ÎCCJ, Decizia nr. 604/2003

ÎCCJ, Decizia nr. 604/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 338 din 2

decembrie 1999, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul B.C.

la 2

ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 C. pen. și la 10 luni închisoare pentru participație improprie

la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31

alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., a contopit pedepsele în cea mai grea, de 2 ani și 10 luni închisoare, la

care s-a aplicat un spor de 2 luni, urmând ca inculpatul să execute, în final,

3 ani închisoare.

Totodată, a dispus confiscarea

specială de la inculpat a sumei de 64.000.000 lei și a 20 măsuțe din sticlă, în

valoare de 12.000.000 lei și l-a obligat pe acesta să plătească statului sumele

menționate.

În motivarea acestei sentințe, prima

instanță a reținut că numitul L.L.I., împreună cu S.C. au înființat S.C. „A.I.”

S.R.L.

Intenționând să procure fier beton

de la S.C. „L.” S.A. Brăila, L.V., unul din membrii familiei L.L.I., s-a

deplasat la Brăila cu un autoturism condus de martorul I.M. unde, de la o persoană

pe care nu au identificat-o, au aflat că pot fi ajutați în demersul lor de

către numitul B.C.

În consecință, aceștia s-au deplasat

la locuința inculpatului, care le-a spus însă că nu are nici o posibilitate de

a-i ajuta.

Observând starea materială deosebit

de bună a inculpatului, aceștia s-au interesat asupra sursei acesteia, întrebare

la care li s-a răspuns, de către inculpat, că a obținut banii lucrând mai mulți

ani în Germania și în Franța.

Ulterior, la data de 4 martie 1998,

numitul L.V., însoțit de concubina sa S.L., fiul său L.V. și același conducător

auto I.M., a venit din nou la inculpatul B.C., căruia i-a adus la cunoștință că

mai mulți membri ai familiei sale doresc să plece în Franța și pe care l-a

întrebat dacă îi poate ajuta în acest sens.

Inculpatul le-a spus că îi poate

ajuta, după ce adulții vor obține pașaport, iar pentru copii se vor întocmi

certificate de naștere și că pentru serviciul făcut urmează să fie plătit cu

câte 5 milioane lei pentru fiecare adult și cu câte 1 milion de lei pentru

fiecare copil.

În perioada 12 - 25 martie 1998,

romii care voiau să plece în Franța au obținut pașapoarte, pe care le-au arătat

inculpatului.

Acesta le-a spus că sunt bune și că,

pentru obținerea vizelor, trebuie să-i aducă suma de 76 milioane lei.

Solicitanții au adus inculpatului

suma de 64 milioane lei și un număr de 20 măsuțe de televizor pentru diferența

de 12 milioane lei.

Pentru a crea aparența procurării legale

a celor 20 măsuțe de televizor, inculpatul a pretins emiterea unei facturi. A

fost emisă factura nr. 5227700 din 27 martie 1998 pe care, cu referire la plată,

la cererea inculpatului B.C., s-a făcut mențiunea „achitat numerar”.

Solicitanții au venit, ulterior, de

mai multe ori la locuința inculpatului, pentru a se interesa cu privire la

obținerea vizelor promise. Până la urmă, inculpatul le-a spus acestora că, pentru

a obține vizele solicitate, trebuie să mai dea o sumă de bani. Cum solicitanții

nu au fost de acord cu suplimentarea sumei, inculpatul le-a restituit

pașapoartele, fără a le restitui însă suma de bani și bunurile primite.

Împotriva hotărârii primei instanțe

inculpatul a declarat apel, invocând următoarele motive:

-instanța de fond a schimbat

încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

fără a fi pusă în discuție noua încadrare;

-neadministrând toate probele

încuviințate, instanța de fond a stabilit eronat situația de fapt;

-instanța nu a apreciat corect probele

administrate;

-cu referire la infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen., reținută în sarcina sa, fapta nu întrunește

elementele constitutive ale acesteia, existând totodată și o cauză de

nepedepsire, împrejurări ce nu au fost avute în vedere de instanță.

