ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 189 din 01 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 2605/100/2006, au fost condamnați inculpații: - P.l., fiul lui l. și H.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare; - complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 19 din O.U.G.
nr. 43/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare; - complicitate la uz de fals prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare; - asociere pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și 10 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. S-a constatat că inculpatul a executat din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv în intervalul 18 ianuarie 2006 - 12 septembrie 2007. S-a menținut liberarea provizorie sub control judiciar dispusă față de inculpat până la rămânerea definitivă a sentinței. - U.V.T., fiul lui V. și A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen.
și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare; - complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare - luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 81 C. pen.
s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită. S-a constatat că inculpatul a executat din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv în intervalul 19 ianuarie 2006 - 21 august 2007. A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara luată în temeiul art. 1451 C. proc.
pen. față de inculpat până - la rămânerea definitivă a sentinței. - N.G., fiul lui S. și M., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) teza I C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare; - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. - B.A.D., fiul lui P. și M., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) teza I C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare; - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.
cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. - P.D.O., fiul lui V. și I., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) teza I C. pen. după schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare; - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. după schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.
au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. - C.V.M., fiul lui V. și l., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. d) C. pen.
la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare; - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. - A.F., fiul lui V. și V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare; - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 C. proc. pen. li s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării. În temeiul art. 343 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea plicului care conține 12 permise de conducere falsificate și 1 certificat de înmatriculare falsificat înregistrat la poziția nr. 30/2006.
În Registrul de mijloace de probă până la soluționarea definitivă a cauzei și arhivarea acestuia după soluționarea definitivă la sediul instanței. În temeiul art. 348 C. proc. pen. au fost anulate următoarele acte: - permis de conducere, emis pe numele B.D. la 17 mai 2005; - permis de conducere, emis pe numele B.A. la 27 noiembrie 2000; - permis de conducere, pe numele M.E.R. la 26 ianuarie 2005; - permis de conducere, emis pe numele S.D. la 2 august 2005; - permis de conducere, emis pe numele P.l. la 24 februarie 2005; - permis de conducere, emis pe numele U.l. la 12 decembrie 2004; - permis de conducere, emis pe numele P.O.l. la 14 noiembrie 2000; - permis de conducere, emis pe numele M.G.
la 6 iulie 2005; - permis de conducere, emis pe numele T.l.F. la 12 august 2005; - permis de conducere, emis pe numele C.l.O. la 24 noiembrie 2004; - permis de conducere, emis pe numele M.V. la 9 august 2005; - permis de conducere, emis pe numele U.l. la 19 octombrie 2004; - certificat de înmatriculare, pentru autoturism M.B. În temeiul art. 109 și art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-au restituit persoanelor cărora le aparțin, cu excepția actelor confiscate, a obiectelor și actelor ridicate prin procesele verbale din 5 iulie 2005 filele 22-26, 27-31, din 17 ianuarie 2006 filele 44-46, 51-52, 54-55, din 20 februarie 2006 filele 70-71 și din 21 februarie 2006 filele 66-68 dosar urmărire penală.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicat sechestrul asigurător aplicat prin procesul-verbal din 28 martie 2006 filele 197-198 dosar urmărire penală asupra autoturismului M., având 191.080 km aparținând inculpatului U.V.T. În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul P.l. să plătească despăgubiri civile numiților: - l.G., contravaloarea în lei a sumei de 1611 euro la cursul B.N.R. la data plății; - B.V. - contravaloarea în lei a sumei de 850 euro la cursul B.N.R. la data plății și 100 lei; - B.N.C. - contravaloarea în lei a sumei de 350 euro la cursul B.N.R. la data plății; - R.V. - contravaloarea în lei a sumei de 1200 euro la cursul B.N.R. Ia data plății; - M.G.
- contravaloarea în lei a sumei de 1000 euro la cursul B.N.R. la data plății; - M.M. - contravaloarea în lei a sumei de 400 euro la cursul B.N.R. la data plății; - P.Ș. - contravaloarea în lei a sumei de 1500 euro la cursul B.N.R. la data plății; - G.l.C. - contravaloarea în lei a sumei de 700 euro la cursul B.N.R. la data plății; - M.l. - suma de 6000 lei; - M.A. - contravaloarea în lei a sumei de 1000 euro la cursul B.N.R. la data plății; - T.V.G. - contravaloarea în lei a sumei de 600 euro la cursul B.N.R. la data plății; - F.A. - contravaloarea în lei a sumei de 1850 euro la cursul B.N.R. la data plății; - U.V. - contravaloarea în lei a sumei de 700 euro la cursul B.N.R. la data plății; - B.F.
