ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2564/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 593/D din 21 decembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 208 alin. (1) cu referire la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu art. 37 lit. a), art. 74 lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 C. pen. condamnarea apelantului inculpat S.O.M. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Onești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., iar în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea pentru aceiași pedeapsă.

S-a dispus adăugarea la pedeapsa aplicată a acestei pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare. Prin aceiași sentință penală s-a dispus condamnarea și a altor inculpați. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut faptul că în luna februarie 2004, inculpatul S.O. împreună cu numiții R.S., B.C., G.P. și I.G. au pătruns prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei „E. Borzești” de unde au sustras cca. 360 kg țeavă de alamă pe care au vândut-o numitului S.I. pentru suma de 700 RON RON, bani pe are i-au împărțit în mod egal. Atât inculpatul S.O.M., cât și ceilalți inculpați au declarat apel împotriva sentinței penale de mai sus. Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 707/2006 a respins, ca nefundat apelul declarat de inculpatul S.O.M.

și de ceilalți inculpați. Împotriva acestei soluții inculpatul S.O.M. a declarat recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 900 din 12 martie 2008 pronunțată de secția penală în Dosarul nr. 9991/1/2007 a admis recursul peste termen declarat de inculpat, a casat numai în ce îl privește pe acesta decizia Curții de Apel Bacău și a dispus trimiterea cauzei la aceiași instanță pentru rejudecarea apelului. Prin decizia de casare s-a reținut că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a recurentului inculpat, întrucât pe citație este trecut în mod greșit infracțiunea de luare de mită în loc de infracțiunea de furt. Totodată, Înalta Curte a constatat că decizia Curții de Apel Bacău este nemotivată în ceea ce-l privește pe inculpatul S.O.M., acesta nefiind individualizat în decizie sub aspectul motivelor de apel invocate.

Simpla motivare a deciziei printr-o frază pentru toți inculpații, fără o argumentare bazată pe dispoziții legale, menționându-se doar că „la individualizarea judiciară a pedepselor, au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen., ținându-se seama de gravitatea infracțiunilor comise, împrejurările concrete în care s-au săvârșit, dar și față de persoana inculpaților - respectiv datele ce-i caracterizează - vârstă, antecedență penală, comportare anterioară și ulterioară și poziția procesuală” nu este suficientă pentru ca instanța să se pronunțe asupra apelului inculpatului. Astfel, decizia instanței de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 383 C. proc. pen. care se referă la conținutul deciziei și prevăd că expunerea trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au condus după caz la respingerea sau admiterea apelului.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul acestei instanțe sub nr. 275/32/2008, în care a fost pronunțată Decizia penală nr. 128 din 28 octombrie 2008 prin care s-a respins din nou apelul inculpatului, ca nefondat. În considerente s-a arătat că la solicitarea apărătorului ales al apelantului inculpat s-a admis proba cu 3 martori în apărare și circumstanțiere: G.P., B.C. și T.C. Din conținutul declarațiilor acestora, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, declarații inculpați și martori, instanța de apel a constatat că în mod corect s-a reținut vinovăția apelantului inculpat. Martorii audiați au confirmat participarea apelantului la unul din actele de sustragere a țevii de alamă.

Afirmația că apelantul a avut reprezentarea că țeava aparține unuia dintre paznici, nu a fost probată și a fost infirmată de modul în care a fost săvârșită infracțiunea pe timp de noapte, prin escaladarea gardului și prin sustragerea țevii dintr-un depozit aparținând părții civile Sucursala „E. Borzești”. De altfel martorii audiați au confirmat că știau cui aparține țeava și că apelantul a escaladat și el gardul și a cărat țeava cu spatele. Pe de altă parte suma de bani obținută din valorificarea țevii sustrase a fost împărțită în mod egal între toți autorii faptei. Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, instanța de apel a constatat că s-a dat eficiență prevederilor art. 72 C. pen. prin aplicarea de circumstanțe atenuante și scăderea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.

În cauză, din declarațiile martorilor a rezultat că apelantul este plecat în străinătate și în temeiul prevederilor art. 177 alin. (1) și (4) C. proc. pen. acesta a fost citat la toate adresele cunoscute și prin afișare la ușa consiliului local al localității unde a fost săvârșită infracțiunea. Inculpatul a formulat iarăși recurs, soluționat prin Decizia penală nr. 1298 din 08 aprilie 2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bacău. S-a motivat în decizia de casare cu trimitere că în ciclul procesual anterior a rezultat faptul că în rejudecarea în apel inculpatul S.O.M. nu a fost citat și la adresa din Italia, adresă indicată în înscrisurile aflate la filele 38, 53, precum și la filele 78 și 108 din care a rezultat fără dubiu că inculpatul apelant S.O.M.

avea rezidența la adresa din Italia, astfel cum a rezultat și din Certificatul de Rezidență emis de Primăria Comuna Fonte Nuova (Provincia Roma). Astfel, potrivit dispozițiilor art. 177 și 181 C. proc. pen., instanța trebuia să dispună citarea inculpatului apelant S.O.M. la noul domiciliu care a fost precizat de către acesta prin actele depuse la Dosarul nr. 9992/1/2007, respectiv Via M., Fonte Nuova, Provincia Roma, Italia. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a admis recursul declarat de inculpatul S.O.M. împotriva Deciziei penale nr. 128 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Procedând la o nouă rejudecare a apelului, a fost citat inculpatul la adresa de rezidență din Italia, cu scrisoare recomandată, primită în două rânduri de apelant care a și semnat-o, la o dată anterioară de la care s-au scurs mai mult de 40 de zile până la termenul de judecată.

