ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3889/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 100 din 3 martie 2008, Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul M.G., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 și 7 alin. (2) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza finală și lit. b) C. pen. În baza art. 81 1 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării închisorii s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii. În baza art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare pentru condamnat durata de 4 ani, compusă din cuantumul pedepsei închisorii aplicare la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani. În baza art. 359 C. proc. pen., s-au învederat inculpatului dispozițiile cuprinse în art. 83, art. 84 C. pen., relative la revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Satu Mare a reținut următoarele: În data de 30 octombrie 2006, martorul V.A. a depus la D.G.A. un autodenunț din care rezulta că, în cursul lunii ianuarie 2006 i-a dat inculpatului M.G. suma de 1.000 Euro pentru ca acesta, în baza influenței pe care o avea asupra ofițerului S.G., comandant la I.S.U. Satu Mare, să intervină pentru ca martorul să fie angajat la I.S.U. Satu Mare. Conform probelor administrate în cauză, s-a relevat că, în cursul anului 2005 martorul V.N., tatăl denunțătorului V.A. a apelat la inculpatul M.G., subcomisar în cadrul S.I.P.I.

Satu Mare, pentru ca acesta să-l ajute pe fiul său să fie angajat fie la I.S.U. Satu Mare, fie la unitatea de Jandarmi din Satu Mare. S-a reținut că acesta i-a promis că, în baza relațiilor pe care la avea la aceste instituții îl va ajuta, astfel că, în data de 10 ianuarie 2006 inculpatul M.G. l-a chemat pe martorul V.A. la localul P. din municipiul Satu Mare, unde i-a pus că, întrucât era în relații apropiate cu colonelul S.G., comandant la I.S.U. Satu Mare, putea să-l ajute să fie angajat la această instituție. Pentru a-i întări martorului această convingere, inculpatul M.G. l-a chemat pe martorul S.G. la localul P. unde Ie-a făcut cunoștință celor doi, iar după o discuție preliminară, martorul S.G.

a părăsit localul, sugerându-i denunțătorului ca, până la angajare, să obțină permisul de conducere pentru toate categoriile de vehicule. Anterior sosirii martorului S.G., denunțătorul V.A. i-a amânat inculpatului M.G. un plic în care se găsea suma de 1.000 euro pentru „a fi sigur” de reușita angajării, după cum a arătat în declarația sa. S-a precizat că, anterior, inculpatul M.G. i-a spus denunțătorului V.A. că suma de 1.000 euro era suficientă pentru angajare, inculpatul M.G. dându-i de înțeles denunțătorului că banii vor ajunge la martorul S.G. S-a reținut că, edificatoare în acest sens, a fost discuția dintre inculpatul M.G. și denunțătorul V.A. din data de 1 februarie 2006 orele 15:43. S-a reținut așadar, că inculpatul M.G.

I-a convins pe denunțătorul V.A. că, în baza relațiilor de prietenie pe care le avea cu colonelul S.G., comandantul I.S.U. - Satu Mare, martorul-denunțător va fi angajat la această instituție, inculpatul acceptând în același timp de la denunțător suma de 1.000 euro. În cursul lunii martie 2006, s-a mai reținut că inculpatul M.G. I-a invitat pe denunțătorul V.A. la sediul I.P.J. Satu Mare, de unde împreună s-au deplasat la sediul I.S.U. Satu Mare. înainte de a ajunge în biroul martorului S.G., inculpatul M.G. i-a dat denunțătorului V.A. un plic în care se găsea suma de 1.000 euro și i-a cerut ca această sumă să o dea comandantului I.S.U. Satu Mare, colonelul S.G., pentru a fi angajat, inculpatul M.G.

cerându-i denunțătorului să insiste cu remiterea banilor sus-numitului, în cazul în care acesta va refuza. În acest context, determinat de inculpatul M.G., martorul V.A. ajungând în biroul comandatului I.S.U. Satu Mare, colonelul S.G., după o discuție legată de angajare i-a oferit acestuia plicul care conținea suma de 1000 euro, iar după un prim refuz, martorul V.A. a insistat în darea banilor, însă martorul S.G. i-a cerut ca să iasă din birou refuzând primirea banilor. După refuzul primirii banilor de către S.G. și părăsirea I.S.U. Satu Mare, inculpatul M.G. i-a spus denunțătorului V.A. să păstreze banii, întrucât s-ar putea să fie nevoie de ei după angajare, în sensul a fi remiși atunci. S-a mai reținut, conform actelor de la dosar, că în cursul lunii iulie 2006, martorul V.A., anunțat fiind de inculpatul M.G., s-a înscris la concursul de ocupare a posturilor vacante de subofițer din cadrul I.S.U.

Satu Mare, unde a fost declarat „admis”. Raportat la această infracțiune, inculpatul M.G., în declarația pe care a dat-o în fața instanței de judecată, la data de 15 octombrie 2007, nu a recunoscut săvârșirea ei învederând instanței că în virtutea atribuțiilor de ofițer de contra-informații pe care le exercita a dorit să verifice riscurile și vulnerabilitățile, întrucât existau suspiciuni la nivelul I.S.U. Satu Mare. Inculpatul a mai precizat că exista o metodologie de lucru prevăzută pentru asemenea situații, care implica, la un moment dat, recrutarea unor persoane cu ajutorul cărora să se poată face aceste verificări, apreciind că, la momentul respectiv, martorul V.A. era persoana potrivită, având încredere în el.

