ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2008

Asupra recursurilor penale de față: Prin sentința penală nr. 22 din 6 decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice invocată din oficiu de instanță prin încheierea penală din data de 25 iunie 2007 în considerarea dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere considerentele deciziei nr. 6960/28 noiembrie 2006, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul P.A.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. L-a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare. În baza dispozițiile art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. În baza dispozițiile art. 359 C. proc.

pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de dispozițiile art. 83 C. pen. A dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța din data de 30 aprilie 2004, astfel cum a fost modificată prin ordonanța emisă la data de 17 iunie 2004. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în concurs real.

Astfel, inculpatul, în calitate de funcționar public cu atribuții de control, în perioada 13 decembrie – 20 decembrie 2003, invocând influența pe care o avea în calitate de adjunct al șefului I.P.J. Mureș, față de funcționarii din subordine, în sensul de a-i determina să îndeplinească sau nu atribuțiile de serviciu, a pretins și primit de la S.D. și G.D., reprezentanți ai SC I.E.S.

SRL, produse electrice și electrocasnice, respectiv un televizor color Gran Prix cu telecomandă, în valoare de 13.800.000 lei; un televizor color marca Grundig Hotel TV, în valoare de 4.400.000 lei; un DVD player/video recorder GPX în valoare de 1.700.000 lei; un aparat DVD home cinema sistem Pacific cu 5 sateliți și o boxă subwoofers, în valoare de 1.700.000 lei; un aparat video Bush, în valoare de 1.200.000 lei; un radio casetofon auto cu CD Elta, în valoare de 500.000 lei; un aspirator Fif, în valoare de 800.000 lei; o lampă de birou în valoare de 215.000 lei, valoarea totală a bunurilor primite fiind de 24.815.000 lei. De asemenea, în perioada 24 februarie – 28 februarie 2004, inculpatul, fiind deja anchetat administrativ la nivelul I.G.P.R.

privind posibile fapte de corupție semnalate de denunțătorul S.D., în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a determinat pe martorii G.D., N.D.I. și B.I., să facă afirmații mincinoase, în sensul de a nu declara tot ce cunosc cu privire la împrejurări esențiale asupra cărora au fost întrebați, respectiv să producă probe mincinoase, referitor la folosirea unui bon fiscal, original și xerocopie, în sumă de 6.500.000 lei, datat 13 decembrie 2003, pentru justificarea în fals a bunurilor primite cu titlu gratuit. În actul de inculpare, se reține că, la data de 23 decembrie 2003, în baza unei înțelegeri verbale între S.D. și G.D. ia ființă SC I.E.S. SRL, având ca obiect de activitate comercializarea, second hand a produselor electrice și electrocasnice importate din Germania, societate cu punct de lucru în Hădăreni.

Între cei doi au intervenit litigii, oficializate în depunerea unui mare număr de plângeri penale reciproce și reclamații la diverse autorități, începând cu luna ianuarie 2004. De menționat este faptul că, pentru a nu avea conflicte cu autoritățile, cei doi au procedat inițial la cointeresarea materială a autorităților locale. În luna iulie 2003, inculpatul, însoțit de agentul șef A.C., șef de post al Postului de Poliție Chețani, s-a deplasat la magazinul societății menționate din localitatea Hădăreni, și după ce și-a declinat calitatea profesională, și-a manifestat intenția de a achiziționa un televizor din cele expuse spre vânzare. Produsele i-au fost arătate de G.D., iar la circa 3 săptămâni, inculpatul a revenit pentru a achiziționa un televizor Gran Prix, achitând suma de 10.000.000 lei, deși prețul produsului, afișat, era de 13.800.000 lei.

Instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat nu se poate deduce dacă reducerea de preț s-a datorat influenței exercitate de inculpat datorită funcției pe care o avea, sau a reprezentat consecința faptului că aparatul avea o defecțiune de imagine, astfel încât dubiul profită făptuitorului. În luna decembrie 2003, în preajma sărbătorilor de iarnă, inculpatul a revenit la magazinul societății, din localitatea Hădăreni, unde l-a întâlnit pe S.D., căruia i-a spus că dorește să achiziționeze un televizor mai mic pentru familie, situație în care martorul i-a arătat un televizor color marca Gran Prix, ca cel cumpărat anterior de inculpat, spunându-i acestuia că nu e nevoie să îl plătească, împrejurare în care inculpatul a dorit să cumpere și un alt televizor, mai mic.

S.D. l-a invitat în atelier, unde inculpatul a văzut mai multe produse electrice și electrocasnice, exprimându-și dorința de a achiziționa și alte bunuri, situație în care S.D. l-a rugat pe martorul N.D. să stea la dispoziția inculpatului și să îi încarce toate bunurile pe care acesta le dorește, respectiv cele care au fost enumerate în actul de inculpare. În luna ianuarie 2004, pe fondul conflictului existent între S.D. și G.D., au fost formulate mai multe plângeri penale și reclamații împotriva funcționarilor care le promiseseră sprijin în problemele de natură juridică, respectiv împotriva inculpatului, a numiților A.C., I.I.C. și V.D., și aceștia beneficiind de cadouri din partea celor doi martori.

La data de 18 februarie 2004, martorul S.D. sesizează I.G.P.R. – Corpul de Control printr-un denunț în care reclama faptul că fostul său asociat, G.D. este protejat de mai mulți polițiști, printre care și inculpatul, care a primit mai multe cadouri în valoare de 30 milioane lei, constând în bunuri electrice și electrocasnice second hand. Separat, G.D. sesizează P.N.A. cu privire la mai multe fapte de corupție. În cursul anchetei interne, inculpatul a încercat acoperirea faptei de corupție prin instigarea martorilor oculari la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, sau prin ticluirea de probe false, respectiv înscrisuri care să ateste în fals achiziționarea bunurilor contra cost. La data de 24 februarie 2004, inculpatul i-a cerut lui G.D.

să-i întocmească în fals un înscris sub semnătură privată, pe care să-l dateze 20 decembrie 2003, prin care se confirma dobândirea bunurilor contra cost, iar pentru că martorul a refuzat să semneze înscrisul, inculpatul i-a solicitat martorului să-i dea din contabilitatea firmei un bon fiscal din luna decembrie 2003, pentru a se confirma varianta pe care o susținea. În schimb, inculpatul i-a promis martorului că-l va ajuta în litigiile pe care acesta le are cu S.D., iar pentru ca afirmațiile sale să fie și mai veridice, l-a contactat pe numitul D.E.I., comisar în cadrul I.P.J. Mureș și membru al echipei de control, care i-a confirmat că îi va face rost de un avocat. Cei doi, inculpatul și martorul s-au deplasat la biroul comisarului, unde, la discuție, a participat și avocatul B.I., care a fost solicitat să reprezinte interesele martorului G.D.

Discuțiile nu s-au finalizat, motiv pentru care inculpatul i-a cerut martorului G.D. să se întâlnească peste o oră în comuna Chețani, la domiciliul lui A.C., unde i s-a solicitat ca până a doua zi la orele 8, să aducă inculpatului un bon fiscal cu o valoare de cel puțin 5.000.000 lei. La data de 25 februarie 2004, după ce martorul s-a prezentat mai întâi la parchet pentru reconstituirea predării bonului fiscal, i-a înmânat inculpatului acest bon, cu o valoare de 6.500.000 lei, datat 13 decembrie 2003. În acest timp, inculpatul a luat legătura cu S.D., căruia i-a promis că, dacă va retrage reclamația împotriva sa, îl va ajuta în litigiile cu G.D. Reclamația depusă de S.D. a fost retrasă în aceste condiții.