- contravaloarea în lei a sumei de 300 euro la cursul B.N.R. la data plății; - C.G. - contravaloarea în lei a sumei de 500 euro la cursul B.N.R. la data plății; - B.l. - contravaloarea în lei a sumei de 400 euro la cursul BNR la data plății; - B.N.C. - contravaloarea în lei a sumei de 350 euro la cursul B.N.R. la data plății și 50 lei; - B.T. - contravaloarea în lei a sumei de 500 euro la cursul B.N.R. la data plății; - T.D. - contravaloarea în lei a sumei de 700 euro la cursul B.N.R. la data plății; - B.A. - contravaloarea în lei a sumei de 600 euro la cursul B.N.R. la data plății; - B.D. - contravaloarea în lei a sumei de 800 euro la cursul B.N.R. la data plății și 500 lei; - B.S. - contravaloarea în lei a sumei de 800 euro la cursul B.N.R.
la data plății; - M.l. - contravaloarea în lei a sumei de 400 euro la cursul B.N.R. la data plății; - M.D.E. - contravaloarea în lei a sumei de 500 euro la cursul B.N.R. la data plății; - U.V. - contravaloarea în lei a sumei de 700 euro la cursul B.N.R. la data plății; În temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) și art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost confiscată contravaloarea în lei a sumei de 16.650 euro la cursul B.N.R. la data plății și suma de 730 lei și obligă inculpatul P.l. la plata acestora către stat. A fost confiscată contravaloarea în lei a sumei de 900 euro la cursul B.N.R. la data plății și suma de 590 lei și obligă inculpatul U.V.T. la plata acestora către stat.
A fost confiscată contravaloarea în lei a sumei de 4000 euro referitor la inculpatul B.A.D., a sumei de 500 euro referitor la inculpatul N.G., a sumei de 500 lei referitor la inculpatul C.V.M., a sumei de 350 lei referitor la inculpatul A.F. și îi obligă la plata acestora către stat. În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare statului, respectiv: - P.l. la 10.480 lei din care suma de 40 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu a fost avansată din fondul M.J. în favoarea avocatului C.S. de la Baroul Maramureș ; - U.V.T. la 2440 lei; - N.G., B.A.D., P.D.O., C.V.M. și A.F. la câte 1440 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în perioada noiembrie 2004 - ianuarie 2006, inculpatul P.l.
în baza unei rezoluții infracționale unice a pretins direct sau prin intermediari de la 71 persoane fizice de pe raza județului Maramureș sumele de 51.530 euro și 9850 lei, afirmând că pe baza relațiilor pe care le are și a unor acte de corupție asupra unor funcționari competenți, poate rezolva obținerea de permise de conducere a autovehiculelor, fără susținerea unui examen, ridicarea unor interdicții de intrare în țările Uniunii Europene și obținerea de locuri de muncă. Astfel, inculpatul a intrat în legătură cu persoanele respective prin contactarea acestora în zona serviciilor comunitare de întocmire și eliberare a pașapoartelor, ori la depunerea dosarelor pentru obținerea permiselor de conducere auto în Baia Mare.
Inculpatul le promitea că prin influența pe care o are la ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere și a Serviciilor Publice Comunitare de întocmire și obținere a permiselor de conducere auto și a pașapoartelor, poate rezolva programarea în scurt timp și fără a aștepta la ghișeu, pentru susținerea examenului de obținere a permisului de conducere, pentru obținerea pașapoartelor și pentru ridicarea unor interdicții pentru persoanele expulzate din țările Uniunii Europene. În unele cazuri, inculpatul a promis că rezolvă prin influența pe care o are la funcționarii competenți, obținerea de pensii, titularizări în învățământ și angajări la Spitalul județean Baia Mare. În cazul numitei L.S.
i-a promis că o să-i rezolve titularizarea în învățământ prin influența pe care o are la un inspector de la Inspectoratul școlar județean Maramureș și pentru suma de 1.200 de euro, din care o parte trebuiau să fie dați funcționarului (filele 134-142 vol. II). Părții civile F.A. i-a pretins și a primit suma de 750 euro, afirmând că îi va rezolva o pensie de boală, deoarece are influență la un funcționar al Casei Județene de Pensii căreia îi va plăti o anumită sumă. Pentru a-i convinge pe beneficiarii de acte, inculpatul P.l. a cumpărat de la hoții de buzunare de pe raza municipiului Baia Mare, permise de conducere auto furate de la diverse persoane. S-a înțeles cu inculpatul N.G. să-i găsească persoane care să falsifice permisele de conducere furate, în scopul trecerii identității beneficiarilor și a categoriilor de conducere dorite.
Inculpatul N.G. i-a contactat pe inculpații B.A.D. și P.D.O. care au fost de acord să falsifice permise de conducere și taloane de înmatriculare a autovehiculelor. Cei doi inculpați au învățat să falsifice astfel de acte la Timișoara unde B.A.D. era student la F.I. Inculpatul N.G. Ie-a pus la dispoziție apartamentul mamei prietenei sale, unde cei doi inculpați menționați și-au instalat calculatorul, scanerul, imprimanta și alte instrumente necesare falsificării actelor. Grupul celor trei inculpați care aveau fiecare un rol bine stabilit, a fost coordonat de inculpatul P.l. Acesta le solicita persoanelor beneficiare ale traficului de influență să întocmească dosare care să conțină actele prevăzute de lege și poze, necesare obținerii de pașapoarte, permise de conducere, ridicări de interdicții și altele, afirmând că actele sunt întocmite și eliberate de organul competent, deși nu era necesară prezentarea la examen sau alte formalități.