S-a constatat de către prima instanță că nu putea fi primită apărarea formulată de către inculpat, raportat la săvârșirea faptei de instigare la dare de mită, întrucât la dosarul de urmărire penală se afla atașată corespondența purtată de D.N.A. – S.T. Oradea prin Biroul Satu Mare și Ministerul Administrației și Internelor, D.G.I.P.I. București, care vizau metodologia de realizare a testelor de fidelitate si integritate profesională, precum și faptul că în planul de muncă aferent trimestrului I al anului 2006, întocmit la nivelul B.P.I. Satu Mare, comisarul M.G. a avut dispoziție pentru efectuarea unui asemenea test. De asemenea, din adresa emisă de către D.G.I.P.I., aflată în dosarul de urmărire penală, a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 noiembrie 2006 comisarul de poliție M.G.

a desfășurat activități specifice muncii de protecție internă în I.S.U. Satu Mare, conform atribuțiilor de serviciu stabilite în fișa postului. Totodată, s-a relevat în continuare că, în conformitate cu art. 5 din O.M.A.I. nr. S/177 din 8 aprilie 2004, pentru aprobarea metodologiei privind organizarea și desfășurarea testelor de fidelitate și integritate profesională a personalului M.A.I., D.G.I.P.I. era abilitată să organizeze și să execute verificări de specialitate, în condițiile legii, prin testarea fidelității profesionale a personalului M.A.I., testele de integritate fiind în sarcina D.G.A. S-a mai reținut că metodologia de organizare, pregătire și realizare a activității de testare a fidelității și integrității profesionale a personalului era reglementat în Cap. II din Anexa la O.M.A.I.

nr. S/177 din 8 aprilie 2004, în art. 12 alin. (1) prevăzându-se în mod imperativ că „activitatea de organizare, precum și modalitatea de realizare a testării se materializează într-un document intitulat „Plan de testare a fidelității și / sau integrității profesionale”, cu nominalizarea persoanei, a compartimentului de muncă în care își desfășoară activitatea, precum și scopul, obiectivele, locul, durata, participanții, asigurarea logistică, ipotezele și variantele de acțiune”. Conform aceluiași Ordin, planul de testare se elabora în două exemplare, avea caracter de „secret de serviciu”, și era înregistrat la unitatea emitentă, fiind semnat de către ofițerul care l-a întocmit, avizat de șeful ierarhic al acestuia și aprobat de către șeful /comandantul/ directorul general/ directorii structurii.

S-a constatat că, raportat la această metodologie, instanța l-a audiat în calitate de martor pe numitul M.P., care deținea calitatea de șef serviciu de informații și protecție internă Satu Mare, din declarația acestuia reținându-se că, în ceea ce-l privește pe numitul S.G., nu a fost avizat un asemenea plan, întrucât datele deținute nu conduceau la necesitatea elaborării și semnării unui asemenea plan de testare. Martorul a arătat că nu a fost informat despre activități referitoare la culegerea de date și informații cu privire la numitul S.G., precizând însă că, informarea sa se făcea numai în cauzele mai deosebite, existând un șef interpus între el și inculpatul M.G. Același martor a apreciat că fapta inculpatului M.G.

de a-l „plasa” pe martorul V.A. în situația de a-i oferi bani numitului S.G., putea fi considerată ca o activitate integrată în acest context al verificărilor prealabile a informațiilor pe care Ie-a cules. Prima instanță, raportat la starea de fapt stabilită, a constatat că fapta inculpatului M.G. de a-l determina pe numitul V.A. să-i ofere numitului S.G. suma de 1000 euro, pentru a-și asigura intrarea în cadrul structurilor I.S.U. Satu Mare, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 și 7 alin. (2) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000 și, reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea acestei infracțiuni, i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.; limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege; gradul de pericol social al faptei săvârșite, raportat la persoana inculpatului, o persoană cu studii superioare, deținând o funcție care implică responsabilitatea asumării acesteia, în cadrul unei structuri specializate; persoana inculpatului, aflată la primul contact cu legea penală, având o poziție de recunoaștere a faptelor, însă de negare a caracterului infracțional al acestora.

De asemenea, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzută de art. 81 C. pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că scopul prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, stabilind în baza art. 82 C. pen., termen de încercare pentru condamnat, durata de 4 ani, punând în vedere inculpatului dispozițiile cuprinse în art. 83 și 84 C. pen., relative la revocarea suspendării condiționate. S-a mai reținut, în cursul lunii decembrie 2005 că martorul D.F. l-a contactat pe învinuitul F.E., expert contabil și apropiat al inculpatului M.G., prezentându-i situația unei cunoștințe comune, martorul S.l.