Apărătorul inculpatului nu a formulat cereri noi de probatorii pentru soluționarea prezentului apel. De asemenea, având în vedere lipsa inculpatului de la judecata dosarului pe parcursul mai multor ani, că acesta a primit citațiile trimise de instanța de apel, prima la data de 13 iunie 2009, având suficient timp pentru a-și planifica prezența în fața Curții de Apel Bacău în măsura în care ar fi intenționat să dea o declarație, s-a apreciat că o nouă amânare pe acest motiv, fără a fi justificată obiectiv și probator, nu este întemeiată, având drept rezultat tergiversarea inutilă a soluționării cauzei. Prin Decizia penală nr. 129 de la 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 275.1/32/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a fost respins apelul declarat de apelantul inculpat S.O.M., împotriva Sentinței penale nr. 593/D din 21 decembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata a 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a reținut situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția inculpatului. A rezultat din declarațiile coinculpaților R.S. (Dosar nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău), G.L. (Dosar nr. 4628/2004), părților vătămate S.M.

(Dosar nr. 4628/2004 ) și S.I., coinculpatului I.G.C., că în cursul lunii februarie 2004, împreună cu B.C., R.S., G.P. și I.G. a sustras aproximativ 360 kg țeavă de alamă de la partea vătămată SC T. SA București, din incinta Sucursalei „E.” Borzești, cantitate vândută părții vătămate S.I., primind suma de 700 RON, pe care au împărțit-o egal. De altfel, inculpatul a recunoscut că în cursul urmăririi penale activitatea infracțională de sustragere de material feros, sub formă de țeavă, prin escaladarea gardului cu ceilalți inculpați, după ce anterior așteptaseră ca inculpatul B.C. să se înțeleagă cu gardienii care păzeau incinta părții vătămate, sustragerea acestor bunuri mobile fiind comisă în mod evident cu intenție directă de către apelant.

Și cu ocazia reconstituirii efectuate la data de 6 aprilie 2004 apelantul a indicat modalitatea efectivă prin care s-a realizat furtul și a semnat fără obiecții procesul-verbal întocmit cu această ocazie. Prin urmare, prima instanță a dispus condamnarea acestuia în mod corect, în raport cu actul material de sustragere la care a participat. De asemenea, instanța a făcut o justă individualizare a pedepsei, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptelor și consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, fapta comisă atrăgând revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1352/2000 a Judecătoriei Onești, dar și revocarea grațierii condiționate a executării aceleiași pedepse.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost apreciată ca fiind legală și temeinică și sub aspectul rezolvării laturii civile a cauzei în raport de apelant. Părții vătămate Poliția Primăriei mun. Bacău i-au fost acordate despăgubiri sub forma daunelor materiale în cuantum de 7343 RON, valoarea materialului feros la care a fost obligat în solidar cu ceilalți coinculpați, participanți la fapta comisă de apelant. În aprecierea cuantumului acestora au fost avute în vedere împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, cantitatea de alamă sustrasă la data faptei și prețul pe kilogram de țeavă de alamă, în sumă de 20,4 RON. Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.O.M. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul S.O.M., criticând în scris, atât hotărârea instanței de fond, cât și a instanței de apel pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind date în contradicție flagrantă cu probele administrate în dosar. De asemenea, recurentul inculpat, prin apărător a arătat că acest dosar s-a judecat cu lipsă de procedură, motiv pentru care s-a admis recursul de două ori de Înalta Curte de Casație și Justiție și cauza s-a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

În decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a menționat că se admite recursul, în principal pe viciul de procedură, însă Curtea de Apel Bacău va avea în vedere și celelalte motive de apel arătate de recurent, respectiv că acesta a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii care i se pune în sarcină. Dacă sunt probe evidente de vinovăție. La Curtea de Apel Bacău, avocatul său a solicitat: termen pentru pregătirea apărării; termen pentru viciul de procedură cu, Consiliul Local al com. Gura Văii (și nu cu, Consiliul Local Onești); termen pentru a se dispune ascultarea sa (nu a fost audiat nici la Tribunalul Bacău, nici la Curtea de Apel Bacău).

De asemenea, a mai menționat că parchetul a solicitat termen pentru viciu de procedură cu, Consiliul Local Gura Văii, iar Curtea de Apel Bacău i-a respins probatoriul cu precizarea „dosarul este foarte vechi și se impune judecarea (...)”, precizând că în mod flagrant i s-a încălcat în acest mod dreptul la o judecată dreaptă. În ceea ce privesc împrejurările săvârșirii infracțiunii: s-a pretins prin rechizitoriu că la începutul lunii martie 2004 împreună cu numiții G.P., I.G. și B.C. au sustras prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei Borzești, 360 kg țeavă alamă cu un prejudiciu de 700 RON. Realitatea nu este asta. La dosarul de urmărire penală a arătat că a fost rugat de aceste persoane să-i ajute să ducă la o căruță, țeava respectivă, iar pentru acest ajutor a primit 8 RON (80 mii RON vechi ) de la numitul T.G.

