ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2564/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2564/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 593/D din 21

decembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău s-a

dispus, în temeiul prevederilor art. 208 alin. (1) cu referire la art. 209

alin. (1) lit. a), g), i), cu art. 37 lit. a), art. 74 lit. c), art. 76 alin.

(1) lit. c) și art. 80 C. pen. condamnarea apelantului inculpat S.O.M. la

pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 83 C.

pen. s-a revocat suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1352 din 8 decembrie 2000 a

Judecătoriei Onești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin.

(3) C. pen., iar în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea

pentru aceiași pedeapsă. S-a dispus adăugarea la pedeapsa aplicată a acestei

pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni

închisoare.

Prin aceiași sentință

penală s-a dispus condamnarea și a altor inculpați.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut faptul că în luna februarie 2004,

inculpatul S.O. împreună cu numiții R.S., B.C., G.P. și I.G. au pătruns prin

escaladarea gardului în incinta Sucursalei „E. Borzești” de unde au sustras

cca. 360 kg țeavă de alamă pe care au vândut-o numitului S.I. pentru suma de

700 RON RON, bani pe are i-au împărțit în mod egal.

Atât inculpatul

S.O.M., cât și ceilalți inculpați au declarat apel împotriva sentinței penale

de mai sus. Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006

pronunțată în Dosarul nr. 707/2006 a respins, ca nefundat apelul declarat de

inculpatul S.O.M. și de ceilalți inculpați.

Împotriva acestei

soluții inculpatul S.O.M. a declarat recurs, iar Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia nr. 900 din 12 martie 2008 pronunțată de secția penală în

Dosarul nr. 9991/1/2007 a admis recursul peste termen declarat de inculpat, a

casat numai în ce îl privește pe acesta decizia Curții de Apel Bacău și a

dispus trimiterea cauzei la aceiași instanță pentru rejudecarea apelului.

Prin decizia de

casare s-a reținut că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a

recurentului inculpat, întrucât pe citație este trecut în mod greșit

infracțiunea de luare de mită în loc de infracțiunea de furt.

Totodată, Înalta

Curte a constatat că decizia Curții de Apel Bacău este nemotivată în ceea ce-l

privește pe inculpatul S.O.M., acesta nefiind individualizat în decizie sub

aspectul motivelor de apel invocate. Simpla motivare a deciziei printr-o frază

pentru toți inculpații, fără o argumentare bazată pe dispoziții legale,

menționându-se doar că „la individualizarea judiciară a pedepselor, au fost

avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen., ținându-se seama de

gravitatea infracțiunilor comise, împrejurările concrete în care s-au săvârșit,

dar și față de persoana inculpaților - respectiv datele ce-i caracterizează -

vârstă, antecedență penală, comportare anterioară și ulterioară și poziția

procesuală” nu este suficientă pentru ca instanța să se pronunțe asupra

apelului inculpatului. Astfel, decizia instanței de apel nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 383 C. proc. pen. care se referă la conținutul deciziei și

prevăd că expunerea trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au

condus după caz la respingerea sau admiterea apelului.

Cauza a fost

înregistrată din nou pe rolul acestei instanțe sub nr. 275/32/2008, în care a

fost pronunțată Decizia penală nr. 128 din 28 octombrie 2008 prin care s-a

respins din nou apelul inculpatului, ca nefondat.

În considerente s-a

arătat că la solicitarea apărătorului ales al apelantului inculpat s-a admis

proba cu 3 martori în apărare și circumstanțiere: G.P., B.C. și T.C.

Din conținutul

declarațiilor acestora, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză,

declarații inculpați și martori, instanța de apel a constatat că în mod corect

s-a reținut vinovăția apelantului inculpat.

Martorii audiați au

confirmat participarea apelantului la unul din actele de sustragere a țevii de

alamă. Afirmația că apelantul a avut reprezentarea că țeava aparține unuia

dintre paznici, nu a fost probată și a fost infirmată de modul în care a fost

săvârșită infracțiunea pe timp de noapte, prin escaladarea gardului și prin

sustragerea țevii dintr-un depozit aparținând părții civile Sucursala „E.

Borzești”. De altfel martorii audiați au confirmat că știau cui aparține țeava

și că apelantul a escaladat și el gardul și a cărat țeava cu spatele. Pe de

altă parte suma de bani obținută din valorificarea țevii sustrase a fost

împărțită în mod egal între toți autorii faptei.

Cu privire la

cuantumul pedepsei aplicate, instanța de apel a constatat că s-a dat eficiență

prevederilor art. 72 C. pen. prin aplicarea de circumstanțe atenuante și

scăderea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.

În cauză, din

declarațiile martorilor a rezultat că apelantul este plecat în străinătate și

în temeiul prevederilor art. 177 alin. (1) și (4) C. proc. pen. acesta a fost

citat la toate adresele cunoscute și prin afișare la ușa consiliului local al

localității unde a fost săvârșită infracțiunea.

Inculpatul a formulat

iarăși recurs, soluționat prin Decizia penală nr. 1298 din 08 aprilie 2009 la

Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea

apelului la Curtea de Apel Bacău.

S-a motivat în

decizia de casare cu trimitere că în ciclul procesual anterior a rezultat

faptul că în rejudecarea în apel inculpatul S.O.M. nu a fost citat și la adresa

din Italia, adresă indicată în înscrisurile aflate la filele 38, 53, precum și

la filele 78 și 108 din care a rezultat fără dubiu că inculpatul apelant S.O.M.

avea rezidența la adresa din Italia, astfel cum a rezultat și din Certificatul

de Rezidență emis de Primăria Comuna Fonte Nuova (Provincia Roma).

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 177 și 181 C. proc. pen., instanța trebuia să dispună

citarea inculpatului apelant S.O.M. la noul domiciliu care a fost precizat de

către acesta prin actele depuse la Dosarul nr. 9992/1/2007, respectiv Via M.,

Fonte Nuova, Provincia Roma, Italia.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen. a admis recursul declarat de inculpatul S.O.M. împotriva Deciziei

penale nr. 128 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie.

