ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3230/2012

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală 264 din 6 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul 715/2004, în baza art. 257 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C., la o pedeapsă de câte 4 ani închisoare pentru fiecare din cele 8 infracțiuni săvârșite. Prin decizia penală 512 din 17 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, în dosarul 1811/P/2004, s-a admis apelul inculpatului R.C. împotriva sentinței penale 264 din 6 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

În rejudecare, prin sentința penală nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul 3160/2005, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 septembrie 2005, a fost condamnat inculpatul R.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru fiecare din cele 8 infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa de 4 ani închisoare, ce a fost sporită cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile aplicării art. 64 și 71 C. pen.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de: 1.000.000 lei primită de la B.C.; 1.000 DM sau echivalentul în lei primită de la Z.M.; 300 euro sau echivalentul în lei primită de la L.B.; 5.000.000 lei primită de la R.M.; 100 euro sau echivalentul în lei primită de la Z.P.; 10.000.000 lei primită de la T.G.; 200 euro sau echivalentul în lei primită de la S.M.; 100 euro sau echivalentul în lei primită de la T.M. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500.000 lei, primiți și restituiți denunțătorului R.M. În fapt, instanța de fond a constatat că inculpatul, susținând că are relații la punctele de frontieră românești și străine, a pretins și primit sume de bani de la cetățeni din localitatea Turceni, județ Gorj, cărora le-a promis că-i poate duce în străinătate, fără ca aceștia să mai prezinte suma de 500 euro la frontieră.

Totodată, în anul 2001, inculpatul a cunoscut pe partea vătămată B.C., iar în contextul discuțiilor ce le-au purtat, partea vătămată i-a relatat inculpatului că a pierdut de 3 ori examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, ocazie cu care, inculpatul i-a spus că-l poate ajuta întrucât cunoaște polițiștii din județul Gorj, însă, pentru a-l rezolva, a pretins părții vătămate suma de 5.000.000 lei. înainte de susținerea examenului, inculpatul a solicitat și primit suma de 1.000.000 lei, urmând ca diferența să fie înmânată ulterior. Deoarece partea vătămată a picat examenul pentru obținerea permisului de conducere, diferența de bani nu i-a mai fost dată inculpatului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, iar prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-a dispus admiterea apelului Pachetului, desființarea sentinței penale nr. 70/2005 a Tribunalului Gorj, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen., iar conform acestui text de lege, s-a dispus confiscarea sumei de 5.000.000 lei de la denunțătorul R.M., prin obligarea acestuia la plata sumei respective către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Craiova a constatat, în esență că, din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a rezultat neîndoielnic că valorile ce fac obiectul infracțiunii de trafic de influență nu se restituie cumpărătorului de trafic, ci se confiscă, iar în situația în care bunul supus confiscării nu se mai află în posesia inculpatului deoarece a fost restituit cumpărătorului de trafic de influență, acesta din urmă fiind obligat la plata echivalentului în lei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, peste termen, avocatul ales al inculpatului R.C., susținând în esență că procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale către el a fost viciată, astfel că nu a avut cunoștință de proces, fiind plecat din țară, iar despre condamnare a aflat la data de 16 februarie 2009, când la domiciliul din comuna Urdari, sat Fântânele, județ Gorj s-a prezentat un echipaj de poliție, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei emis sub nr. 75 din 14 septembrie 2005 de către Tribunalul Gorj. Prin decizia nr. 2055 din 02 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul cu nr. 4882/54/2005, s-a constatat că cererea formulată de inculpat - privind decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, reprezintă apel peste termen și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru soluționarea acestuia.

Prin decizia nr. 58 din 24 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul 2048/54/2009, s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul R.C. împotriva sentinței penale nr. 70 de la 22 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în dosarul nr. 3160/2004, și a fost obligat apelantul, inculpat la 240 lei, cheltuieli judiciare statului. Împotriva acestei decizii a formulat recurs avocatul ales al inculpatului R.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 2515 din 24 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2048/54/2009, a respins recursul inculpatului R.C., ca nefondat. Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii 75/2005 din 14 septembrie 2005 al Tribunalului Gorj, a fost emis, la 16 septembrie 2010, mandatul european de arestare nr. 4 din 16 septembrie 2010 de către Tribunalul Gorj - Secția Penală.

