ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6960/2006

Asupra recursurilor de față; Din analiza actelor și lucrărilor din dosar, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 15 din 8 iulie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, în baza art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.A.I. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus și în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare format din durata pedepsei la care s-a adăugat o perioadă de 2 ani.

S-a atras inculpatului atenția asupra prevederilor art. 83 C. pen. S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța din 30 aprilie 2004 a P.N.A. asupra tuturor bunurilor mobile și valorilor aparținând inculpatului P.A.l., exceptând suma de 1000 dolari S.U.A., față de care s-a ridicat sechestrul, prin ordonanța din 17 iunie 2004 a P.N.A. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că, prin rechizitoriul întocmit de P.N.A., secția de combaterea infracțiunilor conexe, infracțiunilor de corupție, inculpatul P.A.I. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de: trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen. Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, respectiv dosarul de urmărire penală nr. 22/P/2004 a D.N.A., declarația inculpatului, declarațiile martorilor G.D., S.D., N.D.I., B.I.A., N.C.G., A.C., I.I.C., T.Z., V.I.D., S.D.V., B.G., T.N., D.E.I., T.V., C.V., P.N.D., B.I., S.D.V., T.I., M.P., M.S.D., S.D.T.A., raportul de expertiză criminalistică, Curtea a reținut următoarele: I. Cu privire la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că prin rechizitoriul parchetului, s-a stabilit că inculpatul în calitate de funcționar public cu atribuții de control, în perioada 13 - 20 decembrie 2003, invocând influența pe care o are în calitate de adjunct al șefului I.P.J.

Mureș față de funcționarii din subordine (polițiști), în sensul de a-i determina să-și îndeplinească sau nu atribuțiile de serviciu într-o singură împrejurare a pretins și primit de la S.D. și G.D., reprezentanții de fapt și de drept ai SC I.E.S.D.

SRL mai multe produse electronice și electrocasnice: un TV color marca cu Pip diagonala 74 cm cu telecomandă în valoare de 13.800.000 lei; un TV color cu diagonala de 55 cm, cu telecomandă în valoare de 4.400.000 lei, un aparat DVD player - video recorder, în valoare de 1.70 0.000 lei, un aparat DVD home cinema system cu 5 boxe și o boxă subwoofers, în valoare de 1.700.000 lei, un aparat video în valoare de 1.200.000 lei; un radiocasetofon cu CD, în valoare de 500.000 lei, un radiocasetofon auto cu CD, în sumă de 500.000 lei; un aspirator, în sumă de 800.000 lei și o lampă de birou în valoare de 215.000 lei, bunuri în valoare totală de 24.815.000 lei . Curtea a reținut că sub aspectul laturii obiective a infracțiunii deduse judecății inculpatul ar fi comis fapta atât prin pretinderea cât și prin primirea de produse electrocasnice și electronice, ceea ce implică atât solicitarea de către inculpat a bunurilor electronice și electrocasnice cât și primirea, respectiv preluarea acestor bunuri.

Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești Curtea a reținut că, în perioada 13 - 20 decembrie 2003, inculpatul P.A.I. deținea funcția de adjunct al șefului I.P.J. Mureș, funcție pe care o deținea de la data de 01 ianuarie 2003. În luna iulie 2003, inculpatul l-a cunoscut pe G.D. administrator la SC I.E.S.D. SRL, prin intermediul martorului A.C., ocazie cu care a cumpărat un TV color cu diagonala de 74 cm cu suma de 10.000.000 lei. În luna decembrie 2003, inculpatul a revenit la magazinul cu punct de lucru în Hădăreni ocazie cu care martorul G.D. l-a prezentat lui S.D. care era și el, administrator la aceeași firmă. La invitația lui S.D. inculpatul P.A.I.

a vizitat magazinul ocazie cu care martorul S.D. a dat dispoziție martorului N.D. să pregătească o serie de bunuri pentru inculpatul P.A.I. În acest context, martorul N.D. a pregătit, așa cum rezultă din declarațiile de la dosarul instanței, dosar urmărire penală, un TV cu diagonala de 74 cm, un TV color cu telecomandă, un video cu DVD, un DVD Home cinema, combină audio cu casetofon de mașină. Toate aceste bunuri au fost puse în mașina inculpatului de către martorul N.D. și alți angajați ai societății. Aceste aspecte au fost confirmate de martorul N.D. în declarațiile date, astfel că instanța de fond a reținut că doar pentru aceste bunuri există probe certe că au fost oferite inculpatului, iar pentru celelalte bunuri reținute în rechizitoriu nu există probe certe că au fost luate de inculpat.