Procedând la o nouă

rejudecare a apelului, a fost citat inculpatul la adresa de rezidență din

Italia, cu scrisoare recomandată, primită în două rânduri de apelant care a și

semnat-o, la o dată anterioară de la care s-au scurs mai mult de 40 de zile

până la termenul de judecată.

Apărătorul

inculpatului nu a formulat cereri noi de probatorii pentru soluționarea

prezentului apel.

De asemenea, având în

vedere lipsa inculpatului de la judecata dosarului pe parcursul mai multor ani,

că acesta a primit citațiile trimise de instanța de apel, prima la data de 13

iunie 2009, având suficient timp pentru a-și planifica prezența în fața Curții

de Apel Bacău în măsura în care ar fi intenționat să dea o declarație, s-a

apreciat că o nouă amânare pe acest motiv, fără a fi justificată obiectiv și

probator, nu este întemeiată, având drept rezultat tergiversarea inutilă a

soluționării cauzei.

Prin Decizia penală

nr. 129 de la 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 275.1/32/2008, în baza art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de apelantul

inculpat S.O.M., împotriva Sentinței penale nr. 593/D din 21 decembrie 2005

pronunțată în Dosarul nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău, ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata a 200 RON, cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a apreciat în mod corect

probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a reținut situația de

fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția

inculpatului.

A rezultat din

declarațiile coinculpaților R.S. (Dosar nr. 4628/2004 al Tribunalului Bacău),

G.L. (Dosar nr. 4628/2004), părților vătămate S.M. (Dosar nr. 4628/2004 ) și

S.I., coinculpatului I.G.C., că în cursul lunii februarie 2004, împreună cu

B.C., R.S., G.P. și I.G. a sustras aproximativ 360 kg țeavă de alamă de la

partea vătămată SC T. SA București, din incinta Sucursalei „E.” Borzești,

cantitate vândută părții vătămate S.I., primind suma de 700 RON, pe care au

împărțit-o egal.

De altfel, inculpatul

a recunoscut că în cursul urmăririi penale activitatea infracțională de

sustragere de material feros, sub formă de țeavă, prin escaladarea gardului cu

ceilalți inculpați, după ce anterior așteptaseră ca inculpatul B.C. să se înțeleagă

cu gardienii care păzeau incinta părții vătămate, sustragerea acestor bunuri

mobile fiind comisă în mod evident cu intenție directă de către apelant.

Și cu ocazia

reconstituirii efectuate la data de 6 aprilie 2004 apelantul a indicat

modalitatea efectivă prin care s-a realizat furtul și a semnat fără obiecții

procesul-verbal întocmit cu această ocazie.

Prin urmare, prima

instanță a dispus condamnarea acestuia în mod corect, în raport cu actul

material de sustragere la care a participat.

De asemenea, instanța

a făcut o justă individualizare a pedepsei, aceasta fiind proporțională cu

gradul de pericol social al faptelor și consecințele produse, dar și cu datele

ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, fapta comisă

atrăgând revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1352/2000 a Judecătoriei Onești,

dar și revocarea grațierii condiționate a executării aceleiași pedepse.

Hotărârea pronunțată

de instanța de fond a fost apreciată ca fiind legală și temeinică și sub

aspectul rezolvării laturii civile a cauzei în raport de apelant.

Părții vătămate

Poliția Primăriei mun. Bacău i-au fost acordate despăgubiri sub forma daunelor

materiale în cuantum de 7343 RON, valoarea materialului feros la care a fost

obligat în solidar cu ceilalți coinculpați, participanți la fapta comisă de

apelant.

În aprecierea

cuantumului acestora au fost avute în vedere împrejurările în care a fost

comisă infracțiunea, cantitatea de alamă sustrasă la data faptei și prețul pe

kilogram de țeavă de alamă, în sumă de 20,4 RON.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul S.O.M.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul S.O.M., criticând în

scris, atât hotărârea instanței de fond, cât și a instanței de apel pentru

netemeinicie și nelegalitate, fiind date în contradicție flagrantă cu probele

administrate în dosar.

De asemenea,

recurentul inculpat, prin apărător a arătat că acest dosar s-a judecat cu lipsă

de procedură, motiv pentru care s-a admis recursul de două ori de Înalta Curte

de Casație și Justiție și cauza s-a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel

Bacău.

În decizia dată de

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a menționat că se admite recursul, în

principal pe viciul de procedură, însă Curtea de Apel Bacău va avea în vedere

și celelalte motive de apel arătate de recurent, respectiv că acesta a arătat

că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii care i se pune în sarcină.

Dacă sunt probe evidente de vinovăție.

La Curtea de Apel

Bacău, avocatul său a solicitat: termen pentru pregătirea apărării; termen

pentru viciul de procedură cu, Consiliul Local al com. Gura Văii (și nu cu,

Consiliul Local Onești); termen pentru a se dispune ascultarea sa (nu a fost

audiat nici la Tribunalul Bacău, nici la Curtea de Apel Bacău).

De asemenea, a mai

menționat că parchetul a solicitat termen pentru viciu de procedură cu,

Consiliul Local Gura Văii, iar Curtea de Apel Bacău i-a respins probatoriul cu

precizarea „dosarul este foarte vechi și se impune judecarea (...)”, precizând

că în mod flagrant i s-a încălcat în acest mod dreptul la o judecată dreaptă.

În ceea ce privesc

împrejurările săvârșirii infracțiunii: s-a pretins prin rechizitoriu că la

începutul lunii martie 2004 împreună cu numiții G.P., I.G. și B.C. au sustras

prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei Borzești, 360 kg țeavă alamă cu

un prejudiciu de 700 RON.

Realitatea nu este

asta. La dosarul de urmărire penală a arătat că a fost rugat de aceste persoane

să-i ajute să ducă la o căruță, țeava respectivă, iar pentru acest ajutor a

primit 8 RON (80 mii RON vechi ) de la numitul T.G.

