ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3627/1/2010 la 28 aprilie 2010, petiționatul C.A., aflat în stare de arest la Penitenciarul Jilava a formulat plângere penală împotriva procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea plângerii, petiționarul a menționat că îl acuză pe acesta de săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorilor, corupție și rea-credință în momentul în care încalcă prevederile Legii nr. 304/2004 art. 64 alin. (2) și abuzuri în formă calificată de funcție pe care o deține ca șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plângerii formulate i-a fost atașată o comunicare făcută deținutului C.A. în lucrarea cu numărul 2923/1477/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, prin care i se aduce la cunoștință că prin rezoluția nr. 2923/1477/VIII/1/2010 din 12 aprilie 2010, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată împotriva măsurii adoptată în lucrarea nr. 3134/933/VIII/1/2010, precum și că din examinarea cauzei a rezultat că măsura dispusă este legală și temeinică, neexistând motive care să justifice infirmarea acesteia, comunicare aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 10 iunie 2010, fiind întrebat de către instanță care este obiectul acestei cauzei, întrucât din plângerea existentă la dosar nu rezultă dacă este plângere penală împotriva intimatului I.M.

sau o plângere împotriva unei rezoluții a procurorului, petiționarul a solicitat să se constate că acest dosar este incomplet, că plângerea sa în original a fost sustrasă din dosar și că este al treilea complet de judecată la care se transmite aceeași plângere fără fond. Totodată, petiționarul a solicitat să se ia act de cererea de recuzare a președintelui de complet, motivând că simulează o judecată și încalcă astfel grav dispozițiile art. 6 din CEDO și art. 6 C. proc. pen. Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea de recuzare formulată a solicitat amânarea judecării cauzei. Înalta Curte în vederea soluționării cererii de recuzare a președintelui de complet formulată de petiționar a amânat cauza la 9 septembrie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la fila 8 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă încheierea de ședință secretă de la 21 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a președintelui completului de judecată, respectiv domnul judecător I.M., formulată de petiționarul C.A. și a fost obligat petiționarul să plătească suma de 50 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, încheiere aflată la fila 10 dosarul Înaltei Curți. De asemenea, la dosarul cauzei a fost depusă o fotocopie a unei declarații de protest a petiționarului C.A., în care menționează că a intrat în grevă pe termen nelimitat, va recuza toate completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, până va afla pe cale oficială că magistratul C.J.

a fost scos din Înalta Curte de Casație și Justiție, aflată la file 13 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, petiționarul a arătat că dorește să depună probe materiale, în posesia cărora a intrat abia la acest moment, ce susțin temeinicia grevei pe termen nelimitat în care se află și sunt necesare pentru o justiție dreaptă. A mai arătat că este cetățean român, fiind lipsit de libertate temporar, contrar dispozițiilor din art. 1 și art. 16 din Constituție, deoarece timp de 4 ani procurorul G.A. și magistratul C.J. au simulat o judecare a dosarului. Petiționarul a mai solicitat acordarea unui termen, întrucât se află în grevă la acest moment și pentru a primi de la Tribunalul București și D.G.P.

București acele înregistrări audio-video care fac dovada nevinovăției sale pentru tentativa la omor. Totodată a solicitat să se ia act de cererea de recuzare. Instanța a dispus fotocopierea înscrisurilor menționate de petiționar și depunerea lor la dosarul cauzei. Totodată, asupra cererilor petiționarilor de amânare a judecării cauzei și de recuzare, le-a respins ca neîntemeiate, în raport cu obiectul cauzei și cu împrejurarea că la termenul anterior a mai fost formulată o cerere de recuzare, care a fost respinsă. Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția de inadmisibilitate a plângerii, formulată împotriva unui act al procurorului, care nu este expres prevăzut de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. Examinând plângerea formulată de petiționarul C.A. în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Așa cum rezultă din norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate. Or, plângerea formulată de petiționarul C.A., în condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Astfel, plângerea petiționarului în raport cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind prevăzute expres și limitativ de norma menționată. De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiționarul C.A. ar fi o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greșit îndreptată la instanța de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conținutul normei menționate condițiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală.

Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.” Or, în plângerea formulată, petiționarul C.A., doar a enunțat infracțiunile pretins a fi comise de intimat, nefăcând nicio descriere a faptelor respective, în sensul evidențierii în mod concret a consecințelor pe care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale și nici nu a indicat mijloacele de probă, așa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile legale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarului C.A., așa cum a fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul C.A. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul C.A. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 septembrie 2010.