ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3435/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3435/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Sibiu, prin sentința

penală nr. 269 din 7 noiembrie 2003, în baza art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 5 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 și art. 42

C. pen., a condamnat pe inculpata O.A. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4

ani și 6 luni și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor legale a căror

nerespectare au drept consecință revocarea beneficiului suspendării

condiționate.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatei exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 din același cod.

Conform art. 257 alin. (2), raportat

la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de

300 Euro sau contravaloarea în lei, la data executării, precum și a sumei de

5.500.000 lei.

A menținut măsura sechestrului

asigurator instituit prin ordonanța din 23 mai 2003 asupra bunurilor

inculpatei.

În baza art. 290, cu aplicarea art. 13

C. pen., a condamnat pe inculpatul

C.V.V.

la 10.000.000 lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată.

A pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 63

1

C. pen.

A dispus anularea adeverinței

eliberate de inculpat la data de 4 septembrie 2001.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în fapt, următoarele:

„Inculpata O.A. a îndeplinită

funcția de secretară la I.P.J. Sibiu, Serviciul Poliției de Ordine Publică,

având gradul de plutonier major, până la data de 24 iulie 2002, când în urma

faptului că a fost trimisă în fața Consiliului de judecată, s-a hotărât

trecerea acesteia în rezervă.

În cursul lunii ianuarie 2001,

inculpata a fost contactată de denunțătorul T.F., pe care aceasta îl cunoștea

de mai mult timp, mama sa fiind consăteancă cu denunțătorul.

Numitul T.F. a căutat-o pe inculpată

la domiciliul său, fiind însoțit de numiții T.N. și V.C. și i-a explicat

acesteia că dorește să-și schimbe domiciliul în județul Sibiu și totodată,

să-și înmatriculeze și un autoturism în județul Sibiu.

Inculpata i-a promis denunțătorului

că îi va rezolva aceste probleme, dar dacă va dori ca acestea să fie rezolvate

mai repede, va trebui să plătească anumite sume de bani, în sensul că va trebui

să dea aceste sume de bani la anumite persoane ca să urgenteze rezolvarea

actelor.

La început, inculpata nu a precizat

despre ce sume de bani este vorba, însă după câteva zile l-a chemat pe

denunțător, cerându-i diferite sume de bani, invocând faptul că trebuie să

achite diferite taxe. Din declarația denunțătorului rezultă că în total pentru

obținerea vizei de domiciliu și înmatricularea autoturismului i-a înmânat

inculpatei suma de 24.000.000 lei, însă nu a primit nici o chitanță de la

aceasta. Tot din declarația denunțătorului rezultă că pentru aceste servicii

i-a mai dat inculpatei un burduf de brânză de aproximativ 15 kg și un miel, a

căror valoare o apreciază la aproximativ 1.000.000 lei.

În legătură cu acest aspect,

inculpata a recunoscut că a primit de la denunțător suma de 2,5 milioane lei.

Alte probe decât declarația denunțătorului că ar fi dat inculpatei sume mai

mari, nu există.

În primăvara anului 2001, într-o

discuție purtată la locuința inculpatei, aceasta i-a spus denunțătorului T.F.

că îi va rezolva obținerea permisului de conducere cu condiția ca acesta să-i

dea suma de 700 mărci germane și suma de 5.000.000 lei.

Din declarația denunțătorului

rezultă că suma de 5.000.000 lei reprezintă taxa pentru școala de șoferi, iar

cei 700 mărci germane urma să-i dea inculpatei pentru obținerea permisului de

conducere, fără să mai susțină examenul.

Din suma de 700 mărci germane

pretinsă de inculpată, T.F. i-a dat acesteia suma de 600 mărci germane, în

prezența martorului T.T. De asemenea, denunțătorul susține că i-a mai dat

inculpatei în două rânduri 3.000.000 lei și 2.000.000 lei, pentru taxa de

școlarizare la școala de șoferi, însă, denunțătorul nu a primit nici o chitanță

de la inculpată.

Cu probele și recunoașterea

inculpatei rezultă că aceasta a primit suma de 3.500.000 lei.

