ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1566/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 266/ F din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis plângerea formulată de petentul G.V. - fiul lui N. și O., în prezent încarcerat în Penitenciarul Giurgiu. S-a desființat rezoluția din 5 martie 2009 dată în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a trimis cauza procurorului, pentru suplimentarea actelor premergătoare. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 150 lei, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C. S-a reținut că petentul G.V.

a formulat plângere împotriva rezoluției din 5 martie 2009 data în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Cu ocazia soluționării plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri, iar petentul a depus la dosar copia certificatului medico-legal nr. A.25788 din 18 iulie 2008. A fost atașat Dosarul de urmărire penală nr. 1008/P/2008, precum și lucrarea înregistrată sub nr. 683/II/2/2009, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele: Prin rezoluția din 5 martie 2009 dată în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus: - Neînceperea urmăririi penale față de judecătorul M.I.L., comisarii de penitenciare S.V.

și P.G., precum și față de medicii P.L., M.M. și l.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247 și art. 248 C. pen., întrucât faptele reținute în sarcina acestora nu există. - Neînceperea urmăririi penale și față de subcomisarul de penitenciar J.I.D. sub aspectul săvârșii infracțiunilor prev. de art. 277 și art. 277 1 alin. (1) C. pen., pe motiv că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni. În motivarea rezoluției din 5 martie 2009 se reține că la data de 13 iunie 2008, deținutul G.V. a depus plângere împotriva judecătorului delegat M.I.L., a comisarilor de penitenciare S.V. și P.G., a directorului Penitenciarului București Jilava și respectiv, șefului de secție din cadrul aceluiași penitenciar, precum și a medicilor P.L., M.M.

și I.C., din cadrul penitenciarului menționat. Persoana vătămată a pretins că cei menționați au săvârșit infracțiunile prev. de art. 246, art. 247, art. 248 1 , art. 267 și art. 267 1 din C. pen. Astfel, sus-numitul a susținul că la data de 4 aprilie 2008, când s-a întors la Penitenciarul București - Jilava, i-au fost reținute bagajele personale și actele. Deși i-a adus la cunoștință șefului de secție P.G. situația respectivă, acesta nu i-a informat pe directorul penitenciarului și pe judecătorul delegat. Mai mult, șeful secției l-a mutat în cadrul infirmeriei, fără acordul medicului, din camera X în camera Y, de maximă siguranță. Persoana vătămată a pretins că, datorită nedreptăților care i s-au făcut, a intrat în refuz de hrană la data de 9 aprilie 2008. Deși le-a adus la cunoștință această situație directorul penitenciarului și judecătorul delegat, nu au luat nicio măsură.

Mai mult, medicul M.M. i-a interzis, pe timpul refuzului de hrană, să continue tratamentul prescris anterior. Persoana vătămată a precizat că, la data de 21 mai 2008, i s-au adus bagajele, însă a refuzat să le primească, pentru că erau deteriorate. De asemenea, sus-numitul a menționat că a fost transferat la Penitenciarul Rahova, iar acolo a fost bătut, la o dată pe care nu o poate preciza, în prezența a doi deținuți, de șase angajați ai penitenciarului respectiv. Procurorul a apreciat că afirmațiile deținutului G.V. nu corespund adevărului. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că deținutul G.V. se află în executarea unei pedepse rezultante de 30 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174-176 lit. b) C. pen., precum și a încă alte trei infracțiuni prev. de art. 239 alin. (1) și (2) din C. pen.

