ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 21 martie 2011, petentul B.E. a

formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași plângere împotriva mai

multor magistrați judecători de la instanțele aflate în raza de activitate a

Curții de Apel Iași, precum și față de procurorii V.E. și B.D. de la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru tragerea la răspundere a acestora sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

pretins a fi fost comisă cu ocazia soluționării unor cauze penale și civile, în

care petentul a fost parte.

Prin Ordonanța nr. 115/P/2011

din 30 martie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, fiind invocată incidența prevederilor art. 29 pct.

1 lit. e) C. proc. pen., în raport de gradul profesional de Parchet de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție al procurorului E.V.

Prin rezoluția nr. 313/P/2011

din 6 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin.

(6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații: C.A., B.C., M.A.C., F.E., O.M. și C.C., judecători

la Judecătoria Iași și V.E. - procuror general adjunct al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Iași și B.D. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246

C. pen., întrucât din verificările efectuate în cauză a rezultat că fapta nu

există.

Împotriva soluției

procurorului, petentul s-a adresat cu plângere procurorului șef Secție de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care prin Rezoluția nr. 139/II/2/2011 din 27

ianuarie 2012, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea,

ca neîntemeiată, a plângerii petiționarului B.E. împotriva Rezoluției nr. 313/P/2011

din 6 decembrie 2011, dispusă de Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul B.E. a formulat

plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 30 ianuarie 2012

a fost înregistrat pe rolul Secției penale, sub nr. 654/1/2012, plângerea

formulată de acesta împotriva Rezoluției nr. 313/P/2011 din 6 decembrie 2011 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

În motivarea

plângerii, petentul a susținut că rezoluția dispusă în cauză este netemeinică

și nelegală, fiind dată fără a se efectua „absolut nici un fel de cercetări, cu

protejarea și favorizarea magistraților învinuiți și a complicilor lor, care,

în continuare nu sunt deloc responsabili, ajută la fraudarea fondurilor

europene și săvârșesc neîncetat samavolnicii, fărădelegi, fapte de corupție,

trafic de influență, ilegalități, abuzuri și fapte penale grave”.

Totodată, a reiterat

motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului, precum și referiri

la alți magistrați pe care îi acuză de fapte de corupție sau nerespectarea

legii în instrumentarea cauzelor sale.

Plângerea este

nefondată.

Analizând rezoluțiile

atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanței, Curtea

constată că acestea sunt aceleași cu cele pe care petentul le-a invocat în

plângerea inițială adresată parchetului.

Ca atare acestea au

fost analizate în cele două rezoluții prin care s-a dispus motivat, amplu și

temeinic, respingerea lor.

Simpla nemulțumire a

petentului față de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru

antrenarea răspunderii penale a magistraților care au dispus-o, activitatea

acestora fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la

concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta

le-a indicat în plângerea sa.

De altfel, petentul a

avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a

fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de

lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile

procesuale.

Posibilitatea

formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen., reprezintă un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează

cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor

pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 62 C. proc. pen. „în vederea aflării adevărului, organul de

urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub

toate aspectele, pe bază de probe”.

În aceeași ordine de

idei, dispozițiile art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai

dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire

penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate,

în scopul aflării adevărului”.

Față de cele ce

preced, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr.

304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de

esența principiului independenței procurorului dreptul acestuia de a planifica

ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a

importanței și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind

supuse controlului judecătoresc.

Interpretarea și

evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraților, care se află în

afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiesc justiția în numele

legii, fiind independenți față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot

fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

De asemenea, un

magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât

în condițiile legii și în nici un caz pentru opiniile juridice exprimate, ori

pentru soluțiile pronunțate cu ocazia rezolvării unor cauze.

Nu în ultimul rând este

de menționat faptul că petentul B.E. este cunoscut autorităților judiciare din

circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași, a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca

fiind autorul a numeroase plângeri penale, îndreptate împotriva unor magistrați

și lucrători de poliție, întrucât nemulțumit fiind de soluțiile adoptate se

consideră victima organelor judiciare, care ar fi săvârșit abuzuri, încălcări

ale dispozițiilor legale, cu scopul prejudicierii intereselor sale legitime.

Cu privire la

magistrații judecători și procurori, nominalizați în plângerea adresată

instanței, Înalta Curte constată că rezoluțiile atacate nu fac referire și la

aceștia, astfel încât, o analiză a sesizărilor petentului sub acest aspect nu

poate constitui obiectul cauzei de față.

Ca atare, față de

cele arătate, se constată că cele două rezoluții dispuse în cauză, respectiv Rezoluția

nr. 313/P/2011 din 16 decembrie 2011 și Rezoluția nr. 139/II/2/2011 din 27 ianuarie

2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, sunt legale și temeinice, fără a se impune

desființarea lor.

Așa fiind, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluției nr. 313/P/2011

din 16 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul B

.

E

.

împotriva rezoluției

din 16 decembrie 2011 dispusă în

Dosarul nr.

313/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Înalt

a

Curte de Casație și Justiție,

secția

de

urmărire penală

și

criminalistică.

Menține rezoluția atacată, ca legală și

temeinică.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 28 iunie 2012.