În concluzie, inculpatul a solicitat

admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și achitarea acestuia pentru

infracțiunile de trafic de influență și de fals în înscrisuri sub semnătură

privată.

Curtea de Apel Galați, secția penală,

prin decizia penală nr. 372/A din 23 august 2000, a admis apelul declarat de

inculpat, a desființat sentința atacată și, în rejudecare:

-a descontopit pedeapsa rezultantă

și a repus pedepsele în individualitatea lor,

-a înlăturat aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen.,

-a redus pedeapsa aplicată acestui

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C.

pen., de la 2 ani și 10 luni închisoare la 2 ani,

-a menținut pedeapsa de 10 luni

aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat

la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

-a contopit pedepsele și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare,

-conform art. 81-82 C. pen. a

suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata termenului

de încercare de 4 ani,

-a înlăturat pedeapsa accesorie

prevăzută de art. 71-74 C. pen.,

-a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect starea de fapt.

Deoarece probele administrate

dovedesc că inculpatul a comis o singură faptă de trafic de influență în mod

greșit s-a reținut în sarcina inculpatului B.C. săvârșirea acestei infracțiuni

în formă continuată.

Pe de altă parte, pedepsele aplicate

inculpatului, ca urmare a înlăturării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.,

trebuie reindividualizate, în sensul reducerii pedepsei aplicate pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, corespunzător acestei situații.

Totodată, având în vedere lipsa

antecedentelor penale, recunoașterea faptelor de către inculpat și starea

sănătății acestuia, instanța a apreciat că reeducarea inculpatului se poate

realiza și fără executarea pedepsei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen.

S-a susținut că decizia atacată este

nelegală, față de faptul că instanța de apel a înlăturat sporul de 2 luni

aplicat de prima instanță, fără a face nici o referire în motivarea hotărârii

pronunțate.

Totodată, în raport de modul și

împrejurările în care a fost săvârșită de către inculpat infracțiunea de trafic

de influență, de atitudinea nesinceră a acestuia atât la urmărirea penală, cât

și în faza de judecată și de limitele de pedeapsă prevăzute de norma

incriminatoare, instanța de judecată a redus în mod nejustificat pedeapsa

aplicată de prima instanță.

În același timp, aprecierea

instanței de apel privitoare la schimbarea modalității de executare a pedepsei

este greșită.

Prin decizia nr. 4552 din 25

octombrie 2001, secția penală a Curții Supreme de Justiție a admis recursul

declarat de procuror, a casat decizia penală atacată și a menținut hotărârea

primei instanțe.

S-a reținut că faptele inculpatului

de a pretinde și primi, în luna martie 1998, de la 13 persoane din comuna

Munteni, suma de 64.000.000 lei și 20 măsuțe de sticlă, făcându-i să creadă că

are influență la funcționarii Ambasadei Franței la București, în vederea

obținerii vizei de ședere, cât și de a determina pe contabila societății de a

întocmi, în fals, o factură pentru 12 milioane lei, prezintă un pericol social

ridicat, care nu justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul

special.

Împotriva tuturor hotărârilor

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile

art. 409 și ale art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 7

1

C. proc.

pen.

S-a susținut că încadrarea juridică

dată faptei de trafic de influență de către prima instanță și menținută de cea

de recurs este greșită, în sensul că, așa cum corect a reținut instanța de apel,

infracțiunea de trafic de influență nu a fost săvârșită de inculpat în formă

continuată.

Pe de altă parte, s-a susținut că

instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 257 alin. (2)

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., cu referire la faptul că față de inculpat

s-a luat atât măsura confiscării celor 20 de mese, cât și cea a obligării la

plata contravalorii lor.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor

atacate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

a infracțiunii de trafic de influență.