Recurentul-inculpat, prin apărător a mai menționat că a crezut aceste persoane, întrucât a văzut pe cei doi gardieni (care ulterior au aflat că au fost condamnați pentru luare de mită), care erau de față când a fost rugat să ajute la transportul țevilor. În anul 2005 a plecat în Italia, iar din anul 2006 are loc de muncă și acte. Nu a fost audiat niciodată la tribunal sau la curte. În dosar nu mai există alte probe, tribunalul i-a dat circumstanțe atenuante (tocmai pentru că nu erau probe în dosar) și i s-a dat 1 an și 10 luni, pentru o faptă pe care nu a comis-o, arătând că tocmai pentru că nu există nicio probă, tribunalul, aplicând circumstanțe atenuante ar fi avut posibilitatea să aplice o pedeapsă sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni.

Față de toate aceste considerente, recurentul inculpat, prin apărător a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare. La dosarul cauzei, în recurs a fost depusă o cerere primită prin fax, formulată de către recurentul-inculpat în care solicită un termen de judecată pentru a-și angaja apărător, cerere aflată la dosarul Înaltei Curți. De asemenea a fost întocmit un referat de către magistratul asistent, aflat la dosarul Înaltei Curți, în care se menționează că urmare luării legăturii telefonice cu grefier I.M. din cadrul Judecătoriei Onești - Biroul Executări Penale, verificând datele existente în registru, acesta a relatat următoarele: inculpatul S.O.M.

a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. (3) C. pen., prin Sentința penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Onești, rămasă definitivă la data de 20 decembrie 2000, prin neapelare; cu privire la același inculpat, d-na grefier a mai precizat că în același registru se află înscrisă mențiunea privind Sentința penală nr. 593 din 21 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a revocat suspendarea executării pedepsei și s-a stabilit ca acesta să execute 3 ani și 10 luni închisoare. La termenul de judecată de judecată de la 25 ianuarie 2010, au fost consemnate concluziile părților, în raport cu cele învederate de către magistratul asistent, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) și (4) C. proc.

pen., constatând întemeiată cererea formulată de recurentul inculpat, pentru a-i da posibilitatea să-și angajeze apărător, cauza fiind la primul termen, precum și conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. (8) C. proc. pen., constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat, a amânat cauza la 22 martie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei au fost depuse două cereri, primite prin fax (dosarul Înaltei Curți), formulate de recurentul-inculpat prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare la termenul din 22 martie 2010, întrucât dorește să fie asistat de un apărător ales.

La termenul de judecată de la 22 martie 2010, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu recurentul-inculpat, nefiind restituită la dosar dovada de citare de la adresa din Roma, Italia. Magistratul asistent a învederat Înaltei Curți că recurentul-inculpat a depus la dosar, prin fax, o cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător, insistând în sensul că dorește să fie asistat de un apărător ales. Apărătorul ales al recurentului-inculpat a arătat că, la acest termen, a încheiat contractul de asistență juridică cu mătușa recurentului-inculpat și, față de această împrejurare, a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea pregătirii apărării și pentru a depune acte în circumstanțiere pentru recurentul-inculpat, înscrisuri pe care nu este în măsură să le depună la acest termen.

Înalta Curte a pus în discuția părților împrejurarea dacă nu s-ar impune în cauză realizarea procedurii de citare cu recurentul-inculpat, potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen. la sediul Cabinetului de Avocatură pentru a evita acordarea unui termen mai lung, în vederea realizării procedurii cu străinătatea. Apărătorul ales al recurentului-inculpat a arătat că va face demersuri în vederea depunerii la dosar, în termen util, a acordului dat în scris, de către recurentul-inculpat, în sensul de a-și alege domiciliul procedural, fie la cabinetul său, fie la cabinetul unui alt avocat din Baroul Bacău, fiind consemnată și poziția reprezentantului parchetului, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) și (4) C. proc.

pen., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al recurentului-inculpat, pentru a-i da posibilitatea să-și pregătească apărarea, împuternicirea avocațială fiind datată la 22 martie 2010, precum și conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. 8 C. proc. pen., constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat și față de necesitatea efectuării cuvenitelor demersuri în vederea depunerii la dosar a unor înscrisuri din care să rezulte acordul de voință dat, în scris, de inculpat pentru a fi citat la un domiciliu procedural ales în țară, potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen. a amânat cauza la 3 mai 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă, fiind primită prin fax, aflată la dosarul Înaltei Curți, o cerere formulată de către apărătorul ales al recurentului-inculpat S.O.M., în care a comunicat adresa sediului Cabinetului de Avocat L.Ș., respectiv Bd. U., sector 5 București, adresă la care urmează a se dispune citarea recurentului-inculpat doar în faza procesuală a recursului, împuternicirea de reprezentare fiind valabilă doar pentru recurs, în realitate, domiciliul actual al acestuia fiind în Comune Fonte Nuova, prov.