După ce instanța de fond a făcut o amplă analiză a declarațiilor inculpatului, a martorilor S.D., A.C., T.I., M.P., a reținut că există dovezi că inculpatul a primit toate bunurile electronice indicate mai sus astfel că sub acest prim aspect latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență este îndeplinită. A mai reținut că pentru existența infracțiunii de trafic de influență, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, este necesară și îndeplinirea unei a doua condiții, respectiv ca inculpatul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar. Reținând că, încă din luna decembrie martorul S.D. fusese avertizat de funcția deținută de inculpat în cadrul I.P.J.

Mureș, inculpatul lăsând o carte de vizită martorului și spunându-i că dacă va avea nevoie să apeleze la el, fără a face vreo referire exactă în ce sens îl va ajuta pe martor, instanța a admis că și această cerință este îndeplinită. Curtea a reținut, însă, că în cauză nu este îndeplinită cea de a treia cerință esențială, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, potrivit căreia inculpatul prevalându-se de influența reală sau presupusă asupra unui funcționar trebuie să promită că va interveni pe lângă acesta să facă sau să nu facă, un act ce intră în a atribuțiile sale de serviciu, neinteresând dacă acel act a fost făcut sau nu, scopul urmărit prin traficarea influenței fiind acela de a determina pe un funcționar să facă sau nu să facă un act, ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Sub acest aspect în rechizitoriu se reține că inculpatul a invocat influența pe care o are, în calitate de adjunct al I.P.J. Mureș față de funcționarii din subordine, polițiști, în sensul de a-i determina să-și îndeplinească sau nu atribuțiile de serviciu. Curtea a reținut că, nu rezultă din rechizitoriu în ce sens inculpatul a spus că o să intervină pe lângă polițiștii din subordine, ce anume act trebuiau să facă sau să nu facă subordonații inculpatului, sau inculpatul în favoarea martorului S.D. Astfel, din probele administrate s-a reținut că la data când bunurile au fost oferite inculpatului, între martorii S.D. și G.D. nu erau probleme sau litigii, aceștia nu aveau nimic de rezolvat la poliție.

Martorul G.D. a susținut la dosar fond, că era o practică în a oferi bunuri unor persoane „sus puse" pentru ca acestea să rezolve eventualele probleme care ar putea să apară la firmă. La dosar fond, martorul S.D. a declarat că bunurile au fost date inculpatului neurmărind și neașteptând ca acesta să-i facă un contra-serviciu. Prin urmare, instanța de fond a reținut că, din nici o probă de la dosar nu rezultă că, la data de 20 decembrie 2003, când inculpatul a primit bunurile electronice de la S.D., i-ar fi promis acestuia sau lui G.D. că va interveni pe lângă polițiștii din subordine în vreun fel, în rezolvarea vreunor probleme de orice natură pentru aceștia personal sau pentru firma lor, precum nu rezultă nici faptul că a promis acestora că nu vor fi controlați de polițiști, respectiv că vor fi lăsați în pace.

De asemenea, din nici o probă nu rezultă că inculpatul personal ar fi promis să intervină la alte organe de stat, în vreun fel sau altul pentru rezolvarea unei probleme. S-a reținut cu certitudine că neînțelegerile dintre S.D. și G.D. au apărut abia în luna ianuarie 2004 și că atunci, când cei doi și-au dat seama că inculpatul nu-i poate ajuta, au formulat plângeri împotriva inculpatului precum și a altor persoane. Astfel, Curtea a reținut că această a treia cerință a laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, respectiv ca inculpatul să promită că va interveni pe lângă un funcționar, în speță polițist, să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu nu este îndeplinită.

