ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2927/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2927/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103

din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 257 C. pen., raportat

la art. 7 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul D.N., la pedeapsa de

2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență.

În baza art. 71 C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor

prevăzută de art. 64 lit. a) – c) și e) C. pen.

În baza art. 81, 82 și art. 71

alin. (5) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a

pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc.

pen., a atras atenția inculpatului D.N. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.,

privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 61 alin. (4)

din Legea nr. 78/2000 a obligat inculpatul D.N. să restituie numitei T.M.E.

suma de 3200 euro sau echivalentul în lei la data plății.

Prin încheierea penală nr. 4/F/CC/2008

din 7 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în același dosar, s-a

dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei, considerentelor și

dispozitivului sentinței penale nr. 103 din 28 noiembrie 2007, în sensul că s-a

stabilit termenul de încercare, urmare suspendării pedepsei principale, la 4

ani și 6 luni.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul D.N., având funcția de

ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Sibiu, în perioada mai 05, mai 06,

a pretins și primit de la martora T.M.E. suma de 3200 euro pentru sine,

lăsând-o să înțeleagă că are influență asupra colegilor și superiorilor din I.P.J.

Sibiu pentru a-i determina să dispună transferul soțului său, T.I. din arestul

I.P.J. Mureș în arestul I.P.J. Sibiu unde să execute pedeapsa și să beneficieze

de un regim preferențial.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator

administrat în cauză, respectiv: denunțul formulat de T.M.E., procese, verbale

privind transcrierea discuțiilor purtate de învinuitul D.N. cu martora T.M., la

datele de 17 mai 2006, 25 mai 2006 și 14 iunie 2006, declarațiile martorilor T.M.E.,

T.I., T.A., C.D.C., procesele, verbale de confruntare dintre martora T.M. și P.D.I.,

P.D. și inculpatul D.N., dintre T.I. și P.D. și inculpatul D.N., copie a

recipisei W.U., copia înscrisului prezentat de T.M. cuprinzând mențiuni referitoare

la banii predați inculpatului, procese, verbale întocmite de D.G.A. - Biroul

Anticorupție Sibiu, listingul convorbirilor efectuate de la telefoanele inculpatului

și martorii T.M., P.D. și G.V.C., precum și declarațiile inculpatului.

Fiind audiat, pe parcursul

procesului penal, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Împotriva sentinței penale nr.

103 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Alba

Iulia și inculpatul D.N.

Procurorul a solicitat

admiterea recursului parchetului, astfel cum se afla motivat la dosarul cauzei,

cerând casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și

temeinice, susținând că, în mod nelegal instanța de fond a dispus condamnarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de

art. 257 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, deși prin

rechizitoriul nr. 31/P/2006 din 23 februarie 2007 al D.N.A. – S.T. Alba Iulia

inculpatul D.N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

continuate de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În

consecință, instanța a condamnat inculpatul pentru o altă infracțiune decât cea

cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, fără a pune în discuția părților

schimbarea încadrării, existând astfel contradicție între considerentele și

dispozitivul hotărârii.

A mai arătat că hotărârea

instanței de fond este nelegală deoarece, în mod greșit s-a reținut că

inculpatul a primit de la denunțătoarea T.M.E. doar suma de 3200 de euro, deși

probatoriul a relevat în mod indubitabil faptul că inculpatul a pretins și

primit suma totală de 3500 de euro.

S-a susținut, de asemenea,

că hotărârea instanței este nelegală întrucât nu a fost obligat inculpatul D.N.

să restituie numitei T.M.E. suma totală de 3500 euro, pretinsă și primită de la

denunțătoare.

S-a apreciat că în mod nelegal

instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate inculpatului, fără însă a motiva aplicarea suspendării.

S-a mai susținut că în mod

nelegal instanța de fond nu a stabilit termenul de încercare pentru pedeapsa suspendată

și a dispus prin încheiere îndreptarea erorii materiale, fără însă a se face mențiune

pe minută despre aceasta.

Totodată, s-a considerat că

în mod nelegal instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

mult prea mici în raport cu cele reale.

