ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4837/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4837/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Sibiu, prin sentința

penală nr. 16 din 21 ianuarie 2004, în baza art. 254 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe

inculpata I.V.M. la 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pe o

durată de un an.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen.,

a condamnat pe aceeași inculpată la 6 luni închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen., a

condamnat-o la 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.

Potrivit art. 33 și art. 34 C. pen.,

a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și

un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

din același

cod a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de

6 ani.

A dispus ca pe durata termenului de

încercare, inculpata să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 86

1

lit. a) și d) C. pen., iar în baza art. 86

4

din același cod a atras

atenția inculpatei asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare au drept

consecință revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatei exercitarea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 din același

cod.

Conform art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive cuprins în intervalul

23 octombrie 2002, 13 noiembrie 2003.

A revocat măsura preventivă a

obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea de locuință, dispusă prin

decizia penală nr. 81 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

În baza art. 255 alin. ultim C.

pen., a dispus restituirea către denunțătoarea D.E. a 4 bancnote a câte 100

dolari S.U.A., cu următoarele serii:

o bancnotă de 100 dolari S.U.A.

o bancnotă de 100 dolari S.U.A.

o bancnotă de 100 dolari S.U.A.

o bancnotă de 100 dolari S.U.A.

- ce au constituit corp delict a

infracțiunii și înregistrat în registrul de corpuri delicte la pagina 51/2002

al Tribunalului Sibiu.

Inculpata a fost obligată la plata

sumei de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 300.000 lei, reprezintă onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat

din oficiu la urmărirea penală.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut următoarea

stare de fapt:

Inculpata I.V.M. a fost angajată la SC S.M.F.

București, Oficiul Teritorial C.F.R. Brașov, în calitate de revizor contabil

II.

Potrivit fișei postului, inculpata avea, printre alte

atribuții de serviciu, efectuarea de verificări gestionare de fond sau tematice

la toate genurile de case din stații, halte și agenții de voiaj, consemnarea

constatărilor controlului pe bază de acte, date și fapte reale și extinderea

verificărilor în cazul constatării existenței unei pagube în patrimoniul

unității controlate, până la stabilirea valorii integrale a prejudiciului,

aplicarea de sancțiuni contravenționale pentru abaterile de la disciplina

financiar-contabilă, propunerea din actul de control întocmit a măsurilor de

sancționare disciplinare a personalului de execuție și de conducere până la șef

de oficiu, ce se impun luate față de cei controlați.

Începând cu data de 9 septembrie 2002, inculpata a

efectuat un control de gestiune la Agenția de voiaj C.F.R. Sibiu, la care era

încadrată ca și gestionar al casei de bilete, denunțătoarea D.E.

Cu ocazia efectuării verificărilor de rutină,

inculpata a constatat, în timp, mai multe nereguli la gestiunea Casei de

bilete. Astfel, inculpata a sesizat că un număr de bilete călătorie, au fost

anulate de către denunțătoare, dar după ce trenul plecase, ceea ce nu era

permis.

Pentru acest motiv și pentru că era convinsă de

neregularitatea modalității de anulare a acestora, inculpata personal, le-a

încercuit din tabelul pe luna iulie 2002, pe toate cele 13 poziții, cu un pix

de culoare roșie.

Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că pe

parcursul cercetării judecătorești s-au propus de către inculpată martori în

apărare, care să precizeze dacă aceste bilete au fost sau nu anulate instrucțional.

Alături de depozițiile martorilor propuși în apărare de către inculpată, C.A.,

inspector la Oficiu de control financiar al regionalei C.F.R. Brașov și T.E.,

șef oficiu control financiar de gestiune al Regionalei C.F.R. Brașov, dosar,

instanța a avut la dispoziție și adresele oficiale comunicate cu privire la

acest aspect, precum și declarațiile inculpatei din faza de urmărire penală și

cercetare judecătorească. Întrebată cu privire la faptul de a nu fi consemnat

în procesul-verbal această deficiență, inculpata, atât la urmărirea penală, cât

și la instanță a apreciat că trebuia, însă că a omis să le treacă, dar nu cu

intenție ci pentru că a uitat. Acest lucru a format convingerea instanței că

inculpata, avea reprezentarea că trebuie să menționeze această constatare a sa

în actul de control.

