ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1816/2011

Asupra recursului de față;

Prin Sentința penală nr. 232/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3778/85/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea continuată de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. în trei infracțiuni de trafic de influență prevăzute fiecare de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și, în consecință:

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., în prezent deținut în Penitenciarul Bârcea - Deva, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 25 din 7 februarie 2007 a Tribunalului Sibiu (definitivă în ce privește latura penală în data de 27 februarie 2007) și a suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1133 din 11 octombrie 2006 a Judecătoriei Sibiu (definitivă la data de 7 noiembrie 2006).

S-a descontopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu în pedepsele componente de 1 an închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002), de 1 an închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002), de 1 an închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002), de 2 ani închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002).

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu și, în consecință, în baza art. 36 alin. (2), art. 33, art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele componente mai sus indicate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea dintre ele, de 3 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauza de față cu pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare prin Sentința penală nr. 28 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Agnita (definitivă la 3 decembrie 2009) și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentința penală nr. 59 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Sibiu (definitivă la 15 februarie 2010).

S-a descontopit pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 28 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Agnita în pedepsele componente de 1 an și 6 luni închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002), 1 an și 8 luni închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002). S-au contopit fiecare dintre aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani închisoare rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu și Sentința penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu, rezultând două pedepse a câte 3 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 59 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Sibiu în pedepsele componente de 2 ani închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002) și de 2 ani închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002). S-au contopit fiecare dintre aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani închisoare rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 1133/2006 a Judecătoriei Sibiu și Sentința penală nr. 25/2007 a Tribunalului Sibiu, rezultând două pedepse a câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa rezultantă din cauza de față cu cele patru pedepse de câte 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare sporită la 4 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinței penale nr. 28/2009 a Judecătoriei Agnita și s-a dedus din pedeapsa finală, durata executată în baza acestui mandat începând cu 25 martie 2010 la zi.

S-au anulat mandatele de executare a pedepselor închisorii emise în baza hotărârilor mai sus indicate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.

În baza art. 35 alin. (4) C. pen., s-a menținut măsura confiscării dispusă în baza art. 257 alin. (2) C. pen. prin Sentința penală nr. 25 din 7 februarie 2007 a Tribunalului Sibiu.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 400 RON și 100 euro sau echivalentul în lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare parțiale avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În cursul lunii octombrie 2008, martorul B.L.G. s-a deplasat în Germania împreună cu inculpatul B.C., de unde cel dintâi a achiziționat un autoturism. După întoarcerea în țară, B.L.G. a purtat o discuție cu inculpatul, în urma căreia acesta s-a oferit să îl ajute să își înmatriculeze autoturismul în schimbul sumei de 400 de euro, susținând că are cunoștințe atât la Registrul Auto Român din Sibiu cât și printre polițiștii de la Serviciul de înmatriculări din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. În discuția purtată inculpatul a lăsat să se înțeleagă că banii trebuiau dați cunoștințelor sale de la Registrul Auto și de la Poliție, care-l vor ajuta să înmatriculeze autoturismul martorului, fără să mai achite taxa de poluare, care era într-un cuantum foarte mare. Martorul a fost de acord cu propunerea inculpatului, în ideea de a plăti mai puțin.

În luna noiembrie 2008, inculpatul l-a anunțat pe B.L.G. că se vor deplasa împreună cu Registrul Auto Român din Sibiu, loc unde inculpatul a venit însoțit de martorul I.N. care, la fel ca și B.L.G., avea un autoturism cumpărat din străinătate.

Cu acest prilej, B.L.G. a înmânat inculpatului suma de 400 RON și 100 de euro (un avans din suma totală de 400 euro), împrejurare care a fost remarcată și de martorul I.N. Ulterior, inculpatul a intrat de mai multe ori în incinta Registrului Auto Român Sibiu, iar martorii B.L.G. și I.N. au așteptat la rând și au obținut câte un document de identificare a celor două autoturisme, lucru pentru care nu a fost necesară nicio intervenție la angajații Registrului Auto Român.

