ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3230/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3230/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Într-un prim

ciclu procesual, prin sentința penală 264 din 6 iulie 2004 pronunțată de

Tribunalul Gorj, în dosarul 715/2004, în baza art. 257 C. pen., a fost

condamnat inculpatul R.C., la o pedeapsă de câte 4 ani închisoare pentru

fiecare din cele 8 infracțiuni săvârșite.

Prin decizia

penală 512 din 17 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală,

în dosarul 1811/P/2004, s-a admis apelul inculpatului R.C. împotriva sentinței

penale 264 din 6 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a desființat

sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

În rejudecare,

prin sentința penală nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Gorj,

pronunțată în dosarul 3160/2005, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea

din 29 septembrie 2005, a fost condamnat inculpatul R.C., la pedeapsa de 4 ani

închisoare, pentru fiecare din cele 8 infracțiuni de trafic de influență

prevăzute de art. 257 C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului, în pedeapsa de 4 ani închisoare, ce a fost sporită cu un an

închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în

condițiile aplicării art. 64 și 71 C. pen.

S-a dispus

confiscarea de la inculpat a sumelor de: 1.000.000 lei primită de la B.C.;

1.000 DM sau echivalentul în lei primită de la Z.M.; 300 euro sau echivalentul

în lei primită de la L.B.; 5.000.000 lei primită de la R.M.; 100 euro sau

echivalentul în lei primită de la Z.P.; 10.000.000 lei primită de la T.G.; 200

euro sau echivalentul în lei primită de la S.M.; 100 euro sau echivalentul în

lei primită de la T.M.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 4.500.000 lei, primiți și restituiți

denunțătorului R.M.

În fapt,

instanța de fond a constatat că inculpatul, susținând că are relații la

punctele de frontieră românești și străine, a pretins și primit sume de bani de

la cetățeni din localitatea Turceni, județ Gorj, cărora le-a promis că-i poate

duce în străinătate, fără ca aceștia să mai prezinte suma de 500 euro la

frontieră.

Totodată, în

anul 2001, inculpatul a cunoscut pe partea vătămată B.C., iar în contextul

discuțiilor ce le-au purtat, partea vătămată i-a relatat inculpatului că a

pierdut de 3 ori examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, ocazie

cu care, inculpatul i-a spus că-l poate ajuta întrucât cunoaște polițiștii din

județul Gorj, însă, pentru a-l rezolva, a pretins părții vătămate suma de

5.000.000 lei. înainte de susținerea examenului, inculpatul a solicitat și

primit suma de 1.000.000 lei, urmând ca diferența să fie înmânată ulterior.

Deoarece partea vătămată a picat examenul pentru obținerea permisului de

conducere, diferența de bani nu i-a mai fost dată inculpatului.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, iar

prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală,

s-a dispus admiterea apelului Pachetului, desființarea sentinței penale nr. 70/2005

a Tribunalului Gorj, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 257 alin.

(2) C. pen., iar conform acestui text de lege, s-a dispus confiscarea sumei de

5.000.000 lei de la denunțătorul R.M., prin obligarea acestuia la plata sumei

respective către stat.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea de Apel Craiova a constatat, în esență că, din

interpretarea corectă a dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art.

256 alin. (2) C. pen., a rezultat neîndoielnic că valorile ce fac obiectul

infracțiunii de trafic de influență nu se restituie cumpărătorului de trafic,

ci se confiscă, iar în situația în care bunul supus confiscării nu se mai află

în posesia inculpatului deoarece a fost restituit cumpărătorului de trafic de

influență, acesta din urmă fiind obligat la plata echivalentului în lei.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs, peste termen, avocatul ales al inculpatului

R.C., susținând în esență că procedura de citare și de comunicare a actelor

procedurale către el a fost viciată, astfel că nu a avut cunoștință de proces,

fiind plecat din țară, iar despre condamnare a aflat la data de 16 februarie

2009, când la domiciliul din comuna Urdari, sat Fântânele, județ Gorj s-a

prezentat un echipaj de poliție, în vederea punerii în executare a mandatului

de executare a pedepsei emis sub nr. 75 din 14 septembrie 2005 de către

Tribunalul Gorj.