Actul de inculpare reține că, față de probatoriul administrat, apărările inculpatului sunt totalmente infirmate, legătura de cauzalitate între bunurile primite cu titlu gratuit și influența pe care a promis-o celor doi martori să o traficheze fiind dovedită pe deplin. Prin sentința penală nr. 15 din 8 iunie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, inculpatul este achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul este condamnat, la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 18 C. pen., pe durata termenului de încercare calculat conform art. 82 C. pen.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanța din 30 aprilie 2004 a P.N.A. asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, cu excepția sumei de 1000 dolari S.U.A. față de care s-a ridicat sechestrul prin ordonanța din 17 iunie 2004 a P.N.A. În motivarea acestei sentințe, s-a reținut că nu este îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență, dat fiind că nu s-a dovedit în cauză că inculpatul a promis că va interveni pe lângă un funcționar, respectiv polițist, să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Împotriva sentinței au declarat recurs D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul. Prin decizia penală nr. 6960 din 28 noiembrie 2006, pronunțată în dosar nr. 12050/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de D.N.A., a casat sentința Curții de Apel Târgu Mureș, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.

Prin aceeași decizie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. În motivarea deciziei de casare, se reține că deși prima instanță l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, nu a analizat situația de fapt sub aspectul săvârșirii de către acesta a unei alte fapte penale, respectiv instanța fondului nu a analizat fișa postului și ordinul de serviciu al inculpatului prin care s-au stabilit atribuțiile de serviciu pe care acesta le avea în cadrul I.P.J. Mureș, sub aspectul indicării nominale a subunităților de poliție pe care le avea în subordine și unde trebuia să efectueze controale specifice, inculpatul, în baza funcției de care o deținea revenindu-i obligația de a supraveghea activitatea desfășurată de lucrătorii postului de polițe Chețani.

În motivarea deciziei, se reține că inculpatul nu a exercitat aceste atribuții, în sensul că nu a verificat modul în care lucrătorii de poliție A.C., I.I.C. și V.D. au efectuat controale specifice la firma martorilor S.D. și G.D., cu atât mai mult cu cât cunoștea că cei trei primiseră cadouri de la patronii firmei. Față de această situație, inculpatul putea aprecia foarte ușor că cei trei, în schimbul darurilor primite nu au exercitat nici un fel de activitate de control la firma martorilor, deci fapta lor întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de corupție pentru care li s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 10 milioane lei, iar inculpatul a acoperit fapta acestora, fiind prezentat de cei trei subalterni acelorași patroni de la care, la rândul său, a primit cadouri constând în aparatură electrică și electrocasnică.

În aceste condiții, în decizia de casare, instanța supremă a stabilit obligația instanței de fond ca, în rejudecare, să analizeze dacă fapta inculpatului, de a acoperi fapta subalternilor săi, care au primit bunuri de la patronii amintiți, pentru a le acorda protecție, raportat la atribuțiile sale de serviciu întrunește sau nu elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Referitor la infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, instanța de recurs a reținut vinovăția inculpatului, ca fiind deplin dovedită, tratamentul penal aplicat inculpatului fiind just individualizat și neimpunându-se reformarea acestuia, motiv pentru care recursul inculpatului a fost respins. În rejudecare, având în vedere limitele deciziei de casare, instanța de fond a analizat, ca un prim aspect, aplicarea în cauză a dispozițiile art. 385 18 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul existenței obligației pentru instanță de a se pronunța asupra ambelor infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, deci și asupra infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aspect ce urmează a fi analizat întrucât hotărârea instanței de recurs nu face nici o mențiune referitoare la o casare parțială a hotărârii primei instanțe, în condițiile în care recursul inculpatului se referea la reținerea greșită în sarcina sa a săvârșirii infracțiunii sus amintite, fiind respins ca nefondat.

