ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 13 ianuarie 2012, D.R.P., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, a adresat conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție două sesizări, în cuprinsul cărora a învederat comiterea către procurorul S.F., a infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. și, de către procurorul B.E.S., a infracțiunilor prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. și art. 246 C. pen., arătându-se că aceștia au săvârșit infracțiunile în perioada în care au îndeplinit funcția de prim-procuror al Parchetelor de pe lângă Judecătoria Vaslui și Tribunalul Vaslui. Prin adresa din 20 ianuarie 2012, secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cele două sesizări Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, care le-a înregistrat la nr. 33/P/2012.

Prin referatul nr. 33/P/2012 din 7 februarie 2012, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a înaintat cauza Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a se aprecia asupra necesității preluării dosarului, în condițiile art. 209 alin. (4 1 ) C. proc. pen., cu scopul de a se asigura buna administrare a actului de justiție, cu respectarea criteriilor de imparțialitate în efectuarea cercetărilor, în condițiile în care persoanele împotriva cărora au fost formulate sesizările îndeplineau funcții de conducere, în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoria Vaslui și de pe lângă Tribunalul Iași. Prin Rezoluția nr. 124/C2/2012 din 1 martie 2012, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în baza art. 209 alin. (4 1 ) C. proc.

pen., ca secția de urmărire penală și criminalistică, din cadrul acestui parchet, să preia Dosarul nr. 33/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în vederea efectuării urmăririi penale. S-a înregistrat astfel, în evidențele Secției mai sus arătate, la 12 martie 2012, Dosarul nr. 164/P/2012. Ulterior, la 9 aprilie 2012, D.R.P. a formulat o nouă sesizare, în cuprinsul căreia a solicitat ca cercetările să fie extinse față de I.G., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, și față de I.I., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Prin Rezoluția nr. 164/P/2012 din 29 mai 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, având în vedere prevederile art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.F. - prim-procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, B.E.S. - prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, I.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și I.I. - procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 260 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele nu au fost comise. S-a mai reținut că în raport de actele premergătoare efectuate a rezultat că magistrații reclamați și-au exercitat în mod corect atribuțiile de serviciu și în deplin acord cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Împotriva soluției procurorului, petenta s-a adresat cu plângere procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Rezoluția nr. 2019/11/2/2012 din 9 iulie 2012, a dispus : - Admiterea, în parte a plângerii formulate de către D.R.P. împotriva Rezoluției nr. 164/P/2012 din 29 mai 2012 dispusă de secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr; - Infirmarea parțială a Rezoluției nr. 164/P/2012 din 29 mai 2012, în sensul celor arătate în expozitivul prezentei rezoluții, cu privire la omisiunea referitoare la infracțiunile prev. de art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen., săvârșite de către S.F. și la infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., săvârșită de către B.E.S., cu menținerea celorlalte dispoziții ale rezoluției criticate; - Neînceperea urmăririi penale față de S.F., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. și față de B.E.S., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. În esență, procurorul-șef al secției de urmărire penală și criminalistică a reținut că din conținutul Rezoluției nr. 164/P/2012 din 29 mai 2012, rezultă că procurorul a omis să se pronunțe în legătură cu infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., sesizate împotriva prim-procurorului S.F., și în legătură cu infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., sesizată împotriva prim-procurorului B.E.S.

Din acest punct de vedere, plângerea petiționarei, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., a fost apreciată ca fiind fondată și admisă în parte. Cum probatoriul cauzei a fost complet, cu ocazia controlului au fost avute în vedere și supuse analizei și faptele despre care petiționara a învederat că nu s-a ținut seama, la soluționarea cauzei, la 29 mai 2012. Cât privește susținerile D.R.P., potrivit cu care subzistă vinovăția persoanelor împotriva cărora a formulat plângerile, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, examinând probatoriul cauzei, nu au rezultat date, indicii și dovezi, care să demonstreze că procurorii S.F., B.E.S., I.G. și I.I. au comis infracțiunile arătate de către petiționară.

S-a menționat că procurorii arătați au întocmit actele imputate de către petiționară în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, conferite de normele legale în vigoare, așa cum sunt ele statuate în conținutul Regulamentului de ordine interioară a parchetelor și în cuprinsul Legilor nr. 304/2004 și nr. 303/2004. Totodată, s-a subliniat că, pentru existența oricărei infracțiuni sunt necesare cele trei trăsături esențiale, întrunite cumulativ, și anume: fapta ce prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege. Această din urmă trăsătură decurge din principiul fundamental al legalității încriminării în dreptul penal, consacrat prin dispozițiile art. 2 C. pen., conform cu care legea prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se aplică și măsurile care pot fi luate în cazul săvârșirii acestor fapte.