Prin decizia nr.

2055 din 02 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul cu nr. 4882/54/2005, s-a constatat că cererea

formulată de inculpat - privind decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a

Curții de Apel Craiova, reprezintă apel peste termen și s-a dispus trimiterea

cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru soluționarea acestuia.

Prin decizia nr.

58 din 24 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul

2048/54/2009, s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul R.C.

împotriva sentinței penale nr. 70 de la 22 februarie 2005, pronunțată de

Tribunalul Gorj, secția penală, în dosarul nr. 3160/2004, și a fost obligat

apelantul, inculpat la 240 lei, cheltuieli judiciare statului.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs avocatul ales al inculpatului R.C.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 2515 din 24 iunie 2010, pronunțată

în dosarul nr. 2048/54/2009, a respins recursul inculpatului R.C., ca nefondat.

Având în vedere

mandatul de executare a pedepsei închisorii 75/2005 din 14 septembrie 2005 al

Tribunalului Gorj, a fost emis, la 16 septembrie 2010, mandatul european de

arestare nr. 4 din 16 septembrie 2010 de către Tribunalul Gorj - Secția Penală.

La data de 23

decembrie 2011, o escortă a Poliției Române l-a preluat din Italia, pe

condamnatul R.C., persoană solicitată de autoritățile române în baza unui

mandatului european de arestare, fiind încarcerat în aceeași zi, în arestul

D.G.P.MP.B.

La data de 30

ianuarie 2012, condamnatul R.C. a formulat în temeiul art. 522 C. proc. pen.,

prezenta cerere de rejudecare după extrădare.

Prin sentința

penală nr. 77 din 21 martie 2012, Tribunalul Gorj a admis cererea de

rejudecare, după extrădare, formulată de inculpatul R.C.

În baza art. 522

alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a

dispus anularea sentinței penale nr. 70 din 22 februarie 2005 pronunțată de

Tribunalul Gorj în dosarul nr. 3160/2004, definitivă prin decizia penală nr. 238

din 07 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 488/P/2005,

și a formelor de executare emise în baza acesteia.

În baza art. 257

alin. (l)

C. pen., cu aplicarea art. 320

C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C., la pedepse de câte 3 ani și 4 luni

închisoare, pentru fiecare din cele 8 infracțiuni deduse judecății.

În baza art. 33

– art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa

cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare executată în condițiile art. 57 C.

pen.

S-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b)

C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului R.C. S-a dedus perioada executată de la 08 decembrie

2010 la zi. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-au confiscat de la inculpat

sumele de 100 lei primită de la B.C.; 500 euro în echivalent lei primită de la

Z.M.; 300 euro în echivalent lei primită de la L.B.; 500 lei primită de la R.M.;

100 euro în echivalent lei primită de la Z.P.; 1.000 lei primită de la T.G.;

200 euro în echivalent lei primită de la S.M. și 100 euro în echivalent lei

primită de la T.M.

În baza art. 257

C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 lei de la denunțătorul R.M. în ipoteza

în care această măsură de siguranță nu a fost executată conform dispozitivului

sentinței penale nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă

prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova.

S-a dispus

anularea M.E.P.I. nr. 75 din 14 septembrie 2005 și emiterea unui nou mandat de

executare pentru pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Tribunalul,

examinând prezenta cerere de rejudecare după extrădare, prin încheierea din 22

februarie 2012, a dispus admiterea acesteia în principiu, având în vedere

următoarele aspecte:

Conform art. 522

C. proc. pen., alin. (1) „în cazul în care se cere extrădarea unei persoanei

judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța

care a judecat în primă instanță la cererea condamnatului”; (2) „Dispozițiile art.

405 – art. 408 se aplică în mod corespunzător”.