Deși, din motivarea instanței de recurs se desprinde ideea cercetării fondului cauzei, în rejudecare doar cu privire la infracțiunea de trafic de influență, omisiunea din dispozitivul deciziei a casării parțiale și respectiv, a menținerii restului dispozițiilor sentinței recurate, impune instanței investite cu soluționarea cauzei în rejudecare obligația soluționării acesteia în integralitatea sa. Faptul că în decizia de casare nu se face mențiunea casării parțiale a sentinței recurate conduce la concluzia unei casări în totalitate a acesteia, în așa fel încât obiectul rejudecării îl formează toate faptele cu care, inițial, instanța de judecată a fost sesizată, neexistând deci autoritate de lucru judecat cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Apreciind că decizia instanței de recurs se referă la o casare totală a sentinței recurate, instanța fondului, investită cu rejudecarea cauzei, a dat valență dispozițiilor art. 6 par.3 lit. a) din C.E.D.O., care se referă la respectarea garanțiilor procesuale enumerate de textul de lege amintit. Aceleași dispoziții legale au justificat punerea în discuția părților, în acest ciclu procesual, a schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

În rejudecare, s-a procedat la administrarea probelor specificate de instanța de recurs, solicitându-se fișa postului ocupat de inculpat în anul 2003 și ordinul de serviciu prin care s-au stabilit în concret atribuțiile sale de serviciu, în perioada aferentă lunii decembrie 2003. De asemenea, s-au administrat toate probele care vizau infracțiunea de trafic de influență, reaudiindu-se martorii audiați cu ocazia primei judecăți a cauzei la instanța de fond, dar și audiindu-se un nou martor, U.V., în raport de elementele desprinse din probele administrate în cauză și argumentele cuprinse în încheierea de ședință din 29 octombrie 2007, și martorii propuși de inculpat în apărare.

Statuând asupra vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, instanța supremă a apreciat că nu mai este necesară readministrarea probelor cu referire la această infracțiune, neexistând pe acest aspect elemente care ar contura o altă stare de fapt decât cea inițial reținută. După readministrarea probelor în rejudecare, instanța de fond, investită cu rejudecarea cauzei a reținut în esență, că situația de fapt este aceeași ca și cea avută în vedere de instanța fondului, cu privire la infracțiunea de trafic de influență săvârșită de inculpat, situație care se desprinde din declarațiile tuturor martorilor audiați în acest ciclu procesual, și care relevă faptul că inculpatul a primit de la martorul S.D.

cadouri în produse electrice și electrocasnice, în schimbul protecției pe care s-a obligat a o asigura martorului. În acest fel, probatoriul administrat înlătură apărarea inculpatului în sensul că ar fi achitat contravaloarea bunurilor primite la data de 13 decembrie 2003, întrucât bonul fiscal prezentat de inculpat în acest sens, fusese remis de martorul G.D. parchetului, la data de 25 februarie 2004, înainte de a-l înmâna inculpatului, cu atât mai mult cu cât cel din urmă încunoștințase martorul, înainte de a-i solicita bonul fiscal, despre un control efectuat la nivel intern în cadrul I.P.J. Mureș, în perioada 25 - 27 februarie 2004. Faptul că inculpatul a primit gratuit bunurile menționate în cuprinsul actului de inculpare de la martorul S.D.

este dovedită și de analiza comparativă a celor două rapoarte întocmite de inculpat și purtând aceeași dată, respectiv 25 februarie 2004, primul depus în apărare la dosarul de anchetă internă și al doilea, adaptat ca urmare a remiterii bonului fiscal, găsit la biroul inculpatului, în urma percheziției efectuate. În această modalitate, instanța de fond reține că s-a îndeplinit prima condiție a elementului material al infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., în sensul remiterii bunurilor către inculpat la data de 20 decembrie 2003, când ele au fost oferite acestuia de martorul S.D.

Scopul primirii bunurilor, în sensul dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen., nu este însă realizat, respectiv acela de a îndeplini, de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale inculpatului, sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, și care, obligatoriu, trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public. Această situație este probată și de declarația martorului S.D. din data de 14 martie 2005, în care se precizează că bunurile au fost oferite inculpatului fără ca martorul să urmărească sau să aștepte ca acesta să-i facă un contraserviciu, deși inculpatul i-a lăsat martorului cartea sa de vizită, oferindu-se să-l ajute dacă va avea probleme.