Recurentul-inculpat,

prin apărător a mai menționat că a crezut aceste persoane, întrucât a văzut pe

cei doi gardieni (care ulterior au aflat că au fost condamnați pentru luare de

mită), care erau de față când a fost rugat să ajute la transportul țevilor. În

anul 2005 a plecat în Italia, iar din anul 2006 are loc de muncă și acte. Nu a

fost audiat niciodată la tribunal sau la curte. În dosar nu mai există alte

probe, tribunalul i-a dat circumstanțe atenuante (tocmai pentru că nu erau

probe în dosar) și i s-a dat 1 an și 10 luni, pentru o faptă pe care nu a

comis-o, arătând că tocmai pentru că nu există nicio probă, tribunalul,

aplicând circumstanțe atenuante ar fi avut posibilitatea să aplice o pedeapsă

sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni.

Față de toate aceste

considerente, recurentul inculpat, prin apărător a solicitat admiterea

recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii cu trimitere spre

rejudecare.

La dosarul cauzei, în

recurs a fost depusă o cerere primită prin fax, formulată de către

recurentul-inculpat în care solicită un termen de judecată pentru a-și angaja

apărător, cerere aflată la dosarul Înaltei Curți.

De asemenea a fost

întocmit un referat de către magistratul asistent, aflat la dosarul Înaltei

Curți, în care se menționează că urmare luării legăturii telefonice cu grefier

I.M. din cadrul Judecătoriei Onești - Biroul Executări Penale, verificând

datele existente în registru, acesta a relatat următoarele: inculpatul S.O.M. a

fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 217 alin. (3) C. pen., prin Sentința penală nr. 1352 din 8

decembrie 2000 a Judecătoriei Onești, rămasă definitivă la data de 20 decembrie

2000, prin neapelare; cu privire la același inculpat, d-na grefier a mai precizat

că în același registru se află înscrisă mențiunea privind Sentința penală nr.

593 din 21 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău, rămasă definitivă

prin Decizia penală nr. 194 din 13 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, prin care

s-a revocat suspendarea executării pedepsei și s-a stabilit ca acesta să

execute 3 ani și 10 luni închisoare.

La termenul de

judecată de judecată de la 25 ianuarie 2010, au fost consemnate concluziile

părților, în raport cu cele învederate de către magistratul asistent, iar după

deliberare, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin.

(1), (3) și (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de

recurentul inculpat, pentru a-i da posibilitatea să-și angajeze apărător, cauza

fiind la primul termen, precum și conform art. 302 alin. (2) raportat la art.

177 alin. (8) C. proc. pen., constatând lipsă de procedură cu

recurentul-inculpat, a amânat cauza la 22 martie 2010, așa cum rezultă din

încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au

fost depuse două cereri, primite prin fax (dosarul Înaltei Curți), formulate de

recurentul-inculpat prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată

pentru lipsă de apărare la termenul din 22 martie 2010, întrucât dorește să fie

asistat de un apărător ales.

La termenul de

judecată de la 22 martie 2010, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu

recurentul-inculpat, nefiind restituită la dosar dovada de citare de la adresa

din Roma, Italia.

Magistratul asistent a

învederat Înaltei Curți că recurentul-inculpat a depus la dosar, prin fax, o

cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător, insistând în sensul că

dorește să fie asistat de un apărător ales.

Apărătorul ales al

recurentului-inculpat a arătat că, la acest termen, a încheiat contractul de

asistență juridică cu mătușa recurentului-inculpat și, față de această

împrejurare, a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea pregătirii

apărării și pentru a depune acte în circumstanțiere pentru recurentul-inculpat,

înscrisuri pe care nu este în măsură să le depună la acest termen.

Înalta Curte a pus în

discuția părților împrejurarea dacă nu s-ar impune în cauză realizarea

procedurii de citare cu recurentul-inculpat, potrivit art. 177 alin. (2) C.

proc. pen. la sediul Cabinetului de Avocatură pentru a evita acordarea unui

termen mai lung, în vederea realizării procedurii cu străinătatea.

Apărătorul ales al

recurentului-inculpat a arătat că va face demersuri în vederea depunerii la

dosar, în termen util, a acordului dat în scris, de către recurentul-inculpat,

în sensul de a-și alege domiciliul procedural, fie la cabinetul său, fie la

cabinetul unui alt avocat din Baroul Bacău, fiind consemnată și poziția

reprezentantului parchetului, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art.

302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen.,

constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al

recurentului-inculpat, pentru a-i da posibilitatea să-și pregătească apărarea,

împuternicirea avocațială fiind datată la 22 martie 2010, precum și conform

art. 302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. 8 C. proc. pen., constatând lipsă

de procedură cu recurentul-inculpat și față de necesitatea efectuării

cuvenitelor demersuri în vederea depunerii la dosar a unor înscrisuri din care

să rezulte acordul de voință dat, în scris, de inculpat pentru a fi citat la un

domiciliu procedural ales în țară, potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. pen. a

amânat cauza la 3 mai 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la

acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a

fost depusă, fiind primită prin fax, aflată la dosarul Înaltei Curți, o cerere

formulată de către apărătorul ales al recurentului-inculpat S.O.M., în care a

comunicat adresa sediului Cabinetului de Avocat L.Ș., respectiv Bd. U., sector

5 București, adresă la care urmează a se dispune citarea recurentului-inculpat

doar în faza procesuală a recursului, împuternicirea de reprezentare fiind

valabilă doar pentru recurs, în realitate, domiciliul actual al acestuia fiind

în Comune Fonte Nuova, prov. Roma, în v. M.

De asemenea, la

dosarul cauzei au fost depuse, fiind primite prin fax, două cereri, aflate la

dosarul Înaltei Curți, prin care recurentul-inculpat a solicitat trimiterea

citației la adresa sa de reședință în Italia, unde are un loc de muncă stabil,

dorind să fie audiat în fața instanței, iar citația îi este necesară pentru a

se putea învoi de la angajator și pentru se putea deplasa în România, precizând

că are concediu în luna iunie 2010.

