ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin rezoluția din 18 septembrie 2012 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în Dosarul nr. 1273/P/2012, în conformitate cu prevederile art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., au fost dispuse următoarele: 1. Neînceperea urmăririi penale față de C.I.A. procuror șef Secția de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen.

2. Neînceperea urmăririi penale față de procuror Nica Andreea Ruxandra șef Serviciu de relații cu publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și divulgare a secretului profesional prevăzute de art. 196 și 246 C. pen. În considerentele rezoluției s-a arătat că, prin plângerea formulată de persoana vătămată Roman Adrian s-a solicitat cercetarea magistratului C.I.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Deoarece acesta a încălcat dispozițiile care reglementează competența materială a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție de a soluționa plângerile formulate.

Petentul a invocat faptul că, la data de 12 noiembrie 2011, a trimis, prin e-mail, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 2 plângeri. Una era formulată împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. 776/P/2011 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar cealaltă era formulată împotriva măsurii dispuse de procurorul general al acestei unității de parchet în adresa nr. 3027/V111/1/2011. Persoana vătămată a considerat că în ambele cazuri competența de soluționare aparține Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. A mai menționat că, prin încălcare atribuțiilor de serviciu și a regulilor de competență, magistratul C.I.A. a dispus trimiterea plângeri formulate împotriva măsurii dispuse de procurorul general în adresa nr. 3027/VI11/1/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, deși competent de a o soluționa era Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Verificările efectuate au stabilit că, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrat Dosarul nr. 776/P/2011 care a avut ca obiect plângerea formulată de numitul Roman Adrian împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 București. în cauză s-a dispus neînceperea urmării penale împotriva soluției, sus numitul a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 3365/II/2/2011 din 08 decembrie 2011, emisă de procurorul general al acestei unități de parchet. Lucrarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 3027/VIII/1/2011, a avut ca obiect plângerea formulată de aceasta, împotriva numitului E.P. Prin adresa nr. 3027/VI11/1/2011 din 26 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a trimis plângerea spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București.

Măsura a fost dispusă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. în acest context persoana vătămată a considerat că plângerea formulată împotriva acestei măsuri trebuia soluționată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și nu să fie trimisă de magistratul C.I.A. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. In speță măsură nu a fost dispusă de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în virtutea atribuțiilor sale procedurale, pentru a determina competența Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ci a celor funcționale, caz în care competența de soluționare îi aparține. Cu privire la competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de soluționare a plângerilor formulate de petent.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și modificările aduse prin Legea nr. 202/2010. Într-o altă plângere formulată tot împotriva magistratului C.I.A., persoana vătămată R.A., a invocat ca argument al cercetării magistratului, faptul că la data de 18 aprilie 2012, tot prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, a trimis o plângere formulată împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la această unitate de parchet, deși competența de soluționare aparținea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din verificări a rezultat că plângerea considerată de persoana vătămată ca fiind o plângere împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, este de fapt o plângere împotriva soluției dispuse în cauza nr. 599/P/2011 de către această unitate de parchet.

Din analiza probelor administrate în cauză, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina magistratului C.I.A., săvârșirea infracțiunilor reclamate de persoana vătămată, deoarece acesta a acționat conform competențelor conferite de art. 28 1 C. proc. pen. și potrivit atribuțiilor de serviciu prevăzute de regulamentul de ordine interioară. De asemenea, persoana vătămată R.A. a formulat plângere împotriva numitei N.A.R. șef Serviciul relații cu publicul din cadrul C.S.M., deoarece a dispus trimiterea sesizărilor adresate acestei instituții, la Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Inspecția Judiciară din cadrul C.S.M., fapt care a pus în pericol urmărirea penală din dosarele penale la care a făcut referire, deoarece acestea conțineau elemente clasificate și secrete specifice anchetei penale.

Persoana vătămată a considerat că fapta săvârșită de susnumită întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de divulgare a secretului profesional prev. de art. 196 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. Din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că nu se poate reține în sarcina numitei N.R.N., săvârșirea infracțiunilor reclamate de persoana vătămată. Potrivit dispozițiilor codului de procedură penală, pentru a se dispune cercetarea penală față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din actele existente să rezulte elemente de fapt concrete din care, rațional să se poată ajunge la concluzia că s-a săvârșit o faptă penală.