Din analiza plângerilor petiționarei, a rezultat că aceasta este nemulțumită, atât de modul de soluționare a acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa, cât și de modul în care procurorii ierarhic superiori au analizat, interpretat și evaluat activitatea sa profesională. Prin prisma celor arătate, s-a apreciat că actele întocmite de procurori împotriva cărora au fost formulate plângerile, nu pot fi considerate elementele constitutive ale unor infracțiuni, pentru a atrage răspunderea penală a autorilor lor, deoarece actele magistraților, îndeplinite în exercitarea profesiei lor, nu se circumscriu noțiunii de fapte periculoase pentru ordinea socială, pe care legiuitorul le-a prevăzut în legile penale și pe care le-a sancționat pentru a preveni săvârșirea lor, conform principiului legalității încriminării.

Mai mult, în absența unor dovezi care să confirme acțiunile sau omisiunile făptuitorilor, în exercitarea activităților de serviciu, deci a faptelor care să se circumscrie conținutul material al infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 260 alin. (1) C. pen., nu s-a putut proceda la efectuarea urmăririi penale, care să aibă ca obiect verificarea înscrisurilor, declarațiilor și a altor dovezi, care au fost examinate și cenzurate în cadrul exercitării de către Consiliul Superior al Magistraturii a acțiunii disciplinare față de petiționară. A interpreta în sens contrar cele menționate, ar însemna a adăuga la lege, ceea ce nu este permis, și a uza de o altă cale de atac, prin care hotărârea Comisiei de disciplină să fie reformată.

Cât privește susținerea petiționarei, în legătură cu faptul că nu a avut posibilitatea de a formula o cerere de probatorii, aceasta s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, deoarece legea nu condiționează, și procurorul cu atât mai puțin, posibilitatea formulării unei astfel de cereri, astfel încât D.R.P. a avut posibilitatea, în mod neîngrădit, în tot cursul actelor premergătoare începerii urmăririi penale, să întocmească și să depună la dosar o cerere de administrare a unor dovezi. Prin Rezoluția nr. 1836/C/2012 din 23 august 2012, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen. a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de numita D.R.P., împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de S.F., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen. și față de B.E.S. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., soluție dispusă prin Rezoluția nr. 2019/11 - 2/2012 din data de 09 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, reținându-se, în esență, că din actele premergătoare începerii urmăririi penale care au fost administrate în cauză și prin care s-au verificat susținerile petentei, a reieșit că infracțiunile invocate în plângere nu au fost săvârșite în materialitatea lor. În conformitate cu disp. art. 278 C. proc. pen., petenta P.D.R. a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 4 decembrie 2012, a fost înregistrat pe rolul Secției penale sub nr. 713/45/2012, plângerea formulată de aceasta împotriva Rezoluției nr. 164/P/2012 din 29 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În susținerea plângerii, petenta a precizat că în cauză este vorba de doua încălcări ale legii, solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale cu administrarea de probe pentru verificarea realității susținerilor din plângerile sale și, totodată, a apreciat că sunt aspecte de procedură ce ar impune reevaluarea probelor. Astfel, prima rezoluție a fost semnată de Procurorul General adj.

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a fost întocmită de Procurorul General, arătând că rezoluția dată de un procuror este un act judiciar care se exercită în nume propriu și numai pentru procurorii care lipsesc în situații determinate de lege pot fi semnate de alți procurori în condițiile legii, considerând, pe cale de consecință, că rezoluția trebuia dată de Procurorul General, iar în situația de față, acesta fie a dat-o prim-adjunctul său și nu avea voie, fie a semnat-o prim-adjunctul său fără a avea abilitatea de a semna în locul Procurorului General. A mai arătat că s-a stabilit dacă există sau nu una din faptele pe care le-a reclamat, șeful secției s-a substituit procurorului de caz, iar potrivit disp.

art. 277 C. proc. pen. se verifică măsurile și actele îndeplinite de procuror care le-a luat sau îndeplinit, ori aici este vorba de omisiunea îndeplinirii actelor, ajungându-se la o omisiune a ierarhiei. Astfel, prima rezoluție a fost semnată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a fost întocmită de Procurorul General, arătând că rezoluția dată de un procuror este un act judiciar care se exercită în nume propriu și numai pentru procurorii care lipsesc în situații determinate de lege pot fi semnate de alți procurori în condițiile legii, considerând, pe cale de consecință, că rezoluția trebuia dată de Procurorul General, iar în situația de față, acesta fie a dat-o prim-adjunctului său și nu avea voie, fie a semnat-o prim-adjunctul său fără a avea abilitatea de a semna în locul Procurorului General.

