ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6960/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6960/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

Din analiza actelor și

lucrărilor din dosar, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 15

din 8 iulie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, în baza art. 11 pct.

1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul P.A.I. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de trafic de influență,

prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 25 raportat la art.

260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat

a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus și în baza art.

82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare format din durata pedepsei la

care s-a adăugat o perioadă de 2 ani.

S-a atras  inculpatului atenția

asupra prevederilor art. 83 C. pen.

S-a dispus ridicarea

sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța din 30 aprilie 2004 a P.N.A. asupra tuturor bunurilor mobile și valorilor aparținând inculpatului P.A.l., exceptând

suma de 1000 dolari S.U.A., față de care s-a ridicat sechestrul, prin ordonanța

din 17 iunie 2004 a P.N.A.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea a reținut că, prin rechizitoriul întocmit de P.N.A., secția de

combaterea infracțiunilor conexe, infracțiunilor de corupție, inculpatul P.A.I.

a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de: trafic de

influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă în formă

continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, respectiv dosarul de urmărire penală nr. 22/P/2004 a D.N.A.,

declarația inculpatului, declarațiile martorilor G.D., S.D., N.D.I., B.I.A., N.C.G.,

A.C., I.I.C., T.Z., V.I.D., S.D.V., B.G., T.N., D.E.I., T.V., C.V., P.N.D., B.I.,

S.D.V., T.I., M.P., M.S.D., S.D.T.A., raportul de expertiză criminalistică, Curtea

a reținut următoarele:

I.

Cu privire la infracțiunea

de trafic de influență, prevăzută de

art. 257 alin. (1) C. pen., cu

referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că

prin rechizitoriul parchetului, s-a stabilit că inculpatul în calitate de

funcționar public cu atribuții de control, în perioada 13 - 20 decembrie 2003,

invocând influența pe care o are în calitate de adjunct al șefului I.P.J. Mureș

față de funcționarii din subordine (polițiști), în sensul de a-i determina

să-și îndeplinească sau nu atribuțiile de serviciu într-o singură împrejurare a

pretins și primit de la S.D. și G.D., reprezentanții de fapt și de drept ai SC

I.E.S.D. SRL mai multe produse electronice și electrocasnice: un TV color marca

cu Pip diagonala 74 cm cu telecomandă în valoare de 13.800.000 lei; un TV color

cu diagonala de 55 cm, cu telecomandă în valoare de 4.400.000 lei, un aparat

DVD player - video recorder, în valoare de 1.70 0.000 lei, un aparat DVD home

cinema system cu 5 boxe și o boxă subwoofers, în valoare de 1.700.000 lei, un

aparat video în valoare de 1.200.000 lei; un radiocasetofon cu CD, în valoare

de 500.000 lei, un radiocasetofon auto cu CD, în sumă de 500.000 lei; un

aspirator, în sumă de 800.000 lei și o lampă de birou în valoare de 215.000

lei, bunuri în valoare totală de 24.815.000 lei .

Curtea a reținut că sub

aspectul laturii obiective a infracțiunii deduse judecății inculpatul ar fi

comis fapta atât prin pretinderea cât și prin primirea de produse

electrocasnice și electronice, ceea ce implică atât solicitarea de către

inculpat a bunurilor electronice și electrocasnice cât și primirea, respectiv

preluarea acestor bunuri.

Din probele administrate pe

parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești Curtea a reținut că, în

perioada 13 - 20 decembrie 2003, inculpatul P.A.I. deținea funcția de adjunct

al șefului I.P.J. Mureș, funcție pe care o deținea de la data de 01 ianuarie 2003.

În luna iulie 2003,

inculpatul l-a cunoscut pe G.D. administrator la SC I.E.S.D. SRL, prin

intermediul martorului A.C., ocazie cu care a cumpărat un TV color cu diagonala

de 74 cm cu suma de 10.000.000 lei.