Astfel, la o întâlnire pe care învinuitul F.E. a avut-o în cursul lunii decembrie 2005 cu martorul S.l., acesta i-a relatat că fiul său, S.l., a fost chemat pentru încorporare la C.M.J. Satu Mare, dar că acesta, din cauza unei boli (scolioză) ar dori să fie declarat inapt militar sau, în măsura în care nu va fi posibil, să-și satisfacă stagiul militar la U.J. din Tășnad sau la U.P. din Cărei. Pentru acest lucru, martorul S.l. i-a spus învinuitului F.E. că oferă persoanei care-l va ajuta pe fiul său suma de 100 Euro. În aceste condiții, s-a reținut că la începutul lunii ianuarie 2006, învinuitul F.E. l-a contactat pe inculpatul M.G., cu care se afla în relații de prietenie, știind că acesta, în calitate de ofițer la S.I.P.I.

Satu Mare avea influență asupra unor funcționari din cadrul unor instituții de natură militară, cum este și C.M.J. Satu Mare. De asemenea, s-a mai reținut că învinuitul F.E. i-a promis inculpatului M.G. suma de 100 Euro pentru ca acesta să intervină la C.M.J. Satu Mare pentru martorul S.l. Prima instanță a constatat că, din conținutul notei de redare a discuției telefonice din 4 ianuarie 2006 ora 12:11, discuție care a avut loc între inculpatul M.G. și învinuitul F.E., a rezultat că cei doi învinuiți au discutat și despre sumele de bani pe care inculpatul M.G. ar fi trebuit să le primească pentru intervenția sa la C.M.J. Satu Mare în favoarea martorului S.l., reținând, totodată că, deși încorporarea martorului S.l.

nu a mai avut loc ulterior, din motive strict medicale, totuși inculpatul M.G. a acceptat promisiunea făcută de învinuitul F.E. de a primi 100 Euro pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare, pentru a nu se prezenta la data menționată în ordinul de încorporare, ci la o dată ulterioară. În același context s-a reținut că, în zilele de 5 ianuarie 2006 și respectiv 6 ianuarie 2006, inculpatul M.G. a purtat cu învinuitul F.E. discuții telefonice referitoare la situația militară a martorului S.l., discuții din care a rezultat, fără echivoc, intervenția pe care inculpatul M.G. a făcut-o la C.M.J. Satu Mare. S-a apreciat, conform probelor de la dosar, că infracțiunea de trafic de influență săvârșită de inculpatul M.G.

s-a consumat doar în modalitatea acceptării sumei de 100 euro, primirea acesteia neavând loc, întrucât, între timp, martorul S.l. a fost clasat ca „inapt militar” din cauza bolii sale. Învinuitul F.E., acționând în același mod, în data de 26 ianuarie 2006, a apelat din nou la inculpatul M.G., cunoscând că acesta are influență asupra unor funcționari din cadrul C.M.J. Satu Mare, pentru ca acesta să-și exercite influența, astfel încât, un număr de 10 persoane de etnie rromă din localitatea Tiream, jud. Satu Mare să fie amânate în efectuarea stagiului militar obligatoriu sau să fie declarați „inapți” pentru serviciul militar, promițându-i, pentru această intervenție, inculpatului M.G., că va primi suma de 1.000 euro, mai precis câte 100 euro de persoană.

S-a reținut că inculpatul M.G., ca și în primul caz, a acceptat primirea banilor (1000 euro), promițând că va interveni la C.M.J. Satu Mare pentru ca cele 10 persoane să fie declarate inapte. Și de această dată învinuitul F.E. a fost abordat de către martorul D.F., persoană care avea legătura cu cei 10 rromi din comuna Tiream, jud. Satu Mare dar era și cel care trebuia să dea banii. S-a constatat că nu a fost posibilă administrarea de probe care să permită o viziune exhaustivă asupra activității infracționale, mai precis pentru a stabili dacă consumarea infracțiunilor de cumpărare de influență și respectiv, trafic de influență, săvârșite de către învinuitul F.E. și M.G. s-a realizat și în modalitatea dării și primirii de bani, întrucât nu mai erau în țară, nici martorul D.F.

(plecat din țară din data de 11 august 2006, dată de la care nu s-a mai întors) și nici cetățenii rromi din comuna Tiream, jud. Satu Mare chemați la încorporare în luna ianuarie - februarie 2006. Prima instanță, în baza probelor administrate, care s-au coroborat între ele, a stabilit că ambele infracțiuni s-au consumat la momentul promisiunii, urmate de acceptarea primirii sumei de 100 euro și respectiv, de 1000 euro, ofertele fiind făcute de către învinuitul F.E., în scopul descris mai sus. S-a constatat că, spre deosebire de inculpatul M.G., care nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, învinuitul F.E., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a recunoscut învinuirea care i s-a adus și a regretat fapta comisă.

