ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 17 mai 2010 s-a înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea formulată de petiționarul

S.E. împotriva rezoluției nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În vederea

soluționării cauzei, au fost atașate Dosarele nr. 1117/P/2009 și nr. 3619/1929/II/2/2010

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din examinarea

actelor dosarului rezultă că petiționarul a formulat plângere penală împotriva procurorului

C.H.M. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, solicitând tragerea la

răspundere penală a acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art.

246 C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen., art. 267

1

C. pen. și art. 289

C. pen.

În motivarea plângerii

sale, petiționarul arată că intimatul, în calitate de procuror, având spre

instrumentare mai multe dosare în care acesta era cercetat, ar fi săvârșit

infracțiunile menționate, constând în aceea că ar fi întrebuințat promisiuni și

amenințări împotriva sa și a martorilor audiați, a oprit

salvarea să plece pentru

a obține semnarea

unei declarații de către petiționar, deși acesta era într-o criză cardiacă ce

îi cauza puternice dureri fizice și psihice.

De asemenea,

intimatul i-a încălcat drepturile procesuale prin respingerea cererilor apărătorilor

săi de a participa la actele de urmărire penală de a dispune efectuarea unor

percheziții la sediul unor societăți pentru care nu avea

autorizare, de a dispune ridicarea tuturor actelor

contabile și de a

refuza restituirea acestora sau înaintarea lor către

instanță, fapt care a avut ca urmare imposibilitatea închiderii regimurilor

vamale ale unor vehicule, generator de prejudiciu

prin penalizările

solicitate pentru taxele vamale, precum și la

efectuarea unei expertize contabile judiciare incomplete.

Petiționarul mai

reclamă că intimatul a consemnat date nereale în declarația de învinuit

/inculpat și în legătură cu ora audierii sale ca învinuit.

Prin rezoluția nr. 1117/P/2009

din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimatul C.H.M. sub aspectul infracțiunilor reclamate

apreciindu-se că faptele nu există, fiind incidente disp. art. 228 alin. (6) C.

proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea rezoluției

atacate se arată că

în

susținerea sesizării sunt prezentate, în afară de propriile afirmații, doar

copii ale unor acte din respectivele cauze, pentru a căror examinare, sub

aspectul legalității și temeiniciei, competența revine instanței de judecată

sesizată, iar aceasta nu poate fi substituită sau dublată prin formularea unei

plângeri penale care își propune să le conteste.

Aspectele de esență în

motivarea sesizării sunt reprezentate de pretinse acte și măsuri abuzive ale

procurorului, însă nu se furnizează nici o lămurire pentru necontestarea lor la

momentul respectiv, așa cum s-ar fi impus în raport cu cele afirmate și cu

consilierea juridică de care beneficia, sau, în caz contrar, în legătură cu

modul de soluționare al plângerilor formulate.

În legătură cu

nerespectarea prevederilor art. 104 alin. (5) C. proc. pen. respectivul text de

lege a fost introdus în Codul de procedură penală prin art. 1 pct. 55 din Legea

nr. 356/2006 din 21 iulie 2006, publicată în M. Of. nr. 677 din 07 august 2006

și intrată în vigoare la 30 de zile după publicare, ceea ce subliniază încă o

dată caracterul subiectiv al acestei sesizări formulate la distantă de 3 ani de

momentul în care se situează în timp aspectele vizate.

Referitor la modul de

audiere și de consemnare al declarațiilor, din examinarea actelor dosarului

reiese că pe actele la care face vorbire petiționarul se regăsesc semnăturile

apărătorilor aleși, precum și cele ale altor doi apărători ai unor părți din

cauză.

Plângerea formulată

de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost

respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția

nr. 3619/1929/II/2/2010 din 17 mai 2010 a

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

În termenul prevăzut

de lege, petiționarul a formulat plângere la instanță, în conformitate cu disp.

art. 278

1

C. proc. pen., solicitând desființarea rezoluției atacate și

trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală împotriva

intimatului.

În motivarea

plângerii sale, petiționarul reia aceleași aspecte învederate în plângerea inițială

adresată procurorului și arată că intimatul a săvârșit infracțiunile pentru

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciază că rezoluția atacată

este nelegală și netemeinică, procurorul nu a înțeles să administreze nicio

probă din cele pe care le-a solicitat, nu a fost chemat pentru a da declarații

în cauză.

Cu ocazia dezbaterilor

de la termenul de judecată din 1 octombrie 2010, petiționarul a arătat că

înțelege să-și completeze plângerea inițială, în sensul că solicită tragerea la

răspundere penală a intimatului și pentru că acesta ar fi sustras acte din

dosar ce i-ar fi dovedit vinovăția de a fi amenințat experții contabili, iar

percheziția domiciliară a fost făcută fără participarea sa și în absența unei

autorizații dată în condițiile legii.

Plângerea este

nefondată.

Din examinarea

actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă date sau indicii în sensul

că intimatul, cu ocazia instrumentării cauzelor penale, privindu-l pe

petiționar ar fi săvârșit infracțiunile reclamate sau alte infracțiuni.

Intimatul și-a

exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, a dispus

măsurile pe care le-a considerat necesare soluționării cauzei, petiționarul

urmând să-și facă toate apărările pe care le consideră necesare în fața

instanței.

Aspectele arătate de

petiționar în plângerile sale sunt de fapt critici pe care acesta înțelege să

le formuleze în legătură cu modalitatea în care s-a desfășurat urmărirea

penală.

Petiționarul mai

contestă legalitatea unor probe obținute în cursul urmăririi penale, însă

aceasta poate fi realizată în cursul judecății, instanța de judecată investită

cu soluționarea respectivei cauzei fiind competentă să se pronunțe asupra

acesteia.

Referitor la faptele de

tortură, amenințare și fals, din examinarea actelor dosarului rezultă că

declarațiile petiționarului au fost semnate și de apărătorii acestuia, precum

și de apărătorii celorlalți învinuiți sau nu au făcut nicio mențiune cu privire

la modalitatea în care au fost luate declarațiile, de natura celei pretinse de

petiționar.

Cu ocazia judecării

plângerii, petiționarul a arătat că își completează plângerea inițială,

solicitând ca în sarcina intimatului să fie reținute și alte fapte.

Stabilirea în sarcina

intimatului și a altor infracțiuni, decât cele inițial reclamate excede

competenței instanței de judecată, care trebuie să se pronunțe numai cu privire

la faptele care au format obiectul rezoluției de netrimitere în judecată în

cadrul procedurii prev. de art. 278

1

C. proc. pen.

Petiționarul a mai

arătat că nu a fost audiat de către procuror, or, în raport cu actele dosarului

și cu plângerea formulată unde se arată în detaliu infracțiunile pretins a fi

comise de către intimat, procurorul a apreciat că nu este necesară audierea sa,

dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Față de

considerentele expuse, constatând că rezoluția atacată este temeinică și

legală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge plângerea.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul S.E. împotriva rezoluției nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2010.