În luna decembrie 2003,

inculpatul a revenit la magazinul cu punct de lucru în Hădăreni ocazie cu care

martorul G.D. l-a prezentat lui S.D. care era și el, administrator la aceeași

firmă. La invitația lui S.D. inculpatul P.A.I. a vizitat magazinul ocazie cu

care martorul S.D. a dat dispoziție martorului N.D. să pregătească o serie de

bunuri pentru inculpatul P.A.I. În acest context, martorul N.D. a pregătit, așa

cum rezultă din declarațiile de la dosarul instanței, dosar urmărire penală, un

TV cu diagonala de 74 cm, un TV color cu telecomandă, un video cu DVD, un DVD

Home cinema, combină audio cu casetofon de mașină. Toate aceste bunuri au fost

puse în mașina inculpatului de către martorul N.D. și alți angajați ai

societății.

Aceste aspecte au fost confirmate

de martorul N.D. în declarațiile date, astfel că instanța de fond a reținut că

doar pentru aceste bunuri există probe certe că au fost oferite inculpatului,

iar pentru celelalte bunuri reținute în rechizitoriu nu există probe certe că

au fost luate de inculpat.

După ce instanța de fond a

făcut o amplă analiză a declarațiilor inculpatului, a martorilor S.D., A.C., T.I.,

M.P., a reținut că există dovezi că  inculpatul a primit toate bunurile

electronice indicate mai sus astfel că sub acest prim aspect latura obiectivă a

infracțiunii de trafic de influență este îndeplinită.

A mai reținut că pentru

existența infracțiunii de trafic de influență, sub aspectul laturii obiective a

infracțiunii, este necesară și îndeplinirea unei a doua condiții, respectiv ca inculpatul

să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui

funcționar.

Reținând că, încă din luna

decembrie martorul S.D. fusese avertizat de funcția deținută de inculpat în

cadrul I.P.J. Mureș, inculpatul lăsând o carte de vizită martorului și

spunându-i că dacă va avea nevoie să apeleze la el, fără a face vreo referire

exactă în ce sens îl va ajuta pe martor, instanța a admis că și această cerință

este îndeplinită.

Curtea a reținut, însă, că

în cauză nu este îndeplinită cea de a treia cerință esențială, sub aspectul

laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, potrivit căreia

inculpatul prevalându-se de influența reală sau presupusă asupra unui funcționar

trebuie să promită că va interveni pe lângă acesta să facă sau să nu facă, un

act ce intră în a atribuțiile sale de serviciu, neinteresând dacă acel act a

fost făcut sau nu, scopul urmărit prin traficarea influenței fiind acela de a

determina pe un funcționar să facă sau nu să facă un act, ce intră în

atribuțiile sale de serviciu.

Sub acest aspect în

rechizitoriu se reține că inculpatul a invocat influența pe care o are, în

calitate de adjunct al I.P.J. Mureș față de funcționarii din subordine,

polițiști, în sensul de a-i determina să-și îndeplinească sau nu atribuțiile de

serviciu.

Curtea a reținut că, nu rezultă

din rechizitoriu în ce sens inculpatul a spus că o să intervină pe lângă

polițiștii din subordine, ce anume act trebuiau să facă sau să nu facă subordonații

inculpatului, sau inculpatul în favoarea martorului S.D.

Astfel, din probele

administrate s-a reținut că la data când bunurile au fost oferite inculpatului,

între martorii S.D. și G.D. nu erau probleme sau litigii, aceștia nu aveau

nimic de rezolvat la poliție. Martorul G.D. a susținut la dosar fond, că era o

practică în a oferi bunuri unor persoane „sus puse" pentru ca acestea să

rezolve eventualele probleme care ar putea să apară la firmă. La dosar fond,

martorul S.D. a declarat că bunurile au fost date inculpatului neurmărind și neașteptând

ca acesta să-i facă un contra-serviciu.

