ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5746/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1122

din 19 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe

inculpatul O.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1)

– art. 209 lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o

pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 cu referire la O.G. nr. 18/2003 constată grațiată în întregime

pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare.

Atrage atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 255 alin. (1)

C. pen., condamnă pe inculpatul O.I. la 3 ani închisoare.

În baza art. 10 din Legea

nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei

Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a

Tribunalului Constanța, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta

cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 3

luni închisoare.

În baza art. 10 din Legea

nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei

Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a

Tribunalului Constanța, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta

cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 8

luni închisoare.

În baza art. 10 din Legea

nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei

Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a

Tribunalului Constanța pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta

cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 8

luni închisoare.

În baza art. 10 din Legea

nr. 137/1997 revocă grațierea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1402 din 27 mai 1998 a Judecătoriei

Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 771 din 18 iunie 1999 a

Tribunalului Constanța, pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta

cauză de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 3 ani și 8

luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) –

art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, inculpatul având de

executat în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 –

art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen.,

deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 27

martie 2002 la 25 septembrie 2002.

S-a reținut că inculpatul

O.I. împreună cu alți trei coinculpați în data de 26 martie 2002, în jurul

orelor 18,00, s-au deplasat cu căruța pe un câmp din apropierea unui teren de

fotbal ce aparținea SC E.U. SA pentru a cosi iarbă și a aduna diferite

materiale refolosibile abandonate de persoane necunoscute. În aceeași noapte

inculpații O.I., B.F. și C.M. au revenit în depozitul SC E. SA și cu ajutorul

celui de-al patrulea inculpat B.F. au mai sustras piese metalice și tablă pe

care le-au dus la locuința celor doi inculpați. Întrucât inculpații au declarat

în mod constant că inculpatul O.I. a dat suma de 1.000.000 lei inculpatului

R.A. în scopul sus-menționat, iar acesta i-a ajutat și a încărcat în căruță

bunurile sustrase din incinta SC E. SA, s-a constatat că probele administrate

în cauză conduc la concluzia vinovăției inculpaților.

Împotriva sentinței penale

nr. 1122 din 19 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a

formulat în termen legal apel inculpatul O.I., criticând-o în sensul că se

impuneau reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei sub minimul

prevăzut de lege pentru a putea beneficia de gravitatea pedepsei și respectiv

de a putea rămâne astfel în libertate. A mai arătat că nu i s-a dedus o

perioadă de arest de 4 luni, iar la restul de pedeapsă rămasă să se adauge cele

8 luni revocate ca urmare a înlăturării grațierii.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 155/ A din 4 martie 2004, a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.I. considerând că din actele

dosarului rezultă că pedeapsa aplicată acestuia a fost corect și just

individualizată, iar deducerea arestării preventive, de la 27 martie 2002 la 25

septembrie 2002 a fost corect efectuată.

Împotriva sus-menționatei

decizii penale, inculpatul a formulat recurs întemeindu-și cererea pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. și art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. A solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei

la rejudecare întrucât instanța de fond nu a depus suficiente diligențe pentru

a face o corectă deducere a perioadei pe care inculpatul o executase în arest

preventiv atât în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, cât și în

perioada 27 martie 2002 – 25 septembrie 2002.

A mai solicitat sub aspectul

reindividualizării pedepsei să se aplice dispozițiile art. 81 C. pen., ca

modalitate de executare a pedepsei rezultante.

Recursul este nefondat.

Din examinarea lucrărilor

dosarului rezultă că instanțele au reținut, în mod corect faptele și vinovăția

inculpatului și le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor

legale.

Dată fiind perseverența

infracțională a inculpatului, scopul pedepsei în mod vădit nu mai poate fi

atins prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., astfel încât nu poate fi

reținut nici acest text legal pentru a dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei rezultante de 3 ani și 8 luni închisoare.

De asemenea, la

individualizarea pedepselor aplicate, instanțele au avut în vedere gradul de

pericol social al faptelor săvârșite, s-au aplicat în mod corect dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 543/2002, cu referire la O.G. nr. 18/2003, precum și cele

referitoare la revocarea grațierii pedepselor aplicate, astfel încât pedeapsa

rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare este consecința legală a contopirii

pedepselor aplicate.

Însă din fișa de cazier a

inculpatului O.I. reiese în mod clar că acesta a fost arestat și în perioada 14

august 1997 – 23 decembrie 1997, astfel încât perioada dedusă de arest

preventiv, respectiv de la 27 martie 2002 până la 25 septembrie 2002 a fost

corect efectuată, dar trebuia menționată și perioada anterioară respectiv 14

august 1997 – 23 decembrie 1997. Însă acest fapt nu influențează cu nimic

cuantumul pedepsei rezultante aplicate de 3 ani și 8 luni închisoare, motiv

pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție face, din oficiu, cuvenita

precizare în sensul celor constatate.

Recurentul va fi obligat la

cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr. 155/ A din 4

martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Constată că inculpatul a mai

fost arestat preventiv și în perioada 14 august 1997 – 23 decembrie 1997, pe

care o deduce din pedeapsa aplicată.

Obligă inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 noiembrie 2004.