Majoritatea beneficiarilor erau plecați în străinătate și doreau să obțină permise de conducere a autovehiculelor, iar sumele pretinse și primite de la inculpatul P.l. erau între 300 și 3000 euro, în funcție de categoria, tipul actului sau serviciului promis a fi rezolvat. Astfel, în momentul în care inculpatul P.l. găsea o persoană doritoare de permis de conducere auto, îi preda inculpatului N.G. actele de identitate și pozele acestuia împreună cu un permis valabil și furat, care le transmitea inculpaților B.A.D. și P.D.O. Inculpatul P.l. îi dădea inculpatului N.G. suma de 200 euro pentru fiecare permis de conducere auto, din care acesta își reținea 50 euro, iar suma de 150 euro le dădea inculpaților B. și P. Prin intermediul lui N.G., inculpatul P.l.
a reușit falsificarea a 10 permise de conducere a autovehiculelor, primul câștigând suma de 500 euro. Ulterior, inculpatul P.l. a stabilit o legătură directă cu cei doi inculpați care falsificau, fără a mai apela la inculpatul N.G. Astfel, P.l. le plătea celor doi inculpați 150 euro pentru fiecare permis falsificat, după ce le punea la dispoziție un permis valabil sustras posesorului de drept, dar în unele cazuri cei doi făceau rost de permise și primeau de la P. 200 euro pentru fiecare permis falsificat. Inculpații B. și P. au falsificat circa 20 de permise de conducere a autovehiculelor iar P.D.O. și un certificat de înmatriculare a unui autovehicul pe numele de R.V., pentru care a primit suma de 3500 - 4000 euro de la inculpatul P.l.
direct sau prin intermediul lui N.G. Dintre permisele falsificate au fost recuperate 11 permise și un certificat de înmatriculare care au fost constatate tehnico-științific că sunt false (filele 80-137 - vol. III) iar instrumentele de falsificat ale celor doi inculpați, nu au fost găsite, deoarece au fost identificați la peste o lună de zile de la arestarea inculpatului P.l. Pentru a dovedi beneficiarilor că actele sunt valabile și sunt rezolvate prin cointeresarea materială a unor ofițeri de poliție, inculpatul P.l. s-a asociat cu inculpații C.M.V. și A.F., care în schimbul unor sume date de acesta, se prezentau la telefon ca ofițeri de poliție beneficiarilor de acte, cum ar fi comisarul E., șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș, inspectorul T.B.
de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatricularea Autovehiculelor Maramureș, subcomisar B.M. șeful Biroului Siguranței Circulației pentru Mediul Urban, comisarii T. și B. din cadrul Serviciului Poliției Criminale al I.P.J. Maramureș, comisarul C. și inspectorul G. de la Serviciul Politiei Rutiere și alții. În nota de redare a convorbirii telefonice din 22 noiembrie 2004, inculpatul a afirmat că va rezolva scoaterea unui pașaport prin influența pe care o are la ofițerul B. (fila 51 vol. IV). În nota din 24 noiembrie 2004 inculpatul a discutat cu numita R.M.A. și i-a promis că prin intermediul comisarului T. îi poate rezolva promovarea examenului de obținere a permisului de conducere (fila 60 vol. IV) iar la fila 65 vol. IV inculpatul a vorbit cu inculpatul A.F.
și a stabilit că o să fie sunat de un beneficiar al traficului de influență, solicitându-i să se prezinte drept comisarul E., lucru stabilit și într-o convorbire din 26 noiembrie 2004 (fila 69 vol. IV). ÎIn data de 26 noiembrie 2004, inculpatul i-a cerut unui bărbat suma de 150 euro și i-a spus că este „scorul" pentru a reuși să influențeze un polițist de la pașapoarte. În convorbirile din 26 noiembrie 2004 și din 20 decembrie 2004 (filele 70 și 149 vol. IV), inculpatul a folosit numele comisarilor B. și C. pentru a-i convinge pe beneficiarii traficului de influență. Inculpatul P.l. i-a promis părții civile B.A. că, pentru suma de 600 euro, o să-i rezolve un permis de conducere auto, fără susținerea examenului de conducere, prin cointeresarea materială a inspectorului de poliție T. (filele 69-71 vol. II), situație susținută și fată de învinuitul B.D.
Același inculpat a promis martorei U.V. că în schimbul sumei de 1250 euro o să-i facă un permis fiului acesteia U.l., plecat în Spania, prin cointeresarea polițistului T. Numitul U.l. a obținut permisul și a fost verificat în trafic de poliție, când a prezentat permisul, fiind convins că actul este întocmit de poliție. Inculpatul A.F. a fost prezentat părții civile M.M. de inculpatul P.l., ca fiind ofițerul de la pașapoarte, care în schimbul sumei de 400 euro îi va ridica interdicția de intrare în spațiul Schengen. Acesta a confirmat susținerile lui P. și partea civilă a plătit suma pretinsă, dar nu s-a rezolvat ridicarea interdicției. La insistențele părții civile, cei doi inculpați au invocat diverse motive pentru a o amâna și au susținut că inculpatul A.F.