Raportat la starea de fapt și învinuirea reținută în sarcina învinuitului F.E., la faptul că acesta nu a avut antecedente penale, dar a avut o atitudine sinceră și de regret, Tribunalul Satu Mare a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia și aplicarea unei amenzii administrative. Inculpatul M.G. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestuia, avansând, cu ocazia audierilor, apărări fără niciun suport probator. Cu privire la învinuirea de a fi acceptat oferta primirii sumei de 1000 euro respectiv, a sumei de 100 euro de la învinuitul F.E., pentru a-și exercita influența asupra unor funcționari din cadrul Centrului Militar Satu Mare, inculpatul M.G.

a susținut că aceste promisiuni fie nu s-au făcut (în cazul lui S.l.) fie s-au făcut în glumă (în cazul celor 10 rromi). Totuși, recunoașterea faptelor de către învinuitul F.E., precum și notele de redare a convorbirilor telefonice l-au indicat pe inculpatul M.G. ca fiind autor al infracțiunii de trafic de influență, în modalitatea dovedită, de acceptare a promisiunii de dare a unor sume de bani. S-a apreciat ca fiind extrem de relevantă, în acest sens, convorbirea telefonică care a avut loc între inculpatul M.G. și învinuitul F.E., în data de 26 ianuarie 2006, deși inculpatul M.G. a susținut că discuția a avut loc în glumă și că el nu a acceptat primirea vreunei sume de bani, redarea integrală a discuției, relevând faptul că atât promisiunea cât și acceptarea sumei de 1000 euro s-a făcut la modul serios, ipoteza unei glume fiind exclusă.

S-a reținut că nu poate fi vorba de refuzul sumei de 1000 euro, în condițiile în care inculpatul M.G. i-a cerut învinuitului F.E. să aducă lista cu cei 10 rromi și a avansat diferite soluții care aveau ca scop fie amânarea, fie scutirea de la satisfacerea stagiului militar obligatoriu a celor 10 rromi. De altfel, s-a constatat că a rezultat din conținutul altor discuții telefonice purtate între cei doi faptul că relația lor era bazată și pe obținerea de către aceștia a unor sume de bani sau alte foloase necuvenite, urmare traficării influenței pe care inculpatul M.G., în calitate de ofițer de informații o avea asupra diferitelor persoane. Raportat la această a doua faptă, care s-a reținut în sarcina inculpatului în timpul cercetării judecătorești, instanța de fond a stabilit ca urmare a administrării probatoriului o altă stare de fapt.

Astfel, inculpatul, în declarația pe care a dat-o în fața instanței de judecată, în ceea ce-l privește pe numitul S.l. (care primise ordin de încorporare) a afirmat că, singurul lucru pe care l-a făcut a fost să se intereseze la C.M.J. de data când se întrunea comisia de expertizare medicală, aflând de la numitul F.E. că S.l. junior era suferind de o deficientă a coloanei vertebrale. De asemenea, instanța de fond a mai reținut că tatăl lui S.l., în declarația pe care a dat-o în faza cercetării judecătorești la 26 noiembrie 2007, a precizat că pe inculpatul M.G. nici nu îl cunoaște, iar numitului F.E., cu care a discutat, nu i-a promis nicio sumă de bani, pentru că nu avea, arătând totodată că, în declarația pe care a dat-o la poliție a menționat că i-a promis o sumă de bani, întrucât aceasta a fost dată sub amenințarea că fiul său va fi arestat.

S-a mai reținut că, raportat la promisiunea sau oferirea unor sume de bani, și martorul S.l. junior a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că tatăl său ar fi promis numitul F.E. (iar nu inculpatului M.G., pe care nu îl cunoștea) vreo sumă de bani, cu atât mai mult cu cât nu aveau în casă suma de 100 euro, pe care s-a susținut că tatăl său ar fi promis-o. S-a mai relevat că martorul F.E., fiind audiat în ședința publică din 26 noiembrie 2007, a declarat că în cursul lunii decembrie 2005, aflând de la un prieten comun că numitul S.I. are probleme cu copilul său, l-a sunat pe inculpatul M.G. și l-a întrebat în ce măsură, S.l., având acte medicale, poate să amâne încorporarea. Același martor a mai arătat că, S.l.

a declarat că este dispus să dea 100 de euro comisiei de încorporare, precizând însă că această sumă de bani nu i-a fost promisă nici lui și nici inculpatului M.G. S-a mai reținut că martorul F.E., în cuprinsul aceleiași declarații, a făcut referire și la grupul de etnici rromi, care nu doreau să facă armata și care l-au contactat, recunoscând că, într-adevăr, a discutat cu inculpatul M.G. despre acest aspect, însă răspunsul acestuia s-a constituit într-o înjurătură, fapt pe care martorul l-a apreciat ca un refuz categoric de a se amesteca.

Prima instanță, raportat la starea de fapt reținută, în urma administrării probelor din dosar, cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de trafic de influență, a constatat că, în cauză, nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost dedus judecății, apreciind că elementul material al infracțiunii nu s-a realizat în niciuna din modalitățile prevăzute de textul incriminator, relevând că inculpatul M.G. nu a primit, nici nu a pretins nicio sumă de bani și nici nu a acceptat promisiunea acestora, cu atât mai mult cu cât numitul S.l. nu a promis bani nici intermediarului F.E. (situație în care persoana intermediară ar fi răspuns în calitate de complice sau instigator), iar în ceea ce privește grupul de etnici rromi, refuzul categoric al inculpatului a fost pe deplin dovedit.

