ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5746/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1122 din 19 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul O.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 cu referire la O.G. nr. 18/2003 constată grațiată în întregime pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul O.I. la 3 ani închisoare.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanța, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanța, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanța pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a Tribunalului Constanța, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare. Face aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 27 martie 2002 la 25 septembrie 2002. S-a reținut că inculpatul O.I. împreună cu alți trei coinculpați în data de 26 martie 2002, în jurul orelor 18,00, s-au deplasat cu căruța pe un câmp din apropierea unui teren de fotbal ce aparținea SC E.U. SA pentru a cosi iarbă și a aduna diferite materiale refolosibile abandonate de persoane necunoscute. În aceeași noapte inculpații O.I., B.F.

și C.M. au revenit în depozitul SC E. SA și cu ajutorul celui de-al patrulea inculpat B.F. au mai sustras piese metalice și tablă pe care le-au dus la locuința celor doi inculpați. Întrucât inculpații au declarat în mod constant că inculpatul O.I. a dat suma de 1.000.000 lei inculpatului R.A. în scopul sus-menționat, iar acesta i-a ajutat și a încărcat în căruță bunurile sustrase din incinta SC E. SA, s-a constatat că probele administrate în cauză conduc la concluzia vinovăției inculpaților. Împotriva sentinței penale nr. 1122 din 19 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a formulat în termen legal apel inculpatul O.I., criticând-o în sensul că se impuneau reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru a putea beneficia de gravitatea pedepsei și respectiv de a putea rămâne astfel în libertate.

A mai arătat că nu i s-a dedus o perioadă de arest de 4 luni, iar la restul de pedeapsă rămasă să se adauge cele 8 luni revocate ca urmare a înlăturării grațierii. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 155/ A din 4 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.I. considerând că din actele dosarului rezultă că pedeapsa aplicată acestuia a fost corect și just individualizată, iar deducerea arestării preventive, de la 27 martie 2002 la 25 septembrie 2002 a fost corect efectuată. Împotriva sus-menționatei decizii penale, inculpatul a formulat recurs întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. și art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. A solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la rejudecare întrucât instanța de fond nu a depus suficiente diligențe pentru a face o corectă deducere a perioadei pe care inculpatul o executase în arest preventiv atât în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, cât și în perioada 27 martie 2002 – 25 septembrie 2002. A mai solicitat sub aspectul reindividualizării pedepsei să se aplice dispozițiile art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei rezultante. Recursul este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanțele au reținut, în mod corect faptele și vinovăția inculpatului și le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

Dată fiind perseverența infracțională a inculpatului, scopul pedepsei în mod vădit nu mai poate fi atins prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., astfel încât nu poate fi reținut nici acest text legal pentru a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 3 ani și 8 luni închisoare. De asemenea, la individualizarea pedepselor aplicate, instanțele au avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite, s-au aplicat în mod corect dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002, cu referire la O.G. nr. 18/2003, precum și cele referitoare la revocarea grațierii pedepselor aplicate, astfel încât pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare este consecința legală a contopirii pedepselor aplicate.

Însă din fișa de cazier a inculpatului O.I. reiese în mod clar că acesta a fost arestat și în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, astfel încât perioada dedusă de arest preventiv, respectiv de la 27 martie 2002 până la 25 septembrie 2002 a fost corect efectuată, dar trebuia menționată și perioada anterioară respectiv 14 august 1997 – 23 decembrie 1997. Însă acest fapt nu influențează cu nimic cuantumul pedepsei rezultante aplicate de 3 ani și 8 luni închisoare, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție face, din oficiu, cuvenita precizare în sensul celor constatate. Recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr. 155/ A din 4 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Constată că inculpatul a mai fost arestat preventiv și în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, pe care o deduce din pedeapsa aplicată. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2004.