În perioada 14 iulie 2003 - 9 septembrie 2008, deținutul G.V. a fost transferat succesiv de 68 de ori, datorită multiplelor afaceri judiciare în care era implicat, dar și pentru îngrijirea sănătății sale. Astfel, în perioada menționată i s-au făcut numeroase investigații clinice și de laborator și i s-au aplicat tratamente pentru toate bolile identificate, între care cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, artrită posttraumatică, abces dentar, infarct miocardic vechi, etc. La locul de executare a pedepsei a manifestat indisciplină și agresivitate față de personalul penitenciarului. La data de 15 aprilie 2008, deținutul a intrat în refuz de hrană, pe motiv că la 4 aprilie 2008, cu ocazia transferului de la Spitalul Penitenciar Rahova la Penitenciarul Jilava, i-a fost oprită și introdusă la magazia de efecte personale toată corespondența, împiedicându-l astfel să-și facă apărările în diverse cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Ulterior, la data de 21 mai 2008, deținutul G.V. a fost dus la magazia Spitalului Penitenciarului București, însă a refuzat să-și ridice bagajul. În declarația pe care a dat-o, persoana vătămată a pretins că unele erau deteriorate, însă nu a putut face vreo dovadă în acest sens. Din bonul de primire din 4 aprilie 2008, rezultă că la data respectivă, deținutul G.V. a predat la magazia Spitalului Penitenciar Rahova, între altele, un geamantan cu acte. Ulterior, la data de 13 august 2008, sus-numitul a pretins că din geamantanul respectiv i-au dispărut mai multe acte normative și înscrisuri personale, dar nu a propus probe care să confirme susținerile sale. Or, atâta timp cât deținutul nu a dovedit existența faptelor conducerea penitenciarului nu era îndreptățită să ia măsurile cerute de acesta.

Prin declarația din 22 mai 2008, persoana vătămată G.V. a adus la cunoștință conducerii locului de deținere că acceptă alimentația, deși motivele care au stat la baza deciziei de a declara refuzul de hrană nu au încetat. Ultima afirmație denotă atitudinea recalcitrantă a sus-numitului. Atât în plângere, cât și în declarație, persoana vătămată susține că au fost încălcate prevederile art. 44, 45, 46, 51 și 72 din Legea nr. 275/2006 referitoare la protecția dreptului de petiționare, corespondență, examenul medical și constatarea abaterilor disciplinare în ceea ce-i privește pe deținuți, iar persoanele care au comis faptele respective au săvârșit, implicit, infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și abuz în serviciu în formă calificată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă, însă, contrariul. Astfel, deținutul a recunoscut în declarația din 9 octombrie 2008 că a beneficiat permanent de dreptul de petiționare, dând ca exemplu legătura directă pe care a avut-o în perioada respectivă cu conducerile și medicii penitenciarelor. Cât privește încălcarea dreptului la corespondența, nu există dovezi sau indicii că deținutului i-ar fi fost interzisă, deschisă ori reținută corespondența. Referitor la drepturile recunoscute de art. 51 din Legea nr. 275/2006, acest text de lege se referă doar la examenul medical efectuat la primirea în penitenciar și la cel efectuat periodic, în timpul executării pedepsei. Or, deținutul a beneficiat permanent de îngrijiri medicale, potrivit actelor medicale depuse la dosar, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării prevederilor legale indicate ie acesta.

întreruperea tratamentului pe durata refuzului de hrană, asumat în mod voluntar de condamnat, era justificată din punct de vedere medical. În sfârșit, comisia care i-a analizat conduita pe durata executării pedepsei a constatat că deținutul G.V. a comis în cursul anului 2008 un număr de patru abateri disciplinare, în trei cazuri i s-au aplicat sancțiuni disciplinare, iar într-un caz sancțiunea a fost contestată. Persoana vătămată a mai susținut în plângere că a fost supusă la rele tratamente și chiar tortură, exemplificând cu lovirea sa de către șase angajați ai Penitenciarului Rahova. Sus-numitul nu a putut să furnizeze alte date despre acest incident, nici nu a depus un certificat medico-legal și nici nu a propus alte probe care să confirme existența incidentul s-a petrecut așa cum l-a descris persoana vătămată.