În același context al realizării laturii obiective a infracțiunii, instanța a constatat că în prezenta cauză, pentru existența infracțiunii de trafic de influență mai este necesar ca făptuitorul să primească sau să pretindă bani ori foloasele ori să accepte promisiuni sau daruri, înainte ca funcționarul asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influență, să fi îndeplinit actul care constituie obiectul funcției. S-a apreciat că din probele administrate în cursul cercetării judecătorești, nu au fost dovedite astfel de acte materiale ale inculpatului, care să se constituie în modalități de realizare ale elementului material al infracțiunii, prima instanță dispunând astfel, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic influență. Împotriva sentinței penale mai sus arătate, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare, precum și inculpatul M.G. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri prin care inculpatului M.G. să i se aplice pedeapsa închisorii în limitele legale, cu executare în regim privativ de libertate și pentru infracțiunea de trafic de influență.

S-a arătat că soluția de achitare pronunțată de prima instanță în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nelegală, întrucât, în mod greșit, s-a reținut de către instanță că, prin probele administrate în cursul cercetării judecătorești, nu au fost dovedite acte materiale ale inculpatului care să se constituie în modalități de realizare a elementului material al infracțiunii. Parchetul a mai susținut că instanța a ignorat în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale ajungând la concluzia că nu au fost dovedite actele materiale ale infracțiunii de trafic de influență săvârșite de inculpat, însă, cu toate acestea, a făcut referire la o discuție telefonică interceptată autorizat din data 6 ianuarie 2006, din care a rezultat, fără echivoc, că inculpatul M.G.

a acceptat primirea sumei de 1.000 euro de la martorul F.E. pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare în vederea scutirii sau amânării în satisfacerea stagiului militar obligatoriu a unui număr de 10 persoane chemate la încorporare. Această împrejurare a rezultat și din declarațiile date în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești de către martorul F.E., care a recunoscut că i-a oferit inculpatului suma de 1.000 euro, sumă pe care acesta a acceptat-o pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare ca cele 10 persoane de etnie rromă să nu facă armata.

S-a susținut de reprezentantul parchetului că instanța a concluzionat în mod surprinzător că „refuzul categoric al inculpatului a fost pe deplin dovedit”, fără însă a arăta care erau aceste probe și în ce a constat forța lor probantă, rezumându-se să ofere pasaje teoretice din literatura de specialitate, care însă, nu au justificat soluția adoptată, ci doar au întărit convingerea că instanța nu a înțeles existența în speță a modalităților alternative ale infracțiunii de trafic de influentă. S-a mai învederat instanței că din lecturarea sentinței penale apelate a rezultat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra actului material din conținutul acțiunii de trafic de influență descris la pct. 1 lit. b) din rechizitoriu, cu toate că existenta lui era evidentă, în condițiile în care martorul V.A.

a depus la data de 30 octombrie 2006 un autodenunț din care a rezultat că în cursul lunii ianuarie 2006 i-a dat inculpatului M.G. suma de 1000 euro, pentru care acesta, în baza influenței pe care o avea asupra colonelului S.G., comandant al I.S.U. Satu Mare, să intervină ca martorul să fie angajat la această instituție; autodenunțul formulat în cursul urmăririi penale a fost menținut de către acesta și în cursul cercetării judecătorești, coroborându-se cu declarația dată de martorul V.N., tatăl denunțătorului, precum și cu discuția telefonică din data de 26. 01.2006, interceptată autorizat. Apelantul inculpat M.G.

a solicitat instanței admiterea apelului formulat, în sensul desființării hotărârii apelate și achitării sale pentru comiterea infracțiunii de instigare la dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 și 7 alin. (2) și alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, arătând că nu se face vinovat de comiterea acestei infracțiuni. Acesta a arătat că suma de 1000 euro primită în luna ianuarie 2006 de la martorul V.A. nu a fost pentru a-și exercita influența asupra martorului S.G. în vederea angajării denunțătorului la această instituție, ci pentru organizarea unor activități specifice S.I.P.I. Satu Mare, mai precis pentru organizarea unor teste de fidelitate unor angajați din cadrul I.S.U.

Satu Mare. Planul de testare era aplicabil în momentul deținerii de date și informații care, la momentul respectiv existau, situație ce impunea efectuarea acestor teste de integritate. Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 66/ A din 24 iunie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant M.G., iar în baza art. 379 lit. pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T.

Satu Mare împotriva sentinței penale nr. 100 din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o în sensul că, a schimbat modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani, aplicată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 și 7 alin. (2) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, dispunând executarea acesteia în regim privativ de libertate. Prin aceeași decizie a înlăturat prevederile art. 81 și 82 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen., menținând restul dispozițiilor sentinței penale apelate. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul apelant la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpatul M.G. este neîntemeiat, întrucât în mod corect, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea mai sus arătată, din materialul probator administrat în cauză rezultând că în cursul lunii martie 2006, acesta l-a determinat pe martorul denunțător V.A. să-i dea martorului S.G. suma de 1.000 euro pentru ca acesta să-l ajute să promoveze concursul organizat pentru ocuparea unui post în cadrul I.S.U. Satu Mare. Coroborând declarațiile martorului V.A. și ale martorului S.G., instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul M.G. a fost cel care l-a determinat pe denunțătorul V.A.

