai erau necesare anumite completări ale dosarului cu acte sau a eventualelor deficiențe. Totodată inculpatul a pretins că banii care i-au fost trimiși prin poștă de către B.P., i-au fost dați cu titlu de împrumut, iar produsele alimentare (palincă, cârnați, slănină) le-a primit din partea martorului C.G. cu care era vechi prieten.

În ședința publică din 27 februarie 2008 apărătorul inculpatului, av. P.M., a ridicat excepția de neconstituționalitate cu privire la disp. art. 91/2 C. proc. pen., teza finală a alin. (1) a art. 91/1 C. proc. pen. care, în opinia sa, întrucât permite „unor persoane" să dea concurs tehnic la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice este o dispoziție neconstituțională. Această dispoziție a Codului de procedură penală, în opinia apărării, ar permite unor persoane sau instituții care nu intră în categoria organelor judiciare stabilite de constituție să participe sau chiar să administreze mijloacele de probă reglementate de disp. art. 62-135 C. proc. pen.

Prin decizia nr. 709/2008 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de I.D.

Apărătorul inculpatului a mai susținut că înregistrările convorbirilor telefonice și transcrierea acestora nu au fost niciodată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și

că, din această cauză, nu aveau ce să ceară procurorului în sensul art. 91/3 alin. (4) C. proc. pen.

Atât CD-urile cât și procesele verbale în care sunt consemnate

convorbirile telefonice înregistrate nu fac parte din dosarul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Sălaj.

În opinia instanței de fond, aceste susțineri sunt total neadevărate și acest lucru se poate vedea chiar din adresa de înaintare a dosarului nr. 659/P/2007 când au fost înaintate pentru grefa instanței CD ce conține înregistrări din convorbirile telefonice, procesul verbal de redare rezumativă a

convorbirilor telefonice înregistrate, Ordonanța din 13 februarie 2006, încheierea penală nr. 4/2006 și autorizația nr. 4/2006. Toate aceste acte se află la dosarul cauzei f. 10-18 iar cele 2 CD și procesele verbale se găsesc la grefa instanței.

În final, instanța de fond a concluzionat că din procesele verbale de redare rezumativă a convorbirilor telefonice

înregistrate precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat cu certitudine

că fapta inculpatului I.D. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257

alin. (1)

C. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul.

Prin decizia penală nr. 14/A din 12 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.D.,  împotriva sentinței penale nr. 102 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Sălaj.

A fost obligat inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Apelantul-inculpat I.D. a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pe motiv că i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv nu i-au fost puse la dispoziție procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate și, în consecință, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea de apel a constată că apelul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut în baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia cercetării judecătorești că inculpatul I.D., în calitatea sa de consilier în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, în perioada decembrie 2005 - februarie 2006 a pretins diferite sume de bani și alte foloase materiale de la denunțătorul B.P. lăsându-l pe acesta din urmă să creadă că are o oarecare influență asupra membrilor comisiei de monopol și că i-ar putea obține astfel licența anuală de funcționare și licență pentru jocuri de noroc.

Instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatului este probată prin declarațiile denunțătorului B.P., declarații care au rămas neschimbate pe parcursul întregului proces penal, ale martorilor C.G.V. și G.C., precum și prin dovezile de trimitere a diverse sume de bani prin mandat on-line, expeditor fiind denunțătorul și destinatar inculpatul I.D.

Cu referire la susținerile apărătorului inculpatului cu privire la încălcarea dreptului la apărare deoarece nu i-a fost prezentat în întregime materialul de urmărire penală, curtea de apel a apreciat că sunt lipsite de fundament legal. Analizând dispozițiile art. 91/1 și urm. C. proc. pen. s-a constatat că interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Reține instanța de apel că în cauza dedusă judecății, prin ordonanța din 13 februarie 2006 din dos.13/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație de Justiție - Departamentul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor efectuate de I.D., de la posturile telefonice, respectiv de B.P. la numărul, urmând ca autorizarea să fie supusă confirmării Tribunalului Sălaj în interval de 24 de ore. Prin încheierea din 14 februarie 2006 în dos. 429/2006 a Tribunalului Sălaj a fost admisă cererea transmisă instanței de Ministerul Public D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și s-a autorizat interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suporta convorbirilor ce se vor efectua de la posturile telefonice solicitate, precum și înregistrarea convorbirilor prin alte mijloace de telecomunicații și înregistrarea audio și video ambientală a făptuitorului I.D.

Urmare a acestei autorizații au rezultat 2 CD cu seriile 5003598/1 respectiv 5003589/2, în copii, precum și procesele verbale de redare rezumativă a convorbirilor telefonice înregistrate în copie.

Instanța de apel a constatat că aceste mijloace de probă au fost prezentate și aduse la cunoștința inculpatului apelant, dacă nu cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, aspecte ce nu pot fi verificate de către instanță, cel târziu cu ocazia punerii lor la dispoziție de către instanța investită cu soluționarea apelului. Procesele verbale de redare rezumată a conținutului convorbirilor telefonice interceptate întrunesc condițiile de legalitate impuse de prevederile art. 91/3 alin. (1) C. proc. pen., respectiv evidențiază ordonanța în baza căreia au fost interceptate, numele persoanelor între care au avut loc discuțiile telefonice, data și ora la care acestea au avut loc, precum și numărul de ordine al suportului pe care s-a realizat imprimarea.