Din verificările efectuate rezultă, însă, că situația de fapt expusă de persoana vătămată nu corespunde realității. Din rapoartele de activitate depuse de agenții T.T., C.G., M.N., B.V., L.G. și C.I., coroborate cu Nota nr. l/277830 din 14 august 2008 emisă de Penitenciarul București - Rahova, cu declarația făptuitorului J.l.D. și cea a deținutului B.T.A., rezultă că la data de 24 iulie 2008, cu ocazia unei percheziții generale la infirmerie, s-a găsit asupra deținutului G.V. un pachet de țigări V. întrucât în locul respectiv era interzisă deținerea țigărilor, șeful de tură J.I.D. a dispus ridicarea pachetului cu țigări și depunerea acestuia la magazia unității. Deținutul G.V. a devenit violent și a încercat să-și recupereze țigările, proferând totodată injurii și amenințări la adresa personalului penitenciarului.

În aceste împrejurări, personalul penitenciarului a intervenit și l-a imobilizat, punându-i cătușe la mâini. Or, faptele descrise mai sus nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de supunere la rele tratamente și tortură, prevăzute de art. 267 și art. 267 1 alin. (1) din C. pen. În concluzie, dintre faptele enumerate în plângere de persoana vătămată, cele prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 248 1 C. pen. nu există, iar cele prev. de art. 267 și art. 267 1 alin. (1) din același cod nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Petentul a formulat plângere împotriva acestei soluții în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prin rezoluția din 19 mai 2009 dată în Dosar nr. 683/II/2/2009, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea, ca neîntemeiată, menținând rezoluția atacată.

Ulterior, petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., ce face obiectul cauzei de față, solicitând desființarea rezoluției pe motiv că nu există nici un temei de conexare între Dosarul nr. 1008/P/2008 în care a fost dată rezoluția din 5 martie 2009, cu Dosarul nr. 683/II/2/2009 în care a fost dată rezoluția din 21 aprilie 2009. De asemenea, petentul a susținut că nu a fost citat pentru a-și susține cauza cu probe și martori și că reprezentantul Parchetului nu a ținut cont de prevederile art. 201 – art. 202 C. proc. pen. limitându-se la audierea părților. Petentul a solicitat, de asemenea, scoaterea de sub urmărire penală a medicului l.C. - față de care nu a formulat plângere și citarea asistentului de serviciu din data de 3 mai 2008. Curtea a apreciat că cercetarea penală nu este completă, impunându-se suplimentarea actelor premergătoare, pentru următoarele considerente: Coroborând plângerea formulată de petent în temeiul art. 222 C. proc.

pen. cu actele și lucrările dosarului, precum și cu rezoluția contestată, rezultă că în cauză nu a fost efectuată cercetare penală cu privire la una din faptele reclamate de petent, respectiv cea comisă în data de 3 mai 2008 de către asistentul de serviciu, iar pe de altă parte, referitor la fapta din 14 iulie 2008, petentul a depus în fața instanței un certificat medico-legal ce atestă existența unor leziuni, ceea ce impune efectuarea unor noi acte premergătoare din perspectiva actului medico-legal.

Astfel, în plângere și în declarația dată de către petent (fila 37 și 42) acesta reclamă faptul că în data de 3 mai 2008, fiind în continuare în refuz de hrană, a căzut din picioare fără a-și pierde cunoștința, iar colegii de celulă au alertat supraveghetorul, acesta din urmă chemând asistentul de serviciu, care în loc să-i acorde petentului primul-ajutor, l-a insultat și i-a spus că „o să-l scoată el din refuz de hrană", după care a întocmit un bilet de trimitere către Spitalul Jilava, în ideea de a demonstra că, deși susținea că este în refuz de hrană, în realitate petentul mânca. În urma consultului acordat în regim de urgență la Spitalul Penitenciar s-a constatat că petentul a suferit un infarct miocardic, constatarea fiind efectuată de medicul S.A., petentul fiind spitalizat până în data de 21 mai 2008. Cu toate acestea, respectiva faptă nu a fost cercetată, procedându-se numai la identificarea asistentului de serviciu în persoana numitului D.V.