să-i dea suma de 1000 euro martorului S.G., sens în care pe coridorul care ducea spre biroul acestuia, inculpatul i-a dat denunțătorului plicul spunându-i că el trebuie să-i dea banii martorului S.G., iar părăsirea de către inculpat a biroului în care se aflau cei doi a fost făcută pentru ca aceștia să rămână singuri și a-i crea denunțătorului condiții pentru înmânarea plicului în care se afla suma de 1.000 euro. Susținerile inculpatului potrivit cărora în virtutea atribuțiilor de ofițer de contrainformații pe care le exercita, a dorit să verifice riscurile și vulnerabilitățile față de care existau suspiciuni la nivelul I.S.U. Satu Mare, sens în care a considerat că martorul V.A. era o persoană care prezenta încredere, au fost înlăturate de instanța de prim control judiciar, întrucât din O.M.A.I.

nr. S/177 din 8 aprilie 2004 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea și desfășurarea testelor de fidelitate și integritate profesională a personalului M.I.R.A., D.G.I.P.I. era abilitată să organizeze și să execute verificări de specialitate, în condițiile legii, prin testarea fidelității profesionale a personalului, testele de integritate fiind în sarcina D.G.A.

De asemenea, în Capitolul II din anexa la ordinul mai sus arătat, instanța de apel a reținut că se prevedea modalitatea de organizare și desfășurare a testării, menționându-se că aceasta se materializează într-un document intitulat „ Plan de testare a fidelității și/sau integrității profesionale” cu nominalizarea persoanei, a compartimentului de muncă în care își desfășoară activitatea, a scopului, obiectivelor, locului, duratei, participanților, ipotezelor și variantelor de acțiune, plan elaborat în două exemplare și înregistrat la unitatea emitentă, semnat de ofițerul care l-a întocmit, avizat de șeful ierarhic al acestuia, probat de comandantul structurii și având caracter „secret de serviciu”.

S-a mai relevat, în același context că, în cauză, a fost audiat în calitate de martor, șeful S.I.P.I. Satu Mare numitul M.P., care a arătat că, în ceea ce-l privește pe martorul S.G., nu a fost avizat un asemenea plan, iar el, personal, nu a fost informat despre activități referitoare la culegerea de date și informații cu privire la acesta. Totodată, instanța de prim control judiciar a apreciat că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare este nefondat în ceea ce privește susținerile privitoare la greșita achitare a inculpatului M.G.

pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., stabilind că apelul parchetului este întemeiat numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la dare de mită, apreciind că în cauză se impunea executarea acesteia în regim privativ de libertate, scopul educativ al pedepsei neputând fi atins prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării în condițiile art. 81 și 82 C. pen.

S-a mai reținut că sentința primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul stabilirii stării de fapt dedusă judecății, a împrejurărilor în care a fost comisă fapta de instigare la dare de mită de către inculpatul M.G., a stabilirii vinovăției acestuia precum și a dispoziției de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Împotriva deciziei penale sus-menționate au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea și inculpatul M.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele amplu detaliate în cuprinsul încheierii de ședință din 17 noiembrie 2008, dată când s-a acordat cuvântul la dezbateri, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Astfel, parchetul, în esență, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, constatându-se că ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt atunci când au dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (3 acte materiale) să se dispună condamnarea acestuia la o pedeapsă corespunzătoare, cu executare în regim de privare de libertate. Recurentul inculpat a solicitat respingerea recursului formulat de parchet și admiterea propriului recurs și, în esență, invocând drept motive de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen., a arătat că, în principal, se impune achitarea sa în baza dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, menținerea ca și modalitate de executare a pedepsei a dispozițiilor art. 81 C. pen., reținute de prima instanță. Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea, împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.G. este fondat, numai în ceea ce privește greșita achitare a inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000 (2 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aspect ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., iar recursul declarat de inculpatul M.G. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au procedat greșit reținând o situație de fapt rezultată dintr-o eronată apreciere a materialului probator și, pe cale de consecință, au considerat fără temei că faptei de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă de inculpatul M.G., îi lipsește unul din elementele constitutive (latura obiectivă) dispunând nejustificat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Așadar, Înalta Curte constată că în faza de urmărire penală precum și în faza cercetării judecătorești, în fața instanțelor de fond și de apel deși s-a administrat un amplu probatoriu, acesta nu a fost just interpretat, întrucât la dosar există suficiente probe din care rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul M.G. a săvârșit fapta de trafic de influență în formă continuată, sub forma uneia sau alteia din modalitățile alternative prevăzute de textul incriminator (două acte materiale) și fapta de instigare la dare de mită.

Elementul material al infracțiunii de trafic de influență, potrivit dispozițiilor art. 257 C. pen., constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase, ori în acceptarea de promisiuni sau daruri direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar cu scopul de a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de către făptuitor (persoana care are influență sau a lăsat să se creadă că are influență) a unei sume de bani, a unui bun, etc.; a pretinde bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se remite o sumă de bani ori a i se da un bun, etc., iar a accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-și manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, toate în scopul de a determina un funcționar să facă ori să nu facă un act ce tine de resortul atribuțiilor sale de serviciu. Ori, în speță, din ansamblu probator administrat a rezultat că, în cursul anului 2005, martorul V.N., tatăl denunțătorului V.A., a apelat la inculpatul M.G., subcomisar în cadrul S.I.P.I Satu Mare pentru ca acesta să îl ajute ca denunțătorul să fie angajat la I.S.U.