Aceeași declarație a fost dată de martor în cursul rejudecării, la data de 8 octombrie 2007. Analizându-se fișa postului pe care inculpatul îl ocupa în cursul lunii decembrie 2003, se reține că acesta avea atribuții de a conduce, îndruma și sprijini efectivele date în responsabilitate directă prin Ordinul de zi al Șefului Inspectoratului și de a asigura executarea activităților specifice în strictă conformitate cu legile în vigoare, pe linia apărării vieții, integrității corporale și libertății persoanei, a avutului public și privat, ale celorlalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor, a ordinii și liniștii publice, etc., așa cum ele sunt menționate în actul depus la solicitarea instanței de către I.P.J.

Mureș și comunicat cu adresa nr. S/10774 din 21 august 2007. De asemenea, din dispoziția nr. 1 din 07 ianuarie 2003 a șefului I.P.J. Mureș, comunicată la solicitarea instanței cu adresa nr. 190479 din 14 noiembrie 2007, în responsabilitatea directă a adjunctului șefului inspectoratului, funcție ocupată de inculpat în cursul anului 2003 au fost stabilite următoarele structuri de poliție: serviciul de logistică, serviciul de cazier judiciar și evidență operativă, biroul de comunicații și informatică, poliția mun. Sighișoara și poliția orașului Sovata.

Prin aceeași adresă, se arată că inculpatul ar fi putut desfășura activități de coordonare și control asupra efectivelor postului de poliție Chețani, cu privire la realizarea activităților logistice și de înzestrare a subunității, investițiilor, aprovizionarea tehnico-materială, organizarea evidențelor operative, rețele de comunicații și transmisii de date, nefiind găsite însă dispoziții cu privire la alte atribuții de control sau competențe pe care le-ar mai fi putut primi inculpatul. Cu privire la atribuțiile de serviciu ale inculpatului în anul 2003, martorul C.V., șeful inspectoratului de Poliție Mureș în perioada analizată, arată la data de 19 noiembrie 2007, că inculpatul nu avea atribuții de serviciu în ceea ce privește postul de poliție Chețani, întrucât serviciile de logistică, cazier judiciar și informatică nu aveau corespondent la nivelul posturilor de poliție comunale sau orășenești.

Aceste atribuții de control fuseseră date în 2003, prin Ordin al Ministerului Administrației și Internelor în sarcina exclusivă a adjunctului care coordona activitatea de ordine publică, respectiv martorul U.V., din a cărui declarație rezultă că inculpatul nu avea atribuții în materia cercetărilor penale, singura abilitare în acest domeniu constând în aceea că, în situația săvârșirii unei infracțiuni flagrante, inculpatul avea obligația sesizării și transmiterii cauzei compartimentelor specializate. Din declarațiile martorilor A.C., I.C. și V.I.D., lucrători de poliție în cadrul postului de poliție de Chețani, au rezultat atribuțiile specifice lucrătorilor posturilor de poliție comunale în raport de societățile comerciale care funcționau în raza de activitate a acestora.

Față de toate aceste declarații, instanța fondului, în rejudecare a reținut inexistența unor atribuții de serviciu ale inculpatului în raport cu postul de poliție Chețani, aceste atribuții revenind în sarcina numitului A.A., șeful serviciului de ordine publică în anul 2003 și a martorului U.V. Instanța de fond a reținut așadar, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută de dispozițiile art. 254 C. pen., dat fiind că latura obiectivă a infracțiunii nu este dovedită în cauză, reținându-se că eventuale acte îndeplinite de inculpat nu intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu. Față de această situație, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, pusă în discuția părților din oficiu de instanța de fond, la data de 25 iunie 2007, în sensul deciziei de casare, a fost respinsă, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Față de respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, pentru inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită, a impus obligația instanței de a analiza această faptă prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței, respectiv prin rechizitoriu.