Pe de altă parte, această susținere a sa, se

coroborează și cu ceea ce inculpata a spus martorei C.A., șefa Agenției C.F.R.

Sibiu și denunțătoarei, în sensul că pentru neregula găsită la D.E., aceasta

putea să-și piardă serviciul.

De altfel, denunțătoarea, la rândul ei, avea aceeași

reprezentare, în sensul că modul în care ea a procedat la anularea acelor

bilete este greșit din punct de vedere scriptic, iar prin adresă oficială,

Oficiul C.F.R. Brașov a precizat că legitimațiile de călătorie anulate trebuie

să fie vizate de șefa de agenție sau casiera verificatoare, referitor la

realitatea motivului înscris pe bilet, aspect ce trebuie confirmat atât pe cont

cât și pe biletele depuse la Serviciul de Control Venituri. În situația în care

un bilet nu ar fi fost anulat în conformitate cu instrucția, revizorul contabil

trebuia să solicite relații de la Serviciul Control Venituri și să menționeze

în procesul-verbal de control pentru a fi imputat gestionarului. Întrucât a

constatat că nu au fost instrucțional anulate, inculpata trebuia să solicite

verificarea lor. Din conținutul acelei adrese reiese și teza în care, dacă

biletele ar fi fost instrucțional anulate, acestea nu trebuiau menționate în

procesul-verbal.

Cei doi martori audiați în cauză au relevat această

din urmă împrejurarea în sensul că, biletele au fost instrucțional anulate.

Instanța a reținut față de declarațiile inculpatei la

procuror și de la instanță, ale denunțătoarei, ale șefei de agenție și față de

adresele oficiale că biletele nu au fost din punct de vedere scriptic,

instrucțional anulate. Cu toate acestea, inculpata nu a solicitat relații la

Serviciul de Control Venituri, deși trebuia să facă acest lucru. Mai mult,

inclusiv în mintea denunțătoarei aceste bilete nu au fost corect anulate, ceea

ce a făcut ca atunci când pentru a nu consemna această deficiență, inculpata a

pretins în data de 10 septembrie 2002 bani, iar D.E. a crezut-o. Pentru acest

motiv, în ziua următoare, D.E. a adus inculpatei suma de 1.000.000 lei la

Agenția de voiaj, unde I.V.M. efectua controlul, însă aceasta i-a explicat că

vrea mai mult, respectiv 100 euro, deoarece locul de muncă al denunțătoarei

valorează mai mult decât i s-a oferit.

D.E. a acceptat propunerea inculpatei, dar i-a spus că-i

va da suma pretinsă în zilele următoare, întrucât trebuia să facă rost de bani.

Vinovăția inculpatei constă în aceea că deși a avut

reprezentarea că biletele nu sunt scriptic corect anulate, a necesității de a

cere relații la Serviciul Control Venituri, a obligativității consemnării lor

în procesul – verbal nu a făcut acest lucru. Mai mult, a pretins bani

denunțătoarei pentru a nu-i fi consemnată această deficiență în procesul-verbal

de control, situație în care, la propunerea ei, șefii ierarhici ar fi putut să

dispună desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Instanța a mai reținut că, urmare contrasemnării de

către martora C.A. a biletelor greșit anulate de către denunțătoare, rămâne

discutabilă opinia martorilor C.A. și T.E., referitoare la faptul că aceste

bilete au fost corect anulate. Oricum, nici inculpata și nici denunțătoarea nu

au avut această reprezentare, conform declarațiilor pe care le-au dat în cauză.

La unison, acestea au declarat că biletele nu au fost anulate corect, ceea ce

confirmă susținerea denunțătoarei că banii i-au fost pretinși, pentru a nu se consemna

aceste nereguli.