Nu în ultimul rând,

reprezentantul Ministerului Public a arătat că în mod netemeinic instanța a

aplicat inculpatului D.N. o pedeapsă cu închisoarea îndreptată spre minimul

special, dispunând totodată și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Inculpatul, prin apărătorii

săi, a solicitat admiterea recursului său și, în principal, achitarea întrucât

probele în baza cărora s-a pronunțat soluția de condamnare sunt contradictorii

și interesate, fără a demonstra cu certitudine vinovăția sa, afirmând că se

consideră nevinovat.

A arătat că la baza

condamnării sale au stat depozițiile membrilor familiei T., depoziții care

conțin contradicții în ce privește sume de bani pretinse a fi date, momentele

și locurile înmânării acelor sume.

A mai susținut că notițele

din agenda denunțătoarei T.M.E. nu pot constitui probe întrucât este consemnat un

alt nume, respectiv „D.” în loc de „D.”, deși aceasta cunoștea foarte bine

numele său întrucât erau prieteni de familie de mulți ani.

A mai arătat că din

conținutul celor trei transcrieri ale interceptărilor audio nu reiese cu

certitudine că ar fi săvârșit vreo faptă penală, iar dubiul trebuie să îi

profite. Mai mult, unele dintre aceste înregistrări nu au fost obținute în

condiții de legalitate, astfel încât nu pot fi folosite ca probe.

Într-un alt subsidiar a

solicitat casarea hotărârii pronunțate cu trimiterea cauzei spre rejudecare

pentru completarea probatoriului, în sensul obligării instanței de fond să

atașeze, în original, materialul de interceptare a convorbirilor, precum și

autorizațiile de interceptare și pentru a-i da posibilitatea să își formuleze apărarea.

De asemenea, inculpatul a

mai solicitat casarea hotărârii pronunțate și restituirea cauzei la procuror pentru

refacerea urmăririi penale, arătând că au fost încălcate dispozițiile cu

privire la sesizarea instanței, în sensul că prin rechizitoriu, a fost trimis în

judecată și condamnat pentru o altă infracțiune decât cea cu privire la care

s-a desfășurat urmărirea penală.

În temeiul art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, având în vedere că dispozitivul hotărârii nu se

înțelege, în sensul că instanța fondului, deși a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei nu a stabilit și termenul de încercare,

completând apoi minuta și dispozitivul pe calea unei încheieri de îndreptare de

eroare materială și nu a făcut mențiunea despre aceasta pe actul îndreptat.

A mai arătat că un alt motiv

de recurs îl constituie împrejurarea că nu a fost audiat după schimbarea

încadrării juridice a faptei.

Într-un ultim subsidiar, a

solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu există.

În ceea ce privește recursul

parchetului a arătat că este parțial întemeiat, în sensul că instanța de fond a

omis să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei și nu a

motivat aplicarea suspendării executării pedepsei.

Celelalte aspecte invocate

le-a considerat a fi neîntemeiate solicitând a fi respinse.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând sentința

pronunțată în raport de probele dosarului și prin prisma motivelor de recurs

invocate, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică.

Astfel, situația de fapt a

fost corect reținută, fiind bine stabilită încadrarea juridică dată faptei, în

acest sens Curtea constatând că prin rechizitoriul prin care a fost deferit

instanței inculpatul, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale

și trimiterea în judecată a inculpatului D.N. (…) pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, instanța de fond a

condamnat inculpatul pentru infracțiunea cu care a fost sesizată, astfel încât,

evident nu avea de ce să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a

faptei, câtă vreme nu s-a pus problema acestei schimbări.

Mai mult decât atât,

încadrarea juridică dată faptei este corectă, inculpatul săvârșind infracțiunea

de trafic de influență în varianta clasică incriminată de lege.

Infracțiunea continuată se

caracterizează prin săvârșirea de către aceeași persoană la intervale de timp diferite,

însă în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a unor acțiuni sau

inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Pe de altă parte,

infracțiunea de trafic de influență, în forma ei tipică, se consumă în momentul

consumării primei acțiuni sau inacțiuni, iar săvârșirea celorlalte reprezintă o

amplificare atât a activității infracționale, cât și a rezultatului inițial.