La întoarcerea spre localitatea Avrig, județul Sibiu inculpatul împreună cu B.G. și I.N. s-au oprit într-o parcare din apropierea magazinului Dumbrava din municipiul Sibiu, unde acesta le-a cerut martorilor să îl aștepte pentru că merge să se întâlnească cu polițistul de la Serviciul înmatriculări, pentru a rezolva problema taxei de înmatriculare.

Întrebat fiind de martori despre identitatea polițistului, inculpatul a precizat că acesta lucrează la Serviciul înmatriculări auto, dar a susținut că pentru a-i asigura acestuia protecția, nu poate să le divulge numele lui și nici nu le poate intermedia o întâlnire.

În ziua următoare, cei trei au revenit la Sibiu de unde au obținut actele pentru cele două autoturisme, urmând să revină pentru verificarea tehnică.

Ulterior, inculpatul B.C. a plecat în Italia de unde s-a înapoiat doar în luna decembrie 2008. La întoarcere a luat legătura cu B.G., solicitând să i se mai achite o sută de euro pentru rezolvarea înmatriculării, însă martorul nu a mai fost de acord să dea nicio sumă, bănuind că inculpatul dorește doar să obțină bani. În luna februarie 2009 martorul și-a înmatriculat în mod legal mașina achitând toate taxele, precizând totodată că nu are nicio pretenție financiară de la inculpat.

Starea de fapt mai sus descrisă a rezultat din întreg materialul probator administrat în cauză și care dovedește vinovăția inculpatului B. la comiterea infracțiunii în raport cu martorul B.L.G.

Luând în considerare declarația martorului B.L.G. care se coroborează cu declarațiile martorilor I.N., B.O., precum și cu însăși declarația inculpatului ce a recunoscut că l-a ajutat pe B. să își cumpere mașina din Germania, că s-a dus cu acesta la Sibiu, la Registrul Auto Român (fiind însă necredibilă susținerea inculpatului că în mod dezinteresat a suportat cheltuielile cu deplasarea în Germania), instanța de fond a apreciat că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, prin actul de sesizare a instanței, inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru comiterea a încă două acte de trafic de influență, privitoare și la martorii I.N., B.O.N. Pe această linie, în prealabil se impune însă a fi subliniat că infracțiunea de trafic nu este susceptibilă de a fi săvârșită în formă continuată, deoarece existența acesteia presupune nu numai rezoluția infractorului, ci și existența acordului fiecărei persoane în parte, și prin urmare în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., văzând și poziția inculpatului, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice propusă de reprezentantul parchetului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea continuată de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (3 acte materiale) în trei infracțiuni de trafic de influență prevăzute fiecare de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33, art. 34 C. pen.

Dacă în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență reținută de în sarcina inculpatului, declarația martorului-denunțător B.L.G. se coroborează cu depoziția martorului I.N. - care a relatat că a văzut când B. a înmânat bani inculpatului, referitor la celelalte două infracțiuni, singurele mijloace de probă incriminatoare constau pentru fiecare faptă în parte, în câte o unică probă - declarația martorului-denunțător.

Or în această situație, instanța de fond a apreciat că nu s-ar putea susține că prezumția de nevinovăție a inculpatului referitor la comiterea celor două infracțiuni, a fost într-un mod indubitabil înfrântă, că îndoielile au fost înlăturate.

Din această perspectivă s-a considerat că este inadmisibil ca judecătorii să își întemeieze hotărârile pe care le pronunță pe probabilitate și nu pe certitudinea rezultată din probe decisive, complete, sigure, iar dacă îndoiala persistă, atunci este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție; în aceste condiții principiul "testis unus, testis mullus" își găsește pe deplin aplicabilitatea, iar pentru îndeplinirea scopului procesului penal în sensul art. 1 C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 66 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se ca inculpatul să fie achitat.

Drept consecință, în speța de față, singura probă fiind declarația denunțătorului, ce nu a putut fi coroborată, completată cu nici un alt mijloc de probă din dosar în sensul dispozițiilor art. 62 și următoarele C. proc. pen., în conformitate și cu principiul in dubio pro reo (orice dubiu profită inculpatului) - ca și principiu fundamental al procesului penal, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B.C., pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul B.C.