este ofițer la pașapoarte și că va rezolva problema (fila 1 vol. II). Din declarațiile celor care au vorbit la telefon cu inculpații C.V.M. și A.F., din declarațiile acestora și inculpatului P.l. a rezultat că A. și C. s-au prezentat ca ofițeri de poliție în cadrul Serviciilor Publice Comunitare de întocmire și Eliberare a Permiselor, respectiv pașapoartelor și au confirmat că au primit o parte din sumele plătite de aceștia inculpatului P. În unele cazuri, inculpatul P.l. le dădea întâlnire beneficiarilor traficului de influentă în fata clădirii din Baia Mare unde se întocmeau și se eliberau permisele și pașapoartele, intra și saluta funcționarii de la ghișee, sau intra în birou și se întorcea spunându-le că a vorbit cu polițistul la care are influență, căruia i-a arătat dosarul întocmit și că li se va întocmi permisul de conducere a autovehiculelor, fără susținerea examenului.
Inculpatul C.V.M. a declarat că a primit circa 500 lei de la inculpatul P.l. pentru convorbirile telefonice, la care se adaugă plata consumației de la restaurante și cartele telefonice. Inculpatul A.F. a relatat că a primit circa 350 lei de la inculpatul P.l. pentru activitatea sa, precum și foarte multe mese plătite la restaurante. La un moment dat, inculpatul P.l. nu a mai făcut față comenzilor de acte și i-a pus pe inculpații C. și A. să-i amâne pe solicitanți pentru lipsa unor acte de la dosare, lipsa acestora din localitate și altele și să-i asigure că documentele le vor fi rezolvate. De asemenea, același inculpat și-a găsit intermediarii care să caute persoane doritoare de permise de conducere, pașapoarte și altele, pentru ca să le pună în legătură cu el, să ridice bani și acte de la acestea iar la unele să le transmită actele falsificate, fără ca intermediarii să cunoască acest aspect.
Dintre intermediari, au fost identificați numiții B.D. în zona localității Târgu Lăpuș, care a adunat de la 8 persoane suma de 5.300 euro și 3670 lei și T.R. în zona orașului Borșa care a adunat de la 16 persoane suma de 11.650 euro. În timpul desfășurării activității infracționale, inculpatul P.l. a intrat în legătură cu agentul șef de poliție U.V.T. care își desfășura activitatea la Poliția Rutieră Baia Mare, ulterior fiind transferat la Formațiunea Ordine Publică Baia Mare și apoi la aceeași formațiune de la Poliția orașului Seini, județul Maramureș. În perioada noiembrie 2004 - ianuarie 2006, inculpatul U.V.T., prin influența care o avea la colegii săi de la ghișeul programări a persoanelor în vederea susținerii examenului de obținere a permisului de conducere a autovehiculelor, a reușit să programeze într-un termen legal redus față de cel practicat în fapt, mai multe persoane care nu s-au deplasat la ghișeu.
Legătura dintre aceste persoane și inculpatul U.V.T. a făcut-o inculpatul P.l. care i-a dat diverse sume de bani și cantități de motorină. Inculpatul U.V.T. a recunoscut că a primit câte 50 lei în 4 - 5 rânduri sau câte 20 I motorină de la inculpatul P.l., iar ultimul a relatat că a programat circa 20 de persoane prin intermediul acestuia și că I-a plătit de fiecare dată cu sume între 50 lei până la 50 euro, sau câte 20 litri de motorină, așa cum reiese din notele de interceptare din 7 decembrie 2004, 10 decembrie 2004, 14 decembrie 2004, 21 decembrie 2004, 22 decembrie 2004, 23 decembrie 2004, 25 iulie 2005 și 18 ianuarie 2006 (filele 72, 73, 77, 78-82, 428 și 435 din vol. IV). Inculpatul P.l.
a primit 80 euro de la numitul K.C.A. (plecat în Spania) din care 50 euro i-a dat inculpatului U.V.T. De asemenea, inculpatul P.l. i-a plătit inculpatului U.V.T. 50 euro pentru programarea numitei P.L., 50 euro pentru programarea numiților P.A. și M.l. și 80 lei pentru programarea numitului V.D. Ca urmare a denunțului inculpatului P.l. s-a organizat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului U.V.T., care la data de 19 ianuarie 2006 a fost prins în flagrant că a primit suma de 150 lei pentru a-și folosi influența asupra colegilor său de la Serviciul Public Comunitar de Evidența Permiselor în vederea programării unei persoane pentru susținerea într-un timp mai scurt și fără a se prezenta la ghișeu, a examenului de obținere a permisului de conducere auto.
