ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin mențiunea efectuată pe dovada de

comunicare a Rezoluției nr. 723/II-2/2013 a Procurorului Șef al Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, petentul Ș.C. a formulat plângere împotriva lucrării

menționate, prin care s-a respins plângerea sa împotriva Rezoluției din 9 iulie

2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea

plângerii, petentul a criticat rezoluția atacată, arătând că durata

cercetărilor, de aproximativ trei ani, a avut un caracter nerezonabil și că

este nemulțumit de soluția dată, considerând că în cauză trebuia dispusă o

soluție de începere a urmăririi penale față de intimatul C.R.M.

Analizând plângerea

formulată, Înalta Curte reține că la data de 24 iunie 2009, prin Rezoluția nr.

10364/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în

temeiul art. 228 alin. (3

1

) C. proc. pen., a fost confirmată

începerea urmăririi penale față de Ș.G.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 195 C. pen., reținându-se faptul că în cursul lunii mai 2009,

acesta a găsit în cutia poștală o scrisoare expediată de tatăl său, Ș.C.

(încarcerat în Penitenciarul Giurgiu), care era adresată numitei Ș.R.N. (sora

învinuitului), scrisoare pe care a desigilat-o și i-a lecturat conținutul, fără

să o înmâneze destinatarului.

Prin Ordonanța nr.

10364/P/2009 din 25 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 4 București (întocmită de intimat), s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului Ș.G.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

violarea secretului corespondenței, prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen.,

precum și aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ,

constând în amendă în cuantum de 50 RON.

Ulterior, la data de

16 august 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a

fost înregistrată plângerea formulată de numitul Ș.C. împotriva intimatului,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (Dosar nr.

10083/P/2011). Prin Ordonanța nr. 10083/P/2011 din 26 august 2011, s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, fiind invocate în acest sens prevederile art.

45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen. și art. 28

1

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Dosarul a fost

înregistrat în evidențele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub

nr. 1746/P/2011. La data de 8 iunie 2012, prin Ordonanța nr. 1746/P/2011, s-a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe magistratul

C.R.M. în favoarea secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că

începând cu data de 1 iunie 2012, procurorul menționat a fost delegat la

Direcția Națională Anticorupție - Structura centrală.

La nivelul secției

menționate, dosarul a fost înregistrat sub nr. 584/P/2012.

Prin rezoluția cu

același număr din 9 iulie 2012, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimatul C.R.M. - procuror în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție - Structura centrală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

De asemenea, s-a

dispus ca petentului Ș.C. să-i fie comunicată copia Ordonanței nr. 10364/P/2009

din 25 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

București, solicitare pe care acesta a adresat-o în repetate rânduri

parchetului, fără să primească niciun răspuns.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul, astfel că, prin Rezoluția nr.

723/II-2/2013 a procurorului șef al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul

art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a

plângerii formulate de petent împotriva soluției adoptate în Dosarul nr. 584/P/2012

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, comunicându-se această rezoluție petentului.

Pentru a se dispune

această soluție, procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a arătat că Rezoluția

din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012, a reținut faptul că Ș.C.

nu a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul C.R.M., ci acesta a

dorit doar să i se comunice modul de soluționare a Dosarului nr. 10364/P/2009

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, sens în care a

formulat patru cereri cu acest obiect.

În consecință, s-a

apreciat că în mod corect procurorul din cadrul secției de urmărire penală și

criminalistică a concluzionat că fapta reținută în sarcina magistratului C.R.M.

nu există, în materialitatea ei.

Împotriva Rezoluției

din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică - menținută prin Rezoluția nr. 723/II-2/2013 dată de procurorul

șef al parchetului menționat - a formulat plângere petentul, conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Verificând rezoluția

contestată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de

parchet, a susținerilor petentului și a probelor administrate în cauză, în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată,

pentru considerentele ce urmează:

Rezoluția contestată

de petent în prezenta cauză este legală și temeinică, soluția de neîncepere a

urmăririi penale dispusă în privința intimatului întemeindu-se, în mod corect,

pe lipsa oricăror probe privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Cu referire la

soluția dispusă în privința intimatului, Înalta Curte arată că aceasta a fost

justificată, întrucât magistratul chemat să rezolve plângerea inițial formulată

de către petent a examinat justețea aspectelor sesizate prin prisma elementelor

probatorii strânse în cauză, pe baza cărora și-a format o convingere fermă

asupra temeiniciei acuzațiilor și a dat soluția în consecință.

Emiterea sau

pronunțarea unei anumite soluții nu echivalează cu un abuz în serviciu prin

îngrădirea unor drepturi sau cu alte fapte penale, cum opinează petentul și nu

se circumscrie conținutului constitutiv al niciunei alte fapte prevăzute de

legea penală.

Din această

perspectivă, în cauza de față, intimatul procuror și-a desfășurat activitatea

potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului

ierarhic, procurorii fiind independenți în soluțiile dispuse.

De altfel, Rezoluția

din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012, a reținut faptul că

petentul nu a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul C.R.M., ci a

solicitat comunicarea modului de soluționare al Dosarului nr. 10364/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

În cauză, având în

vedere, pe de o parte, parcursul sinuos al dosarului, anterior descris,

determinat de declinările succesive de competență intervenite în cauză ce nu au

fost ocazionate de culpa parchetului și, pe de altă parte, numărul mare de

lucrări existente în lucru la parchetele ce au dispus soluții privind plângerea

formulată de petent, instanța apreciază că termenul de soluționare al plângerii

nu a depășit un termen rezonabil.

De asemenea, Înalta

Curte reține că materializarea opiniei intimatului în soluția dispusă este

rezultatul aplicării normelor legale în raport de situația de fapt și de

probele din dosarul cauzei. Dacă s-ar admite faptul că împotriva magistraților

care au pronunțat o soluție se poate face plângere penală ar însemna că se

instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu există indicii care să conducă la concluzia că măsurile și

soluțiile dispuse de către intimat în exercitarea atribuțiilor de serviciu

specifice ar fi contrare vreunei dispoziții legale cu incidență în cauza

respectivă.

Pentru considerentele

pe preced, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petentul Ș.C. împotriva

Rezoluției din 9 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, ca nefondată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul Ș.C. împotriva Rezoluției din 9

iulie 2012 dată în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petentul la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