La termenul de

judecată de la 3 mai 2010, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu

recurentul-inculpat, nefiind restituită la dosar dovada de citare de la adresa

din Roma, Italia, fiind consemnate aspectele de către magistratul asistent,

precum și pozițiile părților, iar după deliberare, Înalta Curte, conform art.

302 alin. (2) raportat la art. 177 alin. (8) C. proc. pen., constatând lipsă de

procedură cu recurentul-inculpat, neîntorcându-se dovada de citare a acestuia

de la adresa din Italia, a amânat cauza la 28 iunie 2010, pentru când se va

repeta procedura de citare cu părțile lipsă, ca în precedent, așa cum rezultă

din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de

judecată de astăzi, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate

părțile, acestea însă lipsind, iar la solicitarea Înaltei Curți, apărătorul

ales la recurentului-inculpat a depus în ședință publică înscrisuri în

circumstanțiere pentru acesta (contractul său de muncă încheiat cu angajatorul italian

pe o perioadă nedeterminată) și a precizat că inculpatul nu se poate prezenta

în fața instanței de recurs, întrucât, deși a primit citație, patronul din

Italia nu i-a permis să părăsească țara, și față de perspectiva pierderii unui

loc de muncă bine plătit, inculpatul a ales să nu revină în România, urmând ca

Înalta Curte să aprecieze și acest aspect, atunci când va delibera asupra

soluției în cauză. De asemenea, a depus și note de concluzii scrise în

susținerea recursului promovat de inculpat, solicitând Înaltei Curți să le aibă

în vedere la deliberare.

Apărătorul ales al

recurentului-inculpat a precizat, în dezbateri, că dosarul este în al doilea

ciclu procesual, a susținut oral motivele de recurs detaliate în memoriile

existente la dosar și, în esență, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât

în faza apelului, dosarul s-a soluționat cu evidentă lipsă de procedură cu

inculpatul care lucrează din 2004 în Italia și care a fost greșit citat prin

afișare la Consiliul Local Onești și nu prin afișare la Consiliul Local Gura

Văii, localitate în care s-a reținut că s-au săvârșit infracțiunile pentru care

inculpatul a fost cercetat și dedus judecății.

A mai susținut că în

cauză urmează a fi avut în vedere și motivul de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., întrucât din actele și lucrările

dosarului nu a rezultat cu certitudine că inculpatul se face vinovat de

comiterea faptelor reținute în sarcină, cu atât mai mult cu cât probele

administrate au fost insuficiente, iar inculpatul nu a fost niciodată audiat

nici de prima instanță și nici de instanța de prim control judiciar, singura sa

declarație fiind dată în faza când era în cercetări penale și nu se începuse de

fapt urmărirea penală împotriva sa.

De altfel, consideră

că instanța de prim control judiciar trebuia să constate că inculpatul a negat

săvârșirea faptei reținută în sarcină, arătând că el, la rugămintea celorlalți,

doar a asigurat transportul de două țevi de metal, în prezența unor jandarmi,

neavând niciun moment reprezentarea faptului că săvârșește astfel o

infracțiune, necunoscând că țevile respective au fost sustrase din incinta unei

societăți comerciale.

Înalta Curte a

solicitat apărătorului ales să precizeze care ar fi, în opinia sa, acte

probatorii pe care instanța de apel să le administreze suplimentar, față de

propriile susțineri privind nevinovăția inculpatului.

Apărătorul recurentului-inculpat

a arătat că instanța de apel trebuie să observe că între declarațiile

martorilor deja audiați existau anumite neconcordanțe, iar unele afirmații din

actul de inculpare au fost evident contrazise de susținerile coinculpaților,

nelămurindu-se nici aspectul privind prezența sau absența gardienilor publici

la momentul când se reține că inculpatul ar fi săvârșit fapta, întrucât, logic,

consecințele juridice ar fi diferite.

A mai susținut că din

probele administrate nu a rezultat dacă inculpatul a săvârșit fapta de furt

prin escaladarea zidului, dacă a participat o dată sau de mai multe ori la

sustragerile de țevi, dacă a existat sau nu o înțelegere prealabilă între el și

ceilalți coinculpați, așa cum nefondat s-a reținut în rechizitoriu, impunându-se

a fi reanalizate declarațiile martorilor B., I., G. și R., dar și a

cumpărătorilor de bună-credință S.I. și S.M., declarații care trebuie să se

coroboreze cu celelalte probe existente la dosar pentru a se dovedi, fără

echivoc, că inculpatul S.O. este vinovat de comiterea infracțiunii pentru care

a fost cercetat și condamnat.

A mai relevat că are

convingerea că Înalta Curte va reține ca fondat primul motiv de recurs, privind

nelegala citare a inculpatului, dispunând, pe cale de consecință, trimiterea

cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău și, în subsidiar, celelalte

motive de critică menționate în scris le menține, însă înțelege să nu le mai

susțină oral, urmând a fi avute în vedere dacă se va trece peste primul motiv

de casare invocat, pronunțându-se o soluție de achitare a inculpatului.

Înalta Curte a

solicitat, atât apărătorului ales al recurentului-inculpat, cât și

reprezentantului parchetului punctul de vedere relativ la starea de recidivă

postcondamnatorie dacă a fost corect reținută în sarcina inculpatului și dacă

revocarea suspendarea condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare a

fost sau nu legal dispusă, față și de dispozițiile deciziei în interesul legii

nr. XIV pronunțată în Secțiile Unite.

Apărătorul ales al

recurentului-inculpat a arătat că recunoaște că acest aspect invocat, din

oficiu, de instanță nu l-a analizat, însă își amintește că, din actele

dosarului a rezultat că schimbarea de încadrare juridică dată faptei reținută

în sarcina acestui inculpat s-a realizat după ce dosarul a parcurs primul ciclu

procesual, Tribunalul Bacău, abia în anul 2009, dispunând condamnarea

inculpatului S.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 - 209

alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 76 alin.