Prin urmare, instanța de

fond a reținut că, din nici o probă de la dosar nu rezultă că, la data de 20

decembrie 2003, când inculpatul a primit bunurile electronice de la S.D., i-ar

fi promis acestuia sau lui G.D. că va interveni pe lângă polițiștii din

subordine în vreun fel, în rezolvarea vreunor probleme de orice natură pentru

aceștia personal sau pentru firma lor, precum nu rezultă nici faptul că a

promis acestora că nu vor fi controlați de polițiști, respectiv că vor fi

lăsați în pace. De asemenea, din nici o probă nu rezultă că inculpatul personal

ar fi promis să intervină la alte organe de stat, în vreun fel sau altul pentru

rezolvarea unei probleme.

S-a reținut cu certitudine că

neînțelegerile dintre S.D. și G.D. au apărut abia în luna ianuarie 2004 și că

atunci, când cei doi și-au dat seama că inculpatul nu-i poate ajuta, au

formulat plângeri împotriva inculpatului precum și a altor persoane.

Astfel, Curtea a reținut că

această a treia cerință a laturii obiective a infracțiunii de trafic de

influență, respectiv ca inculpatul să promită că va interveni pe lângă un

funcționar, în speță polițist, să facă sau să nu facă un act ce intra în

atribuțiile sale de serviciu nu este îndeplinită.

Prin urmare, deși primirea

de către inculpatul P.A.I., la data de 20 decembrie 2003, de foloase este

dovedită, având în vedere că foloasele nu au fost date pentru a determina vreun

funcționar să facă sau să nu facă vreun act ce intră în atribuțiile sale de serviciu,

s-a reținut că în cauză nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii de

trafic de influență.

În opinia instanței pentru

ca latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență să fi fost întrunită

trebuia ca inculpatul să fi promis martorului S.D., la data de 20 decembrie 2003,

că o să-i determine pe polițiștii din subordine să facă sau să nu facă vreun

act ce intra în atribuțiile lor de serviciu.

Pentru aceste motive

instanța de fond a dispus achitarea inculpatului de sub acuza comiterii

infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6

și art. 7 din Legea nr. 78/2000 în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

II.

Cu privire la infracțiunea

de instigare la mărturie mincinoasă

în rechizitoriul parchetului s-a reținut că această

infracțiune constă în aceea că, în perioada 24 februarie - 28 februarie 2004,

în calitate de făptuitor și subiect al unei anchete administrative interne a I.G.P.R.

privind posibile fapte de corupție semnalate de denunțătorul S.D. în mai multe

rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale a determinat pe numiții G.D.,

N.D. și B.I., martori în cauză să facă afirmații mincinoase, să nu spună tot ce

știu cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați și

respectiv să producă probe mincinoase cu privire la folosirea unui bon fiscal

în original și xerocopie în sumă de 6.500.000 lei datat

13 decembrie 2003 pentru a justifica în fals proveniența bunurilor primite cu

titlu gratuit.

Din probele administrate în

cauză Curtea a reținut că martorii G.D. și S.D., cetățean cu dublă cetățenie

româno-germană, ca urmare a unei înțelegeri verbale, au înființat SC I.E.S.D.

SRL Turda, asociat unic fiind G.D. Principalul obiect de activitate al firmei

era comerțul cu ridicata a aparatelor electrice și de uz gospodăresc. La data

de 23 martie 2003 această societate a înființat un punct de lucru în

localitatea Hădăreni care se ocupa cu comercializarea produselor electrocasnice

second-hand, importate din Germania pe relația lui S.D.

S-a mai reținut că încă de

la începutul activității firmei cei doi s-au înțeles să cointereseze organele

de control, aspecte ce rezultă din declarațiile celor doi, respectiv să se pună

bine cu acestea prin oferirea cu titlu gratuit a diferitelor produse

electronice și electrocasnice second-hand aduse.

Până în luna ianuarie 2004

între cei doi nu au existat situații conflictuale și tensiuni legate de firmă. În

ianuarie 2004 cei doi au început să se reclame reciproc și să se acuze că au

dat diferite produse ale firmei diferitelor persoane din poliție, iar într-una

din sesizările lui S.D. figurând și numele inculpatului P.A.I.

