ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1566/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1566/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266/ F din 14 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, s-a admis plângerea formulată de petentul G.V. - fiul lui N. și O.,

în prezent încarcerat în Penitenciarul Giurgiu.

S-a desființat rezoluția din

5 martie 2009 dată în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București și s-a trimis cauza procurorului, pentru suplimentarea

actelor premergătoare.

Cheltuielile judiciare au

rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 150

lei, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.

S-a reținut că petentul G.V.

a formulat plângere împotriva rezoluției din 5 martie 2009 data în Dosarul nr. 1008/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Cu ocazia soluționării

plângerii, în temeiul art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea a

încuviințat proba cu înscrisuri, iar petentul a depus la dosar copia

certificatului medico-legal nr. A.25788 din 18 iulie 2008.

A fost atașat Dosarul de

urmărire penală nr. 1008/P/2008, precum și lucrarea înregistrată sub nr. 683/II/2/2009,

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 5 martie 2009

dată în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, s-a dispus:

- Neînceperea urmăririi

penale față de judecătorul M.I.L., comisarii de penitenciare S.V. și P.G.,

precum și față de medicii P.L., M.M. și l.C., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247 și art. 248 C. pen., întrucât

faptele reținute în sarcina acestora nu există.

- Neînceperea urmăririi

penale și față de subcomisarul de penitenciar J.I.D. sub aspectul săvârșii

infracțiunilor prev. de art. 277 și art. 277

1

alin. (1) C. pen., pe

motiv că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale acestor

infracțiuni.

În motivarea rezoluției din

5 martie 2009 se reține că la data de 13 iunie 2008, deținutul G.V. a depus

plângere împotriva judecătorului delegat M.I.L., a comisarilor de penitenciare

S.V. și P.G., a directorului Penitenciarului București Jilava și respectiv,

șefului de secție din cadrul aceluiași penitenciar, precum și a medicilor P.L.,

M.M. și I.C., din cadrul penitenciarului menționat. Persoana vătămată a pretins

că cei menționați au săvârșit infracțiunile prev. de art. 246, art. 247, art. 248

1

,

art. 267 și art. 267

1

din C. pen.

Astfel, sus-numitul a

susținul că la data de 4 aprilie 2008, când s-a întors la Penitenciarul

București - Jilava, i-au fost reținute bagajele personale și actele. Deși i-a

adus la cunoștință șefului de secție P.G. situația respectivă, acesta nu i-a

informat pe directorul penitenciarului și pe judecătorul delegat. Mai mult,

șeful secției l-a mutat în cadrul infirmeriei, fără acordul medicului, din

camera X în camera Y, de maximă siguranță.

Persoana vătămată a pretins

că, datorită nedreptăților care i s-au făcut, a intrat în refuz de hrană la

data de 9 aprilie 2008.

Deși le-a adus la cunoștință

această situație directorul penitenciarului și judecătorul delegat, nu au luat

nicio măsură.

Mai mult, medicul M.M. i-a

interzis, pe timpul refuzului de hrană, să continue tratamentul prescris

anterior. Persoana vătămată a precizat că, la data de 21 mai 2008, i s-au adus

bagajele, însă a refuzat să le primească, pentru că erau deteriorate.

De asemenea, sus-numitul a

menționat că a fost transferat la Penitenciarul Rahova, iar acolo a fost bătut,

la o dată pe care nu o poate preciza, în prezența a doi deținuți, de șase

angajați ai penitenciarului respectiv.

Procurorul a apreciat că

afirmațiile deținutului G.V. nu corespund adevărului.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză rezultă că deținutul G.V. se află în executarea unei pedepse

rezultante de 30 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

174-176 lit. b) C. pen., precum și a încă alte trei infracțiuni prev. de art. 239

alin. (1) și (2) din C. pen.

În perioada 14 iulie 2003 -

9 septembrie 2008, deținutul G.V. a fost transferat succesiv de 68 de ori,

datorită multiplelor afaceri judiciare în care era implicat, dar și pentru

îngrijirea sănătății sale. Astfel, în perioada menționată i s-au făcut

numeroase investigații clinice și de laborator și i s-au aplicat tratamente

pentru toate bolile identificate, între care cardiopatie ischemică,

hipertensiune arterială, artrită posttraumatică, abces dentar, infarct

miocardic vechi, etc.