Din economia

dispozițiilor legale amintite mai sus, s-a reținut că atunci când o persoană a

fost extrădată după ce a fost judecată și condamnată în lipsă, se va trece la

rejudecarea cauzei de către prima instanță, la cererea condamnatului.

Tribunalul a

apreciat că rejudecarea nu este o facultate a instanței, ci este un drept al

persoanei judecate și condamnate în lipsă, exercitabil după derularea procedurii

de extrădare. Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei

cauze poate fi restricționat numai în situația în care persoana condamnată a

fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor.

În speță, s-a

considerat că este indubitabil și necontestat de nimeni că inculpatul a fost

judecat și condamnat în lipsă, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 522 C. proc. pen., chiar dacă a avut cunoștință despre derularea

procedurilor judiciare împotriva sa, cu toate că nici această împrejurare nu

poate fi stabilită cu certitudine. A interpreta altfel dispozițiile art. 522'

C. proc. pen., în sensul adăugării altor condiții (nesustragerea de la

judecată, părăsirea frauduloasă a teritoriului țării, etc.), s-a apreciat că

înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.

După admiterea

în principiu a cererii de rejudecare, tribunalul a procedat conform

dispozițiilor art. 405 – art. 408 C. proc. pen.

Astfel, în

ședința publică din 07 martie 2012, a fost ascultat inculpatul în prezența

apărătorului ales, acesta solicitând judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.

320 C. proc. pen., întrucât recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de

sesizare și solicită ca rejudecarea să se facă în baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale.

Prin încheierea

din 07 martie 2012, tribunalul constatând că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 320 C. proc. pen., a admis cererea inculpatului R.C., de

judecare conform procedurii speciale simplificate privind recunoașterea

vinovăției.

Prin urmare,

tribunalul a constatat și reținut că inculpatul R.C. se face vinovat de

săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 47/P A/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj,

probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, lămurind starea de fapt sub

toate aspectele, fiind fără putință de tăgadă că prezumția de nevinovăție a

cărui beneficiar este inculpatul, a fost răsturnată.

În drept, s-a

reținut că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise în rechizitoriul parchetului,

întrunesc elementele  constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.

257 C. pen. (8 fapte), text de lege în baza căruia a fost condamnat cu

aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. și art. 33 – art. 34 C. pen. La individualizarea

pedepsei, tribunalul  a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72

C. pen., dispozițiile Părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă

fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei

săvârșite, reținând totodată că acesta nu avea antecedente penale la data

săvârșirii faptelor, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regretare a

faptelor în acest ciclu procesual, iar din caracterizările întocmite de persoane

cu cetățenie italiană și română, reiese că este un om onest, capabil, educat și

bine integrat în comunitatea în care trăiește. împotriva sentinței a formulat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și condamnatul R.C.

Prin decizia

penală nr. 226 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, a respins apelurile declarate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a reținut că, criticile formulate de

parchet, referitoare la admiterea în principiu a cererii de rejudecare după

extrădare, sunt neîntemeiate.

Conform

dispozițiilor art. 522

alin. (l) C. proc.

pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat

european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va

putea fi rejudecată de către instanța care a judecat cauza în primă instanță,

la cererea condamnatului.

Prin sintagma

„judecat și condamnat în lipsă” conform textului de lege sus menționat, trebuie

să se înțeleagă persoana care a lipsit la toate termenele de judecată, cât și

la pronunțare, pe întreaga durată a procedurii penale în fața instanței de

judecată, respectiv în primă instanță, apel și recurs.

În speță, s-a

apreciat că această condiție este îndeplinită, persoana condamnată R.C. lipsind

la toate termenele de judecată în fond și apel, lipsind și la pronunțarea

hotărârilor în fond și apel, calea ordinară de atac a recursului nefiind

exercitată.

