ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1248 din 27

februarie 2006

Prin sentința penală nr. 59, pronunțată la 15

februarie 2005 în dosarul nr. 2153/2004, Tribunalul Gorj, secția penală, l-a

condamnat pe M.I., la 4 pedepse de câte 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru

săvârșirea a tot atâtea infracțiuni de trafic de influență, în forma prevăzută

de art. 257 C. pen.

Prin aceeași sentință:

- s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute 2 ani și 6 luni precum și un

spor de 6 luni, adică o pedeapsă rezultantă de 3 ani de închisoare;

- i-au fost interzise inculpatului, pe durata

executării pedepsei, conform art. 72 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C.

pen.;

- s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării

preventive cuprinsă între 1 iulie 2004 și 15 februarie 2005;

- a fost menținută starea de arest a inculpatului

- s-a dispus confiscarea de la părțile civile a

sumelor pe care le plătiseră inculpatului și pe care acesta le restituise

ulterior (1000 Euro de la C.I., 1500 dolari S.U.A. de la R.M. și 1000 dolari S.U.A.

de la N.C.);

- s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 4.000.000

lei „reprezentând contravaloarea bunurilor primite de inculpat de la partea

civilă P.V. și

- a fost obligat inculpatul la plata către stat a

cheltuielilor judiciare în valoare de 10.000.000 lei.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe

a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 146 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția penală, la 27 aprilie 2005, în dosarul nr. 485/P/2005.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanțele au

reținut în esență că:

primit de la R.M., în schimbul promisiunii că își va exercita influența, pe

care pretindea că o are asupra conducerii I.M.L. București, pentru a obține

întocmirea unui raport de expertiză care să ateste că soțul părții civile,

aflat în cursul executării unei pedepse privative de libertate, necesită

tratament medical în afara sistemului A.N.P.;

de la administratorul SC A.R. SA, N.C. suma de 1000 de Euro în schimbul

promisiunii că își va exercita influența pe care pretindea că o are asupra

primarului municipiului Craiova, pentru a obține eliberarea documentației care

să ateste dreptul de proprietate al respectivei firme asupra F.P.A. din comuna

Ciupercenii Noi ca urmare a licitației câștigate anterior, în luna decembrie a

anului 2001;

primit de la C.I. echivalentul în lei al sumei de 1000 de Euro în schimbul

promisiunii că își va exercita influența pe care pretindea că o are, pentru a

obține încadrarea fiicei acestuia, în calitate de juristă, fie la S.R.I., fie

la o unitate minieră cu profil termoenergetic

tranșat în greutate de 100 kg și 50 l de vin de la P.V., căruia îi promisese că

va influența de o manieră favorabilă acestuia din urmă desfășurarea

cercetărilor penale efectuate împotriva lui de Poliția locală Țicleni.

Recursul declarat ulterior în cauză de inculpat a fost

respins prin decizia nr. 4576 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, la 29 iulie 2005, în dosarul 3233/2005.

La 8 august 2005, împotriva acestei din urmă decizii M.I.

a formulat o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)

– c) C. proc. pen., precizând că motivarea urma să fie făcută ulterior „în

conformitate cu cerințele art. 387 alin. (2)” C. proc. pen.

Ca urmare cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5122/2005,

motivarea contestației fiind făcută în scris la 16 februarie 2006, termen la

care au avut loc și dezbaterile asupra acesteia.

Fiind astfel investită, Curtea reține mai întâi că

potrivit art. 386 și următoarele C. proc. pen., contestația în anulare are

caracterul unei căi extraordinare de atac a cărei exercitare este limitată la

cazurile prevăzute expres de lege.

Dintre aceste cazuri unul, cel definit de art. 386 lit.

d) C. proc. pen., nu a fost invocat de contestator.

De altfel în dosarul cauzei nu există nici un indiciu

că împotriva lui M.I. ar fi fost pronunțate două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă, situație premisă fără de care textul citat nu își poate afla

incidența în speță.

În același timp, Curtea are în vedere că pronunțarea

deciziei acestei instanțe nr. 4576 din 29 iulie 2005, hotărâre împotriva căreia

s-a făcut contestația, a fost precedată de dezbaterile asupra recursului

desfășurate în ședința publică de la 27 iulie 2005 când, pentru a delibera, instanța

a amânat pronunțarea.

Încheierea de la data amintită atestă că M.I., asistat

de un apărător ales a fost prezent la dezbateri și nu a obiectat în vreun fel

cât privește aplicarea față de el a normelor legale care reglementează

procedura de citare.

