ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3803/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 13 februarie 2008, Tribunalul Sibiu a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.I.V. din două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. În baza art. 215 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpat la 2 pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de înșelăciune. În baza art. 33-34 C. pen. a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare sporită la 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate prevăzute de art. 83 C. pen. A obligat inculpatul să plătească numitului A.S. suma de 1.600 Euro cu titlu de despăgubiri. A obligat inculpatul să plătească suma de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 462/P/2007 din 23 ianuarie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată, în stare libertate, inculpatul M.I.V. pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în concurs real. Din actul de sesizare rezultă că inculpatul i-a promis martorului A.S. că va interveni la un comisar de poliție să obțină o soluție de netrimitere în judecată pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, pretinzându-i și primind, în două rânduri, sume de bani, în total suma de 1.600 Euro.

În cauză a fost ascultat inculpatul, au fost audiați martorii A.S. , A.R.M., P.G., H.M., M.I.P. , M.I.B. La dosar a fost depus autodenunțul numitului A.S., procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice efectuate în baza autorizației nr. 4 din 9 martie 2007, dată de Curtea de Apel Alba Iulia, copia sentinței penale nr. 736/2006 a Judecătoriei Sibiu, copii ale unor încheieri, alte înscrisuri. Din analiza probelor dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Ca urmare a unui accident de circulație în care a fost implicat la începutul lunii noiembrie 2005, numitul A.S., s-a constatat că acesta condusese pe drumurile publice autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,35 gr%o.

Ulterior, prin sentința penală nr. 736 din 16 iunie 2006 a Judecătoriei Sibiu, A.S. a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. în timpul urmăririi penale însă, în ideea de a scăpa de răspundere penală, numitul A.S. l-a contactat pe inculpatul M.I.V., cerându-i să-l ajute. Acesta i-a promis că va interveni la un comisar de poliție, cu care este vecin, pretinzându-i în schimb suma de 1.000 Euro, sumă pe care martorul i-a înmânat-o. Ulterior, cercetările având un curs normal, A.S. a cerut inculpatului lămuriri, acesta i-a mai pretins încă 600 Euro, bani care i-au fost dați.

în cele din urmă, A.S. a fost trimis în judecată și condamnat, după cum menționat anterior. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, dar nu a negat împrejurarea că a discutat cu martorul și că l-a pus în legătură cu martorul P.G., care, înt r -adevăr, este comisar de poliție. Din declarațiile celui din urmă reiese că, într-adevăr, a fost contactat de către inculpat, care l-a rugat să-i prezinte numitului A.S. un avocat, ceea ce a și făcut. Tot acest martor mai relatează că A.S. l-a contactat ulterior, spunându-i că i-a dat bani inculpatului în scopul arătat, la care martorul l-a sunat pe inculpat, la chemat la el și i-a spus să-și rezolve problemele cu A.S.

În opinia instanței de fond, încadrarea juridică a faptelor este greșită deoarece, conform art. 257 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Cu alte cuvinte, funcționarul asupra căruia inculpatul pretinde că are influență trebuie să aibă competența de a face actul care interesează pe cumpărătorul de influență. Or, în cazul de față o asemenea condiție nu este îndeplinită.

Martorul P.G. este, într-adevăr, comisar șef de poliție, dar nu are nici o legătură cu compartimentul de poliție rutieră, el lucrând, așa cum reiese într-una din declarațiile aflate în dosarul de urmărire penală, ca ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de Investigații criminale de la Poliția municipiului Sibiu. Pe de altă parte, inculpatul pretinzând că poate să-l ajute pe A.S., prin intermediul lucrătorului de poliție, nu a făcut altceva decât să-l inducă în eroare, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă, întrucât acesta nu avea atribuții de serviciu în domeniul care îl interesa pe susnumitul, ceea ce realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Pentru a fi realizat conținutul acestei infracțiuni se mai cere și condiția să se fi pricinuit o pagubă, ceea ce s-a și întâmplat prin faptul că, în două rânduri, numitul A.S. i-a dat inculpatului sumele de 1.000 și, respectiv, 600 Euro, împrejurări care sunt dovedite cu autodenunțul acestuia, coroborat cu declarațiile martorilor P.G., A.R.M. și conținutul înregistrărilor telefonice. La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, că este tânăr, reținându-se și modul concret de comitere și poziția procesuală a acestuia. Deoarece numitul A.S. a cerut să fie despăgubit, încă din momentul formulării autodenunțului, în temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., instanța de fond a obligat inculpatul să-i plătească acestuia suma de 1.600 Euro cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul M.I.V. Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat desființarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni de trafic de influentă, cu consecința confiscării sumei de 1600 EURO. In esență, în motivarea apelului declarat de procuror sunt aduse critici de netemeinicie și nelegalitate hotărârii atacate sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Astfel, se susține că esențial pentru existența infracțiunii de trafic de influență este ca făptuitorul să aibă influență asupra unui funcționar.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul s-a cunoscut cu polițistul, că sunt vecini, că s-au întâlnit și au mers împreună cu martorul A.S. la poliție și la parchet, de unde s-au deplasat la un cabinet de avocatură. În consecință, s-a susținut că pentru existența cerinței ca făptuitorul să invoce influența pe care o are asupra unui funcționar este suficientă indicarea funcției și autorității. Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, faptele nefiind dovedite. Prin decizia penală nr. 65/A din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus următoarele: a) a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a desființat sentința atacată, a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul M.I.V.

din două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. În urma schimbării încadrării juridice a stabilit 2 pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare, pentru cele 2 infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. A înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului la plata sumei de 1600 Euro către numitul A.S. cu titlu de despăgubiri iar în baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, suma de 1600 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății.