Din actele dosarului rezultă că,

prevalându-se de influența pe care o are pe lângă funcționarii Ambasadei

Franței în România, inculpatul a promis unui număr de 13 romi că le va obține

viză pentru intrarea în Franța, pretinzând și apoi primind de la aceștia suma

de 64.000.000 lei și un număr de 20 măsuțe din sticlă.

Înțelegerea menționată s-a perfectat

la 4 martie 1998, când inculpatul a avut o primă discuție cu numitul L.V.

În perioada 12 - 25 martie 1998,

romilor care intenționau să plece în Franța li s-au eliberat pașapoarte.

După obținerea pașapoartelor, romii,

martori în cauză, le-au prezentat inculpatului împreună cu fotografiile

copiilor ce urmau a fi înscriși în acestea, făptuitorul afirmând că documentele

prezentate sunt în regulă. Totodată, în raport de numărul de persoane și suma

convenită cu cumpărătorii de influență pentru fiecare titular de pașaport, s-a

stabilit de către inculpat, cu aceștia din urmă, să-i fie înmânată suma de

76.000.000 lei pentru obținerea vizelor.

În următoarea zi, romii au venit la

inculpat, căruia i-au înmânat suma de 64.000.000 lei. Pentru diferența de 12.000.000

lei, martorii menționați l-au întrebat pe inculpat dacă nu este de acord să

primească un număr de 20 măsuțe din sticlă. După ce a văzut două măsuțe aduse

de martorul L.V. împreună cu martorul I.M. în data de 27 martie 1998, a fost de

acord cu completarea sumei pretinse, în această modalitate. În aceeași zi,

martorii menționați au adus inculpatului și celelalte 18 măsuțe din sticlă.

Din situația de fapt descrisă,

conformă probatoriului administrat în cauză, rezultă existența mai multor acte

materiale comise de inculpat pe parcursul activității sale infracționale,

subsumate scopului unic constând în traficarea pretinsei sale influențe pe

lângă funcționarii Ambasadei Franței, determinate de același mobil și anume

obținerea vizelor de intrare în Franța, săvârșite simultan față de toți membrii

grupului familiilor L. și S.

Există așadar în cauză o

particularitate evidentă, în sensul că actele reținute ca formând obiectul

infracțiunii de trafic de influență în formă continuată reprezintă acțiuni care

decurg din natura faptei, părți constitutive ale realizării elementului

material al laturii obiective a infracțiunii menționate. Acestea nu au o

semnificație autonomă, nu constituie acte care, luate separat, ar prezenta trăsăturile

aceleași infracțiuni, condiție hotărâtoare pentru existența infracțiunii de

trafic de influență în formă continuată.

Or, există unitate naturală de

infracțiune ori de câte ori activitatea unei persoane, formată dintr-un act sau

mai multe acte, datorită stării de fapt, este apreciată ca o activitate unică,

având un singur rezultat periculos și având la bază o unică formă de vinovăție

prevăzută de lege, prin care s-a realizat conținutul unei singure infracțiuni.

Așadar, unitatea naturală de

infracțiune nu este incompatibilă cu existența unei pluralități de acte

materiale, atâta timp cât acestea, considerate în ansamblul lor, se îmbină

între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc o singură acțiune.

În cauză, această condiție este

îndeplinită, întreruperile intervenite în desfășurarea activității

infracționale, între actele succesive menționate, fiind determinate de natura

infracțiunii săvârșite de inculpat, așa încât acestea nu sunt de natură a

transforma unitatea infracțională într-o infracțiune continuată de trafic de

influență.

Ca atare, fapta inculpatului B.C. de

a pretinde și de a primi de la martorii menționați suma de 64 milioane lei și

20 măsuțe din sticlă, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor

Ambasadei Franței la București, pentru a-i determina să acorde vize de intrare

în Franța, constituie infracțiunea unică de trafic de influență prevăzută de

art .257 alin. (1) C. pen.