Ca atare, în opinia instanței de apel nu există niciun motiv legal pentru ca acestea să fie considerate ca fiind obținute contrar dispozițiilor legale în vigoare și, alături de celelalte probe anterior menționate, conturează convingerea că inculpatul a comis fapta pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.

În final, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului este legală și temeinică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, raportat la gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, la modalitatea de săvârșire a acesteia și la sumele de bani obținute de către inculpat ca urmare a activității sale ilicite, la persoana inculpatului, care este la prima confruntare cu legea penală, dar a avut o atitudine nesinceră pe parcursul de până acum al procesului penal, și că modalitatea de executare a pedepsei a fost corect aleasă având în vedere cele mai sus expuse.

Împotriva

deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele expuse în cursul dezbaterilor fiind menționate în partea introductivă a hotărârii.

Asupra motivelor de recurs ale inculpatului:

- unul din motivele de recurs a constituit, în realitate, o cerere de restituire a cauzei la procuror în vederea administrării de probe deoarece, în opinia apărării, nu sunt suficiente probe care să dovedească vinovăția inculpatului. Cererea apărării este inadmisibilă deoarece art. 333

C. proc. pen.,

având

titlul

marginal „Restituirea pentru completarea urmăririi", a fost abrogat prin art. 1

pct. 158

din Legea nr. 356/2006, astfel că - de lege lata - o astfel de soluție, sugerată de apărare, nu mai este posibilă;

- invocând cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. apărarea a solicitat, reiterând argumentele expuse la dezbaterea apelului, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. b/1) C. proc. pen.

Înalta Curte constată următoarele:

- criticile expuse de apărare în recurs sunt aceleași cu cele din apel, fiind astfel examinate de către instanța de prim control judiciar;

- invocând ca temei al achitării, după caz, fie art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii"), fie art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. („fapta nu prezintă gradul ele pericol social al unei infracțiuni"), rezultă că apărarea inculpatului nu contestă existența faptelor în materialitatea lor, fapte astfel cum sunt menționate în hotărârile judecătorești atacate ca rezultat al coroborării probatoriului administrat.

Conform art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

În cauză, existența faptelor în materialitatea lor, necontestate de altfel de către inculpat, așa cum s-a menționat anterior, rezultă din coroborarea declarațiilor martorului denunțător, declarațiile martorilor C.G.V. și G.C., conținutul convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate și, respectiv, din mandatele poștale on-line referitoare la expedierea și primirea banilor.

Apărările inculpatului - potrivit cărora, fiind prieten cu martorul-denunțător, a înțeles să-l ajute pe acesta urmărind evoluția dosarului la Ministerul Economiei și Finanțelor (M.E.F.), transmițându-i eventualele deficiențe ce trebuiau îndreptate, că banii au fost primiți cu

titlu

de împrumut, și că produsele alimentare le-a primit nu de la inculpat, ci de la martorul C.G., cu care era prieten de mai mult timp - sunt lipsite de suport probatoriu, rămânând în stadiul simplelor afirmații.

Potrivit art. 257

alin. (1)

C. pen., primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru

altul,

săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, constituie infracțiunea de trafic de influență.

Din probatoriul administrat rezultă că pretinderea și primirea banilor și produselor de către inculpat (având funcția de consilier în cadrul M.E.F.) a fost legată de influența pe care acesta a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor comisiei de monopol din cadrul M.E.F. pentru obținerea licenței anuale de funcționare și licenței pentru jocuri de noroc (susținând că va vorbi cu directorul Direcției de Avizări Autorizații din M.E.F., afirmând că este prieten și fost coleg în cadrul aceleiași direcții, și că va interveni pe lângă ceilalți membri ai comisiei de monopol).

În consecință, faptele inculpatului întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257

alin. (1)

C. pen.

Este neîntemeiată și critica apărării privind lipsa gradului de pericol social al unei infracțiuni.

Conform art. 18/ 1 alin. (1) C. pen. - la care face trimitere art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. - nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită in mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni sunt: modul si mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi

putut

produce, persoana și conduita făptuitorului [art. 18 alin. (2)

C. pen.].

Simpla enumerare a criteriilor prevăzute de art. 18/1 alin. (2) C. pen. și examinarea faptelor inculpatului prin prisma acestora, precum și a examinarea împrejurărilor în care acestea au fost comise, justifică concluzia netemeiniciei cererii apărării [achitarea în baza art. 10 lit. b/1) C. proc. pen.].

Celelalte critici - referitoare la aspecte ale urmăririi penale - deja supuse examinării instanței de fond și instanței de prim control judiciar, și motivat înlăturate, nu se regăsesc printre cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 C. proc. pen. Or, potrivit art. 385/6 alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 C. proc. pen.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva deciziei penale nr. 14/A din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2009.