ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei,

constată următoarele :

Petentul

C.A. deținut în Penitenciarul Jilava a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 410/P/2011 din 3 mai 2011 prin care

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică, a dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. a) din același cod, neînceperea urmăririi penale față

de magistratul procuror S.V. procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248

1

,

art. 264 și art. 26 raportat la art. 189 C. proc. pen.

Petentul nu și-a motivat plângerea.

Înalta Curte a dispus atașarea

dosarului nr. 410/P/2011 din 3 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, și a

lucrării nr. 1327/II/2/2011 al aceluiași parchet.

Verificând rezoluția conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. pe baza actelor și materialului de la dosar Înalta

Curte constată că plângerea este nefondată.

Petentul s-a adresat cu plângere

penală la 5 februarie 2010 împotriva magistratului procuror S.V. procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamând

săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 248

l

, art. 264 și art.

26 raportat la art. 189 C. proc. pen.

A susținut că este nemulțumit de modul

în care magistratul procuror a soluționat dosarul nr. 820/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, având obiect plângere penală formulată împotriva membrilor

Consiliului Superior al Magistraturii.

În plângere a mai arătat că procurorul

reclamat în mod intenționat i-a favorizat pe magistrații Tribunalului București

care au emis și adus la îndeplinire mandatul de executare a pedepsei închisorii

de 9 ani la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1589/2007 a

Tribunalului București.

În urma actelor premergătoare

procurorul a reținut și motivat că prin soluția adoptată în dosarul nr.

820/P/2009, magistratul reclamat a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistratul judecător V.V.A. președintele de la acea dată a al Consiliului

Superior al Magistraturii cu referire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 248

l

, art. 264 și art. 26 raportat la art. 189 C. proc. pen.

La adoptarea soluției s-a avut în

vedere că nu există indicii și probe din care să rezulte că V.V.A. a săvârșit

infracțiunile arătate în plângere.

Cum motivele invocate în plângerea

împotriva magistratului procuror S.V. nu constituie premise ale comiterii

vreunei infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de

către magistratul reclamat s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea formulată potrivit art. 278 C.

proc. pen. împotriva acestei soluții, la 30 mai 2011 a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția nr. 1327/II/2/2011 din 6 iunie 2011 de către

procurorul șef al Secției urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plângerea formulată de petent împotriva

rezoluției conform art. 278

l

C. proc. pen. este nefondată.

Corect a fost menținută soluția de

neîncepere a urmăririi penale cu motivarea că magistratul procuror, reclamat,

nu a făcut decât să își exercite atribuțiile de serviciu în limitele

competențelor stabilite de lege, iar răspunderea juridică a acestuia ar putea fi

atrasă doar în situația în care s-ar dovedi că a acționat cu rea-credință ori

din culpă gravă.

Petentul nemulțumit de soluția

adoptată de magistratul reclamat avea la îndemână plângerea împotriva actelor

procurorului reglementată în art. 278 C. proc. pen.

Mai mult, în măsura în care și

soluționarea unei astfel de plângeri l-ar fi nemulțumit avea dreptul să se

adreseze judecătorului cu plângere conform art. 278

1

C. proc. pen.

Numai dacă în urma exercitării

controlului cu privire la soluția adoptată, instanța ar fi desființat soluția

ca nelegală și netemeinică, petentul putea să se adreseze cu plângere penală. O

astfel de plângere este însă condiționată de constatarea relei-credințe sau a

culpei grave în adoptarea soluției ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte reține că

soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică și urmează a

fi menținută, iar plângerea formulată de petentul C.A. urmează a fi respinsă în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul C.A. împotriva rezoluției nr. 410/P/2011 din 3 mai

2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul să plătească suma

de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25

octombrie 2011.