Roma, în v. M. De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse, fiind primite prin fax, două cereri, aflate la dosarul Înaltei Curți, prin care recurentul-inculpat a solicitat trimiterea citației la adresa sa de reședință în Italia, unde are un loc de muncă stabil, dorind să fie audiat în fața instanței, iar citația îi este necesară pentru a se putea învoi de la angajator și pentru se putea deplasa în România, precizând că are concediu în luna iunie 2010. La termenul de judecată de la 3 mai 2010, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu recurentul-inculpat, nefiind restituită la dosar dovada de citare de la adresa din Roma, Italia, fiind consemnate aspectele de către magistratul asistent, precum și pozițiile părților, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. (8) C. proc.

pen., constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat, neîntorcându-se dovada de citare a acestuia de la adresa din Italia, a amânat cauza la 28 iunie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părțile lipsă, ca în precedent, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de astăzi, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părțile, acestea însă lipsind, iar la solicitarea Înaltei Curți, apărătorul ales la recurentului-inculpat a depus în ședință publică înscrisuri în circumstanțiere pentru acesta (contractul său de muncă încheiat cu angajatorul italian pe o perioadă nedeterminată) și a precizat că inculpatul nu se poate prezenta în fața instanței de recurs, întrucât, deși a primit citație, patronul din Italia nu i-a permis să părăsească țara, și față de perspectiva pierderii unui loc de muncă bine plătit, inculpatul a ales să nu revină în România, urmând ca Înalta Curte să aprecieze și acest aspect, atunci când va delibera asupra soluției în cauză.

De asemenea, a depus și note de concluzii scrise în susținerea recursului promovat de inculpat, solicitând Înaltei Curți să le aibă în vedere la deliberare. Apărătorul ales al recurentului-inculpat a precizat, în dezbateri, că dosarul este în al doilea ciclu procesual, a susținut oral motivele de recurs detaliate în memoriile existente la dosar și, în esență, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât în faza apelului, dosarul s-a soluționat cu evidentă lipsă de procedură cu inculpatul care lucrează din 2004 în Italia și care a fost greșit citat prin afișare la Consiliul Local Onești și nu prin afișare la Consiliul Local Gura Văii, localitate în care s-a reținut că s-au săvârșit infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății.

A mai susținut că în cauză urmează a fi avut în vedere și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., întrucât din actele și lucrările dosarului nu a rezultat cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcină, cu atât mai mult cu cât probele administrate au fost insuficiente, iar inculpatul nu a fost niciodată audiat nici de prima instanță și nici de instanța de prim control judiciar, singura sa declarație fiind dată în faza când era în cercetări penale și nu se începuse de fapt urmărirea penală împotriva sa.

De altfel, consideră că instanța de prim control judiciar trebuia să constate că inculpatul a negat săvârșirea faptei reținută în sarcină, arătând că el, la rugămintea celorlalți, doar a asigurat transportul de două țevi de metal, în prezența unor jandarmi, neavând niciun moment reprezentarea faptului că săvârșește astfel o infracțiune, necunoscând că țevile respective au fost sustrase din incinta unei societăți comerciale. Înalta Curte a solicitat apărătorului ales să precizeze care ar fi, în opinia sa, acte probatorii pe care instanța de apel să le administreze suplimentar, față de propriile susțineri privind nevinovăția inculpatului.

Apărătorul recurentului-inculpat a arătat că instanța de apel trebuie să observe că între declarațiile martorilor deja audiați existau anumite neconcordanțe, iar unele afirmații din actul de inculpare au fost evident contrazise de susținerile coinculpaților, nelămurindu-se nici aspectul privind prezența sau absența gardienilor publici la momentul când se reține că inculpatul ar fi săvârșit fapta, întrucât, logic, consecințele juridice ar fi diferite. A mai susținut că din probele administrate nu a rezultat dacă inculpatul a săvârșit fapta de furt prin escaladarea zidului, dacă a participat o dată sau de mai multe ori la sustragerile de țevi, dacă a existat sau nu o înțelegere prealabilă între el și ceilalți coinculpați, așa cum nefondat s-a reținut în rechizitoriu, impunându-se a fi reanalizate declarațiile martorilor B., I., G. și R., dar și a cumpărătorilor de bună-credință S.I.

și S.M., declarații care trebuie să se coroboreze cu celelalte probe existente la dosar pentru a se dovedi, fără echivoc, că inculpatul S.O. este vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost cercetat și condamnat. A mai relevat că are convingerea că Înalta Curte va reține ca fondat primul motiv de recurs, privind nelegala citare a inculpatului, dispunând, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău și, în subsidiar, celelalte motive de critică menționate în scris le menține, însă înțelege să nu le mai susțină oral, urmând a fi avute în vedere dacă se va trece peste primul motiv de casare invocat, pronunțându-se o soluție de achitare a inculpatului.

Înalta Curte a solicitat, atât apărătorului ales al recurentului-inculpat, cât și reprezentantului parchetului punctul de vedere relativ la starea de recidivă postcondamnatorie dacă a fost corect reținută în sarcina inculpatului și dacă revocarea suspendarea condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare a fost sau nu legal dispusă, față și de dispozițiile deciziei în interesul legii nr. XIV pronunțată în Secțiile Unite. Apărătorul ales al recurentului-inculpat a arătat că recunoaște că acest aspect invocat, din oficiu, de instanță nu l-a analizat, însă își amintește că, din actele dosarului a rezultat că schimbarea de încadrare juridică dată faptei reținută în sarcina acestui inculpat s-a realizat după ce dosarul a parcurs primul ciclu procesual, Tribunalul Bacău, abia în anul 2009, dispunând condamnarea inculpatului S.O.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 80 C. pen. A mai susținut că atâta vreme cât dosarul a plecat de la procuror fără a se fi reținut dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. consideră că ulterior s-a procedat în mod greșit. A lăsat la aprecierea Înaltei Curți soluționarea acestui aspect. Reprezentantul parchetului, având cuvântul cu privire la recursul formulat de recurentul inculpat a precizat că, față de ultimul aspect invocat de Înalta Curte nu poate afirma că ar fi identificat vreun aspect de nelegalitate a hotărârii, referitor la reținerea recidivei postcondamnatorii pentru acest inculpat.