În cea de a 3-a zi a controlului, respectiv în data de

11 septembrie 2002, inculpata a constatat că din gestiunea denunțătoarei

lipseau patru pachete de bilete pe relația Mediaș, care valorau 10 milioane

lei. În aceste condiții, a întrerupt controlul, afirmând să-i dea răgaz

denunțătoarei să găsească biletele. Aceasta verificând stocul de bilete, a

constatat că lipsea și un pachet de bilete pe relația Tălmaciu, în valoare de

1.200.000 lei.

Deoarece biletele nu au fost găsite, la circa 1-2

săptămâni de la constatarea lipsei, denunțătoarea s-a deplasat la domiciliul

inculpatei, pentru a o întreba cum să procedeze. Cu acea ocazie, inculpata a

verificat-o în geantă pentru a se convinge că discuția lor nu era înregistrată,

după care i-a pretins denunțătoarei suma de 400 euro, nu 100 cât ceruse inițial,

motivându-și cererea prin aceea că, la neregulile constatate inițial, s-a

adăugat lipsa din gestiune, iar ea va face vorbire în actul de control numai

despre această lipsă, iar nu și despre restul neregulilor. De asemenea, i-a

precizat denunțătoarei că în actul de control va propune: să nu fie dată afară

de la locul de muncă, ci doar să fie transferată la un alt post, dar în acest

sens va trebui să discute și cu persoane ierarhic superioare de la Oficiul din

Brașov, persoane cărora le va da din banii pretinși de la denunțătoare.

Temându-se să nu-și piardă locul de muncă,

denunțătoarea a acceptat propunerea inculpatei de a-i da 400 euro,

solicitându-i, însă, un răgaz pentru a procura acești bani. În acest interval

de timp, denunțătoarea a împrumutat 200 dolari S.U.A. de la sora sa S.F. și 200

dolari S.U.A. de la martora G.A., ambelor comunicându-le pentru ce are nevoie

de bani, dar s-a hotărât și să denunțe fapta, bănuind că inculpata a fost cea

care a luat pachetele de bilete lipsă din gestiunea sa.

Despre faptul că inculpata i-a pretins denunțătoarei

bani, pentru ca aceasta să nu-și piardă serviciul, cunosc și martorii C.D., G.A.,

C.A., N.L., Z.M.

Cu ocazia audierii sale, martorul C.D., a relatat că a

auzit discuția telefonică dintre inculpată și denunțătoare din seara zilei de

21 octombrie 2002, ocazie cu care inculpata a cerut din nou banii de la

denunțătoare, pentru rezolvarea problemelor acesteia, apărute cu ocazia

controlului. Martorul a mai arătat că, anterior acestei discuții telefonice,

denunțătoarea i-a relatat că inculpata i-a pretins bani, pentru a nu-i cuprinde

toate neregulile în actul de control.

Martora G.A. a precizat că i-a împrumutat

denunțătoarei 200 dolari S.U.A., iar aceasta i-a relatat că va da banii

inculpatei în același scop, precizat mai sus.

Faptul că inculpata a pretins bani de la denunțătoare

cu ocazia controlului ce i l-a efectuat, a fost relatat înainte de flagrant și

martorilor C.A., N.P.L., de către denunțătoare.

De asemenea, martorele G.A. și Z.M.M. au arătat că, tot

cu ocazia controlului din luna septembrie 2002, inculpata le-a pretins și lor

bunuri, cafea, pentru niște nereguli constatate atunci sau anterior.

Șefa denunțătoarei, martora C.A. a precizat că

inculpata I.V.M. a revenit la circa 10 zile în unitatea controlată după

finalizarea controlului și fiind singură cu inculpata, aceasta i-a spus să-i

transmită subalternei sale, denunțătoarea D.E., că va trebui să dea bani, din

care inculpata urma să remită o parte șefului ei de la Brașov, pentru ca acesta

să nu-i desfacă contractul de muncă, în urma tuturor neregulilor constatate.

Martora C.A. a mai precizat că i-a răspuns inculpatei

că „știe că acuma așa merge treaba”, dar i-a mai spus acesteia că D.E. nu are

bani.

Această împrejurare că inculpata a pretins bani, C.A.

o aflase și de la D.E., în urmă cu o săptămână. Tot din declarația acesteia mai

reiese că procesul-verbal de control l-a semnat la domiciliul inculpatei, că nu

l-a citit personal, pentru că nu avea ochelarii la ea și că a observat că nu

era consemnată neregula cu biletele, cu care o speriase pe denunțătoare.