În aceste condiții, în

perioada 25 - 27 februarie 2004, s-a declanșat o anchetă din partea I.G.P.R.,

echipa de control fiind condusă de martorul T.N.

În aceste împrejurări

inculpatul a luat legătura cu G.D. căruia i-a cerut să-i aducă un bon de minim

5 milioane lei din casa de marcat pentru a justifica proveniența celui de-al

doilea televizor cumpărat. În aceste împrejurări martorul G.D. s-a deplasat la

societate, unde a verificat rolele din mașina de marcat, apoi cu aceste role s-a

deplasat la P.N.A. Găsindu-se un bon în valoare de 6,5 milioane lei, a fost

tăiat, fotografiat și amprentat de către un ofițer operativ din cadrul P.N.A.

după care a fost predat inculpatului.

În legătură cu acest bon,

așa cum s-a arătat și anterior, inculpatul a susținut că l-a primit de la

martorul G.D. în data de 13 decembrie 2003 ocazie cu care a achitat și suma de

6.500.000 lei reprezentând contravaloarea tubului cinemascop și a DVD-ului.

Această susținere a fost înlăturată de către instanță deoarece la dosar există

probe certe, respectiv declarația martorului G.D., procesul verbal de amprentare

a bonului, raportul de expertiză criminalistică, care confirmă, faptul că bonul

a fost luat din casa de marcat la solicitarea inculpatului în luna ianuarie

2004, acest bon neregăsindu-se nici în memoria casei de marcat din luna decembrie

2003, memorie existentă la dosar.

De altfel, așa cum s-a mai

reținut inculpatul nu a făcut dovada că a achitat această sumă de bani, susținerea

lui că s-a deplasat la Hădăreni, în data de 13 decembrie 2003, nefiind probată.

Curtea, pe baza probelor administrate,

a reținut că pe parcursul anchetei desfășurate de I.G.P.R. inculpatul i-a

determinat pe martorii N.D. și B.I. să nu spună tot ce știu legat de

achiziționarea bunurilor de la societatea I.E.S.D. SRL.

Astfel, în ceea ce-l

privește pe martorul N.D. s-a reținut că o parte a declarației date cu ocazia

anchetei a fost dictată de inculpat iar la altă parte martorul a fost

influențat de semnele făcute de inculpatul P.A.I. în sensul de a recunoaște sau

nu anumite fapte.

În ceea ce o privește pe

martora B.I., pe baza declarației acesteia, precum și a declarației martorului G.D.

s-a reținut că inculpatul P.A.I. personal s-a prezentat la domiciliul martorei și

i-a dictat ce să spună în legătură cu televizorul achiziționat în luna iulie,

respectiv că acesta avea o mică defecțiune la achiziționare, ceea ce nu este

real.

Prin urmare, s-a apreciat că

în cauză s-a dovedit că inculpatul i-a instigat pe G.D., N.D. și B.I. să dea

declarații mincinoase sau să nu spună tot ce știu privitor la modalitatea în

care inculpatul a procurat anumite bunuri de la societatea SC I.E.S.D. SRL.

Totodată s-a avut în vedere

și faptul că la data desfășurării anchetei de către I.G.P.R., în perioada 25 - 27

februarie 2004, la P.N.A. era înregistrat denunțul lui G.D., în cauză acesta

fiind înregistrat sub nr. l2/P/2004 din 24 februarie 2004 astfel că pe rolul P.N.A.

se afla o anchetă în curs de desfășurare, instanța reținând că și sub acest

aspect, al existenței unei anchete în derulare, sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

Față de cele reținute mai sus,

s-a apreciat că fapta inculpatului P.A.I. care în calitate de subiect al unei

anchete I.G.P.R. precum și a unei anchete din partea D.N.A. i-a determinat pe

martorii G.D., N.D. și B.I. să facă afirmații mincinoase sau să nu spună tot ce

știu cu privire la modalitatea în care inculpatul a achiziționat unele bunuri

de la SC I.E.S.D. SRL precum și fapta inculpatului de a-i cere martorului G.D.

să procure un bon de 6.500.000 lei pentru a justifica achiziționarea unor

bunuri de la aceeași societate comercială și să susțină că bonul reprezintă

contravaloarea bunurilor achiziționate, ceea ce nu este real, întrunește în

drept elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă

în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare a

pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol

social al infracțiunii comise, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege,

urmarea cauzată dar și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale.