A mai arătat că s-a stabilit dacă exista sau nu una din faptele reclamat, șeful secției s-a substituit procurorului de caz, iar potrivit disp. art. 277 C. proc. pen., se verifică măsurile și actele îndeplinite de procuror care le-a luat sau îndeplinit, ori aici este vorba de omisiunea îndeplinirii actelor, ajungându-se la o omisiune a ierarhiei. Astfel, a apreciat că soluția era de retrimitere a dosarului la procurorul de caz pentru a se pronunța și pentru acea faptă, indiferent de ce se întâmpla la celelalte două. A mai reiterat faptul că rezoluția a fost semnată de prim-adjunctul procurorului general, fiind încălcate disp. art. 203 C. proc. pen., în raport cu care rezoluția trebuie semnată de cel ce o întocmește, în cauză aceasta fiind întocmită de procurorul general al României și, ca atare, trebuia semnată tot de acesta.

De asemenea, a susținut că exista anumite suspiciuni legate și de comunicarea atașată rezoluției în cauză, aceasta din urmă fiind comunicată de la secția de urmărire penală și criminalistică, cu același număr ca și rezoluția, dar fără a fi ștampilată, existând astfel suspiciuni că rezoluția dispusă în cauză nu este întocmită de procurorul general al României. Totodată, a precizat că pe fondul chestiunii, în realitate, nu s-au făcut cercetări, arătând că declarațiile din dosar au fost trimise pe fax, acestea constituind probe în opinia celor 3 procurori, iar declarația doamnei B.E., în cadrul procedurii disciplinare, nu poate fi verificată, supunând atenției faptul ca probatoriul, în majoritate - 90% -, este alcătuit din acte care sunt depuse de către ea, iar cel administrat este reprezentat din 2 declarații ale procurorilor S.F.

și B.E., prin fax, apreciind astfel că sunt încălcate disp. art. 71 și art. 72 C. proc. pen., precizând că acești procurori nu au fost ascultați, așa încât se naște întrebarea de unde știau ce fapte li se impută și ce anume să răspundă. A concluzionat, arătând că s-a dispus o măsură pe baza acelor probe, dar nu se poate verifica concordanta conținutului lor cu realitatea, precizând că s-a refuzat verificarea aspectelor invocate și că în această cauză se puteau da mai multe soluții. În concluziile scrise depuse la dosar a susținut că: I. Rezoluția cu nr. 1836/C/2012 din data de 23 august 2012 este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: - nu este semnată, conf. art. 203 C. proc.

pen. de către cel care a întocmit-o, semnătura fiind data "pentru" Procurorul General la României; - pornind de la premisa că semnătura de pe această rezoluție, ar aparține prim-adjunctului procurorului general, se constată că acesta nu avea atributul judiciar de a se pronunța asupra plângerii împotriva Rezoluției nr. 2019/II/2/2012 din 9 iulie 2012, deoarece nu era ocupantul uneia din funcțiile la care face referire art. 278 alin. (2) C. proc. pen.; - au fost încălcate prevederile art. 8 lit. a) din Regulamentul de organizare al parchetelor ce prevăd că prim-adjunctul exercită atribuțiile procurorului general în lipsa acestuia în nume propriu și nu pentru acesta; - nu a infirmat soluția de neînceperea urmăririi penale dată de către procurorul șef de secție, cu privire la infracțiunile prev. de art. 246 C. pen.

(comisă de prim-procuror B.E.S.) și de art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen. (comise de procuror S.F.); - potrivit art. 48 lit. d) C. proc. pen. se impunea ca procurorul șef Secție de urmărire penală și criminalistică să se fi abținut în a da soluția respectivă deoarece a participat la conferința de presă din data de 8 martie 2011 alături de procurorul general I.I.

și procurorul G.B., conferință ce face obiectul uneia din plângerile penale; - din punct de vedere substanțial soluția este greșită întrucât nu este motivată, s-a apreciat în mod greșit că s-au verificat susținerile sale, s-a reținut greșit faptul că verificările au fost efectuate cu ocazia cercetării sale disciplinare, nu a supus analizei și nu s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate în plângerea formulată împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale cu nr. 2019/II/2/2012 din 9 iulie 2012 și s-a omis a se pronunța cu privire la cererea de administrare de probe depusă; - semnatarul rezoluției a acceptat să nu se efectueze verificări absolut necesare pe care ea le solicitase expres.