A mai arătat că prin Sentința anterioară nr. 1352 din 8 decembrie 2000 aplicată inculpatului de Judecătoria Onești, se dispusese condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, aplicându-se dispozițiile art. 81 C. pen., iar termenul de încercare era de 4 ani. Ulterior în octombrie 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 543/2002 prin care se reducea termenul de încercare cu durata pedepsei. Inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat și dedus judecății în prezenta cauză în februarie 2004, prin urmare, starea de recidivă a fost greșit reținută, întrucât în cauză intervenea reabilitarea de drept a acestuia. Față numai de acest aspect, a apreciat că recursul declarat de inculpat s-ar impune a fi admis, urmând ca celelalte critici formulate de inculpat, prin apărător, să fie respinse, ca nefondate.

Astfel a mai susținut că în cauză nu se impune trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de apel, întrucât la termenul când cauza a fost luată în pronunțare (10 noiembrie 2009), inculpatul a fost legal citat, atât la adresa indicată din Italia, cât și prin afișare la Consiliul Local Gura Văii, dar și la Consiliul Local Onești, așa cum, de altfel, s-a și solicitat prin adresa existentă la dosar în apel. A mai susținut că și la celelalte termene de judecată, inculpatul a semnat dovezile de citare expediate din Italia, așa încât procedura de citare cu acest inculpat a fost deci legal îndeplinită.

Cu privire la susținerile apărării în sensul că în cauză s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriilor în vederea dovedirii fără dubii a vinovăției sale, întrucât inculpatul a negat săvârșirea faptei, dând decât o singură declarație în faza în care era numai cercetat penal, a solicitat Înaltei Curți să le înlăture, deoarece inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală prilej cu care i s-a adus la cunoștință faptele pentru care este acuzat, precum și probele ce au stat la baza reținerii acestor fapte în sarcina sa. A mai susținut că nu pot fi primite nici susținerile apărării potrivit cărora inculpatul nu a avut reprezentarea faptelor sale ilicite, crezând că ajută niște persoane să încarce și să transporte niște țevi metalice a căror proveniență nu o cunoștea, câtă vreme din actul de inculpare, dar și din propria declarație rezultă că inculpatul a sărit gardul pe timp de noapte, luând țevile din incinta unității respective.

A conchis, solicitând respingerea recursului declarat de inculpat sub toate aspectele invocate de apărare, urmând a fi admis recursul inculpatului numai cu privire la aspectul invocat de instanță din oficiu vizând nelegala reținere a dispozițiilor privind recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu consecința greșitei revocări a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin sentința penală anterioară. În replică, apărătorul ales al recurentului-inculpat a precizat că fapta care i se impută inculpatului pe care îl reprezintă se presupune a fi fost săvârșită în februarie sau martie 2004, fără să se fi menționat cu exactitate data, însă chiar și în aceste condiții reținerea recidivei postcondamnatorii nu este legală, urmând a fi înlăturată prin decizia de casare ce urmează a se pronunța de Înalta Curte.

În notele de concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, aflate la dosarul Înaltei Curți, recurentul-inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării de către instanța Curții de Apel Bacău, constatând cazul prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., dar și că soluționarea cauzei este imposibilă fără administrarea de probe. S-a menționat că în fața Curții de Apel Bacău, la termenul din data de 10 noiembrie 2009, reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de constatare a neîndeplinirii procedurii de citare, ordonată de instanță prin afișare la sediul Consiliului Local Gura Văii. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (4) C. proc.

pen., afișarea citației urma să fie făcută la sediul Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, faptul că la dosar există dovezi de afișare la sediul Consiliului Local Onești nu acoperă citarea legală în această modalitate ordonată de instanță, prin afișare. În mod corect reprezentantul Ministerului Public a sesizat lipsa de procedură pentru termenul din 10 noiembrie 2009, când procesul a rămas în pronunțare, iar în ceea ce privește necesitatea administrării de probatorii, va dezvolta concluziile în cele ce urmează la critica privind stabilirea corectă a situației de fapt. De asemenea, recurentul inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și a se dispune rejudecarea cauzei, constatând existența situațiilor prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și pct. 18 C. proc.

pen. Astfel, a arătat că instanța Curții de Apel Bacău a fost sesizată cu rejudecarea apelului formulat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 593/D din 21 decembrie 2005, ca urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei penale nr. 1298 din 8 aprilie 2009. Prin această hotărâre, instanța supremă a dispus să fie analizate, în rejudecare toate criticile exprimate de inculpat în faza recursului și a apelului, cu excepția cazului prevăzut la pct. 21 din art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. Prin recursul său, promovat împotriva Deciziei penale nr. 128 din 28 octombrie 2008, inculpatul a cerut instanței să constate că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, că a participat la transportarea bunurilor furate doar pentru că a fost rugat să dea un ajutor, fără să cunoască proveniența bunurilor, cu atât mai mult cu cât la locul faptei se aflau și cei doi jandarmi, inculpați în aceeași cauză.