În consecință, recursul în anulare

se constată a fi întemeiat sub aspectul acestor critici, hotărârile atacate

fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct.

7 din același cod, invocat de procurorul general.

dispozițiilor art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen

.:

În raport de dispozițiile art. 257 alin.

(2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 118 lit. d) din

același cod, confiscarea are caracterul unei sancțiuni de drept penal și ca

atare, sub aspectul aplicării, este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Confiscarea, în raport de

dispozițiile legale menționate, privește suma de 64.000.000 lei și un număr de

20 măsuțe din sticlă primite de inculpatul B.C. de la martorii menționați,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Instanța de fond a confiscat de la

inculpat, în baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.,

suma de 64 milioane lei și 20 măsuțe din sticlă, obligându-l totodată pe acesta

și la plata sumei de 12 milioane lei reprezentând contravaloarea celor două

măsuțe din sticlă.

Prin recursul în anulare se susține

că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 257 alin. (2)

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.

În aplicarea corectă a dispozițiilor

privind confiscarea specială prevăzută de textele legale menționate, trebuie

reținut că acestea constituie o aplicare specifică în dreptul penal a

instituției îmbogățirii fără justă cauză din dreptul civil, care statuează

asupra nașterii obligației de restituire în cazul nerespectării principiului

bunei credințe în raporturile patrimoniale dintre subiecții unui raport

juridic.

Cum faptul juridic prin care

patrimoniul inculpatului s-a mărit pe seama patrimoniului cumpărătorului de

influență este rezultatul neconformării ordinii de drept existente,

concomitent, atât a făptuitorului, cât și a persoanei care cumpără influența

reală sau presupusă a autorului infracțiunii de trafic de influență, iar

subiect pasiv al infracțiunii menționate este statul, prin art. 257 alin. (2) C.

pen., cu trimitere la art. 256 alin. (2) din același cod, obligația de

restituire a fost stabilită ca sancțiune sub forma confiscării în favoarea

statului.

Totodată, răspunzând exigenței

privitoare la limitele obligației de restituire, corespunzătoare valorii

îmbogățirii patrimoniului inculpatului și însărăcirii patrimoniului

cumpărătorului de influență, ambele fără justă cauză, prin textul menționat s-a

stabilit că fac obiectul confiscării „banii, valorile sau orice alte bunuri

primite”.

În același timp, prin art. 256 alin.

(2) C. pen. a fost stabilită și o modalitate alternativă de confiscare, în

sensul obligării făptuitorului la plata echivalentului în bani a valorilor sau

bunurilor primite de inculpat, în cazul în care acestea nu se găsesc, în

materialitatea lor.

Ca atare, în raport de principiile

menționate, în cazul în care banii, valorile sau bunurile primite de inculpat

sunt găsite, confiscarea nu poate fi aplicată, concomitent, în ambele

modalități, atât asupra bunurilor primite de inculpat și găsite, precum și a

valorii acestora.

În cauză, printre altele, inculpatul

a primit și un număr de 20 măsuțe din sticlă.

Așa cum rezultă din dosarul de

urmărire penală, cele 20 măsuțe din sticlă au fost identificate, aflându-se în

posesia inculpatului, căruia i-au fost lăsate în custodie.

Ca atare, în raport de dispozițiile

legale menționate, în mod greșit s-a dispus confiscarea, concomitent, atât

asupra celor 20 măsuțe de sticlă primite de inculpat și găsite în posesia

acestuia, cât și a valorii bunurilor menționate, prin stabilirea obligației de

plată a sumei de 12 milioane de lei.

În consecință, recursul în anulare

se constată a fi întemeiat și sub aspectul acestor critici, hotărârile

pronunțate fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17

1

, corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I

pct .7

1

din același cod, invocat de procurorul general.

extindere a recursului în anulare.

