ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5328/2006

Asupra recursului penal de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 189

din 12 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 472/2004 de Tribunalul Satu

Mare, s-a dispus condamnarea inculpatului N.M., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (pct. 1 din

rechizitoriu).

În baza art. 215 alin. (1)

și (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În baza art. 213 alin. (1) C.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 215 alin. (1)

și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) a fost condamnat inculpatul, la

pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 33 lit. a) C.

pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate,

inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care

s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa

pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv de la 8 ianuarie 2003

la 11 februarie 2003.

În baza art. 71 C. pen.,

i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la

inculpat a sumei de 250 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, în momentul

plății.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite cu titlu de despăgubiri civile

către părțile civile F.I. - 1.750 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei în

momentul plății și 2.650.000 lei; M.F.D. – 750 dolari S.U.A. sau echivalentul

în lei în momentul plății și 3.000.000 lei; S.I. – 160 dolari S.U.A. sau

echivalentul în lei în momentul plății; S.Ș.I. – 150 Euro și 200 dolari S.U.A.

sau echivalentul în lei în momentul plății; S.M.M. – 5.000.000 lei; S.M.M. – 80

Euro sau echivalentul în lei în momentul plății și 3.000.000 lei; P.T. – 50 Euro

sau echivalentul în lei în momentul plății și 800.000 lei.

S-a constatat că părțile

vătămate M.A., S.A., B.I.C., B.I. și M.A. nu s-au constituit părți civile în

cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:

În cursul lunii octombrie

2003, inculpatul N.M. s-a întâlnit cu partea civilă F.I., împrejurare în care

acesta din urmă i-a adus la cunoștință faptul că fiul său este arestat la

Penitenciarul Satu Mare, fiind cercetat pentru trafic de droguri.

Inculpatul l-a asigurat că

are cunoștiințe care i-ar putea rezolva situația fiului său, pretinzându-i în

schimb suma de 200 dolari S.U.A. și echivalentul în lei a 150 dolari S.U.A.,

iar a doua zi încă 100 Euro, în total echivalentul a 550 dolari S.U.A.

Pentru a fi mai convingător

în fața denunțătorului, inculpatul a susținut că lucrează la SR.I.,. că se va

interesa de situația fiului său și că va face demersuri pe lângă un polițist și

un procuror pentru a fi pus în libertate fiul acestuia.

După ce fiul denunțătorului

a fost pus în libertate, fără ca inculpatul să facă vreun demers, inculpatul

l-a indus în eroare, promițându-i că poate rezolva plecarea acestuia în

străinătate, precum și angajarea sa în America.

Inculpatul i-a cerut părții

vătămate suma de 1.400 dolari S.U.A., primind pașapoartele lui F.R. și a

prietenei acestuia.

Deși inculpatul a promis,

pentru suma primită că rezolvă plecarea în străinătate, nu a făcut nici un

demers, acționând de la bun început cu intenția de a înșela.

În data de 23 octombrie 2004,

partea vătămată F.I. i-a încredințat inculpatului un telefon mobil pentru a-l

repara. Ulterior, deși partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i

restituie telefonul, acesta nu a dat curs solicitării, refuzând restituirea

acestuia.

În cursul anului 2004,

inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare mai

multe persoane cărora le-a promis că le rezolvă contracte de muncă în

străinătate sau obținerea unor pașapoarte noi.

Inculpatul a primit de la

părțile vătămate sume cuprinse între 250 și 300 dolari S.U.A. și pentru a spori

credibilitatea a afirmat de fiecare dată că este ofițer S.R.I.

În cursul lunii august 2003,

partea vătămată M.F. i-a încredințat inculpatului autoturismul proprietate

personală marca Peugeot 305, cerându-i să găsească un cumpărător,

înțelegându-se pentru suma de 1000 dolari S.U.A. Inculpatul a recunoscut că a

primit autoturismul pe care l-a vândut, deși nu a dat părții vătămate decât 200

dolari S.U.A.

În raport de starea de fapt

reținută și de probele administrate, instanța de fond a apreciat că faptele

săvârșite de inculpatul N.M. realizează elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.,

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., abuz de încredere

prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., înșelăciune în formă continuată

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Împotriva sentinței

instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

și inculpatul N.M.

Prin decizia penală nr. 189/

A din 11 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2028/P/2005, s-a dispus respingerea, ca

nefondate, a apelurile declarate, fiind menținută hotărârea instanței de fond

ca fiind legală și temeinică.

A obligat apelantul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.M., invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

C. proc. pen.,

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza probelor

administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească

rezultă că inculpatul N.M. a pretins și primit de la denunțătorul F.I. suma de

550 dolari, lăsând să se creadă că are influență asupra organelor judiciare,

astfel încât l-a asigurat că va obține punerea în libertate a fiului său, F.R. aflat

în stare de arest la Penitenciarul Satu Mare.

Același inculpat a indus în

eroare partea vătămată F.I. promițându-i că va obține viza S.U.A. pentru fiul

acestuia și prietena sa, primind în schimb suma de 1.400 S.U.A.

În cursul anului 2003

inculpatul a indus în eroare în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai

multe părți vătămate, promițându-le că, în calitate de ofițer S.R.I., poate

facilita obținerea de vize sau contracte de muncă în străinătate ori eliberarea

de pașapoarte noi contra unor sume de bani cuprinse între 250-300 dolari S.U.A.

Continuându-și activitatea

infracțională inculpatul a primit de la partea vătămată F.I. un telefon mobil

cu scopul de a-l repara. Deși i s-a solicitat, în mod repetat, restituirea

acestuia, inculpatul a refuzat, rămânând în continuare în posesia telefonului

părții vătămate.

În aceste condiții,

încadrarea juridică a faptelor, în infracțiunile de trafic de influență prevăzută

de art. 257 alin. (1) C. pen., abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.,

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., este legală.

Cât privește

individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că instanțele au

interpretat corect dispozițiile art. 72 C. pen., aplicând pedepse just

individualizate atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca

modalitate de executare.

Funcțiile de constrângere și

reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a acesteia.

În conformitate cu

principiul individualizării pedepselor, acestea trebuie stabilite în raport cu

pericolul social concret al faptei săvârșite dar și în raport cu individualitatea

infractorului.

Cât privește gradul de

pericol social concret al faptei, sunt relevante modul în care a fost săvârșită

fapta, locul și timpul săvârșirii acesteia, gravitatea urmărilor.

În speță, inculpatul a

săvârșit fapte cu un grad ridicat de pericol social, element care rezultă din

caracterul repetat al faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora,

atribuindu-și calitatea de ofițer S.R.I., inculpatul creea convingerea părților

vătămate că poate să le obțină vize și locuri de muncă în străinătate, dar și a

consecințelor asupra patrimoniului părților vătămate.

Se adaugă atitudinea

personală nesinceră manifestată de inculpat cât și pasivitatea acestuia față de

înlăturarea consecințelor faptelor săvârșite.

Având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 189/ R din 11

octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 189/ A din

11 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 septembrie 2006.