Satu Mare. La un moment dat, inculpatul M.G., cunoscându-l de mai multă vreme pe martorul S.G., i l-a prezentat pe denunțătorul V.A., întrucât dorea să se angajeze la I.S.U. Satu Mare (la vremea respectivă denunțătorul fiind militar la Unitatea de Geniști). În mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului M.G. pentru infracțiunea de instigare la dare de mită, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără dubii că în cursul lunii martie 2006, acesta l-a determinat pe martorul denunțător V.A. să-i dea martorului S.G. suma de 1.000 euro, pentru ca acesta să-l ajute să promoveze concursul organizat pentru ocuparea unui post în cadrul I.S.U. Satu Mare. Astfel, martorul V.A.

a arătat, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești (ce se coroborează cu declarația dată de martorul V.N., tatăl denunțătorului, precum și cu discuția telefonică interceptată autorizat din data de 26 ianuarie 2006) că auzise din diverse surse că pentru angajare ar fi nevoie să dea o anumită sumă de bani, lucru pe care l-a și încercat cu martorul S.G. la acesta în birou, însă, martorul S.G. nu a luat plicul în care se găsea suma de 1000 euro, pe care denunțătorul o pregătise. De asemenea, denunțătorul a mai precizat că, anterior întâlnirii cu martorul S.G., i-a înmânat inculpatului M.G. plicul cu bani, însă acesta i l-a restituit, spunându-i că trebuie să îi dea banii martorului S.G.

În ceea ce privește actele materiale din conținutul infracțiunii de trafic de influență constând în fapta inculpatului M.G. de a primi în cursul lunii ianuarie 2006 de la martorul F.E. suma de 1.000 euro pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare, în vederea scutirii sau amânării satisfacerii stagiului militar obligatoriu a unui număr de 10 persoane de etnie rromă, Înalta Curte constată că, deși inculpatul M.G. nu a recunoscut comiterea acestei fapte, precizând că discuțiile s-au purtat în glumă și că de mai multe ori numitul F.E. i-a telefonat spunându-i că este dispus să dea mai multe sume de bani între 100 și 200 euro, dar că de fiecare dată l-a sfătuit să nu umble cu „genul acesta de prostii”, totuși, din discuția telefonică interceptată autorizat la 26 ianuarie 2006, ce se coroborează cu declarația de recunoaștere, dată de martorul F.E.

în fața instanței în ședința publică din 26 noiembrie 2007, se desprinde exact contrariul, respectiv faptul că inculpatul a acceptat oferta de 1000 de euro pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare, pentru ca cele 10 persoane să fie declarate inapte și, pe cale de consecință, să nu fie încorporate. Prin urmare, se constată că este exclusă susținerea inculpatului M.G. că discuțiile purtate cu învinuitul F.E. au avut tentă de glumă, cu atât mai mult cu cât acesta i-a cerut învinuitului să aducă lista cu cei 10 rromi și a avansat diferite soluții ce aveau ca finalitate fie amânarea, fie scutirea de la satisfacerea stagiului militar obligatoriu a acestora, infracțiunea de trafic de influentă consumându-se în modalitatea promisiunii și respectiv a acceptării primirii sumei de 1000 de euro, oferta fiind făcută de numitul F.E., pentru scopul mai sus-menționat.

De asemenea, și în ceea ce privește fapta de trafic de influență săvârșită de inculpat în legătură cu situația militară a martorului S.l., Înalta Curte constată că aceasta s-a consumat sub forma acceptării promisiunii de remitere a sumei de 100 euro, făcută de învinuitul F.E. pentru ca inculpatul M.G. să intervină la C.M.J. Satu Mare, în scopul inițial de se amâna data încorporării numitului S.l., iar ulterior de a nu mai fi încorporat, relevante în acest sens fiind, așa cum corect a reținut și prima instanță, discuțiile telefonice purtate între inculpat și numitul F.E., interceptate autorizat din datele de 4 ianuarie, 5 ianuarie și respectiv 6 ianuarie 2006. Prima instanță, justificat a reținut faptul că inculpatul nu a mai primit ulterior suma de bani promisă, întrucât martorul S.l., având o afecțiune medicală a coloanei vertebrale-scolioză, a fost declarat „inapt” din punct de vedere medical să satisfacă serviciul militar obligatoriu.

Prin urmare, din analiza coroborată a materialului probator administrat, rezultă în mod indubitabil că inculpatul M.G. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat și dedus judecății, respectiv infracțiunea de instigare la dare de mită-faptă săvârșită în cursul lunii martie 2006 asupra denunțătorului V.A., și respectiv, infracțiunea de trafic de influență în formă continuată (cele 2 acte materiale mai sus menționate), iar pe cale de consecință, Înalta Curte, în baza acestui text de lege, constată că se impune aplicarea unei pedepse corespunzătoare. De altfel, Înalta Curte constată că infracțiunea de instigare la dare de mită săvârșită de inculpat în cursul lunii martie 2006, asupra martorului denunțător V.A.

