ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 mai 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea formulată de petiționarul S.E. împotriva rezoluției nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În vederea soluționării cauzei, au fost atașate Dosarele nr. 1117/P/2009 și nr. 3619/1929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din examinarea actelor dosarului rezultă că petiționarul a formulat plângere penală împotriva procurorului C.H.M. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen., art. 267 1 C. pen.
și art. 289 C. pen. În motivarea plângerii sale, petiționarul arată că intimatul, în calitate de procuror, având spre instrumentare mai multe dosare în care acesta era cercetat, ar fi săvârșit infracțiunile menționate, constând în aceea că ar fi întrebuințat promisiuni și amenințări împotriva sa și a martorilor audiați, a oprit salvarea să plece pentru a obține semnarea unei declarații de către petiționar, deși acesta era într-o criză cardiacă ce îi cauza puternice dureri fizice și psihice.
De asemenea, intimatul i-a încălcat drepturile procesuale prin respingerea cererilor apărătorilor săi de a participa la actele de urmărire penală de a dispune efectuarea unor percheziții la sediul unor societăți pentru care nu avea autorizare, de a dispune ridicarea tuturor actelor contabile și de a refuza restituirea acestora sau înaintarea lor către instanță, fapt care a avut ca urmare imposibilitatea închiderii regimurilor vamale ale unor vehicule, generator de prejudiciu prin penalizările solicitate pentru taxele vamale, precum și la efectuarea unei expertize contabile judiciare incomplete. Petiționarul mai reclamă că intimatul a consemnat date nereale în declarația de învinuit /inculpat și în legătură cu ora audierii sale ca învinuit.
Prin rezoluția nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.H.M. sub aspectul infracțiunilor reclamate apreciindu-se că faptele nu există, fiind incidente disp. art. 228 alin. (6) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen. În motivarea rezoluției atacate se arată că în susținerea sesizării sunt prezentate, în afară de propriile afirmații, doar copii ale unor acte din respectivele cauze, pentru a căror examinare, sub aspectul legalității și temeiniciei, competența revine instanței de judecată sesizată, iar aceasta nu poate fi substituită sau dublată prin formularea unei plângeri penale care își propune să le conteste.
Aspectele de esență în motivarea sesizării sunt reprezentate de pretinse acte și măsuri abuzive ale procurorului, însă nu se furnizează nici o lămurire pentru necontestarea lor la momentul respectiv, așa cum s-ar fi impus în raport cu cele afirmate și cu consilierea juridică de care beneficia, sau, în caz contrar, în legătură cu modul de soluționare al plângerilor formulate. În legătură cu nerespectarea prevederilor art. 104 alin. (5) C. proc. pen. respectivul text de lege a fost introdus în Codul de procedură penală prin art. 1 pct. 55 din Legea nr. 356/2006 din 21 iulie 2006, publicată în M. Of. nr. 677 din 07 august 2006 și intrată în vigoare la 30 de zile după publicare, ceea ce subliniază încă o dată caracterul subiectiv al acestei sesizări formulate la distantă de 3 ani de momentul în care se situează în timp aspectele vizate.
Referitor la modul de audiere și de consemnare al declarațiilor, din examinarea actelor dosarului reiese că pe actele la care face vorbire petiționarul se regăsesc semnăturile apărătorilor aleși, precum și cele ale altor doi apărători ai unor părți din cauză. Plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 3619/1929/II/2/2010 din 17 mai 2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică. În termenul prevăzut de lege, petiționarul a formulat plângere la instanță, în conformitate cu disp. art. 278 1 C. proc. pen., solicitând desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală împotriva intimatului.
În motivarea plângerii sale, petiționarul reia aceleași aspecte învederate în plângerea inițială adresată procurorului și arată că intimatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciază că rezoluția atacată este nelegală și netemeinică, procurorul nu a înțeles să administreze nicio probă din cele pe care le-a solicitat, nu a fost chemat pentru a da declarații în cauză. Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din 1 octombrie 2010, petiționarul a arătat că înțelege să-și completeze plângerea inițială, în sensul că solicită tragerea la răspundere penală a intimatului și pentru că acesta ar fi sustras acte din dosar ce i-ar fi dovedit vinovăția de a fi amenințat experții contabili, iar percheziția domiciliară a fost făcută fără participarea sa și în absența unei autorizații dată în condițiile legii.
Plângerea este nefondată. Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă date sau indicii în sensul că intimatul, cu ocazia instrumentării cauzelor penale, privindu-l pe petiționar ar fi săvârșit infracțiunile reclamate sau alte infracțiuni. Intimatul și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, a dispus măsurile pe care le-a considerat necesare soluționării cauzei, petiționarul urmând să-și facă toate apărările pe care le consideră necesare în fața instanței. Aspectele arătate de petiționar în plângerile sale sunt de fapt critici pe care acesta înțelege să le formuleze în legătură cu modalitatea în care s-a desfășurat urmărirea penală. Petiționarul mai contestă legalitatea unor probe obținute în cursul urmăririi penale, însă aceasta poate fi realizată în cursul judecății, instanța de judecată investită cu soluționarea respectivei cauzei fiind competentă să se pronunțe asupra acesteia.
Referitor la faptele de tortură, amenințare și fals, din examinarea actelor dosarului rezultă că declarațiile petiționarului au fost semnate și de apărătorii acestuia, precum și de apărătorii celorlalți învinuiți sau nu au făcut nicio mențiune cu privire la modalitatea în care au fost luate declarațiile, de natura celei pretinse de petiționar. Cu ocazia judecării plângerii, petiționarul a arătat că își completează plângerea inițială, solicitând ca în sarcina intimatului să fie reținute și alte fapte. Stabilirea în sarcina intimatului și a altor infracțiuni, decât cele inițial reclamate excede competenței instanței de judecată, care trebuie să se pronunțe numai cu privire la faptele care au format obiectul rezoluției de netrimitere în judecată în cadrul procedurii prev. de art. 278 1 C. proc.
pen. Petiționarul a mai arătat că nu a fost audiat de către procuror, or, în raport cu actele dosarului și cu plângerea formulată unde se arată în detaliu infracțiunile pretins a fi comise de către intimat, procurorul a apreciat că nu este necesară audierea sa, dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale. Față de considerentele expuse, constatând că rezoluția atacată este temeinică și legală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.E. împotriva rezoluției nr. 1117/P/2009 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.