Prin urmare, deși primirea de către inculpatul P.A.I., la data de 20 decembrie 2003, de foloase este dovedită, având în vedere că foloasele nu au fost date pentru a determina vreun funcționar să facă sau să nu facă vreun act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, s-a reținut că în cauză nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență. În opinia instanței pentru ca latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență să fi fost întrunită trebuia ca inculpatul să fi promis martorului S.D., la data de 20 decembrie 2003, că o să-i determine pe polițiștii din subordine să facă sau să nu facă vreun act ce intra în atribuțiile lor de serviciu. Pentru aceste motive instanța de fond a dispus achitarea inculpatului de sub acuza comiterii infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. II. Cu privire la infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă în rechizitoriul parchetului s-a reținut că această infracțiune constă în aceea că, în perioada 24 februarie - 28 februarie 2004, în calitate de făptuitor și subiect al unei anchete administrative interne a I.G.P.R. privind posibile fapte de corupție semnalate de denunțătorul S.D. în mai multe rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale a determinat pe numiții G.D., N.D. și B.I., martori în cauză să facă afirmații mincinoase, să nu spună tot ce știu cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați și respectiv să producă probe mincinoase cu privire la folosirea unui bon fiscal în original și xerocopie în sumă de 6.500.000 lei datat 13 decembrie 2003 pentru a justifica în fals proveniența bunurilor primite cu titlu gratuit.

Din probele administrate în cauză Curtea a reținut că martorii G.D. și S.D., cetățean cu dublă cetățenie româno-germană, ca urmare a unei înțelegeri verbale, au înființat SC I.E.S.D. SRL Turda, asociat unic fiind G.D. Principalul obiect de activitate al firmei era comerțul cu ridicata a aparatelor electrice și de uz gospodăresc. La data de 23 martie 2003 această societate a înființat un punct de lucru în localitatea Hădăreni care se ocupa cu comercializarea produselor electrocasnice second-hand, importate din Germania pe relația lui S.D. S-a mai reținut că încă de la începutul activității firmei cei doi s-au înțeles să cointereseze organele de control, aspecte ce rezultă din declarațiile celor doi, respectiv să se pună bine cu acestea prin oferirea cu titlu gratuit a diferitelor produse electronice și electrocasnice second-hand aduse.

Până în luna ianuarie 2004 între cei doi nu au existat situații conflictuale și tensiuni legate de firmă. În ianuarie 2004 cei doi au început să se reclame reciproc și să se acuze că au dat diferite produse ale firmei diferitelor persoane din poliție, iar într-una din sesizările lui S.D. figurând și numele inculpatului P.A.I. În aceste condiții, în perioada 25 - 27 februarie 2004, s-a declanșat o anchetă din partea I.G.P.R., echipa de control fiind condusă de martorul T.N. În aceste împrejurări inculpatul a luat legătura cu G.D. căruia i-a cerut să-i aducă un bon de minim 5 milioane lei din casa de marcat pentru a justifica proveniența celui de-al doilea televizor cumpărat. În aceste împrejurări martorul G.D.

s-a deplasat la societate, unde a verificat rolele din mașina de marcat, apoi cu aceste role s-a deplasat la P.N.A. Găsindu-se un bon în valoare de 6,5 milioane lei, a fost tăiat, fotografiat și amprentat de către un ofițer operativ din cadrul P.N.A. după care a fost predat inculpatului. În legătură cu acest bon, așa cum s-a arătat și anterior, inculpatul a susținut că l-a primit de la martorul G.D. în data de 13 decembrie 2003 ocazie cu care a achitat și suma de 6.500.000 lei reprezentând contravaloarea tubului cinemascop și a DVD-ului. Această susținere a fost înlăturată de către instanță deoarece la dosar există probe certe, respectiv declarația martorului G.D., procesul verbal de amprentare a bonului, raportul de expertiză criminalistică, care confirmă, faptul că bonul a fost luat din casa de marcat la solicitarea inculpatului în luna ianuarie 2004, acest bon neregăsindu-se nici în memoria casei de marcat din luna decembrie 2003, memorie existentă la dosar.