Ulterior, inculpata O.A. i-a

solicitat lui T.F. să-i aducă o adeverință de la școala pe care a urmat-o. T.F.

a prezentat o adeverință de la Școala Generală Gruiul Lupului, com. Racovița,

din care rezultă că a absolvit patru clase.

Inculpata i-a spus lui T.F. că nu

este bună și nu poate fi înscris la școala de șoferi, dar îi va face rost de o

adeverință din care să rezulte că a absolvit 8 clase, solicitându-i pentru

acest lucru suma de 600 mărci germane.

Martorul T.T. în declarația de la

dosar arată că aceste discuții s-au purtat în prezența sa, dar nu cunoaște dacă

denunțătorul i-a dat inculpatei această sumă.

O altă probă că inculpata ar fi

primit această sumă de 600 mărci germane (pentru acea adeverință) nu există.

În data de 29 august 2001,

denunțătorul T.F. a fost prins de organele de poliție din loc. Brezoi, jud.

Vâlcea, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală fără să posede

permis de conducere, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.

După acest eveniment denunțătorul

T.F. s-a întâlnit cu inculpata O.A. la o înmormântare în satul în care locuia,

ocazie cu care i-a povestit cele întâmplate.

Inculpata O.A. i-a promis lui T.F.

că îi va rezolva problema, în sensul că va vorbi cu polițistul și procurorul de

la Brezoi. Inculpata i-a pretins lui T.F. suma de 300 mărci germane, spunându-i

că acești bani urmează să-i dea polițistului că să nu fie trimis în judecată.

În zilele următoare, T.F. i-a dat

martorului T.T. suma de 4.000.000 lei echivalentul a 300 mărci germane, pentru

a-i duce inculpatei. Martorul a dus banii la locuința inculpatei însă, aceasta

a refuzat să-i primească spunând că are nevoie de mărci nu de lei. În aceste

condiții martorul a schimbat cei 4.000.000 lei în mărci și i-a dus la locuința

inculpatei, aceasta primindu-i.

Inculpata O.A. l-a contactat apoi pe

T.F., spunându-i că-i va face rost de o adeverință din care să rezulte că a

urmat cursurile școlii de șoferi, pentru care i-a cerut în schimb suma de

3.000.000 lei.

În acest sens, inculpata O.A. l-a

contactat pe inculpatul C.V.V., director la Școala de șoferi SC A. SRL Sibiu,

solicitându-i acestuia să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că T.F.

a urmat cursurile școlii de șoferi și mai mult, deși nu era înscris la școală,

inculpatul C.V.V. a întocmit în fals o adeverință din care să rezulte că

numitul T.F. a urmat cursurile școlii de șoferi SC A. SRL Sibiu în perioada 31

iulie 2001 – 31 august 2001.

Inculpatul C.V.V. a cunoscut de la

inculpata O.A. că această adeverință urmează să fie folosită de T.F. la

poliție, întrucât a fost prins în timp ce conducea autoturismul fără să posede

permis de conducere.

Probatoriul administrat în cauză a

relevat faptul că inculpatul C.V.V. nici nu-l cunoștea pe numitul T.F.

Ulterior, după ce s-au sesizat

organele de poliție în legătură cu faptele săvârșite de inculpata O.A.,

inculpatul C.V.V. și-a dat seama că se va face dovada că adeverința pe care a

eliberat-o este falsă, motiv pentru care a încercat să dea o tentă de legalitate

acesteia, întocmind în fals două facturi fiscale pentru a face dovada că

numitul T.F. ar fi fost înscris la școală și ar fi urmat cursurile.

În realitate așa cum am arătat mai

sus, numitul T.F. nu a fost nici înscris și nici nu a urmat cursurile școlii de

șoferi, inculpatul C.V.V. recunoscând acest fapt pe parcursul cercetărilor.

Nu s-a făcut dovada că inculpatul

C.V.V. ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpata O.A. pentru a elibera

acea adeverință în fals.

Inculpata O.A. a înmânat acea

adeverință numitului T.F., acesta prezentând-o la Poliția Brezoi. În dosarul în

care a fost cercetat pentru conducere fără permis s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Numitul T.F. a denunțat ulterior aceste

fapte la poliție.

Pe parcursul cercetărilor inculpata

O.A. a fost trimisă în fața Consiliului de judecată din cadrul I.P.J. Sibiu,

stabilindu-se vinovăția sa, fiind trecută în rezervă pe motiv disciplinar.