La data de 23 decembrie 2011, o escortă a Poliției Române l-a preluat din Italia, pe condamnatul R.C., persoană solicitată de autoritățile române în baza unui mandatului european de arestare, fiind încarcerat în aceeași zi, în arestul D.G.P.MP.B. La data de 30 ianuarie 2012, condamnatul R.C. a formulat în temeiul art. 522 C. proc. pen., prezenta cerere de rejudecare după extrădare. Prin sentința penală nr. 77 din 21 martie 2012, Tribunalul Gorj a admis cererea de rejudecare, după extrădare, formulată de inculpatul R.C. În baza art. 522 alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus anularea sentinței penale nr. 70 din 22 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 3160/2004, definitivă prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 488/P/2005, și a formelor de executare emise în baza acesteia.

În baza art. 257 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 320 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C., la pedepse de câte 3 ani și 4 luni închisoare, pentru fiecare din cele 8 infracțiuni deduse judecății. În baza art. 33 – art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare executată în condițiile art. 57 C. pen. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului R.C. S-a dedus perioada executată de la 08 decembrie 2010 la zi. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-au confiscat de la inculpat sumele de 100 lei primită de la B.C.; 500 euro în echivalent lei primită de la Z.M.; 300 euro în echivalent lei primită de la L.B.; 500 lei primită de la R.M.; 100 euro în echivalent lei primită de la Z.P.; 1.000 lei primită de la T.G.; 200 euro în echivalent lei primită de la S.M.

și 100 euro în echivalent lei primită de la T.M. În baza art. 257 C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 lei de la denunțătorul R.M. în ipoteza în care această măsură de siguranță nu a fost executată conform dispozitivului sentinței penale nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova. S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 75 din 14 septembrie 2005 și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare. Tribunalul, examinând prezenta cerere de rejudecare după extrădare, prin încheierea din 22 februarie 2012, a dispus admiterea acesteia în principiu, având în vedere următoarele aspecte: Conform art. 522 C. proc.

pen., alin. (1) „în cazul în care se cere extrădarea unei persoanei judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță la cererea condamnatului”; (2) „Dispozițiile art. 405 – art. 408 se aplică în mod corespunzător”. Din economia dispozițiilor legale amintite mai sus, s-a reținut că atunci când o persoană a fost extrădată după ce a fost judecată și condamnată în lipsă, se va trece la rejudecarea cauzei de către prima instanță, la cererea condamnatului. Tribunalul a apreciat că rejudecarea nu este o facultate a instanței, ci este un drept al persoanei judecate și condamnate în lipsă, exercitabil după derularea procedurii de extrădare.

Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor. În speță, s-a considerat că este indubitabil și necontestat de nimeni că inculpatul a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522 C. proc. pen., chiar dacă a avut cunoștință despre derularea procedurilor judiciare împotriva sa, cu toate că nici această împrejurare nu poate fi stabilită cu certitudine. A interpreta altfel dispozițiile art. 522' C. proc. pen., în sensul adăugării altor condiții (nesustragerea de la judecată, părăsirea frauduloasă a teritoriului țării, etc.), s-a apreciat că înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.

După admiterea în principiu a cererii de rejudecare, tribunalul a procedat conform dispozițiilor art. 405 – art. 408 C. proc. pen. Astfel, în ședința publică din 07 martie 2012, a fost ascultat inculpatul în prezența apărătorului ales, acesta solicitând judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., întrucât recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și solicită ca rejudecarea să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Prin încheierea din 07 martie 2012, tribunalul constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320 C. proc. pen., a admis cererea inculpatului R.C., de judecare conform procedurii speciale simplificate privind recunoașterea vinovăției.

Prin urmare, tribunalul a constatat și reținut că inculpatul R.C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 47/P A/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, lămurind starea de fapt sub toate aspectele, fiind fără putință de tăgadă că prezumția de nevinovăție a cărui beneficiar este inculpatul, a fost răsturnată. În drept, s-a reținut că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise în rechizitoriul parchetului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 257 C. pen. (8 fapte), text de lege în baza căruia a fost condamnat cu aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc.

pen. și art. 33 – art. 34 C. pen. La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., dispozițiile Părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, reținând totodată că acesta nu avea antecedente penale la data săvârșirii faptelor, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regretare a faptelor în acest ciclu procesual, iar din caracterizările întocmite de persoane cu cetățenie italiană și română, reiese că este un om onest, capabil, educat și bine integrat în comunitatea în care trăiește. împotriva sentinței a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și condamnatul R.C.

Prin decizia penală nr. 226 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelurile declarate. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că, criticile formulate de parchet, referitoare la admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, sunt neîntemeiate. Conform dispozițiilor art. 522 alin. (l) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat cauza în primă instanță, la cererea condamnatului. Prin sintagma „judecat și condamnat în lipsă” conform textului de lege sus menționat, trebuie să se înțeleagă persoana care a lipsit la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, pe întreaga durată a procedurii penale în fața instanței de judecată, respectiv în primă instanță, apel și recurs.

