ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3803/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3803/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 13

februarie 2008, Tribunalul Sibiu a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. a

schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul M.I.V.

din două infracțiuni de

trafic

de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de

înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) C. pen. a

condamnat pe inculpat la 2 pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare fiecare,

pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de înșelăciune.

În baza art. 33-34 C. pen. a contopit

cele două pedepse,

urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare

sporită la 2 ani

închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a

aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus

suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani,

care constituie termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a

dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei

închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras

atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate

prevăzute de art. 83 C. pen.

A obligat inculpatul să plătească

numitului A.S. suma de 1.600 Euro cu titlu de despăgubiri.

A obligat inculpatul să plătească suma

de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 462/P/2007 din

23 ianuarie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a pus în mișcare

acțiunea penală și a fost trimis în judecată, în stare libertate, inculpatul M.I.V.

pentru săvârșirea a două infracțiuni de

trafic de influență, prevăzute de

art. 257 alin. (1) C. pen., în concurs

real. Din actul de sesizare rezultă că inculpatul i-a promis martorului A.S. că

va interveni la un comisar de poliție să obțină o soluție de netrimitere în

judecată pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice

cu o

îmbibație alcoolică ce depășește

limita legală, pretinzându-i și primind,

în două rânduri, sume de bani,

în total suma de 1.600 Euro.

În cauză a fost ascultat inculpatul, au

fost audiați martorii A.S.

, A.R.M., P.G., H.M.,

M.I.P.

, M.I.B. La dosar a fost depus autodenunțul numitului A.S.,

procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice efectuate în baza

autorizației nr. 4 din 9 martie 2007, dată de Curtea de Apel Alba Iulia, copia

sentinței penale nr. 736/2006 a Judecătoriei Sibiu, copii ale unor încheieri,

alte înscrisuri.

Din analiza probelor dosarului,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Ca urmare a unui accident de circulație

în care a fost implicat la începutul lunii noiembrie 2005, numitul A.S., s-a

constatat că

acesta condusese pe drumurile

publice autoturismul având în sânge o

îmbibație alcoolică de 2,35 gr%o.

Ulterior, prin sentința penală nr. 736 din 16 iunie 2006 a Judecătoriei Sibiu, A.S.

a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării

pedepsei, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. în timpul urmăririi

penale însă, în ideea de a

scăpa de răspundere penală, numitul A.S. l-a

contactat pe inculpatul M.I.V., cerându-i să-l ajute. Acesta i-a promis că va

interveni la un comisar de poliție, cu care este vecin, pretinzându-i în schimb

suma de 1.000 Euro, sumă pe care martorul i-a înmânat-o. Ulterior, cercetările

având un curs normal, A.S. a cerut inculpatului lămuriri, acesta i-a mai

pretins încă 600 Euro, bani care

i-au fost

dați. în cele din urmă, A.S. a fost trimis în judecată și

condamnat,

după cum menționat anterior.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptelor, dar nu a negat împrejurarea că a discutat cu martorul și că l-a pus

în legătură cu martorul P.G., care, înt

r

-adevăr, este comisar de

poliție. Din declarațiile celui din urmă reiese că, într-adevăr, a fost

contactat de către inculpat, care l-a rugat să-i prezinte numitului A.S.

un avocat, ceea ce a și făcut. Tot acest martor

mai relatează că A.S.

l-a contactat ulterior, spunându-i că i-a dat bani

inculpatului în scopul arătat, la care martorul l-a sunat pe inculpat, la

chemat la el și i-a spus să-și rezolve problemele cu A.S.

În opinia instanței de fond, încadrarea

juridică a faptelor este greșită deoarece, conform art. 257 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiunea de trafic de influență primirea ori pretinderea de bani

sau

alte foloase ori acceptarea de

promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită

de o persoană care are influență

sau lasă să se creadă că are influență

asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu. Cu alte cuvinte, funcționarul asupra căruia

inculpatul pretinde că are influență trebuie să aibă competența de a face actul

care interesează pe cumpărătorul de influență.

Or, în cazul de față o asemenea

condiție nu este îndeplinită. Martorul P.G. este, într-adevăr, comisar șef de

poliție, dar nu are nici o legătură cu compartimentul de poliție rutieră, el

lucrând, așa cum reiese într-una din declarațiile aflate în dosarul de urmărire

penală, ca ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de Investigații

criminale de la Poliția municipiului Sibiu.