Atunci când inculpata a constatat neregula privind

lipsa acelor topuri de bilete, potrivit sarcinilor de serviciu ar fi trebuit să

sigileze gestiunea, lucru pe care nu l-a făcut; mai mult, ea le-a admonestat pe

denunțătoare și pe colegele ei de serviciu pentru faptul că a sesizat organele

de poliție, pentru furtul acestor bilete, în valoare de peste 11 milioane lei,

cu motivarea că „acum nu o mai poate salva pe denunțătoare” și că va trebui să

consemneze lipsa în gestiune în actul de control, ceea ce a și făcut,

declarațiile denunțătoarei și ale angajatelor stației C.F.R. Sibiu.

În vederea recuperării prejudiciului și până la

identificarea autorului furtului biletelor, D.E. a semnat un angajament de

plată.

Pe de altă parte, în timpul controlului, inculpata a

mai constatat și alte deficiențe de importanță mai mică, pe care le-a înserat

în actul de control.

Instanța a reținut că pe perioada cât a controlat gestiunea

și ulterior, inculpata a ținut-o în tensiune permanentă pe denunțătoare cu

privire la posibilitatea pierderii serviciului, în ipoteza în care ar fi

menționate toate neregulile în actele de control, cu influența pe care a

lăsat-o să creadă că aceasta o are la șefii ei ierarhici, vis a vis de

desfacerea contractului ei de muncă, sens în care a acceptat să vorbească la

telefon cu denunțătoarea în numeroase rânduri, a fost de acord și a primit-o la

ea acasă „pentru a se înțelege”, s-a întâlnit cu ea în ziua flagrantului pentru

a primi banii. Atât colegele de serviciu cât și rudele denunțătoarei, confirmă

aceste împrejurări.

Instanța a mai reținut ca, fiind reală împrejurarea că

inculpata avea nevoie stringentă de bani, întrucât urma să-și monteze o

centrală termică de apartament și deși a încercat să procure această diferență

dintre împrumutul bancar contractat și prețul acesteia, de la martorii audiați

în cauză, C.A., S.B., I.V.S. Astfel, a interpretat instanța mobilul solicitării

mitei de la denunțătoare de către inculpata I.V.M.

Este neplauzibil ca inculpata să fi solicitat cu titlu

de împrumut banii de la D.E., atâta vreme cât denunțătoarea, anterior

flagrantului a povestit șefei și colegelor ei despre mita pretinsă de

inculpată, rudelor ei (fratele și sora sa) și apoi, la 17 octombrie 2002, a

făcut denunțul la poliție.

Pentru a procura valuta pretinsă, denunțătoarea a fost

nevoită să ceară împrumutul de la colegele ei și de la sora ei, fapt ce infirmă

ipoteza că D.E. a împrumutat bani, ca apoi, la rândul ei, să o poată împrumuta

pe inculpată.

Urmare formulării denunțului, în data de 23 octombrie

2002 s-a procedat la organizarea unui flagrant, sens în care s-a întocmit procesul

verbal ce se află la dosar. În aceeași zi, după ce inculpata și denunțătoarea s-au

întâlnit în fața sediului B.R.D. din Sibiu, s-au deplasat în cofetăria L.,

situată în apropiere, unde inculpata a luat cei 400 dolari S.U.A. de la denunțătoare.

Un alt aspect asupra căruia instanța a considerat că

trebuie să-l lămurească este cel a poziției oscilante pe care denunțătoarea a

avut-o în ziua flagrantului, cu prilejul filmării pe caseta video, mijloc de

probă aflat la dosarul cauzei și întocmirii procesului-verbal.

Din vizualizarea casetei și lecturarea procesului

verbal de constatare a acțiunii flagrante, reiese că denunțătoarea a avut un

moment de ezitare și de confuzie și atunci când a fost întrebată dacă banii au

fost dați cu titlu de împrumut, aceasta a răspuns „da”.