În speță, s-a apreciat că această condiție este îndeplinită, persoana condamnată R.C. lipsind la toate termenele de judecată în fond și apel, lipsind și la pronunțarea hotărârilor în fond și apel, calea ordinară de atac a recursului nefiind exercitată. Împrejurarea că, la data de 20 februarie 2004, inculpatului R.C. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, nu are relevanță sub aspectul condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, întrucât dispozițiile legale fac referire la faza de judecată și nu la faza de urmărire penală, dispozițiile art. 522 C. proc. pen., prevăzând expres că această procedură se aplică pentru situația în care persoana în cauză a fost judecată și condamnată în lipsă.

Scopul reglementării prevederilor rejudecării cauzei după extrădare este acela al garantării dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil în a cărui substanță se regăsește dreptul la apărare. În acest sens, dispozițiile art. 522 C. proc. pen., asigură tocmai dreptul inculpatului judecat în lipsă de a beneficia de o judecată efectivă și de dreptul la un proces echitabil conform dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

S-a arătat că, împrejurarea că, împotriva hotărârii inițiale de condamnare, sentința penală nr. 264/2004 a Tribunalului Gorj, fost exercitată calea ordinară de atac a apelului, apelul fiind admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare, nu poate conduce automat la concluzia că persoana condamnată a avut cunoștință de derularea procesului, în condițiile în care nu există dovada că apelul a fost formulat personal de inculpat, cererea de apel fiind contestată de condamnat, iar acesta a lipsit la toate termenele de judecată și în faza de apel, iar ulterior trimiterii cauzei pentru rejudecare, prin decizia penală nr. 512 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, judecarea cauzei în fond și apel a avut loc, de asemenea, în lipsa inculpatului, recurs nefiind declarat.

Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că, în mod corect prima instanță a constatat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, conform dispozițiilor art. 522 l C. proc. pen., criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind nefondate. De asemenea, s-a reținut că criticile formulate în motivele scrise de apel ale parchetului, referitoare la greșita reținere a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., nu au mai fost susținute de procurorul de ședință, care a declarat cu ocazia dezbaterilor, la instanța de apel, că renunță la acest motiv de apel. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub acest aspect, Curtea a reținut că în mod corect s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 320 C. proc.

pen., în condițiile în care, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, înainte de începerea cercetării judecătorești, în ședința publică din 7 martie 2012, inculpatul a declarat că recunoaște faptele, astfel cum au fost reținute în actul de sesizare, și a solicitat ca judecata să se desfășoare conform probelor administrate la urmărirea penală. În consecință, s-a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, prin care s-a reglementat situația tranzitorie a cauzelor aflate în curs de judecată, în situația în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, stabilindu-se că dispozițiile art. 320 l C. proc.

pen., se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestei ordonanțe. În acest sens, s-a arătat că este și practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia penală nr. 3369 din 03 octombrie 2011), care a statuat că, în procedura de rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției sunt aplicabile, întrucât constituie reguli de procedură privind judecata în primă instanță. De asemenea, starea de fapt, astfel cum a fost expusă anterior a fost reținută corect de instanța de fond, pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală, care nu a fost contestat de inculpat, încadrarea juridică a faptelor fiind de asemenea just stabilită.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, s-a constatat ca fiind nefondate atât criticile formulate de parchet prin care se solicită majorarea pedepselor și aplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, cât și criticile formulate de inculpat prin care solicită reducerea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare. S-a arătat că instanța de fond a aplicat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru fiecare din cele 8 infracțiuni deduse judecății, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în detenție, această pedeapsă fiind just individualizată prin luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind avută în vedere atât gravitatea și natura infracțiunilor comise, numărul mare de infracțiuni, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o conduită ulterioară bună.

Pentru aceste considerente, s-a constatat că nu este necesară aplicarea unui spor de pedeapsă, criticile formulate de parchet fiind neîntemeiate, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în detenție, fiind suficientă pentru realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar de la data comiterii faptelor a trecut o perioadă de 8 ani, în care acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, este angajat în muncă, are un copil minor, fiind bine integrat social.