La locul de executare a

pedepsei a manifestat indisciplină și agresivitate față de personalul

penitenciarului.

La data de 15 aprilie 2008,

deținutul a intrat în refuz de hrană, pe motiv că la 4 aprilie 2008, cu ocazia

transferului de la Spitalul Penitenciar Rahova la Penitenciarul Jilava, i-a

fost oprită și introdusă la magazia de efecte personale toată corespondența,

împiedicându-l astfel să-și facă apărările în diverse cauze aflate pe rolul

instanțelor de judecată. Ulterior, la data de 21 mai 2008, deținutul G.V. a

fost dus la magazia Spitalului Penitenciarului București, însă a refuzat să-și

ridice bagajul.

În declarația pe care a

dat-o, persoana vătămată a pretins că unele erau deteriorate, însă nu a putut

face vreo dovadă în acest sens. Din bonul de primire din 4 aprilie 2008,

rezultă că la data respectivă, deținutul G.V. a predat la magazia Spitalului

Penitenciar Rahova, între altele, un geamantan cu acte. Ulterior, la data de 13

august 2008, sus-numitul a pretins că din geamantanul respectiv i-au dispărut

mai multe acte normative și înscrisuri personale, dar nu a propus probe care să

confirme susținerile sale. Or, atâta timp cât deținutul nu a dovedit existența

faptelor conducerea penitenciarului nu era îndreptățită să ia măsurile cerute

de acesta.

Prin declarația din 22 mai

2008, persoana vătămată G.V. a adus la cunoștință conducerii locului de

deținere că acceptă alimentația, deși motivele care au stat la baza deciziei de

a declara refuzul de hrană nu au încetat.

Ultima afirmație denotă

atitudinea recalcitrantă a sus-numitului.

Atât în plângere, cât și în

declarație, persoana vătămată susține că au fost încălcate prevederile art. 44,

45, 46, 51 și 72 din Legea nr. 275/2006 referitoare la protecția dreptului de

petiționare, corespondență, examenul medical și constatarea abaterilor

disciplinare în ceea ce-i privește pe deținuți, iar persoanele care au comis

faptele respective au săvârșit, implicit, infracțiunile de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

și abuz în serviciu în formă calificată.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză rezultă, însă, contrariul.

Astfel, deținutul a

recunoscut în declarația din 9 octombrie 2008 că a beneficiat permanent de

dreptul de petiționare, dând ca exemplu legătura directă pe care a avut-o în

perioada respectivă cu conducerile și medicii penitenciarelor. Cât privește

încălcarea dreptului la corespondența, nu există dovezi sau indicii că

deținutului i-ar fi fost interzisă, deschisă ori reținută corespondența.

Referitor la drepturile recunoscute de art. 51 din Legea nr. 275/2006, acest

text de lege se referă doar la examenul medical efectuat la primirea în

penitenciar și la cel efectuat periodic, în timpul executării pedepsei. Or,

deținutul a beneficiat permanent de îngrijiri medicale, potrivit actelor

medicale depuse la dosar, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării

prevederilor legale indicate ie acesta. întreruperea tratamentului pe durata

refuzului de hrană, asumat în mod voluntar de condamnat, era justificată din

punct de vedere medical.

În sfârșit, comisia care i-a

analizat conduita pe durata executării pedepsei a constatat că deținutul G.V. a

comis în cursul anului 2008 un număr de patru abateri disciplinare, în trei

cazuri i s-au aplicat sancțiuni disciplinare, iar într-un caz sancțiunea a fost

contestată.

Persoana vătămată a mai

susținut în plângere că a fost supusă la rele tratamente și chiar tortură,

exemplificând cu lovirea sa de către șase angajați ai Penitenciarului Rahova. Sus-numitul

nu a putut să furnizeze alte date despre acest incident, nici nu a depus un

certificat medico-legal și nici nu a propus alte probe care să confirme

existența incidentul s-a petrecut așa cum l-a descris persoana vătămată.