Împrejurarea

că, la data de 20 februarie 2004, inculpatului R.C. i-a fost prezentat

materialul de urmărire penală, nu are relevanță sub aspectul condițiilor de

admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, întrucât

dispozițiile legale fac referire la faza de judecată și nu la faza de urmărire

penală, dispozițiile art. 522 C. proc. pen., prevăzând expres că această

procedură se aplică pentru situația în care persoana în cauză a fost judecată

și condamnată în lipsă.

Scopul

reglementării prevederilor rejudecării cauzei după extrădare este acela al

garantării dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil în a cărui

substanță se regăsește dreptul la apărare.

În acest sens,

dispozițiile art. 522 C. proc. pen., asigură tocmai dreptul inculpatului

judecat în lipsă de a beneficia de o judecată efectivă și de dreptul la un

proces echitabil conform dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

S-a arătat că,

împrejurarea că, împotriva hotărârii inițiale de condamnare, sentința penală nr.

264/2004 a Tribunalului Gorj, fost exercitată calea ordinară de atac a

apelului, apelul fiind admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare, nu poate

conduce automat la concluzia că persoana condamnată a avut cunoștință de

derularea procesului, în condițiile în care nu există dovada că apelul a fost

formulat personal de inculpat, cererea de apel fiind contestată de condamnat,

iar acesta a lipsit la toate termenele de judecată și în faza de apel, iar

ulterior trimiterii cauzei pentru rejudecare, prin decizia penală nr. 512 din

17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, judecarea cauzei în fond și apel a

avut loc, de asemenea, în lipsa inculpatului, recurs nefiind declarat.

Pentru toate

aceste considerente, s-a constatat că, în mod corect prima instanță a constatat

ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de

rejudecare după extrădare, conform dispozițiilor art. 522

l

C. proc. pen.,

criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind nefondate.

De asemenea,

s-a reținut că criticile formulate în motivele scrise de apel ale parchetului,

referitoare la greșita reținere a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., nu au

mai fost susținute de procurorul de ședință, care a declarat cu ocazia

dezbaterilor, la instanța de apel, că renunță la acest motiv de apel.

Examinând și

din oficiu hotărârea atacată sub acest aspect, Curtea a reținut că în mod

corect s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 320 C. proc.

pen., în condițiile în care, după admiterea în principiu a cererii de

rejudecare, înainte de începerea cercetării judecătorești, în ședința publică

din 7 martie 2012, inculpatul a declarat că recunoaște faptele, astfel cum au

fost reținute în actul de sesizare, și a solicitat ca judecata să se desfășoare

conform probelor administrate la urmărirea penală.

În consecință,

s-a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. XI din O.U.G. nr.

121/2011, prin care s-a reglementat situația tranzitorie a cauzelor aflate în

curs de judecată, în situația în care cercetarea judecătorească în primă

instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

stabilindu-se că dispozițiile art. 320

l

C. proc. pen., se aplică în

mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat

următor intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

În acest sens,

s-a arătat că este și practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție (decizia penală nr. 3369 din 03 octombrie 2011), care a statuat că,

în procedura de rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat

european de arestare, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției sunt aplicabile,

întrucât constituie reguli de procedură privind judecata în primă instanță.

De asemenea,

starea de fapt, astfel cum a fost expusă anterior a fost reținută corect de

instanța de fond, pe baza materialului probator administrat la urmărirea

penală, care nu a fost contestat de inculpat, încadrarea juridică a faptelor

fiind de asemenea just stabilită.

Referitor la

individualizarea judiciară a pedepselor, s-a constatat ca fiind nefondate atât

criticile formulate de parchet prin care se solicită majorarea pedepselor și

aplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, cât și criticile

formulate de inculpat prin care solicită reducerea pedepsei aplicate și schimbarea

modalității de executare.

S-a arătat că

instanța de fond a aplicat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru

fiecare din cele 8 infracțiuni deduse judecății, stabilindu-se o pedeapsă

rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în detenție, această

pedeapsă fiind just individualizată prin luarea în considerare a tuturor

criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind avută în

vedere atât gravitatea și natura infracțiunilor comise, numărul mare de

infracțiuni, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este

cunoscut cu antecedente penale și a avut o conduită ulterioară bună.