Parchetul a criticat greșita achitare a inculpatului pentru două infracțiuni de trafic de influență și greșita neaplicare a pedepsei accesorii, în condițiile în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Inculpatul a criticat greșita condamnare, solicitând achitarea sa, întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Sub aspectul apelului formulat de parchet, instanța a apreciat ca nefondată critica privind achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni, întrucât s-a constatat că în mod justificat prima instanță a aplicat regula "in dubio pro reo", reținând că singura probă este declarația denunțătorului, ce nu poate fi coroborată cu niciun alt mijloc de probă.

S-a apreciat, însă, justificată critica parchetului cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii, având în vedere dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

Apelul inculpatului a fost apreciat ca neîntemeiat, reținându-se că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, inculpatul lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar, promițând că-l va determina pe polițist să înmatriculeze mașina, iar primirea și pretinderea banilor a avut loc înainte de înmatricularea mașinii.

În consecință, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 20/A din 10 februarie 2011, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și a desființat în parte sentința primei instanțe, interzicând inculpatului, în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.C., care a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., considerând că nu există probe de vinovăție și, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. În ipoteza în care se menține soluția de condamnare, s-a solicitat reducerea pedepsei. S-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17

1

, 17

2

și 14 C. proc. pen.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Înalta Curte reține, ca observație prealabilă, că, deși inculpatul invocă drept temei al recursului cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

(abrogat) și pct. 17

2

C. proc. pen., solicitarea sa de a se pronunța achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. ar putea viza cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., dar nu poate fi primită.

Pentru a se dispune o soluție de achitare, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., trebuie ca fapta să nu existe în materialitatea sa ori chiar inculpatul recunoaște că a primit sume de bani de la martorul denunțător B.L.G., motivând însă că aceste sume reprezentau taxe de înmatriculare.

Prin urmare, apărarea inculpatului vizează, de fapt, solicitarea de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.), invocându-se declarația dată în primă instanță de denunțător, în sensul că banii dați inculpatului reprezentau taxele de înmatriculare, iar inculpatul nu i-a promis că-l va ajuta să înmatriculeze autoturismul fără a mai achita taxa de poluare.

Înalta Curte constată că apărarea nu este fondată.

În declarația dată în fața primei instanțe, martorul denunțător aduce modificări declarației dată în faza urmăririi penale, în care a relatat că inculpatul i-a promis că-l va ajuta să nu plătească nicio taxă.

În același timp, Înalta Curte observă contradicțiile evidente din cuprinsul declarației date de denunțător la prima instanță, deoarece acesta arată că își menține declarațiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală pentru ca mai apoi, în cuprinsul aceleiași declarații, să revină și să arate că "îmi recunosc scrisul din dosarul urmărire penală în care personal am scris că inculpatul mă va ajuta să nu plătesc nicio taxă. Nu știu la ce m-am gândit atunci când am scris".

Totuși, inclusiv în declarația dată la instanță, martorul arată "este adevărat că inculpatul mi-a pretins bani ca să-mi rezolve cu înmatricularea mașinii, respectiv mi-a cerut 400 de euro pe care i-am plătit pe rând. Inculpatul a fost cel care mi-a spus că are cunoștințe la Registrul Auto Român și mă poate ajuta cu înmatricularea".

Această declarație se coroborează cu declarația martorului I.N., care a și asistat la momentul în care denunțătorul B.L.G. a înmânat inculpatului suma de 400 RON și 100 euro (un avans din suma totală de 400 euro), cu declarația martorului B.O., precum și cu însăși declarația inculpatului.

În baza acestor probe s-a stabilit că inculpatul a pretins și primit bani de la B.L.G., lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să înmatriculeze un autoturism fără taxele corespunzătoare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Înalta Curte apreciază că nici critica subsidiară formulată de inculpat cu referire la individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată.

Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului este just individualizată și solicitarea acestuia de reducere nu poate fi primită, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului, care se află în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., fiind condamnat în mod repetat la pedepse neprivative de libertate, fapta din prezenta cauză fiind comisă în interiorul termenului de încercare stabilit pentru o pedeapsă anterioară. În prezent, acesta este arestat în altă cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul parțial pentru avocatul din oficiu, acordat până la prezentarea avocatului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 20/A din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2011.