De asemenea, la ultimul termen de judecată, în recurs, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat a cerut instanței să se pronunțe asupra schimbării de încadrare juridică a faptei, din autorat în complicitate. Aceste critici nu au fost analizate de instanța Curții de Apel Bacău, care a omis cu desăvârșire să analizeze cererea inculpatului referitoare la încadrarea juridică a faptei. Potrivit art. 385 18 C. proc. pen. instanța de rejudecare trebuia să se conformeze hotărârii instanței de recurs. Probele invocate de instanța de fond, dar și de instanța de apel, în reținerea situației de fapt incriminatoare pentru inculpat, nu au fost de natură să combată prezumția de nevinovăție a inculpatului, existând neconcordanțe între declarațiile coinculpaților, cu care recurentul se presupune că a acționat.

Multe dintre afirmațiile din rechizitoriu au fost contrazise de declarațiile coinculpaților. S-a reținut că recurentul, alături de alți patru inculpați, după 7 zile de la prima faptă de furt, a sustras fără ajutorul gardienilor și prin escaladarea gardului societății T. o cantitate de 360 kg de țevi, valorificată la suma de 7 milioane lei vechi, împărțită în mod egal. Rechizitoriul a reținut că aceasta a fost a treia faptă de furt, urmată de cea de-a patra - 17 martie 2004, când inculpații s-au decis să sustragă țevi după o discuție purtată la barul din localitate. S-a considerat că este foarte important faptul că, din declarațiile celorlalți patru inculpați a reieșit că S.O.M. ar fi mers împreună cu ei în seara în care s-au întâlnit cu toții la barul din localitate.

Această mențiune este determinată în reținerea corectă și fără dubiu a datei săvârșirii infracțiunii, imputată inculpatului. De asemenea, se poate observa că și prezența sau lipsa celor doi gardieni de la locul faptei au determinat situații diferite, ceea ce ar putea susține concluzia că inculpatul recurent spune adevărul. Este important și faptul că probele nu au demonstrat fără echivoc săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de furt prin escaladare. În scopul afirmațiilor de mai sus, a solicitat a se urmări declarațiile inculpaților B.C., I.G., G.P., R.S., dar și celor doi cumpărători ai bunurilor furate - S.M. și S.I. În prezenta cale de atac, inculpatul a criticat decizia Curții de Apel Bacău și prin prisma faptului că nu i-a fost respectat dreptul la apărare.

Prin încheierea de ședință de la ultimul termen de judecată în apel s-a consemnat cererea avocatului ales de a se acorda un nou termen, având în vedere că a fost angajat cu o zi înainte de proces, neavând posibilitatea efectivă de studiere a dosarului. Din acest punct de vedere a criticat soluția instanței și afirmă că în cauză au fost neglijate criterii cum ar fi: complexitatea în fapt și în drept a cauzei, importanța activității pentru care timpul era necesar (spre exemplu, studierea antecedentelor penale), importanța fazei procesului pentru care trebuia pregătită apărarea, volumul de muncă al avocatului și faptul că apărarea urma să fie asigurată prin schimbarea avocatului din oficiu, inculpatul luând decizia să își exercite apărarea prin avocat ales.

Referitor la individualizarea pedepsei criticată de inculpat în toate fazele procesului a subliniat circumstanțele sale personale, care au demonstrat o atitudine orientată spre reintegrarea socială, în special prin eforturile depuse de a-și găsi un loc de muncă în condiții de legalitate. Din faza judecății la fond a dosarului a rezultat că acesta este plecat în străinătate (proces-verbal întocmit ca urmare a executării mandatului de aducere). Din vara anului 2004 inculpatul muncește în Italia pentru a se putea întreține și pentru a-și putea sprijini material familia rămasă în România. A anexat în acest scop ultimul contract de muncă încheiat la data de 03 februarie 2009, în traducere legalizată, din care a rezultat că inculpatul este angajat cu calificarea de muncitor nivelul 6 CCNL Comerț, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.

Examinând recursul declarat de recurentul-inculpat S.O.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport, atât cu motivele invocate de acesta, cât și din oficiu, de către Înalta Curte, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 21, 18, 17, 17 1 , 14 C. proc. pen., cât și prin acela invocat, din oficiu, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., în condițiile art. 385 9 alin. (3) și (4) din același cod și ca urmare a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 783/2009 (publicată în M. Of. nr. 404/15.06.2009), Înalta Curte constată că recursul inculpatului este fondat numai sub aspectului cazului de casare invocat din oficiu de către instanța de recurs pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a reglementat în conținutul prevederilor art. 177 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 referitoare la locul de citare, modalitățile concrete în care învinuitul sau inculpatul se citează în funcție de mai multe situații, precum și citarea altor persoane, a unităților juridice și a altor persoane juridice care se citează în condițiile din articolul menționat. Astfel, potrivit art. 177 alin. (1), (2), (3), (4), (8) și (8 1 ) C. proc. pen.: „(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează. (2) Dacă printr-o declarația dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

(3) În caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă. (4) Dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Când activitatea infracțională s-a desfășurat în mai multe locuri, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală.

