ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3325/2009

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 30 aprilie

2009, petiționarul P.I. a solicitat desființarea rezoluției din 26 noiembrie

2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 99/P/2008

și a rezoluției din 7 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 127/11.2/2009 de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

numitul L.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 205 - 206 din C. pen.

În motivarea plângerii s-a arătat că soluția dată de

procuror este nelegală și netemeinică, fiind dispusă cu încălcarea legii și pe

baza unei greșite interpretări a probelor de la dosar. A arătat că a depus

plângere împotriva procurorului L.A. pentru faptul că acesta a afirmat în

cadrul unui interviu că petentul ar fi făcut presiuni asupra procurorului P. pentru

a semna o ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale față de intimat,

amenințându-l cu încetarea delegației și chiar excluderea din magistratură; că

l-a șantajat folosind declarațiile unor infractori, că petiționarul este

criminal și că l-ar fi determinat pe P. să se sinucidă; totodată, în interviu a

folosit expresiile „politruc P." și „P. compromis iremediabil", la

plângere fiind atașate interviul în copie și acte ale C.S.M. cu privire la

afirmațiile invocate de intimat. A susținut că din dosarul de urmărire penală

nu rezultă că s-ar fi exercitat presiuni asupra lui P., dimpotrivă, din nota Inspecției

Judiciare a C.S.M. rezultă că periționarul a fost cel care în perioada dificilă

în care s-a aflat P. a depus diligente pentru a-l ajuta să depășească

problemele cu care acesta se confrunta în acea perioadă. A mai arătat că

intimatul a declarat că între P. și șefii săi ierarhici ar fi existat discuții

purtate pe ton înalt, la care ar fi luat parte și alte persoane, discuții

legate de soluționarea dosarului, ceea ce nu rezultă din probatoriul

administrat, că acesta a mai declatat că existența conflictului dintre P. și

șefii săi ierarhici se confirmă prin declarația martorului P., ceea ce nu ar fi

adevărat pentru că nu rezultă din conținutul declarației acestui martor.

De asemenea, a mai arătat că nu s-a făcut referire la

constatarea analizei psihopatologice efectuată în dosar și nici la soluția dată

în acel dosar. S-a susținut că șicanele au reprezentat modalitatea de apărare a

intimatului L., care și-ar fi folosit în acest scop toate posibilitățile

oferite de experiența sa de procuror.

Petiționarul a mai susținut că procurorul de caz a trecut

cu ușurință peste cele susținute în nota C.S.M. nr. 334/2008 și că soluția de

neîncepere a urmăririi penale pronunțată în cauză este de natură să-i aducă

prejudicii viitoare, iar intimatul ar fi încurajat și pe viitor să-i aducă

ijurii și calomnii pe aceeași temă.

Prin sentința penală nr. 679/P din 10 iunie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-a respins ca fiind tardivă plângerea formulată de petiționarul P.l.,

împotriva rezoluției din 26 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Oradea în Dosarul nr. 99/P/2008, precum și împotriva rezoluției din 7

aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 127/II.2/2009 de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu privire la intimatul L.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost

obligat petiționarul la 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că rezoluția nr. 99/P/2008 din 26 noiembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de intimatul L.A. sub aspectul infracțiunilor de insultă și calomnie

prevăzute de art. 205 și respectiv 206 C. pen. a fost comunicată petiționarului

la data de 2 decembrie 2008 și respectuiv 12 februarie 2009.

Împotriva acestei soluții, petiționarul a formulat

plângere la data de 16 martie 2009, plângere care a fost respinsă de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția din 7

aprilie 2009.

Față de faptul că soluția de neîncepere a urmăririi

penale a fost comunicată petiționarului la 2 decembrie 2008 și respectiv 12

februarie 2009, iar plângerea adresată procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Oradea a avut loc la data de 16 martie 2009, deci după

expirarea termenului prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., procurorul

general ar fi trebuit să respingă plângerea ca tardiv formulată, nu să o

analizeze pe fond.