Din verificările efectuate

rezultă, însă, că situația de fapt expusă de persoana vătămată nu corespunde

realității. Din rapoartele de activitate depuse de agenții T.T., C.G., M.N., B.V.,

L.G. și C.I., coroborate cu Nota nr. l/277830 din 14 august 2008 emisă de

Penitenciarul București - Rahova, cu declarația făptuitorului J.l.D. și cea a

deținutului B.T.A., rezultă că la data de 24 iulie 2008, cu ocazia unei

percheziții generale la infirmerie, s-a găsit asupra deținutului G.V. un pachet

de țigări V. întrucât în locul respectiv era interzisă deținerea țigărilor,

șeful de tură J.I.D. a dispus ridicarea pachetului cu țigări și depunerea

acestuia la magazia unității. Deținutul G.V. a devenit violent și a încercat

să-și recupereze țigările, proferând totodată injurii și amenințări la adresa

personalului penitenciarului. În aceste împrejurări, personalul penitenciarului

a intervenit și l-a imobilizat, punându-i cătușe la mâini.

Or, faptele descrise mai sus

nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de supunere la rele

tratamente și tortură, prevăzute de art. 267 și art. 267

1

alin. (1)

din C. pen.

În concluzie, dintre faptele

enumerate în plângere de persoana vătămată, cele prev. de art. 246 C. pen., art.

247 C. pen. și art. 248

1

C. pen. nu există, iar cele prev. de art. 267

și art. 267

1

alin. (1) din același cod nu întrunesc elementele

constitutive ale acestor infracțiuni.

Petentul a formulat plângere

împotriva acestei soluții în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prin

rezoluția din 19 mai 2009 dată în Dosar nr. 683/II/2/2009, prim procurorul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea, ca

neîntemeiată, menținând rezoluția atacată.

Ulterior, petentul a

formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., ce face

obiectul cauzei de față, solicitând desființarea rezoluției pe motiv că nu

există nici un temei de conexare între Dosarul nr. 1008/P/2008 în care a fost

dată rezoluția din 5 martie 2009, cu Dosarul nr. 683/II/2/2009 în care a fost

dată rezoluția din 21 aprilie 2009.

De asemenea, petentul a

susținut că nu a fost citat pentru a-și susține cauza cu probe și martori și că

reprezentantul Parchetului nu a ținut cont de prevederile art. 201 – art. 202 C.

proc. pen. limitându-se la audierea părților. Petentul a solicitat, de

asemenea, scoaterea de sub urmărire penală a medicului l.C. - față de care nu a

formulat plângere și citarea asistentului de serviciu din data de 3 mai 2008.

Curtea a apreciat că

cercetarea penală nu este completă, impunându-se suplimentarea actelor

premergătoare, pentru următoarele considerente:

Coroborând plângerea

formulată de petent în temeiul art. 222 C. proc. pen. cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu rezoluția contestată, rezultă că în cauză nu a fost

efectuată cercetare penală cu privire la una din faptele reclamate de petent,

respectiv cea comisă în data de 3 mai 2008 de către asistentul de serviciu, iar

pe de altă parte, referitor la fapta din 14 iulie 2008, petentul a depus în

fața instanței un certificat medico-legal ce atestă existența unor leziuni,

ceea ce impune efectuarea unor noi acte premergătoare din perspectiva actului

medico-legal.

Astfel, în plângere și în

declarația dată de către petent (fila 37 și 42) acesta reclamă faptul că în

data de 3 mai 2008, fiind în continuare în refuz de hrană, a căzut din picioare

fără a-și pierde cunoștința, iar colegii de celulă au alertat supraveghetorul,

acesta din urmă chemând asistentul de serviciu, care în loc să-i acorde

petentului primul-ajutor, l-a insultat și i-a spus că „o să-l scoată el din

refuz de hrană", după care a întocmit un bilet de trimitere către Spitalul

Jilava, în ideea de a demonstra că, deși susținea că este în refuz de hrană, în

realitate petentul mânca. În urma consultului acordat în regim de urgență la

Spitalul Penitenciar s-a constatat că petentul a suferit un infarct miocardic,

constatarea fiind efectuată de medicul S.A., petentul fiind spitalizat până în

data de 21 mai 2008.

Cu toate acestea, respectiva

faptă nu a fost cercetată, procedându-se numai la identificarea asistentului de

serviciu în persoana numitului D.V. (fila 50), fără să se efectueze alte acte

premergătoare și fără ca procurorul să dea o soluție cu privire la fapta din 3

mai 2008.

Cât privește fapta din 14

iulie 2008, se constată că în motivarea rezoluției atacate se reține în mod

greșit fie că petentul nu a putut să furnizeze alte date despre incident, nici

nu a depus un certificat medico-legal și nici nu a propus alte probe care să

confirme existența incidentului, așa cum l-a descris persoana vătămată, fie că

incidentul a avut loc în data de 24 iulie 2008 (fila 3).