Pentru aceste

considerente, s-a constatat că nu este necesară aplicarea unui spor de

pedeapsă, criticile formulate de parchet fiind neîntemeiate, pedeapsa

rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în detenție, fiind

suficientă pentru realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei, astfel

cum este definit de art. 52 C. pen., având în vedere că inculpatul nu este cunoscut

cu antecedente penale, iar de la data comiterii faptelor a trecut o perioadă de

8 ani, în care acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, este angajat în

muncă, are un copil minor, fiind bine integrat social.

Pe de altă

parte, solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțe

atenuante și a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,m s-a considerat

că nu poate fi primită, atitudinea sinceră și lipsa antecedentelor penale

neputând fi reținute în mod automat drept circumstanțe atenuante, întrucât nu

se poate face abstracție de celelalte elemente ce trebuie avute în vedere la

individualizarea pedepsei, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor

comise, care rezultă din numărul mare de fapte și valoarea ridicată a sumelor

ce au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență, instanța de fond

apreciind corect că o pedeapsă într-un cuantum mai mic sau eventual în

condițiile aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., art. 86

1

C. pen.,

nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului pedepsei.

S-a constatat

că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 257 alin. (2) C.

pen., referitoare la confiscare, sub acest aspect nefiind invocate critici în

apelurile formulate.

Împotriva

deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și

condamnatul R.C.

Procurorul a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (l) pct. 17

și pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri și, în rejudecare, în principal, respingerea cererii de rejudecare

după extrădare, iar în subsidiar majorarea pedepselor aplicate.

A criticat

hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul neîndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 522 C. proc. pen., raportat la art. 34 alin. (l) din Legea nr.

302/2100, susținând că recurentul condamnat a avut cunoștință de procesul penal

pornit împotriva sa și, cu toate acestea, a părăsit teritoriul României, ceea

ce echivalează cu sustragerea de la procedurile judiciare penale. Cu privire la

cel de-al doilea caz de casare, procurorul a susținut că, hotărârile

pronunțate, în urma rejudecării cauzei după extrădare, sunt netemeinice în

privința pedepselor stabilite pentru infracțiunile comise, cât și în ceea ce

privește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, prin înlăturarea în mod

nejustificat a sporului de un an închisoare.

Recurentul

condamnat a invocat cazul de casare prevăzut art. 385

9

alin. (l) pct.

14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și,

în rejudecare, prin aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), b), c) C. pen., cu

referire la art. 76 lit. d) C. pen., reindividualizarea pedepselor stabilite și

aplicarea unei pedepse rezultante care să poată fi executată în condițiile art.

81 sau art. 86 C. pen., întrucât este o persoană onestă, muncitoare, bine

integrată în comunitate.

Examinând

hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din

oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

În susținerea

motivului principal de recurs, procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt

supuse casării când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică. Înalta

Curte, ținând seama de motivele invocate în susținerea acestui caz de casare,

consideră că se circumscriu altui caz din cele enumerate de art. 385

9

C. proc. pen., respectiv celui arătat la pct. 17

2

C. proc. pen., în

conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este

contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, caz

de casare în raport de care instanța de recurs va analiza criticile Parchetului.

Recurentul

condamnat R.C. a lipsit în cursul procesului penal la toate termenele de

judecată la instanțele de fond, apel și recurs, precum și la pronunțarea

hotărârii de condamnare. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată, în dezacord cu concluzia la care au ajuns tribunalul și curtea de

apel, că acesta nu se află în situația reglementată în art. 522 C. proc. pen.

și nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, așa cum a solicitat.

Potrivit art. 522

C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui

mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă,

cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă

instanță, la cererea condamnatului.”

Procedura

rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală

prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 522 a fost modificat prin Legea nr.

202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților

care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.