(8) Dacă învinuitul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii. În absența unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.

(8 1 ) La stabilirea termenului pentru înfățișarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ține seama de normele internaționale aplicabile în relația cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citația în vederea înfățișării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfățișare.” Din analiza cauzei, rezultă că în apel, la termenul de judecată de la 9 iunie 2009, instanța de apel, având în vedere motivarea deciziei penale pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că se impune citarea apelantului inculpat cu scrisoare recomandată la adresa indicată din Italia și pentru un alt motiv arătat, a amânat judecarea apelului la data de 15 septembrie 2009, dispunând citarea apelantului inculpat cu scrisoare recomandată la adresa indicată din Italia, respectiv Provincia Roma, Fonte Nuova, Via M., Italia, precum și în com.

Gura Văii, sat Gura Văii, județul Bacău, Gura Văii, prin afișare la ușa Consiliului Local Gura Văii, județ Bacău, Onești, prin afișare la ușa Consiliului Local Onești, județ Bacău, la Fam. V.M., comuna Gura Văii, sat Gura Văii, județ Bacău, precum și intimatele părți civile, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți. Pentru termenul de judecată de la 10 noiembrie 2009, dată când a și fost pronunțată decizia instanței de apel, la dosarul curții de apel se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul inculpat S.O.M.

la adresa din comuna Gura Văii, sat Gura Văii, aceasta fiind primită și semnată de V.M., mătușa destinatarului, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul inculpat S.O.M., la familia V.M., la adresa din comuna Văii, sat Gura Văii, județul Bacău, aceasta fiind primită și semnată de mătușa destinatarului, confirmarea de primire a citării apelantului inculpat, la adresa din Italia, aceasta fiind semnată chiar de inculpat, procesul-verbal de afișare a citației privind pe apelantul inculpat în afișierul Consiliului Local Onești.

În partea introductivă a Deciziei nr. 129 de la 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a consemnat că procedura este legal îndeplinită, apărătorul apelantului inculpat arătând că a mai fost angajat în acest dosar în urmă cu doi ani și cu o zi înaintea prezentei ședințe de judecată, la ora 13:30 a fost reangajat, de către un membru al familiei, a dorit să studieze dosarul dar era ora 14 și nu mai era program la arhiva instanței, precizând că a luat legătura cu inculpatul și acesta a solicitat să fie audiat. De asemenea a susținut că inculpatul lucrează în străinătate din 2006 și va primi concediu pe data de 10 decembrie, afirmând că dacă ar pleca mai devreme, ar fi dat afară de la serviciu, solicitând amânarea cauzei pentru a studia dosarul și pentru a fi audiat inculpatul.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, având în vedere lipsa procedurii de citare prin afișare la Consiliul Local Gura Văii și cererea de amânare a apărătorului apelantului inculpat a fost de acord cu o ultimă amânare a cauzei. Curtea, având în vedere faptul că prezentul dosar este unul vechi, fiind vorba despre apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțate în anul 2005, dat fiind că procedura de citare a apelantului inculpat este completă la adresa din Italia, față de faptul că la termenul anterior apărătorul apelantului inculpat a fost prezent în sala de ședință și a spus că va fi angajat, a respins cererea de amânare, urmând a lăsa cauze, dacă se dorește, la a doua strigare pentru a fi studiat dosarul de apărătorul apelantului inculpat.

Apărătorul apelantului inculpat a arătat că nu dorește lăsarea cauzei la a doua strigare. În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica referitoare la lipsa de procedură cu apelantul inculpat la data judecării apelului, ca urmare a lipsei dovezii de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare la Consiliul Local Gura Văii, întrucât în cauză în mod corect instanța de apel a constatat ca fiind procedura de citare legal îndeplinită. Astfel, instanța de recurs constată că la judecarea apelului declarat de apelantul inculpat S.O.M. la data de 10 noiembrie 2009, au fost respectate dispozițiile art. 375 alin. (2) cu referire la art. 177 alin. (1) și (8), art. 291 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că apelantul inculpat a fost citat, atât la adresele cunoscute din România, cât aceea din Italia, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a apelantului inculpat din țară au fost semnate de o rudă cu acesta, iar scrisoarea recomandată de la adresa din Italia a fost semnată de către apelantul inculpat, așa încât acesta a cunoscut termenul de judecată, fiind citat în mod legal, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost semnate în condițiile menționate.

Împrejurarea că la dosarul cauzei nu se afla și dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantului inculpat prin afișare la Consiliul Local Gura Văii, nu are nicio relevanță juridică în raport cu modul în care a fost realizată procedura de citare a apelantului inculpat, întrucât așa cum rezultă din dispozițiile legale, în primul rând citarea are loc la adresa unde locuiește, iar în ipoteza necunoașterii nici a adresei unde locuiește și nici locul de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în raza căruia s-a săvârșit infracțiunea, așa cum stipulează art. 177 alin. (4) C. proc. pen. Or, în condițiile concrete ale cauzei, apelantul inculpat a fost citat la toate adresele unde se cunoștea că locuiește, mai mult la cea din Italia, apelantul inculpat a și semnat-o personal, astfel că procedura de citare în apel cu acesta a fost legal îndeplinită, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 21 C. proc.

pen. De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici critica cu privire la lipsa de apărare a apelantului inculpat, așa cum a fost susținută în concluziile scrise depuse în recurs la dosarul cauzei, critică ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., întrucât cel de la art. 385 9 pct. 6 din același cod, nu și-ar avea aplicabilitatea, față de împrejurarea că asistența obligatorie a fost asigurată apelantului inculpat S.O.M., la termenul de judecată a apelului de la 10 noiembrie 2009 de către apărătorul ales al acestuia, avocat L.V., așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei recurate.