Așa cum rezultă din

declarația petentului (fila 44), acesta a arătat că a fost bătut în data de 14

iunie sau 14 iulie 2008, iar prin declarația numitului J.I.N. (fila 18), prin

declarațiile agenților T.T., C.G., M.N., B.V., L.G. și C.I. (fila 27-32),

precum și prin înștiințarea întocmită de medicul M.D.B., adresată directorului

Penitenciarului Rahova (fila 23), s-a confirmat că incidentul a avut loc în

dimineața zilei de 14 iulie 2008, în jurul orei 08,00.

Pe de altă parte, cu ocazia

audierii, petentul a declarat (fila 44) că incidentul a avut loc în prezența a

doi martori, fiind vorba despre frații T. și a precizat că a fost examinat de

către medicul legist, fără să poată să prezinte la momentul audierii

certificatul medico-legal, pe care l-a depus în fața instanței de judecată.

Este adevărat că referitor

la această faptă au fost identificați și audiați agenții care au participat la

incident, precum și martorii indicați de către petent, fiind audiat numitul B.T.A.,

audierea celui de-al doilea martor nefiind posibilă, întrucât acesta a fost

între timp eliberat, fiind expulzat în Iran. De asemenea, a fost depusă la

dosar și înștiințarea întocmită de către medicul de serviciu și adresată

directorului penitenciarului cu privire la constatarea unor urme de violență cu

ocazia consultului petentului, precum și cu privire la faptul că acesta reclamă

o agresiune ce a avut loc împotriva sa (fila 23).

Având însă în vedere că

soluția procurorului a fost dată în absența actului medico-legal, ce atesta că

numitul G.V. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu

corp dur, de corp dur, precum și prin comprimare, Curtea a apreciat că se

impune completarea cercetărilor din perspectiva acestei constatări

medico-legale.

Desfășurarea unei anchete

aprofundate și efective referitor la fapta reclamată se impune cu necesitate și

în temeiul art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților

fundamentale și din perspectiva jurisprudenței Curții de la Strasbourg, dat

fiind situația specială a pretinsei victime, fiind vorba despre un incident ce

a avut loc în penitenciar, asupra unui deținut, cu ocazia intervenției

agenților statului.

Față de cele reținute, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., având în vedere

și disp. art. 21 din Constituția României privind accesul liber la justiție,

Curtea a admis plângerea, a desființat rezoluția atacată și a trimis cauza

procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare.

Cât privește legalitatea

unei asemenea soluții, în condițiile în care art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen. prevede că trimiterea cauzei la procuror se face în vederea

începerii sau redeschiderii urmăririi penale, trebuie precizat că soluția

instanței se impune, pentru a da eficiență dreptului petentului de a avea un

acces liber la justiție, având în vedere că în speță nu există indicii pentru începerea

urmăririi penale, Curtea apreciind că pentru verificarea îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 228 C. proc. pen., este necesară efectuarea de

verificări suplimentare.

De altfel, în ceea ce

privește instituția reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., tocmai,

pentru a-i da deplină eficiență, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a

acceptat că este posibilă pronunțarea unei alte soluții decât cele indicate în

mod expres în art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., căci prin decizia

în interesul Legii nr. 44 din 13 octombrie 2008 a decis că: „în cazul plângerii

formulată, în baza art. 278

1

C. proc. pen., de persoana față de care

s-a dispus netrimiterea în judecată și care solicită schimbarea temeiului de

drept al soluției dispuse prin rezoluție sau ordonanță ori dispoziția cuprinsă

în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune

schimbarea acestuia, în condițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen."

În ceea ce privește faptele

și împrejurările ce urmează a fi dovedite și actele premergătoare ce urmează a

fi efectuate, în temeiul art. 278

1

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

Curtea a stabilit următoarele:

Referitor la fapta din 3 mai

2008:

- se va proceda la audierea

asistentului medical D.V.;

- vor fi verificate evidențele

medicale existente în cadrul penitenciarului cu privire la acordarea asistenței

medicale la acea dată deținutului G.V.;

- vor fi verificate

atribuțiile de serviciu ale asistentului D.V.