Din

interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că instanța

competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare

sau predare în baza unui mandat european de arestare optează, în sensul

admiterii sau respingerii cererii, în funcție de necesitatea reluării

ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei

extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un

proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.

Dreptul

inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația

internă, cât și în Pactul internațional relativ la drepturile civile și

politice și în C.A.D.O.L.F., care în art. 6 paragraf 3 prevede că cel acuzat

are dreptul de a se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii. De

asemenea, C.E.D.O. a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului este,

în principiu, obligatorie la soluționarea cauzei.

De la regula

prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când

asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii,

mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza P. c. Franței, cauza

C. c. Italiei).

Prin urmare,

dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de

arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai

în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele

de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut

cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecății și, din comportamentul

acestuia, rezultă că a refuzat să se prezinte în fața instanțelor de judecată.

În cauză se

constată, contrar celor susținute de recurent, că acesta avea cunoștință de

existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și

exercite dreptul la apărare (prin apărător ales), însă a înțeles să nu

participe la judecată. Lipsa recurentului de la judecată îi este imputabilă

acestuia, aceasta fiind atitudinea procesuală pe care a înțeles să o adopte în

raport de procesul ce se derula împotriva sa.

În acest sens,

se constată că, la 21 ianuarie 2004, a fost începută urmărirea penală față de

recurentul intimat condamnat R.C. pentru trafic de influență prevăzută de art. 257

C. pen. Anterior, la 06 ianuarie 2004, acesta a dat o declarație olografa în

fața organelor de cercetare penală, iar la data de 12 februarie 2004, i s-a

adus la cunoștință învinuirea, fiind audiat în calitate de învinuit la 20

februarie 2004, dată la care i s-a prezentat materialul de urmărire penală.

Rechizitoriul a

fost întocmit la 24 februarie 2004, Tribunalul Gorj fiind sesizat la 25

februarie 2004, cauza înregistrându-se sub nr. 715/2004.

Fiind citat

pentru primul termen de judecată din 16 martie 2004, recurentul intimat

condamnat R.C. nu s-a prezentat, pe dovada de îndeplinire a procedurii de

citare, realizată la 03 martie 2004, fiind consemnat: „destinatar plecat în

Italia și la domiciliu nu mai locuiește nimeni”. De asemenea, în procesul

verbal întocmit la 09 aprilie 2004, în îndeplinirea mandatului de aducere emis

pe numele recurentului intimat condamnat, s-a consemnat că la domiciliu „a fost

găsită soția acestuia R.V., ce a comunicat că soțul său e plecat în Italia și

nu cunoaște când se întoarce acasă”.

Se constată

așadar că, după prezentarea materialului de urmărire penală, moment ce

marchează finalizarea fazei urmăririi penale a procesului penal, recurentul

intimat condamnat R.C., cunoscând că este urmărit penal pentru mai multe

infracțiuni de trafic de influență (parte din acestea recunoscându-le) și că

există o mare probabilitate a trimiterii sale în judecată, a plecat din țară,

în perioada de aproximativ de 10 zile, cuprinsă între momentul prezentării

materialului de urmărire penală și citarea sa la domiciliu pentru primul termen

de judecată la instanța de fond, fără a aduce la cunoștință autorităților

judiciare noua sa adresă.

Această

împrejurare, precum și reprezentarea și asistarea recurentului condamnat de

către un apărător ales (avocat R.P.), la două din cele patru termene de

judecată în apel, ca și depunerea motivelor de

apel scrise de către același avocat ales, fac dovada că recurentul avea

cunoștință

de proces, sustrăgându-se de la judecată, în primul ciclu

procesual.

