ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față:

Prin rezoluția din 16 martie 2012

procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul art.

228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de intimata N.A.R. (procuror cu grad profesional la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), pentru infracțiunile prevăzute de

art. 246, art. 249, art. 289 și art. 291 C. pen., cu motivarea că faptele nu

există.

În temeiul

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., în termen legal, petentul R.A. a

contestat soluția ca fiind nelegală și netemeinică, invocând și excepția de

necompetență materială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, precizând că N.A.R. este membru al Consiliului Superior al

Magistraturii și nu are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză fiind incidente dispozițiile art.

29 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen.

Plângerea

formulată de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția

din 18 aprilie 2012 de către procurorul șef secție de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea

rezoluției s-au reținut următoarele:

Petentul A.R.

a formulat plângere penală împotriva procurorului N.A.R. (cu grad profesional

de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), șef

serviciu la Serviciul de Relații cu Publicul, Registratură, Secretariat și

Arhivă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 289 și art. 291 C. pen.,

susținând că aceasta i-a comunicat un răspuns contradictoriu față de cel

transmis de Direcția de Resurse Umane și Organizare - Consiliul Superior al

Magistraturii.

Prin adresa

din 22 februarie 2012 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția

de Resurse Umane și Organizare - Biroul de statistică, semnată de director

adjunct, procuror C.M., s-a comunicat petentului R.A., urmare solicitării sale,

informații privind algoritmul de repartizare a cauzelor în aplicația ECRIS și

valoarea gradului de complexitate al obiectului „plângere împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată".

Ca urmare a petiției

formulată de petentul R.A. și înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii

- Serviciul de Relații cu Publicul, Registratură, Secretariat și Arhivă - Biroul

relații cu publicul, sub nr. 1/4457/1154/2012, prin care a solicitat explicații

privind modalitatea în care se fac repartizările cauzelor, în general pe rolul instanțelor,

ce au ca obiect „plângeri formulate în baza art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată",

prin adresa cu același număr din data de 28 februarie 2012, semnată de șef serviciu

N.A.R., i s-a comunicat acestuia că cererea sa vizează aspecte ce se circumscriu

consultanței juridice, urmând ca pentru consultații cu caracter juridic să se adreseze

unui avocat, precum și faptul că o copie a petiției a fost transmisă Ministerului

Justiției.

Examinând cauza

sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că plângerea este nefondată, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 C. proc. pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod corect

a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit

o infracțiune, să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată

să nu fie trasă la răspundere penală.

Din economia textului

menționat rezultă că procesul penal nu poate fi privit exclusiv ca o activitate

de represiune, ci ca una desfășurată pentru tragerea la răspundere doar a persoanei

care a săvârșit o infracțiune.

În acest sens,

prin art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a stabilit că infracțiunea este singurul

temei al răspunderii penale.

Totodată, potrivit

art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală

și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza, sub toate aspectele,

pe bază de probe.

Așadar, în raport

cu textele menționate, scopul procesului penal trebuie realizat în așa fel încât

să armonizeze interesul apărării sociale, cu interesele individului, în raport cu

care nicio persoană nevinovată să nu suporte rigorile legii.

În acest context,

cu referire la prima fază a procesului penal, prin art. 200 C. proc. pen. s-a stabilit

că, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora,

pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării

obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat,

legea procesual-penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a

acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul

din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează

acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.

Legiuitorul nu

limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția

dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare

penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare

unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra

existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții.

În anumite situații,

actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă

săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate,

pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate în art. 10

C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea ei este

împiedicată.

În raport de această

împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea

procesului penal, se dispune neînceperea urmăririi penale.

În cazul contestării

acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art. 278

1

C.

proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările

efectuate.

Înalta Curte constată

că, în mod justificat s-a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală

față de intimata N.A.R. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate

rezultă existența cauzei care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută

de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).

În speța de față,

Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele

judiciare au reținut în mod corect că faptele reclamate de petiționar nu există,

soluția procurorului fiind susținută de materialul probator administrat, reprezentând

o concluzie logică incontestabilă a acestuia.

Pentru a ne afla

în fața infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este necesar

a se dovedi că funcționarul public și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu,

fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea

defectuoasă a unui act, ce trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale

ale unei persoane.

În speță, nu se

poate reține în sarcina procurorului N.A.R. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, întrucât răspunsul transmis petentului prin adresa

din 28 februarie 2012 chiar dacă a fost diferit de cel comunicat prin adresa

din 22 februarie 2012 a Direcției de Resurse Umane și Organizare, nu a fost de natură

să producă o vătămare a intereselor legale ale acestuia, între cele două răspunsuri

existând nuanțări specifice structurilor diferite care le-au întocmit.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 289 C. pen., constituie infracțiunea de fals intelectual

falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar

aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date

sau împrejurări.

Or, din examinarea

actelor existente la dosarul cauzei nu rezultă date, indicii sau probe care să confirme

falsificarea adresei din 22 februarie 2012 cu prilejul întocmirii acesteia de către

intimată.

Întrucât, în speță,

nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că prin adresa

comunicată petentului de către intimata N.A.R. ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă

de natură a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte

prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, Înalta

Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu au niciun

suport probator.

Faptul că petentul

a fost nemulțumit de răspunsul comunicat de intimată, nu poate să conducă la concluzia

că aceasta a săvârșit fapte de natură penală care să atragă răspunderea penală a

acesteia, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind legală și temeinică.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) Teza ultimă C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.A.

împotriva rezoluției din 16 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. petentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuielilor

judiciare.

PEMTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul A.R. împotriva rezoluției din 16 martie 2012 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petentul să plătească suma

de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

04 septembrie 2012.