II. Rezoluția nr. 2019/II/2/2012 din 9 iulie 2012 este nelegală și netemeinică deoarece: - contrar disp. art. 275 - 278 C. proc. pen. s-a făcut o adăugare nepermisă la lege, în sensul că procurorul ierarhic superior a dispus neînceperea urmăririi penale printr-o rezoluție de soluționare a unei plângeri formulate împotriva soluției de neîncepere a urmăririi cu nr. 164/P/2012; - au fost încălcate disp. art. 202 C. proc. pen.; - s-a indus în mod eronat raționamentul că numai după începerea urmăririi penale organul de urmărire penală este obligat să procedeze la efectuarea de verificări cu privire la aspectele sesizate în plângere; - au fost încălcate disp. art. 71 - 72 C. proc. pen.; - au fost încălcate disp.

art. 6 alin. (1), 2 C. proc. pen.; - s-a apreciat în mod eronat că susținerile sale precum că subzista vinovăția magistraților respectivi sunt neîntemeiate; - s-a reținut în mod eronat că a fost sancționată disciplinar pentru că la data de 20 octombrie 2010 a refuzat să se pronunțe asupra propunerii de arestare preventive formulată în Dosarul nr. 3492/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui; - s-a apreciat în mod eronat că "actele magistraților îndeplinite în exercitarea profesiei lor nu se circumscriu noțiunii de fapte periculoase pentru ordinea socială". III. Rezoluția cu nr. 164/P/20 I 2 este nelegală și netemeinică deoarece: - nu au fost respectate disp. art. 202 C. proc. pen.; - fără a se efectua verificări s-a consemnat doar faptul că cele menționate de magistratul S.F.

exprimă realitatea "fiind confirmate de Inspecția Judiciară din cadrul CSM" în cursul cercetării disciplinare. În concluzie, s-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Plângerea este nefondată. Analizând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanței, Înalta Curte constată că acestea nu vizează nelegalitatea și netemeinicia rezoluțiilor dispuse în cauză, ci sunt critici ale modului în care procurorii au instrumentat plângerile petentei. De asemenea, în aceeași succesiune logico-juridică, verificând susținerea petentei vizând nelegalitatea și netemeinicia Rezoluției cu nr. 1836/C/2012 din data de 23 august 2012 întrucât nu este semnată, conf.

art. 203 C. proc. pen. de către cel care a întocmit-o, semnătura fiind dată "pentru" Procurorul General la României, Înalta Curte constată că aceasta nu are suport probator, în raport de răspunsul primit de la Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul Primului Adjunct al Procurorului General, aflat la fila 57 din prezenta cauză în care se comunică "faptul că Rezoluția nr. 1836/C/2012 din 28 august 2012 a fost semnată de domnul M.I., la acea dată îndeplinind funcția de prim-adjunct al Procurorului General". Înalta Curte constată că este nefondată și afirmația în raport de care potrivit art. 48 lit. d) C. proc. pen. se impunea ca procurorul șef, secție urmărire penală și criminalistică să se fi abținut în a da soluția respectivă deoarece a participat la conferința de presă din data de 8 martie 2011 alături de procurorul general I.I.

și procurorul G.B., conferința ce face obiectul uneia din plângerile penale. Astfel, potrivit dispozițiilor legale invocate, participarea la o conferință nu face parte din motivele de incompatibilitate expres și limitativ prev. de disp. art. 48 C. proc. pen., iar o conferință de presă nu poate forma obiectul unei plângeri penale. Totodată, verificând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerile inițiale adresate parchetului, Înalta Curte constată că acestea au fost analizate în cele trei soluții dispuse, motivate amplu și temeinic. Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit disp. art. 278 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petentei, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Simpla nemulțumire a petentei față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicată, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimaților, activitatea acestora fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care petenta le-a indicat în plângere. Totodată, potrivit disp. art. 62 C. proc. pen. "în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe." În aceeași ordine de idei, disp.

art. 63 C. proc. pen. arată că "probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului". Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că, potrivit disp. art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de esența principiului independenței procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanței și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraților, care se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiesc justiția în numele legii, fiind independenți față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. De asemenea, un magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât în condițiile legii și în nici un caz pentru opiniile juridice exprimate, ori pentru soluțiile pronunțate cu ocazia rezolvării unor cauze. De altfel, petenta a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fața instanței de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care aceasta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.

Ca atare, față de cele arătate, se constată că soluțiile dispuse în cauză sunt legale și temeinice, fără a se impune desființarea lor. Așa fiind, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.D.R. împotriva Rezoluției nr. 164/P/2012 din 29 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică pe care o va menține. Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.D.R. împotriva Rezoluției nr. 164/P/2012 din data de 29 mai 2012 dispusă în dosarul al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2013. Procesat de GGC - NN