În al doilea ciclu procesual, în fața

Tribunalului Gorj (dosar 3160/2004),

reluat ca urmare a trimiterii

cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia penală 512 din 17 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția penală (dosar 1811/P/2004), recurentul intimat

condamnat R.C. a fost asistat, la unele dintre termenele de judecată, de

apărător ales (avocat E.U.), personal sau prin substituire, iar pe dovada de

îndeplinire a procedurii de citare a inculpatului este consemnat că a plecat cu

familia în Italia, la domiciliu nu locuiește nimeni”, ceea ce demonstrează că

recurentul intimat condamnat R.C. știa de proces și a depus diligente pentru

a-și asigura reprezentarea și asistența juridică, prin avocat ales.

Ulterior, declarând recurs peste termen,

împotriva deciziei penale 238 din

7 iulie 2005 pronunțată în dosarul

488/P/2005 al Tribunalului Gorj (calificat ca apel peste termen prin decizia

2055 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală),

recurentul intimat condamnat R.C., prin avocat ales T.M. a indicat instanței,

adresa de reședință a recurentului

intimat

condamnat, la familia U.A., din comuna Urdari, sat Fântânele,

jud. Gorj,

arătând că acolo locuiește efectiv când vine de la muncă din Italia, precizând,

totodată, că „a luat cunoștință de mandatul de executare a pedepsei la 16

februarie 2009 când s-a deplasat un echipaj al Poliției la familia U.A.”.

Ca urmare,

acesta constituie un alt argument că recurentul intimat

condamnat a cunoscut de existența procesului penal în care era

inculpat, care se desfășura pe rolul instanțelor din România, chiar dacă nu se

afla tot timpul pe

teritoriu României, ținând seama de mențiunile din

cererea intitulată „recurs peste termen”, la care s-a făcut referire anterior.

În plus, se

constată că, în fața instanței Curții de Apel Craiova, care a judecat apelul

peste termen și a pronunțat decizia 58 din 4 martie 2010, în dosarul

2048/54/2009, recurentul intimat condamnat a fost asistat de avocat ales T.M.

care a prezentat documente în limba italiană traduse în limba română prin care

s-a indicat locul de muncă al inculpatului și adresa locuinței din Italia.

Fiind citat atât în apel, cât și cu ocazia judecării recursului declarat

împotriva deciziei 58 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală,

la adresa din Italia, recurentul intimat condamnat R.C. nu s-a prezentat în

fața instanțelor de judecată.

Pentru

argumentele expuse mai sus și față de împrejurarea că art. 522

l

C.

proc. pen., conține norme dispozitive și nu imperative pentru instanța care a

judecat cauza în primă instanță și care este competentă să judece cererea de

rejudecare, în sensul că aceasta va putea să rejudece cauza, Înalta Curte de

Casație și Justiție nu poate reține ca fiind întemeiată opinia în sensul că

procedura instituită prin textul de lege sus-menționat este condiționată numai de

cererea formulată de condamnatul extrădat sau predat în baza unui mandat

european de arestare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că, deși recurentul a fost condamnat în lipsă la

toate instanțele (fond, apel, recurs), nu a fost judecat fără să aibă

cunoștință de procedurile derulate împotriva sa, cele anterior enunțate

dovedind contrariul celor susținute în cererea de rejudecare, astfel că se

impunea respingerea cererii de rejudecare, de către instanțele de fond, nefiind

îndeplinite condițiile de admisibilitate.

Având în vedere

acest motiv, care conduce la admiterea recursului declarat de Parchet, apare ca

lipsită de eficiență juridică analiza cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., care vizează temeinicia hotărârilor atacate.

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte

de Casație și Justiție, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 226 din 28 iunie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa decizia

penală recurată și sentința penală nr. 77 din 21 martie 2012 a Tribunalului

Gorj și, în rejudecare, va respinge cererea de rejudecare după extrădare

formulată de condamnatul R.C.

În temeiul art.

385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarant de condamnatul R.C. împotriva aceleiași decizii. Va obliga

recurentul intimat condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei

penale nr. 226 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Casează decizia

penală recurată și sentința penală nr. 77 din 21 martie 2012 a Tribunalului

Gorj și, rejudecând:

Respinge

cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul R.C.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarant de condamnatul R.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurentul intimat condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie

2012.