Instanța de recurs consideră că la judecarea apelului, apelantului inculpat i-a fost asigurat dreptul la apărare, în mod complet și efectiv, de către apărătorul ales, cu împuternicirea avocațială, aflată la dosarul curții de apel, acesta beneficiind de o apărare calificată, în condițiile în care același apărător a mai pledat, chiar cu doi ani în urmă în aceeași cauză, iar acesta la data de 10 noiembrie 2009 a pus concluzii ample cu privire la criticile aduse hotărârii primei instanțe, în raport cu aspectele privind împrejurările faptice reținute în actul de sesizare, actele de la urmărire penală, făcând referiri la declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale și formulând instanței mai multe cereri privind soluționarea apelului, așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei, așa încât nu este incident nici cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici motivul de recurs referitor la nevinovăția recurentului inculpat, S.O.M., întrucât în contextul cauzei, instanțele au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind judicios și motivat că fapta inculpatului care în luna februarie 2004 împreună cu numiții R.S., B.C., G.P. și I.G. au pătruns prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei „E. Borzești” de unde au sustras cca.360 kg țeavă de alamă pe care au vândut-o numitului S.I. pentru suma de 700 RON, bani pe care i-au împărțit în mod egal, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) cu referire la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen.

Înalta Curte constată că în considerentele deciziei penale pronunțate, instanța de apel a făcut referiri la mijloacele de probă administrate în cauză, atât la cele din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, cât și la cele din faza urmăririi penale pe care le-a evaluat, în condițiile arătate, așa încât motivat a fost stabilită vinovăția inculpatului S.O.M., în săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.

De asemenea, instanța de recurs în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal consideră că actul concret de executare comis, de către inculpatul S.O.M., așa cum l-a arătat în conținutul declarațiilor date olograf, în calitate de făptuitor și în calitate de învinuit, la poliție și la procuror se coroborează cu procesul-verbal de reconstituire, în care acesta a indicat modul în care a comis furtul împreună cu coinculpații cu declarațiile date de învinuiții B.C., I.G.C., G.P., R.S., precum și cu declarațiile coinculpaților, date în cursul cercetării judecătorești G.P. (Dosarul cu nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău ), I.G.C., R.S., cu declarațiile părților vătămate S.M., S.I., așa încât acesta a avut reprezentarea urmărilor faptei pe care o comite, urmărind producerea rezultatelor acesteia, vinovăția sa fiind dovedită.

Astfel, în declarația dată în calitate de învinuit, la procuror, S.O.M. a arătat că „(...) La începutul lunii martie 2004 pe timp de noapte, împreună cu alte persoane (R.S., I.G., G.P. și B.C.) prin escaladarea gardului am intrat în incinta SC T. București - Sucursala Borzești, de unde am sustras cantitatea de aprox. 140 kg țeavă alamă. Ulterior țeava a fost vândută de numitul R.S., unei persoane pe care nu o cunosc, cu suma totală de 4.000.000 lei. Din această sumă de bani, eu am obținut suma de 800.000 lei, bani pe care i-am cheltuit în interes personal (...)” Inculpatul G.P. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a menționat că „(...) În cursul lunii februarie m-am întâlnit cu R.S.

și B.S. în satul Gura Văii și precizez că mă aflam însoțit de I.G și S.O. și în urma discuțiilor purtate R. și B. mi-au propus să mergem la SC E. Borzești și să sustragem țeavă de alamă. Pentru a mai obține bani am fost de acord și împreună toți cei cinci, respectiv R., B., I., S. și cu mine ne-am deplasat la Suc. Borzești, am escaladat gardul și am sustras 4 legături de țeavă de aluminiu, respectiv cantitatea de 365 kg de țeavă. Am transportat țeava sustrasă până în apropierea canalului Trotuș, iar aici a venit T. pe care l-am abordat la locuința acestuia, ne-a ajutat să transportăm țeava la locuința lui S.I., în schimbul sumei de 7.000.000 lei, suma pe care am primit-o de la S. am împărțit-o în mod egal (...)”.

Inculpatul I.G.C. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a precizat că „(...) În cursul lunii februarie 2004 nu pot preciza cu exactitate data și ora mă aflam în barul T. SRL Gura Văii însoțit de G.P. și S.O., iar la un moment a venit la masa noastră R.S. și B.C. care ne-au spus că există posibilitatea de a face rost de material feros pentru a-l vinde în incinta soc. T. că există o înțelegere între ei și gardienii care asigurau paza și că în jurul orelor 19 - 20 ne putem deplasa la incinta societății pentru a lua țevile de alamă. În aceiași seară după lăsarea întunericului cu toții ne-