Raportat la aceste criterii Curtea a apreciat că o pedeapsă de un an

închisoare, este o sancțiune penală corespunzătoare și de natură a asigura

reeducarea inculpatului.

În ce privește modalitatea

de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C.

pen., se poate realiza și fără privarea efectivă de libertate a inculpatului,

astfel că în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Împotriva sentinței Curții,

în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupție Târgu-Mureș și

inculpatul P.A.I.

Parchetul a susținut în

motivele de recurs formulate, că au fost încălcate dispozițiile la care fac

referire cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și pct. 14 C. proc. pen., sentința pronunțată fiind nelegală și netemeinică

pentru greșita achitare a inculpatului de sub acuza infracțiunii de trafic de

influență și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În primul motiv de recurs

s-a arătat că din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu vinovăția

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Astfel, din

declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă fără dubiu că inculpatul a

primit de la societatea martorului S.D. mai multe bunuri electronice, fără să

le plătească, oferindu-le în schimb ajutorul lui, în calitatea pe care o avea

de adjunct al șefului I.P.J. Mureș, dacă va fi nevoie, fiind astfel întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C.

pen.

În cel de al doilea motiv de

recurs s-a susținut că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă este neîndestulătoare, avându-se în vedere, calitatea pe care o avea

inculpatul, dar mai ales comportamentul acestuia după comiterea faptei.

Inculpatul în motivele

scrise de recurs, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurată

și pe fond să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

A susținut că nu a existat

nici o acțiune de determinare din partea sa a numiților G.D., N.D. și B.I. să

declare într-un anumit fel, și nici împrejurările în legătură cu care au

declarat aceștia nu sunt dintre cele esențiale pentru soluționarea procesului.

Cu privire la martorul G.D.,

a susținut că acesta avea în cauză calitatea de făptuitor, el nedepunând

mărturie, ci fiind cercetat în legătură cu infracțiunile de dare de mită și

mărturie mincinoasă. Din probele de la dosar rezultă că acesta, a acționat

contrar solicitărilor inculpatului.

În ceea ce-l privește pe

martorul N.D., nu rezultă vreo acțiune de determinare din partea inculpatului,

iar în ce o privește pe martora B.I., recurentul arată că declarația pe care

i-a solicitat-o se referă la cumpărarea unui televizor care nu are nici o

legătură cu vreo faptă penală care să fie reținută în sarcina sa. A arătat că

i-a solicitat această declarație pentru a avea confirmarea că a cumpărat acest

televizor în condițiile în care la data cumpărării societatea, nu a putut să-i

elibereze un act care să ateste vânzarea.

Examinând sentința recurată

în raport de motivele de recurs invocate, care vor fi analizate prin prisma

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 14, 17

1

(recursul a fost declarat anterior modificărilor aduse Codului de procedură

penală, prin Legea nr. 356/2006) pct. 18 și art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat iar

recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

I. Cu privire la primul

motiv de recurs formulat de parchet, referitor la infracțiunea de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6

și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte, examinând probele

administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare

judecătorească, reține că, la data de 20 sau 23 decembrie 2003, inculpatul P.A.I.

în incinta punctului de lucru din comuna Hădăreni, al societății comerciale SC I.E.S.D.

SRL a primit de la S.D., administratorul firmei, fără plată, aparatură

electronică în valoare de 24.815.000 lei. Aceeași aparatură electronică a fost

apreciată de martorul N.D., care a și participat la încărcarea acesteia în

autoturismul inculpatului, la valoarea de 30.000.000 lei.