Din acest punct de vedere, raportat la conținutul normei de incriminare de bază, respectiv art. 257 alin. (1) C. pen., instanța de fond reține că acțiunile de primire, pretindere ori acceptare de foloase sau de daruri, prin prevalarea de o influență reală sau presupusă, nu sunt suficiente pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, impunându-se deci cerința esențială ca pretinderea, primirea ori acceptarea să fi fost săvârșită de autor pentru a-l determina pe funcționarul pe lângă care are influență sau lasă să se creadă aceasta, să facă ori să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu. Pe acest aspect, se reține că, la data de 20 decembrie 2003, nu existau raporturi între cumpărătorul de influență și instituția la care inculpatul ocupa funcția de adjunct, acesta neavând nici competența funcțională de a efectua actul solicitat în cadrul serviciului său.

De asemenea, în cuprinsul actului de sesizare nu se face mențiunea actului pe care trebuia să îl facă sau nu funcționarul, respectiv inculpatul în cauza de față, motiv pentru care această omisiune nu poate fi complinită de instanța de judecată, în sensul determinării actului pentru care a fost traficată influența, întrucât cerința imparțialității și independenței judecătorului, garanții esențiale ale unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. exclud exercitarea cumulativă a funcției de jurisdicție și a celei de învinuire. Instanța de judecată reține și lacuna actului de inculpare cu privire la scopul urmărit de inculpat, față de care se fac referiri contradictorii.

Într-o primă susținere, se are în vedere că inculpatul a primit bunurile cu titlu gratuit în considerarea funcției sale și a calității de funcționar public, în sensul unui eventual ajutor viitor acordat martorilor, patroni la societatea comercială, dacă aceștia vor avea probleme cu legea. Față de aceasta, instanța reține că inculpatul nu avea atribuții de control cu referire la postul de poliție Chețani, în raza de activitate a căruia își avea sediul societatea celor doi, aspect ce rezultă din fișa postului, dar și din declarațiile martorilor care au ocupat funcții de conducere la nivelul I.P.J. Mureș în anul 2003. În cea de-a doua susținere, actul de inculpare are în vedere o eventuală influență a inculpatului ce urma a fi traficată pentru rezolvarea litigiilor care apăruseră între cei doi.

Și cu privire la acest aspect, instanța de fond reține că lucrătorii unui post de poliție comunal aveau atribuții exclusiv în domeniul organizării pazei și protecției bunurilor, sesizării unei infracțiuni flagrante serviciului economic din cadrul I.P.J. Mureș, situații relevate pe deplin de probatoriul administrat. Sub acest aspect, este concludentă împrejurarea că, la data de 20 decembrie 2003, între cei doi asociați ai societății comerciale nu existau litigii, ori, acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii de trafic de influență, în sensul dispozițiilor art. 257 alin. (1) C. pen., trebuie să se realizeze mai înainte ca funcționarul pe lângă care s-a pretins influența și s-a promis a se interveni și fi îndeplinit actul care intră în atribuțiile sale de serviciu și care este cerut concomitent cu acesta sau cel mai târziu, în timpul efectuării lui.

Cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și în raport de decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut vinovăția acestuia, dar și aplicarea unei sancțiuni penale corespunzătoare în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de persoana inculpatului, de obligativitatea reeducării inculpatului, neexistând motive de schimbare a modalității de executare a pedepsei aplicate. Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul P.A.I.

În recursul său, parchetul critică hotărârea pentru nelegalitate, vizând greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în condițiile în care, după casarea primei sentințe, instanța investită cu soluționarea cauzei în rejudecare nu și-a stabilit concret limitele investirii, respingând repetat cererile inculpatului de a administra probatorii și față de această faptă penală, în situația în care instanța fondului a constatat că decizia de casare pronunțată de instanța supremă se referă la o casare în întregime a hotărârii primei instanțe. Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În recursul său, inculpatul critică hotărârea pentru nelegalitate privind greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, apreciind că probele administrate în cauză nu au relevat vinovăția sa, și solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Examinând hotărârea, prin prisma criticilor recurenților, ca și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Ambele recursuri se referă la aspecte legate de modul de soluționare a acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului pentru infracțiunea de instigare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În opinia parchetului se consideră nelegal procedeul instanței de a rejudeca pricina sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni, fără a proceda la readministrarea de probe, atât timp cât prin decizia de casare cu trimitere, sentința primei instanțe fusese casată în întregime. Inculpatul invocă lipsa laturii subiective a infracțiunii. Nu se comentează asupra infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, asupra căreia acuzarea a acceptat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Pentru început, sub aspect formal, este de constat că sentința primei instanțe este conformă întregului conținut al deciziei de casare nr. 6960 din 28 noiembrie 2006, pronunțată în dosar nr. 12050/1/2006, de Înalta Curte de Casație și Justiție care a admis recursul formulat de D.N.A., a casat sentința Curții de Apel Târgu Mureș, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.

