ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele.

Prin rezoluția din 18 septembrie 2012

emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în Dosarul nr. 1273/P/2012,

în conformitate cu prevederile art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

au fost dispuse următoarele:

de C.I.A. procuror șef Secția de resurse umane și documentare din cadrul

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals

intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen.

de procuror Nica Andreea Ruxandra șef Serviciu de relații cu publicul din

cadrul Consiliului Superior al Magistraturi pentru săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și divulgare a secretului

profesional prevăzute de art. 196 și 246 C. pen.

În

considerentele rezoluției s-a arătat că, prin plângerea formulată de persoana

vătămată Roman Adrian s-a solicitat cercetarea magistratului C.I.A. pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.

de art. 246 C. pen. fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz

de fals prev. de art. 291 C. pen. Deoarece acesta a încălcat dispozițiile care

reglementează competența materială a Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție de a soluționa plângerile formulate. Petentul a invocat

faptul că, la data de 12 noiembrie 2011, a trimis, prin e-mail, Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 2 plângeri. Una era formulată

împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. 776/P/2011 de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, iar cealaltă era formulată împotriva măsurii

dispuse de procurorul general al acestei unității de parchet în adresa nr. 3027/V111/1/2011.

Persoana

vătămată a considerat că în ambele cazuri competența de soluționare aparține

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. A mai menționat

că, prin încălcare atribuțiilor de serviciu și a regulilor de competență,

magistratul C.I.A. a dispus trimiterea plângeri formulate împotriva măsurii

dispuse de procurorul general în adresa nr. 3027/VI11/1/2011 la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, deși competent de a o soluționa era Parchetul

de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Verificările

efectuate au stabilit că, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

fost înregistrat Dosarul nr. 776/P/2011 care a avut ca obiect plângerea

formulată de numitul Roman Adrian împotriva unor procurori de la Parchetul de

pe lângă Judecătoria sector 3 București. în cauză s-a dispus neînceperea

urmării penale împotriva soluției, sus

numitul a formulat

plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 3365/II/2/2011 din 08

decembrie 2011, emisă de procurorul general al acestei unități de parchet.

Lucrarea înregistrată la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 3027/VIII/1/2011, a avut ca obiect

plângerea formulată de aceasta, împotriva numitului E.P.

Prin

adresa nr. 3027/VI11/1/2011 din 26 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, a trimis plângerea spre competentă soluționare, Parchetului

de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București. Măsura a fost dispusă de

procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

în acest context persoana vătămată a considerat că plângerea formulată

împotriva acestei măsuri trebuia soluționată de Parchetul de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție și nu să fie trimisă de magistratul C.I.A. la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București. In speță măsură nu a fost dispusă de

conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în virtutea

atribuțiilor sale procedurale, pentru a determina competența Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție ci a celor funcționale, caz în care

competența de soluționare îi aparține. Cu privire la competența Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de soluționare a plângerilor

formulate de petent.

Au fost

avute în vedere dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și modificările aduse prin Legea

nr. 202/2010.

Într-o

altă plângere formulată tot împotriva magistratului C.I.A., persoana vătămată R.A.,

a invocat ca argument al cercetării magistratului, faptul că la data de 18

aprilie 2012, tot prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, a trimis o plângere

formulată împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, la această unitate de parchet, deși competența de soluționare

aparținea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din

verificări a rezultat că plângerea considerată de persoana vătămată ca fiind o

plângere împotriva unor procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, este de fapt o plângere împotriva soluției dispuse în cauza nr. 599/P/2011

de către această unitate de parchet.

Din

analiza probelor administrate în cauză, s-a apreciat că nu se poate reține în

sarcina magistratului C.I.A., săvârșirea infracțiunilor reclamate de persoana

vătămată, deoarece acesta a acționat conform competențelor conferite de art. 28

1

C. proc. pen. și potrivit atribuțiilor de serviciu prevăzute de regulamentul de

ordine interioară.

De

asemenea, persoana vătămată R.A. a formulat plângere împotriva numitei N.A.R. șef

Serviciul relații cu publicul din cadrul C.S.M., deoarece a dispus trimiterea

sesizărilor adresate acestei instituții, la Parchetului de

pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Inspecția Judiciară din cadrul C.S.M.,

fapt care a pus în pericol urmărirea penală din dosarele penale la care a făcut

referire, deoarece acestea conțineau elemente clasificate și secrete specifice

anchetei penale. Persoana vătămată a considerat că fapta săvârșită de susnumită

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de divulgare a secretului

profesional prev. de art. 196 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

Din

analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că nu se poate reține în

sarcina numitei N.R.N., săvârșirea infracțiunilor reclamate de persoana

vătămată.

Potrivit

dispozițiilor codului de procedură penală, pentru a se dispune cercetarea

penală față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca

din actele existente să rezulte elemente de fapt concrete din care, rațional să

se poată ajunge la concluzia că s-a săvârșit o faptă penală.

