ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6308/2005

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Olt, prin sentința penală nr. 11 din 24 ianuarie 2005, în baza art. 208 – art. 209 lit. a) și g), raportat la art. 209 alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) și a art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.I. la 2 ani închisoare. În baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de 4 ani. În baza art. 86 3 C. pen., a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute la lit. a) – d) și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., privind revocarea suspendării aplicate. În baza art. 208 – art. 209 lit. a) și g), raportat la art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.L., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. b) și art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată privind pedepsele de un an și 6 luni închisoare și 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 714 din 27 mai 2003 și respectiv, sentința penală nr. 373 din 9 martie 2004, pronunțate de Judecătoria Slatina, definitive prin neapelare. Potrivit art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele de un an și 6 luni închisoare și 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentințele menționate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care a cumulat-o cu pedeapsa nou aplicată de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. A aplicat, în ce privește pe acest inculpat, dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

A luat act că prejudiciul cauzat părții civile C.F.R. M. SA, sucursala Craiova, în valoare de 6.033.340 lei a fost recuperat integral prin restituire. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 29 martie 2004, cei doi inculpați, tată și fiu, au pătruns în incinta atelierului de reparații Piatra Olt, aparținând SC I.C.C.Z. Roșiori, de unde au sustras 11 bucăți arcuri foi vagon pe care le-a scos din incinta atelierului urmând să le valorifice la centrul de colectare a fierului vechi, fiind însă surprinși de o patrulă a poliției și conduși la sediul poliției pentru cercetări. În cursul cercetării judecătorești cei doi inculpați au arătat că nu își mențin declarațiile date la urmărirea penală ci, așa cum au declarat la prezentarea materialului de urmărire penală, numai inculpatul V.L., tatăl inculpatului V.I., a săvârșit fapta de sustragere.

Instanța, analizând ansamblul probator administrat în cauză, a reținut că ambii inculpați se fac vinovați de săvârșirea faptei din data de 29 martie 2004. Împotriva sentinței penale au declarat apel ambii inculpați. Inculpatul V.L. a solicitat reindividualizarea pedepsei, prin reținerea prevederilor art. 72 C. pen., aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, să se aibă în vedere pe lângă cauzele agravante, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., și de asemenea, să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și de cuantumul prejudiciului recuperat în întregime, partea vătămată neconstituindu-se parte civilă.

Inculpatul V.I. a solicitat în apelul său, în principal, achitarea, deoarece fapta nu a fost săvârșită de el, ci de tatăl său, inculpatul V.L., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei prin reținerea în cauză a prevederilor art. 72 C. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., ținând cont că fapta nu prezintă un grad de pericol social ridicat, prejudiciul a fost recuperat integral și nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 137 din 21 aprilie 2005, a respins apelurile, ca nefondate, reținând că participarea inculpaților la săvârșirea infracțiunii este demonstrată fără echivoc de declarațiile luate acestora în cursul urmăririi penale, procesul verbal întocmit la 30 martie 2004 de organele de poliție, semnat și de martorul asistent D.C., cu ocazia identificării inculpaților, împrejurare în care s-a consemnat declarația inculpatului V.L., ce a recunoscut că la sustragerea celor 11 bucăți arcuri, folosite la suspensia vagonului, a participat și fiul lui V.I. În motivarea deciziei penale, instanța de control judiciar a mai arătat: „Retractarea ulterioară a acestor declarații, rămâne fără suport, neputând fi interpretată decât ca o împrejurare de natură să absolve pe inculpatul minor de răspundere penală.

Reținând corect în sarcina apelanților săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a) și g), raportat la art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., în condițiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul major, instanța a condamnat la pedepse individualizate prin evaluarea tuturor criteriilor legale, reținând în favoarea acestora circumstanța atenuantă, având în vedere valoarea prejudiciului, cât și împrejurarea că acesta a fost recuperat. Și modalitățile de executare dispuse în cauză, sunt de natură să-și atingă scopul educativ preventiv, așa încât, sub acest aspect hotărârea este temeinică”. Împotriva deciziei penale, în termenul legal, au declarat recurs inculpatul V.I.

și V.L. În recursul inculpatului V.I. s-a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că el nu a participat la sustragerea bunurilor, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei, prin înlăturarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 – art. 82 C. pen. Pentru recurentul inculpat V.L., apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, prin înlăturarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., și reindividualizarea pedepsei, în sensul de a fi redusă, ținându-se seama atât de circumstanțele agravante dar și atenuante aplicabile inculpatului.

Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt, confirmată de materialul probator existent la dosar, încadrând fapta comisă în textul de lege corespunzător și aplicând inculpaților pedepse just individualizate, în strictă conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. - În ce privește critica formulată de recurentul inculpat V.I. sub aspectul greșitei sale condamnări pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, susținând că nu a participat la săvârșirea acestei fapte, motiv pentru care solicită achitarea, se constată că nu este fondată.

- Există la dosarul cauzei probe (cum sunt procesele verbale de depistare, de conducere în teren și de constatare tehnică a stării de uzură a pieselor sustrase, întocmite de organele de poliție în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile inculpaților și ale martorilor date în faza de urmărire penală și parțial, cu declarațiile date de aceștia în cursul cercetării judecătorești, precum și cu declarația martorului N.F.C.) care atestă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului V.I. în comiterea infracțiunii de furt calificat, reținută în sarcina sa, astfel că, solicitarea acestuia de a fi achitat, nu poate fi primită. - Nici solicitarea din recursurile celor doi inculpați de schimbarea a încadrării juridice a faptei, prin înlăturarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., nu poate fi primită.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., furtul de instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval și aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente, constituie infracțiunea de furt calificat. Cum inculpații au sustras 11 bucăți arcuri de suspensie de vagon în foi, astfel cum rezultă din dovada de restituire și procesul verbal de constatare tehnică, unele dintre aceste bunuri în stare funcțională, se constată că în mod corect, instanța de fond a reținut la calificarea juridică a faptei de sustragere și forma agravantă prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., și deci, solicitarea din recursurile inculpaților de înlăturare a dispozițiilor acestui text de lege, este lipsită de orice fundament.

Nefondată este și critica de netemeinicie formulată de recurenții inculpați sub aspectul greșitei individualizării a pedepselor, atât prin cuantum cât și în ce privește modalitatea de executare a acestora. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând această critică în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că nu se poate reține că, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului V.L., situată sub minimul special prevăzut de textul de lege încriminator, ca urmare a aplicării și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen., este severă, având în vedere natura infracțiunii și modalitatea în care a fost comisă, în timpul nopții, de două persoane împreună, aspecte care imprimă faptei un pericol social ridicat, cât și împrejurarea că acesta a comis fapta în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Se constată așadar, că instanța de fond a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., stabilind în mod corect executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Se constată, totodată, că aceleași criterii de individualizare au fost avute în vedere de instanța de fond și în ce privește pe inculpatul V.I., dar și faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală și reținând în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și b) C. pen., i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, situată sub minimul special prevăzut de lege și a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 86 1 – art. 86 2 C. pen., astfel că, sub acest aspect, critica formulată de inculpat nu este justificată.

Cu privire la solicitarea recurenților inculpați a de a dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate, se reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 81 C. pen., având în vedere că legea prevede pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina celor doi inculpați, pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani și deci, nu sunt îndeplinite cerințele înscrise în alin. (3) al textului de lege menționat. În consecință, pentru considerentele de mai sus, recursurile declarate de inculpații V.I. și V.L., nefiind fondate, în baza art. 385 1 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse, ca atare, iar recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.I. și V.L. împotriva deciziei penale nr. 137 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 220 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2005.