S-a mai reținut că și plângerea adresată instanței

este tardivă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (4) C.

proc. pen. cu referire la art. 277 C. proc. pen., procurorul ierarhic superior

trebuie să soluționeze plângerea în termen de 20 zile.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen. a fost stabilit un termen de 20 zile pentru formularea plângerii împotriva

soluției de netrimitere în judecată, iar momentul de la care acesta începe să

curgă este cel al comunicării soluției de respingere a plângerii potrivit art. 275-278

C. proc. pen. (alin. (1)), sau după caz, în situația nesoluționării în termen a

acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 zile în care

procurorul ierarhic superior avea pobligatia a o rezolva (alin. (2)).

În speță, s-a reținut că plângerea a fost înaintată

prim- procurorului la data de 16 martie 2009, cu precizarea că termenul începe

să curgă de la data primirii efective de către procurorul ierarhic superior a

plângerii petiționarului și nu de la data expedierii de către acesta, respectiv

2 martie 2009, iar acesta trebuia să se pronunțe cel mai târziu la data de 6

aprilie 2009. Întrucât nu a fost respectat acest termen, petiționarul avea

dreptul ca în termen de 20 zile să se adreseze instanței competente, termen

care a început să curgă la data de 7 aprilie 2009 și a expirat la data de 28

aprilie 2009.

Întrucât plângerea adresată instanței a fost

înregistrată la data de 30 aprilie 2009, deci după expirarea termemnului

prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., plângerea a fost respinsă ca

fiind tardivă.

Împotriva hotărârii primei instațe a declarat recurs

petiționarul, criticând-o în esență prin aceea că, reținându-se că plângerea a

fost depusă cu 2 zile întârziere, i-a fost respins accesul liber la justiție și

dreptul la un proces echitabil, și a fost ignorată jurisprudența Curții

Europene în materie de termene.

A mai criticat hotărârea instanței de fond și prin

aceea că nu a fost analizată cauza pe fond, fiind încălcate dispozițiile art. 62

și art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd obligativitatea organului de

urmărire penală și a instanței de judecată de a lămuri cauza sub toate

aspectele pe bază de probe și examinarea tuturor probelor administrate în

scopul aflării adevărului.

Recursul declarat este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

:

(1) C. proc. pen. „După respingerea plângerii făcute

conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de

către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță. Plîngerea poate fi făcută și împotriva

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

(2) În cazul în care prim-procurorul parchetului sau

după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel,

procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul

prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării

termenului inițial de 20 de zile."

În cauza de față, plângerea formulată potrivit

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. a fost înregistrată la procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 16 martie 2009,

acesta trebuind să se pronunțe în termen de 20 zile, deci până cel mai târziu

la 6 aprilie 2009.

Întrucât acest termen nu a fost respectat de către

procurorul general, petiționarul trebuia să se adreseze instanței în termen de

20 zile, termen care a început să curgă de la 7 aprilie 2009 și a expirat la 28

aprilie 2009.

Plângerea adresată de petiționar instaței de judecată

la data de 30 aprilie 2009, cu 2 zile mai târziu, apare ca fiind tardivă, așa

încât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Termenul prevăzut de art. 278

1

C. proc.

pen. este un termen peremptoriu, chiar dacă a fost depășit doar cu două zile,

iar neresepectarea lui atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea

actului făcut peste termen, așa încât criticile formulate de petiționar în

sensul că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate principiul liberului

acces la justiție prevăzut de Constituția României și dreptul la un proces

echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., nu pot fi primite, ele fiind

contrare tocmai rațiunii pentru care a fost reglementat, în mod distinct,

momentul de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 278

1

C.

proc. pen.

În acest sens, instanța de fond a făcut trimitere la Decizia

nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind natura

juridică a termenelor prevăzute de art. 278 alin. (3) și art. 278

1

alin.

(2) C. proc. pen. și a motivat în mod judicios că prevederile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. permit părții interesate să se adreseze în mod efectiv

instanței de judecată și să se prevaleze în fața acesteia de garanțiile

procesuale pe care le presupune dreptul la apărare, fiind instituite tocmai în

vederea respectării exigenței termenului rezonabil.

Având în verere excepția tardivității plângerii,

instanța de fond în mod corect nu a mai analizat cauza pe fond.

Fată de cele menționate, Înalta Curte constată că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de

petiționar apare ca nefondat, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) din același

cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul

P.I. împotriva sentinței penale nr. 69/PI din 10 iunie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judicoare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 octombrie 2009.