De altfel, așa cum s-a mai reținut inculpatul nu a făcut dovada că a achitat această sumă de bani, susținerea lui că s-a deplasat la Hădăreni, în data de 13 decembrie 2003, nefiind probată. Curtea, pe baza probelor administrate, a reținut că pe parcursul anchetei desfășurate de I.G.P.R. inculpatul i-a determinat pe martorii N.D. și B.I. să nu spună tot ce știu legat de achiziționarea bunurilor de la societatea I.E.S.D. SRL. Astfel, în ceea ce-l privește pe martorul N.D. s-a reținut că o parte a declarației date cu ocazia anchetei a fost dictată de inculpat iar la altă parte martorul a fost influențat de semnele făcute de inculpatul P.A.I. în sensul de a recunoaște sau nu anumite fapte. În ceea ce o privește pe martora B.I., pe baza declarației acesteia, precum și a declarației martorului G.D.

s-a reținut că inculpatul P.A.I. personal s-a prezentat la domiciliul martorei și i-a dictat ce să spună în legătură cu televizorul achiziționat în luna iulie, respectiv că acesta avea o mică defecțiune la achiziționare, ceea ce nu este real. Prin urmare, s-a apreciat că în cauză s-a dovedit că inculpatul i-a instigat pe G.D., N.D. și B.I. să dea declarații mincinoase sau să nu spună tot ce știu privitor la modalitatea în care inculpatul a procurat anumite bunuri de la societatea SC I.E.S.D. SRL. Totodată s-a avut în vedere și faptul că la data desfășurării anchetei de către I.G.P.R., în perioada 25 - 27 februarie 2004, la P.N.A. era înregistrat denunțul lui G.D., în cauză acesta fiind înregistrat sub nr. l2/P/2004 din 24 februarie 2004 astfel că pe rolul P.N.A.

se afla o anchetă în curs de desfășurare, instanța reținând că și sub acest aspect, al existenței unei anchete în derulare, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă. Față de cele reținute mai sus, s-a apreciat că fapta inculpatului P.A.I. care în calitate de subiect al unei anchete I.G.P.R. precum și a unei anchete din partea D.N.A. i-a determinat pe martorii G.D., N.D. și B.I. să facă afirmații mincinoase sau să nu spună tot ce știu cu privire la modalitatea în care inculpatul a achiziționat unele bunuri de la SC I.E.S.D. SRL precum și fapta inculpatului de a-i cere martorului G.D.

să procure un bon de 6.500.000 lei pentru a justifica achiziționarea unor bunuri de la aceeași societate comercială și să susțină că bonul reprezintă contravaloarea bunurilor achiziționate, ceea ce nu este real, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunii comise, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, urmarea cauzată dar și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale.

Raportat la aceste criterii Curtea a apreciat că o pedeapsă de un an închisoare, este o sancțiune penală corespunzătoare și de natură a asigura reeducarea inculpatului. În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza și fără privarea efectivă de libertate a inculpatului, astfel că în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. Împotriva sentinței Curții, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupție Târgu-Mureș și inculpatul P.A.I. Parchetul a susținut în motivele de recurs formulate, că au fost încălcate dispozițiile la care fac referire cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și pct. 14 C. proc.

pen., sentința pronunțată fiind nelegală și netemeinică pentru greșita achitare a inculpatului de sub acuza infracțiunii de trafic de influență și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă. În primul motiv de recurs s-a arătat că din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă fără dubiu că inculpatul a primit de la societatea martorului S.D. mai multe bunuri electronice, fără să le plătească, oferindu-le în schimb ajutorul lui, în calitatea pe care o avea de adjunct al șefului I.P.J.

Mureș, dacă va fi nevoie, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. În cel de al doilea motiv de recurs s-a susținut că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă este neîndestulătoare, avându-se în vedere, calitatea pe care o avea inculpatul, dar mai ales comportamentul acestuia după comiterea faptei. Inculpatul în motivele scrise de recurs, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurată și pe fond să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

A susținut că nu a existat nici o acțiune de determinare din partea sa a numiților G.D., N.D. și B.I. să declare într-un anumit fel, și nici împrejurările în legătură cu care au declarat aceștia nu sunt dintre cele esențiale pentru soluționarea procesului. Cu privire la martorul G.D., a susținut că acesta avea în cauză calitatea de făptuitor, el nedepunând mărturie, ci fiind cercetat în legătură cu infracțiunile de dare de mită și mărturie mincinoasă. Din probele de la dosar rezultă că acesta, a acționat contrar solicitărilor inculpatului. În ceea ce-l privește pe martorul N.D., nu rezultă vreo acțiune de determinare din partea inculpatului, iar în ce o privește pe martora B.I., recurentul arată că declarația pe care i-a solicitat-o se referă la cumpărarea unui televizor care nu are nici o legătură cu vreo faptă penală care să fie reținută în sarcina sa.