În cauză,

s-a reținut că, nici una din condițiile de existență ale infracțiunilor

reclamate de petent că ar fi fost săvârșite de magistrați, atât din punct de

vedere obiectiv cât și din punct de vedere subiectiv nu este îndeplinită pentru

a se putea reține vinovăția acestora. De altfel prin îndeplinirea în mod

defectuos a unui act sau prin neîndeplinirea acestuia se înțelege efectuarea

unei operații altfel de cum ar fi trebuit să fie îndeplinită, iar faptul că

magistratul nu a dat curs solicitărilor reclamantului nu constituie sub nici o

formă elementul obiectiv al acestor infracțiuni.

Pentru a

exista infracțiunea de fals intelectual este necesar ca autorul faptei,aflat în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul întocmirii actului oficial să

ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. De asemenea fapta nu

există în materialitatea ei cât timp nu de poate reține că a fost săvârșită cu

intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale

persoanei.

Nu se

poate reține existența infracțiunii de abuz în serviciu prin care se înțelege

acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar, (magistrat)

care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau îndatoririlor de

serviciu. Altfel, magistratul să fi acționat cu intenția directă, în scopul de

a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane,fie prin neîndeplinirea,

neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în

virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competența acestuia - ori

în cauză îndatorirea de serviciu a magistraților era de a soluționa cauza cu

respectarea dispozițiilor legale - sau îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în

timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a soluționării cauzei. De

altfel magistratul nu poate fi

obligat să soluționeze

cauza numai în funcție de solicitările unei părții, de ce dispoziții crede

aceasta că ar trebuie aplicate sau nu, de ceea ce ea consideră că ar fi legal

sau nu.

S-a mai reținut că, dispozițiile art. 29

C. proc. pen. stabilesc criteriile în funcție de îndeplinirea cărora este

determinată competența materială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, respectiv

calitatea persoanelor cercetate. Calitatea numitei N.A.R. șef Serviciul relații

cu publicul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi, nu determină

competența acestei unități de parchet, dar pentru o mai bună înfăptuire a

actului de justiție și întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 34 lit. d) C.

proc. pen. s-a dispus și cu privire la aceasta.

Prin

rezoluția din 06 noiembrie 2012, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub nr. 3663/11-2/2012, s-a respins,

ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr. 1273/P/2011.

În considerentele

rezoluției s-a reținut în esență că, normele de procedură penală care

reglementează competența materială, teritorială și după calitatea persoanei,

sunt de strictă interpretare. în cauză, magistrații C.A.I. și N.A.R. au trimis

plângerile formulate de către petentul Roman Adrian unităților de parchet

competente să le soluționeze, astfel că, nu se poate reține că magistrații

susmenționați nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi

îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale

petentului sau că ar fi săvârșit infracțiunea de fals, respectiv divulgarea

secretului profesional sau altă faptă prevăzută de legea penală.

Împotriva

rezoluțiilor din 18 septembrie 2012 și din 06 noiembrie 2012, a formulat

plângere petentul Roman Adrian.

În plângerea

formulată de petent și înregistrată la instanță la data de 27 noiembrie 2012, a

solicitat desființarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale și

trimiterea plângerii la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

intimații C.I.A. și N.A.R., pentru motivele expuse pe larg în partea

introductivă.

De

asemenea petentul a depus două cereri de recuzare însoțite de înscrisuri și

întemeiate pe dispozițiile art. 48 alin. lit. d) C. proc. pen., prima cerere

fiind soluționată prin încheierea din data de 22 martie 2013, fiind respinsă ca

inadmisibilă, iar cea de-a doua cerere fiind similară cu prima, a fost respinsă

ca inadmisibilă la termenul din data de 8 mai 2013, având în vedere că, din

examinarea actelor dosarului, în raport de dispozițiile art. 51 C. proc. pen.,

se constată că petentul R.A. a formulat o cerere de recuzare, întemeiată pe

dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fără însă a

indica

numele persoanelor împotriva cărora a formulat această cerere și temeiurile de

fapt cunoscute la momentul recuzării.

Analizând actele împotriva cărora se

plânge

petentul R.A., Înalta

Curte, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va

respinge plângerea, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 278

1

C. proc.

pen., după respingerea plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată

poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către

procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia i-ar

reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Instanța

de judecată realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat

actele, respectiv al soluției date. Date fiind limitele în care operează

controlul instanței, nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi

formulate cu privire la alte persoane sau fapte decât cele față de care s-au

întocmit aceste acte.

Dintre

soluțiile prevăzute de lege, art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte

reține că sunt soluții de admitere cele prevăzute de art. 278

1

alin.

(8) lit. b) și c) C. proc. pen.

Pentru

aceste soluții nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În ceea

ce privește situația de la art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curtea

de Casație și Justiție a apreciat că aceasta nu este posibilă în cazul

rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, cum este cazul în dosar (recurs

în interesul legii, decizia XLVIII din 4 iunie 2007, M. Of. nr. 775 din 15

noiembrie 2007).