Activitatea infracțională a inculpatului U.V.T. a constat și în sprijinirea inculpatului P.l. pentru a convinge mai multe persoane că acesta are influență la ofițerii de poliție competenți, că actele sunt legale, fiind întocmite și eliberate de organele competente, deși nu s-a urmat procedura legală (de exemplu obținerea permisului de conducere fără susținerea examenului). Astfel, inculpatul U.V.T. a participat îmbrăcat în uniformă de polițist la întâlniri ale inculpatului P.l. cu numitul T.R., care era împreună cu martorul R.G., pe care i-a convins că permisele rezolvate de P. sunt făcute la Serviciul Public Comunitar de Evidența Permiselor și înmatricularea Vehiculelor. În aceste condiții, numitul T.R.
a adunat bani și acte de la mai multe persoane din zona Borșa pentru obținerea de permise de conducere auto fără participarea la examen, prin coruperea unor polițiști de la serviciul competent. Deoarece inculpatul P.l. nu a rezolvat actele pentru toți solicitanții care au plătit, numitul T.R. împreună cu R.G. l-au căutat pe inculpatul U.V.T., care a amânat luarea unor măsuri. De asemenea, inculpatul U.V.T. a participat îmbrăcat în uniformă de polițist, la întâlnirea cu părțile civile l.G. și B.V., fiind chemat de inculpatul P.l. Cei doi inculpați i-au promis părții civile l.G. că prin influența pe care o au asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Public Comunitar de întocmire și Eliberare a Pașapoartelor Simple Maramureș o să-i rezolve ridicarea interdicției de călătorie în Anglia.
Părții civile B.V., inculpații i-au promis că prin relațiile pe care le au la un director de la Direcția de Sănătate Publică Maramureș o să-i angajeze soția ca asistentă la Spitalul Județean Maramureș. Inculpatul P.l. a pretins 3.000 euro de la partea civilă l.G. și a primit 2.700 euro, din care i-a restituit suma de 200 lei, iar de la B.V. a cerut și a primit suma de 850 euro. Inculpatul U.V.T. a participat îmbrăcat în uniformă de polițist și la o întâlnire a inculpatului P.l. cu frații B.F. și B.N., convingându-i că inculpatul P.l. îi poate rezolva martorei B.N. obținerea unui permis de conducere auto, fără susținerea examenului, prin influența pe care o are asupra unui polițist de la Serviciul Public Comunitar de Evidența Permiselor și înmatricularea Vehiculelor (filele 161-182 vol. l). Pentru astfel de activități, inculpatul P.l.
i-a plătit inculpatului U.V.T., numeroase mese la restaurante, diverse cantități de motorină, sume de bani, două telefoane mobile și un CD player. Din cuprinsul convorbirilor telefonice (filele 72-82, 272-319, 428 și 435 vol. IV) reiese că au fost cazuri când inculpatul U.V.T. îl suna din proprie inițiativă pe inculpatul P.l. pentru a-i cere motorină, bani sau să-i plătească mese la restaurant, iar în alte cazuri P. refuza să răspundă la telefon. În luna decembrie 2005, inculpatul U.V.T. a fost contactat telefonic de numitul C.A. din Seini care i-a solicitat o autorizație de reparare a unui camion avariat în București, pentru numitul P.L., pe care a fost de acord să o elibereze pretinzând 20 de litri de motorină.
Ulterior, inculpatul a întocmit autorizația de reparare și a primit de la denunțătorul P.L. 20 de litri de motorină în valoare de 60 lei, prin intermediul denunțătorului C.A. (fila 36 vol. l, filele 440-483 vol. IV). Inculpatul P.l. a pretind și primit în perioada noiembrie 2004 - ianuarie 2006 sume de bani direct sau prin intermediari, promițându-le prin influența pe care o are la funcționari competenți, că o să le rezolve permise, pașapoarte, eliminarea interdicțiilor, angajarea și altele, de la următoarele persoane: - părții civile l.G. i-a pretins suma de 3000 euro, din care a primit 2700 euro pentru ridicarea unei interdicții de intrare în Anglia, din care a restituit 200 lei (fila 150 vol. l), dar nu s-a rezolvat ridicarea interdicției; - partea civilă B.V.
a dat inculpatului P.l. suma de 850 euro și 100 lei pentru angajarea soției sale, ca asistentă la Spitalul Județean Maramureș (filele 45, 156 vol. l), dar nu s-a rezolvat; - partea civilă B.F. i-a dat inculpatului P.l. suma de 350 euro pentru obținerea unui permis de conducere auto (filele 161-182 vol. l); - numitul T.R. a adunat sume de bani pentru a li se întocmi permise de conducere de la R.G. 500 euro din 1000 euro pretinși pentru permis de conducere nerezolvat (fila 234 vol. l), de la T.P. 750 euro pentru permis de conducere nerezolvat (fila 256 vol. l), de la T.l.F. - 700 euro pentru permis de conducere rezolvat prin falsificarea de inculpații B.A.D. și P.D.O. (fila 227 vol. l), de la B.l.
plecat în străinătate 750 euro pentru permis de conducere falsificat de inculpații B.A.D. și P.D.O., care nu a fost recuperat (fila 227 vol. l), de la D.G. plecat în Italia 750 euro pentru obținerea unui certificat de înmatriculare a unui autoturism nerezolvat (fila 258 vol. l), de la R.V. 1200 euro pentru obținerea unui certificat de înmatriculare a unui autoturism, falsificat prin intermediul inculpatului P.D.O. (fila 238 vol. l), de la T.l. 700 euro pentru permis de conducere nerezolvat (fila 260 vol. l), de la M.G. 1000 euro pentru permis falsificat (fila 273 vol. l), de la M.V. 700 euro pentru permis falsificat (filele 221-233 vol. l), de la M.l. 800 euro pentru permis nerezolvat (fila 228 vol. l), de la G.G.