A arătat că i-a solicitat această declarație pentru a avea confirmarea că a cumpărat acest televizor în condițiile în care la data cumpărării societatea, nu a putut să-i elibereze un act care să ateste vânzarea. Examinând sentința recurată în raport de motivele de recurs invocate, care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 17 1 (recursul a fost declarat anterior modificărilor aduse Codului de procedură penală, prin Legea nr. 356/2006) pct. 18 și art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat iar recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

I. Cu privire la primul motiv de recurs formulat de parchet, referitor la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte, examinând probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, reține că, la data de 20 sau 23 decembrie 2003, inculpatul P.A.I. în incinta punctului de lucru din comuna Hădăreni, al societății comerciale SC I.E.S.D. SRL a primit de la S.D., administratorul firmei, fără plată, aparatură electronică în valoare de 24.815.000 lei. Aceeași aparatură electronică a fost apreciată de martorul N.D., care a și participat la încărcarea acesteia în autoturismul inculpatului, la valoarea de 30.000.000 lei.

Se mai reține cu certitudine că cei doi asociați ai firmei, respectiv martorii S.D. și G.D., cunoșteau calitatea pe care o avea inculpatul, aceea de comisar de poliție cu funcția de adjunct al I.P.J. Mureș, și că toată aparatura electronică, primită de inculpat la acea dată, i-a fost dată cu titlu de cadou, în considerarea funcției pe care inculpatul o avea și a asigurărilor pe care acesta le-a dat atât martorului G.D. în luna august 2003, cât și martorului S.D., în decembrie 2003, de a fi căutat în cazul în care au nevoie de el. Pentru a facilita contactul, inculpatul, la momentul respectiv, a înmânat fiecăruia dintre martori câte o carte de vizită. Se mai reține că la data când au fost date bunurile, între martorii S.D.

și G.D., nu existau probleme sau litigii, acestea luând naștere abia în luna ianuarie 2004. Deși la acea dată între cei doi nu existau neînțelegeri, situația juridică a societății (a profiturilor acesteia) și a imobilului (construcții și teren) în care se afla punctul de lucru Hădăreni, nu era clară, fapt ce a generat și conflictele ivite între cei doi începând cu luna ianuarie 2004, dar i-a și determinat pe cei doi să „se pună bine”, cu autoritățile locale, inclusiv cu poliția. Astfel, bunurile primite de inculpat în luna decembrie 2003, au fost date de cei doi martori în ideea cultivării, unei relații cu cel care avea funcția de comisar de poliție și adjunct al șefului Poliției Județului Mureș, care potrivit credinței lor avea posibilitatea să-i ajute la nevoie.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de trafic de influență, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv lipsește latura obiectivă a infracțiunii. În acest sens s-a arătat, că din nici o probă de la dosar, nu rezultă că la data de 20 decembrie 2004, când inculpatul a primit bunurile de la martorul S.D., i-ar fi promis acestuia sau martorului G.D., că va interveni pe lângă polițiștii din subordine, în vreun fel, în rezolvarea problemelor lor sau ale firmei lor. Înalta Curte constată că prima instanță, a pronunțat achitarea inculpatului, în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, fără să analizeze dacă starea de fapt cu care a fost sesizată, nu întrunește elementele constitutive ale unei alte infracțiuni. Astfel, prima instanță nu a făcut o analiză a fișei postului și ordinului de serviciu al inculpatului prin care i s-au stabilit în concret atribuțiile de serviciu în cadrul I.P.J. Mureș, sub aspectul indicării nominale a subunităților de poliție pe care le avea în coordonare și la care trebuia se efectueze controale specifice. În funcția pe care o avea, adjunct al șefului I.P.J. Mureș, inculpatului îi revenea obligația de supraveghere a activității desfășurate de lucrătorii Postului de Poliție Chețani.

