ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 16

decembrie 2010, persoana vătămată B.E. a formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași plângere împotriva magistraților judecători de la Curtea de Apel Iași și instanțele aflate în raza sa de activitate, precum și față de

procurorii V.E. și C.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru

tragerea la răspundere a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen., pretins a fi fost

comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 179/45/2010 al Curții de Apel

Iași.

Prin rezoluția nr. 675/P/2011

din 6 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmării penale

față de magistrații V.E. - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași și C.S. - procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție

- Biroul Teritorial Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen., reținându-se că plângerea nu

cuprinde elementele prevăzute de dispozițiile art. 222 C. proc. pen.

Împotriva soluției

procurorului, petentul s-a adresat cu plângere procurorului șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 5245/1599/II/2/2011 din 6

iulie 2011, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca

neîntemeiată, a plângerii formulate de către B.E. împotriva rezoluției nr. 675/P/2011

din 6 iunie 2011, dispusă de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu

același număr.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul B.E. a formulat

plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 24 iunie 2011, a fost înregistrată pe rolul Secției penale, sub nr. 5285/1/2011, plângerea formulată de acesta

împotriva rezoluției nr. 675/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

În motivarea

plângerii, petentul a reiterat motivele invocate inițial în plângerea adresată

parchetului, precum și faptul că procurorul V.E. nu a efectuat cercetările

necesare, în vederea protejării magistraților învinuiți din Iași.

De asemenea, în

plângerea adresată instanței, petiționarul B.E. a făcut referire la procurorul S.V.,

judecătorul B.G., fostă președinte al Curții de Apel Iași, procurorii G.L.D., N.C.,

I.E. ș.a., arătând că nu se fac niciun fel de cercetări reale cu privire la

faptele penale grave sesizate în plângerile sale.

Plângerea este

nefondată.

Analizând rezoluțiile

atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanței, Curtea

constată că acestea sunt aceleași cu cele pe care petentul le-a invocat în

plângerea inițială adresată parchetului.

Ca atare, acestea au

fost analizate în cele două rezoluții prin care s-a dispus motivat, amplu și

temeinic, respingerea lor.

Simpla nemulțumire a

petentului față de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru

antrenarea răspunderii penale a magistraților care au dispus-o, activitatea

acestora fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a

indicat în plângerea sa.

De altfel, petentul a

avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a

fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de

lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate

drepturile procesuale.

Posibilitatea

formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278

l

C. proc.

pen., reprezintă un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează

cu exercitarea unui control asupra legalității si temeiniciei soluțiilor pronunțate

și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 62 C. proc. pen. „În vederea aflării adevărului, organul de

urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub

toate aspectele, pe bază de probe”.

În aceeași ordine de

idei, dispozițiile art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai

dinainte stabilită. Aprecierea flecarei probe se face de organul de urmărire

penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate,

în scopul aflării adevărului”.

Față de cele ce

preced, Curtea constata că, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, este de

esența principiului independentei procurorului dreptul acestuia de a planifica

ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a

importanței și semnificației materialului probator, toate actele sale fiind supuse

controlului judecătoresc.

Nu în ultimul rând

este de menționat faptul că petentul B.E. este cunoscut autorităților judiciare

din circumscripția teritoriala a Curții de Apel Iași, a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca

fiind autorul a numeroase plângeri penale, îndreptate împotriva unor magistrați

și lucrători de poliție, întrucât nemulțumit fiind de soluțiile adoptate se

consideră victima organelor judiciare, care ar fi săvârșit abuzuri, încălcări

ale dispozițiilor legale, cu scopul prejudicierii intereselor sale legitime.

Cu privire la

magistrații judecători și procurori, nominalizați în plângerea adresată

instanței, Înalta Curte constată că rezoluțiile atacate nu fac referire și la

aceștia, astfel încât, o analiză a sesizărilor petentului sub acest aspect nu

poate constitui obiectul cauzei de față. Ca atare, față de cele arătate, se

constată că cele doua rezoluții dispuse în cauza, respectiv rezoluția nr. 675/P/2011

din 6 iunie 2011 și rezoluția nr. 5245/1599/II/2/2011 din 6 iulie 11 ale Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, sunt legale și temeinice, fără a se impune desființarea lor.

Așa fiind, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției nr. 675/P/20l1

din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul B.E. împotriva rezoluției nr. 675/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

octombrie 2011.