400 euro pentru permis pe numele ginerelui său H.V., plecat în Italia (fila 244 vol. l), de la H.l. 1500 euro pentru un certificat de înmatriculare nerezolvat (fila 248 vol. l), de la R.D. 1000 euro pentru un permis de conducere nerezolvat (fila 252 vol. l), de la Ș.G. 1400 euro pentru un permis nerezolvat (fila 254 vol. l), de la D.G. s-au pretins 1500 euro pentru un permis de conducere nerezolvat (fila 264 vol. l), de la T.P. 500 euro pentru un permis nerezolvat pe numele P.N. (fila 267 vol. l) și de la B.V. 350 euro pretinși pentru obținerea unui contract de muncă în străinătate, nesoluționat (fila 269 vol. l). În total, numitul a pretins singur sau împreună cu inculpatul P.l. suma de 15.000 euro, din care au primit efectiv suma de 11.650 euro.
Din această sumă T.R. a arătat că i-a dat suma de 8500 euro împreună cu actele beneficiarilor inculpatului P.l., restul urmând a fi plătită la rezolvarea actelor. Inculpatul P.l. a declarat că a primit cel mult 4.500 euro de la numitul T.R., din care i-a plătit și pe falsificatori, a cheltuit cu inculpatul U.V.T. pentru ajutorul dat pentru convingerea numitului T.R. și a părților civile R.G. și R.V. Numitul T.R. care a avut calitatea de învinuit a declarat că a restituit toate sumele primite de el sau direct de inculpatul P.l. de la beneficiarii găsiți de el, fapt confirmat de o parte din aceștia (filele 221-276 vol. l). Inculpatul P.l. a primit prin intermediul numitului B.D.
(filele 280 - 289 vol. l) sume de bani de la persoane din zona Târgului Lăpuș, convinse că poate obține permise de conducere prin coruperea unor polițiști de la Serviciul Public Comunitar de Evidența Permiselor și înmatricularea Vehiculelor, după ce unele dintre ele au primit permise falsificate. Unele părți vătămate erau sigure că permisele de conducere obținute de la inculpatul P.l. sunt valabile, astfel că numiții U.l. și S.D. le-au prezentat organelor de poliție când au fost opriți în trafic. Prin intermediul numitului B.D. s-au primit sume de bani de către inculpatul P.l., de la următoarele persoane: - de la B.V. - 1400 euro pentru permis de conducere nerezolvat; - de la B.l. - 600 euro pentru permis de conducere auto nerezolvat; - de la B.l.
- 1300 euro pentru permis de conducere nerezolvat; - de la U.l. s-a pretins 600 euro și s-a primit 400 euro pentru permis nerezolvat; - de la P.A. s-a pretins suma de 600 euro și s-a primit 400 euro pentru permis de conducere auto nerezolvat (fila 93 vol. II); - de la M.A. - 3670 lei pentru permis nerezolvat (fila 30-78) ; - de la B.F. - 600 euro pentru permis nerezolvat. Numitul B.D. a găsit clienți care i-au plătit inculpatului P.l. direct sau prin intermediul său suma de 5.300 euro, din cei 5.700 euro pretinși și 3670 lei. În schimbul acestor servicii, inculpatul P.l. i-a promis că-i va rezolva numitului B.D. la permisul de conducere. Sumele de bani au fost plătite și direct de deținătorii de permise de conducere, precum și de rude ale acestora în condițiile în care erau plecați în străinătate și nu au fost restituiți de inculpat (filele 280 - 287 vol. I). De asemenea, inculpatul P.l.
a pretins și primit direct de la mai multe persoane de pe raza județului Maramureș, promițându-le că le va rezolva diverse acte prin influență și coruperea funcționarilor competenți, respectiv: - M.M. - 400 euro primiți pentru ridicarea unei interdicții de intrare în țările Uniunii Europene, nerezolvată (filele 1-12 vol. ll); - P.Ș. - 1500 euro primiți pentru permis de conducere auto, nerezolvat (fila 16 vol. ll); - G.M.C. - 700 euro pentru permis de conducere auto, nerezolvat (fila 20 vol. ll); - M.l. - 6000 lei pentru permis de conducere auto, nerezolvat (fila 24 vol. ll); - T.V.G. - 600 euro pentru ridicarea unei interdicții de intrare în țările Uniunii Europene, nerezolvată (fila 38 vol. ll); - F.A.
- 1100 euro pentru permisul ginerelui C.D.P. și 750 euro pentru rezolvarea unei pensii de boală, nesoluționate (fila 46 vol. II). - U.V. - 700 euro pentru un permis pe numele fratelui său U.D., nerezolvat (fila 50 vol. II). - B.F. - pretinși 600 euro din care au fost primiți 300 euro pentru rezolvarea permisului de conducere, nerezolvat (fila 53 vol. II); - C.G. - 500 euro pentru a permisul fiului său C.V.C., plecat în Spania, permisul falsificat este în Spania (fila 56 vol. II); - B.T. - 500 euro pentru permisul de conducere auto, nerezolvat (fila 62 vol. II); - B.l. - pretinși 500 euro din care au fost primiți 400 euro pentru obținerea unui certificat de înmatriculare a unui autoturism, nerezolvat (fila 59 vol. II); - T.D.