În decizia de casare, instanța supremă a stabilit obligația instanței de fond ca, în rejudecare, să analizeze dacă fapta inculpatului, de a acoperi fapta subalternilor săi, care au primit bunuri de la patronii amintiți, pentru a le acorda protecție, raportat la atribuțiile sale de serviciu întrunește sau nu elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Referitor la infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, instanța de recurs a reținut existența vinovăției inculpatului, corecta individualizare judiciară a sancțiunii și a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii sub acest aspect, motiv pentru care recursul inculpatului a fost respins. În dispozitiv, instanța de casare procedează la desființarea totală a hotărârii date în primă instanță, împrejurare care ridică problema legalității procedeului primei instanțe de a proceda la pronunțarea unei soluții pe fond cu privire la această infracțiune, fără a mai readministra sau administra probe.

Pe această temă trebuie arătat că o hotărâre judecătorească este un tot, o însumare a unor părți distincte, care, fiecare, prin funcționalitatea specifică, asigură evidențierea soluțiilor date de instanță, cu prezentarea temeiurilor de fapt și de drept. Actul procedural trebuie să respecte conținutul și structura prevăzută de lege, putând, în aceste condiții, să dea posibilitatea verificării legalității și temeiniciei hotărârii și punerii în executare a dispozițiilor statuate de instanță. Niciuna din componentele structurale ale unei hotărâri nu poate fi disociată de celelalte părți, pentru că, numai privită în întregul ei, actul procedural poate releva voința organului judiciar la adoptarea actului procesual.

Atunci când voința juridică este evidentă, ea trebuie urmată, chiar dacă în cuprinsul componentelor sale există inadvertențe. Pornind de la aceste considerente, trebuie arătat că Înalta Curte, prin decizia 6960 din 28 noiembrie 2006, pronunțată în dosar nr. 12050/1/2006, a menționat în dispozitiv casarea în întregime a sentinței primei instanțe nr. 15 din 08 iunie 2006, dar în considerentele hotărârii a reținut că infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă există, că vinovăția inculpatului a fost dovedită, iar tratamentul penal aplicat inculpatului a fost corespunzător.

În această situație curtea de apel s-a aflat în fața a două certitudini asupra cărora nu avea căderea a interveni, dat fiind caracterul obligatoriu al hotărârii instanței de recurs: pe de o parte, constatarea definitivă a existenței faptei, a vinovăției inculpatului și chiar a justei individualizări a sancțiunii penale, iar pe de altă parte, casarea în întregime a sentinței primei instanțe, ceea ce însemna pronunțarea, din nou, de către prima instanță asupra acțiunii penale referitoare la infracțiunea de instigare la mărturia mincinoasă. Soluția adoptată de prima instanță, aflată într-o inedită situație juridică, este o manifestare elocventă de aplicare în practică a principiului oportunității, care obligă organele judiciare la diligență, la activitate procesuală pozitivă, la rezolvarea unei cauze penale pe bază de principii sau reguli aplicabile, care răspund mai bine realității date, atunci când dispozițiile legale nu oferă sprijinul necesar.

Nefiind de discutat asupra aspectelor esențiale ce prefigurează rezolvarea unei acțiuni penale, în mod justificat, prima instanță s-a mărginit la adoptarea unei soluții prin care s-a conformat în întregime dispozițiilor instanței de recurs. Iată, de ce, apreciind ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de inculpatul P.A.I. împotriva sentinței penale nr. 22 din 6 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2008.