ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9537/2009

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă,

reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S., anularea

deciziei nr. 164 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi

restituie în natură imobilul situat în București, sector 1,

c

onstând în teren în suprafață de 208

mp, care în prezent face parte din imobilul situat în București, sector 1, iar

în subsidiar, reluarea procedurii administrative în vederea emiterii unei

dispoziții de restituire în natură a imobilului ce formează obiectul

notificării.

La termenul din 7 decembrie

2006, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat instanței să

dispună anularea deciziei emisă de pârâtă, să constate calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantului și să dispună reluarea procedurii administrative

prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii.

In motivarea contestației,

reclamantul a arătat, în esență că, în mod greșit s-a reținut prin decizia

contestată că nu deține calitatea de persoană îndreptățită, întrucât terenul în

litigiu a fost proprietatea tatălui său, fiind preluat abuziv de stat, astfel

că este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 751

din 24 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis

acțiunea, a dispus anularea deciziei contestate, a constatat calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în București, sector 1 constând în teren în suprafață de 202,40

mp și a obligat pârâta să reia procedura administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001 pentru acordarea acestor măsuri reparatorii.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că terenul ce formează obiectul notificării, în suprafață

de 208 mp, a aparținut tatălui reclamantului, M.N., astfel cum rezultă din

actul de proprietate nr. 6656/1940 și din procesul verbal încheiat la data de

29 septembrie 1946, preluarea acestuia de către stat fiind abuzivă, din analiza

înscrisurilor depuse la dosar nerezultând un titlu legal în baza căruia statul

să îl dețină.

Instanța de fond a

considerat ca fiind nefondate susținerile pârâtei potrivit cărora terenul în

litigiu a fost confiscat de stat ca urmare a măsurii pedepsei complementare

aplicată tatălui reclamantului, generalul M.N., printr-o sentință penală

pronunțată la data de 22 mai 1945 de Tribunalul Popular, întrucât la dosar nu a

fost depusă nici o dovadă care să confirme aceste susțineri, deși instanța a

acordat numeroase termene de judecată pentru a se depune sentința penală care

ar dovedi o atare împrejurare.

Î

n ce privește suprafața

terenului revendicat, din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză

rezultă că acesta are suprafața de 202,40 mp, în prezent fiind liber.

Apelul declarat de pârâta RA

A.P.P.S. a fost respins de Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, prin decizia civilă nr.

872 pronunțată la data de 25 noiembrie 2008.

Î

n motivarea deciziei de apel

s-a reținut că art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 prevede excepția de la dispozițiile art. 1 din lege, în sensul că

preluarea imobilelor ce cad sub incidența legii nu se consideră abuzivă,

printre altele, în situația în care imobilele au fost preluate ca măsură

complementară a confiscării averii, urmare săvârșirii unor crime împotriva

umanității sau crime de război.

Sarcina acestei dovezi

revine însă, celui care pretinde că ar fi intervenit o asemenea condamnare, iar

faptul că o persoană a suferit o pedeapsă atât de gravă, cum este pedeapsa cu

moartea, nu poate fi făcută cu prezumții sau scripte colaterale, precum

istoricul de rol fiscal sau pretinsa notorietate a condamnării autorului

reclamantului, astfel cum susține pârâta.

Î

mpotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs pârâta care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia curții de apel, arătând că a

fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1.3 lit.

c) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că

reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

Este notorie condamnarea

autorului reclamantului, cu aplicarea măsurii confiscării bunurilor, iar

instanța se poate folosi în pronunțarea soluției de un fapt notoriu, adică de

un fapt cunoscut de un număr mare de persoane, părțile fiind scutite de

administrarea probelor pentru dovedirea acestuia, astfel că în mod greșit a

considerat instanța de apel că nu a făcut această dovadă.

La

termenul din 12 iunie 2009, recurenta a depus la dosar Hotărârea nr. 1 din 22

mai 1945 a Tribunalului Poporului din București.

Solicită admiterea

recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

pârâtei, iar pe fond respingerea contestației.

Verificând legalitatea

deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și apel

au reținut corect că art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 prevede excepția de la dispozițiile art. 1 din lege, în sensul că

preluarea imobilelor ce cad sub incidența legii nu se consideră abuzivă,

printre altele, în situația în care imobilele au fost preluate ca măsură

complementară a confiscării averii, urmare săvârșirii unor crime împotriva

umanității sau crime de război.

Î

nsă, sarcina probei în

sensul că ar fi intervenit o asemenea condamnare revine celui care o susține,

potrivit principiului prevăzut de art. 1169 C. civ.

Î

n speță, pârâta a invocat

constant că este notorie condamnarea autorului reclamantului pentru crime de

război și aplicarea măsurii complementare a confiscării averii, iar instanța se

poate folosi în pronunțarea soluției de un fapt notoriu, părțile fiind scutite

de obligația de a administra probe pentru dovedirea lui.

Această critică este

reiterată și prin motivele de recurs și, în susținerea ei, recurenta a depus

pentru prima dată în proces, în faza procesuală a recursului, Hotărârea nr. 1

din 22 mai 1945 a Tribunalului Poporului din București, prin care s-a dispus

condamnarea la pedeapsa cu moartea a autorului reclamantului, generalul M.N.,

pentru faptele prevăzute de art. 2 alin. (d) și (e) din Legea nr. 312/1945,

fapte pentru care s-a aplicat sancțiunea pedepsei cu moartea, conform art. 3

alin. (2) din același act normativ, precum și măsura confiscării întregii sale

averi, cu titlu de despăgubire, în folosul statului.

Î

n raport de acest înscris

nou, se constată că situația de fapt în funcție de care să se poată verifica

legalitatea soluției de stabilire a calității de persoană îndreptățită a reclamantului

urmează a fi reanalizată, astfel că recursul se impune a fi admis, iar decizia

recurată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, se

vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părți și se va cere

instituției care deține hotărârea de condamnare a antecesorului reclamantului

să trimită instanței orice alte acte care privesc pricina în care s-a pronunțat

această hotărâre și să comunice dacă există înscrisuri care atestă executarea

pedepsei complementare a confiscării averii.

Totodată, față de mențiunea

din finalul hotărârii, în sensul că autorul reclamantului, generalul M.N., a

declarat recurs, se impune a se stabili, prin orice mijloace de probă, care a

fost soluția instanței de recurs, dacă s-a menținut încadrarea penală a faptei,

precum și măsura confiscării averii.

Pentru considerentele

arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite

recursul, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza la Curtea de Apel

București pentru rejudecarea apelului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat

pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 872 din 25 noiembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.