ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4791/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 540 din 21 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a hotărât ca în temeiul art. 334 C. proc. pen., să se schimbe încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza acestui text a fost condamnat inculpatul M.A.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

S-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat arestarea preventivă și reținerea de la data de 2 septembrie 2003 la data de 9 septembrie 2003, inclusiv. S-a respins, ca nefondată, cererea parchetului de confiscare de la inculpat a sumei de 5000 Euro pretinsă de la denunțătoarea P.I.C. Inculpatul a fost obligat la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, în cursul lunii august 2003, inculpatul M.A.M., în calitate de avocat al inculpatului P.A.V., arestat și față de care fusese începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, în dosarul nr. 139/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a pretins de la soția acestui inculpat, P.I.C., sume de bani, lăsând să se creadă că are influență atât asupra inspectorului principal R.L. din cadrul I.G.P., cât și asupra procurorului care efectua urmărirea penală, D.S.P., pentru a-i determina să redacteze un rechizitoriu „favorabil”.

Inculpatul, pe la începutul lunii august 2003, când s-a reîntâlnit cu denunțătoarea P.I.C., în discuția avută cu aceasta, a lăsat-o să înțeleagă că „poliția și procuratura așteaptă”, înțelegându-se că este vorba de bani, dar el a negociat cu polițistul și procurorul să-i dea fiecăruia 2000 de Euro și, pentru moment, el chiar va avansa 2000 de Euro din cei 4000 de Euro, încasați ca onorariu. La data de 28 august 2003, în discuția telefonică avută cu denunțătoarea, i-a comunicat acesteia că a rezolvat problema cu poliția, dar mai urmează să fie rezolvată și problema cu procurorul. În aceste condiții, P.I.C. a formulat autodenunțul la 26 august 2003 și după această dată parchetul în baza autorizației 214 din 26 august 2003, dată de Tribunalul București a procedat la înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate de către inculpat cu denunțătoarea.

În ziua de 26 august 2003, orele 16,00, inculpatul M.A.M. s-a reîntâlnit în București, cu denunțătoarea la barul N.B. și în discuțiile purtate i-a reamintit că a avansat deja 2500 Euro „pentru partea de poliție” și i-a solicitat suma de 2500 Euro „pentru partea de procuratură”. Denunțătoarea având deja instrucțiuni de la procuror, a stabilit o nouă întâlnire cu inculpatul, dată când trebuia să îi aducă suma de 2500 Euro, și în acest sens s-au întâlnit pe data de 02 septembrie 2003 la restaurantul Z. și după ce cei doi au avut discuții preliminare și denunțătoarea i-a înmânat suma de 2500 de Euro într-o pungă din plastic, compusă din 5 bancnote de 500 Euro fiecare, bancnote care fuseseră inscripționate invizibil „mită, 2 septembrie 2003” și înseriate de către procuror, a intervenit echipa formată din procuror și polițiști și l-au surprins în flagrant pe inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.A.M. Parchetul a criticat sentința sub trei aspecte și anume: - greșita interpretare a dispozițiilor art. 52 C. pen., în sensul că se impunea sancționarea mai severă a inculpatului, prin aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special prevăzut de lege; - se impunea aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și având în vedere dispozițiile art. 257 alin. (2) C. pen., cât și autodenunțul numitei P.I.C., trebuia să se dispună restituirea către aceasta a sumei de 2500 Euro. În apelul inculpatului s-a solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din art. 257 C. pen., în art. 215 C. pen., respectiv în infracțiunea de înșelăciune. Prin decizia penală nr. 409/ A din 1 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte, sentința primei instanțe și rejudecând, a făcut aplicarea art. 118 lit. d), raportat la art. 257 alin. (2) și art. 256 alin. (2) C. pen., cu privire la suma de 2500 Euro provenită de la P.I.C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și l-a obligat să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul. Parchetul a susținut că decizia atacată este netemeinică și nelegală pentru: greșita încadrare juridică a faptei, în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii de trafic de influență, în loc de infracțiunea de trafic de influență în forma unității naturale; greșita confiscare a sumei de 2500 Euro fără a fi individualizată și fără a se indica persoana de la care se confiscă și greșita individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, solicitând majorarea cuantumului și înlăturarea art. 81 C. pen. Inculpatul a invocat greșita individualizare a pedepsei solicitând aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., reducându-se pedeapsa.

A fost de acord cu primele două motive din recursul parchetului. Recursurile sunt întemeiate pentru motivul privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., raportat la art. 257 alin. (2) și art. 256 alin. (2) din același cod, cu privire la suma de 2500 Euro provenită de la numita P.I.C. Într-adevăr, decizia recurată este greșită sub acest aspect, întrucât dispozițiile art. 118 lit. d), raportate la art. 257 alin. (2) și art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, banii, valorile precum și orice alte bunuri primite de traficantul de influență se confiscă, nu se aplică în cazul în care persoana care a dat banii autorului, a denunțat organelor de urmărire penală, înainte ca acestea să fi fost sesizate pentru această infracțiune și desigur, mai ales atunci când suma a fost pusă la dispoziția organelor competente pentru organizarea flagrantului, cum a fost cazul în speță.

Celelalte motive de casare invocate de recurenți sunt nefondate. Se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate și nu există nici un dubiu sub aceste aspecte. Totodată, se constată că încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului este, de asemenea, corectă. În mod justificat s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la infracțiunea continuată, deoarece acțiunile inculpatului prezintă fiecare conținutul aceleiași infracțiuni (trafic de influență), din modul în care a acționat rezultă că a existat o rezoluție unică. În fine, se mai constată că s-a făcut și o justă individualizare a pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

Pedeapsa aplicată, în limitele prevăzute de textul de lege incriminator, apare ca suficientă pentru realizarea scopului educativ-preventiv, avându-se în vedere pregătirea sa, lipsa antecedentelor penale și comportarea anterioară și ulterioară bună, încât nu se impune a se modifica cuantumul, în sensul majorării și nici al micșorării. Totodată, se constată că dispoziția de suspendare a executării pedepsei aplicate, conform art. 81 C. pen., este justificată, existând suficiente temeiuri care duc la concluzia că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea pedepsei în regim de detenție și sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege.

În concluzie, considerând că greșeala privind eronata aplicare a dispozițiilor art. 118 lit. d), raportat la art. 257 alin. (2) și art. 256 alin. (2) C. pen., privind confiscarea specială, constituie cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1), punctul 17 1 C. pen., urmează în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite ambele recursuri și a se casa decizia recurată numai cu privire la greșita aplicare a textelor arătate la începutul acestei fraze, dispoziții care se vor înlătura. Celelalte dispoziții ale deciziei se vor menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 409 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată, numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., raportat la art. 257 alin. (2) și art. 256 alin. (2) C. pen., dispoziții pe care le înlătură. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2004.