(1) lit. c) și art. 80 C. pen. A mai susținut că atâta vreme cât dosarul a

plecat de la procuror fără a se fi reținut dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.

consideră că ulterior s-a procedat în mod greșit. A lăsat la aprecierea Înaltei

Curți soluționarea acestui aspect.

Reprezentantul

parchetului, având cuvântul cu privire la recursul formulat de recurentul

inculpat a precizat că, față de ultimul aspect invocat de Înalta Curte nu poate

afirma că ar fi identificat vreun aspect de nelegalitate a hotărârii, referitor

la reținerea recidivei postcondamnatorii pentru acest inculpat.

A mai arătat că prin

Sentința anterioară nr. 1352 din 8 decembrie 2000 aplicată inculpatului de

Judecătoria Onești, se dispusese condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă

de 2 ani închisoare, aplicându-se dispozițiile art. 81 C. pen., iar termenul de

încercare era de 4 ani. Ulterior în octombrie 2002 a intrat în vigoare Legea

nr. 543/2002 prin care se reducea termenul de încercare cu durata pedepsei.

Inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat și dedus judecății în

prezenta cauză în februarie 2004, prin urmare, starea de recidivă a fost greșit

reținută, întrucât în cauză intervenea reabilitarea de drept a acestuia.

Față numai de acest

aspect, a apreciat că recursul declarat de inculpat s-ar impune a fi admis,

urmând ca celelalte critici formulate de inculpat, prin apărător, să fie

respinse, ca nefondate. Astfel a mai susținut că în cauză nu se impune

trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de apel, întrucât la termenul

când cauza a fost luată în pronunțare (10 noiembrie 2009), inculpatul a fost

legal citat, atât la adresa indicată din Italia, cât și prin afișare la

Consiliul Local Gura Văii, dar și la Consiliul Local Onești, așa cum, de

altfel, s-a și solicitat prin adresa existentă la dosar în apel. A mai susținut

că și la celelalte termene de judecată, inculpatul a semnat dovezile de citare

expediate din Italia, așa încât procedura de citare cu acest inculpat a fost

deci legal îndeplinită.

Cu privire la

susținerile apărării în sensul că în cauză s-ar impune trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru suplimentarea probatoriilor în vederea dovedirii fără dubii a

vinovăției sale, întrucât inculpatul a negat săvârșirea faptei, dând decât o

singură declarație în faza în care era numai cercetat penal, a solicitat

Înaltei Curți să le înlăture, deoarece inculpatul a fost audiat în faza de

urmărire penală prilej cu care i s-a adus la cunoștință faptele pentru care

este acuzat, precum și probele ce au stat la baza reținerii acestor fapte în

sarcina sa.

A mai susținut că nu

pot fi primite nici susținerile apărării potrivit cărora inculpatul nu a avut

reprezentarea faptelor sale ilicite, crezând că ajută niște persoane să încarce

și să transporte niște țevi metalice a căror proveniență nu o cunoștea, câtă

vreme din actul de inculpare, dar și din propria declarație rezultă că

inculpatul a sărit gardul pe timp de noapte, luând țevile din incinta unității

respective.

A conchis, solicitând

respingerea recursului declarat de inculpat sub toate aspectele invocate de

apărare, urmând a fi admis recursul inculpatului numai cu privire la aspectul

invocat de instanță din oficiu vizând nelegala reținere a dispozițiilor privind

recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu consecința

greșitei revocări a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei

aplicată prin sentința penală anterioară.

În replică,

apărătorul ales al recurentului-inculpat a precizat că fapta care i se impută

inculpatului pe care îl reprezintă se presupune a fi fost săvârșită în

februarie sau martie 2004, fără să se fi menționat cu exactitate data, însă

chiar și în aceste condiții reținerea recidivei postcondamnatorii nu este

legală, urmând a fi înlăturată prin decizia de casare ce urmează a se pronunța

de Înalta Curte.

În notele de

concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, aflate la dosarul Înaltei Curți,

recurentul-inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și dispunerea rejudecării de către instanța Curții de Apel

Bacău, constatând cazul prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C.

proc. pen., dar și că soluționarea cauzei este imposibilă fără administrarea de

probe.

S-a menționat că în

fața Curții de Apel Bacău, la termenul din data de 10 noiembrie 2009,

reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de constatare a

neîndeplinirii procedurii de citare, ordonată de instanță prin afișare la

sediul Consiliului Local Gura Văii. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor

art. 177 alin. (4) C. proc. pen., afișarea citației urma să fie făcută la

sediul Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea,

faptul că la dosar există dovezi de afișare la sediul Consiliului Local Onești

nu acoperă citarea legală în această modalitate ordonată de instanță, prin

afișare. În mod corect reprezentantul Ministerului Public a sesizat lipsa de

procedură pentru termenul din 10 noiembrie 2009, când procesul a rămas în

pronunțare, iar în ceea ce privește necesitatea administrării de probatorii, va

dezvolta concluziile în cele ce urmează la critica privind stabilirea corectă a

situației de fapt.

De asemenea,

recurentul inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor atacate și a se dispune rejudecarea cauzei, constatând existența

situațiilor prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și pct. 18 C.

proc. pen.

Astfel, a arătat că

instanța Curții de Apel Bacău a fost sesizată cu rejudecarea apelului formulat

de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 593/D din 21 decembrie 2005, ca urmare

a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei penale

nr. 1298 din 8 aprilie 2009. Prin această hotărâre, instanța supremă a dispus

să fie analizate, în rejudecare toate criticile exprimate de inculpat în faza

recursului și a apelului, cu excepția cazului prevăzut la pct. 21 din art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

Prin recursul său,

promovat împotriva Deciziei penale nr. 128 din 28 octombrie 2008, inculpatul a

cerut instanței să constate că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru

care a fost condamnat, că a participat la transportarea bunurilor furate doar

pentru că a fost rugat să dea un ajutor, fără să cunoască proveniența

bunurilor, cu atât mai mult cu cât la locul faptei se aflau și cei doi

jandarmi, inculpați în aceeași cauză. De asemenea, la ultimul termen de

judecată, în recurs, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat a cerut

instanței să se pronunțe asupra schimbării de încadrare juridică a faptei, din

autorat în complicitate.