Amplificarea durează până în momentul săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni,

acesta fiind considerat momentul epuizării faptului.

În speța de față, momentul

consumării îl reprezintă momentul pretinderii sumei de bani, sumă cerută pentru

rezolvarea unei singure situații, sumă ce a fost achitată în mai multe tranșe.

De asemenea, se constată unicitatea subiectului pasiv al infracțiunii, suma

fiind pretinsă și primită de la o singură persoană.

În consecință încadrarea

juridică dată faptei este corectă, cea de trafic de influență, nefiind vorba în

speță de o infracțiune continuată.

Cu privire la cel de-al

doilea și al treilea motiv al parchetului, respectiv că în mod greșit s-a reținut

că inculpatul a primit de la denunțătoarea T.M.E. doar suma de 3200 de euro,

deși probatoriul a relevat în mod indubitabil faptul că inculpatul a pretins și

primit suma de 3500 de euro și că, pe cale de consecință trebuia să fie obligat

să restituie numitei T.M.E. suma totală de 3500 euro, pretinsă și primită de la

denunțătoare, Curtea constată că instanța de fond a reținut corect suma de 3200

de euro astfel cum este motivat și în hotărâre.

Astfel, T.M.E. a dat

personal inculpatului următoarele sume de bani: 200 euro pentru piese la

mașină; 300 euro pentru D.I.I.C.O.T. Sibiu; 400 euro pentru D.I.I.C.O.T.; 100

euro pentru transport și 1500 euro pentru Ș. De asemenea, a mai trimis

inculpatului suma de 700 euro prin intermediul lui P.I., astfel cum reiese din

convorbirea redactată la dosar urmărire penală.

Ca atare, suma totală de

bani primită de inculpat este cea de 3200 de euro și nu de 3500 de euro,

celelalte sume nefiind confirmate de probe.

Față de acest cuantum, în

mod corect instanța de fond a obligat inculpatul D.N. să restituie numitei T.M.E.

suma de 3200 euro sau echivalentul în lei la data plății.

Analizând critica

parchetului în sensul că instanța de fond nu a motivat aplicarea suspendării

condiționate a executării pedepsei, precum și cea privind greșita

individualizare a pedepsei, Curtea apreciază că nici acestea nu pot fi primite.

La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social al acestui

gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, faptul că inculpatul

este fără antecedente penale, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa

aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzută de art. 72

C. pen., corespund scopului educativ, preventiv prevăzută de art. 52 C. pen.,

astfel că nu se impune redozarea acesteia.

Cât privește aspectul

modalității de executare, potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. „executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana

condamnatului”, aspecte față de care, instanța de fond a apreciat corect că

scopul reeducării, prevenirii comiterii altor infracțiuni și al reinserției

sociale, al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a

executării acesteia, iar nemotivarea acestei modalități de executare nu poate

constitui, în sine, motiv de recurs, constatându-se că au fost respectate

dispozițiile art. 356 C. proc. pen., privind conținutul expunerii hotărârii.

De asemenea, nu poate fi

primit nici motivul de recurs susținut de procuror potrivit cu care în mod

nelegal instanța de fond nu a stabilit termenul de încercare pentru pedeapsa

suspendată și a dispus prin încheiere îndreptarea erorii materiale, fără însă a

se face mențiune pe minută despre aceasta, întrucât verificându-se dispozițiile

art. 195 C. proc. pen., Curtea constată că au fost respectate întocmai,

respectiv pe ultima filă a sentinței nr. 103/2007, existând mențiunea

„îndreptată prin încheierea nr. 4/F/CC/2008”.

Potrivit textului de lege

anterior menționat, faptul că instanța, deși a dispus aplicarea dispozițiilor art.

81 C. pen., a omis a stabili termenul de încercare, urmare a suspendării

pedepsei principale este o eroare materială evidentă, iar despre încheierea de

îndreptare s-a făcut mențiunea la sfârșitul actului îndreptat.