Pe de altă parte, solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante și a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,m s-a considerat că nu poate fi primită, atitudinea sinceră și lipsa antecedentelor penale neputând fi reținute în mod automat drept circumstanțe atenuante, întrucât nu se poate face abstracție de celelalte elemente ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, care rezultă din numărul mare de fapte și valoarea ridicată a sumelor ce au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență, instanța de fond apreciind corect că o pedeapsă într-un cuantum mai mic sau eventual în condițiile aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., art. 86 1 C. pen., nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului pedepsei.

S-a constatat că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen., referitoare la confiscare, sub acest aspect nefiind invocate critici în apelurile formulate. Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și condamnatul R.C. Procurorul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (l) pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, în principal, respingerea cererii de rejudecare după extrădare, iar în subsidiar majorarea pedepselor aplicate. A criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 522 C. proc.

pen., raportat la art. 34 alin. (l) din Legea nr. 302/2100, susținând că recurentul condamnat a avut cunoștință de procesul penal pornit împotriva sa și, cu toate acestea, a părăsit teritoriul României, ceea ce echivalează cu sustragerea de la procedurile judiciare penale. Cu privire la cel de-al doilea caz de casare, procurorul a susținut că, hotărârile pronunțate, în urma rejudecării cauzei după extrădare, sunt netemeinice în privința pedepselor stabilite pentru infracțiunile comise, cât și în ceea ce privește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, prin înlăturarea în mod nejustificat a sporului de un an închisoare. Recurentul condamnat a invocat cazul de casare prevăzut art. 385 9 alin. (l) pct. 14 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, prin aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), b), c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., reindividualizarea pedepselor stabilite și aplicarea unei pedepse rezultante care să poată fi executată în condițiile art. 81 sau art. 86 C. pen., întrucât este o persoană onestă, muncitoare, bine integrată în comunitate. Examinând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: În susținerea motivului principal de recurs, procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică. Înalta Curte, ținând seama de motivele invocate în susținerea acestui caz de casare, consideră că se circumscriu altui caz din cele enumerate de art. 385 9 C. proc. pen., respectiv celui arătat la pct. 17 2 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, caz de casare în raport de care instanța de recurs va analiza criticile Parchetului. Recurentul condamnat R.C. a lipsit în cursul procesului penal la toate termenele de judecată la instanțele de fond, apel și recurs, precum și la pronunțarea hotărârii de condamnare.

Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în dezacord cu concluzia la care au ajuns tribunalul și curtea de apel, că acesta nu se află în situația reglementată în art. 522 C. proc. pen. și nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, așa cum a solicitat. Potrivit art. 522 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.” Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 522 a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează, în sensul admiterii sau respingerii cererii, în funcție de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare. Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă, cât și în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și în C.A.D.O.L.F., care în art. 6 paragraf 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii.

De asemenea, C.E.D.O. a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului este, în principiu, obligatorie la soluționarea cauzei. De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza P. c. Franței, cauza C. c. Italiei). Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecății și, din comportamentul acestuia, rezultă că a refuzat să se prezinte în fața instanțelor de judecată.

În cauză se constată, contrar celor susținute de recurent, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare (prin apărător ales), însă a înțeles să nu participe la judecată. Lipsa recurentului de la judecată îi este imputabilă acestuia, aceasta fiind atitudinea procesuală pe care a înțeles să o adopte în raport de procesul ce se derula împotriva sa. În acest sens, se constată că, la 21 ianuarie 2004, a fost începută urmărirea penală față de recurentul intimat condamnat R.C. pentru trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. Anterior, la 06 ianuarie 2004, acesta a dat o declarație olografa în fața organelor de cercetare penală, iar la data de 12 februarie 2004, i s-a adus la cunoștință învinuirea, fiind audiat în calitate de învinuit la 20 februarie 2004, dată la care i s-a prezentat materialul de urmărire penală.

Rechizitoriul a fost întocmit la 24 februarie 2004, Tribunalul Gorj fiind sesizat la 25 februarie 2004, cauza înregistrându-se sub nr. 715/2004. Fiind citat pentru primul termen de judecată din 16 martie 2004, recurentul intimat condamnat R.C. nu s-a prezentat, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, realizată la 03 martie 2004, fiind consemnat: „destinatar plecat în Italia și la domiciliu nu mai locuiește nimeni”. De asemenea, în procesul verbal întocmit la 09 aprilie 2004, în îndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele recurentului intimat condamnat, s-a consemnat că la domiciliu „a fost găsită soția acestuia R.V., ce a comunicat că soțul său e plecat în Italia și nu cunoaște când se întoarce acasă”.