Referitor

la soluția prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,

aceasta nu poate fi dispusă deoarece rezoluția apare ca fiind fondată.

Conform

dispozițiilor legale, în baza art. 278

1

C. proc. pen., pot fi

atacate cu plângere soluțiile Ministerului Public, respectiv rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale, ordonanța sau, după caz, rezoluția de clasare,

de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Actele

atacate de petent sunt rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, respectiv

rezoluția de respingere a plângerii împotriva soluției de neîncepere a

urmăririi penale.

La

soluționarea plângerii se va verifica actul procesual atacat pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei precum și a înscrisurilor administrate în

cursul prezentei cauze, la propunerea petentului.

Faptele pentru care s-au făcut

cercetări sunt prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. - abuzul în serviciu

contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prevăzute de art.

289 și de art. 291 C. pen., intimat fiind C.I.A. procuror șef în cadrul Secției

de Resurse Umane și Documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, și de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

și divulgare a secretului profesional prevăzute de art. 196 și art. 246 C. pen.,

intimat fiind Nica Andreea Ruxandra șef Serviciu Relații cu Publicul din cadrul

Consiliului Superior al Magistraturi.

Potrivit art. 246 C. pen. „fapta

funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește

cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

”

Potrivit

art. 289 C. pen., „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii

acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin

omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

Potrivit

art. 291 C. pen., „Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată,

cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se

pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și

cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub

semnătură privată.”

Potrivit

art. 196 C. pen., „Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia

i-au fost încredințate, sau de care a luat cunoștință în virtutea profesiei ori

funcției, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se

pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acțiunea

penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților înlătură

răspunderea penală.”

Procedura

penală impune judecătorului să soluționeze plângerea, prin verificarea, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror

înscrisuri noi prezentate de petent. In cursul judecății plângerii petentul nu

a solicitat sau invocat alte mijloace de probă care să conțină date utile sub

aspectul faptelor sesizate, nemulțumirea justițiabilului față de soluția

dispusă de procuror nu este probă pertinentă și utilă și nu are aptitudinea de

a declanșa un proces penal împotriva intimaților vizați.

Conform art. 278

1

alin. (8)

C. proc. pen., în cazul admiterii plângerii,instanța trimite cauza

procurorului, în vederea începerii urmăririi penale. Potrivit art. 228 C. proc.

pen., începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor

premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu

excepția celui de la lit. b) a aceluiași articol. Art. 10 C. proc. pen.

stabilește o ordine legală de preferință, astfel organele de urmărire penală în

mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce au condus la concluzia

existenței faptei sesizate.

Intimații

din prezenta cauză au calitatea de procuror șef al Secției de resurse umane și

documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și șef Serviciu de Relații cu Publicul din cadrul Consiliului Superior

al Magistraturi. Prin adresa nr. 9781/2011 din 21 noiembrie 2011 emisă de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de resurse

umane și documentare, semnată de procuror șef secție, C.A.I., i s-a comunicat

petentului R.A. că plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, la data de 12 noiembrie 2011, formulată împotriva soluției

de neînceperea urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 776/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și împotriva măsurii

Procurorului General Adjunct de trimitere spre competentă soluționare la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pe care a formulat-o

împotriva numitului E.P., a fost trimisă conform dispozițiilor art. 278 alin. (1)

C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

De

asemenea, în cursul anului 2011, prin adresele nr. 1/26723/1154/2011 și

1/29043/1154/2011, emise de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) -

Serviciul de relații cu publicul, registratură, secretariat și arhivă - Biroul

relații cu publicul și semnate de șeful serviciului N.R.A., i s-a comunicat

petentului R.A., împrejurarea că, plângerile adresate de către acesta

instituției menționate, au fost trimise autorităților competente a le

soluționa.

Petentul

nu a putut susține pertinent ce anume acte acești magistrați nu le-au

îndeplinit ori le-au îndeplinit în mod defectuos cauzând o vătămare intereselor

sale legitime, ori în ce a constat falsul intelectual sau în ce a constat

divulgarea, fără drept a secretului profesional.

Înalta Curte

reține că petentul se referă la nemulțumirea sa față de împrejurarea că,

plângerile adresate nu au fost soluționate chiar de către instituțiile cărora

Ie-a adresat.

Este

însă adevărat că petentul nu a fost audiat în cursul cercetării plângerii sale

formulate împotriva intimaților pentru a face eventualele precizări, însă nici

în fața instanței nu s-a prezentat pentru a face completări utile și pertinente

soluționării plângerii.

Ca

urmare, în baza 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petent și va menține rezoluțiile emise de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

H O T Ă R E Ș

T E

Respinge

ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de petiționarul R.A.

Respinge

ca nefondată plângerea formulată de același petiționar împotriva rezoluției nr.

1273/P/2011 din 18 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție

Menține rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08

mai 2013.