Se mai reține cu certitudine

că cei doi asociați ai firmei, respectiv martorii S.D. și G.D., cunoșteau

calitatea pe care o avea inculpatul, aceea de comisar de poliție cu funcția de

adjunct al I.P.J. Mureș, și că toată aparatura electronică, primită de inculpat

la acea dată, i-a fost dată cu titlu de cadou, în considerarea funcției pe care

inculpatul o avea și a asigurărilor pe care acesta le-a dat atât martorului G.D.

în luna august 2003, cât și martorului S.D., în decembrie 2003, de a fi căutat

în cazul în care au nevoie de el. Pentru a facilita contactul, inculpatul, la

momentul respectiv, a înmânat fiecăruia dintre martori câte o carte de vizită.

Se mai reține că la data

când au fost date bunurile, între martorii S.D. și G.D., nu existau probleme

sau litigii, acestea luând naștere abia în luna ianuarie 2004.

Deși la acea dată între cei

doi nu existau neînțelegeri, situația juridică a societății (a profiturilor

acesteia) și a imobilului (construcții și teren) în care se afla punctul de

lucru Hădăreni, nu era clară, fapt ce a generat și conflictele ivite între cei

doi începând cu luna ianuarie 2004, dar i-a și determinat pe cei doi să „se

pună bine”, cu autoritățile locale, inclusiv cu poliția.

Astfel, bunurile primite de

inculpat în luna decembrie 2003, au fost date de cei doi martori în ideea

cultivării, unei relații cu cel care avea funcția de comisar de poliție și

adjunct al șefului Poliției Județului Mureș, care potrivit credinței lor avea

posibilitatea să-i ajute la nevoie.

Instanța de fond a dispus

achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de trafic de

influență, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni, respectiv lipsește latura obiectivă a infracțiunii. În acest sens

s-a arătat, că din nici o probă de la dosar, nu rezultă că la data de 20

decembrie 2004, când inculpatul a primit bunurile de la martorul S.D., i-ar fi

promis acestuia sau martorului G.D., că va interveni pe lângă polițiștii din

subordine, în vreun fel, în rezolvarea problemelor lor sau ale firmei lor.

Înalta Curte constată că

prima instanță, a pronunțat achitarea inculpatului, în condițiile art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de sub învinuirea

săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, fără să analizeze dacă starea

de fapt cu care a fost sesizată, nu întrunește elementele constitutive ale unei

alte infracțiuni.

Astfel, prima instanță nu a

făcut o analiză a fișei postului și ordinului de serviciu al inculpatului prin

care i s-au stabilit în concret atribuțiile de serviciu în cadrul I.P.J. Mureș,

sub aspectul indicării nominale a subunităților de poliție pe care le avea în

coordonare și la care trebuia se efectueze controale specifice.

În funcția pe care o avea,

adjunct al șefului I.P.J. Mureș, inculpatului îi revenea obligația de

supraveghere a activității desfășurate de lucrătorii Postului de Poliție Chețani.

Din derularea faptelor rezultă că inculpatul nu și-a exercitat aceste

atribuții, respectiv nu a verificat cum lucrătorii de poliție A.C., I.I.C. și V.D.

au efectuat controalele specifice la firma martorilor S.D. și G.D., aceasta cu

atât mai mult cu cât a luat cunoștință, că cei trei au primit de la patronii

firmei, cu scopul ca aceștia „să se pună bine cu poliția”, cadouri constând în

aparatură electonică și electrocasnică.

Inculpatul putea cu ușurință

să realizeze că lucrătorii de poliție din subordine, în schimbul bunurilor

primite, nu au exercitat nici un fel de activitate de control la firma

respectivă și că fapta lor întrunește elementele constitutive ale unei

infracțiuni de corupție. De altfel pentru faptele lor, de luare de mită, cei

trei lucrători de poliție, A.C., I.I.C. și V.D., au fost scoși de sub urmărire

penală și li s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative de câte 10 milioane

lei.

Contrar atribuțiilor sale de

serviciu, inculpatul a acoperit fapta de corupție a lucrătorilor de poliție și

mai mult, s-a lăsat convins de aceiași subalterni, să fie prezentat celor doi

patroni, de la care, la rândul lui a primit bunurile descrise mai sus. Prin

modul în care s-a prezentat la magazinul condus de cei doi martori, însoțit de A.C.