Cu prilejul audierii sale, instanța i-a cerut să

motiveze acest răspuns, iar explicația pe care D.E. a dat-o este plauzibilă.

Emoționată fiind de multitudinea persoanelor apărute în cofetărie, polițiști,

procurori, cameramani, martori asistenți, de gravitatea faptei ce se constata,

urmările posibile pentru inculpata denunțată, atunci când a fost întrebată

despre proveniența valutei, aceasta a răspuns că sunt bani împrumutați, în

sensul că nu sunt ai ei, probabil și în ideea de a nu-i fi confiscați, ci

restituiți.

Ulterior, când a înțeles că a fost întrebată dacă

banii pe care i-a dat inculpatei sunt cu titlu de împrumut, înțelegând sensul

întrebării, a revenit și a spus că i-au fost pretinși ca mită și nu altfel.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpata,

solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de luare de mită și în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportând la art. 10 lit. d) din același cod, cu privire la infracțiunile

de fals intelectual și uz de fals, cu motivarea că suma luată de la

denunțătoare este împrumutată, iar în ce privesc celelalte infracțiuni reținute

în sarcina sa, le lipsește elementul subiectiv al intenției.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 121/

A din 1 aprilie 2004 a respins apelul, ca nefondat, reținând că în mod

temeinic, instanța de fond a stabilit starea de fapt și vinovăția inculpatei,

pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și uz de

fals, iar în baza art. 72 C. pen., a făcut o corectă individualizare și

proporționalizare a pedepsei aplicate, având în vedere pericolul social al

faptelor săvârșite și persoana inculpatei, care este la prima confruntare cu

legea penală.

În acest sens, instanța de control judiciar a arătat

că: „Susținerea inculpatei că suma primită de la denunțătoarea D.E. este

împrumutată, nu are temei juridic, prin aceasta inculpata încercând să scape de

răspunderea penală pentru faptele comise.

Persistența inculpatei în a obține venituri ilicite

s-au dovedit încă de la prima zi de control, 9 septembrie 2002, când a găsit în

gestiunea denunțătoarei bilete anulate, primite de la călători după plecarea

trenului în mod neregulamentar și fără viza șefei de agenție sau casierul

verificator, au produs o teamă denunțătoarei, care pentru a nu-și pierde

serviciul, a doua zi a dus inculpatei suma de 1.000.000 lei, pentru a nu consemna

în procesul verbal această neregulă.

Suma a fost refuzată de inculpată cu motivarea că

locul său de muncă costa mai mult, pretinzând suma de 100 euro, pretenție

acceptată de casiera D.E.

Cu ocazia controlului și depistarea a cinci pachete de

bilete lipsă din gestiune, în valoare de 11.200.000 lei, teama denunțătoarei a

crescut și s-a deplasat la domiciliul inculpatei, unde aceasta i-a pretins suma

de 400 euro, dându-i timp pentru a face rost de bani.

Numeroasele telefoane și întâlniri, dovedesc vinovăția

inculpatei, care se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante din 23 octombrie 2002 și martorii audiați în cauză, dovedesc că suma

primită constituie infracțiunea de luare de mită și nu împrumut. Vinovăția

inculpatului este dovedită pe deplin și în ce privește infracțiunile de fals

intelectual prin omisiunea acesteia de a consemna neregulile constatate în

actele de control, precum și uz de fals al acestora”.

În termenul legal, împotriva deciziei penale,

inculpata I.V.M. a declarat recurs, solicitând admiterea, casarea hotărârilor

atacate și rejudecând în fond, să se dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de

luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art.

5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru

infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și

respectiv, de uz de fals, prevăzută de art. 291 din același cod.

În motivarea recursului, inculpata a susținut, în

esență, că a constatat cu ocazia controlului efectuat la casa de bilete,

gestionată de denunțătoarea D.E. o serie de grave deficiențe, constând, între

altele, în aceea că, în data de 11 septembrie 2002 a depistat și o lipsă

importantă în gestiunea acesteia, în valoare de 11.200.000 lei, din care,

10.000.000 lei, reprezentând contravaloarea a 4 pachete, conținând 400 de

bilete C.F.R., pe relația Mediaș și 1.200.000 lei, reprezentând contravaloarea

unui pachet, conținând 100 de bilete C.F.R., pe relația Tălmaciu și că lipsa

constatată a fost imediat și integral consemnată de către inculpată (ca de

altfel și celelalte deficiențe constatate cu prilejul verificării) în procesul

verbal de control din 12 octombrie 2002, pe care l-a înaintat, conform obligațiilor

sale de serviciu, șefilor ierarhici, care au dispus măsurile legale.