Aceste critici nu au

fost analizate de instanța Curții de Apel Bacău, care a omis cu desăvârșire să

analizeze cererea inculpatului referitoare la încadrarea juridică a faptei.

Potrivit art. 385

18

C. proc. pen. instanța de rejudecare trebuia să

se conformeze hotărârii instanței de recurs.

Probele invocate de

instanța de fond, dar și de instanța de apel, în reținerea situației de fapt

incriminatoare pentru inculpat, nu au fost de natură să combată prezumția de

nevinovăție a inculpatului, existând neconcordanțe între declarațiile

coinculpaților, cu care recurentul se presupune că a acționat. Multe dintre

afirmațiile din rechizitoriu au fost contrazise de declarațiile coinculpaților.

S-a reținut că

recurentul, alături de alți patru inculpați, după 7 zile de la prima faptă de

furt, a sustras fără ajutorul gardienilor și prin escaladarea gardului

societății T. o cantitate de 360 kg de țevi, valorificată la suma de 7 milioane

lei vechi, împărțită în mod egal. Rechizitoriul a reținut că aceasta a fost a

treia faptă de furt, urmată de cea de-a patra - 17 martie 2004, când inculpații

s-au decis să sustragă țevi după o discuție purtată la barul din localitate.

S-a considerat că

este foarte important faptul că, din declarațiile celorlalți patru inculpați a

reieșit că S.O.M. ar fi mers împreună cu ei în seara în care s-au întâlnit cu

toții la barul din localitate. Această mențiune este determinată în reținerea

corectă și fără dubiu a datei săvârșirii infracțiunii, imputată inculpatului.

De asemenea, se poate observa că și prezența sau lipsa celor doi gardieni de la

locul faptei au determinat situații diferite, ceea ce ar putea susține

concluzia că inculpatul recurent spune adevărul. Este important și faptul că

probele nu au demonstrat fără echivoc săvârșirea de către inculpat a

infracțiunii de furt prin escaladare. În scopul afirmațiilor de mai sus, a

solicitat a se urmări declarațiile inculpaților B.C., I.G., G.P., R.S., dar și

celor doi cumpărători ai bunurilor furate - S.M. și S.I.

În prezenta cale de

atac, inculpatul a criticat decizia Curții de Apel Bacău și prin prisma

faptului că nu i-a fost respectat dreptul la apărare. Prin încheierea de

ședință de la ultimul termen de judecată în apel s-a consemnat cererea

avocatului ales de a se acorda un nou termen, având în vedere că a fost angajat

cu o zi înainte de proces, neavând posibilitatea efectivă de studiere a

dosarului.

Din acest punct de

vedere a criticat soluția instanței și afirmă că în cauză au fost neglijate

criterii cum ar fi: complexitatea în fapt și în drept a cauzei, importanța

activității pentru care timpul era necesar (spre exemplu, studierea

antecedentelor penale), importanța fazei procesului pentru care trebuia

pregătită apărarea, volumul de muncă al avocatului și faptul că apărarea urma

să fie asigurată prin schimbarea avocatului din oficiu, inculpatul luând

decizia să își exercite apărarea prin avocat ales.

Referitor la

individualizarea pedepsei criticată de inculpat în toate fazele procesului a

subliniat circumstanțele sale personale, care au demonstrat o atitudine

orientată spre reintegrarea socială, în special prin eforturile depuse de a-și

găsi un loc de muncă în condiții de legalitate. Din faza judecății la fond a

dosarului a rezultat că acesta este plecat în străinătate (proces-verbal

întocmit ca urmare a executării mandatului de aducere). Din vara anului 2004

inculpatul muncește în Italia pentru a se putea întreține și pentru a-și putea

sprijini material familia rămasă în România. A anexat în acest scop ultimul

contract de muncă încheiat la data de 03 februarie 2009, în traducere legalizată,

din care a rezultat că inculpatul este angajat cu calificarea de muncitor

nivelul 6 CCNL Comerț, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.

Examinând recursul

declarat de recurentul-inculpat S.O.M. împotriva deciziei instanței de apel, în

raport, atât cu motivele invocate de acesta, cât și din oficiu, de către Înalta

Curte, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 21, 18, 17, 17

1

, 14 C. proc. pen., cât și prin acela invocat,

din oficiu, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

în condițiile art. 385

9

alin. (3) și (4) din același cod și ca

urmare a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 783/2009 (publicată în

M. Of. nr. 404/15.06.2009), Înalta Curte constată că recursul inculpatului este

fondat numai sub aspectului cazului de casare invocat din oficiu de către

instanța de recurs pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a

reglementat în conținutul prevederilor art. 177 C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 356/2006 referitoare la locul de citare, modalitățile

concrete în care învinuitul sau inculpatul se citează în funcție de mai multe

situații, precum și citarea altor persoane, a unităților juridice și a altor

persoane juridice care se citează în condițiile din articolul menționat.

Astfel, potrivit art.

177 alin. (1), (2), (3), (4), (8) și (8

1

) C. proc. pen.: „(1)

Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta

nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal

al unității la care lucrează.

(2) Dacă printr-o

declarația dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat

un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

(3) În caz de

schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta

este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire

penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul

judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o

schimbare de adresă.

(4) Dacă nu se

cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de

muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază

teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Când activitatea infracțională s-a desfășurat

în mai multe locuri, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui

rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală.