Aceste aspecte sunt de natură a face inaplicabile în

speță prevederile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., care enumeră, ca motive

ale contestației în anulare admise de lege:

- situația „când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii și, respectiv”,

- situația când partea dovedește că la termenul la

care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de

a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare.

Așa fiind, în cauză rămâne a fi analizată eventuala

incidență a prevederilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., care definesc, tot ca

motiv legal al contestației în anulare, cazul „când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar”.

Este de observat totuși că, fața de natura cauzei, în

special a infracțiunilor pentru care M.I. a fost trimis în judecată și

condamnat, ca și în raport cu datele la care acestea ar fi fost săvârșite,

patru dintre cele cinci cauze de încetare a urmăririi penale nu erau susceptibile

de a fi aplicate în cauză.

Curtea are în vedere în acest sens dispozițiile art. 10

alin. (1) C. proc. pen. lit.:

g) situația în care „a intervenit amnistia sau

prescripția ori decesul făptuitorului”

h) situația în care „a fost retrasă plângerea

prealabilă ori părțile s-au împăcat” (situație relevantă doar „în cazul

infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură

răspunderea penală”)

i) situația în care „s-a dispus înlocuirea răspunderii

penale” și

i

1

) situația când „există o cauză de nepedepsire

prevăzută de lege”.

De altfel, în motivarea contestației nici M.I. nu s-a

referit expres la aceste patru situații ci doar la prevederile art. 10 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., care stabilesc că împiedicarea punerii în mișcare

ori a exercitării acțiunii penale sau, raportat la art. 11 pct. 1 lit. c) și pct.

2 lit. b) C. proc. pen., încetarea urmăririi penale sau a procesului penal

intervin și în situația când:

-„lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate,

autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de

lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale”.

Dând acestei reglementări o interpretare extensivă, care

excede în mod vădit intenția legiuitorului, contestatorul a susținut că

incidența în speță a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și pe

cale de consecință și a dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., este

atrasă de actele procedurale efectuate în cauză de agentul-șef de poliție A.B. cu

încălcarea normelor legale imperative care impuneau ca urmărirea penală să fie

efectuată de procuror.

Această susținere este nefondată deoarece, așa cum

rezultă din înscrisurile dosarului de urmărire penală, Serviciul de investigare

a fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj a efectuat, până la 9 februarie 2004,

exclusiv acte premergătoare care au dus la concluzia că M.I. ar fi comis fapte prevăzute

de legea penală și în primul rând acte de trafic de influență.

Pe baza acestor concluzii și având în vedere că urmărirea

penală privind respectiva faptă prevăzută de art. 257 C. pen., se numără

printre infracțiunile în legătură cu care urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de procuror, la data amintită s-a întocmit de către agentul

principal A.B. un referat de declinare a competenței în favoarea Parchetului de

pe lângă Tribunalul Gorj.

Netemeinicia aserțiunilor făcute de contestator

referitor la aspectul analizat este, de asemenea, demonstrată de procesul

verbal întocmit la aceeași dată, 9 martie 2004, de către un procuror și prin

care s-a dispus începerea urmăririi penale, actele procedurale ulterioare fiind

efectuate exclusiv de către procuror.

Cu atât mai puțin pot fi primite celelalte argumente

aduse de M.I. în susținerea contestației în anulare dar care exced limitelor

legale care, așa cum s-a arătat, definesc strict cadrul procesual de exercitare

a acestei căi extraordinare de atac.

Această concluzie este valabilă în ceea ce privește

încercarea contestatorului de a repune în discuție fie analiza probelor care atestă

comiterea fiecăreia dintre cele patru infracțiuni, analiză făcută în mod

minuțios de către instanța de fond și de apel, fie motivele de recurs asupra

cărora această Curte s-a pronunțat definitiv prin decizia contestată.

În fine, nu pot face obiectul unei analize în cadrul

procesual dat criticile pe care contestatorul a omis să le formuleze cu

prilejul judecării cauzei în fond sau în căile de atac ordinare.

Reținând deci că în cauză nu sunt întrunite cerințele art.

386 și următoarele C. proc. pen., Curtea urmează a respinge contestația în anulare.ca

nefondată.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul

a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de

judecarea cauzei, cu precizarea că suma a reprezentat onorariul cuvenit

avocatului desemnat din oficiu în vederea asigurării apărării contestatorului a

fost avansat din fondul Ministerului Justiției.