Cu privire la ultimul motiv

de recurs invocat de parchet, Curtea constată că este nefondat, întrucât potrivit

art. 349 C. proc. pen. „instanța se pronunță asupra cheltuielilor judiciare,

potrivit dispozițiilor prevăzută în art. 189 – art. 193 C. proc. pen.”.

Prin sentința penală atacată

inculpatul a fost obligat, în baza art. 191 C. proc. pen., la plata sumei de

5300 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat, în condițiile în care

prin rechizitoriu s-au stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 5000 lei care

vor fi suportate de către inculpat, iar la judecata în fond a cauzei,

inculpatului nu i-a fost desemnat apărător din oficiu, nu au fost dispuse expertize,

nu au fost retribuiți martori, experți sau interpreți, astfel încât suma de 300

lei apare ca fiind acoperitoare pentru plata cheltuielilor ocazionate de

desfășurarea procesului penal în prima instanță.

Cât privește motivele de

recurs invocate de inculpat în recursul său prin care solicită achitarea pe

motiv că fapta nu există și că probele în baza cărora a fost condamnat sunt

contradictorii și interesate, nu pot fi primite.

Analizând materialul

probator aflat la dosarul cauzei, Curtea constată că vinovăția inculpatului D.N.

a fost stabilită cu certitudine, astfel cum rezultă și din ampla motivare a

hotărârii instanței de fond.

Fără a mai relua aspectele

prezentare pe larg în sentință, se reține faptul că depozițiile martorilor nu

sunt contradictorii, ci se coroborează unele cu celelalte și împreună cu restul

probelor administrate în cauză, respectiv transcrierea interceptărilor convorbirilor

telefonice purtate de inculpat cu martora T.M.E., cu consemnările din procesele

verbale de confruntare dintre inculpat și martorii T.I., T.M., P.D.I., P.D.,

precum și cu copia înscrisului prezentat de martora T.M.E. cuprinzând

mențiunile referitoare la banii predați inculpatului.

Cât privește apărarea

inculpatului potrivit căreia în notițele acesteia este trecut numele „D.” în

loc de „D”, deși martora știa cu certitudine care este numele său, iar prin

această consemnare deliberat eronată ar fi de fapt vorba de o altă persoană, de

asemenea nu poate fi primită.

În realitate, nici nu poate

fi pusă la îndoială identitatea inculpatului, nici faptul că martora s-ar fi

referit la o altă persoană.

Nu există nici cel mai mic

dubiu cu privire la vinovăția inculpatului și nici la faptul că acesta este persoana

care a săvârșit infracțiunea, aceste aspecte fiind stabilite fără putință de

tăgadă.

Cu privire la motivul de

recurs privind legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice, Curtea

constată că și în fața instanței de fond inculpatul a contestat legalitatea

acestora, critici, de altfel neîntemeiate.

Astfel, în conformitate cu art.

91 C. proc. pen., la dosarul de urmărire penală se regăsesc procesele verbale

de certificare a interceptărilor a căror existență este negată de către

inculpat.

De asemenea, Curtea de Apel

Alba Iulia a emis autorizația cu nr. 11 din 19 mai 2006 în dosarul nr. 12/I/2006

prin care s-a autorizat efectuarea interceptărilor și înregistrărilor pe bandă

magnetică sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor purtate în mediu

ambiental între numita T.M.E. și inculpatul D.N.

Cât privește ultimele motive de recurs invocate,

respectiv faptul că dispozitivul hotărârii nu se înțelege, în sensul că instanța

fondului, deși a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei nu a

stabilit și termenul de încercare, completând apoi minuta și dispozitivul pe

calea unei încheieri de îndreptare de eroare materială și nu a făcut mențiunea

despre aceasta pe actul îndreptat și împrejurarea că inculpatul nu a fost

audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei, acestea nu vor mai fi

verificate, respingerea lor fiind deja motivată anterior în cadrul analizării

criticelor formulate de către parchet.

Ca atare, după verificarea

cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A, – S.T. Alba Iulia și de inculpatul D.N. împotriva sentinței

penale nr. 103 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2008.