În cauză, s-a reținut că, nici una din condițiile de existență ale infracțiunilor reclamate de petent că ar fi fost săvârșite de magistrați, atât din punct de vedere obiectiv cât și din punct de vedere subiectiv nu este îndeplinită pentru a se putea reține vinovăția acestora. De altfel prin îndeplinirea în mod defectuos a unui act sau prin neîndeplinirea acestuia se înțelege efectuarea unei operații altfel de cum ar fi trebuit să fie îndeplinită, iar faptul că magistratul nu a dat curs solicitărilor reclamantului nu constituie sub nici o formă elementul obiectiv al acestor infracțiuni. Pentru a exista infracțiunea de fals intelectual este necesar ca autorul faptei,aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul întocmirii actului oficial să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

De asemenea fapta nu există în materialitatea ei cât timp nu de poate reține că a fost săvârșită cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei. Nu se poate reține existența infracțiunii de abuz în serviciu prin care se înțelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar, (magistrat) care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau îndatoririlor de serviciu. Altfel, magistratul să fi acționat cu intenția directă, în scopul de a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane,fie prin neîndeplinirea, neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competența acestuia - ori în cauză îndatorirea de serviciu a magistraților era de a soluționa cauza cu respectarea dispozițiilor legale - sau îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a soluționării cauzei.

De altfel magistratul nu poate fi obligat să soluționeze cauza numai în funcție de solicitările unei părții, de ce dispoziții crede aceasta că ar trebuie aplicate sau nu, de ceea ce ea consideră că ar fi legal sau nu. S-a mai reținut că, dispozițiile art. 29 C. proc. pen. stabilesc criteriile în funcție de îndeplinirea cărora este determinată competența materială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, respectiv calitatea persoanelor cercetate. Calitatea numitei N.A.R. șef Serviciul relații cu publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi, nu determină competența acestei unități de parchet, dar pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție și întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 34 lit. d) C. proc.

pen. s-a dispus și cu privire la aceasta. Prin rezoluția din 06 noiembrie 2012, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub nr. 3663/11-2/2012, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr. 1273/P/2011. În considerentele rezoluției s-a reținut în esență că, normele de procedură penală care reglementează competența materială, teritorială și după calitatea persoanei, sunt de strictă interpretare. în cauză, magistrații C.A.I. și N.A.R. au trimis plângerile formulate de către petentul Roman Adrian unităților de parchet competente să le soluționeze, astfel că, nu se poate reține că magistrații susmenționați nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului sau că ar fi săvârșit infracțiunea de fals, respectiv divulgarea secretului profesional sau altă faptă prevăzută de legea penală.

Împotriva rezoluțiilor din 18 septembrie 2012 și din 06 noiembrie 2012, a formulat plângere petentul Roman Adrian. În plângerea formulată de petent și înregistrată la instanță la data de 27 noiembrie 2012, a solicitat desființarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea plângerii la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimații C.I.A. și N.A.R., pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă. De asemenea petentul a depus două cereri de recuzare însoțite de înscrisuri și întemeiate pe dispozițiile art. 48 alin. lit. d) C. proc. pen., prima cerere fiind soluționată prin încheierea din data de 22 martie 2013, fiind respinsă ca inadmisibilă, iar cea de-a doua cerere fiind similară cu prima, a fost respinsă ca inadmisibilă la termenul din data de 8 mai 2013, având în vedere că, din examinarea actelor dosarului, în raport de dispozițiile art. 51 C. proc.

pen., se constată că petentul R.A. a formulat o cerere de recuzare, întemeiată pe dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fără însă a indica numele persoanelor împotriva cărora a formulat această cerere și temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării. Analizând actele împotriva cărora se plânge petentul R.A., Înalta Curte, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Instanța de judecată realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției date. Date fiind limitele în care operează controlul instanței, nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane sau fapte decât cele față de care s-au întocmit aceste acte. Dintre soluțiile prevăzute de lege, art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte reține că sunt soluții de admitere cele prevăzute de art. 278 1 alin. (8) lit. b) și c) C. proc. pen. Pentru aceste soluții nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În ceea ce privește situația de la art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curtea de Casație și Justiție a apreciat că aceasta nu este posibilă în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, cum este cazul în dosar (recurs în interesul legii, decizia XLVIII din 4 iunie 2007, M. Of.