Se constată așadar că, după prezentarea materialului de urmărire penală, moment ce marchează finalizarea fazei urmăririi penale a procesului penal, recurentul intimat condamnat R.C., cunoscând că este urmărit penal pentru mai multe infracțiuni de trafic de influență (parte din acestea recunoscându-le) și că există o mare probabilitate a trimiterii sale în judecată, a plecat din țară, în perioada de aproximativ de 10 zile, cuprinsă între momentul prezentării materialului de urmărire penală și citarea sa la domiciliu pentru primul termen de judecată la instanța de fond, fără a aduce la cunoștință autorităților judiciare noua sa adresă.

Această împrejurare, precum și reprezentarea și asistarea recurentului condamnat de către un apărător ales (avocat R.P.), la două din cele patru termene de judecată în apel, ca și depunerea motivelor de apel scrise de către același avocat ales, fac dovada că recurentul avea cunoștință de proces, sustrăgându-se de la judecată, în primul ciclu procesual. În al doilea ciclu procesual, în fața Tribunalului Gorj (dosar 3160/2004), reluat ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia penală 512 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția penală (dosar 1811/P/2004), recurentul intimat condamnat R.C. a fost asistat, la unele dintre termenele de judecată, de apărător ales (avocat E.U.), personal sau prin substituire, iar pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a inculpatului este consemnat că a plecat cu familia în Italia, la domiciliu nu locuiește nimeni”, ceea ce demonstrează că recurentul intimat condamnat R.C.

știa de proces și a depus diligente pentru a-și asigura reprezentarea și asistența juridică, prin avocat ales. Ulterior, declarând recurs peste termen, împotriva deciziei penale 238 din 7 iulie 2005 pronunțată în dosarul 488/P/2005 al Tribunalului Gorj (calificat ca apel peste termen prin decizia 2055 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), recurentul intimat condamnat R.C., prin avocat ales T.M. a indicat instanței, adresa de reședință a recurentului intimat condamnat, la familia U.A., din comuna Urdari, sat Fântânele, jud. Gorj, arătând că acolo locuiește efectiv când vine de la muncă din Italia, precizând, totodată, că „a luat cunoștință de mandatul de executare a pedepsei la 16 februarie 2009 când s-a deplasat un echipaj al Poliției la familia U.A.”.

Ca urmare, acesta constituie un alt argument că recurentul intimat condamnat a cunoscut de existența procesului penal în care era inculpat, care se desfășura pe rolul instanțelor din România, chiar dacă nu se afla tot timpul pe teritoriu României, ținând seama de mențiunile din cererea intitulată „recurs peste termen”, la care s-a făcut referire anterior. În plus, se constată că, în fața instanței Curții de Apel Craiova, care a judecat apelul peste termen și a pronunțat decizia 58 din 4 martie 2010, în dosarul 2048/54/2009, recurentul intimat condamnat a fost asistat de avocat ales T.M. care a prezentat documente în limba italiană traduse în limba română prin care s-a indicat locul de muncă al inculpatului și adresa locuinței din Italia.

Fiind citat atât în apel, cât și cu ocazia judecării recursului declarat împotriva deciziei 58 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală, la adresa din Italia, recurentul intimat condamnat R.C. nu s-a prezentat în fața instanțelor de judecată. Pentru argumentele expuse mai sus și față de împrejurarea că art. 522 l C. proc. pen., conține norme dispozitive și nu imperative pentru instanța care a judecat cauza în primă instanță și care este competentă să judece cererea de rejudecare, în sensul că aceasta va putea să rejudece cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate reține ca fiind întemeiată opinia în sensul că procedura instituită prin textul de lege sus-menționat este condiționată numai de cererea formulată de condamnatul extrădat sau predat în baza unui mandat european de arestare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși recurentul a fost condamnat în lipsă la toate instanțele (fond, apel, recurs), nu a fost judecat fără să aibă cunoștință de procedurile derulate împotriva sa, cele anterior enunțate dovedind contrariul celor susținute în cererea de rejudecare, astfel că se impunea respingerea cererii de rejudecare, de către instanțele de fond, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate. Având în vedere acest motiv, care conduce la admiterea recursului declarat de Parchet, apare ca lipsită de eficiență juridică analiza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., care vizează temeinicia hotărârilor atacate. Pe cale de consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 226 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 77 din 21 martie 2012 a Tribunalului Gorj și, în rejudecare, va respinge cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul R.C. În temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarant de condamnatul R.C. împotriva aceleiași decizii. Va obliga recurentul intimat condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 226 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 77 din 21 martie 2012 a Tribunalului Gorj și, rejudecând: Respinge cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul R.C. Respinge, ca nefondat, recursul declarant de condamnatul R.C. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul intimat condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2012.