(pe care l-a determinat să-i de martorului S.G. suma de 100 de euro, pentru a fi ajutat să promoveze concursul din cadrul I.S.U Satu Mare) corect a fost reținută de către prima instanță ca fiind fapta prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 și 7 alin. (2) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, aplicând inculpatului o pedeapsă corespunzătoare acestei încadrări juridice și, prin urmare nu se poate aprecia că aceeași faptă constituie, de asemenea, și un al treilea act material în componența infracțiunii de trafic de influență, inculpatului neputându-i-se reține în sarcină aceeași faptă cu două încadrări juridice distincte. Potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama pericolul social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În speță, față de împrejurările concrete de comitere a faptelor precum și față de urmările produse, Înalta Curte apreciază că faptele inculpatului prezintă grad ridicat de pericol social, afectând nivelul de încredere al societății în reprezentanții organelor statului chemate tocmai să vegheze la respectarea prevederilor legale în vigoare, inculpatul M.G. având calitatea de comisar de poliție în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 noiembrie 2006 și desfășurând activități specifice muncii de protecție internă în I.S.U. Satu Mare, conform atribuțiilor de serviciu stabilite în fișa postului. În același timp însă, urmează a se reține în favoarea inculpatului M.G.

drept circumstanțe judiciare atenuante: conduita bună a acestuia anterior săvârșirii faptei și lipsa antecedentelor penale, situație în care se constată că aplicarea unei pedepse în regim de privare de libertate, în cuantum de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), este astfel, aptă să atingă scopul preventiv și educativ al acesteia. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție va menține pedeapsa aplicată inculpatului M.G.

de instanța de prim control judiciar pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 și 7 alin. (2) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000 (2 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate), pedeapsă ce urmează a se contopi, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

De asemenea, Înalta Curte urmează a aplica și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Totodată, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului inculpat, vizând achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la dare de mită și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul menținerii modalității de executare a pedepsei stabilită de prima instanță, în cazul în care instanța de recurs va retine vinovăția acestuia la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 C. pen., combinat cu art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, după cum nu pot fi reținute ca fondate nici susținerile recurentului inculpat, prin apărător, în sensul, că s-a procedat greșit de către instanța de apel atunci când a schimbat modalitatea de executare a pedepsei aplicată, fără a o pune în discuția părților.

Astfel, se constată că prima instanță în baza probatoriului administrat, în mod corect, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de instigare la dare de mită, iar instanța de prim control judiciar și-a însușit acest punct de vedere, iar la momentul când a verificat cauza prin prisma motivelor de apel (formulate atât de parchet cât și de inculpat), dar și din oficiu, în mod legal a constatat că este fondat numai apelul declarat de parchet și că se impune modificarea modalității de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond, apreciind că astfel se poate atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. Prin urmare nu se poate considera că instanța de prim control judiciar i-a agravat situația inculpatului în propria cale de atac câtă vreme apelul acestuia a fost corect respins, ca nefondat, fiind deci admis numai apelul declarat de D.N.A.

– S.T. Oradea – B.T. Satu Mare. Astfel, din probatoriul administrat (declarațiile martorilor V.A. și V.N. date în faza de urmărire penală, dar și în faza cercetării judecătorești, ce se coroborează cu transcrierile interceptărilor telefonice autorizate) a rezultat în mod cert că inculpatul M.G. i-a spus denunțătorului să insiste pe lângă martorul S.G., comandant al I.S.U. Satu-Mare să primească plicul cu 1000 de euro, pentru a-i facilita angajarea acestuia în cadrul acestei instituții. Prin urmare, din probele existente la dosar se relevă, cu certitudine, astfel cum, justificat, a reținut atât prima instanță cât și instanța de prim control judiciar, că inculpatul a acționat instigându-l pe denunțătorul V.A.

să dea mită martorului S.G., în scopul mai sus precizat, fiind în mod corect înlăturate susținerile inculpatului în sensul că suma de bani respectivă a fost primită în scopul organizării unei activități specifice S.I.P.I. Satu-Mare, mai precis pentru organizarea unor teste de fidelitate unor angajați din cadrul I.S.U. Satu-Mare, afirmații ce nu și-au găsit niciun suport probator în dosar. De asemenea, nici solicitarea de modificare a modalității de executare a pedepsei stabilită inculpatului, în sensul menținerii dispozițiilor art. 81 C. pen., aplicate de prima instanță, nu poate fi reținută, recursul declarat de acesta urmând a fi respins, ca nefondat, dat fiind cele anterior relevate. Față de considerentele mai sus enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a constata că recursul declarat de inculpatul M.G.

împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, iar recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea, împotriva aceleiași decizii, privind pe inculpatul M.G. este întemeiat numai sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite ca atare, va casa decizia penală sus-menționată și în parte sentința penală nr. 100 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, va aplica o pedeapsă privativă de libertate, conform textelor de lege anterior enunțate și va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Oradea împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 100 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) și art. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul M.G., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influentă.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 și 7 alin. (2) și art. 1 lit. a) și c) d