Din derularea faptelor rezultă că inculpatul nu și-a exercitat aceste atribuții, respectiv nu a verificat cum lucrătorii de poliție A.C., I.I.C. și V.D. au efectuat controalele specifice la firma martorilor S.D. și G.D., aceasta cu atât mai mult cu cât a luat cunoștință, că cei trei au primit de la patronii firmei, cu scopul ca aceștia „să se pună bine cu poliția”, cadouri constând în aparatură electonică și electrocasnică. Inculpatul putea cu ușurință să realizeze că lucrătorii de poliție din subordine, în schimbul bunurilor primite, nu au exercitat nici un fel de activitate de control la firma respectivă și că fapta lor întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de corupție. De altfel pentru faptele lor, de luare de mită, cei trei lucrători de poliție, A.C., I.I.C.

și V.D., au fost scoși de sub urmărire penală și li s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative de câte 10 milioane lei. Contrar atribuțiilor sale de serviciu, inculpatul a acoperit fapta de corupție a lucrătorilor de poliție și mai mult, s-a lăsat convins de aceiași subalterni, să fie prezentat celor doi patroni, de la care, la rândul lui a primit bunurile descrise mai sus. Prin modul în care s-a prezentat la magazinul condus de cei doi martori, însoțit de A.C. (șef de post la Postul de Poliție Chețani), declinându-și calitatea profesională și dând asigurări că va ajuta patronii firmei în caz de nevoie, inculpatul a creat impresia că datorită funcției pe care o are poate să intervină pentru orice problemă pe care cei doi patroni ar avea-o cu poliția din Județul Mureș.

În schimbul acestei protecții inculpatul a primit în data de 20 decembrie 2003, bunuri în valoare de 30 milioane lei. Instanța de fond urmează să verifice dacă în raport de atribuțiile de serviciu ale inculpatului, ce vor fi analizate prin prisma fișei postului și a ordinului de serviciu, activitatea desfășurată de acesta de a acoperi fapta subalternilor săi, care au primit bunuri necuvenite de la cei doi patroni pentru a le acorda protecție, și de a primi el însuși bunurile arătate, după ce prin asigurările date, a creat celor doi convingerea că le asigură protecție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul procurorului este fondat sub aspectul analizat mai sus, iar hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât instanța nu a administrat toate probele pentru stabilirea corectă a stării de fapt și a încadrării juridice dată acestora, făcând o greșită aplicare a legii.

Urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului procurorului și în consecință sentința primei instanțe să fie casată cu trimitere spre rejudecare. În rejudecare instanța va solicita fișa postului și ordinul de serviciu al inculpatului, și în funcție de starea de fapt reținută raportată la încălcarea atribuțiilor de serviciu de către acesta, va stabili o corectă încadrare juridică a faptelor. II. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs formulat de parchet și cu privire la motivul de recurs formulat de inculpatul P.A.I., cu referire la reținerea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, la cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare, Înalta Curte reține că inculpatul P.A.I., funcționar public cu atribuții de control, având funcția de adjunct al șefului I.P.J.

Mureș, în perioada 24 februarie – 28 februarie 2004, în timp ce era subiectul unei anchete administrative interne a I.G.P.R. privind săvârșirea unor fapte de corupție sesizate de denunțătorul S.D., s-a întâlnit în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale cu martorii din cauză, G.D., N.D. și B.I., pe care i-a determinat să facă afirmații mincinoase, să nu spună tot ce știu cu privire la împrejurările asupra cărora vor fi întrebați, în timpul anchetei. Această stare de fapt rezultă din declarația martorului G.D., potrivit căreia, în data de 24 februarie 2004, inculpatul i-a cerut să semneze o chitanță datată 20 decembrie 2003, conform căreia inculpatul ar fi plătit suma de 10 milioane lei contravaloarea unui televizor folosit, în stare de funcționare, pentru piese de schimb.