Așa cum s-a susținut de apărătorul

inculpatului, în raport de dispozițiile art. 410 alin. (3) și art. 412

1

C. proc. pen., cu referire la art. 414

1

raportat la art. 385

9

alin. (3) și (4) din același cod, recursul în anulare declarat în favoarea

inculpatului poate fi extins.

Inculpatul, prin apărătorul ales, a

solicitat extinderea recursului în anulare și aplicarea art. 81 C. pen.,

depunând în circumstanțiere acte medicale dovedind că acesta este grav bolnav.

Suspendarea condiționată a

executării pedepsei constituie o operație de individualizare a pedepsei, care

poate fi dispusă în cazul îndeplinirii condițiilor de aplicare stabilite de

art. 81 C. pen., între care motivul invocat de inculpat nu se regăsește.

Este adevărat că aceste condiții

trebuie îndeplinite cumulativ, însă factorul determinant pentru aplicarea

suspendării condiționate îl constituie dovada că reeducarea inculpatului se

poate realiza și fără executarea pedepsei.

Or, datele referitoare la faptele

săvârșite și la făptuitor, așa cum acestea rezultă din probatoriul administrat

în cauză, nu pot forma convingerea că inculpatul poate fi reeducat și fără

executarea pedepsei, respectiv că îndreptarea acestuia este realizabilă și în

cazul înlocuirii constrângerii directe, constând în executarea pedepsei în

regim de detenție cu constrângerea indirectă realizată de amenințarea, potențială,

că va executa și pedeapsa a cărei suspendare s-a dispus, dacă în cadrul

termenului de încercare va săvârși o nouă infracțiune.

Ca atare, cererea privind

suspendarea condiționată a executării pedepsei, urmare a extinderii recursului

în anulare declarat în favoarea inculpatului, se constată a fi neîntemeiată,

pedeapsa aplicată, prin cuantum și modalitate de executare, fiind corect

individualizată și în măsură a asigura realizarea scopului și funcțiilor

acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în temeiul art. 414

1

raportat la art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa

hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și la

confiscarea specială, va descontopi pedeapsa rezultantă, va repune pedepsele stabilite

în individualitatea lor, va înlătura sporul, va schimba încadrarea juridică a

faptei de trafic de influență din infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., va menține pedeapsa stabilită inculpatului B.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b)

C. pen. va dispune ca inculpatul menționat să execute pedeapsa cea mai grea, de

2 ani și 10 luni, sporită cu două luni, astfel că acesta va executa în total 3

ani închisoare. Totodată, va înlătura obligația de plată a sumei de 12.000.000

lei cu titlu de confiscare specială și va menține dispoziția confiscării

speciale, în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2)

din același cod, cu privire la suma de 64.000.000 lei și cele 20 măsuțe din

sticlă, găsite în posesia inculpatului și lăsate în custodia acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 338 din 2 decembrie 1999 a Tribunalului Brăila,

deciziei penale nr. 372 din 23 august 2000 a Curții de Apel Galați și deciziei

nr. 1841 din 25 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală,

privind pe inculpatul B.C.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de influență și la

confiscarea specială.

I.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului B.C. în pedepsele componente:

- 2 ani și 10 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și înlătură sporul de 2 luni

închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen.

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în

infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. și menține pedeapsa de 2

ani și 10 luni închisoare stabilită inculpatului B.C.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul B.C. să execute pedeapsa cea mai grea,

de 2 ani și 10 luni închisoare, sporită cu 2 luni, urmând să execute în total 3

ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului B.C. perioada de timp executată de la 14 mai 1998 la 15 septembrie

1998.

II.

Înlătură dispoziția de confiscare de

la inculpat a sumei de 12.000.000 lei reprezentând contravaloarea a 20 măsuțe

din sticlă.

Menține dispoziția privind

confiscarea specială de la inculpatul B.C., în baza art. 257 alin. (2), cu

referire la art. 256 alin. (2) C. pen. a sumei de 64.000.000 lei și a 20 măsuțe

din sticlă.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

decembrie 2003.