ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1857/2008

Asupra recursului penal de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 130 din 14 noiembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 și 76 lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului E.N, pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență la pedeapsa de 6 luni închisoare, făcându-se, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 71 și ale art. 64 lit. a) (cu excepția dreptului de a alege) lit. b) și c) C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata terenului de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 82 C. pen.

A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii. S-a constatat că a fost restituită, către denunțător, suma de 650 lei. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că inculpatul avea calitatea de comisar șef la Poliția Râmnicu Sărat și că, în luna decembrie 2006, a fost căutat de către martorul C.I., mai veche cunoștință a inculpatului, martorul fiind însoțit de către denunțătorul B.I.; în acest context martorul I.C. a spus inculpatului că fiica denunțătorului are probleme în promovarea probei practice a examenului de obținere a permisului auto, martorul și denunțătorul solicitând inculpatului ajutorul în rezolvarea problemei amintite.

Inculpatul a acceptat, a solicitat denunțătorului plata contravalorii combustibilului necesar deplasării la Buzău, promițând că va contacta pe martorul C.V., fiul său. Instanța a constatat că, de asemenea că inculpatul a solicitat remiterea sumei de 650 lei și o copie a cărții de identitate a fiicei denunțătorului, suma deși contestată în timpul urmăriri penale, fiind restituită denunțătorului, fapt ce demonstrează primirea ei. Ulterior, la examenul practic organizat la 14 februarie 2007, cât și la cel din 2 mai 2007 fiica denunțătorului a fost respinsă, inculpatul fiind contactat în mod reperat de către denunțător, în final acesta din urmă sesizând parchetul. S-a reținut, de asemenea, că din conținutul proceselor-verbale de redare a înregistrărilor ambientale (imagini și discuții) a rezultat că inculpatul a lăsat să se înțeleagă că are influență pe lângă examinatorul C.V.

comisar în cadrul S.P.C.R.P.C. auto și Înmatriculări din cadrul Poliției Buzău, martorul confirmând că este finul inculpatului și a tatălui său, dar negând că ar fi discutat cu inculpatul relativ la promovarea examenului de către fiica denunțătorului, martora B.R. În legătură cu declarațiile date în fața procurorului instanța a apreciat având în vedere susținerile referitoare la modul de derulare a audierii inculpatului din etapa cercetării judecătorești cât și declarațiile martorului P.I. (apărătorul din acea perioadă a inculpatului) că în măsura în care au fost obținute prin constrângere și exercitarea de presiuni, nu pot constitui elemente de probă, urmând a nu fi analizate în fondul lor pentru a stabili răspunderea penală a inculpatului E.N., martorul P.L.

confirmând afirmațiile inculpatului referitoare la presiunile exercitate prin afirmarea de către procuror că inculpatul va fi arestat, iar cazul mediatizat, declarație ulterioară celei în care inculpatul a negat săvârșirea faptei fiind dictată de procuror, existând astfel nepermise încălcări ale dreptului la libertate și siguranță ale persoanei acuzate de comiterea unei infracțiuni, obținerea recunoașterii prin amenințare și plasarea făptuitorului într-o situație de dependență față de procuror lipsind de valoare juridică respectivele declarații în condițiile în care inculpatului i se recunosc dreptul de a nu se autoincrimina și dreptul la tăcere [(art. 6 din C.E.D.O., art. 70 alin. (2) C. pen.)].

Instanța de fond a constatat însă săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul rezultă din ansamblul probelor legal administrate, chiar în condițiile în care inculpatul a negat comiterea infracțiunii, declarația dată în fața instanței coroborându-se cu celelalte probe, infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., existând independent de atitudinea subiectivă a inculpatului și de efectiva derulare a unor activități specifice, interesând daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, din înregistrările efectuate rezultând pretinderea sumei de 100 Euro și primirea acesteia în monedă națională, aspectul condiționării restituirii sumei de către procurorul de caz, a aplicării unei sancțiuni administrative fiind de asemenea relevante, inculpatul având pregătirea profesională și beneficiind de asistența juridică care să-i permită să decidă în ce măsură pretinsa negociere cu procurorul i-ar fi profitat.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., dispunându-se aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., fiind îndeplinite condițiile prevăzute în norma indicată și constatându-se că scopul sancțiunii aplicate poate fi atins și în această modalitate. Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite prin probele legal administrate în timpul urmăririi penale și neînlăturate de instanță precum și pe cele administrate în cursul cercetării judecătorești, respectiv înscrisuri, declarația inculpatului și ale martorilor. Împotriva acestei soluții au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

– S.T.P. și inculpatul. În motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T.P. a criticat hotărârea anterior pronunțată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei pedepsei aplicate, aceasta fiind greșit individualizată, atât din punctul de vedere a cuantumului, cât și al modalității de executare, fiind în mod eronat reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei în condițiile art. 76 lit. d) C. pen.

și, de asemenea, exclusiv dacă inculpatul a avut o conduită prin care a lăsat să se înțeleagă că poate exercita o influență asupra funcționarului pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, singura conduită ce putea absolvi de răspundere penală fiind un refuz manifestat și clar, acceptarea continuării unei atitudini prin care denunțătorul a fost lăsat să creadă că inculpatul poate interveni pe lângă martorul C.V., demonstrând comiterea infracțiunii de trafic de influență. De asemenea, s-a arătat că împrejurarea folosirii sumei primite pentru plata transportului către localitatea în care se afla martorul C.V. este lipsită de relevanță, promisiunile repetate anterioare creând aparența că inculpatul va interveni pentru ca, în final, fiica denunțătorului să obțină permisul auto.