(fila 50), fără să se efectueze alte acte premergătoare și fără ca procurorul să dea o soluție cu privire la fapta din 3 mai 2008. Cât privește fapta din 14 iulie 2008, se constată că în motivarea rezoluției atacate se reține în mod greșit fie că petentul nu a putut să furnizeze alte date despre incident, nici nu a depus un certificat medico-legal și nici nu a propus alte probe care să confirme existența incidentului, așa cum l-a descris persoana vătămată, fie că incidentul a avut loc în data de 24 iulie 2008 (fila 3). Așa cum rezultă din declarația petentului (fila 44), acesta a arătat că a fost bătut în data de 14 iunie sau 14 iulie 2008, iar prin declarația numitului J.I.N. (fila 18), prin declarațiile agenților T.T., C.G., M.N., B.V., L.G.

și C.I. (fila 27-32), precum și prin înștiințarea întocmită de medicul M.D.B., adresată directorului Penitenciarului Rahova (fila 23), s-a confirmat că incidentul a avut loc în dimineața zilei de 14 iulie 2008, în jurul orei 08,00. Pe de altă parte, cu ocazia audierii, petentul a declarat (fila 44) că incidentul a avut loc în prezența a doi martori, fiind vorba despre frații T. și a precizat că a fost examinat de către medicul legist, fără să poată să prezinte la momentul audierii certificatul medico-legal, pe care l-a depus în fața instanței de judecată. Este adevărat că referitor la această faptă au fost identificați și audiați agenții care au participat la incident, precum și martorii indicați de către petent, fiind audiat numitul B.T.A., audierea celui de-al doilea martor nefiind posibilă, întrucât acesta a fost între timp eliberat, fiind expulzat în Iran.

De asemenea, a fost depusă la dosar și înștiințarea întocmită de către medicul de serviciu și adresată directorului penitenciarului cu privire la constatarea unor urme de violență cu ocazia consultului petentului, precum și cu privire la faptul că acesta reclamă o agresiune ce a avut loc împotriva sa (fila 23). Având însă în vedere că soluția procurorului a fost dată în absența actului medico-legal, ce atesta că numitul G.V. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, de corp dur, precum și prin comprimare, Curtea a apreciat că se impune completarea cercetărilor din perspectiva acestei constatări medico-legale.

Desfășurarea unei anchete aprofundate și efective referitor la fapta reclamată se impune cu necesitate și în temeiul art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și din perspectiva jurisprudenței Curții de la Strasbourg, dat fiind situația specială a pretinsei victime, fiind vorba despre un incident ce a avut loc în penitenciar, asupra unui deținut, cu ocazia intervenției agenților statului. Față de cele reținute, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., având în vedere și disp. art. 21 din Constituția României privind accesul liber la justiție, Curtea a admis plângerea, a desființat rezoluția atacată și a trimis cauza procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare.

Cât privește legalitatea unei asemenea soluții, în condițiile în care art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. prevede că trimiterea cauzei la procuror se face în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, trebuie precizat că soluția instanței se impune, pentru a da eficiență dreptului petentului de a avea un acces liber la justiție, având în vedere că în speță nu există indicii pentru începerea urmăririi penale, Curtea apreciind că pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 228 C. proc. pen., este necesară efectuarea de verificări suplimentare. De altfel, în ceea ce privește instituția reglementată de art. 278 1 C. proc. pen., tocmai, pentru a-i da deplină eficiență, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a acceptat că este posibilă pronunțarea unei alte soluții decât cele indicate în mod expres în art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen., căci prin decizia în interesul Legii nr. 44 din 13 octombrie 2008 a decis că: „în cazul plângerii formulată, în baza art. 278 1 C. proc. pen., de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată și care solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse prin rezoluție sau ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia, în condițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen." În ceea ce privește faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite și actele premergătoare ce urmează a fi efectuate, în temeiul art. 278 1 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., Curtea a stabilit următoarele: Referitor la fapta din 3 mai 2008: - se va proceda la audierea asistentului medical D.V.; - vor fi verificate evidențele medicale existente în cadrul penitenciarului cu privire la acordarea asistenței medicale la acea dată deținutului G.V.; - vor fi verificate atribuțiile de serviciu ale asistentului D.V. Referitor la fapta din 14 iulie 2008: - vor fi reaudiați petentul, martorul B.T.A. și agenții J.I.N., T.T., C.G., M.N., B.V., L.G. și C.I.