(8) Dacă învinuitul

sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face potrivit normelor de

drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în

condițiile legii. În absența unei asemenea norme sau în cazul în care

instrumentul juridic internațional aplicabil o permite, citarea se face prin

scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate,

semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ține loc de dovadă a

îndeplinirii procedurii de citare.

(8

1

) La

stabilirea termenului pentru înfățișarea învinuitului sau inculpatului aflat în

străinătate, se ține seama de normele internaționale aplicabile în relația cu

statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa

unor asemenea norme, de necesitatea ca citația în vederea înfățișării să fie

primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru

înfățișare.”

Din analiza cauzei,

rezultă că în apel, la termenul de judecată de la 9 iunie 2009, instanța de

apel, având în vedere motivarea deciziei penale pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că se impune citarea apelantului inculpat cu

scrisoare recomandată la adresa indicată din Italia și pentru un alt motiv

arătat, a amânat judecarea apelului la data de 15 septembrie 2009, dispunând

citarea apelantului inculpat cu scrisoare recomandată la adresa indicată din

Italia, respectiv Provincia Roma, Fonte Nuova, Via M., Italia, precum și în

com. Gura Văii, sat Gura Văii, județul Bacău, Gura Văii, prin afișare la ușa

Consiliului Local Gura Văii, județ Bacău, Onești, prin afișare la ușa

Consiliului Local Onești, județ Bacău, la Fam. V.M., comuna Gura Văii, sat Gura

Văii, județ Bacău, precum și intimatele părți civile, așa cum rezultă din

încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

Pentru termenul de

judecată de la 10 noiembrie 2009, dată când a și fost pronunțată decizia

instanței de apel, la dosarul curții de apel se află dovada de îndeplinire a

procedurii de citare cu apelantul inculpat S.O.M. la adresa din comuna Gura

Văii, sat Gura Văii, aceasta fiind primită și semnată de V.M., mătușa

destinatarului, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu apelantul

inculpat S.O.M., la familia V.M., la adresa din comuna Văii, sat Gura Văii,

județul Bacău, aceasta fiind primită și semnată de mătușa destinatarului,

confirmarea de primire a citării apelantului inculpat, la adresa din Italia,

aceasta fiind semnată chiar de inculpat, procesul-verbal de afișare a citației

privind pe apelantul inculpat în afișierul Consiliului Local Onești.

În partea

introductivă a Deciziei nr. 129 de la 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău,

secția penală, cauze minori și familie, s-a consemnat că procedura este legal

îndeplinită, apărătorul apelantului inculpat arătând că a mai fost angajat în

acest dosar în urmă cu doi ani și cu o zi înaintea prezentei ședințe de

judecată, la ora 13:30 a fost reangajat, de către un membru al familiei, a

dorit să studieze dosarul dar era ora 14 și nu mai era program la arhiva

instanței, precizând că a luat legătura cu inculpatul și acesta a solicitat să

fie audiat. De asemenea a susținut că inculpatul lucrează în străinătate din

2006 și va primi concediu pe data de 10 decembrie, afirmând că dacă ar pleca

mai devreme, ar fi dat afară de la serviciu, solicitând amânarea cauzei pentru

a studia dosarul și pentru a fi audiat inculpatul.

Reprezentantul

Ministerului Public a arătat că, având în vedere lipsa procedurii de citare

prin afișare la Consiliul Local Gura Văii și cererea de amânare a apărătorului

apelantului inculpat a fost de acord cu o ultimă amânare a cauzei.

Curtea, având în

vedere faptul că prezentul dosar este unul vechi, fiind vorba despre apelul

declarat împotriva unei sentințe pronunțate în anul 2005, dat fiind că

procedura de citare a apelantului inculpat este completă la adresa din Italia,

față de faptul că la termenul anterior apărătorul apelantului inculpat a fost

prezent în sala de ședință și a spus că va fi angajat, a respins cererea de

amânare, urmând a lăsa cauze, dacă se dorește, la a doua strigare pentru a fi

studiat dosarul de apărătorul apelantului inculpat.

Apărătorul

apelantului inculpat a arătat că nu dorește lăsarea cauzei la a doua strigare.

În raport cu cele mai

sus menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica referitoare la

lipsa de procedură cu apelantul inculpat la data judecării apelului, ca urmare

a lipsei dovezii de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare la

Consiliul Local Gura Văii, întrucât în cauză în mod corect instanța de apel a

constatat ca fiind procedura de citare legal îndeplinită.

Astfel, instanța de

recurs constată că la judecarea apelului declarat de apelantul inculpat S.O.M.

la data de 10 noiembrie 2009, au fost respectate dispozițiile art. 375 alin.

(2) cu referire la art. 177 alin. (1) și (8), art. 291 alin. (1) C. proc. pen.,

în sensul că apelantul inculpat a fost citat, atât la adresele cunoscute din

România, cât aceea din Italia, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a

apelantului inculpat din țară au fost semnate de o rudă cu acesta, iar

scrisoarea recomandată de la adresa din Italia a fost semnată de către

apelantul inculpat, așa încât acesta a cunoscut termenul de judecată, fiind

citat în mod legal, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost

semnate în condițiile menționate.

Împrejurarea că la

dosarul cauzei nu se afla și dovada de îndeplinire a procedurii de citare a

apelantului inculpat prin afișare la Consiliul Local Gura Văii, nu are nicio

relevanță juridică în raport cu modul în care a fost realizată procedura de

citare a apelantului inculpat, întrucât așa cum rezultă din dispozițiile

legale, în primul rând citarea are loc la adresa unde locuiește, iar în ipoteza

necunoașterii nici a adresei unde locuiește și nici locul de muncă, citația se

afișează la sediul consiliului local în raza căruia s-a săvârșit infracțiunea,

așa cum stipulează art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

Or, în condițiile

concrete ale cauzei, apelantul inculpat a fost citat la toate adresele unde se

cunoștea că locuiește, mai mult la cea din Italia, apelantul inculpat a și

semnat-o personal, astfel că procedura de citare în apel cu acesta a fost legal

îndeplinită, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta

Curte nu poate reține nici critica cu privire la lipsa de apărare a apelantului

inculpat, așa cum a fost susținută în concluziile scrise depuse în recurs la

dosarul cauzei, critică ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., întrucât cel de la

art. 385

9

pct. 6 din același cod, nu și-ar avea aplicabilitatea,

față de împrejurarea că asistența obligatorie a fost asigurată apelantului

inculpat S.O.M., la termenul de judecată a apelului de la 10 noiembrie 2009 de

către apărătorul ales al acestuia, avocat L.V., așa cum rezultă din partea

introductivă a deciziei recurate.