nr. 775 din 15 noiembrie 2007). Referitor la soluția prevăzută de art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., aceasta nu poate fi dispusă deoarece rezoluția apare ca fiind fondată. Conform dispozițiilor legale, în baza art. 278 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluțiile Ministerului Public, respectiv rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ordonanța sau, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Actele atacate de petent sunt rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, respectiv rezoluția de respingere a plângerii împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale. La soluționarea plângerii se va verifica actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei precum și a înscrisurilor administrate în cursul prezentei cauze, la propunerea petentului.

Faptele pentru care s-au făcut cercetări sunt prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prevăzute de art. 289 și de art. 291 C. pen., intimat fiind C.I.A. procuror șef în cadrul Secției de Resurse Umane și Documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și divulgare a secretului profesional prevăzute de art. 196 și art. 246 C. pen., intimat fiind Nica Andreea Ruxandra șef Serviciu Relații cu Publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi. Potrivit art. 246 C. pen. „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

” Potrivit art. 289 C. pen., „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.” Potrivit art. 291 C. pen., „Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.” Potrivit art. 196 C. pen., „Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredințate, sau de care a luat cunoștință în virtutea profesiei ori funcției, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.” Procedura penală impune judecătorului să soluționeze plângerea, prin verificarea, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate de petent. In cursul judecății plângerii petentul nu a solicitat sau invocat alte mijloace de probă care să conțină date utile sub aspectul faptelor sesizate, nemulțumirea justițiabilului față de soluția dispusă de procuror nu este probă pertinentă și utilă și nu are aptitudinea de a declanșa un proces penal împotriva intimaților vizați. Conform art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., în cazul admiterii plângerii,instanța trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale.

Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui de la lit. b) a aceluiași articol. Art. 10 C. proc. pen. stabilește o ordine legală de preferință, astfel organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce au condus la concluzia existenței faptei sesizate. Intimații din prezenta cauză au calitatea de procuror șef al Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și șef Serviciu de Relații cu Publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi.

Prin adresa nr. 9781/2011 din 21 noiembrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de resurse umane și documentare, semnată de procuror șef secție, C.A.I., i s-a comunicat petentului R.A. că plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 12 noiembrie 2011, formulată împotriva soluției de neînceperea urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 776/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și împotriva măsurii Procurorului General Adjunct de trimitere spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pe care a formulat-o împotriva numitului E.P., a fost trimisă conform dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. De asemenea, în cursul anului 2011, prin adresele nr. 1/26723/1154/2011 și 1/29043/1154/2011, emise de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) - Serviciul de relații cu publicul, registratură, secretariat și arhivă - Biroul relații cu publicul și semnate de șeful serviciului N.R.A., i s-a comunicat petentului R.A., împrejurarea că, plângerile adresate de către acesta instituției menționate, au fost trimise autorităților competente a le soluționa. Petentul nu a putut susține pertinent ce anume acte acești magistrați nu le-au îndeplinit ori le-au îndeplinit în mod defectuos cauzând o vătămare intereselor sale legitime, ori în ce a constat falsul intelectual sau în ce a constat divulgarea, fără drept a secretului profesional.

Înalta Curte reține că petentul se referă la nemulțumirea sa față de împrejurarea că, plângerile adresate nu au fost soluționate chiar de către instituțiile cărora Ie-a adresat. Este însă adevărat că petentul nu a fost audiat în cursul cercetării plângerii sale formulate împotriva intimaților pentru a face eventualele precizări, însă nici în fața instanței nu s-a prezentat pentru a face completări utile și pertinente soluționării plângerii. Ca urmare, în baza 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent și va menține rezoluțiile emise de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R E Ș T E Respinge ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de petiționarul R.A. Respinge ca nefondată plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr. 1273/P/2011 din 18 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2013.