referitor la modalitatea în care a fost imobilizat petentul, prin raportare la constatările certificatului medico-legal; - se vor efectua verificări cu privire la existența altor acte medicale referitoare la starea deținutului întocmite în data de 14 iulie 2008, în urma incidentului de la acea dată, în afara înștiințării depusă la fila 23 din dosar; - se vor efectua verificări cu privire la existența altor incidente în care a fost implicat petentul în perioada 14 iulie - 18 iulie 2008, la această din urmă dată fiind examinat la I.N.M.L. - se va clarifica neconcordanța referitoare la data producerii incidentului și data la care au putut fi produse leziunile constatate în certificatul medico-legal, în care se consemnează că leziunile traumatice pot data din 15 iulie 2008. Desigur, în măsura în care vor apărea necesare, vor fi efectuate orice alte acte premergătoare.

Se va avea în vedere că, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Penitenciarul Jilava (referatul telefonic de la fila 69), medicul de penitenciare se numește P.L. și nu P.L., așa cum s-a consemnat în rezoluția atacată. Mai trebuie precizat că cele două fapte cu privire la care urmează a se efectua acte premergătoare au fost reclamate de către petent în legătură cu celelalte fapte pentru care a fost formulată plângerea împotriva celorlalte persoane, așa încât desființarea rezoluției trebuie să se dispună în totalitate, fără a se putea menține în parte soluția dată prin rezoluția atacată. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., solicitând casarea acesteia și, pe fond, respingerea plângerii petentului împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 1008/P/2008 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea acestuia la parchet în vederea efectuării de cercetări față de numitul D.V. pentru fapta din 3 mai 2008, arătând că instanța de fond nu a motivat în ce constă nelegalitatea soluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, soluția de trimitere a cauzei la procuror pentru suplimentarea actelor premergătoare nefiind prevăzută de lege, și a soluționat plângerea privind pe intimatul D.V., deși procurorul a omis să dispună o soluție cu privire la acesta. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte are în vedere că rezoluția procurorului nr. 1008/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de neîncepere a urmăririi penale a fost dată în absența actului medico-legal, ce atesta că numitul G.V.

prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, de corp dur, precum și prin comprimare, instanța de fond a apreciat în mod corect că se impune completarea cercetărilor din perspectiva acestei constatări medico-legale. Desfășurarea unei anchete aprofundate și efective referitor la fapta reclamată se impune cu necesitate și în temeiul art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și din perspectiva jurisprudenței Curții de la Strasbourg, dat fiind situația specială a pretinsei victime, fiind vorba despre un incident ce a avut loc în penitenciar, asupra unui deținut, cu ocazia intervenției agenților statului.

Indubitabil, sunt elemente ce necesită ascultări de persoane cu titlu de martori, efectuarea de verificări în evidențele mediale a Spitalului Penitenciar Jilava a făptuitorilor nominalizați în plângerea penală originală a petiționarului G.V., dar; toate acestea nu pot fi configurate prin dispunerea unei soluții inexistentă în enunțarea expresă și a ipotezelor de aplicabilitate prevăzute prin dispozițiile art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen.

unde se statuează in terminis că „judecătorul pronunță una dintre următoarele situații: a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată; b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale după caz . c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre rejudecare.” Cum soluția de „trimitere a cauzei procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare este în afara legii nefiind consfințită prin textul normativ sus-citat ce întemeiază soluțiile de judecată la îndemâna judecătorului fondului în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc.

pen., urmează a se casa sentința penală atacată și a se trimite cauza pentru continuarea judecării plângerii petentului G.V. la aceeași instanță, Curtea de Apel București; când în urma examenului propriu probator se va dispune una din soluțiile procedurale deja enumerate mai înainte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 266/ F din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării plângerii petentului G.V. la aceeași instanță, Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2010.