Instanța de recurs

consideră că la judecarea apelului, apelantului inculpat i-a fost asigurat

dreptul la apărare, în mod complet și efectiv, de către apărătorul ales, cu

împuternicirea avocațială, aflată la dosarul curții de apel, acesta beneficiind

de o apărare calificată, în condițiile în care același apărător a mai pledat,

chiar cu doi ani în urmă în aceeași cauză, iar acesta la data de 10 noiembrie

2009 a pus concluzii ample cu privire la criticile aduse hotărârii primei

instanțe, în raport cu aspectele privind împrejurările faptice reținute în

actul de sesizare, actele de la urmărire penală, făcând referiri la

declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale și formulând instanței

mai multe cereri privind soluționarea apelului, așa cum rezultă din partea

introductivă a deciziei, așa încât nu este incident nici cazul de casare

prevăzut la art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Totodată, Înalta

Curte nu poate avea în vedere nici motivul de recurs referitor la nevinovăția

recurentului inculpat, S.O.M., întrucât în contextul cauzei, instanțele au dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la

aprecierea probelor, stabilind judicios și motivat că fapta inculpatului care

în luna februarie 2004 împreună cu numiții R.S., B.C., G.P. și I.G. au pătruns

prin escaladarea gardului în incinta Sucursalei „E. Borzești” de unde au

sustras cca.360 kg țeavă de alamă pe care au vândut-o numitului S.I. pentru

suma de 700 RON, bani pe care i-au împărțit în mod egal, întrunește, atât

obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de furt

calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) cu referire la art. 209 alin. (1)

lit. a), g), i) C. pen.

Înalta Curte constată

că în considerentele deciziei penale pronunțate, instanța de apel a făcut

referiri la mijloacele de probă administrate în cauză, atât la cele din cursul

cercetării judecătorești în primă instanță, cât și la cele din faza urmăririi

penale pe care le-a evaluat, în condițiile arătate, așa încât motivat a fost

stabilită vinovăția inculpatului S.O.M., în săvârșirea infracțiunii reținută în

sarcina sa.

De asemenea, instanța

de recurs în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate în

cursul procesului penal consideră că actul concret de executare comis, de către

inculpatul S.O.M., așa cum l-a arătat în conținutul declarațiilor date olograf,

în calitate de făptuitor și în calitate de învinuit, la poliție și la procuror

se coroborează cu procesul-verbal de reconstituire, în care acesta a indicat

modul în care a comis furtul împreună cu coinculpații cu declarațiile date de

învinuiții B.C., I.G.C., G.P., R.S., precum și cu declarațiile coinculpaților,

date în cursul cercetării judecătorești G.P. (Dosarul cu nr. 4628/2004 al

Tribunalului Bacău ), I.G.C., R.S., cu declarațiile părților vătămate S.M.,

S.I., așa încât acesta a avut reprezentarea urmărilor faptei pe care o comite,

urmărind producerea rezultatelor acesteia, vinovăția sa fiind dovedită.

Astfel, în declarația

dată în calitate de învinuit, la procuror, S.O.M. a arătat că „(...) La

începutul lunii martie 2004 pe timp de noapte, împreună cu alte persoane (R.S.,

I.G., G.P. și B.C.) prin escaladarea gardului am intrat în incinta SC T.

București - Sucursala Borzești, de unde am sustras cantitatea de aprox. 140 kg

țeavă alamă. Ulterior țeava a fost vândută de numitul R.S., unei persoane pe

care nu o cunosc, cu suma totală de 4.000.000 lei. Din această sumă de bani, eu

am obținut suma de 800.000 lei, bani pe care i-am cheltuit în interes personal

(...)”

Inculpatul G.P. în declarația

dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a menționat că

„(...) În cursul lunii februarie m-am întâlnit cu R.S. și B.S. în satul Gura

Văii și precizez că mă aflam însoțit de I.G și S.O. și în urma discuțiilor

purtate R. și B. mi-au propus să mergem la SC E. Borzești și să sustragem țeavă

de alamă. Pentru a mai obține bani am fost de acord și împreună toți cei cinci,

respectiv R., B., I., S. și cu mine ne-am deplasat la Suc. Borzești, am

escaladat gardul și am sustras 4 legături de țeavă de aluminiu, respectiv

cantitatea de 365 kg de țeavă. Am transportat țeava sustrasă până în apropierea

canalului Trotuș, iar aici a venit T. pe care l-am abordat la locuința

acestuia, ne-a ajutat să transportăm țeava la locuința lui S.I., în schimbul

sumei de 7.000.000 lei, suma pe care am primit-o de la S. am împărțit-o în mod

egal (...)”.

Inculpatul I.G.C. în

declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a

precizat că „(...) În cursul lunii februarie 2004 nu pot preciza cu exactitate

data și ora mă aflam în barul T. SRL Gura Văii însoțit de G.P. și S.O., iar la

un moment a venit la masa noastră R.S. și B.C. care ne-au spus că există

posibilitatea de a face rost de material feros pentru a-l vinde în incinta soc.

T. că există o înțelegere între ei și gardienii care asigurau paza și că în

jurul orelor 19 - 20 ne putem deplasa la incinta societății pentru a lua țevile

de alamă. În aceiași seară după lăsarea întunericului cu toții ne-