- 700 euro pentru permis de conducere auto pe numele fiului său T.l., plecat în Spania, nerezolvat (fila 66 vol. ll); - B.A. - 600 euro pentru trecerea categoriei B la permisul de conducere, rezolvat prin falsificare (fila69 vol. II); - B.D. - 50 euro pentru permis, rezolvat prin falsificare și 800 euro pentru ridicarea unei interdicții, nerezolvată (fila 73 vol. ll); - B.S. - 800 euro pentru permis nerezolvat (fila 77 vol. ll); - M.l. - 400 euro pentru permis de conducere auto, nerezolvat (fila 81 vol. ll); - M.D.E. - 500 euro pentru întocmirea unui pașaport, nerezolvat (fila 83 vol. ll); - A.V. - pretinși 500 euro pentru contract de muncă în străinătate, nerezolvat (fila 86 vol. ll); - U.l.
- 1250 euro pentru permis de conducere auto, rezolvat prin falsificare (fila 356 vol. l, fila 90 vol. ll); - T.A. - pretins 300 euro pentru permis nerezolvat (fila 94 vol. ll); - F.A. plecată în Spania - 1100 euro pentru rezolvarea unui dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Lăpuș, în care fiul ei F.S.l. era inculpat, nerezolvat (fila 26 vol. ll); - P.V.P. pentru întocmirea unui pașaport nerezolvat; - G.L. plecată în Spania - 300 euro pentru permis nerezolvat (fila 103 vol. ll); - P.C. plecată în Spania - 100 euro pentru ridicarea unei interdicții, nerezolvată (fila 104 vol.ll); - G.A. - s-au pretins 550 euro și s-au primit 150 euro, nerezolvat și restituiți (fila 107 vol. II); - M.E.R.
- 350 euro pentru permis întocmit prin falsificare (fila 109 vol. II); - M.V.F. - s-au pretins 1000 euro pentru permis de conducere auto categoria C, D, E, nerezolvat (fila 110 vol. II); - C.C. plecată în Italia, s-a primit 750 euro pentru permis întocmit prin falsificare nerecuperat (fila 110 vol. II); - C.A.C. - 700 euro pentru un permis pe numele soțului său C.l.O. întocmit prin falsificare (fila 113 vol. II); - G.A. - 300 euro pentru un permis nerezolvat (fila 117 vol. II); - C.C. - 600 euro pentru permis, nerezolvat (fila 119 vol. II); - P.F. - 1000 euro pentru un permis pe numele de U.l. falsificat (fila 123 vol. II); - B.Z. - 1500 euro pentru un permis auto nerezolvat (fila 127-vol. II); - C.E.
- 600 euro pentru a rezolva fiului său examenul de capacitate, nerezolvat (filele 131, 138, 140 vol. II); - L.S. - 1200 euro și 150 lei pentru rezolvarea titularizării în învățământ, nerezolvat (fila 136 vol. II); - B.M. - 600 lei, permis de conducere auto, nerezolvat; - S.D. - 800 euro permis întocmit permis prin falsificare, ridicat de la organele de poliție (fila 392 vol. l, fila 84 vol. III); - P.l. - 1100 euro pentru obținerea unui pașaport românesc cumnatului său, cetățean al Republicii Moldova, nerezolvat (fila 401 vol. l); La efectuarea percheziției domiciliare a inculpatului P.l. au mai fost găsite 2 permise falsificate din care unul pe numele acestui inculpat și unul pe numele de P.O.l.
din Ungureni, județul Maramureș, plecat în străinătate (fila 402 vol. l). S-a reținut că numiții U.l. și S.D. au fost surprinși de organele de poliție conducând autoturisme și folosindu-se de permisele falsificate obținute prin intermediul inculpatului P.l. Instanța de fond a reținut că, fapta inculpatului P.l. care a pretins în perioada noiembrie 2004 - ianuarie 2006 sume în valută și lei de la 71 de persoane pretinzând că are influență la funcționari competenți pentru a rezolva obținerea de acte, de locuri de muncă și ridicarea unor interdicții, care a colaborat cu organele de anchetă și a ajutat la identificarea și prinderea tuturor participanților, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influentă în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Fapta aceluiași inculpat care în baza aceleiași rezoluții infracționale a pus la dispoziția inculpaților N.G., B.A.D. și P.D.O. circa 20 de permise auto și un certificat de înmatriculare auto pentru falsificare în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, ajutând ulterior la identificarea și prinderea tuturor participanților pentru care i-a plătit, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de fals material și în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 19 din O.U.G.
nr. 43/2002. Fapta aceluiași inculpat care a predat acte false unor persoane pe care Ie-a asigurat că sunt întocmite și eliberate de organul competent, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, care a ajutat ulterior la identificarea și prinderea tuturor participanților întrunește elementele constitutive al complicității la infracțiunea de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Fapta aceluiași inculpat de a se asocia cu inculpații C.V.M. și A.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și cu inculpații N.G., B.A.D. și P.D.O.
pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat acestui inculpat s-a avut în vedere că a recunoscut săvârșirea faptelor, a colaborat cu organele de anchetă și a ajutat la identificarea și prinderea tuturor participanților, astfel că s-a reținut aplicarea art. 29 din O.U.G. nr. 43/2002 care prevede înjumătățirea limitelor de pedeapsă pentru inculpați care în timpul urmăririi penale a ajutat la identificarea și prinderea altor participanți.