A menținut celelalte dispoziții din sentința penală atacată privind suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii. b) a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, fiind obligat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: În baza probelor administrate în cauză, declarațiile martorilor P.G.C., A.R.M., A.S., procesele verbale de interceptare și redare a convorbirilor telefonice autorizate conform art. 91/8 și urm. C. proc. pen., instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită.

Sub aspectul încadrării juridice dată faptelor deduse judecății însă, în mod greșit instanța de fond a schimbat-o din infracțiunea de trafic de influență prevăzută, de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., motivând, în esență, că martorul P.G. este, într-adevăr, comisar de poliție, dar că nu are nici o legătură cu compartimentul de poliție rutieră, el lucrând ca ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de Investigații criminale de la Poliția municipiului Sibiu. S-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia martorul P.G.

, comisar de poliție, își desfășoară activitatea ca ofițer de poliție judiciară, și nu ca ofițer în cadrul compartimentului poliției rutiere, nu are relevanță pentru existența cerinței ca făptuitorul să invoce influența pe care o are asupra unui funcționar, fiind suficientă indicarea funcției și autorității (în speță, comisar de poliție), poliția având, în general, atribuții privind prevenirea și descoperirea infracțiunilor. Împotriva deciziei inculpatul a declarat prezentul recurs. Deși la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării și angajarea unui apărător, inculpatul nu s-a prezentat la instanța de recurs, nu și-a angajat apărător și nu depus motive scrise de recurs.

În aceste condiții, instanța de recurs nu a avut posibilitatea ascultării inculpatului iar motivele de recurs au fost susținute verbal, cu ocazia dezbaterilor, acestea fiind menționate în partea introductivă a hotărârii. Recursul nu este fondat. Conform art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate. Inculpatul a fost ascultat în cursul urmăririi penale (fil. 75-78) și al judecății în fond și în apel (fil. 16 și fil. 24), susținând că nu a pretins și nu a primit sume de bani de la A.S., ci doar l-a îndrumat pe acesta către cabinetul unui avocat, după ce l-a consultat și pe numitul P.G.

Apărarea inculpatului este categoric infirmată de declarațiile martorilor P.G., A.S., A.R.M., coroborate cu înscrisurile referitoare la dosarul penal în care a fost cercetat și judecat numitul A.S., și cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și ambientale (fil. 22-61 dosar urmărire penală, relevante fiind, mai ales, cele de la fil. 50 verso, fil. 55-56, fil. 58-59, fil. 60-61). Este neîntemeiată și critica referitoare la încadrarea juridică a faptei (caz de casare invocat, art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen.). În primul rând, așa cum corect a menționat instanța de apel, pentru încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen., nu este obligatoriu ca inculpatul să indice concret funcționarul pe lângă care își va trafica influența.

În al doilea rând, inculpatul a menționat denunțătorului că va apela la „cunoștințe la poliție", afirmând chiar că „știe un comisar", iar ulterior, a desfășurat activități care să facă credibilă influența pe care a pretins că o are asupra acestui comisar (l-a apelat în prezența martorului, după primirea banilor s-au deplasat împreună la sediul poliției, unde a intrat numai inculpatul, confirmând apoi că „se va rezolva"). Împrejurarea că numitul P.G., comisar de poliție, nu lucra la compartimentul poliției rutiere, ci la compartimentul poliției judiciare, nu este de natură să justifice concluzia apărării că traficul de influență s-a realizat pe lângă un funcționar necompetent, potrivit atribuțiilor de serviciu, să facă sau să nu facă actul dorit de numitul A.S., fiind suficient că inculpatul a invocat influența pe care o are asupra unui funcționar, prin indicarea gradului și autorității publice (comisar de poliție), acesta fiind autoritatea cu atribuții privind prevenirea și descoperirea infracțiunilor.

Neîntemeiată este și critica referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare, art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.). În conformitate cu dispozițiile art.385/9 pct.14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este sancționată cu închisoare de la 2 la 10 ani. În condițiile în care, pe de o parte, inculpatul a manifestat nesinceritate în fața organelor judiciare, instanța a aplicat acestuia pedepse de 2 ani închisoare, egale cu minimul special al textului incriminator, iar pe de altă parte, nu a sporit, potrivit dispozițiilor art. 34 C. pen., pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului de infracțiuni, în final, aplicând pedeapsa de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării, se constată că acesta răspunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. și este de natură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen., fiind și în acord cu principiul proporționalității în raport cu gradul concret de pericol social al infracțiunilor și cu persoana inculpatului (studii, stare civilă, situație familială, lipsa antecedentelor penale).

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.V. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2008.