A mai arătat, că prin nota de prezentare întocmită

după finalizarea controlului, inculpata a propus suspendarea din funcție a

gestionarei D.E., pentru neregulile constatate și în special, pentru lipsa din

gestiune a biletelor în valoare de 11.200.000 lei, până la definitivarea

cercetărilor de către poliție și parchet, măsură care de altfel a și fost

adoptată de către șefii direcți ai gestionarei, suspendând-o din funcție.

S-a precizat, totodată, că în sarcina inculpatei nu

intra atribuția de a propune desfacerea contractului de muncă al gestionarei,

astfel că, apreciază ca nejustificată susținerea din rechizitoriu, potrivit

căreia ar fi primit de la D.E. suma de 400 dolari S.U.A., pentru a nu consemna în

actul de control neregulile constatate.

A mai susținut că banii indicați a constitui obiectul material

al infracțiunii de mită, i-au fost dați de către denunțătoare cu titlu de

împrumut, așa cum aceasta a confirmat în videocaseta atașată de către procuror procesului

verbal de constatare a infracțiunii flagrante și cum rezultă din depozițiile

martorilor I.V.S. și S.B.

În ce privește tabelul cu biletele anulate în luna

iulie 2002, a susținut că din înscrisul aflat la dosarul de urmărire penală,

rezultă în mod indubitabil că acestea au fost corect anulate și că în atare

situație, neavând obligația de a le înscrie în actul de control, conform Instucției

de Casă nr. 60/1981 a Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor,

precum și adresei nr. 315/615 din 8 noiembrie 2002, emisă de Oficiul C.F.R.

Brașov nu poate fi vorba de un fals comis de ea, prin omisiunea consemnării

acestor nereguli în procesul verbal, pe care l-a întocmit.

Și în sfârșit, a susținut că procesul verbal de control,

nefiind un înscris fals, nu se poate reține în sarcina sa nici infracțiunea de

uz de fals, lipsind elementele constitutive ale infracțiunii.

Recursul declarat de inculpata I.V.M. este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la dosar se constată

că instanțele, de fond și de apel, au reținut o corectă situație de fapt și au

încadrat faptele comise de inculpată în textele de lege corespunzătoare, pentru

care i-au aplicat pedepse, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen.

Astfel, fapta inculpatei, care în calitate de

funcționar cu atribuții de control, a pretins și a primit de la D.E., casier la

Agenția de voiaj C.F.R. Sibiu, suma de 400 dolari S.U.A., pentru a nu consemna

în actul de control toate neregulile constatate, fiind prinsă în flagrant

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută

de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 6 din aceeași lege, raportat la

art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și rezultă fără echivoc din probele existente

la dosar.

Tot astfel, fapta aceleiași inculpate care, în

calitate de funcționar, revizor contabil, în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, cu știință a omis să consemneze în actul de control o parte din

neregulile constatate, întrunește, din toate punctele de vedere, elementele

constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin.

(1) C. pen., iar fapta acesteia de a depune procesul-verbal incomplet întocmit

cu ocazia controlului la oficiu Teritorial C.F.R. Brașov și la Agenția de voiaj

C.F.R. Sibiu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de

fals, prevăzută de art. 291 din același cod.

Prin urmare, neexistând nici un dubiu cu privire la

vinovăția recurentei inculpate în legătură cu săvârșirea faptelor reținute în

sarcina sa, pentru care a fost condamnată și având în vedere și faptul că,

verificând decizia atacată, în raport cu prevederile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate

din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de

aceasta este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.V.M., împotriva

deciziei penale nr. 121/ A din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 23

octombrie 2002, la 13 februarie 2003.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 septembrie 2004.