Pe de altă parte, inculpatul pretinzând

că poate să-l ajute pe

A.S., prin

intermediul lucrătorului de poliție, nu a făcut altceva

decât să-l

inducă în eroare, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă, întrucât

acesta nu avea atribuții de serviciu în domeniul

care îl interesa pe susnumitul, ceea ce realizează conținutul

infracțiunii

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Pentru a fi realizat conținutul acestei infracțiuni se mai cere și condiția să

se fi pricinuit o pagubă, ceea ce s-a și întâmplat prin faptul că, în două

rânduri, numitul A.S. i-a dat inculpatului sumele de 1.000 și, respectiv, 600 Euro,

împrejurări care sunt dovedite cu autodenunțul acestuia, coroborat cu

declarațiile martorilor P.G., A.R.M. și conținutul înregistrărilor telefonice.

La individualizarea pedepselor s-a avut

în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, că este tânăr, reținându-se

și modul concret de comitere și poziția procesuală a acestuia.

Deoarece numitul A.S. a cerut să fie

despăgubit, încă din momentul formulării autodenunțului, în temeiul art. 14 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., instanța de fond a obligat inculpatul să-i

plătească acestuia suma de 1.600 Euro cu titlu de despăgubiri.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul

Sibiu și inculpatul M.I.V.

Prin apelul declarat, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Sibiu a solicitat desființarea hotărârii atacate, iar în urma

rejudecării cauzei, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea în concurs real

a două infracțiuni de trafic de influentă, cu consecința confiscării sumei de

1600 EURO. In esență, în motivarea apelului declarat de procuror sunt aduse

critici de netemeinicie și nelegalitate hotărârii atacate sub aspectul

schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată. Astfel, se susține că esențial pentru existența infracțiunii de

trafic de influență este ca făptuitorul să aibă influență asupra unui

funcționar. Din probele administrate a rezultat că inculpatul s-a cunoscut cu

polițistul, că sunt vecini, că s-au întâlnit și

au mers împreună cu martorul A.S. la poliție și la parchet, de

unde

s-au deplasat la un cabinet de avocatură.

În consecință, s-a susținut că pentru

existența cerinței ca făptuitorul să invoce influența pe care o are asupra unui

funcționar este suficientă indicarea funcției și autorității.

Prin apelul declarat, inculpatul a

solicitat desființarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei a

solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, faptele nefiind

dovedite.

Prin decizia penală nr. 65/A din 27

iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus următoarele:

a) a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Sibiu, a desființat sentința atacată, a schimbat

încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul M.I.V. din două

infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., în două

infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

În urma schimbării

încadrării juridice a stabilit 2 pedepse a câte 2

ani

închisoare fiecare, pentru cele 2 infracțiuni de trafic de influență prevăzute

de art. 257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2

ani închisoare.

A înlăturat dispoziția privind

obligarea inculpatului la plata sumei

de

1600 Euro către numitul A.S. cu titlu de despăgubiri iar în

baza art.

118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, suma de

1600 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății.

A menținut celelalte dispoziții din

sentința penală atacată privind

suspendarea

condiționată a executării pedepsei principale și accesorii.

b) a respins ca nefondat apelul declarat

de inculpat, fiind obligat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a reținut următoarele:

În baza probelor administrate în cauză,

declarațiile martorilor P.G.C., A.R.M., A.S., procesele verbale de interceptare

și redare a convorbirilor telefonice autorizate conform art. 91/8 și urm. C.

proc. pen., instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, vinovăția

inculpatului fiind pe deplin dovedită.

Sub aspectul încadrării juridice dată

faptelor deduse judecății însă, în mod greșit instanța de fond a schimbat-o din

infracțiunea de trafic de influență prevăzută, de art. 257 alin. (1) C. pen.,

în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., motivând,

în esență, că martorul P.G. este, într-adevăr, comisar de poliție, dar că nu

are nici o legătură cu compartimentul de poliție rutieră, el lucrând ca ofițer

de poliție judiciară în cadrul Biroului de Investigații criminale de la Poliția

municipiului Sibiu.

S-a

apreciat că împrejurarea potrivit căreia martorul

P.G.

, comisar de poliție, își desfășoară

activitatea ca ofițer de poliție judiciară, și nu ca ofițer în cadrul

compartimentului poliției rutiere, nu are relevanță pentru existența cerinței

ca făptuitorul să invoce influența pe care o are asupra unui funcționar, fiind

suficientă indicarea funcției și autorității (în speță, comisar de poliție),

poliția având, în general, atribuții privind prevenirea și descoperirea

infracțiunilor.

