ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5328/2006

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 189 din 12 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 472/2004 de Tribunalul Satu Mare, s-a dispus condamnarea inculpatului N.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (pct. 1 din rechizitoriu). În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 213 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv de la 8 ianuarie 2003 la 11 februarie 2003. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 250 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, în momentul plății.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite cu titlu de despăgubiri civile către părțile civile F.I. - 1.750 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plății și 2.650.000 lei; M.F.D. – 750 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plății și 3.000.000 lei; S.I. – 160 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plății; S.Ș.I. – 150 Euro și 200 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în momentul plății; S.M.M. – 5.000.000 lei; S.M.M. – 80 Euro sau echivalentul în lei în momentul plății și 3.000.000 lei; P.T. – 50 Euro sau echivalentul în lei în momentul plății și 800.000 lei. S-a constatat că părțile vătămate M.A., S.A., B.I.C., B.I. și M.A.

nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele: În cursul lunii octombrie 2003, inculpatul N.M. s-a întâlnit cu partea civilă F.I., împrejurare în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință faptul că fiul său este arestat la Penitenciarul Satu Mare, fiind cercetat pentru trafic de droguri. Inculpatul l-a asigurat că are cunoștiințe care i-ar putea rezolva situația fiului său, pretinzându-i în schimb suma de 200 dolari S.U.A. și echivalentul în lei a 150 dolari S.U.A., iar a doua zi încă 100 Euro, în total echivalentul a 550 dolari S.U.A.

Pentru a fi mai convingător în fața denunțătorului, inculpatul a susținut că lucrează la SR.I.,. că se va interesa de situația fiului său și că va face demersuri pe lângă un polițist și un procuror pentru a fi pus în libertate fiul acestuia. După ce fiul denunțătorului a fost pus în libertate, fără ca inculpatul să facă vreun demers, inculpatul l-a indus în eroare, promițându-i că poate rezolva plecarea acestuia în străinătate, precum și angajarea sa în America. Inculpatul i-a cerut părții vătămate suma de 1.400 dolari S.U.A., primind pașapoartele lui F.R. și a prietenei acestuia. Deși inculpatul a promis, pentru suma primită că rezolvă plecarea în străinătate, nu a făcut nici un demers, acționând de la bun început cu intenția de a înșela.

În data de 23 octombrie 2004, partea vătămată F.I. i-a încredințat inculpatului un telefon mobil pentru a-l repara. Ulterior, deși partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i restituie telefonul, acesta nu a dat curs solicitării, refuzând restituirea acestuia. În cursul anului 2004, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis că le rezolvă contracte de muncă în străinătate sau obținerea unor pașapoarte noi. Inculpatul a primit de la părțile vătămate sume cuprinse între 250 și 300 dolari S.U.A. și pentru a spori credibilitatea a afirmat de fiecare dată că este ofițer S.R.I. În cursul lunii august 2003, partea vătămată M.F.

i-a încredințat inculpatului autoturismul proprietate personală marca Peugeot 305, cerându-i să găsească un cumpărător, înțelegându-se pentru suma de 1000 dolari S.U.A. Inculpatul a recunoscut că a primit autoturismul pe care l-a vândut, deși nu a dat părții vătămate decât 200 dolari S.U.A. În raport de starea de fapt reținută și de probele administrate, instanța de fond a apreciat că faptele săvârșite de inculpatul N.M. realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., abuz de încredere prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și inculpatul N.M. Prin decizia penală nr. 189/ A din 11 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2028/P/2005, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurile declarate, fiind menținută hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică. A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.M., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească rezultă că inculpatul N.M. a pretins și primit de la denunțătorul F.I. suma de 550 dolari, lăsând să se creadă că are influență asupra organelor judiciare, astfel încât l-a asigurat că va obține punerea în libertate a fiului său, F.R. aflat în stare de arest la Penitenciarul Satu Mare. Același inculpat a indus în eroare partea vătămată F.I. promițându-i că va obține viza S.U.A. pentru fiul acestuia și prietena sa, primind în schimb suma de 1.400 S.U.A.

În cursul anului 2003 inculpatul a indus în eroare în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe părți vătămate, promițându-le că, în calitate de ofițer S.R.I., poate facilita obținerea de vize sau contracte de muncă în străinătate ori eliberarea de pașapoarte noi contra unor sume de bani cuprinse între 250-300 dolari S.U.A. Continuându-și activitatea infracțională inculpatul a primit de la partea vătămată F.I. un telefon mobil cu scopul de a-l repara. Deși i s-a solicitat, în mod repetat, restituirea acestuia, inculpatul a refuzat, rămânând în continuare în posesia telefonului părții vătămate. În aceste condiții, încadrarea juridică a faptelor, în infracțiunile de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen., înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este legală.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că instanțele au interpretat corect dispozițiile art. 72 C. pen., aplicând pedepse just individualizate atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a acesteia. În conformitate cu principiul individualizării pedepselor, acestea trebuie stabilite în raport cu pericolul social concret al faptei săvârșite dar și în raport cu individualitatea infractorului. Cât privește gradul de pericol social concret al faptei, sunt relevante modul în care a fost săvârșită fapta, locul și timpul săvârșirii acesteia, gravitatea urmărilor.

În speță, inculpatul a săvârșit fapte cu un grad ridicat de pericol social, element care rezultă din caracterul repetat al faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora, atribuindu-și calitatea de ofițer S.R.I., inculpatul creea convingerea părților vătămate că poate să le obțină vize și locuri de muncă în străinătate, dar și a consecințelor asupra patrimoniului părților vătămate. Se adaugă atitudinea personală nesinceră manifestată de inculpat cât și pasivitatea acestuia față de înlăturarea consecințelor faptelor săvârșite. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M.

împotriva deciziei penale nr. 189/ R din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 189/ A din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2006.