Referitor la fapta din 14

iulie 2008:

- vor fi reaudiați petentul,

martorul B.T.A. și agenții J.I.N., T.T., C.G., M.N., B.V., L.G. și C.I. referitor

la modalitatea în care a fost imobilizat petentul, prin raportare la constatările

certificatului medico-legal;

- se vor efectua verificări

cu privire la existența altor acte medicale referitoare la starea deținutului

întocmite în data de 14 iulie 2008, în urma incidentului de la acea dată, în

afara înștiințării depusă la fila 23 din dosar;

- se vor efectua verificări

cu privire la existența altor incidente în care a fost implicat petentul în

perioada 14 iulie - 18 iulie 2008, la această din urmă dată fiind examinat la

I.N.M.L.

- se va clarifica

neconcordanța referitoare la data producerii incidentului și data la care au

putut fi produse leziunile constatate în certificatul medico-legal, în care se

consemnează că leziunile traumatice pot data din 15 iulie 2008.

Desigur, în măsura în care

vor apărea necesare, vor fi efectuate orice alte acte premergătoare. Se va avea

în vedere că, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Penitenciarul Jilava

(referatul telefonic de la fila 69), medicul de penitenciare se numește P.L. și

nu P.L., așa cum s-a consemnat în rezoluția atacată.

Mai trebuie precizat că cele

două fapte cu privire la care urmează a se efectua acte premergătoare au fost

reclamate de către petent în legătură cu celelalte fapte pentru care a fost

formulată plângerea împotriva celorlalte persoane, așa încât desființarea

rezoluției trebuie să se dispună în totalitate, fără a se putea menține în

parte soluția dată prin rezoluția atacată.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., solicitând casarea acesteia

și, pe fond, respingerea plângerii petentului

împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și trimiterea acestuia la parchet în vederea

efectuării de cercetări față de numitul D.V. pentru fapta din 3 mai 2008,

arătând că instanța de fond nu a motivat în ce constă nelegalitatea soluției de

neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, soluția de trimitere a cauzei

la procuror pentru suplimentarea actelor premergătoare nefiind prevăzută de

lege, și a soluționat plângerea privind pe intimatul D.V., deși procurorul a

omis să dispună o soluție cu privire la acesta.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte are în vedere că rezoluția procurorului nr. 1008/P/2008

din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de

neîncepere a urmăririi penale a fost dată în absența actului medico-legal, ce

atesta că numitul G.V. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin

lovire cu corp dur, de corp dur, precum și prin comprimare, instanța de fond a

apreciat în mod corect că se impune completarea cercetărilor din perspectiva

acestei constatări medico-legale.

Desfășurarea unei anchete

aprofundate și efective referitor la fapta reclamată se impune cu necesitate și

în temeiul art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților

fundamentale și din perspectiva jurisprudenței Curții de la Strasbourg, dat

fiind situația specială a pretinsei victime, fiind vorba despre un incident ce

a avut loc în penitenciar, asupra unui deținut, cu ocazia intervenției agenților

statului.

Indubitabil, sunt elemente

ce necesită ascultări de persoane cu titlu de martori, efectuarea de verificări

în evidențele mediale a Spitalului Penitenciar Jilava a făptuitorilor

nominalizați în plângerea penală originală a petiționarului G.V., dar; toate

acestea nu pot fi configurate prin dispunerea unei soluții inexistentă în

enunțarea expresă și a ipotezelor de aplicabilitate prevăzute prin dispozițiile

art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. unde se statuează in terminis că

„judecătorul pronunță una dintre următoarele situații: a) respinge plângerea,

prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz ca nefondată,

menținând rezoluția sau ordonanța atacată; b) admite plângerea, prin sentință,

desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în

vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale după caz . c) admite

plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și,

când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre rejudecare.”

Cum soluția de „trimitere a

cauzei procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare este în afara

legii nefiind consfințită prin textul normativ sus-citat ce întemeiază

soluțiile de judecată la îndemâna judecătorului fondului în procedura prevăzută

de art. 278

1

C. proc. pen., urmează a se casa sentința penală

atacată și a se trimite cauza pentru continuarea judecării plângerii petentului

G.V. la aceeași instanță, Curtea de Apel București; când în urma examenului

propriu probator se va dispune una din soluțiile procedurale deja enumerate mai

înainte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 266/

F din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală

atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării plângerii petentului G.V.

la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 aprilie 2010.