Împotriva

deciziei inculpatul a declarat prezentul recurs.

Deși la primul termen de judecată a

solicitat amânarea cauzei

pentru pregătirea

apărării și angajarea unui apărător, inculpatul nu s-a

prezentat la

instanța de recurs, nu și-a angajat apărător și nu depus motive scrise de

recurs.

În aceste condiții, instanța de recurs

nu a avut posibilitatea

ascultării

inculpatului iar motivele de recurs au fost susținute verbal, cu

ocazia

dezbaterilor, acestea fiind menționate în partea introductivă a hotărârii.

Recursul

nu este fondat.

Conform art. 385/9 pct. 18 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse

casării când

s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință

pronunțarea

unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să

fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Inculpatul

a fost ascultat în cursul urmăririi penale (fil. 75-78) și al

judecății în fond și în apel (fil. 16 și fil. 24), susținând că nu a

pretins și nu a primit sume de bani de la A.S., ci doar l-a îndrumat pe acesta

către cabinetul unui avocat, după ce l-a consultat și pe numitul P.G.

Apărarea inculpatului este categoric

infirmată de declarațiile martorilor P.G., A.S., A.R.M., coroborate cu

înscrisurile referitoare la dosarul penal în care a fost cercetat și judecat

numitul A.S., și cu procesele verbale de

redare

a convorbirilor telefonice și ambientale (fil. 22-61 dosar urmărire

penală,

relevante fiind, mai ales, cele de la fil. 50 verso, fil. 55-56, fil. 58-59,

fil. 60-61).

Este neîntemeiată și critica referitoare

la încadrarea juridică a faptei (caz de casare invocat, art. 385/9 pct. 17 C.

proc. pen.).

În primul rând, așa cum corect a

menționat instanța de apel, pentru încadrarea juridică a faptei în dispozițiile

art. 257 alin. (1) C. pen.,

nu este obligatoriu

ca inculpatul să indice concret funcționarul pe lângă

care își va

trafica influența.

În al doilea rând, inculpatul a

menționat denunțătorului că va apela la „cunoștințe la poliție", afirmând

chiar că „știe un comisar", iar

ulterior,

a desfășurat activități care să facă credibilă influența pe care a

pretins

că o are asupra acestui comisar (l-a apelat în prezența martorului, după

primirea banilor s-au deplasat împreună la sediul poliției, unde a intrat numai

inculpatul, confirmând apoi că „se va rezolva").

Împrejurarea că numitul P.G., comisar

de poliție, nu lucra la compartimentul poliției rutiere, ci la compartimentul

poliției

judiciare, nu este de natură să

justifice concluzia apărării că traficul de

influență s-a realizat pe

lângă un funcționar necompetent, potrivit atribuțiilor de serviciu, să facă sau

să nu facă actul dorit de numitul

A.S.,

fiind suficient că inculpatul a invocat influența pe care o are asupra unui

funcționar, prin indicarea gradului și autorității publice

(comisar de

poliție), acesta fiind autoritatea cu atribuții privind prevenirea și

descoperirea infracțiunilor.

Neîntemeiată este și critica

referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare, art. 385/9 pct. 14 C.

proc. pen.).

În conformitate cu dispozițiile

art.385/9 pct.14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care

reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului

penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunea pentru care inculpatul a

fost condamnat este sancționată cu închisoare de la 2 la 10 ani.

În condițiile în care, pe de o parte,

inculpatul a manifestat nesinceritate în fața organelor judiciare, instanța a

aplicat acestuia pedepse de 2 ani închisoare, egale cu minimul special al

textului incriminator, iar pe de altă parte, nu a sporit, potrivit

dispozițiilor art. 34

C. pen., pedeapsa

rezultantă ca urmare a concursului de infracțiuni, în

final, aplicând

pedeapsa de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării, se constată că

acesta răspunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. și este de

natură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen., fiind și în acord cu

principiul proporționalității în raport cu gradul concret de pericol social al

infracțiunilor și cu persoana inculpatului (studii, stare civilă, situație

familială, lipsa antecedentelor penale).

Față de cele reținute, Înalta Curte - în

temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat

recursul inculpatului.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.I.V. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 27 iunie

2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2008.