(șef de post la Postul de Poliție Chețani), declinându-și calitatea

profesională și dând asigurări că va ajuta patronii firmei în caz de nevoie, inculpatul

a creat impresia că datorită funcției pe care o are poate să intervină pentru

orice problemă pe care cei doi patroni ar avea-o cu poliția din Județul Mureș. În

schimbul acestei protecții inculpatul a primit în data de 20 decembrie 2003,

bunuri în valoare de 30 milioane lei.

Instanța de fond urmează să

verifice dacă în raport de atribuțiile de serviciu ale inculpatului, ce vor fi

analizate prin prisma fișei postului și a ordinului de serviciu, activitatea

desfășurată de acesta de a acoperi fapta subalternilor săi, care au primit bunuri

necuvenite de la cei doi patroni pentru a le acorda protecție, și de a primi el

însuși bunurile arătate, după ce prin asigurările date, a creat celor doi convingerea

că le asigură protecție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

luare de mită.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte constată că recursul procurorului este fondat sub aspectul

analizat mai sus, iar hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât instanța

nu a administrat toate probele pentru stabilirea corectă a stării de fapt și a

încadrării juridice dată acestora, făcând o greșită aplicare a legii.

Urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului procurorului și

în consecință sentința primei instanțe să fie casată cu trimitere spre

rejudecare.

În rejudecare instanța va solicita

fișa postului și ordinul de serviciu al inculpatului, și în funcție de starea

de fapt reținută raportată la încălcarea atribuțiilor de serviciu de către

acesta, va stabili o corectă încadrare juridică a faptelor.

II. Cu privire la cel de al

doilea motiv de recurs formulat de parchet și cu privire la motivul de recurs

formulat de inculpatul P.A.I., cu referire la reținerea infracțiunii de

instigare la mărturie mincinoasă, la cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea

de executare, Înalta Curte reține că inculpatul P.A.I., funcționar public cu

atribuții de control, având funcția de adjunct al șefului I.P.J. Mureș, în

perioada 24 februarie – 28 februarie 2004, în timp ce era subiectul unei anchete

administrative interne a I.G.P.R. privind săvârșirea unor fapte de corupție

sesizate de denunțătorul S.D., s-a întâlnit în mai multe rânduri, în baza

aceleiași rezoluții infracționale cu martorii din cauză, G.D., N.D. și B.I., pe

care i-a determinat să facă afirmații mincinoase, să nu spună tot ce știu cu

privire la împrejurările asupra cărora vor fi întrebați, în timpul anchetei.

Această stare de fapt

rezultă din declarația martorului G.D., potrivit căreia, în data de 24

februarie 2004, inculpatul i-a cerut să semneze o chitanță datată 20 decembrie

2003, conform căreia inculpatul ar fi plătit suma de 10 milioane lei

contravaloarea unui televizor folosit, în stare de funcționare, pentru piese de

schimb.

Mai mult inculpatul, pentru

a justifica proveniența bunurilor găsite la el, i-a solicitat aceluiași martor

să-i procure un bon fiscal de minim 5 milioane lei, iar în data de 25 februarie

2003, a primit de la acesta un bon în sumă de 6.500.000 lei, datat 13

decembrie 2003 (găsit la domiciliul inculpatului) cât și o xerocopie a acestuia

(depusă la dosarul de anchetă al I.G.P.R.), despre care a făcut vorbire în

raportul său, ca fiind o probă cu care justifica cumpărarea acelui bun.

Este irelevantă pentru

reținerea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, împrejurarea că G.D.,

la rândul său a fost cercetat pentru infracțiunea de dare de mită. Din probele

de la dosar rezultă cu certitudine că în timpul anchetei administrative a I.G.P.R,

inculpatul l-a determinat pe acesta să producă probe mincinoase(chitanța datată

20 decembrie 2003 și bonul datat 13 decembrie 2003), pentru a justifica în fals

proveniența bunurilor primite cu titlu gratuit.