Apărarea inculpatului în care s-a arătat că suma de 650 lei restituită denunțătorului nu a fost anterior primită a fost înlăturată de către instanță, cu motivarea că infracțiunea de trafic de influență se consumă independent de primirea efectivă a unei sume de bani, fiind suficientă pretinderea sau acceptarea de promisiuni, nici suspendarea condiționată a executării acesteia, inculpatul având o atitudine oscilantă în tot cursul procesului penal, conștientizând gravitatea faptei comise prin care a adus o atingere credibilității unității de poliție în care își desfășura activitatea.

Inculpatul a criticat soluția primei instanțe arătând că situația de fapt nu a fost corect reținută, neexistând probe încriminatoare directe, înregistrările fiind echivoce inculpatul nepromițând denunțătorului că va interveni pe lângă finul său în beneficiul numitei B.R., în realitate deplasându-se la Buzău pentru ca finul său să recomande un instructor auto fiicei denunțătorului, aspect cunoscut și confirmat de denunțător. S-a menționat, totodată că inculpatul nu a răspuns provocării denunțătorului și nu a primit bancnote marcate conduita generală a inculpatului fiind cea a unei persoane corecte. Concluzionându-se, s-a apreciat că în speță se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind realizat conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., fapta prezentând un redus grad de pericol social inculpatul neavând antecedente penale și având timp de 30 de ani o carieră caracterizată de o bună conduită profesională; s-a solicitat, totodată să se observe că starea sănătății inculpatului este precară, iar o condamnare, chiar în condițiile art. 81 C. pen., ar avea consecințe devastatoare asupra inculpatului. Examinând recursurile formulate prin prisma motivelor indicate cât și sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) raportat la art. 385 14 C. proc.

pen., Curtea constată că acestea nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează. Relativ la criticile invocate în recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T.P., din verificarea hotărârii instanței de fond rezultă că aceasta a realizat o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 72, 74, 52 și 81 C. pen., fiind în mod corect circumstanțele judiciare atenuante și dându-li-se efectul prevăzut de art. 76 lit. d) C. pen., cuantumul sancțiunii reflectând gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și conduita acestuia în evoluția sa.

Relativ la modalitatea de executare, fără privarea de libertate, în forma suspendării condiționate a executării pedepsei, se va reține că instanța a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., convingerea instanței în sensul atingerii scopului pedepsei și fără executarea acesteia fiind bazată pe examinarea situației de fapt, a împrejurărilor în care s-a comis fapta și a personalității inculpatului, măsura fiind motivată cu respectarea dispozițiilor art. 81 alin. (6) C. pen. Având în vedere aspectele menționate rezultă că scopurile și funcțiile pedepsei, astfel după cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen., pot fi atinse prin sancțiunea aplicată, cuantumul acesteia și modalitatea de executare fiind corespunzătoare realizării scopurilor de represiune, reeducare și prevenție, stabilite de lege, criticile formulate urmând a fi respinse ca nefondate.

Referitor la motivele de recurs invocate de inculpat, acestea urmează a fi respinse, ca nefondate, pentru următoarele considerente. În legătură cu aspectul inexistenței unora dintre elementele constitutive ale infracțiunii se impune a se observa că această apărare a fost invocată și în fața primei instanțe, aceasta arătând în detaliu motivele pentru care activitatea inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 257 raportat la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, în mod corect s-a reținut că există infracțiunea de trafic de influență chiar și în situația în care elementul material al laturii obiective este reprezentat de o acțiune de „pretindere” chiar dacă aceasta nu este urmată de primirea efectivă a unei sume de bani, determinantă fiind convingerea care este insuflată beneficiarului infracțiunii de trafic de influență (chiar dacă acesta nu are calitatea de participant) că subiectul activ are posibilitatea (reală sau nu) de a influența un funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Sub aspectul probelor care au stat ca temei pentru condamnarea inculpatului se va observa că, în speță s-a dat eficiență dispozițiilor art. 64 raportat la art. 68 C. proc.

pen., fiind înlăturate probele obținute cu încălcarea legii, dar s-a apreciat, conform art. 63 C. proc. pen., întemeiat și just, că ansamblul probelor avute în vedere, legal administrate și care s-au coroborat, demonstrează că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei reținută în sarcina sa prin actul de serviciu, critica vizând condamnarea în baza unei unice probe directe și a unor înregistrări cu caracter echivoc, urmând a fi respinsă. Relativ la solicitarea achitării în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) b C. proc.

pen., se constată că aceasta este nefondată, starea de fapt corect reținută de către prima instanță dovedește săvârșirea unei fapte prezentând un grad ridicat de pericol social concret, în accepțiunea art. 18 C. pen., specific unei infracțiuni, acesta fiind evaluat în mod corect de către prima instanță, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 18 1 alin. (2), circumstanțele atenuante judiciare reținute neputând avea alt efect decât reducerea cuantumului pedepsei, fapta rămânând infracțiune și impunând aplicarea unei pedepse. Pentru motivele ce preced în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile formulate urmează a fi respinse, ca nefondate, hotărârea pronunțată de către instanța de fond fiind legală și temeinică, redând o analiză exhaustivă a elementelor de fapt și de ordin psihologic incidente în cauză, ceea ce a condus la stabilirea corectă și completă, pe baza probelor legal administrate, a situației de fapt și a vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii, sancțiunea corespunzând atât în cuantum cât și ca modalitate de executare, criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. și scopurilor indicate în art. 52 C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T.P. și de inculpatul E.N. împotriva sentinței penale nr. 130 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2008.