După demararea cercetărilor,

inculpata O.A. a încercat să-i returneze denunțătorului T.F. suma de 300 Euro,

prin intermediul martorului M.I.N., iar denunțătorul a refuzat să primească

acești bani, motivând că nu sunt toți.

De asemenea, martorul M.I.N. a

încercat în situația în care denunțătorul ar fi primit cei 300 Euro, să

întocmească un act cu acesta din care să rezulte că această sumă de bani

reprezintă un împrumut pe care inculpata l-ar fi luat de la denunțător.

Din declarația denunțătorului

rezultă că suma totală a banilor și a bunurilor pe care le-a dat inculpatei se

ridică la suma de 40.000.000 lei, însă din coroborarea tuturor probelor de la

dosar, a declarațiilor inculpatei și a martorilor audiați în cauză rezultă că

inculpata a primit de la denunțător următoarele sume: 2.500.000 lei + 3.500.000

lei, 600 mărci germane, 300 mărci germane și 3.000.000 lei.

Din această sumă de care a

beneficiat inculpata, conform declarației date de denunțător, rezultă că o

parte din aceste sume au fost date de inculpată pentru plata taxelor legale,

astfel că denunțătorul a recunoscut că în mod ilegal i-au rămas inculpatei suma

de 600 mărci germane și 5,5 milioane lei, sumă pe care denunțătorul a solicitat

să-i fie restituită.

Faptul că inculpata a plătit taxele

legale rezultă și din declarația denunțătorului.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel P.N.A., Serviciul Anticorupție Alba și inculpații.

Parchetul a criticat sentința pentru

greșita aplicare a pedepsei accesorii, în condițiile în care prima instanță a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru că s-a dispus

confiscarea de la inculpată a sumelor de 300 Euro și 5.500.000 lei, sume ce

trebuiau restituite denunțătorului și a solicitat schimbarea modalității de

executare a pedepsei, în regim privativ de libertate.

Inculpata O.A. a solicitat în apelul

său, achitarea, întrucât fapta nu există și nu este vinovată, iar inculpatul

C.V.V. a solicitat, de asemenea, achitarea, nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală nr. 76/ A din 26 februarie 2004 a admis apelul declarat de

P.N.A., Serviciul Anticorupție Alba Iulia, a desființat în parte sentința

atacată și a înlăturat confiscarea de la inculpata O.A. a sumei de 300 Euro și

a sumei de 5.500.000 lei și în baza art. 6

1

alin. (4) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., a obligat-o pe inculpată să restituie

numitului T.F. suma de 300 Euro sau contravaloarea în lei la data executării,

precum și suma de 5.500.000 lei.

A menținut restul dispozițiilor sentinței

atacate.

A respins, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații O.A. și C.V.V. împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a reținut, pe baza ansamblului probator

administrat în cauză, că faptele există și au fost comise cu vinovăție de către

inculpații O.A. și C.V.V., neputându-se astfel, reține solicitarea acestora de

a fi achitați, iar pedepsele aplicate au fost judicios individualizate.

Cu privire la critica din apelul

parchetului, referitoare la greșita aplicare față de inculpata O.A. a pedepsei

accesorii a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen.,

pedeapsă care nu trebuia aplicată, pentru că s-a dispus suspendarea executării

pedepsei principale, instanța de control judiciar a reținut că în procesul de

individualizare, instanța este obligată să aprecieze și să aplice o pedeapsă

principală, după care, trebuie să aplice și pedeapsa accesorie, pentru că

altfel, s-ar încălca principiul înscris în art. 71 alin. (2) C. pen., potrivit căruia,

pedeapsa accesorie decurge de drept din pedeapsa principală, pe care o

însoțește din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și

până la terminarea executării pedepsei principale.

S-a mai arătat că efectul imediat al

dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei este acela că,

pedeapsa aplicată (principală și accesorie) nu se mai pune în executare, însă,

acest efect este condiționat de purtarea condamnatului pe durata termenului de

încercare; în caz de neîndeplinire a cerințelor art. 83 și art. 84 C. pen., se

va revoca suspendarea, iar pedepsele (principală și accesorie) vor deveni

executabile, astfel că, această critică a parchetului a fost înlăturată.