Mai mult inculpatul, pentru a justifica proveniența bunurilor găsite la el, i-a solicitat aceluiași martor să-i procure un bon fiscal de minim 5 milioane lei, iar în data de 25 februarie 2003, a primit de la acesta un bon în sumă de 6.500.000 lei, datat 13 decembrie 2003 (găsit la domiciliul inculpatului) cât și o xerocopie a acestuia (depusă la dosarul de anchetă al I.G.P.R.), despre care a făcut vorbire în raportul său, ca fiind o probă cu care justifica cumpărarea acelui bun. Este irelevantă pentru reținerea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, împrejurarea că G.D., la rândul său a fost cercetat pentru infracțiunea de dare de mită. Din probele de la dosar rezultă cu certitudine că în timpul anchetei administrative a I.G.P.R, inculpatul l-a determinat pe acesta să producă probe mincinoase(chitanța datată 20 decembrie 2003 și bonul datat 13 decembrie 2003), pentru a justifica în fals proveniența bunurilor primite cu titlu gratuit.

Cu privire la instigarea la mărturie mincinoasă a martorului N.D., Înalta Curte reține că acesta în declarația de la dosar de urmărire penală, a relatat că la sfârșitul lunii februarie 2004, un polițist venit de la București i-a luat o declarație în sediul punctului de lucru de la Hădăreni. Cu acel prilej, inculpatul care era de față, îi făcea semn cu capul să nu recunoască anumite fapte. La acest îndemn, martorul și-a retras declarația inițială, dând o alta pe care i-a dictat-o inculpatul. Rezultă, astfel, cu certitudine că inculpatul a încercat să influențeze mersul anchetei în favoarea sa, determinându-l pe martor să declare într-un anumit fel, favorabil lui. Și în ce o privește pe martora B.I., prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt.

Martora a arătat în mod constant, că inculpatul P.A.I. personal s-a prezentat la domiciliul ei și i-a dictat ce să spună în legătură cu televizorul achiziționat în luna iulie, respectiv că acesta avea o mică defecțiune la achiziționare, și că ulterior a fost înlocuit cu un altul pe care i l-a dat martorul G.D., ceea ce nu este real. Martora i-a cerut inculpatului „să nu-mi dicteze tot felul de amănunte, fiindcă nu voi semna declarația”. Prin inserarea acestor amănunte nereale, în declarația martorei, inculpatul a urmărit crearea unei stări de confuzie cu privire la proveniența bunurilor primite în luna decembrie cu titlu de cadou. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză este pe deplin dovedit că inculpatul i-a instigat pe G.D., N.D.

și B.I. să dea declarații mincinoase sau să nu spună tot ce știu privitor la modalitatea în care inculpatul a procurat anumite bunuri de la societatea SC I.E.S.D. SRL, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, săvârșită în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În raport de aceste considerente, se constată că hotărârea primei instanțe, este temeinică și legală cu privire la reținerea vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în formă continuată, iar recursul inculpatului P.A.I., apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins ca atare. Cu privire la individualizarea pedepsei, se reține că prima instanță, a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunii comise, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, urmarea cauzată dar și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale. Raportat la aceste criterii Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, este o sancțiune penală corespunzătoare și de natură a asigura reeducarea inculpatului. Totodată, în raport de dispozițiile art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că atât scopul educativ cât și scopul preventiv al pedepsei, se poate realiza și fără privarea efectivă de libertate a inculpatului, astfel că în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Nefiind motive de modificare a cuantumului sau de schimbare a modalități de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază critica nefondată, urmând ca instanța de fond în cazul în care va constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni în ceea ce privește fapta descrisă la punctul I din rechizitoriu, și va stabili o pedeapsă, să aplice regulile concursului de infracțiuni, iar modalitatea de executare a pedepsei să fie reapreciată în funcție de cuantumul pedepsei rezultante. În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva sentinței primei instanțe, pe care o va casa cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță, în limita celor reținute mai sus.

În baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele reținute, va respinge recursul inculpatului P.A.I. ca nefondat. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat P.A.I. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu – Mureș împotriva sentinței penale nr. 15 din 8 iunie 2006 a Curții de Apel Târgu – Mureș, pronunțată în dosarul nr. 778/2004/P. Casează sentința penală susmenționată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.I. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurentul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 28 noiembrie 2006.