ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3627/1/2010 la 28 aprilie

2010, petiționatul C.A., aflat în stare de arest la Penitenciarul Jilava a formulat plângere penală împotriva procurorului șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În motivarea

plângerii, petiționarul a menționat că îl acuză pe acesta de săvârșirea

infracțiunii de favorizare a infractorilor, corupție și rea-credință în

momentul în care încalcă prevederile Legii nr. 304/2004 art. 64 alin. (2) și

abuzuri în formă calificată de funcție pe care o deține ca șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plângerii formulate

i-a fost atașată o comunicare făcută deținutului C.A. în lucrarea cu numărul

2923/1477/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, prin care i se aduce la

cunoștință că prin rezoluția nr. 2923/1477/VIII/1/2010 din 12 aprilie 2010, în

temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus respingerea, ca

neîntemeiată, a plângerii formulată împotriva măsurii adoptată în lucrarea nr.

3134/933/VIII/1/2010, precum și că din examinarea cauzei a rezultat că măsura

dispusă este legală și temeinică, neexistând motive care să justifice

infirmarea acesteia, comunicare aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de

judecată de la 10 iunie 2010, fiind întrebat de către instanță care este

obiectul acestei cauzei, întrucât din plângerea existentă la dosar nu rezultă

dacă este plângere penală împotriva intimatului I.M. sau o plângere împotriva

unei rezoluții a procurorului, petiționarul a solicitat să se constate că acest

dosar este incomplet, că plângerea sa în original a fost sustrasă din dosar și

că este al treilea complet de judecată la care se transmite aceeași plângere

fără fond.

Totodată,

petiționarul a solicitat să se ia act de cererea de recuzare a președintelui de

complet, motivând că simulează o judecată și încalcă astfel grav dispozițiile

art. 6 din CEDO și art. 6 C. proc. pen.

Reprezentantul

Ministerului Public, față de cererea de recuzare formulată a solicitat amânarea

judecării cauzei.

Înalta Curte în

vederea soluționării cererii de recuzare a președintelui de complet formulată

de petiționar a amânat cauza la 9 septembrie 2010, așa cum rezultă din

încheierea de ședință de la fila 8 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a

fost depusă încheierea de ședință secretă de la 21 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de recuzare a președintelui completului de judecată,

respectiv domnul judecător I.M., formulată de petiționarul C.A. și a fost

obligat petiționarul să plătească suma de 50 RON, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, încheiere aflată la fila 10 dosarul Înaltei Curți.

De asemenea, la

dosarul cauzei a fost depusă o fotocopie a unei declarații de protest a

petiționarului C.A., în care menționează că a intrat în grevă pe termen nelimitat,

va recuza toate completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, până va afla pe cale oficială că magistratul C.J. a fost scos din

Înalta Curte de Casație și Justiție, aflată la file 13 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi,

petiționarul a arătat că dorește să depună probe materiale, în posesia cărora a

intrat abia la acest moment, ce susțin temeinicia grevei pe termen nelimitat în

care se află și sunt necesare pentru o justiție dreaptă. A mai arătat că este

cetățean român, fiind lipsit de libertate temporar, contrar dispozițiilor din

art. 1 și art. 16 din Constituție, deoarece timp de 4 ani procurorul G.A. și

magistratul C.J. au simulat o judecare a dosarului. Petiționarul a mai

solicitat acordarea unui termen, întrucât se află în grevă la acest moment și

pentru a primi de la Tribunalul București și D.G.P. București acele

înregistrări audio-video care fac dovada nevinovăției sale pentru tentativa la

omor. Totodată a solicitat să se ia act de cererea de recuzare.

Instanța a dispus

fotocopierea înscrisurilor menționate de petiționar și depunerea lor la dosarul

cauzei. Totodată, asupra cererilor petiționarilor de amânare a judecării cauzei

și de recuzare, le-a respins ca neîntemeiate, în raport cu obiectul cauzei și

cu împrejurarea că la termenul anterior a mai fost formulată o cerere de recuzare,

care a fost respinsă.

Reprezentantul

Ministerului Public a invocat excepția de inadmisibilitate a plângerii,

formulată împotriva unui act al procurorului, care nu este expres prevăzut de

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând plângerea

formulată de petiționarul C.A. în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru

considerentele ce se vor arăta.

În conținutul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după

respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la

data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum rezultă din

norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează

expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau

rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în

judecată menționate.

Or, plângerea

formulată de petiționarul C.A., în condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată

împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele

procedurale prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, plângerea

petiționarului în raport cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile

de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în

normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind prevăzute expres și

limitativ de norma menționată.

De asemenea, Înalta

Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul C.A. ar fi

o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost

greșit îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat

în conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un

asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

Astfel, se stipulează

în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea

făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o

vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă:

numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei

care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și

a mijloacelor de probă.”

Or, în plângerea formulată,

petiționarul C.A., doar a enunțat infracțiunile pretins a fi comise de intimat,

nefăcând nicio descriere a faptelor respective, în sensul evidențierii în mod

concret a consecințelor pe care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei

sale și nici nu a indicat mijloacele de probă, așa încât plângerea este

informă, nerespectând prevederile legale.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului C.A., așa cum a

fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie

și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționarul C.A.

În conformitate cu

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul C.A.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 septembrie 2010.