Fondată, a fost însă, apreciată de

către instanța de apel, critica parchetului referitoare la greșita confiscare

în folosul statului a sumelor primite de inculpata O.A. de la cumpărătorul de

influență T.F., reținând că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, care prevăd că banii, valorile sau orice alte

bunuri care au făcut obiectul traficului de influență se restituie persoanei

care le-a dat, dacă aceasta a denunțat autorității fapta mai înainte ca organul

de urmărire să fie fost sesizat pentru acea faptă.

Împotriva deciziei penale, în

termenul legal, inculpata O.A. a declarat recurs, solicitând achitarea sa,

apreciind că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de influență, deoarece nu a solicitat și nici nu a primit vreodată de la

denunțătorul T.F., bani sau alte valori materiale și nici nu i-au fost promise

de către acesta, în vederea obținerii permisului de conducere fără examen ori o

soluție favorabilă în dosarul penal de pe lângă Judecătoria Brezoi.

Recursul declarat de inculpată nu

este fondat.

Potrivit art. 257 C. pen.,

infracțiunea de trafic de influență constă în „primirea ori pretinderea de bani

sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect,

pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență

sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l

determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de

serviciu”.

Rezultă, deci, că esențial pentru

existența acestei infracțiuni este referirea la un funcționar, chiar

nenominalizat, dintr-un serviciu în competența căruia intră rezolvarea

solicitării beneficiarului traficului de influență pentru că, prin asemenea

acțiune, traficantul lezează prestigiul funcționarilor din serviciul vizat de

el și de beneficiarul de trafic, indiferent dacă făptuitorul nominalizează sau

nu funcționarul, ori dacă are sau numai lasă să se creadă că are influență

asupra acelui funcționar.

Or, în speță, în raport de probele

de la dosar, este de necontestat că inculpata a pretins și primit de la

denunțătorul T.F., diferite sume de bani, promițându-i în schimb că prin

intermediul influenței pe care o are asupra anumitor persoane îi va rezolva

mutația în Sibiu, înmatricularea unui autoturism proprietate personală a

acestuia, că-i va rezolva obținerea unui permis de conducere fără să mai

susțină examenul și în sfârșit, că va interveni la polițistul și procurorul din

Brezoi pentru a nu fi trimis în judecată pentru fapta de a fi depistat că a

condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.

În această privință este de observat

că, așa cum s-a arătat în hotărârile instanței de fond și de apel, că

denunțătorul T.F., având interese pentru rezolvarea cărora a intrat în legătură

cu inculpata, a declarat că i-a dat sumele de bani reținute în aceste hotărâri.

În fiecare dintre cazuri, inculpata a fost aceea care a avut inițiativa și a

pretins banii, promițându-i denunțătorului că îi va rezolva problemele, dar

dacă dorește că acestea să fie rezolvate mai repede, va trebui să plătească

anumite sume de bani, în sensul că ea va trebui să dea aceste sume de bani la

anumite persoane, ca să urgenteze rezolvarea actelor și respectiv, să pronunțe

o soluție favorabilă în procesul penal inițiat ca urmare a conducerii de către

denunțător a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de

conducere.

Faptele inculpatei O.A., rezultă

fără dubiu din denunțul și declarațiile denunțătorului T.F., care se

coroborează cu celelalte probe de la dosar, și anume: declarațiile coinculpatului

C.V.V., declarațiile martorilor T.T., V.C., S.A., P.N., B.M.A., M.I.N.,

procesele-verbale de confruntare între O.A. și C.V.V., între O.A. și T.T.,

adeverința, chitanța și facturile fiscale întocmite în fals de inculpatul

C.V.V.

Cum aceste fapte întrunesc, prin

conținutul lor concret, cerințele înscrise în art. 257 alin. (1) C. pen., se

constată că inculpata a fost condamnată corect pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 5 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 și art. 42

C. pen., încât criticile formulate de aceasta în recurs nu pot fi primite.

În consecință, în baza art. 385

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție

va respinge recursul declarat de inculpata O.A., ca nefondat și o va obliga pe

recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata O.A. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 26 februarie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iunie 2004.