Cu privire la instigarea la

mărturie mincinoasă a martorului N.D., Înalta Curte reține că acesta în

declarația de la dosar de urmărire penală, a relatat că la sfârșitul lunii

februarie 2004, un polițist venit de la București i-a luat o declarație în sediul punctului de lucru de la Hădăreni. Cu acel prilej, inculpatul care era de

față, îi făcea semn cu capul să nu recunoască anumite fapte. La acest îndemn,

martorul și-a retras declarația inițială, dând o alta pe care i-a dictat-o

inculpatul.

Rezultă, astfel, cu

certitudine că inculpatul a încercat să influențeze mersul anchetei în favoarea

sa, determinându-l pe martor să declare într-un anumit fel, favorabil lui.

Și în ce o privește pe

martora B.I., prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt. Martora a

arătat în mod constant, că inculpatul P.A.I. personal s-a prezentat la

domiciliul ei și i-a dictat ce să spună în legătură cu televizorul achiziționat

în luna iulie, respectiv că acesta avea o mică defecțiune la achiziționare, și

că ulterior a fost înlocuit cu un altul pe care i l-a dat martorul G.D., ceea

ce nu este real. Martora i-a cerut inculpatului „să nu-mi dicteze tot felul de

amănunte, fiindcă nu voi semna declarația”. Prin inserarea acestor amănunte

nereale, în declarația martorei, inculpatul a urmărit crearea unei stări de

confuzie cu privire la proveniența bunurilor primite în luna decembrie cu titlu

de cadou.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că în cauză este pe deplin dovedit că inculpatul i-a instigat pe G.D.,

N.D. și B.I. să dea declarații mincinoase sau să nu spună tot ce știu privitor

la modalitatea în care inculpatul a procurat anumite bunuri de la societatea SC

I.E.S.D. SRL, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

instigare la mărturie mincinoasă, săvârșită în formă continuată, prevăzută și

pedepsită de art. art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

În raport de aceste

considerente, se constată că hotărârea primei instanțe, este temeinică și

legală cu privire la reținerea vinovăției inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în formă continuată, iar

recursul inculpatului P.A.I., apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.

Cu privire la

individualizarea pedepsei, se reține că prima instanță, a avut în vedere criteriile

de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul

concret de pericol social al infracțiunii comise, limitele speciale de pedeapsă

prevăzute de lege, urmarea cauzată dar și persoana inculpatului, care nu are

antecedente penale. Raportat la aceste criterii Curtea a apreciat că aplicarea

unei pedepse de 1 an închisoare, este o sancțiune penală corespunzătoare și de

natură a asigura reeducarea inculpatului.

Totodată, în raport de

dispozițiile art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că atât scopul educativ cât și

scopul preventiv al pedepsei, se poate realiza și fără privarea efectivă de

libertate a inculpatului, astfel că în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei. Nefiind motive de modificare a

cuantumului sau de schimbare a modalități de executare a pedepsei, Înalta Curte

apreciază critica nefondată, urmând ca instanța de fond în cazul în care va

constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni în

ceea ce privește fapta descrisă la punctul I din rechizitoriu, și va stabili o

pedeapsă, să aplice regulile concursului de infracțiuni, iar modalitatea de

executare a pedepsei să fie reapreciată în funcție de cuantumul pedepsei

rezultante.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., va admite recursul D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș

împotriva sentinței primei instanțe, pe care o va casa cu trimitere spre

rejudecare la aceiași instanță, în limita celor reținute mai sus.

În baza art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele reținute, va respinge recursul

inculpatului P.A.I. ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat P.A.I. va fi obligat la plata sumei de 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.N.A.

– Serviciul Teritorial Târgu – Mureș împotriva sentinței penale nr. 15 din 8

iunie 2006 a Curții de Apel Târgu – Mureș, pronunțată în dosarul nr. 778/2004/P.

Casează sentința penală

susmenționată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.A.I. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurentul inculpat

la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 28 noiembrie 2006.