Deoarece inculpatul a comis mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. referitor la concursul real de infracțiuni și s-au contopit pedepsele ce s-au aplicat, urmând să execute pedeapsa cea mai grea. Inculpatul P.l. a fost condamnat anterior la pedeapsa de 3 luni închisoare cu executare prin sentința penală nr. 1912 din 31 octombrie 2000 a Judecătoriei Baia Mare și apoi la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiționată prin sentința penală nr. 1575 din 19 octombrie 2001 a Judecătoriei Baia Mare (fila 4 vol. I dosar urmărire penală), pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare, anterior săvârșirii faptelor reținute în prezenta cauză.
Deoarece inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în intervalul 18 ianuarie 2006 - 12 septembrie 2007, astfel că a executat o perioadă de 1 an și 8 luni în regim de detenție, iar la data liberării provizorii sub control judiciar și-a respectat obligațiile ce îi reveneau, având în vedere atitudinea sinceră și de regretare a faptelor comise pe parcursul procesului penal, s-a considerat că sunt temeiuri și scopul pedepsei poate fi atins, astfel că potrivit art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
referitor la cazurile de revocare a suspendării . În raport de faptele comise, s-a considerat că inculpatul ar fi în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegeri, astfel că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Deoarece prin încheierea penală nr. 395 din 31 august 2007 a Tribunalului Maramureș, rămasă definitivă la 12 septembrie 2007, prin respingerea recursului s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar față de acest inculpat, s-a menținut până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
S-a reținut că fapta inculpatului U.V.T. care, în calitate de agent șef de poliție, a pretins și primit de la inculpatul P.l. de 6 ori sume în valoare de 150 euro și 230 lei, pentru a-și folosi influența pe care o avea la colegii săi de la serviciile abilitate pentru programarea într-un timp scurt și fără a sta la ghișeu, pentru susținerea examenului privind obținerea permisului de conducere a autovehiculelor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat care, în calitate de agent șef de poliție, îmbrăcat în uniformă de polițist a confirmat față de numitul T.R.
și părțile civile l.G., B.V., B.F., R.G. și R.V. că inculpatul P.l. poate obține prin influența pe care o are la funcționarii abilitați, permise de conducere, pașapoarte, angajări, ajutându-l să obțină sume în euro și lei, pentru care a primit în schimb motorină și mese la restaurante, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat care, în calitate de agent șef de poliție, în luna decembrie 2005 a pretins și primit 20 litri motorină în valoare de 60 lei de la numitul P.L.
prin intermediul lui C.A., pentru completarea unei autorizații de reparare a unui autovehicul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat acestui inculpat s-a avut în vedere că a recunoscut săvârșirea faptelor reținute și Ie-a regretat sincer, că nu are antecedente penale, astfel că s-au reținut circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. în favoarea acestuia cu consecința reducerii în temeiul art. 76 lit. d) sau c) C. pen. a pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege pentru fiecare infracțiune.
Întrucât făptuitorul a comis mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. referitor la concursul real de infracțiuni și în temeiul art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele ce s-au aplicat, urmând să execute pedeapsa cea mai grea. Deoarece inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 19 ianuarie 2006 - 21 august 2007, astfel că a executat 1 an și 7 luni închisoare în regim de detenție iar de la data înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și-a respectat obligațiile ce îi reveneau și s-a încadrat în muncă, având în vedere atitudinea de recunoaștere a faptelor și de regretare a săvârșirii acestora pe parcursul procesului penal, s-a considerat că sunt temeiuri și scopul pedepsei poate fi atins, astfel că potrivit art. 81 și art. 82 C. pen.
s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării. S-a considerat că inculpatul ar fi în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegeri, astfel că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. Deoarece s-au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului U.V.T., în temeiul art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită.
Întrucât prin Decizia penală nr. 481 din 21 august 2007 a Curții de Apel Cluj s-a dispus față de inculpatul U.V.T. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, s-a menținut aceasta până la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. Fapta inculpatului N.G. care a preluat în mod repetat 10 permise de conducere de la inculpatul P.l. și Ie-a predat inculpaților B.A.D. și P.D.O. pentru a fi falsificate, iar apoi Ie-a restituit lui P. pentru care a primit suma de 500 euro, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat, care s-a asociat cu inculpații P.l., B.A.D. și P.D.O. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în formă continuată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. Faptele comise de acest inculpat au fost recunoscute în materialitatea lor în faza de urmărire penală (fila 423 vol. l) și la instanța de judecată (fila 144 vol. l) și se coroborează cu declarațiile coinculpaților P.l., B.A.D. și P.D.O. și a martorilor L.D. (f. 322 vol. II), B.L. f. 323 vol. II, P.S. f. 7 vol. III dosar instanță). Avâ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.